Relatia dintre doua personaje ale unei opere dramatice studiate, apartinand perioadei postbelice

Piesa lui Marin Sorescu, Iona", publicata in anul 1968, face parte alaturi de "Paracliserul" si "Matca" dintr-o trilogie dramatica, intitulata "Setea muntelui de sare".

Impartita in patru tablouri piesa are in prim-plan un personaj simbolic pentru experientele fundamentale ale omului- pescarul Iona.

Marin Sorescu valorifica, intr-o forma parodica insa, mitul biblic al pescarului inghitit de peste. Pescarul lui Sorescu este un mucalit care poarta cu sine un acvariu cu cativa pestisori care "au mai fost prinsi o data". Iona se afla la inceputul piesei, fara sa stie, in gura unui peste urias si incearca, fara noroc, sa prinda peste. El vorbeste singur, dedublandu-se, piesa fiind de la inceput pana la sfarsit un monolog pe care scriitorul il justifica in deschidere: "Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si-si raspunde, se comporta, tot timpul, ca si cand in scena ar fi doua personaje". La sfarsitul primului tablou, Iona este inghitit de chit, fapt ce echivaleaza cu intriga. Ceea ce urmeaza are, la nivelul constructiei, un caracter repetitiv. Constatand ca a fost inghitit, Iona incearca sa se elibereze: spinteca burta pestelui, dar, dupa un scurt moment cand are impresia ca a iesit la lumina, consatata ca se afla in alt peste, mai mare decat cel de dinainte. In cele din urma, Iona se sinucide spunand "razbim noi cumva la lumina". Piesa este construita intr-o forma aproape muzicala, dupa modelul temei cu variatiuni.

Cu toate ca se afla intr-o situatie limita, personajul se comporta jucaus, ironic, pare un om liber. Principala forma de libertate a lui Iona este, insa, vorbitul: "Fac ce vreau.Vorbesc." Replicile lui sunt uneori prozaice, alteori absurde sau ironice si din cand in cand mici poeme in proza. Eroul isi creeaza iluzii, planuri de viitor in speranta de a uita prezentul.Cu toate acestea constiinta limitei este apasatoare. In ultimul tablou Iona observa ca orizontul nu este "decat un sir nesfarsit de burti" de peste, prin urmare ca este inchis intr-un spatiu absurd. S-a afirmat ca piesa, prin aceasta consistenta a spatiului inchis, se apropie de literatura existentialista (Cu usile inchise - J.P.Sartre) sau de literatura absurdului (Cantareata cheala - Eugen Ionescu). Totusi am putea spune ca viziunea lui M Sorescu este una mai senina, ultima replica a lui Iona avand o nuanta evident optimista. Eugen Simion spune ca sinuciderea lui Iona este un gest simbolic: "un nou capat de drum si nu un sfarsit, o tentativa noua a individului de a-si lua in stapanire destinul si de a-si infrange conditia".

Prin constructia sa, Iona intra in categoria personajelor simbolice care exprima o umanitate generica. In teatrul contemporan apare cu predilcectie acest fel de personaj si mai putin tipurile sociale si morale din dramaturgia anterioara. Pescarul Iona, captiv inauntrul monstrului marin, este un simbol al omului care se confrunta cu limita de orice fel. Autorul isi intituleaza piesa "Tragedie in patru tablouri" subliniind in felul acesta preluarea unei teme vechi in teatru: tema destinului. Din acest punct de vedere textul lui Marin Sorescu apartine unei directii importante in teatrul secolului al XX-lea care prelucreaza mituri antice sau medievale. Asemenea texte insa prezinta conditia omului modern prin motive ca singuratatea, absurdul, criza existentiala, neputinta comunicarii si in felul acesta se indeparteaza de spiritul tragediei antice.

"Iona" este un monolog desfasurat sub forma unui dialog, pentru ca eroul se dedubleaza. Totusi in scena mai apar doua personaje: Pescarul I si Pescarul II - figuranti fara varsta.Teatrul secolului XX recurge la un asemenea procedeu, mai ales teatrul absurdului. Cei doi pescari traverseaza scena in tablourile III si IV ,ducand cate o barna in spate, fara sa rosteasca nici un cuvant. Imaginea lor este, de asemenea ,una simbolica , ei fiind reprezentarea "celorlalti" cu care Iona nu mai poate comunica.

Dintr-un alt punct de vedere, Pescarul I si Pescarul II sunt omul de rand care duce o viata obisnuita, cu bunele si cu relele ei. Sunt omul care nu-si pune intrebari si nu cauta raspunsuri, lasand viata sa curga catre o finalitate necunoscuta.. Prin mediocritatea lor sunt martori pasivi, sau nici macar atat ai adevaratei vieti care trece pe langa ei. Intr-o oarecare masura ei pot fi comparati cu Sisif prin barna pe care o cara in spate, dar, spre deosebire de acesta, ei nu incearca sa demonstreze nimic, nici lor, nici celor din jur. Povara lor nu li se pare asa de grea si sunt impacati cu ea, in timp ce Sisif ii sfideaza pe zei de fiecare data cand ajunge in varful muntelui si isi dovedeste lui ca poate.

La aparitia lor in scena, in tabloul al III-lea, Iona ii intampina vesel, iar exclamatia lui este amuzanta: "Patru! Suntem patru.",, le pune intrebari, crede ca se va simti mai bine acum, pentru ca are cu cine sa vorbeasca. Indicatiile scenice ("curios, razand, rade si mai tare") subliniaza dorinta de comunicare a eroului; pescarii insa nu-i raspund. Totusi, in finalul secventei, cand Iona ii asigura ca va gasi o solutie pentru toata lumea, "pescarii dau din cap ca sunt linistiti". Este singura reactie a lor, putin bizara daca stam sa ne gandim la faptul ca sunt doar niște umbre, figuri absente ale oamenilor pe care Iona i-a pierdut. In ultimul tablou aparitia lor este descrisa in termeni asemanatori, dar reactia lui Iona este mai temperata, chiar ironica: constata ca lumea e prea mica si ca "intalnim la fiecare pas numai umbre". Desi sunt personaje de fundal, Pescarul I si Pescarul II subliniaza, mai mult decat alte imagini ale piesei, singuratatea lui Iona.

In incercarea de a scapa din burta pestelui Iona a mers pe un drum al autocunoasterii. In tabloul al III-lea moara de vant ne duce cu gandul la un Don Quijote care are nevoie de iluzii si de sperante pentru a merge mai departe, dar asta pana intr-un punct, deoarece pescarul nostru devine, in cele din urma, constient de absurditatea situatiei lui. "Chiar si in mijlocul unei multimi am fost intotdeauna singur" (E.Hemingway); este soarta lui Iona si a celor ca el. Dupa parerea mea, in aceste conditii de limitare si singuratate Iona nu a putut decat sa aleaga intre a deveni un "Pescarul III", renuntand astfel la o lupta zadarnica si acceptandu-si soarta, pe de o parte, si de a cauta "un nou inceput" prin sinucidere, pe de alta parte.