NICOLAE POPA: Urmele fericirii

NICOLAE POPA

Urmele fericirii

iarna de lux in jurul casei tale. Pe zapada

urmele fericirii (atit de vizibile

cind totul scinteiaza in soare!) iti amintesc de urmele

rimei dupa ploaie: aceleasi unduioase linii care nu te ajuta

sa intelegi dincotro vin si incotro se duc

si la care capat se indeparteaza de tine

incaruntesti in paloarea zapezii, nebun dupa

urma proaspat trecuta pe-alaturi, si-n vremea asta

mortii iti fura toata caldura de sub picioare. Nu, tie nu-ti pare rau,

esti generos cu ei in ultimul timp:

nu-i mai scoti de urechi de sub pat,

ii lasi sa se bucure acolo de umezeala si de-ntuneric,

iar cind pleci de-acasa te prefaci a nu sti

ca ei se uita in urma ta buluciti in fereastra. Dupa citiva

pasi prin zapezi tot mai palide, cind esti ca niciodata de sigur

ca ai dat si tu de urmele fericirii,

iti dai seama ca cei din fereastra se uita la tine

ca la unul de-al lor.