Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Forme de turism practicate in Muntii Apuseni

Turism



+ Font mai mare | - Font mai mic



Forme de turism practicate in Muntii Apuseni

In literatura de specialitate s-au adoptat diferite clasificari ale formelor de turism practicate sau practicabile in functie de anumite categorii, urmarindu-se o grupare cat mai corespunzatoare a specificului resurselor turistice, structuri turistilor, motivatiilor deplasarii si caracterului activ al turismului etc. Principalele categorii de resurse turistice ale zonei genereaza si formele de baza ale turismului: turism montan, balnear, vanatoare si pescuit sportiv, turism sportiv si de agrement, turism cultural, de afaceri, stiintific, de congrese etc.

Consideram ca aceasta clasificare este cea mai completa intrucat ofera posibilitatea sa se
regaseasca concomitent atat preferintele turistilor si motivatia deplasarii turistice, cat si resursele generatoare de turism. De asemenea, ea are in vedere alte doua importante aspecte; pe de alta parte faptul ca multitudinea formelor de turism este data de complexitatea potentialului turistic, iar pe de alta parte, ca in teritoriu aceste forme se completeaza reciproc, contribuind la o valorificare optima a potentialului.

Alaturi de clasificarea respectiva sunt intalnite si latele care recurg la criterii limitative, oferind astfel structuri bine conturate dar cu un grad ridicat de rigiditate. Dintre acestea redam in continuare, clasificarile realizate in functie de:

- provenienta fluxurilor turistice
- gradul de mobilitate al turismului
- perioada anului in care se realizeaza actiunea turistica
- mijloacele de transport utilizate
- momentul si modul de angajare al prestatiilor turistice
- varsta si ocupatia turistilor

Tinand seama de aceste posibile clasificari, elemente specifice concrete alcatuind formele de turism posibil a fi utilizate in arealele turistice ale Muntilor Apuseni sunt urmatoarele:

- In cadrul Arealului de la Valea Crisului si Defileul Crisului Repede sunt posibile si se desfasoara ca forme de turism: turism de cunoastere, stiintific, speoturism, drumetie montana; prin amenajari corespunzatoare se pot practica: odihna, pescuitul si vanatoarea;

- Arealul Meziadului ofera conditii pentru speoturism, turism stiintific si drumetie montana; este necesara amenajarea integrala a pesterii pentru vizitare;

- Arealul Padis - Cetatile Ponorului are ca forma de turism dominanta speoturismul; sunt conditii pentru turism stiintific, drumetie montana, alpinism, vanatoare si pescuit sportiv, dar si pentru odihna, cu conditia amenajarii unor refugii montane sau a construirii unor cabane turistice pentru a asigura un sejur mai indelungat;

- Arealul vaii Aleului necesita, prioritar, amenajari turistice in vederea desfasurarii unei game mai largi de forme de turism, precum vanatoarea si pescuitul sportiv, odihna si recreere la sfarsit de saptamana, sporturi nautice etc;

- Arealul Valea Iada - Stana de Vale ofera conditii pentru turismul balnear, odihna, sporturi de iarna, speoturism, drumetie montana, fiind favorizat de prezenta statiunii climatice Stana de Vale, precum si a numeroase atractii turistice naturale, partii de schii ne amenajate etc;

- Arealul turistic Vascau - Izbucul Calugari se impune prin speoturism, turism de cunoastere, stiintific, turism pentru tineret;

- Arealul Muntele Baisoara se contureaza ca o destinatie pentru turismul de week-end, odihna, sporturi de iarna si de vara, vanatoare si pescuit sportiv, drumetii montane;
- Arealul Gilau - Tarnita ofera conditii optime pentru turismul de week-end pentru locuitorii municipiilor Cluj-Napoca si Turda;

- Arealul Belis - Fantanele a devenit o adevarata statiune climatica si pentru sporturi d iarna, fiind in acelasi timp, destinatie pentru turism stiintific, de cunoastere;

- Arealul Valea Ighiului asigura conditii pentru turismul de sfarsit de saptamana, turismul stiintific si sporturi nautice;

- Arealul Valea Ampoiului are resurse care genereaza turismul cultural, turismul de week-end, turismul stiintific, speoturismul;

- Arealul Muntii Codru Moma ofera conditii pentru turismul de tratament balnear si de odihna, speoturism, drumetie montana;

- Arealul depresionar Gurahont - Halmagiu se constituie in destinatie pentru turismul rural si agroturism, turismul de vanatoare si pescuit sportiv, turismul cultural etc;

- Arealul Vaii Geoagiului este dominat de prezenta bogatiei de factori naturali de cura, valorificati partial in statiunea Geoagiu-Bai, forme de turism dominante fiind turismul de odihna si tratament, turismul de week-end, turismul de vanatoare si pescuit sportiv, speoturism;

- Arealul Valea Ariesului este cel mai intins ca suprafata si cuprinde o serie de obiective turistice si culturale de mare interes, la Campeni, Albac, Galda de Sus, Lupsa, Arieseni. Se contureaza ca destinatie pentru sporturi de iarna, speoturism, turism cultural si turism rural.



Baza tehnico-materiala de agrement

In conceptia actuala agrementul constituie o latura predominanta a activitatii turistice in general si in mod special in oferte turistice a caror specialitate este insasi forma de agrement (turism montan, turism de litoral, etc.). Gradul de atractie al unui produs turistic, cat si de punere in valoare a patrimoniului turistic este in stransa corelatie cu nivelul dotarilor si mijloacelor pentru agrement.

Fata de necesitatile de agrementare, localitatile din Muntii Apuseni dispun in prezent de dotari edilitar gospodaresti specifice localitatilor urbane, mai putin de dotari necesare agrementului.

Element esential in turismul montan, agrementul se compune in zona Muntilor Apuseni doar din domeniul schiabil, mijloace de transport pe cablu si trasee montane.

- Domeniul schiabil cunoscut in zona este concentrat in special la Arieseni, Stana de vale si Baisoara.
La scara nationala, ponderea domeniului schiabil din Muntii Apuseni este de 3, 8%, cu un numar de 5 partii de schi. In ceea ce priveste capacitatea optima a domeniului schiabil (pers./ora), la Baisoara aceasta era in 1995, de 900, la Fantanele 270, la Arieseni 360, iar la Stana de Vale 270;

- Mijloacele de transport pe cablu (teleferice). Domeniul schiabil este viabil, util si eficient din punct de vedere economic in conditiile in acre este asigurat cu mijloace de transport pe cablu adecvate, ca structura si capacitate, iar cu structurile de primire se afla in raporturi bune. Pentru urmarirea unui asemenea fenomen, in amenajarea turistica montana se utilizeaza indicii de corelare functionala, care reprezinta expresia numerica a raporturilor dintre: domeniul schiabil si teleferice; domeniul schiabil si structurile de primire; teleferice si structurile de primire.

Din analiza datelor se constata lipsa unor instalatii de capacitate mare (gen telecebina, telegondola, sau telescaun), precum si dotarea necorespunzatoare sau lipsa totala a dotarilor in majoritatea masivelor.
In privinta elementelor specifice de asigurare functionala a domeniului schiabil sunt de retinut urmatoarele:

- dotarile si amenajarile aferente domeniului schiabil sunt necorespunzatoare sau lipsesc cu desavarsire;

- lipsesc telefericele de acces la domeniul schiabil;

- unitatile si dotarile conexe sunt ca si inexistente.

- Traseele turistice montane. In zona Muntilor Apuseni sunt inregistrate si marcate 69 trasee turistice destinate urmatoarelor tipuri de excursii sau forme de turism.

- drumetie de vara: toate traseele marcate sunt accesibile drumetilor cu pregatire medie. In zonele abrupturilor si pe cursurile apelor cu chei si defilee, unde nu sunt amenajate poteci si punti de trecere accesul este mai dificil. Greu accesibile sunt si traseele in lungul firului apei, mai ales in pesteri, acestea devenind impracticabile in timpul ploilor abundente;

- drumetia de iarna se limiteaza la statiunile si localitatile bine amenajate turistic, traseele greu accesibile fiind recomandate numai drumetilor foarte bine pregatiti;

- aplinism: peretii calcarosi, deseori verticali din Cheile Turzii, Cheile Aiudului, permit practicarea alpinismului pe trasee de la cele usoare pana la cele mai dificile;

- speoturism: se dezvolta mai ales in masivele unde pesterile si avenele sunt numeroase si multe dintre ele foarte interesante. Cele deschise pentru turisti sunt: Pestera Ursilor, Scarisoara, Meziad, Vadu Crisului. Toate acestea pot fi vizitate numai cu ghid. Partial amenajate sunt si pesterile: Cetatile Ponorului si Cetatea Radesei.

Prezentarea potentialului turistic al zonei

In perioada actuala, cand turismul a devenit o activitate de mare importanta sociala, economica si, chiar politica, atat pe plan national cat si international, necesitatea cunoasterii potentialului turistic, a valorificarii lui rationale se impune din ce in ce mai mult.

Determinarea potentialului turistic prin metode cantitative a preocupat pe multi specialisti, rezultatele fiind de un real ajutor actiunilor de sistematizare turistica a teritoriului, de amenajari si dotari corespunzatoare valorii potentialului respectiv.
In acest sens potentialul turistic trebuie cercetat prin prisma celor doua componente ale sale:

- componenta naturala, reprezinta prin peisaje spectaculoase, configuratia variata a reliefului, conditiile climatice favorabile (frecventa redusa a fenomenelor negative, absenta temperaturilor excesive), valoarea terapeutica si abundenta unor factori naturali, (ape minerale si termominerale, namoluri curative, topoclimat si microclimat, fauna si flora, etc);

- componenta antropica, reprezinta prin vestigii ale civilizatiilor ce s-au succedat pe teritoriul Romaniei din vremuri imemorabile, monumente si obiecte de arta laice sau religioase, muzee si colectii muzeale, elemente de etnografie si folclor de mare frumusete si originalitate, realizari actuale de prestigiu etc.

Dupa cum reiese din manualul sau de economia turismului, inca din 1959, cunoscutul specialist elvetian W. Hunzicker, arata ca 'oferta turistica este o combinatie de elemente materiale si servicii', combinatie in care serviciile joaca rolul principal.

Englezul H. Medlik considera produsul turistic ca 'un amalgan de elemente tangibile si intangibile, concentrate intr-o activitate specifica si cu o destinatie specifica', iar profesorul elvetian J. Krippendorf intelege prin oferta turistica 'un manunchi de elemente materiale si imateriale oferite consumului si care ar trebui sa aduca unele foloase cumparatorului, adica sa-l satisfaca'. El include in elementele politicii produsului turistic factorii naturali, factorii generali ai existentei activitatii umane, infrastructura generala, populatia si asezarile omenesti, si alti factori ai infrastructurii.

Intr-o acceptiune generala, potentialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamblul elementelor naturale economice si cultural-istorice, care reprezinta anumite posibilitati de valorificare turistica, ce dau o anumita functionalitate pentru turism si constituie o premisa pentru dezvoltarea activitatii de turism. Un teritoriu intereseaza sub aspectul potentialului turistic, in masura in care acesta ofera resurse turistice naturale sau antropice, a caror valorificare, pe fondul unor amenajari complexe poate determina o activitate de turism si includerea acelui teritoriu in circuitul intern si international.

Tinandu-se seama de amplasarea si concentrarea spatiala a obiectivelor turistice, de valorificarea si functionalitatea potentialului turistic in tara noastra, s-au folosit urmatoarele trepte taxonomice:

- obiectivul turistic, reprezentat de o singura unitate cu caracter turistic, al carei potential constituie o valoare de atractie;

- localitatea sau centrul turistic, reprezentata de o asezare in care sunt mai multe obiective turistice, constituind un punct de atractie al turistilor;

- complexul turistic, corespunde unei grupari de mai multe obiective turistice sau a unei suprafete restranse, in care se concentreaza cateva localitati, centre turistice, sau obiective turistice izolate;

- arealul turistic, reprezentat de o suprafata nu prea intinsa, in care se includ mai multe obiective turistice izolate sau mai multe complexe turistice, iar cand este situat in jurul unui centru urban constituie o zona turistica periurbana;

- regiunea sau zona turistica, este o categorie cuprinzatoare, reprezentata de un teritoriu intins, caracterizata de o concentrare evidenta a obiectivelor turistice.

2.1.2. Clima

Un alt element de atractie turistica il reprezinta particularitatile climatului deoarece favorizeaza desfasurarea de variate activitati turistice pe parcursul intregului an. Zona Muntilor Apuseni are un climat continental moderat cu particularitati determinate de pozitia sa, fiind sub directa influenta a maselor de aer umed si racoros dinspre vest, peste care se suprapun influente sudice si sud-vestice care aduc in tot timpul anului mase de aer cald de origine tropicala. Se mai resimt de asemenea influentele circulatiei nordice si nord-estice purtatoare a unor mase de aer rece, de origine polara si respectiv arctica.

In acest cadru, cea mai mare parte a zonei Muntilor Apuseni, are temperaturi medii anuale de 6 o C, ele descrescand spre marile inaltimi. In functie de regimul termic se constata:

- zile de iarna, cu temperatura maxima sub 0 o C, in depresiuni, in intervalul noiembrie-martie (30-35 zile) si octombrie - aprilie (60-100 zile), in zona inalta a Muntilor Bihor;

- zile cu inghet se produc in intervalul septembrie - aprilie pe vaile raurilor, uneori si in august-iulie, la mare altitudine;

- zile de vara, cu temperatura maxima de peste 25 o C, apar numai in bazinele inferioare ale raurilor in perioada martie - noiembrie (circa 80 zile). Numarul lor scade o data cu altitudinea, pana la o zi, sau deloc (peste 1500 m).

Datorita influentei circulatiei vestice umezeala aerului are valori medii de 75-85 %. Nebulozitatea cea mai accentuata (6, 5-7 zecimi) se inregistreaza in Muntii Bihor si Muntele Mare corespunzator umezelii de 85%. In zona inalta zilele cu cer acoperit sunt mai numeroase, in timp ce zilele senine se remarca mai ales spre estul teritoriului.

In zona Muntilor Apuseni precipitatiile sunt abundente, ele variind de la 1400 mm, in vestul teritoriului, pe culmile inalte ale Bihorului si Muntele Mare pana la circa 1100 mm, la Arieseni (800 mm) si Avram Iancu (680 mm) si mai putin de 800 mm spre est.

In lunile mai, iunie, iulie, se inregistreaza maximul pluviometric. Cele mai mici cantitati de precipitatii cad in februarie si martie. Ninsorile cad timp de 50-60 zile in munti si 20-30 zile anual, in vale. Stratul de zapada dureaza 150 zile pe an in zona montana inalta si 30-50 zile in vale. In zona de munte stratul de zapada este stabil din luna decembrie pana in luna martie. Regiunile cele mai favorabile pentru practicarea sporturilor de iarna sunt inaltimile de peste 900 m, unde stratul de zapada atinge 30-40 cm. Vantul este adaptat liniilor mari ale reliefului. Astfel, in zona montana predomina circulatia vestica, la Campeni, directiile dominante sunt cele de vest, sud-vest etc. Importanta pentru zona Muntilor Apuseni este existenta unui calm atmosferic mai ridicat ca in alte zone (ex. la Campeni el reprezinta 60%), ceea ce pune in evidenta un topoclimat de adapost, in special in depresiunile de pe Valea Ariesului.

Particularitatile climatului creaza ambianta pentru activitatea de turism, dar constituie in acelasi timp si un important factor natural de cura (climatoterapie); se disting trei tipuri de bioclimat: excitant - solicitant (de campie); sedativ - indiferent (de dealuri si podis) si tonic - stimulent (de munte). Unele dintre elementele climatice se constituie chiar in factori indispensabili practicarii turismului (de exemplu zapada pentru sporturile de iarna) reprezentand in acelasi timp si un important potential turistic, interesand activitatea de turism, atat in sezon, cat si in extrasezon.

2. Resursele turistice antropice

Reprezentand creatia umana, resursele turistice antropice sunt rodul eforturilor tehnice, culturale si economice, cat si elementele materiale si spirituale traditionale ale oamenilor de pe vaile ce strabat Muntii Apuseni, manifestate de-a lungul timpului intr-o imbinare armonioasa cu natura.

In zona Muntilor Apuseni se afla un tezaur imens de vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectura sau de arta, ca si un inestimabil patrimoniu care atesta evolutia si continuitatea de munca si de viata pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii si artei poporului roman. Tot acest fond cultural-istoric constituie o parte insemnata a ofertei turistice potentiale si o componenta a imaginii turistice nationale si internationale a Muntilor Apuseni.

Intre componetele resurselor turistice antropice ale zonei Muntilor Apuseni, cele mai reprezentative sunt:

- Vestigiile arheologice legate de geneza poporului roman si paternitatea sa pe aceste meleaguri: cetatile dacice, ruine ale unor cetati milenare etc.;

- Monumente istorice, de arhitectura si de arta cu valoare de unicat, unele de notorietate mindiala ca: bisericile si manastirile cu fresce interioare; bisericile si cetatile taranesti fortificate din Transilvania; monumentele istorice din principalele orase-vechi capitale sau orase medievale;

- Muzeele si casele memoriale, multe dintre ele de interes international sau national - muzeele judetene si orasenesti;

- Marturiile civilizatiei si culturii populare (elemente de etnografie si folclor); arhitectura si tematica populara traditionala (Campeni, Salciua etc.); creatia artistica: mestesuguri, artizanat, ceramica, port popular, folclor literar, muzical si etnografic. Aceste elemente se concentreaza in principalele puncte etnografice ale zonei cercetate;

- Satele turistice, care prin specificul lor, originalitatea si valoarea turistica, cultural-istorica, prin ambianta cadrului natural si bogatia resurselor sale pot sa se constituie ca un produs turistic inedit satisfacand o gama variata de motivatii in turismul intern si international;

- Resursele turistice legate de activitatea ecnomica care includ la randul lor lucrari ingineresti si arhitectonice cu o valoare turistica inedita cum sunt barajele si acumularile de apa cu interes hidroenergetic (de pe Somesul Mic), hidrocentralele si alte obiective economice (Astileu, Tarnita etc.). Desigur, sunt si alte obiective eonomice si sociale care pot fi integrate intr-o anumita forma de turism specializat.

Din multimea atractiilor antropice de interes pentru turism precizam:

- Elemente de arhitectura populara intalnite la bisericile si casele de lemn specifice Tarii Motilor, zonei Buciumului si a mocanimii din Muntele Mare si la unele constructii tehnice (piue de apa sau mori), intalnite in mare numar pe vaile din Muntii Metaliferi, Muntele Mare etc. Toate variantele de case din cursul superior si mijlociu al Ariesului se caracterizea prin monumentalitate datorita acoperisului lor tuguiat si mai inalt, facut din sindrila si din paie. Multiplele detalii de constructie, de cele mai multe ori sculptate in lemn, confera arhitecturii acestora un pronuntat caracter arhaic original;

- Portul popular, deosebit de pitoresc, purtat inca in mod frecvent, in special in zona Ocolis-Salciua si in Lupsa, sau in toata zona, cu ocazia sarbatorilor si targurilor;

- Elementele de arta populara caracterizate prin simplitate, sobrietate si functionalitate, specifice Tarii Motilor; este vorba in special de: obiectele executate din lemn (tulnice, fluiere, dolnite, ciubere etc.), unelte cu decoratii ornamentale, sumane, tesaturi, pieptare ornate cu piele, cusaturi, unelte din metal cu ornamentatii;

- Manifestari folclorice dintre care prezinta interes datinile si obiceiurile traditionale ce se tin la date calendaristice fixe, anuale, saptamanale, sau cu diferite alte ocazii, mai cunoscute fiind cele de pe Muntele Gaina (iulie), Poiana Calineasa (14 iulie), Poiana Negrileasa si Salciua de Jos, Lupsa si Campeni;

- Monumente si locuri legate de trecutul istoric al locuitorilor Tarii Motilor, foarte numeroase si importante fiind cele care amintesc de luptele duse de iobagi impotriva impilarii, sub conducerea lui Horea, Closca si Crisan, de eroica lupta a lui Avram Iancu impotriva exploatarii austro-ungare sau cea a Ecaterinei Varga, supranumita si 'Doamna Muntilor';

- Monumente de arhitectura religioasa, remarcabile prin valoarea artistica si vechimea lor, prezente in majoritatea localitatilor din teritoriu. Amintim de asemenea muzeele etnografice si memoriale valoroase prin bogatia, valoarea si autenticitatea exponatelor.

Un element antropic deosebit de complex, specific zonei studiate, se refera la faptul ca meleagurile Muntilor Apuseni pastreaza urme de straveche locuire, prin numeroasele marturii arheologice. Astfel in pesterile de la Sohodol (Lucia Mare si Lucia Mica), de langa Salciua (Poarta Zurcilor din Masivul Bedeleu) si din CheiaTurzii au fost descoperite urme datand din paleolitic

In aceeasi cheie se mai afla 'Pestera Calastur', situata la cea mai mare cota, 'Pestera Morarilor' (660 m) si 'Pestera Binder' (520 m) care au fost populate de catre omul primitiv in paleoliticul mijlociu.

1. Unitatile de cazare

Baza de cazare a Muntilor Apuseni, desi oarecum proportional distribuita in zona nu se ridica nici ca numar de locuri si nici sub aspectul gradului de confort, la nivelul potentialului turistic.

Din punct de vedere administrativ, unitatile de cazare sunt raspandite in sase judete: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara si Salaj.

Printre cele mai pitoresti unitati de cazare ale Muntilor Apuseni se numara cabanele, exemple de marca fiind cele prezentate mai jos:

- Cabana Baisoara (Munti Gilaului), cu o capacitate de 85 de locuri in camere cu 4-5 paturi si dormitoare comune cu priciuri.

- Cabana Cheile Turzii (Muntii Gilaului) are 24 locuri, in acmere cu 2, 3 si 4 paturi si 20 de locuri in casute, in apropierea ei aflandu-se si terenuri de schi pentru incepatori.

- Cabana Scarisoara (Muntii Bihorului) are o capaciatte de 57 de locuri, in camere cu 3-10 paturi si un dormitor cu priciuri.

- Cabana Somesul Rece (Muntii Gilaului) in camere cu 2, 3, 4, 6, 12 paturi cumuleaza un numar de 71 locuri.

- Cabana Stana de Vale (Muntii Vladeasa) are 104 locuri in camere cu 3-15 paturi. Si aici se gasesc in imprejurimi terenuri de schi pentru incepatori, dar si pentru avansati.

- Cabana Vadu Crisului (Muntii Padurea Craiului) are o capacitate de 131 de locuri in camere cu 2-10 paturi si priciuri.

- Cabana Vladeasa (Muntii Vladeasa) intruneste un numar de 33 locuri in camere cu 3-15 paturi. Nici de aici un lipsesc terenurile de schi.

In anul 2002 situatia locurilor de cazare si a gradului de ocupare a acestora era urmatoarea:
Numarul total al locurilor de cazare din zona Muntilor Apuseni este de 425, din care 288 in tabere scolare.

In ceea ce priveste numarul total al turistilor care si-au petrecut vacantele aici, acesta este de 8537, dintre care 4577 in taberele scolare. Tot aici, numarul turistilor romani este de 8532, lasand ca turistii straini sa fie in numar de doar 51.

Pe tipuri de unitati si grad de confort, baza de cazare a zonei Muntilor Apuseni este prezentata in tabelul.

Raportat la numarul innoptarilor din zona Muntilor Apuseni, situatia se prezinta astfel: 24110 numarul total de innoptari, dintre care 16917 in taberele scolare, iar luat in functie de provenienta turistilor, 23890 de innoptari au fost ale romanilor, restul de 220 ramanand ale strainilor.

Din situatia de mai sus reies cateva aspecte interesante privind echiparea cu structuri de primire a zonei turistice a Apusenilor:

- desi este o zona montana, predomina numarul locurilor de cazare in hoteluri (53, 64%), explicatia fiind legata de prezenta aici a unor statiuni balneoclimaterice renumite, precum Geoagiu Bai, Moneasa, Stana de Vale;

- in cadrul hotelurilor se remarca ponderea mare a numarului de locuri de categoria o stea (76, 5%), ca si lipsa locurilor de categoria 3-5 stele, respectiv a conditiilor pentru desfasurarea unui turism de calitate superioara sau chiar de lux;

- in cazul vilelor, desi ocupa locul al doilea ca pondere (16, 0%), dupa hoteluri, structura pe categorii de confort este destul de diversificata, desi, si in acest caz, predomina (62, 3%) cele de o stea, urmata de cele de doua stele (32, 5%);

- motelurile, desi reprezinta doar 10, 2% din totalul bazei de cazare, are proportii aproximativ egale de locuri de o stea (59, 0%) si de doua stele (41, 0%).

In privinta cabanelor, un paradox il constituie faptul ca circa 55% din totalul locurilor de cazare il reprezinta cele de 2-3 stele; (insa, unele dintre cabane ar putea intra usor in randul hotelurilor);

Pe ansamblu, se poate concluziona ca baza de cazare din Muntii Apuseni este necesar sa fie suplimentata; de asemenea, este necesara o mai buna repartitie in teritoriu a unitatilor, si in special a cabanelor.

2.1. Cadrul natural

Resursele turistice naturale sunt cele care, de-a lungul anilor s-au pastrat intr-o forma sau alta, neatinse de activitatile umane. Prin specificul, continutul si valoarea lor, resursele turistice naturale reprezinta pe de o parte, atractii turistice, pretabile pentru vizitare, iar pe de alta parte ele pot fi valorificate direct in activitatea de turism ca 'materie prima'.

Muntii Apuseni ofera resurse turistice naturale prin componentele sale legate de: relief, conditii climatice, rauri, lacuri, ape subterane, vegetatie si fauna, etc.

Teritoriul acestor munti dispune de un fond bogat si foarte variat de resurse naturale, componente ale peisajului sau geografic cu importante atribute definite de numar si densitate relativ mare si de valente estetice, stiintifice, recreative si educative superioare. Aceste valente au facut ca zestrea naturala a teritoriului, valorile sale originare, sa reprezinte si principalele elemente de atragere si retinere a turistilor.

Principalul element atractiv il constituie relieful, valoarea sa turistica fiind amplificata si de particularitatile celorlalti factori geografici, clima, retea hidrografica, vegetatie, fauna.

2.1.1. Relieful Muntilor Apuseni

Se inscrie drept cel mai variat potential turistic, prezentand interes prin valoarea sa peisagistica, cat si prin posibilitatile de acces, de desfasurare a activitatilor turistice si de amenajare pentru turism.

Muntii Apuseni isi impun frumusetea cadrului natural luat in ansamblu, remarcabil pentru frumusetea peisajelor sale.

Sub acest aspect, cea mai interesanta este zona carstica a Muntilor Bihor care, prezinta cea mai spectaculoasa, interesanta si originala zona carstica din tara noastra, similara sau superioara unor zone carstice consacrate din Europa.

Ea intruneste cele mai reprezentative formatiuni carstice de suprafata (doline, vai carstice, izbucuri, ponoare, sorburi etc.) si de adancime (pesteri, avene), unele din ele comparabile cu formatiuni similare din alte parti ale lumii, multe dintre aceste formatiuni reprezentand de altfel, obiectivele turistice majore ale Muntilor Apuseni, printre ele evidentiindu-se:

- chei pitoresti si impresionante, precum sunt cele de pe Valea Garda Seaca (cheile Garda Seaca, Cerbului; Tauzului, Brusturului, Sohodolului, Gardisoara), de la Coiba Mica, pe valea Ordancusa, valea Ariesului Mare (cheile Mandrutului), Albacului, sau de la Zugai si Valea Stearpa;
- pesteri de marimi diferite, cu formatiuni spectaculoase sau elemente de interes stiintific printre care: pesterile Ghetarul Scarisoara si Vartop, pesterile de pe Valea Garda Seaca sau din apropierea ei, Coiba Mare, Coliba Ghitului, Sura, Pestera cu Apa de la Fata Balacenii, izbucul Sura Apei, pe Valea Ordancusa (pe Zgurasti) Pestera lui Ionele, Pestera Ursilor etc;
- izbucuripe valea Garda Seaca (izbucul Tauzului, Coliba Ghiobului, Gura Apei);
- cascade si praguripitoresti, pe valea Gardisoara si Ariesul Mic (cascada Varciog);
- ponoare, doline, lapezuriin depresiunea inchisa, ocoale, in imprejurimile catunelor Ghetari si Ocoale, si pe platoul carstic Scarisoara.

Relieful carstic reprezinta aspecte pitoresti in perimetrul Muntele Mare, unde pot fi admirate zonele de defileu de pe cursul mijlociu al Ariesului, cheile Posagii, Pociovalistei, Runcului, Ocoliselului, Sagagelei, etc. renumitele izbucuri Feredeu si Bujori de pe valea Posaga, cascadele sipote si izbucul de pe valea Ariesului, in aval de comuna Salciua, precum si masivul calcaros Scarisoara - Bailoaia, cel mai interesant sector al acestor munti.

Muntii Trascau sunt prezenti in teritoriu cu formatiunile calcaroase din versantul sudic al masivului Bedeleu, pesterile Huda lui Papara si Zmeilor, cheile Morilor, Ponorului, Bulzului si cascadele de pe vaile Poienii.

Muntii Metaliferi, care prezinta aspectele lor cele mai impunatoare in sectoarele cu relief carstic alcatuit din abrupturi spectaculoase create de vai sau varfuri izolate. Astfel atrag atentia abrupturile din Muntele Gaina, abrupturile calcaroase din dreapta Ariesului Mic si Muntele Vulcan, lapezuri, doline, pesteri (Stiubeni, Lelesti si 'La Carja'), izbucuri, rezervatia naturala Dealul cu Melci, cascada Nemes, intalnite tot in acest masiv, etc.

Pitorescul cadrului natural al zonei este sporit si de peisajele create de celelalte formatiuni geologice aflate in alcatuirea muntilor ce strajuiesc Valea Ariesului, retinand atentia in mod deosebit 'claile' vulcanice ce domina formele in general montane ale ramurii estice (Muntii auriferi) a Muntilor Metaliferi, printre care Poienita, Detunatele (Goala si Flocoasa), Valcioiu si Gemenele. In morfologia de detaliu chiar si unele roci sedimentare din alcatuirea acestor munti au generat forme ce se impun in peisaj (stanci abrupte, varfuri ascutite, mici creste) cum ar fi Margaia de langa Lupsa, Negrileasa, Culmea Mogosului din Muntii Trascau.

Frumusetile peisagistice constituie de asemenea o insemnata bogatie a Muntilor Apuseni, acestea gasindu-se in marea majoritate a zonelor de vai sau de culmi montane (Muntii Bihor in zona Vartop, comuna Arieseni, Muntele Mare, Muntii Trascau,). De la platoul Muntelui Gaina se zaresc in departare sesurile Aradului, extremitatile vestice ale Muntilor Apuseni, padurile de molid si de brad de la Dragu, Culmea Bihorului invecinat, cu cei 1848 m. ai sai, fermecatoarea vale a Crisului Alb cu satele ei, forma piramidala a Magurei, Varful Stramba, masivul plesuv al vulcanului si, in ultimul plan, dar nu mai putin insemnata, Detunata, cu coloanele ei de bazalt, monument al naturii.

2. Zonarea turistica a Muntilor Apuseni

In Muntii Apuseni, zonarea a fost conceputa ca modalitate de valorificare superioara si complexa a resurselor turistice, intr-o viziune unitara, in vederea exploatarii eficiente a patrimoniului turistic. Raportata la scara intregii regiuni, concepand turismul ca sistem, zonarea turistica urmareste stabilirea unui model de evaluare, ierarhizare, valorificare si amenajare prioritara a patrimoniului turistic ca si in cazul zonarii turistice a Romaniei, ea s-a dovedit o importanta analiza unitara a relatiilor existente intre turism si teritoriu, in vederea dezvoltarii optime, armonioase a turismului.

- Arealul de la Vadul Crisului si defileul Crisului Repede. Accesibil prin calea ferata Oradea-Cluj, sau prin ramificatia rutiera din DN 1 (E 60) de la Topa de Cris, reprezinta un complex carstic deosebit de pitoresc, format din calcarele din Muntii Padurea Craiului. In aceasta zona se semnaleaza pe langa defileul Crisului Repede, strajuit de abrupturi salbatice, o serie de pesteri, dintre cele mai insemnate sunt: Pestera Vadului, Pestera Podinului, Casa Zmaului, Pestera cu Apa, Pestera Fugarilor, Pestera Deventului si Pestera Caprei.

In sfera de influenta a acestui areal turistic apare si platoul carstic Zece Hotare, ciuruit de doline si uvale, precum si Pestera Vantului de langa suncuius, considerata cea mai lunga pestera din tara. (11000m).

Frumusetea locului este subliniata si de prezenta cascadei paraului Pestireu, care traverseaza Pestera Vadului;

- Arealul Meziadului se caracterizeaza prin prezenta uneia dintre cele mai mari pesteri din
tara noastra -Pestera Meziad- dispusa in cinci etaje, cu o lungime a galeriilor de 3400 m. Accesul este asugurat de o sosea ce pleaca din orasul Beius;

- Arealul zona carstica Padis - Cetatile Ponorului reprezinta cel mai insemnat areal carstic din tara, atat datorita frumusetii peisajului, cat si a complexitatii formelor sale carstice. Aici se poate ajunge fie pe drumuri de culme, venind de la Stana de Vale sau Scarisoara, fie urcand pe soseaua de la Sudrigiu, Petroasa etc. In cadrul arealului distingem mai multe subunitati:

- Padisul;
- Poiana Ponor;
- Lumea Pierduta;
- Cetatile Ponor.

- Arealul Vaii Aleului, situat sub Masivlul Carligati, areal ce poate fi vizitat utilizand derivatia de la Sudrigiu, pe vale Crisului Pietros, pana la confluenta cu valea Ariesului, si de aici in amonte pe aceasta vale. Frumusetea povarnisurilor abrupte ale Muntilor Bihorului, Cascada Bohodeiului, clima de adapost, terenul din Poiana Aleului, extrem de propice pentru amenajari turistice, recomanda necesitatea ca, neantarziat, arealul sa fie amenajat turistic;

- Arealul valea Iada - Stana de Vale se desfasoara de-a lungul a circa 42 km, de la confluenta vaii Iada cu Crisul Rece pana in bazinetul de la Stana de Vale. Farmecul regiunii este dat de alternanta sectoarelor salbatice de defileu cu bazinete, in cere valea se largeste pentru a cuprinde poieni cu fanete. Depresiunea Stana de Vale este dominata de masive muntoase inalte, reprezentand unul dintre cele mai insemnate centre turistice din Muntii Apuseni, mai ales ca poate sa ofere posibilitati corespunzatoare de cazare si hrana;

- Arealul carstic al Vascaului. Pe langa relieful carstic de suprafata, reprezentat prin doline, polii, sorburi, un interes deosebit prezinta izbucul intermitent de la Calugari situat intr-o tona deosebite de pitoreasca in partea estica a Masivului Codru Moma. Este accesibil fie din comuna Crisilor, fie din comuna Ponor, respectivul izbuc constituie un fenomen stiintific interesant prin raritatea sa. Datorita unei circulatii subterane pe baza de sisteme sifonale, apa izbugneste la suprafata intermitent, la intervale de timp regulate;

- Arealul Muntele Baisorii (1600 m) este situat la o distanta de 50-53 km departare de Cluj-Napoca si Turda beneficiaza, in medie, de 171 zile cu zapada, fiind solicitata in special in intervalul 15 noiembrie-15 aprilie. Vara se remarca peisajul de o frumusete exceptionala si posibilitatile de vanat si pescuit. Tot aici se intalnesc rezervatia Scarita - Belioara, Cheile Runcului si ale Pociovalistei, varful Cornul Pietrii si alte cateva obiective; fiind usor accesibile de la cabanele din Muntele Baisorii;

- Arealul Gilau
- Tarnita ofera conditii deosebite pentru agrement la sfarsit de saptamana,
deschizand si una din 'portile' cele mai solicitate pentru patrunderea in interiorul Muntilor Apuseni;

- Arealul Belis - Fantanele, pe malul stang al lacului de acumulare si pe traseul drumului judetean Huedin - Belis - Albac, care ocoleste lacul. Mai putin spectaculoasa, partea estica trezeste interesul prin cateva sectoare de chei si mici defilee, mai reprezentative fiind Cheile Baciului, precum si prin ariile de alunecari de teren vechi cu un microrelif foarte accidentat, cateva dintre ele adapostind asociatii floristice si faunistice de o mare varietate si impunand, ca si Cheile Turzii, includerea intre rezervatiile naturale ale zonei;

- Arealul Valea Ighelului (22 km). Pornind din Ighiu, pe aceasta pitoreasca vale, se poate ajunge pana la lacul de baraj natural Iezerul, declarat monument al naturii, singurul lac de acest fel din Muntii Apuseni, aflat intr-un splendid cadru natural. Peste culme, se poate ajunge la Piatra Cetii, cu interesante fenomene geologice: pesteri, chei, cascade si o magnifica poiana cu narcise, apoi la Cheile Intregalde. Aici se intalneste floarea de colt sau siminicul;

- Arealul Valea Ampoiului. Catre nord-vest de Alba Iulia, pe valea raului Ampoi, o cale ferata si o sosea urca spre Tara de Piatra, trecand prin asezari pitoresti, cu urme ale unor constructii romane si medievale, monumente de arhitectura populara si interesante monumente ale naturii. Dintre acestea amintim: calcarele cu orbitoline de la Ampoita, martori geologici si puncte fosiliere, precum si clipele de calcar de la Valea Mica;

- Arealul Munti Codru
- Moma se situeaza in partea de nord-est a judetului Arad. Principalul obiectiv din aceasta zona il constituie statiunea balneoclimaterica Moneasa care dispune de capacitati de cazare, stabilimente balnear si numeroase dotari turistice corespunzatoare tratamentului balnear si odihnei, un strand si un lac de agrement. In imprejurimi se pot face excursii interesante spre zona carstica Tinoasa, varful Izoi, Valea Rujii si sper platoul carstic al Vascaului. In apropiere, in perimetrul comunei Dezna, se afla cetatea Deznei si un frumos han pescaresc In perimetrul Muntilor Codru - Moma se intalnesc si alte obiective de interes turistic; amintim aici frumoasele vai ce coboara spre depresiunea Zarandului si suprafetele forestiere compacte;

- Arealul depresionar Gurahont
- Halmagiu grupeaza elementele de peisaj si cele istorico-etnografice din depresiunile Almas - Gurahont si Halmagiu. Depresiunile largi, legate prin defileul Crisului Alb intre comunele Varfurile si Gurahont intinsele suprafete forestiere cu un valoros fond cinegetic, situate la contactul muntilor Codru - Moma cu Muntii Zarandului, satele cu obiectivele lor istorice si etnografice confera arealului o diversitate de aspecte interesante. Dintre cele mai reprezentative obiective turistice amintim: valea Zeldisului cu satele si peisajele ei pitoresti, valea Zimbrului (cu rezervatia de laur), defileul Crisului Alb si satele din depresiunea Halmagiu - interesante pentru arhitectura, mestesuguri, port si folclor.

Potentialul turistic al Muntilor Apusenipok



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3409
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved