Studiul contabilitatii manageriale

Studiul contabilitatii manageriale

1.1. Definirea conceptului de contabilitate manageriala

Contabilitatea, ca disciplina stiintifica, se localizeaza in domeniul stiintelor de gestiune, dupa ce in ultimele decenii ale secolului trecut a fost, cel mai adesea, considerata ca o disciplina din cadrul stiintelor economice.

Asistam astfel la o repozitionare a contabilitatii in ansamblul stiintelor sociale, respectiv in domeniul stiintelor de gestiune datorita rolului practic al acesteia care a devenit un instrument pentru gestiunea afacerilor ("outil de gestion" sau "tool of management"). Mai mult decat atat, contabilitatea, ca stiinta de gestiune, este o disciplina stiintifica utilitarista, cunoasterea este calificata ca o forma de "cunoastere pentru actiune" cu un sistem teoretic propriu. Acest lucru permite elaborarea unor idei si enunturi care se gasesc intr-o relatie de ierarhizare si valorizate epistemologic, menite sa explice practicile contabile si sa anticipeze comportamentele entitatilor economico-sociale care actioneaza intr-un anumit mediu.

In tara noastra, atat in practica contabila cat si in buna parte, in mediul universitar contabilitatea este tratata ca un sistem de inregistrari contabile a operatiilor economico-financiare bazat pe normele legale - legi, ordonante, norme metodologice, instructiuni etc.

Contabilitatea trebuie considerata ca o disciplina matura, cu multe teorii, componenta a stiintelor de gestiune, abordare rezultata dintr-o noua repozitionare a disciplinelor din domeniul social.

Desigur, problematica incadrarii contabilitatii in domeniul stiintelor de gestiune poate fi abordata si prin prisma unei discipline noi, contabilitatea manageriala, care trebuie sa cuprinda atat elemente specifice contabilitatii financiare (generale), cat mai ales din cea de a doua latura a contabilitatii, contabilitatea de gestiune denumita, pe buna dreptate de unii autori, manageriala. Un loc special in cadrul contabilitatii manageriale trebuie sa-l ocupe controlul de gestiune, care este responsabil de buna functionare a sistemului informational necesar luarii deciziilor intr-o entitate. La acesta trebuie inclus si auditul intern, care ajuta entitatea sa-si atinga obiectivele, realizand evaluari sistematice si imbunatatind managementul riscului, controlul si gestionarea proceselor.

Contabilitatea manageriala poate fi definita ca fiind "procesul de identificare, masurare, acumulare, analiza, pregatire, interpretare si comunicare a informatiei publice si confidentiale, folosita de conducere pentru a planifica, evalua si controla in cadrul unei entitati economice si sa asigure folosirea si inregistrarea in contabilitate a resurselor sale"[1].

Bunaoara, contabilitatea manageriala trebuie sa furnizeze managerului informatii:

strict necesare care sa-l faca sa inteleaga fenomenele si procesele care au loc in entitate;

operative pe baza carora poate lua decizii pertinente, sa poata prevedea repercusiunile deciziilor luate si in acelasi timp sa aiba parghiile pentru efectuarea unui control permanent si eficient.

Managerul (inginer, medic, arhitect, economist etc.) trebuie, in acelasi timp, sa posede asadar cunostintele necesare interpretarii datelor furnizate de contabilitatea manageriala care sa-i serveasca in activitatea de conducere. Restul informatiilor de stricta specialitate raman de domeniul profesionistului contabil care le prelucreaza si interpreteaza. El prezinta managerului consecintele deciziilor luate si/sau ce urmeaza a fi luate dar si solutiile propuse pentru eficientizarea activitatii. Profesionistul contabil trebuie sa aiba nu numai atributii si abilitati noi, ci si noi responsabilitati, sa nu stea in expectativa in procesul de luare a deciziilor, ci sa intervina pentru a critica ceea ce s-a facut, sa fie parte integranta a actiunii colective.

a) Cat priveste contabilitatea financiara, elementele pe care managerul trebuie sa le cunoasca se refera, in primul rand, la situatiile financiare. Datorita cresterii rolului social al informatiei contabile, producerea si difuzarea acestora sunt supuse unui proces de normalizare.

Scopul normalizarii contabile este acela de a crea norme contabile care sa permita prezentarea de situatii financiare comparabile si o mai "buna comunicare financiara intre actorii unei piete financiare globale"[2]. Se apreciaza ca normalizarea contabila nu isi va atinge scopul decat intr-un context in care performanta economica a entitatilor, anume masurata prin performanta financiara, este judecata pertinent de investitorii bursieri si utila pentru analistii financiari in stabilirea previziunilor lor.

La noi in tara, incepand cu anul 2006, contabilitatea functioneaza in doua sisteme, astfel:

marile intreprinderi vor aplica Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene;

intreprinderile mici si mijlocii vor aplica varianta simplificata a acelorasi norme.

b) In functie de specificul activitatii desfasurate, contabilitatea de gestiune asigura, in principal:

inregistrarea operatiilor privind colectarea si repartizarea cheltuielilor pe destinatii, respectiv pe activitati, centre de profit, dupa caz;

calculul costului de achizitie, de productie, de prelucrare al bunurilor intrate, obtinute, lucrarilor executate, serviciilor prestate, productiei in curs de executie, imobilizarilor in curs etc., din unitatile de productie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare si alte domenii de activitate;

furnizarea de informatii, astfel:

informatii legate de costul produselor, lucrarilor, serviciilor, pentru persoanele juridice cu activitati de productie, executari de lucrari si prestari de servicii;

informatii legate de costul bunurilor vandute pentru persoanele juridice care desfasoara activitati de comert;

informatii necesare analizelor financiare in vederea fundamentarii deciziilor manageriale privind conducerea activitatii interne;

alte informatii impuse de realizarea unui management performant.

c) Controlul de gestiune permite entitatii organizarea informatiei si sa o exploateze in scopurile gestiunii prin definirea indicatorilor care urmaresc evolutia entitatii pe baza obiectivelor strategice. Rolul controlului de gestiune nu este atat de ajutor in luarea deciziei, pe cat de unul anticipativ, de implicare si totodata de asumare a riscurilor, de creativitate si initiativa. Controlul de gestiune nu doar controleaza, el devine astfel un partener de afaceri pentru manager[3].

Controlul de gestiune poate fi inteles si ca un sistem de informare, care capteaza si trateaza informatii in scopul aprecierii si gestionarii performantei activitatii entitatii. Cu alte cuvinte, controlul de gestiune trebuie sa devina un instrument de gestionare a performantei. Conceptul de performanta se poate defini astfel: Succes - Rezultat al unei actiuni - Actiune sau ceea ce contribuie la ameliorarea cuplului cost-valoare si nu doar ceea ce contribuie la diminuarea costului sau la cresterea valorii. O posibila formula a performantei este:

Performanta = economicitate + eficienta + eficacitate

- economicitate = procurare de resurse la cel mai mic cost;

- eficienta = maximizarea rezultatului - minimizarea cantitatilor   

de resurse pentru un rezultat prestabilit;

- eficacitate = rezultatele obtinute sa atinga previziunile.

Rolul controlului de gestiune in privinta performantei este "optimizarea prezentului si protectia viitorului"[4].

c) Auditul intern, sprijina entitatea sa-si atinga obiectivele, realizand evaluari sistematice si imbunatatind managementul riscului, controlul si gestionarea proceselor. Auditul intern trebuie perceput si ca o activitate independenta, obiectiva, de asigurare si consultare, avand drept scop sporirea valorii si perfectionarea operatiunilor unei entitati.

In concluzie se poate afirma despre contabilitatea manageriala ca "se ocupa in primul rand cu strangerea datelor (din surse interne si externe), analiza, procesarea, interpretarea si comunicarea informatiilor rezultate pentru utilizarea lor in cadrul organizatiilor pentru ca managementul sa poata planifica, lua decizii si controla mai bine operatiile"[5].

1.2. Principiile contabile

Principiile contabile prevazute de OMFP nr. 1752/2005 sunt urmatoarele[6]:

Principiul continuitatii activitatii;

Principiul permanentei metodelor;

Principiul prudentei;

Principiul independentei exercitiului;

Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv;

Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere;

Principiul necompensarii;

Principiul prevalentei economicului asupra juridicului;

Principiul pragului de semnificatie.

La acestea se mai adauga patru caracteristici calitative pe care trebuie sa le aiba informatiile contabile publicate in situatiile financiare, astfel: inteligibilitatea, relevanta, credibilitatea si comparabilitatea.

1. Principiul continuitatii activitatii presupune ca intreprinderea isi continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil, fara a intra in imposibilitatea continuarii activitatii sau fara reducerea semnificativa a acesteia. Daca administratorii intreprinderii au luat cunostinta de unele elemente de nesiguranta legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-si continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate in note explicative.

Precizarea continuitatii sau noncontinuitatii activitatii are consecinte directe, in special asupra intocmirii situatiei inventarului, si anume:

in caz de continuitate a activitatii, evaluarea elementelor patrimoniale si determinarea rezultatelor se va face tinandu-se cont de valoarea de utilitate, de piata a elementelor patrimoniale cuprinse in inventar;

in caz de noncontinuitate a activitatii, evaluarea elementelor patrimoniale si stabilirea rezultatelor se va face pe baza valorilor lichidative, adica a valorilor posibile de obtinut prin lichidarea in totalitate sau in parte a elementelor patrimoniale afectate de sistarea sau reducerea sensibila a volumului de activitate.

2. Principiul permanentei metodelor presupune continuitatea aplicarii acelorasi reguli si norme privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile.

Necesitatea aplicabilitatii principiului permanentei metodelor poate aparea in urmatoarele cazuri:

daca un stoc este evaluat in exercitiul financiar "N" prin metoda costului mediu ponderat, iar in exercitiul financiar "N+1" prin metoda FIFO, comparatia situatiei patrimoniale si a rezultatelor intre cele doua exercitii financiare isi pierde din semnificatie;

daca un provizion de origine fiscala este inscris in exercitiul financiar "N" in activul bilantului micsorand masa activelor patrimoniale, iar in exercitiul financiar "N+1" este inscris in pasivul bilantului ca provizion pentru riscuri si cheltuieli, marind masa capitalurilor, compararea celor doua bilanturi si interpretarea unor indicatori financiari este dificila.

3. Principiul prudentei are in vedere faptul ca valoarea oricarui element trebuie determinata avandu-se in vedere urmatoarele aspecte:

luarea in considerare numai a profiturilor recunoscute pana la data bilantului;

luarea in considerare a tuturor datoriilor aparute in cursul exercitiului financiar curent sau al unui exercitiu precedent, chiar daca acestea devin evidente numai intre data bilantului si data intocmirii acestuia;

luarea in considerare a tuturor obligatiilor previzibile si a pierderilor potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar curent sau pe parcursul unui exercitiu financiar precedent, chiar daca asemenea obligatii sau pierderi apar intre data bilantului si data intocmirii acestuia;

luarea in considerare a tuturor deprecierilor, indiferent daca rezultatul exercitiului financiar este profit sau pierdere.

4. Principiul independentei exercitiului presupune luarea in considerare a tuturor veniturilor si cheltuielilor corespunzatoare exercitiului financiar pentru care se face raportarea, fara a se tine seama de data incasarii sumelor sau efectuarii platilor.

Aplicarea in practica a acestui principiu genereaza urmatoarele consecinte:

necesitatea practicarii unei contabilitati de angajamente, care presupune contabilizarea veniturilor in momentul livrarii marfurilor si produselor, respectiv in momentul executarii lucrarilor si prestarii serviciilor, iar a cheltuielilor in momentul primirii bunurilor sau serviciilor de la terti;

necesitatea utilizarii conturilor de regularizare;

necesitatea calcularii la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar a deprecierilor ireversibile sub forma amortismentelor si a celor reversibile sub forma provizioanelor pentru depreciere;

necesitatea mentionarii in notele explicative a eventualelor cheltuieli si venituri aferente exercitiilor financiare anterioare, dar constatate si contabilizate in exercitiul financiar curent;

necesitatea contabilizarii in contul exercitiului financiar expirat a unor evenimente sau situatii constatate posterior expirarii acestuia, dar anterior inchiderii conturilor;

necesitatea evidentierii evenimentelor produse in exercitiul financiar expirat, dar constatate posterior inchiderii conturilor acestora. Evidentierea acestor evenimente si precizarea consecintelor pe care le-ar fi avut asupra continutului bilantului si contului de profit si pierdere.

5. Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv. In vederea stabilirii valorii totale corespunzatoare unei pozitii din bilant, se va determina separat valoarea aferenta fiecarui element individual de activ sau de pasiv.

Acest principiu este prevazut de Directiva a IV-a a CEE, in care este recomandat alaturi de: continuitatea activitatii, permanenta metodelor, prudenta, independenta exercitiului si intangibilitatea bilantului de deschidere.

6. Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere. Bilantul de deschidere al unui exercitiu financiar trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere al exercitiului financiar precedent, cu exceptia corectiilor impuse de IAS 8 "Profitul net sau pierderea neta a perioadei, erori fundamentale si modificari ale politicilor contabile".

Prin aplicarea acestui principiu se asigura o informare corecta a utilizatorilor informatiei contabile pentru care efectele schimbarii metodelor contabile sau ale corectarii unor erori fundamentale trebuie sa rezulte din situatiile financiare ale exercitiului financiar expirat, sa nu fie ascunse in situatia patrimoniala de pornire, in exercitiul financiar curent.

7. Principiul necompensarii presupune ca valorile elementelor ce reprezinta active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezinta pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu exceptia compensarilor intre active si pasive admise de Standardele Internationale de Contabilitate.

Aplicabilitatea principiului necompensarii presupune:

necompensarea in bilant a creantelor cu datoriile fata de acelasi tert;

necompensarea plusurilor cu minusurile de valoare in cazul aplicarii principiului prudentei;

necompensarea elementelor valorice neomogene, cum ar fi valoarea de intrare a unui element patrimonial cu provizionul creat pentru deprecierea acestuia.

8. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului. Potrivit acestui principiu, informatiile prezentate in situatiile financiare trebuie sa reflecte realitatea economica a evenimentelor si tranzactiilor, nu numai forma lor juridica.

Prioritatea realitatii economice in fata aparentei juridice, este cunoscuta in sistemul de contabilitate american sub denumirea de "substance over principle", adica substanta vis-a-vis de principiu si este mai putin aplicata in tarile Europei occidentale continentale unde informatia contabila este puternic influentata de aspectele juridice.

9. Principiul pragului de semnificatie. Potrivit acestui principiu, orice element care are o valoare semnificativa trebuie prezentat separat in cadrul situatiilor financiare.

Elementele cu valori nesemnificative care au aceeasi natura sau cu functii similare vor fi insumate, nefiind necesara prezentarea lor separata.

1.3. Continutul situatiilor financiare

Situatiile financiare anuale se intocmesc in mod clar si in concordanta cu prevederile reglementarilor OMFP nr. 1752/2005. Ele ofera o imagine fidela a activelor, datoriilor, pozitiei financiare, profitului sau pierderii entitatii.

Structura bilantului este urmatoarea:

A. Active imobilizate

B. Active circulante

C. Cheltuieli in avans

D. Datorii: Sumele care trebuie platite intr-o perioada de pana la un an

E. Active circulante nete/datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii: Sumele ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an

H. Provizioane

I. Venituri in avans

J. Capital si rezerve

Cat priveste contul de profit si pierdere, structura acestuia este urmatoarea:

1. Cifra de afaceri neta

2. Variatia stocurilor de produse finite si a productiei in curs de executie

3. Productia realizata de entitate pentru scopurile sale proprii si capitalizata

4. Alte venituri din exploatare

5. a) Cheltuieli cu materiile prime si materialele consumabile

b) Alte cheltuieli externe

6. Cheltuieli cu personalul:

a) Salarii si indemnizatii

b) Cheltuieli cu asigurarile sociale, cu indicarea distincta a celor referitoare la pensii

7. a) Ajustari de valoare privind imobilizarile corporale si imobilizarile necorporale

b) Ajustari de valoare privind activele circulante, in cazul in care acestea depasesc

suma ajustarilor de valoare care sunt normale in entitatea in cauza

8. Alte cheltuieli de exploatare

9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distincta a celor obtinute de la

entitatile afiliate

Venituri din alte investitii si imprumuturi care fac parte din activele imobilizate cu

indicarea distincta a celor obtinute de la entitatile afiliate

11. Alte dobanzi de incasat si venituri similare, cu indicarea distincta a celor obtinute de

la entitatile afiliate

12. Ajustari de valoare privind imobilizarile financiare si investitiile detinute ca active

circulante

13. Dobanzi de platit si cheltuieli similare, cu indicarea distincta a celor privind

entitatile

14. PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(A)

15. Venituri extraordinare

16. Cheltuieli extraordinare

17. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARA

18. IMPOZITUL PE PROFIT

19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus

20. PROFITUL SAU PIERDEREA NET(A) A EXERCITIULUI FINANCIAR

1.4. Indicatorii economico-financiari

Principalii indicatori economico-financiari legati de situatiile financiare sunt:

I. Indicatori de lichiditate:

Lichiditatea se refera la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma in bani, aceasta putand fi si un criteriu de grupare a posturilor in bilant. Pentru ca un agent economic sa-si desfasoare activitatea in mod fluent este necesar sa dispuna in permanenta de resurse banesti (lichiditati), care sa asigure capacitatea de efectuare a platilor la termenele scadente.

a)   Indicatorul lichiditatii curente (Indicatorul capitalului circulant) (Ilc):

Indicatorul lichiditatii curente arata care sunt sumele lichide ce pot fi obtinute de firma pentru a acoperi solicitarile pe termen scurt, acestea din urma provenind de la creditorii, furnizorii, organele fiscale sau proprietarii firmei. Astfel, acest indicator masoara capacitatea firmei de a-si onora obligatiile curente la scadenta acestora[7].

Indicatorul lichiditatii curente se determina dupa urmatoarea formula de calcul:

Ilc =

Acest indicator ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente. Valoarea recomandata acceptabila este in jurul valorii de 2.

b)   Indicatorul lichiditatii imediate (Indicatorul test acid) (Ili):

Ili =

Datorita faptului ca stocurile sunt mai greu vandabile s-a introdus acest indicator care sa prezinte in ce masura datoriile curente pot fi acoperite din creante si disponibilitati banesti. Valoarea acceptabila este de 0,65 - 1.

II. Indicatori de risc:

a)   Indicatorul gradului de indatorare (Gri):

Indicatorul gradului de indatorare masoara proportia sumelor provenite din credite in totalul fondurilor folosite de firma.

Gri = x 100

sau

Gri = x 100

Capitalul imprumutat = Credite peste un an;

Capitalul angajat = Capital imprumutat + Capital propriu.

Studierea acestui indicator reprezinta o problema de gestiune interna, prin care trebuie sa se asigure utilizarea eficienta a creditelor contractate si asigurarea conditiilor necesare pentru rambursarea la termen a ratelor scadente si dobanzilor aferente. Acest indicator caracterizeaza indatorarea pe termen mediu si lung si se accepta ca nivel maxim normal intre 50% - 100%.

b)   Indicatorul privind acoperirea dobanzilor (Iadob):

Rata de acoperire a dobanzilor indica masura in care veniturile firmei pot sa scada fara ca acest lucru sa antreneze probleme financiare pentru firma, ca urmare a incapacitatii sale de a-si onora obligatiile reprezentate de plata dobanzilor anuale.

Iadob = ori

Acest indicator determina de cate ori entitatea poate achita cheltuielile cu dobanda. Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia entitatii este considerata mai riscanta.

III. Indicatori de activitate (Indicatori de gestiune):

Acestia furnizeaza informatii cu privire la viteza de intrare sau de iesire a fluxurilor de numerar ale intreprinderii si capacitatea intreprinderii de a controla capitalul circulant si activitatile comerciale de baza ale intreprinderii.

a)      Viteza de rotatie a stocurilor (rulajul stocurilor) (Vrs):

Vrs =

Viteza de rotatie a stocurilor aproximeaza de cate ori stocul a fost rulat de-a lungul exercitiului financiar.

b)      Numarul de zile de stocare (Nrzs):

Nrzs = x 365

c)    Viteza de rotatie a debitelor-clienti (Vrdc):

Vrdc = x 365

O valoare in crestere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clientilor si in consecinta, creante mai greu de incasat.

d)   Viteza de rotatie a creditelor-furnizor (Vrcf):

Vrcf = x 365

Viteza de rotatie a creditelor-furnizor aproximeaza numarul de zile de creditare pe care intreprinderea il obtine de la furnizorii sai. Acest indicator ar trebui sa includa doar creditorii comerciali. Pentru aproximarea achizitiilor se poate utiliza costul vanzarilor sau cifra de afaceri.

e)    Viteza de rotatie a activelor imobilizate (Vrai):

Vrai =

Viteza de rotatie a activelor imobilizate evalueaza eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita cantitate de active imobilizate.

f)     Viteza de rotatie a activelor totale (Vrat):

Vrat =

IV. Indicatori de profitabilitate:

Acesti indicatori exprima eficienta intreprinderii in realizarea de profit din resursele disponibile.

a)   Rentabilitatea capitalului angajat (Rca):

Rca =x 100

Rentabilitatea capitalului angajat reprezinta profitul pe care il obtine intreprinderea din banii investiti in afacere. Capitalul angajat se refera la banii investiti in intreprindere atat de catre actionari, cat si de catre creditorii pe termen lung. Acesta include capitalul propriu si datoriile pe termen lung sau activele totale minus datoriile curente.

b)   Marja bruta din vanzari (Mbv):

Mbv = x 100

O scadere a procentului poate scoate in evidenta faptul ca societatea nu este capabila sa isi controleze costurile de productie sau sa obtina pretul de vanzare optim.

Studiu de caz privind analiza principalilor indicatori economico-financiari.

Pentru a exemplifica modul de elaborare a situatiilor financiare aprobate prin OMFP nr. 1752/2005, am luat in considerare bilantul si contul de profit si pierdere la o societate comerciala, astfel:

BILANT

la data de 31.12.2006

-RON-

Sumele inscrise la randul 25, reprezentand creante comerciale si preluate din conturile 2675 la 2679 reprezinta creantele aferente contractelor de leasing financiar si altor contracte asimilate, precum si alte creante imobilizate, scadente intr-o perioada mai mica de 12 luni.

Contul 1513 "Provizioane pentru dezafectare imobilizari corporale si alte actiuni similare legate de acestea" apare doar la agentii economici care au aplicat Reglementarile contabile aprobate prin OMFP nr. 94/2001 si pana la scoaterea din evidenta a imobilizarilor corporale in valoarea carora au fost incluse aceste provizioane. Acestea nu se mai pot constitui in baza Reglementarilor contabile aprobate prin OMFP 1752/2005.

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

la data de 31.12.2006

-RON-

La randul 16, pentru cheltuielile cu salarii si indemnizatii se cuprind si drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislatiei muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 "Cheltuieli cu colaboratorii", analitic "Colaboratori persoane fizice".

Pentru Contul de profit si pierdere la data de 31.12.2006, pe coloana aferenta exercitiului financiar precedent (2005), entitatile care au aplicat OMFP nr. 94/2001 vor inscrie la randul 20, in cadrul veniturilor din ajustari de valoare privind imobilizarile corporale si necorporale si rulajul contului 7815 "Venituri din fondul comercial negativ".

Pentru Contul de profit si pierdere la data de 31.12.2006, pe coloana aferenta exercitiului financiar precedent (2005), entitatile care au aplicat OMFP nr. 94/2001 vor inscrie la randul 62 in cadrul impozitului pe profit si cheltuiala neta cu impozitul pe profit amanat (ct. 6912 - 791).

Pe baza datelor din bilant si a contului de profit si pierdere s-au calculat indicatorii economico-financiari, astfel:

I. Indicatori de lichiditate:

a)   Indicatorul lichiditatii curente (Indicatorul capitalului circulant) (Ilc):

Ilc = == 1,69

Acest indicator are valoarea de 1,69, care este apropiata de 2, deci entitatea isi poate acoperi datoriile curente din activele curente, fara a apela la alte surse.

b)   Indicatorul lichiditatii imediate (Indicatorul test acid) (Ili):

Ili = = = 0,58

Indicatorul lichiditatii curente are valoarea de 0,58. Acest indicator se afla cu putin sub limita acceptabila, ceea ce reflecta o pondere destul de mare a stocurilor in activele circulante.

II. Indicatori de risc:

a)   Indicatorul gradului de indatorare (Gri):

Gri = x 100 = x100 =    8,41%

sau

Gri = x 100 = x100 = 7,75%

Capitalul imprumutat = Credite peste un an;

Capitalul angajat = Capital imprumutat + Capital propriu.

Daca se calculeaza in functie de capitalul propriu, acest indicator are valoarea de 8,41%, iar daca se calculeaza in functie de capitalul angajat, are valoarea de 7,75%. Acest indicator reflecta faptul ca intreprinderea prezinta o situatie buna si daca s-ar pune problema contractarii de noi imprumuturi, prezinta suficiente garantii pentru a le obtine.

b)   Indicatorul privind acoperirea dobanzilor (Iadob):

Iadob = = 2,07 ori

Profitul brut = 427.612 RON

Cheltuielile cu dobanda = 399.493 RON

Indicatorul privind acoperirea dobanzilor are valoarea de 2,07 ori. Aceasta valoare este relativ mica, ceea ce inseamna ca intreprinderea are o capacitate mica de a-si achita cheltuielile cu dobanda.

III. Indicatori de activitate (Indicatori de gestiune):

a)      Viteza de rotatie a stocurilor (rulajul stocurilor) (Vrs):

Vrs = = 3,53 ori

Costul vanzarilor = 48.596.534 RON

Stocul mediu = 13.772.911 RON

Stocul a fost rulat de 3,53 ori.

b)      Numarul de zile de stocare (Nrzs):

Nrzs =x 365 = = x 365 = 103,45 zile

Numarul de zile de stocare a fost de 103,45 zile.

c)    Viteza de rotatie a debitelor-clienti (Vrdc):

Vrdc = x 365 =x 365 = 33,4 zile

Sold mediu clienti = Clienti + Clienti incerti = 4.977.234+119.228

= 5.096.462 RON

Cifra de afaceri = 55.694.148 RON

O valoare in crestere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clientilor si in consecinta, creante mai greu de incasat. Viteza de rotatie a debitelor-clienti a fost de 33,4 zile.

d)   Viteza de rotatie a creditelor-furnizor (Vrcf):

Vrcf =x 365 =x 365 = 36,80 zile

Intreprinderea a beneficiat de o perioada de creditare de 36,80 zile, ceea ce reprezinta o situatie favorabila.

e)    Viteza de rotatie a activelor imobilizate (Vrai):

Vrai = = 1,84 ori

Viteza de rotatie a activelor imobilizate evidentiaza faptul ca 1 RON investit in activele imobilizate genereaza venituri de 1,84 RON.

f)     Viteza de rotatie a activelor totale (Vrat):

Vrat = = 1,056 ori

Acest indicator exprima faptul ca 1 RON investit in activitatea intreprinderii genereaza un venit de 0,056 RON.

IV. Indicatori de profitabilitate:

a)   Rentabilitatea capitalului angajat (Rca):

Rca =x100=x100= 2,09%

Intreprinderea a obtinut profit de 2,09% din banii investiti in afacere.

b)   Marja bruta din vanzari (Mbv):

Mbv = x 100 = x 100 = 12,74%

Profitul brut din vanzari = 7.097.614 RON

Marja bruta din vanzari a fost in anul 2006 de 12,74%. O scadere a procentului poate scoate in evidenta faptul ca societatea nu este capabila sa isi controleze costurile de productie sau sa obtina pretul de vanzare optim.