POVESTEA GASTELOR De G. Cosbuc

POVESTEA GASTELOR De G. Cosbuc

Un gascan cu pene lucii

Cum trecea pe pod, prin sat

Si-ntr-o man-avea papucii,

Nu stiu cum i s-a-ntamplat

Ca papucii lui cazura,

Ce pacat, o, ce pacat!

Caci erau cu-alesatura,

Fara leac de tivitura -

Ce pacat!

Gastele-auzind cum zbiara:

"Aoleo! Papucii mei!"

Intr-un suflet alergara

Si-ntrebau mirate: "Ce-i?"

"Am ramas, plangea gascanul

pagubas de patru lei!

Iata-ma descult, sarmanul!

Ce ma fac acum, golanul,

Fara ei?"

"Haideti, toti, si mosi, si babe

Sa-i cautam pe rau acu"

Repede-notand din labe

Cardul tot pe rau trecu.

"I-ai gasit?" - "Eu, nu, surata,

Ce ma-ntrebi asa si tu!"

Toate-apoi strigau deodata:

"Bata-i pacostea sa-i bata!

Nici eu nu!"

Vara-ntreaga tot umblara,

Dar papucii dusi au fost!

Si-au sa-i caute si la vara

Pana ce le-or da de rost!

Iar gascanul merge, vine,

Face cruci si tine post.

"Nu-i gasesc! Sarac de mine

Iar descult e, vezi tu bine,

Lucru prost!"

Gastele de-atunci, in cale

Cand vad apa undeva,

Cautand pornesc agale

Tot crezand ca vor afla.

Vin si rate sa le-ajute:

Mac-mac-mac si ga-ga-ga!

Mac-mac-mac! Haide, vino, du-te,

Zile-asa pe rau pierdute!

Ga-ga-ga!

Iar cand gastele stau gloata

Si prin dreptul lor te duci,

Sare tabara lor roata

Sa te-ntrebe: "Ce ne-aduci?

Ai gasit papucii? Spune!"

Tu la fug-atunci s-apuci!

Si-si-si! Tot fac nebune

Si te musca, doar le-ai spune

De papuci!