Ghemul de lana

Ghemul de lana


Era odata un imparat la curtea caruia, fiindca tocmai se asezase in cetatea de scaun, se dadea un mare ospat. In sala de ospete imparatul primea onorurile si darurile. Toate erau de mare pret: arme stralucitoare, cupe de argint, brocarturi brodate cu aur.
Sirul celor care aduceau daruri era pe terminate, cand aparu, schiopatand si sprijinindu-se cu greu intr-un toiag, o taranca batrana cu saboti butucanosi. Fara sa scoata un cuvant, scoase din traista un pachet infasurat cu grija intr-o panza.
La gestul femeii care aseza la picioarele imparatului un ghem de lana alba, din sala izbucnira hohote de ras. Era lana de la cele doua oi ale sale, singura ei avere, toarsa in noptile lungi de iarna. Fara sa spuna nimic, regele se inclina demn, iar apoi facu semn ca ospatul sa inceapa, in timp ce batrana taranca strabatea sala incet, masurata din cap pana-n picioare de privirile batjocoritoare ale curtenilor.
Femeia isi relua prin noapte drumul cel lung spre cocioaba ei construita in mijlocul padurii, unde pana atunci prezenta ei nu fusese decat tolerata. Ajunsa insa in fata casei, se opri cuprinsa de spaima.
Cocioaba era inconjurata de soldatii imparatului care implantau de jur imprejur pari pe care intindeau firul de lana alba.
'Vai de mine!', se gandi biata batrana cu inima stransa, ,,imparatul s-a suparat din pricina darului meu Soldatii ma vor prinde si ma vor arunca in inchisoare '
Cand o vazu, comandantul se pleca cu respect si-i spuse: 'Bunica, din ordinul bunului nostru imparat, tot pamantul care va putea fi imprejmuit cu firul de lana, de acum inainte e al dumitale.'
Noul ei pamant era tot atat de mare pe cat fusese de lung ghemul de lana. Primise cu masura cu care daruise.

Cerem mult si ne este frica sa daruim.