PORTRETUL DIN OGLINDA

PORTRETUL DIN OGLINDA

Privesc imaginea ce imi apare

Intr-o oglinda veche de cristal,

Privesc inmarmurita la a ei chemare

Care ma poarta spre un vis amar.

Sclipirea jucausa din ochii ei caprui

Imi fulgera privirea de dincolo de noi

Cu gene lungi, intoarse,

Cu buze mari si moi.

Ea imi alina dorul uitat de mult de noi

Cu parul lung si negru

Ce-i cade peste umeri goi

Trezeste-n mine iar fiorul

Unei iubiri ce a trecut prin noi,

Cu trupul ei de-o imperfectiune rara

Fac iar in mine sa tresara

Dorinte ce le-ati luat cu voi.

Cu pielea fina si cu sani de ceara,

Ramane inmarmurita cand priveste iara

Imaginea patrunsa de-o chemare rara.

Cu mijlocul ei subtirel si gol,

Cu coapse mari de un auriu domol,

Picioare lungi, subtiri si cu calcaiul gol

Ma cheama spre al gandurilor dor.

Ma cheama sa-i impartasesc dorinta

Intr-un amar de vise spulberate

Ea s-a unit pentru eternitate.