Mihai Eminescu Luceafarul poezie

Mihai Eminescu

Luceafarul

A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata.
Din rude mari imparatesti
O prea frumoasa fata.

Si era una la parinti
Si mandra-n toate cele
Cum e Fecioara intre sfinti
Si luna intre stele.

Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Langa fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.

Privea in zare cum pe mari
Rasare si straluce
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.

Il vede azi, il vede maini
Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamani,
Ii cade draga fata.

Cum ea pe coate-si razima
Visand ale ei tample
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se imple.

Si cat de viu s-aprinde el
In orisicare sara
Spre umbra negrului castel
Cand ea o sa-i apara.



Si pas cu pas pe urma ei
Aluneca-n odaie
Tesand cu recile-i scantei
O mreaja de vapaie.

Si cand in pat se-ntinde drept
Copila sa se culce,
I-atinge mainile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Si din oglinda luminis
Pe trupu-i se revarsa,
Pe ochii mari, batand inchisi
Pe fata ei intoarsa.

Ea il privea cu un suras
El tremura-n oglinda,
Caci o urma adanc in vis
De suflet sa se prinda.

Iar ea vorbind cu el in somn
Oftand din greu suspina:
- O, dulce-al noptii mele domn,
De ce nu vii tu? Vina!

Cobori in jos, luceafar bland
Alunecand pe-o raza,
Patrunde-n casa si in gand
Si viata-mi lumineaza!

El asculta tremurator
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Se cufunda in mare;

Si apa unde-au fost cazut
In cercuri se roteste,
Si din adanc necunoscut
Un mandru tanar creste.

Usor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Si tine-n mana un toiag
Incununat cu trestii.

Parea un tanar voievod
Cu par de aur moale
Un vanat giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra fetei stravezii
E alba ca de ceara -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scanteie-n afara.

- Din sfera mea venii cu greu
Ca sa-ti urmez chemarea
Iar cerul este tatal meu
Si muma-mea e marea.

Ca in camara ta sa vin
Sa te privesc de-aproape,
Am coborat cu-al meu senin
Si m-am nascut din ape.

O, vin'! odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu sa-mi fii mireasa.

Colo-n palate de margean
Te-oi duce veacuri multe
Si toata lumea-n ocean
De tine o s-asculte.

- O, esti frumos, cum numa-n vis
Un inger se arata,
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata;

Strain la vorba si la port,
Lucesti fara de viata,
Caci eu sunt vie, tu esti mort,
Si ochiul tau ma-ngheata.



Trecu o zi, trecura trei
Si iarasi, noaptea, vine
Luceafarul deasupra ei
Cu razele-i senine.

Ea trebui de el in somn
Aminte sa-si aduca
Si dor de-al valurilor domn
De inim-o apuca

- Cobori in jos, luceafar bland,
Alunecand pe-o raza,
Patrunde-n casa si in gand
Si viata-mi lumineaza!

Cum el din cer o auzi
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
In locul unde piere;

In aer rumene vapai
Se-ntind pe lumea-ntreaga,
Si din a chaosului vai
Un mandru chip se-ncheaga;

Pe negre vitele-i de par
Coroana-i arde pare,
Venea plutind in adevar
Scaldat in foc de soare.

Din negru giulgi se desfasor
Marmoreele brate
El vine trist si ganditor
Si palid e la fata;

Dar ochii mari si minunati
Lucesc adanc himeric,
Ca doua patimi fara sat
Si pline de-ntuneric.

- Din sfera mea venii cu greu
Ca sa te-ascult s-acuma
Si soarele e tatal meu,
Iar noaptea-mi este muma;

O, vin', odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu sa-mi fii mireasa.

O, vin', in parul tau balai
S-anin cununi de stele
Pe-a mele ceruri sa rasai
Mai mandra decat ele.

- O, esti frumos cum numa-n vis
Un demon se arata
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata!

Ma dor de crudul tau amor
A pieptului meu coarde
Si ochii mari si grei ma dor,
Privirea ta ma arde.

- Dar cum ai vrea sa ma cobor?
Au nu-ntelegi tu oare
Cum ca eu sunt nemuritor,
Si tu esti muritoare?

- Nu caut vorbe pe ales,
Nici stiu cum as incepe -
Desi vorbesti pe inteles,
Eu nu te pot pricepe;

Dar daca vrei cu crezamant
Sa te-ndragesc pe tine,
Tu te coboara pe pamant,
Fii muritor ca mine.

- Tu-mi cei chiar nemurirea mea
In schimb pe-o sarutare,
Dar voi sa stii asemenea
Cat te iubesc de tare;

Da, ma voi naste din pacat,
Primind o alta lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi sa ma dezlege.

Si se tot duce S-a tot dus.
De dragu-unei copile
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.



In vremea asta Catalin,
Viclean copil de casa,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la masa,

Un paj ce poarta pas cu pas
A-mparatesii rochii,
Baiat din flori si de pripas,
Dar indraznet cu ochii,

Cu obrajei ca doi bujori
De rumeni, bata-i vina,
Se furiseaza panditor
Privind la Catalina.

Dar ce frumoasa se facu
Si mandra, arz-o focul
Ei, Catalin, acu-i acu
Ca sa-ti incerci norocul.

Si-n treacat o cuprinse lin
Intr-un ungher degraba.
- Da' ce vrei, mari Catalin?
Ia du-t' de-ti vezi de treaba.

- Ce voi? As vrea sa nu mai stai
Pe ganduri totdeauna
Sa razi mai bine si sa-mi dai
O gura, numai una.

- Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri
Da-mi pace, fugi departe -
O, de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte.

- Daca nu stii, ti-as arata
Din bob in bob amorul
Ci numai nu te mania,
Ci stai cu binisorul.

Cum vanatoru-ntinde-n crang
La pasarele latul
Cand ti-oi intinde bratul stang
Sa ma cuprinzi cu bratul;

Si ochii tai nemiscatori
Sub ochii mei ramaie
De te inalt de subsuori
Te-nalta din calcaie

Cand fata mea se pleaca-n jos,
In sus ramai cu fata,
Sa ne privim nesatios
Si dulce toata viata;

Si ca sa-ti fie pe deplin
Iubirea cunoscuta,
Cand sarutandu-te ma-nclin,
Tu iarasi ma saruta.

Ea-l asculta pe copilas
Uimita si distrasa
Si rusinos si dragalas,
Mai nu vrea, mai se lasa,

Si-i zice-ncet: - Inca de mic
Te cunosteam pe tine,
Si guraliv si de nimic,
Te-ai potrivi cu mine

Dar un luceafar, rasarit
Din linistea uitarii,
Da orizon nemarginit
Singuratatii marii;

Si tainic genele le plec,
Caci mi le umple plansul
Cand ale apei valuri trec
Calatorind spre dansul;

Luceste c-un amor nespus,
Durerea sa-mi alunge,
Dar se inalta tot mai sus,
Ca sa nu-l pot ajunge.

Patrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte
In veci il voi iubi si-n veci
Va ramanea departe

De-aceea zilele imi sunt
Pustii ca niste stepe
Dar noptile-s de-un farmec sfant
Ce nu-l mai pot pricepe.

- Tu esti copila, asta e
Hai s-om fugi in lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Si nu ne-or sti de nume,

Caci amandoi vom fi cuminti,
Vom fi voiosi si teferi,
Vei pierde dorul de parinti
Si visul de luceferi.



Porni luceafarul. Cresteau
In cer a lui aripe
Si cai de mii de ani treceau
In tot atatea clipe.

Un cer de stele dedesubt
Deasupra-i cer de stele -
Parea un fulger ne'ntrerupt
Ratacitor prin ele.

Si din a chaosului vai
Jur imprejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentai,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorand il inconjor
Ca niste mari, de-a-notul
El zboara, gand purtat de dor
Pan' piere totul, totul;

Caci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaste,
Si vremea-ncearca in zadar
Din goluri a se naste.

Nu e nimic si totusi e
O sete care-l soarbe
E un adanc asemene
Uitarii celei oarbe.

- De greul negrei vecinicii,
Parinte, ma dezleaga
Si laudat pe veci sa fii
Pe-a lumii scara-ntreaga;

O, cere-mi, Doamne, orice pret
Dar da-mi o alta soarte,
Caci tu izvor esti de vieti
Si datator de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Si focul din privire,
Si pentru toate da-mi in schimb
O ora de iubire

Din chaos, Doamne,-am aparut
Si m-as intoarce-n chaos
Si din repaos m-am nascut
Mi-e sete de repaos.

- Hyperion, ce din genuni
Rasai c-o-ntreaga lume,
Nu cere semne si minuni
Care n-au chip si nume;

Tu vrei un om sa te socoti
Cu ei sa te asameni?
Dar piara oamenii cu toti
S-ar naste iarasi oameni.

Ei numai doar dureaza-n vant
Deserte idealuri -
Cand valuri afla un mormant
Rasar in urma valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Si nu cunoastem moarte.

Din sanul vecinicului ieri
Traieste azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarasi soare;

Parand pe veci a rasari,
Din urma moartea-l paste,
Caci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste.

Iar tu, Hyperion, ramai
Oriunde ai apune
Cere-mi cuvantul meu dentai -
Sa-ti dau intelepciune?

Vrei sa dau glas acelei guri
Ca dup-a ei cantare
Sa se ia muntii cu paduri
Si insulele-n mare?

Vrei poate-n fapta sa arati
Dreptate si tarie?
Ti-as da pamantul in bucati
Sa-l faci imparatie.

Iti dau catarg langa catarg
Ostiri spre a strabate
Pamantu-n lung si marea-n larg,
Dar moartea nu se poate

Si pentru cine vrei sa mori?
Intoarce-te, te-ndreapta
Spre-acel pamant ratacitor
Si vezi ce te asteapta.



In locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Si, ca si-n ziua cea de ieri
Lumina si-o revarsa.

Caci este sara-n asfintit
Si noaptea o sa-nceapa
Rasare luna linistit
Si tremurand din apa

Si umple cu-ale ei scantei
Cararile din cranguri.
Sub sirul lung de mandri tei
Sedeau doi tineri singuri

- O, lasa-mi capul meu pe san,
Iubito, sa se culce
Sub raza ochiului senin
Si negrait de dulce;

Cu farmecul luminii reci
Gandirile strabate-mi,
Revarsa liniste de veci
Pe noaptea mea de patimi.

Si de asupra mea ramai
Durerea mea de-o curma
Caci esti iubirea mea dentai
Si visul meu din urma.

Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor fata
Abia un brat pe gat i-a pus
Si ea l-a prins in brate

Miroase florile-argintii
Si cad, o dulce ploaie
Pe crestetele-a doi copii
Cu plete lungi, balaie.

Ea, imbatata de amor
Ridica ochii. Vede
Luceafarul. Si-ncetisor
Dorintele-i increde

- Cobori in jos, luceafar bland,
Alunecand pe-o raza,
Patrunde-n codru si in gand,
Norocu-mi lumineaza!

El tremura ca alte dati
In codri si pe dealuri
Calauzind singuratati
De miscatoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
In mari din tot inaltul:
- Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.

1883, aprilie