Uniuni

Uniuni

O uniune este o varaibila care poate pastra (la momente

diferite) obiecte de diferite tipuri si dimensiuni, iar

compilatorul tine seama de cerintele de dimensiune si

aliniament. Uniunile permit sa se manipuleze diferite feluri de

date intr-o singura zona de memorie, fara sa se includa in

program nici un fel de informatii dependente de masina.

Ca de exemplu, sa consideram din nou o tabela de simboluri a

unui compilator. Sa presupunem ca constantekle pot fi 'int',

'float' sau pointeri de caractere. Valoarea unei constante

particulare trebuie memorata intr-o variabila de tipul

corespunzator, dar este cel mai convenabil pentru organizarea

tabelei daca valoarea ocupa aceasi dimensiune de memorie si

acelasi loc in memorie in functie de tipul ei. Aceasta este

scopul unei uniuni -sa permita ca o singura variabila care poate

sa contina oricare din mai multe tipuri. La fel ca la cimpuri,

sintaxa se bazeaza pe structuri.

union u-tag uval;

O variabila 'uval' va fi suficient de mare ca sa pastreze oricare

din cele trei tipuri, iar privitor la masina, codul generat de

compilator este indiferent de caracteristicile hard. Oricare din

aceste tipuri poate fi asignat la 'uval' si apoi utilizat in

expresii, atita vreme cit uzajul este considerat, adica tipul

utilizat trebuie sa fie cel mai recent memorat. Este

responsabilitatea programatorului sa tina seama de tipul de

data curent memorat intr-o uniune; rezultatele sint dependente de

masina daca ceva este memorat ca un tip si este extras ca altul.

Sintactic, membri unei uniuni sint accesati ca

union-name.member

sau

union-pointer->member

la fel cu structurile. Daca variabila 'utype' este folosita pentru

a tine seama

de tipul curent al marimii memorate in 'uval', poate scrie un cod,

astfel:

if (utype == INT)

printf('%dn', uval.ival);

else if (utype == FLOAT)

printf('%fn', uval.fval);

else if (utype == STRING)

printf('%sn', uval.pval);

else

printf('bad type %d in utypen', utype);

Uniunile pot sa se gaseasca in structuri si tablouri si

viceversa. Notatia pentru a accesa un membru a unei uniuni

dintr-o structura(sau viceversa) este identica cu aceea pentru

structurile in cuiburi. De exemplu in structura definita prin

struct uval;

} symtab[NSYM];

variabila 'ival' este referita astfel

symtab[i].uval.ival

iar primul caracter al sirului 'pval' prin

*symtab[i].uval.pval

In fond, o uniune este o structura in care toti membri au

deplasamentul zero, structura este suficient de mare ca sa

cuprinda cel mai mare membru, iar aliniamentul este potrivit

pentru toate tipurile din uniune Ca si la structuri singurele

operatii admise cu uniunile sint de a accesa un membru si

obtinerea adresei lui;uniunile nu pot fi asignate, nu se pot

aplica functii asupra lor, Pointeri la uniuni pot fi

utilizati de o maniera identica pinterilor la structuri.

In capitolul 8 se arata cum alocatorul de memorie prin

intermediul unei uniuni de memorie prin intermediul unei uniuni

forteaza o variabila sa se alinieze la orice fel de

particularitati de memorare.

6.9. Typedef

C admite o facilitate numita typedef pentru a crea nume pentru

noi tipuri de date. De exemplu declaratia:

typedef int LENGTH;

face numele LENGTH sinonim pentru 'int'. Tipul LENGTH poate

fi utilizat in declaratii exact la fel ca int:

LENGTH len, maxlen;

LENGTH *lengths[];

Similar, declaratia:

typedef char*STRING;

face ca STRING sa fie sinonim cu char* sau pointerul unui

caracter, care poate fi utilizat in declaratii ca:

STRING p, lineptr[LINES], alloc();

Observati ca tipul fiind declarat printr-un typedef apare in

pozitia unui nume de variabila. Sintactic, typedef este ca o

clasa de memorie, extern, static, etc. In cazul de mai sus am

utilizat litere pentru a accentua numele.

Ca de exemplu mai complicat putem folosi typedef pentru

nodurile copacului prezentat mai inainte in acest capitol:

typedef struct tnode TREENODE, *TREEPTR;

Aceasta creeaza doua noi tipuri de cuvinte cheie numite TREENODE

(o structura) si TREEPTR (un pointer la structura), dupa care

rutina 'talloc' poate deveni:

TREEPTR talloc()

{

char *alloc();

return((TREEPTR) alloc(sizeofTREENODE)));

Trebuie sa specificam ca un typedef nu creaza noi tipuri; mai

degraba renumeste tipurile existente. Variabilele astfel

declarate au exact aceleasi proprietati ca si variabilele a

caror declaratii sint explicite. In fond, typedef este ca un

#define, exceptind ca, de cind este interpretat de copilator el

face fata cu substitutiile in text care sint dincolo de

capacitatile C macro procesorului. De exemplu:

typedef int (*PFI) ();

creaza tipul PFI, care poate fi utilizat intr-un context ca

PFI strcmpp, numcmp, swap;

din programul de sort din capitolul 5.

Exista doua motive mai importante pentru a utiliza declaratiile

t9pedef. Primul este de a parametrizaun program alaturi de

problemele de portabilitate. Daca pse utilizeza typedef pentru

diferite tipuri de date care pot fi dependente de masina, numai

typedef necesita modificari daca programul este mutat pe alta

masina. O situatie obisnuita este de a folosi typedef pentru

cantitati intregi variate, cind se alcatuieste un set adecvat de

'short', 'int' si 'long' pentru fiecare masina.

Un al doilea scop a lui typedef este de a da mai mare claritate

unui program numit TREEPTR este mai usor de inteles decit unul

declarat ca un simplu pointer la o structura complicata.

In final, exista deja posibilitatea ca in viitor, compilatorul

sau * un alt program ca 'lint' sa faca uz de informatia

continuta in typedef ca sa execute niste controale in plus asupra

programului.