VRABIILE

VRABIILE

Cirip. ci. silb. ci. intruna De baiat, din cei de poarta

Noi cantam, zburam, sarim Prin buzunare mici sageti

De cu zori si pana-n seara, Si puscute ce omoara,

Si pe oameni ii iubim; Fara mila, pe brabeti

Vrabii si brabeti ne cheama, Si ni-i frica, mult ni-i frica,

Iar copiii cei mai mici De-orice zgomot auzim,

Bat din palme si ne striga: Si zburam mereu speriate,

Pui, pui, pui, ori pasarici. Si prin ramuri ne pitim,

Si ne place, mult ne place, Ciripind: tel-telert-teltel,

Sa-i privim pe copilasi Caci in graiul vrabiesc

Cand se joaca prin gradina, Vorba asta lunga-nseamna:

Si alearga dragalasi, Fugi, dusmanii ne pandesc

Batand mingea, manand cercuri, O, avem dusmani o suma:

Si mici roabe cu nisip, Ulii, copii rai, pisici.

Si ni-i drag de ei, si-ntruna Si ni-i teama-n orice clipa,

Le cantam: cirip, cirip. Si ne temem puii mici-

Si am sta pe langa dansii Si frumos ne rugam voua,

S-auzim si noi ce spun, Dragi fetite si baieti,

Dar ni-i frica sa nu fie Invatati pe fratii vostri

Printre ei vreun nebun S-aiba mila de brabeti