Ursul, vulpea si magarul     

Cand a facut Dumnezeu pamantul, cu tot ce se vede pe el, se zice ca animalele nu aveau coada si urechi. Tocmai tarziu de tot, s-a gandit Dumnezeu sa le dea aceste podoabe. Asadar, a luat tatal ceresc rabojul dobitoacelor si socotind cate sunt, a inchipuit de fiecare cate o coada si o pereche de urechi, apoi a sunat din corn si, la porunca sa, s-au adunat toate dobitoacele. Toate, supuse si blande, stateau inaintea Domnului, asteptand sa fie impodobite.

Dintre ele s-au gasit insa trei, care au voit sa-l pacaleasca pe stapanul lumii si acestea au fost: ursul, vulpea si magarul.

Cel dintai, adica ursul, nici nu s-a sinchisit de porunca lui Domnului si fiindca era iarna, a ramas in barlogul sau. Ceilalti doi s-au infatisat inaintea lui Dumnezeu, dar cu gandul ca vor face in asa fel, ca sa poata scapa de o asemenea podoaba; caci vulpea cum este de sireata si-a zis ca, daca va avea coada si urechi, i-ar fi mai greu de gonit, cand ar fura ceva, iar magarul, in prostia lui, se vazuse intr-o oglinga si i se parea ca este mult mai frumos fara coada si urechi.

De aceea s-au sfatuit intre ei sa ramana mai la urma celorlalti si, la sfarsit, sa se ascunda printre cei impodobiti.

Incepu dar Dumnezeu sa cheme cate una dintre dobitoace si sa le impodobeasca pe fiecare cu coada si urechi. Astfel a mers lucrul linistit, pana cand nu mai veni nici una in fata Domnului, dar mai ramasesera trei cozi si trei perechi de urechi. Intreba Domnul pe dobitoace, care dintre ele nu a fost in fata sa, dar nu raspunse nici una. Atunci se manie Stapanitorul si cautand printre ele, vazu pe cei doi furisati intre ceilalti. Ii chema la sine, certandu-i cum se cuvine; dar mai lipsea unul pe care nu-l gasea.

Luand Dumnezeu condica cea mare, facu apelul si gasi lipsa de urs. Se manie dar si mai mult; voind a-l pedepsi, zise:

- Fiindca voi ati voit sa ma pacaliti, voi adauga si partea celui care lipseste, tot la podoabele voastre, iar el sa ramana ca netotii. Si cum a zis, asa a facut. A adaugat la urechile magarului inca o pereche, iar vulpii i-a mai inadit coada pe atata si le-a dat drumul apoi.

De atunci ursul nu are coada si urechi, iar toata iarna nu iese din barlog. Tot de atunci si magarul, fiindca nu s-a mai vazut in oglinda, tipa cu hohot, de cate ori vede cate un frate de al lui, iar vulpea tot de atunci are coada asa lunga si de furat tot nu s-a lasat.