Piata valutara, riscuri si arbitraje

Piata valutara, riscuri si arbitraje

Cursul valutar si piata valutara

Finantarea internationala se caracterizeaza prin faptul ca, de regula, in schimburile internationale dintre subiecti economici, amplasati in tari diferite, sunt implicate sisteme monetare diferite, astfel incat trebuie sa existe un mecanism adecvat de conversie reciproca a monedelor, conversie asigurata pe piata valutara.

Daca un european doreste sa cumpere un autoturism american, el solicita sa plateasca in euro, singura moneda de care dispune, in timp ce producatorul american solicita sa fie platit in dolari, moneda utilizata in S.U.A. In cazul in care exista incredere ca euro va avea aceasi valoare in dolari in timp, si invers, aceasta conversie nu va constitui o problema mai mare decat atunci cand se doreste schimbarea euro intr-o bicicleta. Problema reala pe piata valutara apare cand nu exista certitudinea mentinerii raportului valoric intre cele doua monede in timp.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, prin acorduri monetare internationale, guvernele au fost obligate sa mentina cursul valutar (pretul unei monede exprimat prin alta moneda) intre limite inguste in jurul valorii. Acest sistem, al paritatilor relativ fixe, era conform cu opiniile care prevalau printre oamenii de afaceri, bancheri, economisti, care sustineau ca ar reprezenta cea mai buna cale de stimulare a schimburilor internationale.

In anii `70 cele mai multe monede fluctuau sau flotau valoric, cu interventia limitata a guvernelor pe piata, raspandindu-se opinia ca un sistem al ratelor de schimb cu flotare libera ar fi preferabil sistemului cu rate fixe. In cadrul sistemului cursurilor flotante trebuie cunoscut modul cum firmele, implicate in schimburile internationale, pot obtine avantaje sau se pot asigura sau acoperi impotriva riscurilor generate de modificarea in timp a valorii monedelor, a cursurilor valutare.

Pentru a cumpara un autoturism american, europeanul trebuie sa obtina dolari, si pentru aceasta trebuie sa vanda euro. Cine ar dori insa sa vanda dolari pe euro? Ar putea fi, de exemplu, un european care vinde calculatoare unui importator american, acesta fiind platit in dolari de catre american, care neputand fi folositi pe pietele interne europene pentru achitarea cheltuielilor efectuate de catre exportatorul de calculatoare, vor trebui sa fie schimbati in euro.

Pe parcursul afacerilor, exportatorii acumuleaza moneda straina, care neputand fi folosita va trebui sa fie schimbata in moneda proprie, in timp ce importatorii incep cu o oferta de moneda proprie pentru a achizitiona moneda straina, in scopul cumpararii de bunuri straine. Inanceptabilitatea monedei straine pentru exportatori constituie baza pentru o piata pe care monedele straine sunt cumparate si vandute, piata numita piata valutara.

Bancile comerciale sunt institutiile cele mai importante care opereaza pe pietele valutare, aceste banci avand sucursale sau agentii si in strainatate, care falciliteaza operatiunile valutare.

Daca, de exemplu, o banca inregistreaza intr-o zi clienti care solicita moneda straina (importatori, turisti, investitori), banca va cauta clienti care doresc sa schimbe moneda straina in moneda nationala, daca cererea si oferta de monede straine ale clientilor bancii sunt egale banca nu trebuie sa se angajeze in tranzactii cu alte institutii, fiind o simpla casa de cliring (de compensatie) pentru clientii sai.

Daca diferenta este mica, banca o va acoperi din surplusul de moneda straina al detinatorilor care sunt clienti ai bancii (surplus determinat ca diferenta intre valoarea monedei detinuta la sfarsitul si la inceputul zilei).

Daca diferenta este mare, banca va aranja cumparari si vanzari de moneda cu alte banci autohtone sau agentii ale bancilor straine. Orice oferta de a cumpara sau vinde moneda straina are  efect asupra pretului acestei monede, astfel ca banca trebuie sa aiba contact cu piata pentru stabilirea preturilor unor tranzactii ale clientilor, clienti care au posibilitatea sa caute, prin telefon sau prin retelele informatice, banca care ofera cel mai bun pret.

Astfel, institutiile care opereaza pe piata valutara, includ banci comerciale, brokeri (intermediari) valutari, agentii bancare straine, precum si exportatori, importatori, investitori, si in plus Trezoreria publica si Banca Centrala, care angajeaza operatiuni in valuta.

Exista desigur si schimb valutar neorganizat, prin care se realizeaza comertul international, o piata valutara necotata, de tranzactionare telefonica sau electronica.

Bancile mici, care nu participa direct la piata valutara, pot realiza tranzactii in numele clientilor prin reletii de corespondent cu banci comerciale mari. New York, Londra, Paris, Tokyo, Zurich, Frankfurt si alte centre financiare internationale constituie componente importante ale pietelor valutare internationale, viteza comunicatiilor moderne facand ca toate aceste centre sa fie strans legate, astfel incat cursurile valutare pe toate aceste piete sunt, in mod virtual, similare.

Daca, de exemplu, lira sterlina este cumparata cu 1,83 dolari la New York si cu 1,77 la Londra, se poate obtine profit prin cumpararea de lire la Londra si vinderea acestora la New York, ceeace va face sa creasca cererea de lire (sau oferta de dolari) la Londra, si sa creasca oferta de lire (deci, cererea de dolari) la New York, cele doua efecte tinzand sa apropie preturile la Londra si New York, aceste tranzactii fiind numite arbitraj. Arbitrajistul nu este un speculator, el nu-si asums riscuri decat in anumite momente, profitul fiind de altfel sigur atunci cand exista oportunitati pentru el, deoarece pretul lirei in dolari este similar la New York, Londra, Frankfurt, Paris etc.

Riscul valutar si acoperirea acestuia

In afara riscurilor inerente oricarui imprumut, in finantarea internationala apar riscuri specifice pietei financiare internationale, precum riscul valutar, riscul variatiei preturilor, riscul variatiei ratei dobanzii, riscuri politice si de tara. Aceste riscuri apar, de regula, datorita perioadei scurse intre livrarea marfurilor si achitarea acestora, intre momentul acordarii imprumutului si cel al rambursarii acestuia, tinand seama de permanenta schimbare a elementelor pietei financiare, a pietei creditului international.

Intrucat aceste riscuri se pot concretiza in pierderi pentru ambele parti, ceeace are efecte nocive asupra relatiilor financiare si economice internationale, sunt utilizate instrumente pentru evitarea sau diminuarea acestor riscuri, precum: garantii, asigurari comerciale, clauze contractuale asiguratoare, tehnici de acoperire a riscurilor ( swap, hedging, leasing, derivativele, adica contractele la termen si optiunile).

Riscul valutar reprezinta riscul central al pietelor financiare internationale, constand in fluctuarea cursurilor pe piata valutara datorita devalorizarilor si a deprecierilor sau a revalorizarilor si a reprecierilor.

Sa presupunem ca un constructor de avioane german are nevoie de echipamente electronice oferite de o firma americana, pretul propus de firma americana trebuind sa fie exprimat in euro. Cursul de schimb este de 1,23 dolari/euro, adica 1 dolar=0,81 euro, si in acest sens exista dorinta de a propune acest curs, insa se stie ca in timp cursul flucueaza. Se presupune ca in momentul platii euro cursul va fi de 1,26 dolari, si convertind euro in dolari vom avea 1 dolar=0,79 euro, insa nu putem fi siguri ca acesta va fi cursul peste trei luni, cand se va face plata. Nu numai ca exista pericolul unei fluctuatii mici, insa exista posibilitatea redusa, dar reala, ca euro va avea o valoare substantial mai mica peste trei luni, fie ca rezultat al evolutiei economiei si pietelor, fie datorita interventiilor guvernamentale. O cadere a valorii euro, sa spunem la 1,10 dolari poate schimba un profit actual prezumat, intr-o pierdere viitoare efectiva.

Piata valutara ofera mijloace pentru acoperirea impotriva acestui risc, prin crearea de facilitati pentru comercianti si investitori de a vinde sau cumpara anticipat (la termen) valuta., piata contractelor anticipate fiind un auxiliar, un ajutor al pietei valutare, asa cum piata contractelor viitoare (futures) este asociata comertului cu marfuri.

In acest sens, firma de echipamente electronice poate vinde euro, asteptind sa primeasca peste trei luni incasarile sale de la firma europeana. Sa presupunem ca cursul anticipat peste trei luni al euro este de 1,23 dolari, evaluand pretul echipamentelor electronice pe piata din Germania la 1 milion de euro, firma americana vinde aceasta suma la cursul anticipat, de 1,23 dolai. In momentul cand s-a realizat tranzactia anticipata exportatorul nu dispunea de moneda, el a promis insa sa ofere 1 milion de euro si sa primeasca 1,23 milioane de dolari, indiferent de cursul euro in acel moment, adica peste 3 luni. Exportatorul s-a protejat astfel de fluctuatiile de pe piata valutara, concentrandu-se asupra afacerilor sale, produsele electronice, fara al mai interesa evolutiile de pe piata valutara.

Pretul anticipat al euro in momentul cotarii ar putea fi sub 1,23 dolari, sa spunem 1,15 dolari, firma de produse electronice putand propune o oferta de 1.069.565 euro si vinde aceasta suma anticipat , la un curs de 1,15 dolari, obtinand 1.230.000 dolari. Daca firma decide sa vanda anticipat (forward) euro cu un discont din cursul curent, se poate considera acest discont ca un pret platit pentru asigurarea impotriva devalorizarii euro.

Pietele valutare la termen (anticipate) permit insa si speculatorilor sa intre pe piata, acestia fiind interesati numai de a obtine profit din fluctuatiile cursului de schimb, evitand orice cheltuiala imediata de fonduri.

Pe o piata in crestere (bull) asupra lirei, speculatorii cumpara la un curs anticipat pe trei luni, sa spunem, de 1,80 dolari pe lira, neinvestind imediat dolarii daca nu este ceruta o marja, ei mizand numai ca peste trei luni pretul lirei va fi peste 1,80 dolari, iar daca este adevarat si pretul creste, sa spunem, la 1,85 dolari, ei pot cumpara cu 1,80 dolari prin contractul anticipat (forward) si vinde imediat cu 1,85 dolari, obtinand un profit pe loc sau pret deschis.

Pe o piata in scadere (bear) speculatorul poate vinde lire anticipat, si castiga sau pierde in functie de faptul daca cursul zilei, peste 3 luni, este sub sau peste cursul contractat.

Speculatia poate servi unor scopuri folositoare functionarii pietelor valutare, actionand in sensul stabilizarii cursurilor.

Sa consideram o tara care incearca sa mentina cursul monedei sale la 20 centi, de exemplu coroana suedeza, guvernul promovand o politica de mentinere a cursului coroanei in limite de 18-22 centi, si sa presupunem ca pretul zilei coboara la 18 centi, speculatorii fiind astfel stimulati sa cumpere coroane. Guvernul est obligat sa intre pe piata pentru a sustine pretul de 20 centi, astfel ca daca cursul se apropie de plafonul sau de 20 centi speculatorii pot decide sa cumpere, si aceasta cerere suplimentara va tinde sa apere cursul de cadere in continuare, iar daca cursul ajunge la 22 de centi, speculatorii vor vinde coroane, prevenind astfel cresterea cursului in continuare. Acest tip de speculatie stabilizatoare tinde sa mentina cursul in cadrul unor limite.

Speculatia poate fi si destabilizatoare, in sensul ca daca cursul coroanei cade de la 21 la 20 centi, speculatorii pot crede ca pretul monedei continua sa scada si ca guvernul este incapabil sa mentina cursul de 21 de centi, vanzand coroane (la vedere, daca detin moneda, anticipat, daca nu detin) in speranta ca se va devaloriza. Stimulativ pentru acest tip de speculatie este faptul ca speculatorii vor castiga mult daca au dreptete, dar vor pierde mai putin daca s-au inselat, adica devalorizarea ar putea merge, sa zicem, pana la 15 centi, in timp ce revalorizarea merge de la 20 la 21 centi.

Arbitrajul dobanzii

Activitatea speculativa poate avea loc fie pe piata la termen, fie pe piata la vedere, piata la termen (anticipata) fiind numai un segment al pietei valutare, cursul anticipat neputand sa fie independent de cel la vedere, legatura dintre ele fiind realizata prin relatiile dintre ratele dobanzii din tarile luate in considerare.

Teoria afirma ca, in conditii normale discontul anticipat (forward) sau prima asupra unei monede exprimata in alta moneda este legata direct de diferenta dintre ratele dobanzii in cele doua tari.

Sa presupunem ca cursurile la vedere si anticipat la 3 luni au fost pentru dolarul canadian similare, de 75  centi, iar bonurile de trezorerie au rate ale dobanzii de 3% in S.U.A. si de 6% in Canada. In acest caz, americanii pot castiga vanzand bonuri de trezorerie S.U.A. si cumparand bonuri de trezorerie canadiene, acoperind riscul valutar prin vanzarea anticipata a dolarilor canadieni. Investitorul american poate acum sa castige din investitia sa 6 procente contra a 3 procente, tranzactie numita arbitrajul ratei dobanzii.

Acest tip de arbitraj nu este speculatie, prin aceasta tranzactie manifestandu-se lipsa de incredere in dolarul american, profitandu-se de oportunitatea avantajului prin cumpararea de titluri canadiene cu randament mai mare decat titlurile americane, avandu-se incredere ca statul canadian va rascumpara titlurile la scadenta. Prin aceasta operatorul arbitrajului se acopera impotriva riscului devalorizarii dolarului canadian, prin cumpararea anticipata de dolari pe care se asteapta sa-i primeasca peste 3 luni. Daca multi americani vor incerca sa faca acest arbitraj, se pot inregistra urmatoarele situatii de presiune:

presiune in sus asupra ratelor dobanzii americane, daca sunt vandute titlurile Trezoreriei americane;

presiune in sus asupra cursului la vedere al dolarului canadian, daca dolarii canadieni sunt solicitati pentru a plati titluri canadiene;

presiune in jos asupra ratelor dobanzii canadiene, daca vor fi cumparate titlurile canadiene;

presiune in jos asupra pretului anticipat al dolarului canadian, daca dolarii canadieni sunt vanduti la termen (anticipat) pentru dolari americani.

Ca rezultat al acestor efecte este posibil ca cursul anticipat al dolarului canadian sa scada, sa spunem la 72,7 centi, curs la care nu mai exista stimulent pentru arbitrajul ratei dobanzii, nemaiexistand interes de a se investi in titluri canadiene pentru cele 3 procente aditionale la rata dobanzii, deoarece daca se va incerca protejarea impotriva riscului valutar, prin acoperirea pe piata la termen (vanzand anticipat pe trei luni dolari canadieni), se va pierde peste trei procente, trebuind sa se vanda la termen dolari canadieni cu 72,7 centi, comparativ cu 75 centi cat s-a platit pentru a se cumpara la vedere dolari canadieni. Cursul anticipat de 72,7 centi este intradevar un rezultat al cursului la vedere si al relatiilor dintre ratele dobanzii din cele doua tari, evidentiindu-se faptul ca piata la termen nu este o piata independenta.