Tipuri de date predefinite

Tipurile de baza definite in limbajul C sunt: intreg, real si caracter. Exista insa mai multe tipuri intregi si reale, in functie de numarul de biti pe care se pot memora valorile si daca valorile sunt cu sau fara semn. In plus, unele dintre aceste tipuri difera de la o implementare la alta a limbajului (in functie de calculatorul pe care se lucreaza). In tabelul urmator sunt prezentate tipurile fundamentale, memoria necesara stocarii valorilor de acel tip si limita valorilor ce pot fi memorate intr-o variabila de acel tip.

Primul tip este tipul caracter. O variabila de acest tip va avea ca valoare codul ASCII asociat caracterului respectiv. De exemplu, daca unei variabile i se atribuie caracterul 'a', variabila va contine valoarea 97 (numarul de ordine al caracterului 'a' in codul ASCII).

Tipul intreg cel mai des utilizat in programe este int, dar numarul de byte pe care se memoreaza valorile de acest tip difera de la o implementare la alta a limbajului C (in functie de tipul calculatorului). Astfel, tipul int este echivalent cu short int sau long int, in functie de implementare.

Celelalte tipuri intregi sunt obtinute prin folosirea prefixului signed sau unsigned, indicand daca valorile respective sunt cu semn (contin si valori negative), respectiv fara semn ( valori naturale).

Ultimele trei tipuri din tabel sunt tipuri reale, diferenta dintre ele constand in cantitatea de memorie utilizata, intervalul de valori si precizia memorarii valorilor (numarul de zecimale retinute). Valorile reale se reprezinta conform notatiei din standardul IEEE (folosind semnul, mantisa si exponentul). De exemplu, pentru tipul float se utilizeaza reprezentarea in simpla precizie, folosind un bit de semn, 7 biti pentru exponent si 24 de biti pentru mantisa. Aceasta reprezentare are un exponent in limita a 10^-37 si 10³⁸ cu pana la 7 zecimale precizie. Valoarea maxima a unui float este de 1.701411 E38.

Din tabel se observa ca nu exista un tip logic, asa cum este el definit in alte limbaje de programare. In limbajul Pascal, tipul logic e definit ca multimea cu valorile impreuna cu operatorii logici cunoscuti (si, sau , negatia logica). In limbajul C nu s-a definit acest tip dar se foloseste urmatoarea conventie: o expresie este considerata adevarata daca valoarea obtinuta la evaluarea ei este ne nula si falsa in caz contrar. Variabilele care se vor folosi ca variabile logice vor fi declarate de tip intreg.

O alta caracteristica aparte o constituie introducerea tipului void, pentru a desemna "nimic" sau "orice tip", in functie de contextul in care este utilizat. In exemplele de pana acum tipul void a fost folosit pentru a indica faptul ca functia main nu intoarce nici o valoare.

Pentru a putea utiliza o variabila intr-un program C, este obligatorie declararea acesteia, astfel:

unde:

clasa_de_memorie specifica locul unde se va aloca memorie pentru variabila si durata sa de viata, notiuni la care vom reveni mai tarziu). Specificarea clasei de memorie este optionala;

TIP_DE_DATE este orice tip predefinit sau derivat;

lista_variabile contine lista variabilelor de acel tip, despartite prin virgula;

Exemple:

Observatie: La declararea variabilei intregi g s-a realizat si initializarea acesteia ( adica stabilirea unei valori initiale).

Variabilele care sunt declarate in interiorul corpului unei functii se numesc variabile locale, iar cele declarate in afara oricarei functii din program se numesc variabile globale. Variabilele globale vor putea fi utilizate in toate functiile ce compun programul, iar variabilele locale doar in cadrul functiei in care au fost definite.