POVESTE DE TOAMNA

POVESTE DE TOAMNA

Era intr-un sfarsit de vara

Cand a trecut pe strada mea,

Discret, cu-un clopotel de-arama,

Scolarii i-a chemat la ea.

Trecand pe langa gradinita,

Deschise poarta catre soare

Si prichindeii toti venira

Cu flori, la marea-i sarbatoare.

S-au asezat doi cate doi

Si au intrat in clasa iara

Si au cantat, si-au povestit

Din lumea ce ne inconjoara.

Ea, toamna, si-a vazut de drum

Si-a scuturat din parc castane,

Iar in livada-a copt pe rand,

Atatea fructe dolofane:

Mere si pere si gutui

Si nuci si prune brumarii,

Pe urma a-nsemnat copacii

Si a trecut discret in vii.

Sunandu-si iara clopotelul,

A copt ciorchinii mari si grei.

Voiosi, cantand, culegatorii

Facura dulce must din ei.

Iar in gradina la bunici,

Legumele tinura sfat

Cum sa se mute in camara

Si-n supa cea de zarzavat.

Le-a linistit pe toate toamna

Si a trecut discreta campul

Si lin, sunandu-si clopotelul,

A copt pentru tarani porumbul.

Iar harnicii culegatori

Strangeau stiuletii ca de soare.

Veneau spre sat carute pline,

Treceau spre moara-n graba mare.

Cand zorul tot s-a ispravit,

Pe camp s-au aratat tractoare,

Care-au arat si-au semanat

Grau nou, sub brazda roditoare.

Iar pasarelele, cuminti,

Se adunara toate-n stoluri

Si ascultand al toamnei glas

Si-au luat spre tari mai calde zborul.

Apoi, sa ne inveseleasca,

Trecu-n gradina mea de flori

Si, ca o mare pictorita,

Ne darui, pe rand, culori.

Ajunse toamna la padure

Si mare sfat tinu aici

Si-o ascultara cu rabdare

Vietuitoare mari si mici.

Isi prinse clopoteu-n ram

Si vantul incepu sa bata,

Pe cer se adunara norii

Si ploaia se porni sa cada.

Pe urma, nu am mai vazut-o

Unde s-a dus, nimeni nu stie

Dar clopotelul ei de-arama

Mi-a spus aceasta poezie!