FURNICUTA

FURNICUTA

Azi am fost intr-o padure

De la margine de sat,

Sa culeg putine mure.

Sa va spun ce s-a-ntamplat :

Cum nu aveam nici o graba,

Mai m-am odihnit putin,

Asezandu-ma pe iarba

Langa un stejar batran;

Si-am zarit, din intamplare,

Cum mergea pe scoarta groasa

Furnici multe-n graba mare,

Ducand mancare spre casa.

Am vazut ca langa ele

Isi facuse drum in jos,

Tot venind grabit la vale,

Un clei galben, lipicios.

Deodata o furnica

De la drumul lor se-abate ;

Celelalte la ea striga,

Drumul bun sa i-l arate :

- Hei, surato, uita-te !

Ia priveste inapoi :

Drumul nostru altul e,

Te-ai indepartat de noi !

Dar ea nu le auzi

Pe furnicile surate,

Si-napoi nu mai privi,

Caci ducea graunte-n spate !

Si aluneca usor,

Chiar in cleiul nemilos,

Care-i prinse un picior,

Si-o trase cu el in jos !

S-o salveze au venit

La ea - doua surioare,

Dar nimic n-au reusit

Si chemara ajutoare.

In zadar, nu reusira,

S-o ajut, nici eu nu pot,

Caci veni o picatura,

Ce-o acoperi de tot.

Am luat-o la mine-acasa,

Nu e una oarecare,

Caci aceasta furnicuta

Ramane nemuritoare.