Broastele testoase

DESCRIERE

Broastele testoase fac parte din randul reptilelor ce apartin ordinului Chelonieni, cu o vechime considerabila, apreciindu-se ca au aparut cu mai bine de 200 milioane de ani in urma, cu mult inaintea erei dinozaurilor.

Ordinul Chelonienilor cuprinde in prezent aproximativ 250 de specii, structurate in genuri si familii, cele mai importante se gasesc in tabelul de mai jos.

Pentru identificarea broastelor testoase nu ajunge sa te bazezi doar pe forma si culoarea acestora, ci sunt necesare examene analitice complexe ale fiecarei regiuni in parte, ale solzilor carapacei si ale altor segmente care sa conduca la intregirea cunostintelor despe aceasta specie.

Corpul broastelor testoase este scurt si latit in plan orizontal, inchis permanent intr-o carapace de natura osoasa, cu ramurile maxilarelor lipsite de dinti si tapetate cu placi cornoase, asemanatoare cu ciocul pasarilor, astfel ca ele, pe buna dreptate, sunt considerate printre cele mai curioase reptile din lumea animalelor.

Schletul testoaselor este foarte modificat in raport cu modelul clasic pe care-l cunoastem la alte specii de animale, datorita prezentei carapacei si a dependentei de aceasta.

Forma externa si structurainterna a broastelor testoase este dominata de dezvoltarea aparatului de protectie tegumentar, de formele mai mult sau mai putin convexe, care formeaza testul sau carapacea pentru partea dorsala si plastronul, de obicei plat pentru partea ventrala . La formele mai putin evoluate, cele doua scuturi sunt separate si se pot misca independent unul fata de altul, iar la formele mai evoluate, scuturile sunt strans sudate intre ele si nu lasa decat un spatiu redus atat in partea anterioara, cat si in cea posterioara, pe unde isi pot scoate capul, coada si membrele.

aparatul de protectie al broastei testoase

PRINCIPALELE BROASTE TESTOASE INTALNITE MAI FRECVENT IN CONTACT CU OMUL

Scutuile sunt formate din placi osoase si din solzi cornosi de origine epidermica, care tapeteaza placile, dar nu sunt identice nici sub raporul numarului sau al formei si nici al extinderii la toate speciile. Ca urmare a aranjamentului placilor si a solzilor, carapacea este foarte solida si rezistenta.

Broasca testoasa are carapacea este foarte solida si o protejeaza mai bine impotriva pradatorilor. Ea mai serveste la inmagazinarea caldurii si la protectia organismului in cazul schimbarii bruste de temperatura.

Spre deosebire de testoasele terestre, cele acvatice au carapacea mai aplatizata si mai hidrodinamica, ceea ce le permite o deplasare mai usoara.

Pentru identificarea unei testoase se examineaza cu mare atentie, carapacea si plastronul, iar pe baza unui ghid de identificare se poate distinge destul de usor specia carei apartine. La asa-numitele testosele-cutii, plastorul poseda una sau doua articulatii transversale care permit o protectie eficienta a capului i a membrelor atunci cand ele sunt retrase. Ca urmare a acestei particularitati, testoasa se intinde ermetic si astfel ea se protejeaza de eventualii dusmani.

Placile osoase ale carapacei formeaza un sir median de circa 8 placi neurale sudate, marginite de o parte si de alta de cate 8 placi costale, sudate cu apofizele transversale si cu coastele acelorasi vertebre. Pe langa placile costale pe fiecare latura se afla un numar variabil de placi marginale, fara legatura cu scheltul intern.

Placile neurale sunt de origine cartilaginoasa, iar celelalte, precum si placile plastronului, sunt de origine dermica. Acestea sunt in general in numar de noua si poarta urmatoarea denumire: o placa anterioara nepereche, numita endoplastron si patru perechi de placi, care numerotate dinaintespre inapoi se numesc: epiplastron, hioplastron, hipoplastron si xifiplastron, omoloage cu interclavicularul, clavicularele si sternul abdominal al stegocefalilor, cu care broastele testoase sunt mai strans inrudite comparativ cu alte reptile.

Plastronul este acoperit cu solzi perechi, in doua siruri longitudinale, care dinainte spre inapoi se numesc: solzi gualari, humeriali, pectoriali, abdominali, femuriale si anali. La acestia se mai pot adauga solzul intergular si solzii inframarginali ce se afla intre plastron si carapace.

Capul broastelor testoase este relativ masiv si semirotund comparativ cu gatul si corpul, dar uneori el poate fi aplatizat. Craniul nu poseda oficiul parietal, osul supraoccipital este ridicat sub forma de creasta, iar la nivelul celor doua fose posttemporale se gasesc muschii puternici care servesc la retragerea garului sub carapace. Bolta palatina este formata din unirea stransa a premaxilalelor, maxilarelor, vomerelor (contopite intr-unul singur), palatinelor si pterigoidelor.

Maxilarele sunt lipsite de dinti, dar sunt protejate de un asa-zisul 'cioc' cornos, mai mult sau mai putin dezvoltat, in functie de particlularitatile alimentare. Marginile maxilarelor superioare si inferioare sunt acoperite de teci cornoase si ascutite. Broastele testoase nu au fost intotdeauna lipsite de dinti, dovada constituind-o broastele testoase descoperite in Germania, care provin din triasicul superior si care aveu dinti.

scheletul broastei testoase

La broastele testoase ierbivore, ciocul poseda denticuli izolati sau dispusi in creste sau in crestaturi ce usureaza masticatia alimentelor. Coloana vertebrala a suferit o serie de modificari datorita raporturilor sale cu carapacea. Vertebrele cervicale sunt articulate mobil intre ele si permit miscari variate ale gatului, pe cand vertebrele dorsale, lombare si cele doua vertebre sacrare au apofizele spinoase contopite cu placile neurale ale carapacei, fiind deci imobile. Vertebrele codale sunt in cea mai mare parte articulate cu placile costale ale carapacei, iar sternul lipseste.

Centura scapulara are trei oase de cartilaj perechi, mobile si semimobile si anume: omoplatul, coracoidul si precoracoidul, pe cand oasele de membrana ale sale, claviculele si interclavicularul intra in componenta plastronului. Centura pelviana la cele mai multe varietati are cele trei oase perechi nesudate cu tesutul.

Membrele testoaselor sunt relativ scurte si groase, armate cu gheare si imbracaminte intr-o musculatura deosebit de puternica, care sustin corpul si il deplaseaza. Forma membrelor difera de la un grup la altul, in raport cu modul de locomotie si cu contitiile la care sunt adaptate. Numarul degetelor este in general de 5, fiind uneori unite prin intermediul unor membrane interdigitale, particulatitate caracteristica speciilor marine, ce le permite astfel deplasarea usoara in mediul acvatic. Datorita carapacei si plastronului care nu permit decat miscari reduse ale trunchiului, musculatura acestuia este foarte slab dezvoltata sau chiar atrofiata.

Sistemul nervos - este destul de slab dezvoltat la broastele testoase, avand un volum extrem de redus al creierului in comparatie cu volumul corpului, in schimb, maduva spinarii si nervii sunt relativ bine dezvoltati. Putem mentiona ca si organe de simt mai dezvoltate, pe cel al mirosului, extrem de fin (componentele de hrana si prezenta partenerului sunt percepute de la distanta ca urmare a complexitatii acestuia), simtul tactil si dupa unele cercetari recente, ele sesizeaza bine si frecventele acustice joase, chiar daca urechea externa lipseste. De acemenea, carapacea testoaselor permite detectarea vibratiilor mediului si deci apropierea unor dusmani ai ei. Cel mai important rol dintre organele de simt il are ochiul. Animalele sesizeaza deosebit de repede miscarile sau schimbarile de lumina, iar reflexele de aparare se declanseaza uimitor de rapid.

Aparatul circulator al testoaselor este mai putin complex, considerent pentru care ele nu pot efectua eforturi foarte mari si prelungite. Inima la testoase este situata in zona centrala a plastorului, usor deplasata spre dreapta, fiind constituita din 2 auricule si nu numai 1 ventricul, care este partial compartimentat. Ca urmare a acestei conformatii, separarea sangelui oxigenat de cel incarcat cu bioxid de carbon este incompleta, iar cele doua tipuri de sange sunt relativ amestecate. In consecinta, sistemul circulator este putin eficient in oxigenarea organelor, deoarece sangele nu este niciodata complet oxigenat, ci doar partial.

Aparatul respirator, in schimb, este foarte perfectionat, de altfel cel mai evoluat in randul reptilelor si se apropie in unele privinte de cel al mamiferelor.
Plamanii au o structura spongioasa, fiind atasati de regiunea dorsala a cavitatii toracice. Traheea este constituita din inele cartilaginoase, iar pulmonii beneficieaza si de bronhii secundare. Avand in vedere amplasarea pulmonilor imediat sub carapace, nu este indicat sa rasturnam testoasele pe spate, deoarece risca sa se sufoce din cauza celorlalte organe care apasa pulmonii pe carapace, strivindu-i.
Respiratia la testoasele terestre este favorizata de miscarile gatului si ale membrelor anterioare. Cand aceste organe sunt miscate inainte. aerul patrunde in plamani, iar cand ele sunt retrase sub carapace, apasa plamanii si elimina aerul. Aerul mai poate fi introdus in plamani prin inghitire. De asemenea, testoasele mai pot respira si prin mucoasa faringiana.
Datorita faptului ca la broastele testoase lipsescte diafragma, plamanii sunt separati de celelalte organe de un perete foarte subtire, care joaca acest rol. La testoasele de apa, plamanii sunt tot de natura spongioasa, dar se mai poate observa prezenta, in regiunea cloacei, a unei perechi de saci laterali cu pereti subtiri si puternic vascularizati. In acesti saci intra si iese mereu apa prin crapatura cloacala, asigurand astfel respiratia testoasei cand se gaseste in mediul subacvatic.

Aparatul digestiv la testoasa. cuprinde cavitatea bucala, esofagul, stomacul si glandele anexe, intestinul subtire si intestinul gros. Prezenta glandelor salivare este foarte rar intalnita, in mod obisnuit ele lipsesc la majoritatea testoaselor, pastrandu-se doar la cateva forme terestre mai putin raspandite. Intestinul subtire este in general lung si continua drumul de la stomac la intestinul gros, care se deschide intr-o asa-numita cloaca. Ea reprezinta un spatiu de forma cilindrica, ce se deschide posterior spre anus, compartiment care preia continutul vezicii urinare a oviductelor si a intestinului gros. La testoasele ierbivore, tubul digestiv este foarte lung, iar cecumul este bine dezvoltat. Aceasta dezvoltare este necesara adaptarii animalului la dificultatile de valorificare a celulozei vegetale. De mentionat ca ficatul este un organ foarte bine dezvoltat la testoase.

Aparatul excretor - cuprinde doi rinichi, care sunt insa amplasati la distante mari unul de celalatl si doua uretre care se deschid intr-o vezica, foarte bine dezvoltata in raport cu cea de la alte reptile.
Testoasele terestre isi elimina produsele metabolice sub forma de cheaguri albe de acid uric, adesea amestecat cu excrementele. Broastele testoase acvatice excreta substante rezultate in urma activitatii metabolice in apa, care, pe langa ca sunt foarte iritante, sunt si deosebit de toxice daca depasesc anumite praguri. In acest sens, se impune ca in captivitate apa sa fie filtrata si schimbata cat mai des.

Aparatul reproducator - cuprinde la femele doua ovare si doua oviducte, prevazute cu pavilioane ciliate, care favorizeaza deplasarea gametilor. Ovarele contin foliculi ce se gasesc in diferite stadii de dezvoltare, capabile de a stoca materialul seminal timp de mai multe sezoane. Se pare ca in peretele oviductelor exista anumiti receptori seminali care preiau si conserva spermatozoizii intre doua ponte.
Aparatul genital mascul este reprezentat de testicule,in numar de doua, de forma relativ circulara si doua epiderme care se prelungesc pana la cloaca prin doua canale deferente.
Penisul este reprezentat de o ingrosare a planseului cloacal, constituit din doua burelete erectile separate printr-o gutiera seminala. In momentul erectiei, bureletele de structura spongioasa sunt irigate cu sange si astfel penisul iese din cloaca. Gutiera se repliaza atunci complet intr-un canal in care se vehiculeaza materialul seminal.
La broastele testoase, demorfismul sexual este mai greu de sesizat de catre amator, dar prezinta diferente evidente pentru un cunoscator. In mod obisnuit, femela este de talie mai mare comparativ cu masculul, chiar daca la unele broaste testoase, acest aspect este mai putin sesizabil. Coada masculului este in general mai lunga si mai groasa la baza, comparativ cu cea a femelei. La mascul, plastronul este in general mai concav, ceea ce face ca distanta fata de sol sa fie mai mare spre deosebire de femele, la care plastronul este mai drept sau usor convex si spatiu fata de sol mai redus.