Povestea Dovleacului Rotund

Povestea Dovleacului Rotund

A fost odata ca niciodata intr-un sat indepartat o familie de tarani simpli, care cultivau dovleci in gradina. Familia era cunoscuta de tot satul si chiar si oamenii din satele vecine veneau si cumparau dovleci de aici. De ce? Pentru ca se stia ca aici se fac cei mai frumosi, mai grasi si mai gustosi dovleci. Ba unii spuneau ca ar fi si fermecati si ca daca ai drum lung de facut la ceas de seara prin sat sau pe potecile din padure, e suficient sa scobesti un dovleac, sa pui o lumanare in interiorul lui, iar lumina te va apara de toate animalele nevazute si de frica de intuneric.

Intr-o zi in gradina familiei rasari un dovlecel care arata diferit de ceilalti. Desi era portocaliu ca restul dovlecilor, avea niste pete galbene si verzi si era foarte rotund. Perfect rotund! Mai rotund nici ca se putea! Toti dovlecii il admirau pentru rotunjimea lui!

Esti cel mai frumos dintre noi! zicea un dovleac

Eu sunt tuguiat rau, dar tu. spunea altul

Ma bucur tare mult sa cunosc un dovleac asa de frumos, insa ai grija! Deobicei dovlecii sunt pastrati pana cresc bine, iar apoi sunt taiati si mancati. Asta este soarta tuturor! Spuse un dovleac mai in varsta si foarte intelept.

Cum asa? intreba dovleacul rotund. Cine ar putea sa manance un dovleac asa de frumos ca mine?

Ei, ei! spuse cu tristete in glas dovleacul intelept. Pe cat de frumosi suntem, suntem si gustosi! Iar oamenilor le plac dovlecii, mai mici, mai mari, dar le plac tare mult! Satul asta e renumit pentru dovleci! In cel mai bun caz vei ajunge un felinar si vei fi purtat de oameni pe cararile umblate de ei, vei vedea multe locuri si vietati pe care nu le-ai mai vazut pana acum! Dar soarta asta o au doar dovlecii cei mai norocosi!

Eu cu siguranta voi ajunge felinar! De-abia astept sa vad lucruri noi!

Nu te grabi! Nu stii ce vor decide oamenii pentru tine cand vei fii mai mare!

zise dovleacul intelept. Pana atunci mai este ho ho..

Seara se lasa peste gradina si luna aparu pe cer alba ca spuma laptelui. Stele incepura si ele sa licare, iar dovlecii isi inchisera ochii si adormira. Dovlecelul rotund visa deja la calatoriile pe care le va face dupa ce va deveni felinar!

Trecura asa zile si saptamani in care dovlecii isi povesteau vrute si nevrute, radeau si se bucurau de soare si ploi, ascultau cu placere pasarile care cantau deasupra lor si care le mai povesteau din cand in cand despre locurile pe care le vazusera in zborul lor. Pentru dovlecii din gradina, fiecare zi era diferita si aflau foarte multe lucruri noi.

Dupa un timp, peste gradina se abatu un vant rece de toamna, ploua mai des, iar frunzele copacilor isi schimbasera culoarea, astfel ca deasupra dovlecilor peisajul era in culori de galben auriu, rosu aprins si caramiziu.

Dovlecii crescusera si se facusera mari. In fiecare zi familia aduna cativa dovleci pe care ii manca, din care facea felinare sau pe care ii vindea oamenilor din sat.

Intr-o zi veni la gradina un negustor care vroia sa cumpere mai multi dovleci ca sa ii vanda in piata. Se uita el ce se uita in gradina si spuse:

- Cati dovleci mari! Astia sunt numai buni de bagat la cuptor! Voi veni maine si ii voi lua pe astia doi fiindca sunt rotunzi si cred ca si gustosi (aratand spre dovleacul rotund si dovleacul intelept), si poate ca ii voi mai lua si pe cei de acolo din spate!

Dovleacul Intelept si dovleacul Rotund se uitara tristi unul la altul, pentru ca stiau ca soarta lor nu era sa devina felinare si sa calatoreasca, luminand drumurile pe intuneric, ci sa fie doar mancati! Se lasa seara, iar in gradina era agitatie mare. Unii dovleci se bucurau ca vor fi de folos oamenilor, altii erau tristi pentru ca se asteptau la lucruri mai marete, iar altii vroiau sa se veseleasca cat mai puteau sa fie impreuna!

Adormira cu totii tarziu, dar prin sforaiturile unora dintre ei dovlecelul rotund il intreba pe dovleacul intelept :

- Oare nu exista o alta soarta pentru dovleci, decat sa fie mancati sau sa ajunga felinare? Tare mi-ar placea sa calatoresc!

- Ei, dragul meu, zise dovleacul intelept, daca m-ai intrebat o sa-ti raspund! Se spune ca undeva, departe exista un tinut in care traiul dovlecilor este mai lung!

- Vai ce mi-ar placea sa ajung acolo! Unde este tinutul dovlecilor?

- Ca sa ajungi la tinutul dovlecilor trebuie sa mergi 7 zile si 7 nopti catre rasaritul soarelui. Drumul nu este usor, iar pericolele te pandesc la tot drumul.

- Au mai fost dovleci din gradina noastra care s-au dus acolo?

- Da, au mai fost!

- Si cum au facut ca sa ajunga acolo?

- Si-au dorit foarte mult sa calatoreasca si toata noaptea, fara sa inchida un ochi, au rugat-o pe craiasa toamnei sa ii ajute sa ajunga acolo! Se spune ca daca in acea noapte in care o rogi pe craiasa sa te ajute, cade o stea, dorinta se indeplineste! Insa nu toti dovlecii au reusit sa stea treji pana in zori!

- Si cum arata Craiasa toamnei? Intreba curios dovlecelul rotund?

- Craiasa toamnei este neasemuit de frumoasa, are in parul balai frunze ruginii, galbene si rosii, iar rochia ei este frumoasa cum nu a mai vazut nimeni. Craiasa zboara deasupra noastra atunci cand noi dormim si ne vegheaza tot timpul, chiar si acum cand vorbim noi!

- Serios?

- Da da! Ea face ca pamantul sa straluceasca de roade. Ne mangaie pe toti cu caldura soarelui si ne racoreste cu adierea vantului si ploi! AAAA, casca dovleacul intelept.

Cu ochii intredeschisi ii spuse dovleacului rotund:

- Ar fi bine sa ne punem si noi la somn! Este tarziu, iar maine ne asteapta o aventura la targul din sat! Nu vreau sa pierd nimic! Noapte buna!

- Noapte buna, dovleacule intelept! Eu cred ca o sa mai stau treaz! Imi doresc tare mult sa ma desprind de tulpina care ma tine legat de pamant si sa o pornesc spre tinutul dovlecilor! Nu ma pot gandi decat la asta! Craiasa buna ce ne aduci toamna in prag, te rog din suflet sa ma ajuti sa plec catre tinutul dovlecilor! spuse dovleacul rotund uitandu-se cu ochii sclipitori la stele! Mi-ar placea atat de mult sa ma trezesc dimineata cu 2 picioare si cu 2 maini si sa alerg intr-un suflet spre tinutul dovlecilor! Cate lucruri as mai vedea! Te rog Craiasa a toamnei asculta-mi dorinta!

Si uite-asa dovleacul rotund statu toata noapte si vorbi cu ochi spre stele despre dorinta lui arzatoare, despre visul lui de a calatori, insa nu vazu nici o stea cazatoare care sa ii arate ca dorinta se va implini.

Spre dimineata, atunci cand inca soarele nu rasarise, dar cerul incepea sa se lumineze, atunci cand dovlecelul de-abia isi mai putea tine ochii deschisi si bajbaia: ..tinutul dovlecilor.. 2 picioare... craiasa toamnei..; iata ca craiasa toamnei se arata pe cer si ii zambi spunand:

- Dovlecelule rotund, tu nu ma vezi acum, dar eu te-am auzit toata noaptea! Am vazut ca iti doresti foarte mult sa ajungi in tinutul dovlecilor! Putini sunt cei care au curaj sa apuce acest drum lung! Eu cred ca tu ai dat dovada ca esti pregatit sa o iei din loc! De aceea iti voi indeplini dorinta! Te vei trezi cu 2 maini si cu 2 picioare! Ridica-te din gradina si tine-o tot spre rasarit, asa cum ti-a spus dovleacul intelept, si in 7 zile si 7 nopti vei ajunge in tinutul dovlecilor! Sper sa iti placa lucrurile pe care le vei vedea si sa treci de obstacolele care iti vor sta in cale. Voi fi mereu alaturi de tine!

Dovlecelul se trezi cand soarele ardea pe cer, de zarva prietenilor din gradina! Venise negustorul sa ii puna in caruta si sa-I duca la targ. Toti dovlecii isi luau ramas bun si erau fericiti de aventura care urma sa o traiasca. Negustorul ii puse in caruti si pe cei 2 dovleci, dovleacul rotund si dovleacul intelept! Atunci dovleacul rotund observa ca are 2 maini si 2 picioare.

- Ia te uita! Craiasa toamnei m-a auzit si mi-a indeplinit dorinta!

Negustorul porni cu caruta incarcata spre targ. Dovleacul rotund isi lua ramas bun de la dovleacul intelept, sari din caruta fericit si o porni spre rasarit!

Cum mergea el asa se intalni cu niste oameni pe drum.

- Aoleu! Ce mai aratare mai e si asta! spusera oamenii speriati. Dovleac cu picioare si maini! O fi vreun blestem! Vai de noi! Ajutor! Nenorociri se-arata! Valeu!!!!

Oamenii o alergara care incotro vazura cu ochii! Doar doar sa nu se apropie aratarea de ei!

Vazand acestea dovlecelul rotund se gandi ca ar fi mai bine sa se ascunda atunci cand vede oameni pe drum. Si asa si facu. Cum vedea un om sau o caruta pe drum, cum sarea intr-o tufa sau dupa vreun copac!

Merse dovlecelul ce merse pe drumuri batute, prin gradini in care oamenii strangeau recolta, prin paduri dese, prin poienite scaldate de razele soarelui, pana cand intalni un urs. Dovlecelul nu mai vazuse pana atunci un urs si I se parea o faptura tare ciudata!

Ursul se uita cu coltii scosi la dovlecelul rotund. Ii era foame rau! Nu mai mancase de multe zile si se gandea:

- N-ar strica sa-mi alung un pic foamea cu un dovleac mare, rotund si gustos!

Urla cat putu de tare si se napusti spre dovlecel. Dovlecelul rotund se sperie atat de tare de urlet, incat o taie la fuga intr-o clipita.

Ursul insa se pricepea la vanatoare si porni dupa el. Il ajunse numaidecat! Il lua in labe si mare ii fu mirarea cand vazu ca dovlecelul avea si maini si picioare si pe deasupra mai si vorbea!

Ai mila de mine! Nu ma manca! Te rog!

Ia te uita! Vorbeste! Cine esti tu?

Eu sunt dovlecelul rotund si ma indrept spre tinutul dovlecilor, unde dovlecii au o viata mai lunga si au parte de aventuri noi tot timpul! Craiasa toamnei mi-a ascultat dorinta si m-am trezit cu 2 maini si cu 2 picioare, ca sa ma folosesc de ele pentru a-mi indeplini visul! Dar tu cine esti?

Eu sunt Ursul grasun! Numai ca acum nu mai sunt asa de grasun! Oamenii au cules degraba roadele pamantului si eu flamanzesc!

Hai ca te ajut eu sa gasesti ceva, numai sa nu ma mananci pe mine!

Fie! Dar sa stii ca singurele roade pe care le-am vazut sunt niste pere la care nu au putut ajunge nici oamenii, nici eu!

Unde sunt perele acelea? Intreba insufletit dovlecelul rotund!

Intr-un par care se afla la departare, spre rasarit!

Pai intr-acolo merg si eu! Vrei sa mergem impreuna? Poate gasim noi o cale sa punem mana pe pere!

Fie! spuse ursul grasun. Suie-te-n spinarea mea!

Calatoria celor 2 dura destul de mult. Pana sa ajunga la parul cu pricina, padurea era din ce in ce mai deasa, iar dovlecelul cazu de vreo 3 ori de pe spinarea ursului din cauza crengilor bogate.

Intr-un tarziu ajunsera la par. Era un par inalt, inalt, iar perele zemoase stateau atarnate in varful lui.

Ursule, spuse dovlecelul rotund, arunca-ma cat poti de tare spre varful pomului, iar eu o sa incerc apoi sa ajung la pere. Sunt mai usor decat oamenii iar crengile din varf nu se vor rupe sub greutatea mea!

Bine, zise ursul si numaidecat il arunca pe dovlecel spre cer. Dovlecelul se prinse de o creanga si apoi se catara spre perele coapte!

Cum puse mana pe prima para, striga la urs:

Ursule! Esti pregatit?

Da da!

Atunci prinde perele!

Uite-asa a strans ursul pere care mai de care mai frumoase, mai zemoase si mai coapte, care ar fi incaput in 2 cosuri mari ale oamenilor.

- Multumesc dovlecelule! Acum mi-am potolit foamea ! spus ursul, scobindu-se intre dinti cu o cracuta!

- Cu placere ursule! Acum trebuie sa plec spre tinutul dovlecilor!

- Drum bun! zise ursul. Si daca te voi putea ajuta vreodata la ceva, sunt aici!

- Multumesc! Zise dovlecelul rotund si se indeparta de urs spre rasarit!

Drumul era greu!, vantul sufla rece, ploile se inteteau, iar noptile dovlecelul de-abia gasea un culcus in care sa se adaposteasca de frig.

Nici nu bagase de seama ca in urma lui un padurar il urmarea! Auzise padurarul de faptul ca intr-un sat indepartat s-a aratat o faptura cu chip de dovleac si picioare si maini, dar nu credea ca o sa vada chiar el aceasta minune! Cum vazu dovleacul isi spuse!

- Daca o sa prind dovleacul o sa-l duc la imparat care o sa-mi dea o gramada de bani pe el!

Intr-o seara friguroasa, padurarul vazu cum dovlecelul rotund se adaposti intr-o scorbura de copac. De-abia se aseza dovleacul , ca o mana il si apuca de picior si il scoase afara. Degeaba striga dovleacul si incerca sa se poticneasca, padurarul il baga in sac si razand merse acasa, la cabana lui din Padurea de rasarit! Ajuns acasa, aseza sacul intr-un cui, aprinse o lumanare si incepu sa-si faca socotelile depre cati bani sa-I ceara imparatului si ce va face cu banii capatati.

Dovlecelul rotund incepu sa planga! Isi dorea sa ajunga in tinutul dovlecilor, stia ca drumul e greu dar nu credea ca va intalni asemenea pericole!

- Craiasa buna ce ne aduci toamna in prag! Ajuta-ma te rog! Scapa-ma de padurarul cel lacom!

Craiasa toamnei care veghea peste tot si toate auzi ruga dovlecelului rotund si vorbi cu vantul sa-I trimita ursului grasun veste despre faptul ca dovlecelul este prins de padurar, fara scapare! Ursul dormea linistit in barlog cand simti o adiere la spate!

Iar a cazut lemnul de la intrarea in barlog si e current! Isi zise ursul!

Nu-I asa ursule! Spuse vantul , iata pentru ce am venit la tine! Si ii povesti totul.

Ursul grasun cand afla cele intamplate, se duse numaidecat la cabana padurarului. Se uita pe geam si vazu sacul cu dovlecelul atarnand intr-un cui, iar pe padurar notand ceva pe hartie la lumina lumanarii!

Ursul trase un urlet atat de asurzitor, incat padurarul nu gasi altceva de facut decat sa fuga cat ai clipi pentru a-si salva viata!

Ursul lua sacul din cui si elibera dovlecelul!

- Multumesc, ursule! zise dovlecelul!Multumesc si tie craiasa buna, zise uitadu-se la stele!

Deodata se auzi o voce calda:

- Cu placere dovlecelule! Tinutul dovleceilor este aproape! Daca te grabesti pana in zori vei ajunge la hotarele lui! Acolo dovlecii deja au aflat ca vii si te asteapta bucurosi cu tot felul de surprize!

- Ce frumos! Isi spuse dovlecelul! Abia astept sa-I cunosc pe ceilalti dovleci! Acum pornesc la drum! Vesel, dovlecelul isi lua ramas bun de la urs, si intr-adevar in zorii zilei ajunse la tinutul dovleceilor. Acolo fu primit cu mare bucurie si dragoste de ceilalti dovlecei!

Aventurile pentru dovlecelul rotund de-abia acum aveau sa inceapa cu adevarat!