Parametrii apei: pH, kH, gH

pH-ul

Defineste cat de acida sau alcalina este apa. pH vine de la cuvantul frantuzesc hydrogène si inseamna 'puterea hidrogenului'. Inseamna cantitatea de ioni de hidrogen (H+) si hidroxid (OH-) care sunt dizolvati intr-o solutie. Cu cat ionii de hydrogen sunt mai multi, cu atat apa este mai acida, iar ph-ul este mai mic. O solutie cu concentratie egala de hidroxid si hidrogen este catalogata neutra, iar valoarea pH-ului este 7. O concentratie mai mare de ioni de hidroxid indica o valoare mai mare de 7 a pH-ului si o apa alcalina. O concentratie mai mare de ioni de hidrogen indica un pH mai mic de 7 si o apa acida. Scala pH-ului este logaritmica, in alte cuvinte, fiecare pas in jos sau in sus este de 10 ori mai mic sau mai mare decat precedentul. Un pH de 6 este de 10 ori mai acid decat un pH de 7. Un pH de 5 este de 100 de ori mai acid decat unul de 7 si asa mai departe. Majoritatea pestilor de apa dulce traiesc in marja unui pH de 5.5 si 7.5 (Cichlidele Africane pot suporta si un pH de 8.4). Deoarece scala este logaritmica aceasta reprezinta o variatie de peste 1000 de ori. Chiar si o schimbare a pH-ului aparent mica poate afecta pestii, cauzand stresul sau moartea. Consecintele pentru pesti sunt multe si variate. Afecteaza capacitatea de respiratie, aciditatea sau alcalinitatea ridicate pot provoca daune fizice directe pielii, branhiilor si ochilor. Expunerea indelungata la nivele sub-letale de pH pot cauza stres, productie de mucus excesiva si incurajarea hiperplaziei epiteliale (ingrosarea epiteliului pielii si al branhiilor) uneori cu consecinte fatale. Exista si consecinte indirecte care pot afecta pestii. Schimbari ale pH-ului vor cauza toxicitatea multor copusi dizolvati. De exemplu amoniacul devine mai toxic pe masura ce creste pH-ul. Fluctuatii ale pH-ului, desi sunt mentinute in marja preferata, pot fi stresante si periculoase pentru sanatatea pestilor. Bacteriile nitrifiante, esentiale in conversia amoniacului in nitrati au de asemenea o marja a pH-ului care se cuprinde intre 7.5 si 8.6. Variatii ale pH-ului afecteaza si unele tratamente medicamentoase. Chloramina-T este mai toxica la un nivel scazut al pH-ului, in vreme ce permanganatul de potasiu este mai periculos la nivele mai inalte ale pH-ului.

Monitorizarea pH-ului intr-un acvariu stabil ne indica momentul in care trebuie schimbata apa sau cand substratul trebuie sifonat. Mizeria excesiva produce acid carbonic, care acidifiaza apa si scade valoarea pH-ului. Desi selectarea pestilor in concordanta cu valoarea pH-ului sursei de apa pentru umplerea acvariului este cea mai buna metoda pentru a evita schimbarea voita a pH-ului, multi acvaristi vor sa tina pesti ce necesita alterarea pH-ului. Multi pesti pot accepta o marja limita de variatie a pH-ului, totusi reproducerea este mai dificila daca nu imposibila. Exista metode pentru alterarea pH-ului din acvariu:

Metode de reducere a pH-ului
Filtrarea apei folosind turba
Adaugarea lemnului in acvariu
Injectarea cu dioxid de carbon
Folosirea produselor din comert pentru scaderea pH-ului
Schimbari de apa cu una mai moale sau una cu osmoza inversa

Metode de ridicare a pH-ului
Aerarea apei, prin eliminarea dioxidului de carbon
Filtrare prin coral sau calcar
Adaugarea de pietre ce contin calcar sau folosirea coralilor
Folosirea produselor din comert pentru ridicarea pH-ului
Orice schimbari de pH se fac treptat!!!

Apa care este amortizata slab ( kH scazut sau duritate temporara) va determina fluctuatii mai inalte ale pH-ului decat apa bine amortizata. Ca o regula generala, apa dura este de obicei mai alcalina si mai bine amortizata, in timp ce apa mai moale este de obicei mai acida si slab amortizata. Duritatea permanenta are si ea un efect asupra pH-ului si de aceea, pentru a intelege perfect pH-ul, trebuie sa intelegem si duritatea apei.

Duritatea apei

Apa acumuleaza multe substante dizolvate inainte de a ajunge la chiuvetele noastre. Duritatea este o masura a concentratiei de ioni metalici cum e calciul, magneziul, fierul, si zincul. Majoritatea acestor concentratii provin din trecerea apei de ploaie prin diferite pietre. In majoritatea surselor de apa intalnim in mare saruri de calciu si magneziu si in cantitati foarte mici alte metale. Sunt doua feluri de duritate care trebuie luate in considerare. Duritate permanenta si alcalinitate (numita in mod current duritate carbonica sau nepermanenta ) (kH). Ambele constituie duritatea totala (gH). Alcalinitatea sau duritatea temporara (carbonica) (kH) se refera la duritatea derivata in mare parte din ionii de carbonat si bicarbonat si reflecta direct capacitatea de amortizare a apei. Poate fi precipitata sau exterminata prin fierberea apei. De aceea gasim calcar depus la garniture si la capul de dus. Duritatea permanenta masoara ioni de nitrati, sulfati si clorura etc si nu poate fi eliminata prin fierbere. In timp ce exista o conexiune intre duritatea apei si amortizare, duritatea este un produs in mare parte al ionilor de calciu si magneziu, iar amortizarea este produsa de ioni de bicarbonat si carbonat. Cum este mentionat mai sus, apa dura este de obicei mai bine amortizata iar apa moale mai putin. Este posibil totusi, in functie de compozitia apei, sa avem apa dura care este amortizata slab sau invers. Pentru a identifica felul apei folosite avem nevoie de un echipament de testare pentru gH si kH.

kH

Duritatea carbonica este duritatea temporara. Masoara capacitatea de amortizare si cea de absorbtie si neutralizare a acizilor fara schimbari majore de pH. Ganditi-va la capacitatea de amortizare ca fiind un burete, cu cat mai mare capacitatea de amortizare cu atat mai mare buretele. Cata amortizare are nevoie acvariul dumneavoastra? Cu cat mai inalta valoarea kH (cu cat mai mare buretele), cu atat mai rezistenta va fi apa din acvariu la schimbarile de pH. kH-ul unui acvariu ar trebui sa fie intr-atat de mare incat sa previna fluctuatii mari ale pH-ului in timp. Daca valoarea kH-ului este sub 4.5 OdH, ar trebui sa dati atentie pH-ului (testare periodica) pana cand ajungeti sa cunoasteti cat de stabil este pH-ul din acvariu. Amortizarea are doua taisuri insa. Latura pozitiva este ca, ciclul nitrogenului din acvariu produce nitrati. Daca nu avem o amortizare buna (kH), pH-ul va scadea in timp. Capacitate de amortizare stabila va mentine stabil si pH-ul. Cea negativa este ca apa dura are aproape intotdeauna o capacitate de amortizare mare si daca pH-ul din acvariu este prea inalt va putea fi scazut mult mai greu. Amortizarea este numita si 'alcalinitate' dar nu trebuie confundata cu termenul 'alcalin'. Acvariile cu un kH scazut necesita o atentie sporita la schimburile de apa pentru a controla nivelul nitratilor astfel incat pH-ul sa nu scada. Ca si in cazul pH-ului, exista metode de a creste sau descreste puterea de amortizare a apei:

Metode de a creste kH
Adaugarea de bicarbonat de sodiu. O lingurita de bicarbonat la 50 litri poare ridica nivelul kH-ului cu aproximativ 4 OdH fara efecte majore asupra pH-ului.
Adaugarea unei pietre de aer pentru a intensifica miscarile apei la suprafata eliminand dioxidul de carbon.
Folosind produse din comert destinate acestu lucru.

Metode de a micsora kH
Injectand dioxid de carbon.
Folosirea apei cu osmoza inversa in combinatie cu apa de la robinet.
Folosirea produselor din comert.
Nu este o idee buna folosirea apei distilate in acvariu. Prin definitie, apa distilata nu are kH. Asta inseamna ca daca adaugati chiar si foarte putin acid pH-ul se va schimba si va stresa pestii. Din cauza acestei instabilitati, apa distilata (sau orice apa pura) nu se foloseste direct niciodata. Apa de robinet sau alte saruri trebuiesc adaugate inainte pentru a creste gH-ul si kH-ul.

gH

Duritatea generala (gH) se refera la concentratia de ioni de calciu si magneziu dizolvati. Si alti ioni pot contribui la duritatea generala dar sunt nesemnificativi si dificil de masurat. Atunci cand se spune ca pestii prefera o apa moale sau dura, se face referire la gH nu la kH. gH nu afecteaza in mod direct pH-ul desi apa dura este de obicei alcalina datorita unor reactii intre gH si kH. Un gH necorespunzator va afecta transferul de nutrienti prin membranele celulei si poate afecta fertilitatea icrelor, functionarea adecvata a organelor interne cum ar fi rinichii si de asemenea si cresterea. De obicei majoritatea pestilor si plantelor se pot adapta la un anumit gH dar reproducerea va fi mai greu de realizat.

Majoritatea testelor masoara gH-ul in grade de duritate germane sauOdH, care reprezinta egalitatea cu17.9 mg/L. De vreme ce mg/L este egal cu ppm (parti pe milion) inmultiti gradele OdH de 17.9 daca preferati sa lucrati cu ppm. Urmatorul tabel va da o idee despre cat de dura este apa voastra dupa citirea testelor:
0-4 dH sau 0-70ppm Foarte moale
4-8 dH sau 70-140ppm Moale
8- 18dH sau 140-210ppm Duritate medie
12-18dH sau 210-320ppm Duritate semnificativa
18-30dH sau 330-520ppm Dura
peste 30dH sau 520ppm Foarte dura

Metode de crestere a gH
Adaugarea de calcar in acvariu (va creste si kH care va creste si pH
Adaugarea de carbonat de calciu va creste valorile gH si kH

Metode de a reduce gH
Adaugarea muschiului de turba in filtru.
Folosirea produselor din comert pentru a 'inmuia' apa (aceasta extermina ionii de calciu si magneziu si ii inlocuieste cu ioni de sodiu. Multi cred ca nu este acceptabila aceasta metoda deoarece majoritatea pestilor care prefera apa moale nu prefera sodiu.
Amestecarea apei cu una cu osmoza inversa.