Directoare - UNIX

Directoare - UNIX

Directoarele sunt fisiere care dau sistemului de fisiere o structura ierarhica. Ele joaca un rol important in conversia numelui unui fisier intr-un numar de inod. Un director este un fisier ale carui date sunt o secventa de intrari, fiecare fiind alcatuita dint-un un numar de inod si numele fisierului continut in director. Un nume de cale este un sir de caractere terminat cu caracterul 'i 0', ale carui componente sunt separate prin caracterul '/'. Fiecare componenta, exceptie facand ultima, trebuie sa fie nume de director.

System V restrictioneaza dimensiunea maxima a unei componente la 14 caractere. Dimensiunea unei intrari in director este astfel de 16 octeti - 2 pentru numarul inodului, iar restul de 14 pentru numele fisierului continut in director.

Figura 4.10 descrie structura directorului '/etc'. Orice director contine fisierele numite '.' ºi '..', ale caror numere de inod sunt cel al directorului curent, respectiv al directorului parinte. Numarul de inod al fisierului '.' din '/etc' este plasat la deplasamentul 0 in fisier, si are valoarea 83. Numarul inodului pentru '.." este plasat la deplasamentul 16, si are valoarea 2. O intrare in director este neocupata daca numarul de nod este 0. De exemplu, intrarea de la deplasamentul 224 este neocupata, si a continut o intrare pentru fisierul numit 'crash'. La initializarea sistemului de fisiere (folosind programul mkfs) numerele inodurilor fisierelor '.' ºi '..' ale directorului radacina primesc valoarea inodului radacina al sistemului de fisiere. Nucleul stocheaza datele pentru un director la fel cum le stocheaza pentru un fisier obisnuit, utilizand structura de inod si nivelele de blocuri directe si blocuri indirecte.

Figura 4. 10. Structura directorului "/etc"

Procesele pot citi directoarele in acelasi mod in care citesc fisierele obisnuite, dar nucleul isi rezerva dreptul exclusiv de a scrie un director, asigurandu-i astfel o structura corecta. Permisiunile de acces la un director au urmatoarele semnificatii:

Cea de citire permite unui proces sa citeasca un director.

Cea de scriere permite unui proces sa modifice continutul unui director. Se pot crea intrari noi in director sau se pot sterge din cele vechi (folosind apelurile sistem creat, mknod, link si unlink).

Cea de executie permite unui proces sa caute un nume de fisier in director.