Sarea in bucate - PETRE ISPIRESCU

Sarea in bucate - PETRE ISPIRESCU

A fost odata ca niciodata etc.

A fost odata un imparat. Acest imparat avea trei fete.

Ramanand vaduv, toata dragostea lui el si-o aruncase asupra fetelor. Ele marindu-se si vazand sarguinta ce punea parintele lor ca sa le creasca pre ele, sa le invete si sa le pazeasca de orice rautati si bantuieli, se sileau si ele din toata puterea lor ca sa-l faca sa uite mahnirea ce-l coprin-sese pentru moartea mumei lor.

Intr-una din zile, ce-i vine imparatului, ca numai intreaba pe fata cea mai mare:

- Fata mea, cum ma iubesti tu pe mine?

- Cum sa te iubesc, tata?

Iaca eu te iubesc ca mierea, raspunse ea, dupa ce se gandi ca ce lucru poate fi mai dulce pe lume.

Atata o taie capul pe dansa, atata si vorbi.

- Sa-mi traiesti, fata mea; sa-mi faca Dumnezeu parte de tine.

Si intreband si pe fata cea mijlocie:

- Dar tu, cum ma iubesti pe mine, fata mea?

- Ca zaharul, tata.

Atata o taie si pe dansa capul si atata raspunse.

- Sa-ti dea Dumnezeu bine, fata mea. Sa ma bucur de tine.

Pasamite fetele acestea erau lingusitoare si stiau sa-si arate iubirea catre parintele lor mai mult decat o avea.

Imparatul se bucura cat un lucru mare cand auzi de la fetele lui cele mai mari cat il iubesc. El socoti ca altfel de iubire nu poate sa fie decat cea dulce ca mierea si ca zaharul.

Si uitandu-se si la fata cea mai mica, ce sta mai deoparte si cu sfiala, o intreaba si pe dansa:

- Cum ma iubesti tu, fata mea?

- Ca sarea in bucate, tata! Raspunse si ea cu fata senina, zambind cu dragoste fireasca si lasandu-si ochii in jos, de rusine ca vorbi si ea.

Ea se rusina, biet, vazand ca tata-sau o bagase si pe ea in seama, ca o mai mica ce era.

Cand auzira surorile ei raspunsul ce dete ea tatalui lor, pufnira in ras si-si intoarsera fetele de catre dansa. Iar tatal lor se incrunta si, plin de suparare, zise:

- Ia fa-te mai incoace, nesocotito, sa ne intelegem la cuvinte. N-auzisi tu pe surorile tale cele mai mari cu ce fel de dragoste ma iubesc ele? Cum de nu te-ai luat dupa dansele ca sa-mi spui cata dragoste dulce ai si tu catre tatal tau? Pentru asta oare ma trudesc eu ca sa va cresc si sa va dau invatatura cum altele sa nu fie in lume ca voi? Sa te duci de la mine cu sarea ta cu tot!

Cand auzi fata cea mica a imparatului urgia tatalui sau, ce cadea pe capul ei, intra in fundul pamantului de mahnire caci se suparase tata-sau si, incumetandu-se, zise:

- Sa ma ierti, tata, ca eu n-am vrut sa te supar. Eu am socotit cu mintea mea ca dragostea ce am catre tine este, daca nu mai presus decat a surorilor mele, dar nici mai prejos decat mierea si zaharul.

- Auzi, auzi, o intrerupse tata-sau; si mai ai obraz sa te atingi de surorile tale cele mai mari? Sa te duci de la mine, fata nerusinata ce esti, sa nu-ti mai auz de nume!

Ii inchise gura si o lasa plangand.

Surorile vrura sa o mangaie, dar cu niste cuvinte atingatoare, care ii faceau mai mult rau decat bine.

Fata cea mica a imparatului, daca vazu ca nici surorile nu o cruta, isi puse nadejdea in Dumnezeu si se hotari sa plece unde mila domnului o va duce. Isi lua deci din casa parinteasca un rand de haine proaste si vechi si pribegi din sat in sat, pana la curtea unui alt imparat.

Ajungand acolo, statu la poarta. Chelareasa o vazu si daca veni la dansa o intreba ce vrea; ea raspunse ca este o fata saraca si fara de parinti, si ar vrea sa se bage la stapan daca ar gasi vreun loc.

Tocmai atunci iesise ajutoarea chelaresei si ar fi voit sa bage pe alta. Se uita la dansa chelareasa, cu ochii patrunzatori, si i se paru a fi buna sa o ia pe dansa in slujba.

Fata de imparat mai fu intrebata ca ce simbrie cere, si ea raspunse ca nu cere nici o simbrie, fara decat sa slujeasca o bucata de vreme si daca slujba ei va fi vrednica de vro simbrie, sa-i dea atat cat va face.

Chelareasa se bucura vazand-o ca raspunde asa de cuminte, si o lua sa-i fie ajutoare. Ii spuse ce are sa faca si ii dete pe mana un vraf de chei din mai multe ce avea.

Fata era cuminte si desteapta. Ea incepu sa deretice prin camara si prin dulapurile de la care avea cheile si sa puie fiecare lucrusor la randuiala lui.

Si fiindca ii prindea mana la framantat, la fiertul dulcetilor si la alte bunatati de mancare ce se afla prin camarile imparatilor, in grija ei fura lasate tainurile curtii. Si cum oare n-ar fi stiut sa faca toate astea? Ma rog, fata de imparat nu era? Si nu se ivi nici o carteala din partea nimanui, caci ea toate tainurile le impartea cu cumpana si cu dreptate, de nu-i gasea nimeni nici o partinire.

Unde sa stea ea la vorba desarta, sau cu streinii carii veneau sa-si ia tainurile si merticurile? Unde sa iasa din gura ei vreo vorba fara cumpat, ori sa asculte de la cineva vreo asemenea vorba, ca se rusina si gasea ea cuvinte destul de cuviincioase cu care sa inchiza si gura cea mai farfara.

Ea nu sta la taifas cu slugile ori cu slujnicile curtii, ci, cand isi gasea cate nitica vreme de repaus, citea pe carte.

Toti cu totul aveau sfiala de dansa si nu-i gasea nimeni vreo fapta care sa le dea dreptul a-i atarna vreun ponos de coada.

Vestea despre vrednicia si smerenia ajutoarei de chelareasa ajunse numaidecat si la urechile imparatesei. Ea dori s-o vaza. Iar daca se infatise imparatesei, fata de imparat stiu sa se arate si sa vorbeasca din inima curata, fara prefacatorie si fara multa indrazneala.

Imparateasa prinse a o indragi. Ea banui ca ajutoarea de chelareasa nu poate sa fie de neam prost.

Si asa cum va spusei, imparateasa lua pe fata, ajutoarea chelaresei, pe langa dansa.

Unde se ducea imparateasa mergea si ea; cand se punea imparateasa la lucru lucra si ea. Apoi, lucrul ce iesea din mana ei era margaritar, nu altceva. Din toate cuvintele cele intelepte ce ieseau din gura ei placu imparatesei mai mult decat orice. Ce sa intindem vorba multa? Ajunsese sa fie nedespartita de imparateasa. O iubea imparateasa ca pe copilul ei.

Se mira si imparatul de atata alipire a imparatesei catre aceasta fata. Acest imparat avea un fecior singur la parinti. Tata-sau si muma-sa se uita la dansul ca la soare. Il pierdeau de drag ce le era.

Si mergand imparatul la un razboi, lua si pe fiul sau cu dansul, ca sa se deprinza cu ale razboaielor. Acolo, nu stiu cum se facu, nu stiu cum se drese, ca numai ce il adusera acasa ranit.

Sa fi vazut pe ma-sa jaliri si plansete. Noptile le facea zile privindu-l la boala. Iar daca o ajunse oboseala de nu mai putea sta in picioare, imparateasa puse pe fata ei din casa, ca pe un om de credinta, sa ingrijeasca de dansul, si apoi, cand una, cand alta, erau nelipsite de langa patul ranitului.

Cuvintele cele blande si intelepte ale fetei, mangaierile ei cele dulci si neprefacute, smerenia ei desteptara in inima bolnavului o simtire ce nu o avusese pana atunci, iar mai mult decat toate, cum stia ea sa umble de binisor cand ii primenea ranele, facu pe fiul de imparat sa o iubeasca ca pe o sora, caci pare ca-i alina durerile cand punea ea mana pe ranile lui. Intr-un dupa-pranz, dupa ce se facuse mai bine, cand sta de vorba cu ma-sa, el ii zise:

- Stii ce, mama, mie mi-ar fi voia sa ma insor.

- Bine, maicuta, bine. Mai bine de tanar, decat sa intri in valurile lumii. Sa-ti caute maica o fata buna de imparat, si de neam, si de treaba.

- Ea e gasita, mama.

- Si cine este? O stiu eu?

- Sa nu te superi, mama, daca ti-oi spune. Mie mi-a ramas inima la fata dumitale din casa. O iubesc, mama, ca pe sufletul meu. Din cate fete de imparati si de domni am vazut, nici una nu mi-a placut ca dansa. Ea mi-a robit inima.

Se impotrivi imparateasa oarecum, carmi ea; dar nu fu cu putinta sa intoarca pornirea fiului ei de la aceasta insuratoare.

Daca vazu si vazu ca altfel nu se poate, si ca fata ce-si alesese fiul ei sa o ia de nevasta este cuminte, blanda, cu buna judecata, si mai presus de toate este smerita, cinstita si vrednica, se invoi si dansa. Ramase acum sa induplece si pe imparatul, tatal baiatului, ca sa primeasca si dansul alegerea fiului lor.

Pentru aceasta nu fu mare greutate; caci atata muma, cat si fiul cazura cu rugaminte si laudara pe fata cum stiura si ei mai bine.

Logodira deci imparatul si imparateasa pe fiul lor cu fata din casa a imparatesei si hotarara si nunta.

Cand incepura a face poftirile la nunta logodnica fiului de imparat se ruga cu cerul, cu pamantul ca la nunta sa pofteasca si pe imparatul cutare, pe tatal ei adica; se feri insa d-a spune cuiva ca este fata acelui imparat.

Socrii primira sa-i faca voia si poftira la nunta si pe acel imparat.

In ziua cununiilor venira toti musafirii la nunta. Se incepura veseliile si tinura toata ziua, ca la imparati, de! Ce sa zici?

Seara se intinse o masa d-alea imparatestile, cu fel de fel de mancari, de bauturi, de placinte si de alte bunatati, de sa-ti lingi si degetele cand le vei manca.

Mireasa poruncise bucatarilor ce bucate sa gateasca.

Ea insa cu mana ei gati deoparte toate acele feluri de mancare numai pentru un musafir. Apoi dete porunca unei slugi credincioase ca sa bage bine de seama ca aducand la masa bucatele gatite de dansa, sa le puie dinaintea imparatului poftit dupa rugaciunea ei. Dara sa ingrijeasca sa nu le puie dinaintea altcuiva, ca e primejdie de moarte.

Sluga cea credincioasa facu intocmai precum i se poruncise.

Dupa ce se asezara toti poftitii la masa, incepura a manca si a se veseli cat nu se poate spune.

Imparatul cel poftit, adica tatal miresei, manca si nu prea.

Inca de cand venise, el se tot uita la mireasa si pare ca-i zicea inima ceva, dara nu-i venea sa creaza ochilor.

Pasamite el isi semuia copila, si neputandu-si da seama de cum ajunsese ea sa se marite dupa un fecior de imparat, nu cuteza sa zica nimanui nimic.

Vezi ca trudele si necazurile ce suferise biata fata o schimbase de cum o stia tata-sau.

Si, indemnandu-se de pofta cu care mancau mesenii, ar fi voit si dansul sa manance si sa se veseleasca; dara dupa ce gusta o data sau de doua ori din bucate, se opri. Sluga care ii aducea bucatele le ridica intregi, neatinse.

Se mira acest imparat cum de toti mesenii mananca cu pofta niste bucate care pentru dansul n-aveau nici un gust.

Se incumese si intreaba pe vecinul din dreapta. Acesta ii raspunse ca astfel de bucate bune n-a mancat de nu tine minte. Gusta si imparatul din talerul vecinului, si vazu ca bucatele sunt bune. Asemenea facu si la vecinul din stanga.

Ii lasa gura apa dupa bucatele cele bune ce gustase de la vecini: foamea ii da zor sa imbuce si el; dara cine putea sa manance bucatele ce i se aducea, lui? Rabda ce rabda; de rusine lua el cateodata si din bucatele ce i se aduceau, ca sa nu se faca de ras intre meseni, dar incolo nimic. In cele din urma, nu se mai putu opri, ci, ridicandu-se in sus, zise cu glas mare:

- Bine, imparate, m-ai chemat la nunta fiului tau ca sa-ti bati joc de mine?

- Vai de mine, maria-ta! Cum se poate sa-ti treaca prin gand una ca aceasta? Dupa cum se vede toata adunarea, te cinstesc si pe dumneata ca pe toti ceilalti imparati, fara deosebire.

- Ba sa ma ierti, imparate, bucatele tuturor mesenilor sunt bune de mancat, numai ale mele nu.

Se facu foc de suparare imparatul socru si porunci ca numaidecat sa vie bucatarii sa-si dea seama de ceea ce au facut, si vinovatii sa se dea mortii.

Stiti ce era?

Iaca mireasa gatise toate bucatele pentru tata-sau fara sare, ci numai cu mierea si cu zahar. Chiar sarnita de dinaintea lui era plina cu zahar pisat, si degeaba lua bietul imparat cu cutitul din sarnita ce credea el ca este cu sare si punea in bucate, ele, in loc sa se faca mai bune de mancare, se faceau si mai dulci de pe cat erau, si mai catranite.

Atunci se ridica mireasa in sus si zise imparatului socru:

- Eu am gatit bucatele pentru imparatul ce s-a suparat, si iata pentru ce am facut-o:

Acest imparat este tata-meu. Noi eram trei surori in casa parinteasca. Tata ne-a intrebat intr-o zi cum il iubim noi. Surorile mele cel mai mari, una ii raspunse ca il iubeste ca mierea, alta ca zaharul. Eu ii zisei ca il iubesc ca sarea in bucate. Asa am socotit eu ca nu se poate mai multa iubire decat aceasta. Tata s-a suparat pe mine si m-a gonit din casa. Dumnezeu nu m-a lasat sa piei si, prin munca, cinste si harnicie, am ajuns unde ma vedeti. Acum am vrut sa dovedesc tatei ca fara miere si fara zahar poate omul sa traiasca, dar fara sare nu, d-aia i-am gatit bucatele fara sare. Judecati dumneavoastra cu minte imparateasca cine a avut dreptate.

Toti mesenii intr-o glasuire gasira cu cale ca pe nedrept a fost fata gonita din casa parinteasca.

Atunci tatal fetei marturisi ca n-a stiut sa pretuiasca duhul fetei sale si si-a cerut iertaciune.

Fata, si ea, i-a sarutat mana si si-a cerut si dansa iertaciune daca fapta ei l-a suparat.

Si se pusera pe o veselie si pe o petrecere de se duse vestea in lume.

Tatal fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul stiu ca se veselea si se mandrea ca a dobandit o asa nurora, si de vita buna, si inteleapta si harnica.

Eram si eu la nunta impreuna cu chelesul acela care se tupileaza printre d-voastra, cinstiti boieri. Multe ciolane, doamne, mai cazura de la acea masa, si, care cum cadea, tot in capul chelului le da; care cum cadea.

Si incalecai p-o sa, si v-o spusei d-voastra asa.

Si incalecai p-o lingura scurta, sa traiasca cine asculta.

Si mai incalecai p-un fus, sa traiasca si cel ce-a spus.