Organizarea productiei pentru executialor de constructii

Elemente de organizare a proceselor de

productie pentru executia proiectelor de constructii

Rezumat

Pornind de la definirea procesului de productie in constructii se prezinta, pe baza principalilor parametri de organizare, posibilitatile de imbunatatire in timp si spatiu a factorilor de productie in vederea consumarii lor cu maximum de eficienta.

Sunt prezentate modele organizatorice pentru procesele simple de productie: metodele succesiva, paralela, combinata, precum si metoda de organizare in lant pentru procesele complexe si ciclurile de procese de productie. Capitolul se incheie cu evidentierea posibilitatilor de apreciere a eficientei economice a organizarii in lant.

Cuprins

1. Procesul de productie in constructii - notiune, elemente componente

2. Clasificarea proceselor de productie in constructii

3. Parametrii de organizare a procesului de productie in constructii

4. Metode de organizare a proceselor de productie in constructii

5. Posibilitati de apreciere a eficientei organizarii proceselor de productie dupa metoda de organizare in lant

1 Procesul de productie in constructii - notiune, elemente componente

Procesul de productie specific realizarii unui proiect de constructii este compus din procese de munca si procese naturale. Procesele de munca au un rol determinant, deoarece in cadrul lor materialele de constructii sunt preparate, prelucrate, puse in opera sau montate.

Uneori, procesul de munca inceteaza, iar transformarea materialelor de constructii are loc ca urmare a actiunii factorilor naturali cunoscuti si folositi de om (intarirea betonului, a mortarului - in cazul lucrarilor de betoane sau de executare a tencuielilor -, uscarea zugravelii si a vopselei - in cazul lucrarilor de finisaj - etc.) sau poate continua dupa realizarea procesului natural si/sau concomitent cu acesta, in vederea crearii conditiilor necesare pentru accelerarea sau incetinirea desfasurarii acestuia.

Procesul de productie in constructii poate fi definit ca ansamblul proceselor de munca si al proceselor naturale care se desfasoara succesiv sau concomitent in vederea transformarii cantitative si calitative a materialelor de constructii pentru prepararea, prelucrarea, punerea in opera sau montarea acestora, cu ajutorul utilajelor, echipamentelor si instrumentelor specifice ramurii constructiilor. Rezultatul final se concretizeaza in obiecte imobile necesare satisfacerii nevoilor sociale. Orice proces de productie incepe si se termina cu un proces de munca.

Procesul de productie in constructii este format dintr-o serie de elemente componente, cum sunt: operatia, faza, trecerea, manuirea si miscarea.

Operatia este partea procesului de productie, omogena din punct de vedere tehnologic, ce constituie obiectul unei norme de munca si care trebuie executata, intr-un anumit interval de timp, de catre un executant - individual sau colectiv - pe un anumit loc de munca, prevazut cu o inzestrare specifica in utilaje si unelte de munca. Impartirea procesului tehnologic in elemente componente simple (figura 33) trebuie astfel facuta incat acestea sa poata fi comensurate usor si sa se poata atribui ca sarcini unor executanti. Cerinta unitatii tehnologice este impusa de necesitatea continuitati procesului de productie. Operatia nu se concretizeaza intr-o productie finita, dar este necesara pentru realizarea acesteia.

Figura 33. Schema generala a procesului tehnologic pentru un bloc de locuinte

Operatiile, in functie de structura volumului de munca solicitat, pot fi diferentiate in operatii simple si operatii grupate. In cadrul operatiilor simple se vor include procesele de munca simple (saparea manuala a pamantului, incarcarea acestuia, transportul etc.). Operatiile grupate inglobeaza mai multe procese de munca simple, aferente unor procese de productie elementare, unitar organizate, cum ar fi: la turnarea betonului - lopatarea, vibrarea, nivelarea etc.; la executarea armaturilor - fasonarea armaturilor, asamblarea lor in carcase, montarea armaturilor; la lucrarile de zidarie - intinderea patului de mortar, asezarea caramizilor, umplerea rosturilor cu mortar etc.

Scopul divizarii procesului de productie in operatii este acela de a contura, cat mai precis, raspunderea executantului pentru munca ce i-a fost incredintata. Pentru a putea determina insa timpul de munca necesar realizarii acestor sarcini de productie este necesar ca operatia sa fie impartita in faze.

Faza este o subdiviziune a operatiei caracterizata prin folosirea aceleiasi unelte de lucru si a aceluiasi regim tehnologic, in care obiectul muncii sufera o singura transformare tehnologica. Astfel, in cadrul operatiei de tencuire a peretilor de caramida cu mortar de var si adaos de ciment, se disting urmatoarele faze: pregatirea suprafetei, cuprinzand curatirea rosturilor zidariei; trasarea tencuielii cu ajutorul reperelor de mortar (stalpisori); amorsarea suprafetelor de tencuit cu lapte de ciment (sprit); executarea grundului; executarea fetei vazute (tinci).

Exista operatii simple care nu se subdivid in faze, cum ar fi: montarea parchetului pe un suport existent; slefuirea mecanica a pardoselilor executate din mozaic etc. Aceste operatii au un singur regim tehnologic pe toata suprafata incaperii.

In unele cazuri, faza poate fi descompusa in treceri.

Trecerea reprezinta o parte a fazei care se repeta identic, cu acelasi regim de lucru, pe acelasi loc de munca, cu aceleasi scule sau instrumente. Astfel, la realizarea tencuielilor, grundul si tinciul se executa in doua pana la trei reprize, fiecare in mod identic, denumite treceri. La executarea vopsitoriilor, a zugravelilor, trebuie sa se aplice mai multe straturi succesive de vopsea sau huma, fiecare strat reprezentand o trecere. La operatia simpla de sapare manuala a unui sant exista o singura faza, divizata in mai multe treceri reprezentate de straturile de pamant luate succesiv pana la atingerea adancimii necesare.

2. Clasificarea proceselor de productie in constructii

In constructii - montaj procesele de productie se clasifica dupa mai multe criterii, si anume:

a) in functie de continutul tehnologic si succesiunea lor in timp, procesele de productie se impart in: procese de prelucrare (preparare - prelucrare), prin care materialele se pregatesc in vederea introducerii lor in opera (preparari betoane, mortare etc.); procese de transport; procese de punere in opera, prin care materialele - dupa ce au fost pregatite, prelucrate si transportate - se introduc in constructii fie definitiv, fie provizoriu; procese de montaj, prin care prefabricatele sau fondurile fixe realizate de industrie se monteaza, in vederea imobilizarii lor.

Cunoasterea acestei clasificari ajuta la stabilirea succesiunii proceselor de productie si determinarea metodelor de organizare a productiei si a muncii.

b) in functie de complexitatea tehnologica si organizatorica, distingem: procese simple, procese complexe, formate din mai multe procese simple legate intre ele intr-o succesiune tehnologica sau organizatorica si care sunt executate de formatii de muncitori de meserii diferite, si cicluri de procese, formate dintr-o insiruire de procese simple sau complexe, legate intre ele dupa considerente tehnologice sau organizatorice. Ciclul de procese se intalneste in cazul executarii majoritatii constructiilor (cladiri de locuit, social - culturale, hale industriale etc.).

Cunoasterea acestei clasificari serveste la rezolvarea unor probleme pe linia planificarii volumului de lucrari, a aprovizionarii cu materiale a santierului, organizarea productiei si a muncii;

c) in functie de pozitia procesului fata de nivelul terenului, intalnim: procese supraterane (executate deasupra cotei 'zero'); procese subterane (executate sub cota 'zero') si procese de cota 'zero'.

Cunoasterea acestei clasificari este necesara deoarece fiecare din procesele mentionate solicita masuri specifice de organizare, planificare, conducere etc.;

d) in functie de pozitia procesului de productie fata de obiectul construit, deosebim procese exterioare si procese interioare.

Cunoasterea clasificarii contribuie la rezolvarea unor probleme de organizare, planificare etc., deoarece fiecare din aceste procese prezinta particularitati specifice (cazul perioadei de timp friguros 15 noiembrie - 15 martie);

e) in functie de gradul de mecanizare, procesele de productie din constructii-montaj se impart in: procese manuale, procese manual-mecanice si procese mecanizate.

Cunoasterea clasificarii proceselor de productie din acest punct de vedere prezinta importanta pe linia cresterii productivitatii muncii, a stabilirii numarului de muncitori, dimensionarea unor lucrari de santier etc.

3. Parametrii de organizare a procesului de productie in constructii

Parametrii de organizare sunt marimi specifice, cu ajutorul carora se poate caracteriza si organiza procesul de productie in constructii-montaj. Dupa felul cum sunt folositi la organizarea procesului de productie, parametrii de organizare pot fi grupati in : parametrii organizatorici, parametri de desfasurare (organizare) in spatiu si parametri de desfasurare (organizare) in timp.

a) Parametrii organizatorici ajuta la determinarea volumelor de lucrari si a volumelor de munca, fiind influentati de tehnologia aleasa. Acesti parametri se gasesc intr-o legatura permanenta, raportul lor fiind stabilit de marimea normei de munca. Din cadrul parametrilor organizatorici fac parte volumul de lucrari si volumul de munca, - parametri principali - si formatiile de munca, - parametrii auxiliari.

Volumul de lucrari (Q_i) reprezinta totalitatea lucrarilor de constructii-montaj pentru un proces 'i' preluat din antemasuratoare sau din listele cu cantitati de lucrari (procesul 'i' corespunzand unui stadiu fizic) si exprimat in unitati de masura naturale (m.c., pentru lucrari de sapatura de pamant, betoane, zidarie; metrii patrati, pentru lucrari de tencuieli, zugraveli, pardoseli; metrii liniari, pentru retele etc.)

Volumul de munca (V_i) reprezinta cantitatea de manopera, exprimata pe baza normei de timp in om-ore sau om-zile, necesara executarii volumului de lucrari Q_i. Volumul de manopera este direct proportional cu volumul de lucrari, in cazul in care norma de timp (nt) este constanta.

V_i = Q_i x nt_i

Un proces simplu de lucru poate avea norma de timp diferita pe unitatea de masura a lucrarii, in functie de tehnologia aleasa, gradul de mecanizare, conditiile naturale etc. Astfel, spre exemplu: lucrarile de sapaturi in spatii inguste, fata de sapaturi in spatii largi; sapaturi manuale, fata de sapaturi mecanizate; sapaturi in teren tare, fata de sapaturi in teren moale etc. In acest caz, determinarea volumului total de munca se va face folosind o norma de timp medie.

Pentru a determina cu exactitate volumul de munca aferent unui anumit volum de lucrari al unui proces simplu 'i' nu este suficient sa inmultim volumul de lucrari cu norma de timp (sau sa-l raportam la norma de productie -simpla sau medie ponderata), ci este necesar sa corectam rezultatul cu indicele planificat de realizare a normelor (p_i), astfel :

Formatia de munca este un parametru organizatoric auxiliar, ce poate fi utilizat, impreuna cu volumul de munca, pentru determinarea parametrilor de desfasurare in timp a lucrarilor de constructii-montaj. In functie de marimea ei, formatia de munca poate fi: formatia minima de munca; echipa de munca (alcatuita din mai multe formatii minime de munca); brigada complexa (alcatuita din mai multe echipe specializate si complexe) sau specializata (alcatuita din mai multe echipe cu aceeasi specializare).

Formatiile de munca pot fi dimensionate pe baza volumului de lucrari, a normelor de munca si a duratei de executie planificate. Numarul de formatii minime dintr-o echipa (f) se poate determina astfel :

, in care :

Q - reprezinta volumul de productie ce trebuie executat de o echipa;

T_e    - durata de executie planificata, in zile ;

N_p    - norma de productie a unei formatii minime de lucru pe schimb ;

p_i    - indicele mediu de indeplinire a normei la capitolul de lucrari considerat

, unde :

m - reprezinta numarul de muncitori dintr-o formatie minima ;

T_S    - durata unui schimb (8 ore) ;

Nt    - norma de timp pe unitatea de productie.

Numarul de muncitori (M) ce alcatuiesc echipa de munca se determina astfel :

M = m x f ; deci , in care :

N_S    - reprezinta numarul de schimburi (un schimb pe zi ; T_e = N_S)

b) Parametrii de desfasurare in spatiu servesc la impartirea teritoriului unui santier dupa criterii tehnologice, organizatorice sau constructive in urmatoarele unitati spatiale: zona de lucru, sectorul de lucru, nivelul de lucru, frontul de lucru si punctul de lucru.

Zona de lucru (Z) reprezinta spatiul pe care urmeaza sa se desfasoare toate lucrarile prevazute in planul unei brigazi. Constructorul poate avea la dispozitie, inca de la deschiderea santierului, acest spatiu in intregime si atunci zona de lucru se numeste zona de lucru totala. In multe situatii, constructorul are la dispozitie o parte din zona de lucru (cand urmeaza ca, pe o anumita suprafata din zona de lucru, sa se execute lucrari de devieri de conducte sau retele, lucrari de demolari etc.). In acest caz, zona de lucru este partiala.

De cele mai multe ori, zona de lucru partiala apare la constructiile ce se desfasoara pe inaltime, unde se creeaza o noua parte a zonei de lucru o data cu inchiderea lucrarilor la un nivel. Acolo unde este posibil din punct de vedere constructiv, trebuie sa se asigure zona totala de lucru libera, inca din momentul deschiderii santierului, pentru a da posibilitatea constructorului sa-si organizeze rational teritoriul.

Sectorul de lucru (n) reprezinta spatiul delimitat din punct de vedere constructiv sau organizatoric, in cadrul zonei de lucru (totale sau partiale), in care una sau mai multe formatii de munca au de executat volume determinate de lucrari. Delimitarea sectoarelor se face, de obicei, din punct de vedere constructiv, la constructiile ce se desfasoara pe inaltime (apartamentele de pe un palier aferente unei scari a unui tronson), din punct de vedere organizatoric, la constructiile liniare (cai ferate, drumuri, retele), unde sectoarele se delimiteaza in functie de resursele disponibile, adica de numarul de formatii de munca si marimea acestora, numarul de utilaje si capacitatea lor etc.

Impartirea in sectoare de lucru, egale ca volum, este relativ usoara la constructiile liniare, precum si la constructiile cu un singur nivel, dar cu geometrie invariabila (hale industriale cu sectiune transversala unica, asa cum sunt halele pentru laminoare). La constructiile liniare, sectorul se va determina in lungime (latimea fiind egala la drumuri, cai ferate etc.), in functie de marimea formatiei de munca, indicele de indeplinire a normelor si capacitatea utilajelor. Halele industriale se impart in sectoare de lucru, care cuprind una sau mai multe travee pentru care volumele de lucrari sunt egale.

Aceste tipuri de constructii se impart in sectoare de lucru, cu volume de munca egale, prin plane verticale trasate perpendicular si la distante egale pe axa longitudinala a constructiei.

Figura 34. Impartirea constructiilor in sectoare de lucru egale pentru constructii cu forme geometrice regulate.

Impartirea in sectoare de lucru cu volume egale de munca este mult mai dificila la constructiile cu forme geometrice neregulate.

Aceasta presupune un numar mai mare de incercari succesive si calcule si, de aceea, se recurge la procedeul grafic bazat pe curba volumelor de munca cumulate.

Acest procedeu grafic presupune ca, dupa construirea unui sistem de axe rectangulare, sa se ataseze planul constructiei ce urmeaza a fi impartita in sectoare de lucru, astfel incat axa longitudinala a constructiei sa fie paralela cu abscisa si exprimata in aceleasi unitati de masura cu aceasta. Pe ordonata se vor inscrie volumele de munca cumulate. In figura 34 punctele 1,2, , 24, 25 reprezinta unitati de lungime ale proiectiei axei constructiei pe abscisa, iar 1', 2', , 24', 25' reprezinta volumele cumulate de munca pentru sectiunile de constructie 1, 2, , 24, 25. Volumul cumulat de munca 2', spre exemplu, s-a determinat insumand la volumul de munca al sectiunii 1 volumul de munca al sectiunii 2 ; volumul de munca 3' s-a determinat insumand la volumul de munca al sectiunii 2' volumul de munca al sectiunii 3 etc. In exemplul dat, s-a ajuns in acest fel la un volum total de munca, cumulat de 45 de unitati. Considerand ca o formatie de munca ce urmeaza sa execute lucrarile unui sector de lucru poate realiza, cu utilajele de care dispune, intr-un timp stabilit, un volum de munca de 15 unitati de munca, se raporteaza volumul total de munca cumulat, de 45 unitati, la 15 si se obtin trei sectoare de lucru cu volume de munca egale.

Delimitarea sectoarelor de lucru sa face prin proiectia punctelor A, B si C de pe ordonata pe curba volumelor de munca cumulate, in A', B', C' si apoi, prin proiectia acestor puncte pe abscisa si pe axa constructiei, in A', B', si C'. Cele trei sectoare de lucru vor fi delimitate prin perpendiculare pe axa constructiei in punctele O' si A' pentru primul sector, A' si B' pentru sectorul al doilea si B' si C' pentru al treilea sector.

Nivelul de lucru reprezinta partea din obiectul de constructii, delimitata in inaltime, pentru executia careia nu este necesara schimbarea conditiilor initiale de lucru. Numarul nivelelor de lucru ale unui obiect de constructii se stabileste dupa criterii de ordin constructiv, tehnologic sau organizatoric. Spre exemplu, criteriile tehnologice impun ca nivelul de lucru sa fie egal cu un etaj, la constructiile de locuinte executate din panouri mari prefabricate din beton armat sau sa fie mai mic decat un etaj, la cele executate din zidarie de caramida (deoarece cerintele legate de mentinerea productivitatii muncii impun schimbarea mai rapida a conditiilor de lucru si, deci, construirea unui alt nivel determinat de inaltimea podinei pe care se lucreaza).

Frontul de lucru (F) reprezinta spatiul delimitat, in cadrul sectorului de lucru, pe care o formatie de muncitori (minima, echipa etc.) inzestrata cu uneltele si utilajele necesare, avand spatii determinate pentru depozitarea materialelor, poate executa un anumit proces de lucru.

In cadrul unui sector pot fi create, concomitent, mai multe fronturi de lucru. Astfel, o formatie de muncitori poate executa lucrari de turnare a sapei de egalizare in camerele de locuit, alta poate realiza instalatiile sanitare in bai, alta turnarea si slefuirea mozaicului in balcoane etc. Corelarea marimii formatiilor de munca cu marimea frontului de lucru asigura incadrarea perfecta in programul de lucru si respectarea intocmai a schemelor de organizare elaborate.

Marimea frontului de lucru (F) se calculeaza astfel :

in care :

q_o    - reprezinta cantitatea de lucrari ce revine pe unitatea de masura a frontului de lucru;

n_p    - norma de productie pe schimb a unei echipe de munca;

p_i    - indicele mediu de indeplinire a normei.

Figura 35. Impartirea in sectoare de lucru cu volume de munca egale a unei constructii cu geometrie neregulata

Locul de lucru (L) reprezinta spatiul delimitat din frontul de lucru, in cadrul caruia un muncitor sau o formatie minima de muncitori executa cantitati determinate de lucrari.

Brigada de lucru ce are de executat lucrarile de pe un front de lucru se va imparti in echipe si formatii minime de lucru, pentru ocuparea locurilor de lucru deschise. Marimea locului de lucru (L) se determina cu urmatoarea formula :

,

in care :

q₁    - reprezinta cantitatea de lucrari ce revine pe unitatea de masura a locului de lucru.

c) Parametrii de desfasurare in timp sunt determinati de tehnologia de executie, de gradul de inzestrare a muncii, de nivelul productivitatii muncii si servesc la stabilirea duratelor de executie a proceselor de lucru si a succesiunii acestora in timp. Parametrii de desfasurare in timp sunt ritmul de lucru si pasul lantului.

Ritmul de lucru () reprezinta durata de executie a unui proces de munca pe un front de lucru, in cadrul unui sector. Ritmul de lucru poate fi calculat cu ajutorul relatiei :

in care :

t_i^l    - reprezinta ritmul de lucru al procesului simplu "i" pe sectorul "l";

q_i^l    - volumul de lucrari al procesului simplu "i" pe sectorul "l";

Np_i^l    - norma de productie a unui muncitor pentru procesul simplu "i" pe sectorul "l";

p_i^l    - indicele mediu de realizare a normei pentru procesul simplu "i" pe sectorul "l";

Nm_i^l    - numarul de muncitori repartizati pentru procesul simplu "i" pe sectorul "l".

Unitatea de masura in care se poate exprima ritmul de lucru poate fi ora, schimbul, ziua, saptamana etc. in functie de modul de exprimare a normei de productie.

Ritmul de lucru poate fi deci egal pentru toate procesele simple de munca de pe fronturile de lucru si toate sectoarele (se poate realiza o organizare ritmica), sau poate sa difere de la un front de lucru la altul si de la un sector la altul (organizare neritmica), in functie de marimea elementelor ce il determina.

Pasul lantului (K_i;i+1^l)reprezinta intervalul de timp intre inceperea a doua procese de munca, succesive din punct de vedere tehnologic, pe acelasi sector. Pasul lantului intervine numai in organizarea proceselor complexe, pentru a caracteriza succesiunea in timp a proceselor simple ale procesului complex. Procesul simplu urmator poate incepe imediat dupa ce s-a terminat procesul simplu anterior, inainte de a se termina procesul simplu anterior, sau la un anumit interval de timp de la terminarea procesului simplu anterior. Fata de ritmul de lucru, pasul lantului se poate gasi deci in una din urmatoarele relatii :

care, grafic se pot prezenta ca in figura 36(unde K_i;i+1^l= pasul lantului proceselor simple 'i' si 'i +1' pe sectorul 'l').

Figura a) b) c)

Prima relatie este intalnita la succesiunea majoritatii proceselor simple din cadrul unui proces complex si presupune, in cazul exemplificat, atacarea lucrarilor de catre echipa de betonisti, imediat ce frontul de lucru creat de formatia de munca anterioara (fierari - betonisti) a fost eliberat (figura 36 a). Aceasta relatie asigura o durata de executie normala si elimina aglomerarea sectoarelor de lucru cu forta de munca, materiale si utilaje. Urmarirea desfasurarii lucrarilor in aceste conditii este relativ simpla.

A doua relatie este cea in care echipa de betonisti poate incepe lucrarile de turnare a betoanelor inaintea incheierii complete a procesului simplu anterior (fasonarea si montare armatura). Aceasta organizare asigura cea mai scurta durata de executie, insa aglomereaza fronturile de lucru cu materiale, forta de munca si utilaje (figura 36 b). La adoptarea acestei succesiuni, organizatorul trebuie sa acorde o atentie deosebita stabilirii exacte a momentului inceperii lucrarilor la al doilea proces simplu, pentru a scurta la maximum durata de executie, concomitent cu asigurarea unui front de lucru suficient de mare pentru betonisti, in scopul prevenirii suprapunerii in timp a proceselor simple la un moment dat.

A treia relatie se intalneste, de obicei, atunci cand intre cele doua procese de munca simple trebuie sa se desfasoare un proces natural sau cand, in practica, procesul simplu urmator nu poate incepe la terminarea procesului simplu anterior, ca urmare a unor conditionari, defectiuni organizatorice etc., cum ar fi atunci cand betonul pasta nu poate fi asigurat la terminarea lucrarilor de fasonare si montare a armaturii (figura 36 c).

Avand in vedere cele mentionate, cu privire la relatiile posibile dintre pasul lantului si ritmul de lucru, organizatorul procesului de productie trebuie sa se preocupe de realizarea unui pas al lantului cat mai mic, in scopul reducerii duratei de executie.

4. Metode de organizare a proceselor de productie in constructii

Metodele de organizare a proceselor de productie in constructii-montaj servesc la luarea unor decizii distincte de determinare, asigurare si coordonare a mijloacelor de munca, a obiectelor muncii si a fortei de munca, in scopul realizarii lucrarilor la timp, in cantitatea si calitatea prevazuta in documentatia de executie si cu o eficienta economica maxima.

Indiferent de metoda de organizare folosita, organizatorul trebuie sa stabileasca, cu ajutorul acesteia, ce capacitate trebuie sa aiba mijloacele de munca, unde sunt dirijate acestea, ce cantitate de materiale este necesara, cand trebuie aduse la locul de punere in lucru, ce formatie de lucru este necesara, cand incepe lucrarea, cand se termina, unde se lucreaza in continuare etc.

In constructii-montaj se folosesc urmatoarele metode de organizare a proceselor de productie : metoda de organizare succesiva, metoda de organizare in paralel, metoda de organizare combinata si metoda de organizare in lant.

Metoda de organizare succesiva presupune executarea tuturor lucrarilor in asa fel incat trecerea formatiei de munca si a utilajului la un proces simplu sau complex urmator, de pe un sector pe altul, sa se faca numai dupa executarea integrala a procesului simplu sau complex anterior. Trecerea se face fara intrerupere, ceea ce presupune existenta unei singure formatii de munca si a unui singur utilaj, asigurand continuitatea executiei si uniformitatea realizarii sarcinilor de productie. Marimea constanta a formatiei de munca sau a capacitatii utilajului face ca ritmurile de lucru de la un sector la altul sa fie egale sau inegale, in functie de volumele de lucrari prevazute a se executa pe fiecare sector in parte, in conditiile aceleiasi norme de munca, ceea ce implica, dupa caz, succesiuni ritmice sau, respectiv, neritmice.

Daca :

iar N_m = constant atunci, conform formulei de determinare a ritmului de lucru :

Sunt si situatii in care zona de lucru poate fi impartita in sectoare cu volume de lucru egale. In acest caz, prima relatie devine : , ceea ce face ca, la mentinerea celorlalte conditii neschimbate, sa avem :

.

In ambele tipuri de succesiuni, fie pentru procese simple, fie pentru cele complexe, este asigurata atat continuitatea executiei, cat si uniformitatea realizarii sarcinilor de productie, insa viteza de deplasare a formatiei de munca si/sau a utilajului, de la un sector sau altul, este constanta doar in succesiunea ritmica si variabila in succesiunea neritmica.

t

Reprezentarea grafica a executarii unui proces de productie simplu, prin metoda succesiva, presupune folosirea unui sistem de axe rectangulare in care, pe abscisa se inscrie timpul (exprimat, de obicei, in zile), iar pe ordonata numarul de sectoare. Prin reprezentarea deplasarii echipei si/sau utilajului in timp, de la un sector la altul, se obtine ciclograma, evidentiata prin linii oblice sau paralele cu abscisa, a organizarii procesului simplu pe toate sectoarele (figura 37).

Figura 37. Ciclogramele succesiunii neritmice

Figura 37 variantele a) si b) prezinta un proces simplu de productie-zidarie de caramida - cu urmatoarele ritmuri de lucru pe cele 5 sectoare : t¹_zidarie = 2 zile ; t²_zidarie = 1 zi ; t³_zidarie = 2 zile ; t⁴_zidarie = 3 zile ; t⁵_zidarie = 6 zile.

In cazul succesiunii ritmice, ciclogramele obtinute formeaza un unghi mai mic sau mai mare cu abscisa, in functie de marimea ritmului de lucru, constant pe toate sectoarele de lucru.

In figura 38(a si b) au fost reprezentate ciclogramele aceluiasi simplu-zidarie de caramida - in conditiile unor volume egale de lucrari pe cele 5 sectoare, volume ce au impus un ritm de lucru de 2 zile pe fiecare sector.

Cu cat ritmul de lucru este mai mic, cu atat unghiul format de ciclograma cu abscisa este mai mare si deci durata de executie este mai mica. La ritmuri de lucru mari, unghiul format de ciclograma cu abscisa este mai mic si durata de executie mai mare.

La ciclograma cu linii paralele cu abscisa, a doua latura a unghiului (una fiind abscisa) se obtine unind originea cu mijloacele ritmurilor de lucru pe toate sectoarele (vezi figura 38 b).

Figura 38. Ciclogramele succesiunii ritmice

Deoarece trecerea formatiei de munca sau a utilajului de la un sector la altul se face fara intreruperi, durata totala de executie, dupa succesiunea neritmica, va fi egala cu suma ritmurilor de lucru de pe fiecare sector :

, in care :

T_e    - reprezinta durata de executie.

Pentru succesiunea ritmica, unde , durata de executie va fi :

Metoda de organizare succesiva, aplicata la procesele simple de lucru, sta la baza organizarii in lant a proceselor complexe de productie in constructii. Metoda poate fi aplicata si la organizarea proceselor complexe, insa cu o eficienta economica redusa, ca urmare a nesincronizarii lucrarilor si cresterii, pe aceasta baza, a duratei de executie si a imobilizarilor.

Daca ne referim la intreaga activitate a unei brigazi complexe, putem vorbi de organizarea dupa metoda succesiva a obiectelor de constructii (figura 39).

Figura 3 Organizarea executiei lucrarilor de constructii-montaj dupa metoda succesiva.

Duratele proceselor simple sunt urmatoarele:

t₁¹ = hala prelucrari mecanice = 4 luni ;

t₂² = hala prelucrari cald = 2 luni ;

t₃³ = hala montaj = 3 luni ;

t₄⁴ = pavilion administrativ = 3 luni, iar

In acest caz, pe ordonata se pot plasa zonele partiale de lucru in locul sectoarelor, deoarece obiecte ca cele prezentate in ciclograma au, de obicei, mai multe sectoare de lucru. Ritmurile de lucru nu vor exprima de aceasta data procese simple omogene din punct de vedere tehnologic, ci cicluri de procese complexe. Si in acest caz, particularitatile metodei de organizare succesiva se pastreaza numai ca, in locul proceselor simple de productie, se opereaza cu procese complexe si cicluri de procese de productie.

Metoda de organizare succesiva asigura urmatoarele avantaje: continuitatea si uniformitatea desfasurarii procesului de productie; solicita fronturi mici de lucru; necesita un numar mic de muncitori si utilaje, ceea ce reduce spatiile pentru servirea personalului, pentru pastrarea si intretinerea utilajelor, pentru pastrarea materialelor, micsoreaza puterea electrica instalata pe santier si cea a transformatoarelor electrice, debitele de apa, caldura, aer comprimat etc.

Principalul dezavantaj al metodei consta in faptul ca aplicarea ei duce la realizarea celei mai mari durate de executie, in comparatie cu celelalte metode de organizare a productiei de constructii-montaj.

Metoda de organizare in paralel presupune organizarea proceselor simple sau complexe in asa fel incat toate lucrarile, de pe toate sectoarele de lucru, sa inceapa in acelasi moment si sa se desfasoare concomitent. Aplicarea metodei implica respectarea anumitor restrictii si anume, in cazul proceselor simple, existenta unui numar de formatii de munca si utilaje egal cu numarul de sectoare, precum si existenta fronturilor de lucru libere pe toate sectoarele. Metoda nu poate fi aplicata la constructiile ce se desfasoara pe inaltime, din cauza imposibilitatii crearii fronturilor de lucru libere pe toate sectoarele deodata (cele mai multe sectoare de lucru se creeaza in timp), insa metoda poate fi aplicata cu succes la lucrarile liniare (cai ferate, drumuri, retele etc).

Reluand exemplul ciclului proceselor complexe de la metoda succesiva, cu privire numai la primele procese complexe ale acestora - lucrari de terasamente - avem :

t₁¹ = sapatura fundatii hala prelucrari mecanice = 8 zile ;

t₁² = sapatura fundatie hala prelucrari la cald = 3 zile ;

t₁³ = sapatura fundatie hala montaj = 5 zile ;

t₁⁴ = sapatura fundatie pavilion administrativ = 4 zile ;

Figura 40. Ciclograma organizarii proceselor de productie dupa metoda de organizare in paralel

Dupa cum reiese din ciclograma, durata de executie a proceselor de productie dupa metoda de organizare in paralel este data de cel mai mare ritm de lucru al procesului simplu (sau complex) pe unul din sectoare, in cazul dat, sectorul 1 = 8 zile.

Metoda de organizare in paralel se poate folosi si pentru cicluri de procese de productie complexe sau cicluri de procese de productie insa, in acest caz, se folosesc, in loc de sectoare de lucru, zone partiale de lucru (figura 41)

Figura 41. Ciclograma organizarii proceselor de productie complexe dupa metoda de organizare in paralel

Din reprezentarea grafica se observa ca, spre deosebire de metoda succesiva de organizare a acelorasi cicluri de procese, metoda paralela asigura realizarea tuturor lucrarilor in numai 4 luni, in loc de 12, insa cu un numar de formatii de munca si utilaje de 4 ori mai mare.

Unitatile de constructii trebuie sa apeleze la aceasta metoda numai in cazul in care trebuie scurtata la maximum durata de executie, dispun de forta de munca si utilajele necesare si pot avea la dispozitie, inca de la atacarea lucrarilor, toate fronturile de lucru libere.

Metoda prezinta o serie de dezavantaje: solicita, inca de la deschiderea lucrarilor, toate fronturile de lucru libere; aglomereaza santierul cu forta de munca, utilaje si materiale; amplifica lucrarile si cheltuielile de organizare de santier; impiedica desfasurarea normala a fluxurilor de materiale si de forta de munca; amplifica activitatile de conducere, organizare, planificare, programare.

Metoda de organizare combinata presupune organizarea proceselor simple sau complexe in conditiile existentei unui numar de formatii de munca sau de utilaje mai mic decat numarul sectoarelor, sau in cazul imposibilitatii asigurarii in acelasi timp a tuturor fronturilor de lucru libere.

In aceste conditii, se urmareste sa se repartizeze formatiilor volume de munca aproximativ egale.

Numarul de posibilitati de organizare a lucrarilor, dupa metoda combinata, variaza de la 2 la 'n-1' ('n' fiind numarul de sectoare). Intervalul de la 2 la 'n-1' cuprinde numarul de echipe necesare pentru a realiza in variante diferite organizarea dupa metoda combinata. Nu s-a luat in calcul '1', deoarece organizarea s-ar face in acest caz dupa metoda succesiva si nici 'n', care ar permite o organizare dupa metoda in paralel. Aceasta metoda de organizare este specifica proceselor de productie simple, insa se poate aplica si in cazul proceselor complexe.

Folosind exemplul de organizare a ciclurilor de procese de la metodele succesiva si paralela, avem doua posibilitati de organizare a acestor lucrari dupa metoda combinata si anume, cu doua sau trei echipe. Se folosesc numai doua echipe, deoarece durata de executie va fi aproape aceeasi, insa aglomerarea santierului, numarul de muncitori si numarul de fronturi de lucru libere necesare sunt mult mai mari in varianta cu trei echipe (figura 42).

Metoda combinata de organizare a proceselor de productie in constructii-montaj atenueaza dezavantajele celorlalte doua metode de organizare, insa diminueaza si avantajele acestora. Aceasta metoda este cel mai frecvent folosita in practica.

Figura 42. Ciclograma de organizare a proceselor de productie dupa metoda de organizare combinata: a) cu doua echipe b) cu trei echipe

Dezavantajele celor trei metode de organizare prezentate au impus gasirea unei metode de organizare care, pe langa continuitatea executiei lucrarilor si uniformitatea realizarii sarcinilor, sa asigure si sincronizarea lucrarilor (ocuparea fronturilor de lucru libere imediat ce acestea se creeaza).

Metoda de organizare in lant este specifica proceselor de productie complexe si asigura o organizare in flux continuu si o buna folosire in timp a tuturor resurselor, permitand specializarea formatiilor de munca si a utilajelor.

Pentru organizarea in lant procesele complexe urmeaza sa fie impartite in procese simple ce pot fi repartizate formatiilor specializate. De modul in care se realizeaza impartirea proceselor complexe in procese simple, cu ritmuri de lucru egale sau inegale, depinde daca lantul proiectat va fi ritmic sau neritmic. Pentru a obtine un lant ritmic, trebuie ca marimile ritmurilor proceselor simple componente ale procesului complex sa fie egale sau multiple fata de un ritm de lucru al unui proces simplu considerat modul.

In practica, lanturile ritmice se obtin destul de greu, fie datorita volumelor de lucrari diferite de la un proces de productie la altul, fie datorita volumelor de lucrari diferite de la un sector la altul pentru acelasi proces simplu.

Pentru proiectarea unui lant ritmic trebuie sa se respecte simultan urmatoarele trei principii fundamentale : continuitatea activitatii formatiilor de lucru, uniformitatea realizarii sarcinilor de productie si sincronizarea proceselor de lucru.

Continuitatea activitatii formatiilor de lucru se poate asigura prin existenta, in permanenta, a fronturilor de lucru libere pe un sector pentru formatiile de munca ce termina un proces simplu pe un sector anterior. Conform acestui principiu, o formatie de munca urmeaza sa treaca fara intrerupere de la un sector la altul, pana la epuizarea sectoarelor cuprinse in organizarea in lant, dupa care formatia de munca va fi antrenata la o alta lucrare.

Uniformitatea realizarii sarcinilor de productie presupune realizarea unui volum constant de lucrari in unitatea de timp. Uniformitatea realizarii sarcinilor de productie se poate asigura prin mentinerea efectivului formatiei de munca in conditiile aceleiasi productivitati a muncii, sau micsorarea acestuia - in cazul cresterii productivitatii muncii.

Sincronizarea proceselor de lucru, in conditiile organizarii lucrarilor de constructii-montaj in lant, presupune ocuparea imediata a tuturor fronturilor de lucru create. Acest principiu nu poate fi respectat decat la organizarea in lant ritmic (cu ritmuri de lucru egale) sau in lant modulat. La organizarea in lant neritmic acest principiu se realizeaza cel putin un sector si pe cel mult 'n-1' sectoare.

Metoda de lucru in lant ritmic se aplica relativ usor la constructiile liniare (drumuri, cai ferate, retele) sau la constructii de obiecte asemanatoare (blocuri de locuinte, hale industriale etc.). Pentru toate celelalte lucrari de constructii-montaj este proprie organizarea in lant neritmic.

Dupa divizarea proceselor complexe in procese simple, organizatorul trebuie sa asigure un numar de formatii de munca specializate si/sau de utilaje egal cu numarul proceselor simple ce urmeaza a se realiza, indiferent de numarul de sectoare proiectate.

Pornind de la datele cunoscute, in aceasta etapa se poate proiecta ciclograma de organizare in lant a procesului complex. Sa consideram procesul complex de turnare a betonului monolit, format din procese simple cu urmatoarele durate : montat cofraj - 2 zile ; montat armaturi - 2 zile si turnare beton -2 zile. Antrepriza urmeaza sa execute acest proces complex cu acelasi volum de lucrari, pentru opt fundatii 'pahar' necesare stalpilor de rezistenta de la o hala industriala (figura 43).

Din ciclograma se observa ca, la fiecare proces simplu de lucru, sunt respectate cerintele metodei succesive de organizare si anume: ca formatia de munca ce executa un proces simplu de lucru poate trece la sectorul urmator numai dupa ce si-a realizat complet sarcinile ce-i reveneau pe sectorul anterior. Ritmurile de lucru fiind egale, se respecta toate cele trei principii ale organizarii in lant ritmic, iar durata totala de executie se poate deduce din proiectia elementelor cunoscute pe o paralela la abscisa, egala cu timpul ocupat pe abscisa pentru terminarea tuturor proceselor simple componente ale procesului complex pe toate sectoarele de lucru.