BIOECOLOGIA ALBINEI

BIOECOLOGIA ALBINEI

1. CONSTRUIREA FAGURILOR

Solzisorii de cearǎ produsi de glandele cerifere sunt extrem de maleabili si nu rezistǎ la temperaturi mai mari de 36 C. Prin frǎmantarea cu ajutorul mandibulelor si mestecarea cu o solutie secretatǎ de glandele mandibulare, rezistentǎ creste panǎ la 63 C. In timpul clǎdirii fagurilor intr -un stup cu rame goale, albinele stau in formatii conice cu baza in sus, se prind de picioare si formeazǎ un lant de albine sub spetezele superioare a 3 - 4 rame luate in lucru.

Mai multe albine formeazǎ un ciorchine al cǎrui invelis este format din 2 - 3 straturi de albine stranse intre ele, care au rolul de a pǎstra o temperatura de 33 - 34 grade, necesarǎ elaborǎrii solzisorilor de cearǎ. Circulatia albinelor in interiorul ciorchinelui de cearǎ se realizeazǎ printr - o deschidere la partea inferioarǎ a acestuia. Din cand in cand, din perdeaua de albine se desprinde cate una, care depune solzisorul pe fagurele in constructie, dupa care se intoarce la locul initial. Albinele constructoare iau solzisorii pe care ii frǎmantǎ si - i amesteca cu secretiile glandelor, mandibulare, formand mici plǎcute, care sunt fixate pe fagure. Alte romboprismatic, construit din trei romburi a cǎror inclinatie in raport cu peretii celulei este datǎ de unghiul ascutit al fiecǎrui romb, care este de 70 C si 32 C. Adoptarea acestui unghi permite ca fiecare celulǎ hexagonalǎ sǎ poatǎ contine o cantitate maximǎ de miere, folosindu - se o cantitate minimǎ de cearǎ si obtinandu - se o rezistentǎ maximǎ. Celulele fagurilor sunt unite la bazǎ, astfel incat fiecare din cele trei romburi care constituie baza piramidalǎ a unei celule de pe o fata a fagurelui, participǎ in acelasi timp la realizarea bazei piramidale a trei celule de pe partea opusǎ.

In cazul clǎdirii fagurelui artificial, o parte din albinele constructoare se aseazǎ pe fagure, ridicand temperatura la 30 grade. Ceara devenind maleabilǎ, albinele incep sǎ formeze fundurile celulelor, iar cu surplusul de cearǎ inaltǎ celulele de 3 - 6 mm. Cu ceara produsǎ de albinele tinere se continuǎ inǎltarea celulelor, lǎsandu - se in partea superioarǎ un inel de cearǎ si propolis care asigurǎ rezistenta fagurelui. Incepand de la acest inel cǎtre fundul celulei, peretii sunt din ce in ce mai subtiri, panǎ panǎ la 0, 08 mm. Interiorul celulei este spoit si lustruit cu un balsam de propolis.

Fig. 34

Pe un fagure se pot distinge urmǎtoarele tipuri de celule :

- Celulele de albine lucrǎtoare, servesc la cresterea puietului, depozitarea mierii si pǎsturii. Diametrul de 5, 3 - 5, 5 mm si adancimea 10 - 12 mm permite realizarea unui volum ce poate inmagazina 0 , 40 - 0, 43 g miere sau 0 , 19 polen. Pe un cm revin 4 celule sau 400 celule pe un dm. Pe o ramǎ de cuib de 435 x 300 mm pe ambele fete se gǎsesc circa 9000 de celule de albine lucrǎtoare. Grosimea unui fagure este de circa 25 mm, iar distanta intre doi faguri de 12 - 12, 5 mm.

- Celulele de trantori, servesc la cresterea puietului de trantor si depozitarea mierii. Ele au diametrul de 6, 25 - 7 mm, iar adancimea de 13 - 16 mm. Pe un dm se gǎsesc circa 300 de celule de trantor, fiind dispuse pe partea lateralǎ si inferioarǎ a fagurelui.

- Celulele de matca sau botcile sunt celule de forma unei ghinde cu adancime de 20 - 25 mm si un diametru de 10 - 12 mm, in care albinele cresc numai mǎtci. Sunt clǎdite de regulǎ pe marginea inferioarǎ sau pe pǎrtile laterale ale fagurelui, in spatiile libere. Botcile sunt ingrosate cu cearǎ, iar pe suprafata lor albinele creeazǎ o dantelǎ cu desene aproape hexagonale. Constructia botcilor este supusǎ unui control hormonal, a prezentei substantei de matca si a unor feromoni secretati de matcǎ, care actioneazǎ asupra albinelor printr - un mod chimic.

Dupa depunerea ouǎlor si formarea larvei, botca este alungitǎ si cǎpacitǎ de catre albine.

Botcile sunt de mai multe feluri :

- botci de schimbare linistitǎ a mǎtcii, in numǎr de 2 - 3 pe un fagure ;

- botci de roire, in numǎr de 20 - 30 pe fagure, sunt construite cand familia urmeazǎ a roi

- botci de salvare se clǎdesc in mijlocul fagurelui prin modificarea celulelor de lucratoare cu ouǎ sau larve tinere in situatia cand familia a pierdut matca.

Dupa eclozionarea mǎtcilor, albinele distrug botcile de pe faguri.

- Celulele de trecere si de legǎturǎ. Celule de trecere au forma neregulatǎ si se construiesc de regulǎ la locul de intalnire intre celulele de albine lucratoare si cele de trantor. Celulele de legǎturǎ se construiesc pe locurile fixate si consolidarea a fagurilor pe ramǎ. Sunt celule mici asigurǎ o rezistenta sporitǎ a fagurelui in ramǎ.

Dupǎ fiecare generatie de puiet in interiorul celulelor fagurelui rǎman aderente pe peretii acestora cǎmǎsile nimfelor, iar in tubul din colturi si excrementelor eliminate, resturi care nu pot fi curǎtate de albine. Aceste acumulǎri duc la modificarea dimensiunilor celulelor. Datoritǎ miscǎrii volumului celulelor la fagurii vechi, se ajunge la reducerea greutǎtii corporale a albinelor crescute in ele. Cu cat fagurii sunt mai vechi, cu atat culoarea este mai brunǎ, creste grosimea fundurilor celulelor, uneori panǎ la 4 - 5 mm, ajungandu - se la o dublare a greutǎtii fagurelui dupa sase generatii de puiet.

2. CLIMATIZAREA CUIBULUI

Albina izolatǎ se comportǎ ca majoritatea poichilotermelor, neavand posibilitatea mentinerii constante a temperaturii corpului. In schimb, prin gruparea a cel putin 50 sau 100 de albine se realizeazǎ un ghem, care poate climatiza cuibul. In interiorul cuibului temperatura nu este uniformǎ. Punctul sensibil il constituie cuibul cu puiet, a cǎrui temperaturǎ, indiferent de sezon, se mentine la 34 - 35 grade in partea sa centralǎ, ceva mai micǎ cǎtre marginile acestuia, iar in afara cuibului temperatura este de circa 25 grade.

Iarna, cand colonia este lipsitǎ in totalitate sau numai partial de puiet, albinele se grupeazǎ foarte strans pentru a putea lupta impotriva frigului. Cand temperatura exterioarǎ este extrem de scǎzutǎ, in timpul cuibului, se asigurǎ 20 grade si chiar mai mult, dacǎ existǎ ceva puiet. Albinele aflate la exteriorul ghemului formeazǎ un invelis protector si periodic si intrǎ in interiorul ghemului pentru a se incalzi, locul lor fiind luate de albine. O albina izoltǎ nu suportǎ mult timp o temperaturǎ sub 8 C deoarece devine imobilǎ si moare de frig.

Vara, albinele sunt obligate sǎ lupte deseori impotriva excesului de cǎldurǎ. Dacǎ iarna caloriile sunt produse pe seama consumului de miere, pierderea cǎldurii, vara, se realizeazǎ prin evaporarea apei. Apa adusǎ in stup de cǎtre culegǎtoarele specializate, este preluatǎ intre piesele bucale de albine din stup, care o expun la curentul de aer obtinut printr- o ventilatie energicǎ fǎcutǎ la urdinis de mai multe albine, prin care aerul umed si incǎlzit din interior este aspirat. Nectarul abundent si putin concentrat joacǎ pentru climatizare acelasi rol ca si apa.

Climatizarea stupului se referǎ si la reglarea umiditǎtii relative, stiindu- se cǎ puietul nu suportǎ uscǎciunea. Asigurarea umiditǎtii relative se realizeazǎ tot pe seama activitǎtii albinelor. In timpul iernii, glandele rectale filtreazǎ din substantele reziduale ale digestiei apa chimic pura pe care o redau organismului.

Pentru a se usura climatizarea cuibului, se va proceda la dimensionarea corespunzǎtoare a urdisului si la umbrirea stupilor pentru a fi eliberate albinele de la aceastǎ activitate si trecerea lor la activitatea de cules.

3 CURATIREA CELULELOR SI A CUIBULUI

Albinele curǎtǎ cuibul, scotand in afara stupului resturile de cearǎ, cristale de miere sau de albine moarte, pǎstura si alte resturi. Resturile mentionate sunt apucate cu mandibulele, iar in cazul corpurilor mai mari coopereaza 2-3 albine, pentru inlǎturarea din cuib. Corpurile usoare sunt duse in zbor cat mai departe de stup. Albinele curǎtǎ, netezesc si lustruiesc marginile si interiorul celulelor in vederea cresterii unei alte generatii de puiet.

4 HRANIREA LARVELOR SI A MATCILOR

Larvele de matca panǎ la cǎpǎcirea lor sunt hrǎnite de albine doici cu lǎptisor, iar larvele de albine lucratoare si trantori in varstǎ de 1-3 zile sunt hrǎnite cu lǎptisor, iar in continuare cu amestec de miere si polen. Inainte de a incepe hrǎnirea larvelor, incep sǎ consume hrana administratǎ de doici. Inainte de a incepe hrǎnirea larvelor, doicile cerceteazǎ celule pentru a stabili unde este asezat capul larvei timp de 10-20 secunde, apoi isi apropie mandibulele, iar prin deschiderea si vibrarea usoarǎ a acestora, intre maxile apare o picǎturǎ de hranǎ care este eliberatǎ pe fundul celulei sau pe peretii acesteia si nu direct in gura larvei. Timpul necesar pentru hrǎnirea unei larve variazǎ de obicei de la 30 la 120 de secunde. Larvele inoata in lǎptisor cu gura deschisǎ si absorb hrana, iar apoi prin glandele salivare eliminǎ surplusul de apǎ pe care albinele doici il ling cu lǎcomie. Este posibil ca aceste secretii ale larvelor sǎ atragǎ albinele datoritǎ continutului bogat in diastaze si sǎ asigure in acelasi timp relatiile intre doici si larve.

Tot albinele doici hrǎnesc matca, in permanentǎ, cu lǎptisor, pe baza relatiilor de nutritie intre cele doua caste, care vor fi tratate ulterior.

Hrǎnirea larvelor de matcǎ

Larvele de matca sunt crescute in botci, fiind hrǎnite din abundenta cu lǎptisor, astfel incat aceastǎ secretie rǎmane in botci chiar dupa cǎpǎcirea acestora. Hrana administratǎ larvelor este alcǎtuitǎ din doua componente : una transparentǎ si alta opacǎ, alburie, raportul dintre ele fiind de aproximativ 1 : 1.

Totusi, acest raport este influentat de varsta albinelor doici, cele mai in varstǎ secretand componenta albǎ in cantitate mai micǎ. Numǎrul de hrǎnire creste odatǎ cu varsta larvelor : larvele de o zi primesc hranǎ de 13 ori pe orǎ, cele de 3 zile de 16 ori, cele de 4 zile de 25 ori. La fel, durata medie pentru hrǎnirea unei larve creste o datǎ cu varsta acesteia. Numǎrul total de hrǎniri pe intreaga perioada larvarǎ este de 1600, iar ca timp insemneaza 17 ore. Larva de varsta de 6-12 ore primeste la fiecare hrǎnire circa 1 , 13 mg substantǎ transparentǎ si 0, 81 mg substantǎ albicioasǎ. Cantitatea totalǎ de hranǎ primitǎ de o larvǎ este de aproximativ 1, 5 g ( Jung - Hoffman 1966 si Haydak, 1970 ).

Hrǎnirea larvelor de lucratoare

Larvele tinere de lucratoare primesc, ca si cele de matcǎ, o hranǎ compusǎ din doua fractiuni : una transparentǎ si alta lǎptoasǎ, raportul intre ele fiind de 4 : 1. Numai larvele de lucratoare din care se cresc mǎtci de salvare primesc hranǎ compusǎ in raport de 1 : 1 ( Jung - Hoffman 1966 si Haydak, 1970 ).

Hrana larvelor de trantori

Larvele de trantor sunt mai dezvoltate decat cele de lucrǎtoare, cantǎrind 384 mg fata de 159 mg si primesc mai multa hranǎ in timpul dezvoltǎrii lor - 9, 6 mg fata de 1, 7 mg per celulǎ.

Hrana pentru larvele tinere ( lǎptisor de matca - L . T ) este albǎ lǎptoasǎ si nu prezintǎ polen, fiind un amestec de doua substante - una transparentǎ si alta alburie. Compozitia ei este similarǎ hranei larvelor din celelalte caste.

Hrana pentru larvele de trantori mai in varstǎ ( lǎptisor de trantor modificat - L .T . M. ) are culoare galben- brunǎ si prezintǎ grǎuncioare de polen. Modificǎrile in compozitia L . M . T. sunt asemǎnǎtoare celor din lǎptisorul de lucratoare modificat, putandu - se obtine trantori normali hrǎniti cu hranǎ pe care o primesc larvele de lucratoare de varstǎ corespunzǎtoare, aspect care denotǎ acelasi efect fiziologic a celor doua formule de hranǎ ( Rhein 1952 si Haydak, 1970 ).

RASPANDIREA NECTARULUI SI TRANSFORMAREA ACESTUIA IN MIERE

In conditiile unui cules de intretinere, albinele culegǎtoare depun singure nectarul in partea de jos a fagurilor, de unde albinele primitoare il mutǎ in partea superioarǎ in apropierea eclipsei de puiet.

In perioada culesurilor mari, albinele culegǎtoare predau nectarul albinelor primitoare uneori chiar la urdinis, care la randul lor il transportǎ si-l depoziteazǎ in faguri sau il predau altor albine care executǎ acelasi lucru.

6. PRELUCRAREA POLENULUI IN CELULE

Incǎrcǎtura de polen este depusǎ de albinele culegǎtoare direct in celule in jurul eclipsei cu puiet, dupa care primesc hrana de la albinele inconjurǎtoare si pleaca din nou dupa polen. Albinele din cuib, obisnuit din grupa primitoarelor. Indeasǎ cu capul, compactand polenul depozitat.

7. ZBORURILE DE ORIENTARE

La primul zbor, albinele tinere iesite, zboarǎ in imediata apropiere a stupului, fiind indepǎrtate cu capul spre stup pentru a memora pozitia acestuia fata de obiectele inconjurǎtoare. In acest timp se elibereazǎ excrementele acumulate in rect in perioada scursǎ de la eclozionarea lor.

In zborurile urmǎtoare, se prelungeste atat durata cat si raza de zbor, fiind memorate obiectele de orientare aflate pe parcurs.

Zborurile orientate sunt efectuate pe timp cǎlduros si insorit si asigurǎ trecerea treptatǎ de la activitǎtiile din stup la cele din afara acestuia ( activitatea de culegǎtoare ) .

8. APARAREA CUIBULUI

Apǎrarea cuibului este asiguratǎ de lucrǎtoarele din stup si de un grup specializat de albine postale la urdinis si pe scandura de zbor. O albina in pericol emite semnale de alarmǎ, care provoacǎ congenerelor sale agresivitate si atacǎ orice intrus prin intepare. Perceperea stimulilor de alarmǎ face ca celelalte lucratoare sǎ - si umple gusa cu miere in 60 panǎ la 90 secunde.

Simtul mirosului joacǎ un rol important in recunoasterea albinelor din aceeasi colonie, care au acces in stup, in timp ce albinele hoate sau strǎine nu au acces. O situatie specialǎ se intamplǎ cand culegǎtoarele rǎtǎcite, care sunt incǎrcate cu hranǎ, se indreaptǎ spre un stup strǎin. Ele emit un sunet de apel ( un bazait specific ), care calmeazǎ agresivitatea paznicilor, lǎsandu - le aceesul liber.

Numǎrul albinelor de pazǎ este deci strans legatǎ de instinctul de apǎrare si depinde de rasǎ, varstǎ, abundenta hranei, dezvoltarea lor ovarianǎ, culorile si dimensiunile agresorilor, mirosurile, faza de ciclu de reproductie a coloniei si conditiile atmosferice.

Legat de varstǎ, agresivitatea este mai pronuntata la albinele bǎtrane decat la cele tinere. Creste, de asemenea, agresivitatea la albine rǎmase orfane de o perioadǎ mai mare de timp.

Culorile inchise, simple provoacǎ o agresivitate mai mare decat culorile luminoase, deschise, iar in privinta dimensiunilor agresorilor, albinele nu -i atacǎ cand sunt in general, mai mici decat ele.

Mirosul de venin al traspiratiei animalelor irita foarte puternic albinele, fǎcandu - le agresive.

In timpul roitului, lucrǎtoarele, care au plecat cu gusile pline de miere nu sunt agresive si nu inteapǎ panǎ in momentul in care si-au gǎsit adǎpost, iar cele din familia roitǎ, rǎmasǎ temporar fǎrǎ matcǎ, devin agresive. Agresivitatea albinelor din roi creste odatǎ cu aparitia primelor lucratoare si dezvoltarea populatiei.

Docilitatea albinelor creste in momentul in care incepe cresterea mǎtcilor.

Excitabilitatea albinelor este mai redusǎ pe timp cald fatǎ de timpul instabil si vantos. Agresivitatea albinelor pare sǎ se declanseze nu atat sub influenta modificǎrilor de temperaturǎ, a intensitǎtii luminoase si a averselor, ci sub influenta modificǎrilor in lugimile de unde electromagnetice si potentialului electric din atmosfera, care insotesc fenomenele mentionate.

9. APROVIZIONAREA CUIBULUI CU APA

Cantitǎti mai mari de apǎ sunt aduse de cǎtre albine ( sacagite ), mai ales in perioada cresterii puietului, primǎvara cand este folositǎ la diluarea rezervelor de miere necesarǎ hrǎnirii puietului si in perioadele de arsitǎ cand este folositǎ pentru nevoile organismului si climatizarea cuibului. La aparitia culesurilor abundente, numǎrul albinelor ocupate cu aprovizionarea cu apǎ se reduce. Cantitatea maximǎ de apǎ adusǎ de albina este de 50 mg, iar media 25 mg. Numǎrul maxim de zboruri dupa apǎ a fost inregistrat la 144 pe zi, iar in medie circa 50 - 70 pe zi.

10. CULESUL DE NECTAR SI POLEN

Fig.35

Activitatea de cules a albinelor este influentatǎ in cea mai mare mǎsurǎ de conditiile de mediu ( temperatura, vantul, luminozitatea, etc . ) - factori care influenteazǎ secretia de nectar. In acelasi timp, activitatea de cules este influentatǎ de puterea familiilor, abundenta surselor de nectar si polen din flori si distanta fatǎ de sursa de cules.

Albinele trec la activitatea culegǎtoare dupa a 21- a zi de viatǎ, avand sarcinile precise impuse de organizarea socialǎ pentru aprovizionarea cuibului cu nectar, polen, propolis si apǎ. Ele sunt culegǎtoare fie de nectar, fie de polen si intr- o anumitǎ proportie de ambele. O culegǎtoare de polen poate deveni culegǎtoare de nectar, dar nu si invers. Culegǎtoarele de propolis intr - o colonie sunt foarte putine si fidele in general acestei munci, care pot fi abandonatǎ in favoarea recoltǎrii nectarului.

Activitatea de cules a albinelor se desfǎsoarǎ la temperaturi cuprinse intre 12 - 38 grade. Peste limita superioarǎ, albinele mai zboarǎ doar pentru aprovizionarea cu apǎ, iar sub limita minimǎ cand culesul este atrǎgǎtor si abundent. La viteze mai mari ale vantului de 38km/h ( 10, 5 m/s ), albinele rǎman in stup.

Intr - o familie puternicǎ cu 60 - 70 mii de indivizi, in perioada unui cules abundent, numǎrul culegǎtoarelor se ridicǎ la 35 mii, care executand cate 10 zboruri pot culege 10-12 kg nectar pe zi.

Cel mai adesea, lucrǎtoarele se dedicǎ recoltǎrii de pe un singur tip de plantǎ, dacǎ recolta este abundentǎ, limitandu - se pe o raza de 500 - 600 m in jurul stupului ( Beutler , 1954, Lecomte, 1960) . Ajunse in aria culesului, ele se mentin pe o suprafatǎ restransǎ de circa 55 m cubi. Existǎ si situatii in care albinele insistǎ pe sursa de hranǎ epuizatǎ, dar initial abundentǎ, desi in vecinǎtate se gǎsesc surse mai bogate. Aceastǎ situatie este legatǎ de sistemele de comunicare, care vor fi tratate ulterior. Greutatea transportatǎ reprezintǎ 20 mg pentru polen 40 mg pentru nectar - greutate care echivaleazǎ cu aproape jumatate din greutatea unei lucrǎtoare. Pentru recoltarea unei incǎrcǎturi de polen albina are nevoie de circa 10 minute si de 35 minute pentru nectar.

Timpul necesar pentru recoltarea incǎrcǎturilor de nectar si polen se reduce considerabil dacǎ provin de la plante cu secretii abundente. Percival, ( 1950 ) aratǎ cǎ macul oriental ( Papaver orientalis L. ) poate furniza 10 incǎrcǎturi de polen pe floare, in timp ce pentru o singurǎ incǎrcǎturǎ de la trifoiul alb ( Trifolium repens L. ) trebuie vizitate 106 -166 flori.

Pentru recoltarea unei incǎrcǎturi deǎ ( 30mg ) de la distanta de 500m lucrǎtoarea are nevoie de 3 minute, iar pentru incǎrcǎtura de propolis de 30 de minute.

Viteza de zbor a albinelor de teren, pe un timp favorabil, fǎrǎ vant, la o altitudine de 10 -30m este de 25- 30 km/h, iar purtate de vant pot atinge si chiar depǎsi 60 km/h . Raza de actiune eficientǎ in timpul culesului este consideratǎ 2000m, fiind citate cazuri in care culegǎtoarele au fost depistate la surse bogate de nectar situate la distante de 6 km si chiar la 10 -12 km. Chauvin ( 1976 ) aratǎ ca sporul de recoltǎ intr - o sursǎ de cules formatǎ din pomi, iarbǎ neagrǎ, si tei la distante de 600 m si respectiv 1200 m este mai redus cu 30 % pe timp favorabil si cu 50 % in conditiile nefavorabile, de unde necesitatea ca stupinele sa fie asezate cat mai aproape de sursele de cules. In zonele de munte, cu pante mai mari de 20 % , culegǎtoarele se indepǎrteazǎ la o distanta mai micǎ decat in zonele de ses din cauza unui consum energetic mai mare. Consumul de energie in timpul zborului cu incǎrcǎtura este apreciat de 1 ,5 mg glucoza pe minut, ceea ce inseamnǎ cǎ un zbor la o distantǎ de 12 km face ca nectarul recoltat sa fie consumat pentru reintoarcerea la stup.

In medie o albina executǎ 10 - 25 zboruri pe zi, iar in timpul vietii face circa 250 de zboruri. Dacǎ pentru obtinerea unui kilogram de miere sunt necesare 40 .000 de zboruri si dacǎ un zbor este numai un km, teoretic o albina ar trebui sa parcurgǎ 40 .000km ceea ce ar insemna ocolul pǎmantului pe la ecuator.

11. DIVIZIUNEA MUNCII LA ALBINE

Efectivul numeros al unei familii de albine este constituit din indivizi de varste diferite : circa o treime albine bǎtrane si doua treimi albine tinere. In cursul vietii albinele desfǎsoarǎ mai multe activitǎti legate in general de varsta pe care o au :

- albinele tinere de 1- 2 zile se ocupǎ cu curǎtirea celulelor si incǎlzirea puietului ;

- albinele intre 3 la 11 sau 12 zile constituie grupa albinelor doici, care se ocupǎ cu hrǎnirea puietului. La aceste albine, glandele hipofaringiene sunt bine dezvoltate.

Un grup de 10 -12 albine insotesc matca pe care o hrǎnesc cu lǎptisor de matcǎ.

Asemenea grup constituie in suitǎ pe fiecare fatǎ a fagurelui sau alt fagure unde a trecut matcǎ :

albinele de la 11 la 16 sau 18 zile construiesc fagurii ;

albinele de la 16 la 20 sau 21 zile asigurǎ paza si ventilatia ;

albinele de la 20 la 30 sau 35 zile sunt albine culegǎtoare, care activeazǎ mai mult in afara stupului.

Aceastǎ diviziune a muncii nu este strictǎ deoarece, cand necesitǎtile familiei se modificǎ, succesiunea si repartitia se schimbǎ in functie de nevoile momentului.