CATEGORII DOCUMENTE |
Gradinita |
Poezii si cantece |
Proiectarea, organizarea si conducerea jocurilor didactice la prescolari
Spre deosebire de jocul liber ales, jocul didactic este un tip de joc directionat spre indeplinirea anumitor finalitati pedagogice. Aceasta presupune o sustinuta implicare a educatoarei in proiectarea, organizarea, desfasurarea eficienta si conducerea activitatilor de joc didactic.
Proiectarea jocului didactic presupune proiectarea elementelor structurale, in care se includ: scopul didactic, sarcina si continutul ludic.
Scopul didactic al jocului, dat de finalitatea instructiv-educativa si formativa vizata, trebuie astfel formulat incat sa faca referire nemijlocita la obiectivele specifice ariei de continut in care se inscrie continutul jocului.
Sarcina didactica a jocului reprezinta problema de gandire si/sau de actiune pusa in fata copilului (de a compara, de a descrie, de a ghici, indica, masura sau parcurge un anumit traseu). Aceasta se regaseste in formularea cerintei de joc si trebuie precizata cat mai clar, in termeni operationali.
Gradul de complexitate al sarcinii jocului trebuie sa fie optim, astfel incat cerinta acestuia sa motiveze si sa sustina desfasurarea actiunii.
Continutul jocului este alcatuit din ansamblul cunostintelor si capacitatilor obtinute in diversele activitati instructiv-formative, care sunt activate in functie de sarcina jocului ce presupune reactualizarea, completarea, aplicarea lor practica.
Sarcina educatoarei este aceea de a solicita in cadrul jocului nu doar activitati de recunoastere sau reproducere a informatiei pe care copiii au achizitionat-o, ci si activitati de reorganizare a cunostintelor pentru rezolvarea unor situatii-problema sau chestiuni aplicative. Oricum, la un continut identic, educatoarea poate atasa sarcini diferentiate si chiar individualizate.
In proiectarea jocului didactic, educatoarea trebuie sa formuleze explicit si regulile jocului, astfel incat ele sa fie aplicabile pentru perioada derularii intregului joc si pentru toti participantii, chiar daca sarcinile trasate sunt diferentiate. Regulile jocului trebuie sa vizeze asigurarea unui comportament corect si disciplinat pe parcursul activitatii, dar au si rolul de a descrie cadrul de rezolvare a sarcinii jocului; de aceea, ele trebuie sa restrictioneze comportamentul copiilor in limitele asigurarii unui caracter incitant. Astfel, ne explicam de ce o echipa de jucatori nu-si poate continua actiunea pana cand nu primeste raspunsul corect de la o alta echipa s.a.m.d.
In ceea ce priveste asigurarea materialului de joc, acesta (respectiv jetoane, fise, echipamente, jucarii etc.) trebuie elaborat si proiectat in conformitate cu particularitatile de varsta si individuale ale copiilor, fiind in acelasi timp stimulativ si diferit de materialele folosite in activitatile obisnuite de invatare.
Succesul jocului didactic este asigurat si de stabilirea prealabila a grupelor de joc si a succesiunii actiunilor ludice, dar si de organizarea spatio-temporala a activitatii.
Sarcinile educatoarei referitoare la conducerea jocului didactic merg in sensul crearii atmosferei propice jocului, prin observarea comportamentului copiilor si asigurarea respectarii regulilor, prin incurajarea implicarii tuturor participantilor, temperarea unor tendinte interpersonale negative si oferirea de feed-back continuu.
Copiilor li se ofera asistenta permanenta. La finalul jocului, educatoarea face aprecieri cu privire la comportamentul copiilor, analizand masura in care au fost respectate regulile, corectitudinea si originalitatea indeplinirii sarcinilor de joc. In anumite situatii, se pot discuta si alte modalitati de continuare sau de complicare a jocului, care ulterior urmeaza sa fie puse in aplicare. De fapt, educatoarea trebuie sa decida competent asupra gradului de implicare si directionare a jocului copiilor prescolari. Copiilor trebuie sa li se asigure timp pentru cautarea si descoperirea solutiilor in cadrul activitatilor ludice in general, si a celor din gradinita, in special. Caracterul particular al jocului din gradinita este dat de multitudinea de stimuli si solicitari pe care acesta il presupune.
Intelegand importanta investigatiei si interactiunii libere, dar si a implicarii nemijlocite in jocul copiilor, educatoarea trebuie sa exerseze alternarea si completarea reciproca a jocului liber si directionat al copiilor.
Jocul liber poate fi dublat de momente de coordonare, implicare, evaluare si alimentat in urma unor momente de reorganizare si adaptare, pe care cadrul didactic le asigura.
Elementul cel mai, important pentru copil ramane jucaria. O serie de particularitati o definesc la acest nivel, si anume:
este un obiect care imita realitatea, confectionat in mod special;
reproduce realitatea pe baza de obiecte in miniatura;
este conceputa de catre adulti pentru a oferi substitute ale realitatii, pentru a intelege si invata anumite lucruri cat mai bine;
ofera copilului conditii sigure de dezvoltare a anumitor abilitati;
este confectionata din material adecvat varstei careia i se adreseaza;
marimea se raporteaza la talia copilului;
trebuie sa nu fie taioasa sau ascutita;
culorile pe care le are sa fie pe cat posibil cele reale, fara a contrazice in mod flagrant realitatea si sa nu depaseasca varsta copilului
Daca adultul propune anteprescolarului si/sau prescolarului jocul, importante sunt si etapele organizarii jocului de catre adult, analizand rolul acestuia in jocul cu copilul, si anume:
identificarea si procurarea materialele necesare; stabilirea regulilor jocului;
trasarea sarcinilor ludice;
captarea atentiei copiilor;
denumirea efectiva a jocului
prezentarea jocului: reguli, demonstratie, distribuirea sarcinilor, a rolurilor si materialelor necesare;
La jocurile foarte grele, la varste mici, educatoarea se joaca efectiv cu copiii, toata indrumarea venind din interiorul activitatii, dar, ulterior, rolul acesteia este doar de a asista la jocul copiilor.
Iata, ca exemplificare, jocul 'De-a visul' (dupa Lovinescu, A,V, 1979):
Acest joc poate fi propus unui copii, unui grup mic sau unei intregi grupe, respectiv clase de elevi dintr-o scoala.
Ei trebuie sa se desfasoare intr-un loc linistit, fara zgomote care ar impiedica o buna concentrare mentala si, implicit, atingerea scopului vizat care consta in dezvoltarea capacitatii de inhibitie voluntara.
Copiii pot sta in pozitia culcat pe spate, pe o patura sau pe mici saltelute, cu coloana vertebrala dreapta, capul in prelungirea acesteia, cu privirea dirijata spre tavan/cer, picioarele departate, omoplatii lipiti de dusumea, bratele putin departate de corp, cu degetele usor indoite si indreptate in sus.
Se mai poate folosi si pozitia sezand pe scaun, astfel incat coloana vertebrala sa fie dreapta, absolut perpendiculara pe partea din spate a tabliei orizontale a scaunului, sau eventual, sa se sprijine usor de spatar. Capul va fi tinut in continuarea coloanei, fara a se incorda. Picioarele copilului sunt usor departate (cam pana in dreptul picioarelor din fata ale scaunului); se vor sprijini bine cu talpile de soi, indoitura genunchiului,formand un unghi drept sau obtuz (in nici un caz ascutit, pentru, ca muschii se contracta). Prin aceasta pozitie se urmareste obtinerea unei stabilitati optime care sa nu solicite un efort suplimentar de contractare musculara. Umerii vor fi impinsi usor spre spate, astfel incat omoplatii sa fie in contact, pe o cat mai mare suprafata a lor, cu spatarul scaunului, daca acesta este vertical. Bratele vor cadea normal pe langa trunchi, vor fi indoite din cot si cu dosul palmelor sprijinite pe coapse. Degetele vor fi indreptate in sus si usor indoite. In aceasta pozitie, este permisa o maxima decontractura musculara si este usurata instalarea starii de inhibitie.
Scaunelele pe care stau copiii trebuie sa fie suficient de distantate intre ele, pentru ca acestia sa nu se poata atinge. Cand sunt asezate in mai multe randuri, ele nu vor forma coloane, ci vor fi intercalate ca in salile de spectacol (un scaunel din spate intre doua din fata).
Copiilor li se explica felul cum trebuie sa se aseze si apoi se controleaza; eventual, li se corecteaza pozitia.
Jocul se anunta copiilor inainte de a li se cere sa la pozitia anterior descrisa, spunandu-li-se ca pentru a ne juca 'De-a visul' trebuie sa ne prefacem ca dormim. De aceea, ne asezam cat mai comod.
Copiilor li se cere sa faca doua sau trei inspiratii profunde, completate cu expiratii prelungi (imitand cascatul, pentru ca ne este somn), apoi, sa inchida ochii si sa mimeze somnul.
Indicatiile se dau cu o voce foarte domoala, intr-un tempou foarte rar: 'Lasam talpa de la picior moale (pauza), apoi tot piciorul, pana la genunchi il lasam moale (pauza), apoi, tot piciorul, pana sus (pauza). Lasam burta moale (pauza), pieptul (pauza) si spatele (pauza). In continuare lasam moi mainile (pauza), bratele (pauza), palmele si degetele. Tot corpul nostru este moale, moale si greu. Am adormit. Numai capul nu doarme. Acum controlam daca tot corpul doarme, incepem de la picioare si observam daca s-au inmuiat. Daca nu, atunci le 'muiem' (pauza). La fel facem si cu trunchiul (pauza) si cu bratele. Ia sa vedem daca dormiti bine. (Urmeaza o pauza mai lunga).
Daca tot corpul 'doarme', putem incepe sa visam ceva frumos, frumos, si, de aceea, zambim, zambim cu toata fata.
Acum am sa va povestesc ce visam;
'Suntem pe o pajiste frumoasa, verde. Soarele straluceste si face ca picaturile de roua sa scanteieze ca niste diamante. Deodata, vedem ca din pamant rasare o tulpinita mica, mica. Ea creste, creste, se face mai mare decat iarba si, de o parte si de alta, apar niste frunze mici, late si lungi, cu capete ascutite, parca ar fi niste sabiute. In varful tulpinii este o umflatura lunguiata, ascutita la varf. Tulpinita se ingroasa si mai creste; o vedem cum creste, iar frunzele cresc odata cu ea si umflatura de la varful ei se mareste si se lungeste; incet, incet cresc toate. Daca ne uitam mai bine, vedem ca umflatura din varful tulpinitei este chiar un boboc de lalea. A capatat culoarea rosiatica. Incet creste si se face tot mai rosu. Numai acolo unde petalele se prind de tulpinita sunt negre. Soarele mangaie si saruta laleaua si bobocul incepe sa se deschida. Intai vedem cum se desfac putin cele trei petale din afara, apoi si cele trei petale dinauntru. Se deschis incet, incet. Acum toate petalele au format un paharel. Privim inlauntrul lui. Vedem ca petalele sunt rosii, iar in fundul paharelului este o steluta neagra. Din mijlocul ei se ridica un piciorus care, la varf, se imparte in trei. In jurul piciorusului sunt mai multe fire scurte, care poarta fiecare cate un saculet cu polen.
Floarea s-a deschis si mai mult si rade la soare. Si soarele, cu razele lui, lumineaza petalele florii care stralucesc de parca ar fi de matase.
Dar s-a facut tarziu; soarele merge sa se culce si laleaua isi aduna petalele. Intai cele din mijloc se strang cap la cap, apoi cele din afara le imbratiseaza pe cele dinlauntru si floarea se culca; petalele dorm. Dorm toata noaptea asa imbratisate ca niste surori bune ce sunt, dorm pana dimineata cand, mangaindu-le din nou, razele soarelui le vor trezi si floarea se va deschide iarasi. (Pauza mai lunga).
Acum incepem sa ne trezim si noi. Deschidem ochii, cascam si inspiram adanc, intindem bratele in sus ca si cum ne-am intinde dupa somn. Intindem bine si picioarele si, gata, ne-am trezit de-a binelea.
Ei, v-a placut jocul?!
Aceasta ultima parte - trezirea - se deruleaza odata cu ridicarea treptata a tonului pana la normal si in ritmul vorbirii obisnuite.
Niciodata iesirea din starea de inhibitie nu se face brusc, ci treptat, cu doua-trei respiratii adanci si extensie a muschilor membrelor (eventual si a trunchiului) pentru a se restabili ritmul normal al circulatiei care in timpul 'somnului' a fost incetinit.
Aceeasi poveste poate fi reluata si in alte zile. Pentru a putea fi recunoscuta de catre copii, i se poate da un nume, in cazul nostru, 'Laleaua'.
Dupa ce copiii cunosc mai multe 'vise', ei pot fi intrebati pe care din acestea vor sa-l viseze. In cazul revenirii la un anumit 'vis', se pot adauga unele elemente noi care vor constitui surpriza placuta.
La inceput, timpul afectat jocului este mai scurt, deoarece capacitatea copiilor de inhibitie este mai mica. Treptat, se poate trece la un timp mai lung in care sa se pastreze starea de inhibitie.
De exemplu, se poate incepe cu 3-4 minute si se poate ajunge la 15 minute si chiar mai mult, in functie de numarul exercitiilor efectuate si de rezultatele obtinute la sedintele ludice anterioare. Marirea duratei starii de inhibitie se poate obtine prin prelungirea povestirii, fie prin introducerea unei povestiri noi care sa se desfasoare pe o durata mai mare, fie prin adaugarea unor elemente noi, in cazul reluarii unei povestiri cunoscute. De exemplu, laleaua poate fi galbena, un fluturas se poate apropia de floare; il descriem. Floarea il pofteste in vizita si redam dialogul dintre cei doi. Floarea il serveste cu nectar. Fluturele o saluta apoi isi ia zborul si se zbenguie prin aer.
Copiilor li se mai pot da sub forma de poveste si alte teme, marind in mod progresiv durata jocului. Se poate porni, de pilda, de la descrierea unui fluturas care zboara de mult si, fiind obosit, s-a asezat pe o floare, ca sa se odihneasca. Se descrie floarea (margareta, spre exemplu) si se spune ca fluturasul s-a odihnit, s-a trezit si a zburat mai departe. Intr-o alta zi, se poate repeta inca o data aceeasi actiune, spunandu-se ca a fost facuta si de un alt fluture, imbracat in alt fel de straie (care se descriu).
In alta varianta, se incepe cu descrierea fluturasului care, fiind obosit, vede o margareta (se descriu partile vizibile ale plantei), apoi se continua; cu un dialog fluture-floare, incepand cu rugamintea fluturasului adresata margaretei pentru a se putea odihni pe floarea ei. Intregul dialog se adapteaza situatiei didactice in care se desfasoara jocul.
De altfel, se poate povesti copiilor si cum doi-trei fluturi - a caror descriere se face amanuntit (fiecare fiind de alta culoare, cu diverse dungi si/sau buline colorate) -se joaca. Unul dintre ei oboseste (se povesteste cum anume) si se aseaza pe floare (urmeaza descrierea acesteia). Aceasta il serveste cu nectar, iar dupa ce se ospateaza si se odihneste, fluturele multumeste florii si zboara pentru a-si intalni confratii carora le povesteste cele intamplate.
Cel care proiecteaza si organizeaza in mod implicit desfasurarea acestui joc, poate inventa cat mai multe povestiri in contextul mentionat anterior.
Insa, pentru a fi eficiente si pentru a li se pune in valoare cei 16 factori (despre care vorbea A. Rideau) ce apar in contextul oricarui joc, si anume: cinci factori de dominanta motorie, trei de dominanta senzoriala, patru de dominanta intelectuala, doi de dominanta caracteriala si doi de dominanta sociala, ele trebuie sa indeplineasca si alte conditii in afara de aceea a trecerii treptate de la povestiri mai scurte la altele mai lungi. Acestea ar consta in urmatoarele;
In povestire trebuie sa se foloseasca intotdeauna timpul prezent, astfel incat sa se creeze copiilor impresia ca cele povestite se intampla chiar atunci, ca ei traiesc efectiv acele momente, parca vazand (cu ochii mintii) cele intamplate. De aceea, in povestire apar expresii de genul: 'vedem ca .,.', 'vedem cum ' (fluturasul zboara, se desfac petalele),'auzim cum ' (bazaie albina, fosnesc frunzele, ). Personajele alese trebuie sa faca parte din categoria celor indragite de copii: fluturi, flori, albine, gandacei, frunze, legume, picaturi de ploaie, fulgi de zapada etc. Animalele mari vor fi reprezentate prin puii lor, respectiv iepurasi sau ursuleti. Niciodata nu se vor folosi personaje care sa creeze impresia de dominatie sau de insecuritate, fie prin marime, fie prin ferocitate (de genul, lup sau capcaun), deoarece prezenta acestora ar crea o stare de incordare care are ca efect o contractare musculara involuntara.
Ceea ce urmeaza sa se reprezinte pe plan mental, trebuie sa fie foarte bine cunoscut de copii, in caz contrar lipsind amanuntele.
Povestirea trebuie sa aiba un caracter mai mult descriptiv, decat narativ. Copilul trebuie sa-si reprezinte foarte clar imaginile introduse in povestire. Fixarea atentiei pe o imagine statica favorizeaza destinderea motrica si intareste procesul de inhibitie. Fiind cunoscut faptul ca plac mai mult -povestirile narative, iar atentia este mai greu de mentinut un timp indelungat pe o imagine statica, se recomanda descrieri nu prea lungi si expresive; sa se faca uz de epitete cunoscute copiilor si sa le creeze acestora o stare afectiva placuta, folosindu-se inflexiuni de voce pentru sublinierea anumitor, caracteristici, uneori facandu-se apel si la comparatii ('petalele florii erau rosii, lucioase, parca ar fi fost/de matase').
Pentru evitarea monotoniei si a instalarii plictiselii, se apeleaza la elemente de miscare, reprezentate printr-o actiune simpla: 'vedem cum se deschid petalele, cum fluturasul zboara'
Se evita imprimarea unui caracter prea dinamic al actiunii, neutilizandu-se verbe de genul 'alearga, sare, se lupta", care favorizeaza si chiar provoaca incordare musculara. In nici un caz actiunea nu trebuie sa creeze tensiuni, stari de frica si, in general, stari afective puternice (nici chiar ras puternic), deoarece acestea provoaca o contractare a muschilor si inlatura starea de inhibitie pe care urmarim sa o mentinem cat mai mult timp.
Este absolut necesar sa se foloseasca un ton potrivit, nici prea tare, nici in soapta, lent, sugestiv. Copiilor li se acorda timp pentru a inregistra cele spuse, pentru a intelege, reprezentandu-si textul povestirii fara prea mult efort si nu in graba.
E bine ca acest joc sa fie utilizat dupa o perioada de oboseala provocata de exercitii sau jocuri dinamice. In nici un caz, nu va fi jucat dupa o activitate care a solicitat intens gandirea copiilor - activitati matematice, desen, memorizari, povestiri - si nici inainte de culcare.
Jocul 'De-a visul' poate fi introdus incepand cu copii de 5-6 ani, capacitatea de control constient a motricitatii si stabilitatea proceselor nervoase fiind mai dezvoltate la aceasta perioada de varsta decat la cele anterioare. Totusi, adultul poate incerca sa obtina o deconectare de durata relativ redusa si la copiii de varste mai mici, prin varianta ludica 'De-a somnul', anticipand jocul pe care il va introduce mai tarziu.
Acest joc are influente multiple asupra dezvoltarii personalitatii copiilor. In primul rand, realizeaza o forma de inhibitie voluntara a motricitatii, insotita de un autocontrol exercitat de copii in mod constient, in momentul cand 'adorm' si cand decontracteaza, pe rand, in mod voluntar toti muschii supusi vointei, impunand prin aceasta o stare de inhibitie regiunilor nervoase din encefal pe care sunt proiectate fiecare din partile corpului. In aceasta ordine de idei, se stie ca motricitatii fetei ii corespunde o mare zona de proiectie in encefal. De aceea, decontractarea fetei prin zambet este foarte importanta deoarece realizeaza o inhibare corespunzatoare a zonelor de proiectie a acelor muschi ai fetei, de obicei, continuu tensionati. De asemenea, miscarile ochilor au o mare influenta asupra glandei hipofize. Decontractarea muschilor oculari prin zambet (la auzul expresiei 'zambim cu toata fata') reprezinta o perioada de odihna a acestei glande.
In consecinta, este foarte important ca adultul sa urmareasca cu deosebita atentie realizarea decontractarii fetei. Dar acest lucru nu trebuie impus prin comanda, ci prin tonul vesel si incantat folosit, prin imagini placute, luminoase, prin sugestii directe si crearea atmosferei propice de aparitie a zambetului.
Un efect pozitiv particular al jocului 'De-a visul' consta in faptul ca, prin relaxare produce o anumita dezintoxicare a organismului; astfel, la aceasta contribuie, in mare masura, respiratiile profunde, ventrale care se fac atat la inceputul exercitiului, cat si la sfarsitul lui: 'cascam si ne intindem ca si cum ne-am scula dintr-un somn adevarat'.
De asemenea, acest joc mai poate fi folosit si in calitate de test pentru a depista gradul de labilitate pentru, sistemul nervos al copiilor. In aceasta situatie, copiii nervosi, la care procesele inhibitorii sunt slab dezvoltate, nu pot pastra starea de imobilitate care se instaleaza in timpul relaxarii; sunt crispati si clipesc mereu. Este bine sa nu li se faca nici o observatie, nici in timpul jocului, nici dupa aceea, dar trebuie antrenati separat in mai multe tipuri de aplicatii ludice.
Pe ansamblu, indiferent de jocul propus, adultul educator sau nu, se va confrunta cu variate ipostaze si situatii in care se plaseaza subiectii. De aceea, ar fi de dorit sa reflecteze indelung asupra urmatoarelor:
Cand copilul este criticat, el invata sa condamne.
Cand copilul este tratat cu ostilitate, el devine bataus.
Cand copilul este certat in permanenta, el invata sa se simta vinovat.
Cand copilul e ridiculizat, el invata sa fie timid.
Cand copilul este pretuit, el invata sa aprecieze.
Cand copilul se simte tolerat, el invata sa fie rabdator.
Cand copilul este incurajat, el invata sa fie increzator.
Cand copilul traieste in dreptate, el invata sa fie cinstit.
Cand copilul este invatat sa isi asume responsabilitati pentru sine, el invata sa aiba initiative.
Cand copilul traieste intr-un mediu care il apreciaza si il aproba, el invata sa se placa pe sine.
Cand copilul traieste intr-un mediu in care se manifesta acceptare si prietenie, el invata sa gaseasca dragostea in lume.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 5737
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved