Sahul in slujba psihologiei

Sahul in slujba psihologiei

Legatura dintre sah si psihologie are si un cuplaj de reactie: activitatea sahista este de un imens interes pentru cercetarea psihologica. Oamenii de stiinta au vazut si vad in sah un model potrivit pentru studiul psihologiei umane, pentru ca sahul - complicat si profund cum este - spre deosebire de alte forme aparente ale activitatii umane, dispune de reguli simple si criterii exacte de stabilire a rezultatelor.

Primul psiholog care si-a indreptat profesional atentia fata de sah a fost Binet, directorul Institutului parizian pentru psihologie experimentala. El a cercetat problemele psihologiei memoriei si s-a straduit sa clarifice legitatile retinerii lucrurilor complicate. In 1892 Binet s-a adresat sahistilor importanti din acea perioada cu un chestionar, care cuprindea 14 puncte. El a primit raspuns de la 62 de jucatori. Chestionarul se referea cu preponderenta la practicarea sahului orb. Cu toate acestea, aprecierea raspunsurilor a adus multe lucruri valoroase si pentru intelegerea memoriei si gandirii jucatorilor ce luptau la tabla. Prezentam intrebarile:

1. Puteti juca fara sa vedeti tabla? Cate partide, concomitent?

2. La ce nivel de joc (categorie) va apreciati?

3. Cum este de obicei memoria Dvs? Sunteti bun la calculele matematice?

4. Cum va reprezentati pozitia in jocul orb? Cum va readuceti in memorie o pozitie la trecerea de la o partida la alta?

5.Tabla si figurile stau in fata ochiului Dvs spiritual la fel ca in realitate?

6. Va imaginati tabla in intregime, sau doar o parte a ei?

7. Va imaginati culoarea figurilor?

8. Va imaginati culoarea campurilor?

9. Va imaginati forma exterioara a figurilor?

10. Va imaginati infatisarea tablei?

11. Se leaga in mintea Dvs forma exterioara a figurilor de deplasarea lor spatiala?

12. Va exprimati cu cuvinte in timpul jocului orb?

13. Cum credeti Dvs ca joaca sahistii orbi?

14. Cat de multe variante puteti sa calculati in minte?

Dintre raspunsurile primite cele mai interesante au fost declaratiile lui Tarrasch. El a scris, printre altele: "Memoria mea se afla la un nivel ceva mai ridicat peste medie. Cu toate acestea, memorarea sumelor si a persoanelor este foarte slaba. Pentru lucrurile pe care le studiez cu interes am o memorie buna. Imi amintesc multe din Homer, Sofocle, Horatiu. Memoria mea sahista este foarte buna pentru ca sahul ma intereseaza cel mai mult. In putin timp imi pot reaminti o partida pe care am jucat-o acum 12 ani la Berlin. Pentru aceasta imi vine mai intai ideea. Sunt un matematician mediocru. Calculele mentale sunt dificile pentru mine. Aceasta mi-a devenit clar, deja, de la scoala.

Desigur, sunt capabil sa aduc in fata ochilor intreaga pozitie, dar aceasta este obositor. in memorie ramane esentialul, miezul acestei sau acelei pozitii. In esenta, intregul joc este construit pe baza memoriei logice. Spre exemplu, mi se comunica faptul ca in partida nr. 4 s-a mutat Re8-d8. ºinand seama ca in capul meu domneste harababura, incep sa ma gandesc inapoi, la ce inseamna aceasta mutare. Imi reamintesc: era un Gambit al Regelui, imi propusesem sa sacrific nebunul la f7 - acesta nu putea fi luat, de aceea regele a mers la d8. Acesta este lantul logic al amintirilor".

Mai departe, cand s-a pronuntat in legatura cu imaginea mentala a figurilor si a tablei - Tarrasch a remarcat ca gandirea sahistului face abstractie de forma si culoarea figurilor si ca opereaza cu raporturile functionale ale figurilor aflate pe tabla.

'Caracteristicile exterioare sunt neimportante. Eu nu le sesizez. Eu vad planul".

Pe langa aceste cercetari, Binet a tinut o prelegere in 1893 la Sorbona, iar in 1894 a publicat o carte. Rezultatele cercetarii au fost mai bogate decat s-a presupus. Binet a intentionat sa prezinte date despre caracteristicile memoriei, totusi, rezultatul a fost o lucrare instructiva nu numai despre memorie, ci si despre gandirea sahista - si anume in aceeasi masura utila pentru jocul de sah orb, cat si pentru cel practic, la tabla. Pentru psihologia generala si pedagogica s-au dovedit extrem de interesante concluziile elaborate de Binet:

1. Intre dezvoltarea memoriei si a gandirii exista o anumita dependenta, insa aceasta nu este una directa - adica dezvoltarea memoriei nu trebuie stabilita prin raportare la taria intelectului si nici invers.

2. Memorarea in conditiile unei activitati practice dificile se bazeaza clar pe alegere. Incercarea memorarii "cuvant cu cuvant' este inutila si nerealista.

3. In procesul memorarii elementelor logice cu sens le revine o importanta predominanta. Totusi, iti aduci mai bine aminte de idei, daca ele sunt legate de anumite reprezentari vizuale (cu imaginile raporturilor de dependenta ale figurilor de pe tabla, ale mutarilor esentiale etc).

4. Scoaterea in evidenta a anumitor elemente pline de sens in memorare si reproducere depinde de sarcinile activitatii. Rezultatele au reprezentat o contributie importanta la dezvoltarea psihologiei gandirii si memoriei. Binet a folosit datele astfel valorificate si pentru a intocmi teste de inteligenta. El a exprimat si multe idei valoroase despre specificul activitatii procesului de gandire sahista. Binet a ajuns la concluzia fundamentala ca joaca mai bine acela care apreciaza mai exact pozitia si calculeaza mai departe variantele. Aceasta teza este astazi pe deplin confirmata. Este adevarat, Binet a supraapreciat puterea de calcul a sahistului, mai ales ca l-a crezut pe cuvant pe Rosenthal, care l-a inselat - declarand ca "el ar putea calcula variante cu cateva sute (!?) de mutari in avans."

Binet a presupus ca intre matematica si sah nu ar exista o asemanare esentiala totala. "Acestea sunt intr-o oarecare masura paralele ale muncii spirituale." Presupunerea sa s-a dovedit corecta. In lucrarile psihologilor rusi s-a aratat ca intre capacitatile matematice si cele sahiste nu exista un raport direct. Sahul - dupa o apreciere corecta a lui Binet - nu poate fi redus la puterea memoriei. De asemenea, bogatia artei sahiste nu se poate explica prin metodele rationale pure. Relevand importanta intuitiei, Binet a scris: "Eu o privesc (pozitia de pe tabla - N.K.) la fel cum un muzician priveste un acord, ca un ansamblu unitar."

Psihologul francez a subliniat faptul ca gandirea sahista este extrem de complicata si multilaterala. "Daca ar fi posibil sa se priveasca in capul unui sahist, atunci am gasi acolo o intreaga lume de sentimente, idei, emotii si pasiuni, ca si o neincetata excitare a starilor de constiinta, in comparatie cu care chiar descrierile noastre grijulii ar fi doar niste schite grosolane."

Binet a exagerat importanta monologului interior in timpul desfasurarii procesului de gandire: "Vorbirea interioara. este folosita continuu in ganduri si calcule. Fara indoiala, fiecare jucator isi exprima gandurile sale in soapta si in timpul jocului el vorbeste incet cu sine insusi - numai mutii tac.'

Cercetarile ulterioare, mai ales cele ale lui Blumenfeld, nu au confirmat aceasta. S-a stabilit insa ca vorbirea interioara in decursul jocului are loc doar foarte limitat, sau lipseste in totalitate.

Totusi, privit in ansamblu, meritele lui Binet la aprofundarea cercetarilor psihologice asupra sahului sunt de netagaduit, caci el a reusit primul sa caracterizeze convingator preocuparea sahista drept o activitate ce reflecta un continut de idei profund creator.

In lucrarea publicata in 1926 "Psihologia jocului de sah", Djakov, Petrovski si Rudik au incercat sa descopere pe cai experimentale specificul proceselor psihice la sahisti. Rezultatele obtinute (s-a stabilit o psihograma a sahistului, care insu-meaza 16 calitati) au fost totusi doar de natura generala si nu au permis sa se raspunda la intrebarile formulate.

Dintre lucrarile lui Blumenfeld, incercarile sale de a cerceta formele intuitive ale gandirii ("acuitatea vizuala", cum a desemnat-o el) sunt cele mai interesante. El scria: "Cateodata, un sahist poate "vedea" dintr-o data o serie de mutari succesive care trec cu o asemenea rapiditate pe langa ochiul sau spiritual, incat constiinta nu gaseste suficient timp sa surprinda toate situatiile intermediare".

Blumenfeld impartasea opinia ca in cazul acuitatii vizuale nu ar fi necesara o atentie deosebita la fiecare actiune, cu atat mai mult cu cat aceasta s-ar "derula" atat de repede incat un control constient asupra elementelor intermediare ar lipsi oricum. Dupa cuvintele lui Blumenfeld, acuitatea vizuala reprezinta o premisa importanta, caci s-a gasit ideea pentru desfasurarea jocului mai departe - in plus, ea s-ar instala involuntar. Deosebit de important ar fi rolul acuitatii vizuale in criza de timp.

Desi nu toate ideile lui Blumenfeld sunt de necontestat (de exemplu, cele despre aparitia involuntara a acuitatii vizuale), el a fost, totusi, unul dintre primii cercetatori care s-au straduit sa explice esenta proceselor intuitive.

O contributie importanta la cercetarea problemelor psihologiei gandirii au reprezentat-o anchetele lui Tihomirov, profesor la Universitatea din Moscova. In cartea aparuta in 1969 ("Structura activitatii gandirii omenesti") si in alte lucrari el s-a bazat in esenta pe analizarea materialului sahist. Tihomirov scrie: "In sensul cel mai general, se poate spune ca sahul este un caz de exceptie al acelui proces in care o actiune practica este aleasa intr-o situatie concreta pe baza studiului caracteristicilor acestei situatii. Practica acestui proces cuprinde toate felurile activitatii umane."

In cercetarile sale, Tihomirov s-a folosit de metode de cercetare multilaterale, printre care rotirea cinematografica a miscarii ochilor in timpul meditatiei la o mutare, fotografierea miscarilor mainilor la sahistii orbi si altele.

Astfel s-a stabilit o schema generala a activitatii de gandire a sahistului, ce cuprinde cateva meca-nisme care reglementeaza scurtarea sau largirea procesului de cautare. Cercetarea a aratat ca activitatea sahistului este orientata spre intelege-rea continutului schimbarii sensului pozitiei. In aceasta activitate schimbarile de pozitii care au loc sunt comparate cu ipotezele, prognozele si planurile formulate anterior.

Experientele au aratat ca procesul de cautare a mutarilor incepe cu analizarea sensului actiunilor adverse (ce se ameninta?). In decursul analizelor jucatorul poate sa se intoarca de mai multe ori la una si aceeasi mutare. Aceasta aparitie nu trebuie considerata drept indecizie, sau o lipsa a gandirii (astfel de cercetari repetate apar adesea si la jucatorii puternici), caci ea reprezinta in multe cazuri o premisa necesara pentru patrunderea mai profunda in esenta complicatiilor pozitiei.

A fost scos in evidenta faptul ca procesul de cautare a deciziei (respectiv a unei mutari) consta in doua faze: mai intai se jaloneaza domeniul aproximativ in care, probabil, se gaseste solutia si apoi se stabileste zona precisa a actiunii de cautare care urmeaza. Daca mutarea gasita este apreciata ca nefavorabila, atunci cautarea se intoarce din nou la prima faza. Tihomirov a atras atentia ca activitatea emotionala (care, in mod obiectiv, este traita cu siguranta) are o puternica importanta la trecerea spre faza a doua - cu atat mai mult cu cat ea stabileste intr-o oarecare masura valoarea subiectiva a acesteia sau acelei directii de cautare.     In ultimii ani Tihomirov s-a orientat, inainte de toate, in directia cercetarii influentei efectelor psihologice asupra activitatii de gandire, care schimba starea emotionala. In vederea determinarii influentei psihologice, el s-a folosit de sugestia hipnotica. Tihomirov scria: "L-am invitat pe ex-campionul mondial Tal in laboratorul nostru, unde a jucat cu o persoana-subiect sase partide. Subiectul a jucat trei partide sub hipnoza, sugerandu-i-se modelul lui Paul Morphy, un remarcabil maestru sahist din trecut. Celelalte trei partide le-a jucat in stare normala, adica fara hipnoza. Tal a castigat. Dupa joc el a dat urmatoarea apreciere: Inainte de hipnoza am jucat cu un om care muta, cu chiu cu vai, figurile ici si colo. Sub stare de hipnoza se afla in fata mea un cu totul altfel de om - incordat, energic, curajos - care a jucat cu doua clase mai bine'".

In oscilatiile din jocul subiectului nu trebuie vazut nimic supranatural. Privit formal, el nu a jucat de loc mai bine. Totusi, prin acest experiment Tihomirov a demonstrat in mod convingator ca in cazul oricarei confruntari dintre oameni (printre care si partida de sah) actioneaza nu numai factorii logicii formale, ci si cei psihologici. Cand subiectul nu se afla sub hipnoza - intimidat de autoritatea adversarului - a ramas la posibilitatile sale. In celelalte partide modelul lui Morphy l-a ajutat sa inlature complexul de inferioritate si a aratat tuturor de ce era el capabil. In pozitiile in care subiectul, in stare normala, pornea de la principiul "nu pot, dar voi incerca", el a inceput sa joace sub deviza "eu pot da totul, si asta chiar foarte bine!" Aceste experimente reprezinta o dovada folositoare pentru importanta aplicarii psihologiei in lupta sahista.

Pe langa studiul functiilor intelectuale (gandire, memorie si fantezie), oamenii de stiinta au folosit modelul sahist si pentru cercetarea personalitatii. In anul 1928 a aparut cartea "Psihologia victoriilor si a infrangerilor in jocul de sah" a profesorului Netciaev. El era interesat de problema influentei succeselor si esecurilor exercitate asupra activitatii umane. Pe baza materialului sahist el a ajuns la concluzia ca o stare sufleteasca si o activitate echilibrata favorizeaza in mare masura succesul. Trebuie insa subliniat ca aceste generalizari sunt prea abstracte.

Personalitatea sahistului a constituit - din unghiul de vedere al psihanalizei - obiectul de cercetare al multor autori (Jones, Carpman, Fine). Atentie merita lucrarile lui Fine, marele maestru de atunci. Din pacate, in operele sale (ca si in cazul altor savanti, care urmeaza ideile lui Freud), s-a facut incercarea compri-marii procesului de dezvoltare a capacitatilor sahiste in ingustul "pat al lui Procust" al teoriei psihanalitice. Astfel, la analizarea carierei lui Staunton, Anderssen, Euwe, Steinitz, Morphy, Lasker, Capablanca, Alehin, si Botvinnik - Fine a incercat sa explice avanturile creatoare ale acestor maestri prin conceptia lui Freud despre personalitate (spre exemplu, prin complexul lui Oedip).

Drept model de cercetare psihologica - activitatile incarcate de conflict ale sahului - s-a folosit si autorul acestei lucrari. Pentru aceasta s-au avut in vedere obiectiile care se refereau la artificialitatea si relativitatea activitatii sahiste. Pe drept cuvant a combatut Tihomirov acest punct de vedere: 'Artificialul este aparent in sah, inainte de toate prin reglementarea 'mutarilor' diferite cu diversele figuri (si anume, prin regulile de joc). In schimb, in activitatea umana ne lovim mereu de obiecte care se deosebesc chiar prin caracterul lor, in principal chiar prin modul fix, social, al folosirii lor, ceea ce le permite sa realizeze diferite actiuni. Ne izbim mereu de faptul ca nu numai ustensilele indeplinesc anumite functii pentru activitatea umana, ci oamenii insisi indeplinesc functii atribuite lor (cateodata, chiar pentru o perioada de timp importanta); prin urmare, o caracterizare a jocului ca distribuire de posibilitati pentru diferitele figuri de a executa varii actiuni nu este reprezentativa doar pentru sah.' In favoarea atragerii modelului sahist spre cercetarea activitatilor conflictuale se pot aduce urmatoarele argumente:

1. Dupa originea sa, sahul a reprezentat incercarea de a reflecta nemijlocit conflictul razboinic dintre oameni. Prin urmare, acest raport a pierdut trasaturile externe directe, cu toate acestea jocul a pastrat o forma ce reprezinta lupta intre doua parti.

2. Esenta psihologica a conflictului sahist ascunde in el (in jocul de sah - N.t.) multe trasaturi ale conflictelor obisnuite dintre oameni; ea consta in intelegerea strategiei comportarii adversarului si - tinand seama de aceasta - in elaborarea unui mod propriu de actiune, care sa-i provoace acestuia dificultati maxime. Bazele actiunii si metodele influentarii psihologice a adversarului se aseamana in sah si cu alte forme de manifestare a actiunilor conflictuale (spre exemplu, principiile coordonarii si concentrarii fortelor, metodele de asteptare, mijloacele de atragere, crearea mai multor amenintari etc.). Aspectele psihologice ale procesului de cautare a deciziei (mutarii) se aseamana adesea la marii maestri sahisti cu modul de gandire al conducatorului armatei. Stemenko observa: "Deosebirea dintre munca unui comandant si a unui civil consta in aceea ca vointei si ratiunii unui conducator de osti i se opune o vointa si o ratiune adversa, cu nimic mai putin puternica. De aceea, actiunea conducatorului se refera la conflictul a doua inclestari de vointa, a doua ratiuni, a doua centre de inteligenta. In acest caz, comparatia cu doi comandanti opusi in jocul puternicilor maestri este foarte potrivita."

3. In situatiile de conflict multe decizii se iau sub semnul incertitudinii si cer o abordare creatoare. In cele mai multe pozitii de pe tabla de sah (in special cele din jocul de mijloc) apare ca imposibil sa se stabileasca o strategie optima care sa contina raspunsul la intrebarea care din parti castiga, sau daca partida se termina remiza. Necesitatea de a actiona fara o busola sigura activeaza gandirea creatoare. Evident, in sah - comparativ cu toate celelalte forme de aparitie a practicii creatoare a omului - se intalnesc mult mai des situatii pline de probleme si neprevazut. Totusi, aproape fiecare mutare cere rezolvarea de probleme in mod creator.

4. Starea de nesiguranta solicita de la sahist asumarea riscului. Trebuie relevat faptul ca luarea de decizii care sunt legate de un risc este tipica pentru situatiile conflictuale.

5. Gandirea sahista este legata nemijlocit de actiune. Mutarea pentru care te-ai decis trebuie efectuata pe tabla, dupa care numai este voie sa fie retrasa sau corectata. In plus, mutarea aleasa trebuie facuta in intervalul destul de strict limitat al timpului de gandire prestabilit. Toate acestea cer din partea jucatorilor un deosebit simt de raspundere, anume cel legat atat de rezultatul final al partidei, cat si intregul proces al activitatii de gandire. Concursurile de sah se remarca, de regula, printr-o tensiune interioara inalta.

6. Claritatea si simplitatea relativa a regulilor de joc usureaza intreprinderea de cercetari asupra modelului sahist. "Si astfel, asa cum lumea sahista (constand din simple obiecte usor de descris, figurile si tabla, ca si legaturile, de loc complicate, dintre aceste obiecte) poate fi asemanata cu lumea reala - tinand seama de multilateralitatea parametrilor sai - tot asa, pentru cercetarea procesului gandirii creatoare, sahistul in sine, nu reprezinta o descoperire mai putin importanta decat drosophilele pentru geneticieni" a scris Lausis. In multe activitati este destul de dificil sa se compare nivelul realizarilor, caci lipsesc criteriile exacte de apreciere. In sah, dimpotriva, astfel de procedee exista. Rezultatul concursului - totalitatea victoriilor, remizelor si a infrangerilor - da un raspuns clar la intrebarea legata de evolutia oricarui jucator. Lipsa de echivoc a rezulta-telor activitatii, posibilitatea de a obtine o documentare exacta si realizarea unui experiment de masa, cu aprecierea matematica a datelor colectate - toate acestea usureaza formularea unor concluzii sigure din cercetarea jocului de sah.

In ciuda acestor avantaje, modelul sahist sufera de anumite limite, ce trebuie avute in vedere. Una dintre ele consta in faptul ca in sah conflictul este cu preponderenta de natura individuala. De aceea, lupta sahista este comparabila in esenta cu situatiile conflictuale, in care un singur om poarta raspunderea pentru decizia luata.

In opozitie cu sahul si intrecerile sportive, alte feluri de lupta dintre oameni exprima cel mai adesea contradictii sociale mai importante. Aceasta determina anumite deosebiri in motivatia care il face sa actioneze pe sportiv, respectiv comandant, judecator de instructie sau spion. Chiar daca o anumita unitate psihologica a tuturor felurilor de actiuni conflictuale este incontestabila, nu trebuie sa se ignore totusi deosebirea sociala dintre confruntarea din sport si celelalte conflicte umane. Eroarea lui Lasker a constat in aceea ca in acest raport a supraapreciat importanta sahului. El a explicat aparitia de razboaie si alte feluri de confruntari din nevoia innascuta a omului de lupta si a propus sa se lichideze contradictiile sociale prin raspandirea generala a jocului de sah.

Folosind sahul drept model, autorul a elaborat un sistem de principii si metode ale actiunii in conditii de conflict si un program de studiu al psihologiei adversarului.

Despre modelul sahist se vorbeste adesea si in legatura cu lucrarile ce se adreseaza crearii de programe pentru calculatoare electronice. Pina de curand, succesele in acest domeniu nu au fost foarte mari. Aceasta nu s-a datorat asa de mult dificultatilor tehnice, cat mai degraba abordarii nepotrivite si simplificate a analizei jocului de sah. Programatorii nu au tinut cont de fineturile esentiale in aprecierea pozitiei, care au adesea importanta hotaratoare, caci ei intampinau dificultati serioase cu descrierea formala.

Am facut pana acum cunostinta cu cele patru importante directii de cercetare ale psihologiei sahiste.

Sarcina pe care si-a asumat-o autorul acestei lucrari consta in primul rand in abordarea mai profunda a acelor probleme care il preocupa cel mai mult pe sahist din punctul de vedere al interesului practic, respectiv cum se pot folosi rezultatele psiholo-giei in lupta sahista.

Rezolvarea acestei sarcini a necesitat studierea particularitatilor gandirii sahiste, a comportamentului jucatorului in situatiile de joc deosebit de importante, a influentei varstei, a indicelui temporal, precum si a caracteristicilor luptei pentru preluarea initiativei. Pe baza cercetarilor intreprinse s-a elaborat un program pentru studiul adversarului, care cuprinde o vedere de ansamblu asupra caracteris-ticilor sale psihologice.