Tipuri de ghetari

Tipuri de ghetari.
Ghetarii se pot grupa dupa criterii diferite:
- mediul in care se afla in - ghetari pe continente si ghetari marini.
- zona climatica in care exista - ghetari polari, subpolari, din regiunile temperate, calde etc.
- forma si dinamica - ghetari montani si ghetari de calota.
Ultima diferentiere este frecvent folosita in cadrul celor doua grupe separandu-se mai multe subtipuri:
1. Ghetarii montani. Sunt cantonati in bazinele de receptie, pe vaile si uneori pe platourile aflate in muntii foarte inalti indiferent de latitudine. in functie de conditiile climatice care regleaza alimentarea si ablatia, ghetarii au forma, dimensiuni, o dinamica variata prin care rezulta o multitudine de forme de relief. in multe tratate de geomorfologie sunt prezentate urmatoarele tipuri de ghetari montani (fig. 32).
- Ghetarii alpini (de vale). - Sunt ghetari complecsi, descrisi si analizati inca din a doua parte a sec. XVIII, in M. Alpi de unde si numele acordat. Au dimensiuni mari (zeci de kilometri lungime) prezentand o larga arie de alimentare ce cuprinde frecvent bazinul de receptie al vailor situat la altitudini foarte mari. in vatra bazinului de receptie, in care se acumuleaza masa principala de gheata se formeaza circul glaciar. Bilantul glaciar pozitiv asigura o masa de gheata bogata care se inscrie in lungul vaii sub forma limbii glaciare care frecvent coboara sub limita zapezilor perene. Contactul cu versantii este variat, dar adesea intre gheata si peretii circului sau vaii se dezvolta crevase adanci numite rimaye. in dreptul lor versantii au pante abrupte. Masa de gheata se deplaseaza cu viteze care difera atat in lungul vaii (mai rapid in sectoarele cu panta mare) cat si de-a latul (mai rapid pe centru) dar si pe verticala. Ca urmare, ea sufera fragmentari reflectate in aliniamentele de crevase, in micsorarea sau cresterea grosimii ghetarului. Un astfel de ghetar creeaza forme de eroziune (circ, vale, praguri etc.) dar si de acumulare (morene cu pozitie diferita rezultate din depunerea materialelor transportate) etc.
- Ghetarii de circ. Sunt ghetari cu dimensiuni mici. Sunt situatii in bazinele de receptie ale vailor aflate in vecinatatea limitei zapezilor vesnice (perene) unde zapada acumulata si formata in firn este redusa si ca urmare alimentarea depaseste cu putin ablatia. Dar acestia apar si in loje cu dimensiuni reduse situate pe versantii de deasupra ghetarilor de vale. Aici factorul topografic impiedica realizarea unei acumulari bogate de gheata. Ca urmare, ghetarii nu-si pot dezvolta decat un circ glaciar care se termina frecvent prin praguri abrupte de mai multe zeci sau sute de metri, de unde si numele de ghetari suspendati. Au fost studiati in M. Pirinei fapt care a condus la acordarea apelativului de pirenieni.
- Ghetarii de tip himalayan sunt intalniti in M. Himalaya fiind cel mai extins tip din grupa ghetarilor de munte. Are mai intai caracteristicile ghetarului alpin. Astfel, exista un larg bazin de alimentare care asigura o masa de gheata enorma ce umple circul dar acopera si cea mai mare parte a versantilor trecand prin seile de transfluenta in circurile si vaile vecine. Totodata ea asigura dezvoltarea unor limbi de gheata cu lungimi de zeci de kilometri care coboara cu mult sub limita zapezilor vesnice. Ca urmare, in peisaj se impune in sectorul inalt al muntilor o masa de gheata aproape generalizata dominata de varfuri si creste cu portiuni de versanti abrupti din care pornesc adevarate fluvii de gheata care inainteaza pe vai spre baza muntilor. Aceasta dezvoltare ampla se datoreste climatului musonic ce asigura in Himalaya cantitati foarte mari de precipitatii.
- Ghetarii de tip kilimandjaro (in stea) s-au dezvoltat in craterele unor vulcani stinsi situate la altitudini superioare limitei zapezilor vesnice. in faza maxima de dezvoltare, gheata acumulata in crater poate deborda pe versantii exteriori ai conului creand limbi scurte cu dispozitie radiala de unde infatisarea unei stele. Au fost descrisi in muntii vulcanici din Kenia si Tanzania ale caror cratere se afla mai sus de 4500 m, dar si cei din America (Cotopaxi si Chimborazo la peste 6000 m)
- Ghetarii de piemont (alaschian) sunt intalniti in muntii din lungul litoralului peninsulei Alaska. Au elementele ghetarilor de vale, specificul lor fiind insa dat de forma finala de acumulare a ghetii care este amestecata cu blocuri si bolovani pe campia litorala. Aici rezulta conuri de gheata, simple sau suprapuse partial, care formeaza o treapta intre munte si ocean similara campiilor piemontane.
- Ghetarii mixti de platou si vale (norvegian) - au doua sectoare semnificative unul de acumulare a ghetii pe mici platouri reprezentand portiuni dintr-o peneplena veche (caledoniana) inaltata la peste 1500 m (formeaza minicalote de gheata) si mai multe limbi de gheata scurte care se desprind din acestea coborand pe vai. in prezent, exista in nordul Norvegiei, dar in pleistocen au avut o dezvoltare larga si in Scotia, Tara Galilor etc. reprezentand o imbinare intre ghetarii de calota si cei de vale (fig. 31, 32).
2. Ghetarii de calota. Sunt cei mai extinsi acoperind suprafete continentale foarte mari sub forma unor platose de gheata cu grosimi de la cateva sute de metri la peste 4000 m. Sunt separate cateva tipuri.
- Ghetarul antarctic - este cel mai mare de pe Glob, ocupa 97,6% din suprafata continentului (1650.000 km2), are un volum de gheata de aproape 30 milioane km3 si o grosime maxima in sectorul Polului sud de 4776 m. Reprezinta o imensa cupola bombata in sectorul central. A rezultat din unirea maselor de gheata provenind din sapte calote mai mici si care coboara spre contactul cu oceanul planetar si in care inainteaza pe latimi variabile ca ghetari de self. Relieful subglaciar este format din platouri, depresiuni (unele cu baza sub nivelul marii), creste rotunjite etc. Masa de gheata a calotei este dominata local de unele varfuri sau creste montane numite nunatakuri (insumeaza o suprafata de 330.000 km2) care sunt concentrate in regiunile periferice. Pe acestia apar ghetari locali sub forma de limba ce ajung la lungimi de mai multe sute de kilometri si latimi de cativa zeci de kilometri; masa de gheata care inainteaza cu viteze de cateva sute de metri pe an ajunge la ocean unde se contopeste cu ghetarii de self, constituind sursa de alimentare principala a acestora (fig. 33).
Ghetarii de self sunt mase de gheata care continua deasupra selfului ghetarii de pe continent. Se intind in lungul continentului pe 17.800 km, au o suprafata de cca 1,55 mil. km2, un volum de peste 700.000 km3, lungimi de mai multe mii de kilometri (mai ales in marile golfuri ale continentului). Din acestia se desprind blocuri de gheata (aisberguri) care plutesc in deriva pana la latitudini de 500.
- Ghetarul groenlandez reprezinta o masa de gheata care acopera cca 83% din Groenlanda, adica peste 1,8 mil. km2, avand grosimi de cateva sute de metri la periferie si aproape 3000 m in sectorul central. Platosa de gheata (icefjeld) are o miscare lenta (cativa metri/an), un microrelief ondulat cu multe crevase; acopera in cea mai mare parte un platou bazaltic, aflat la 500-1000 m inaltime; doar la marginile insulei sunt munti granitici cu altitudini de 2500-3300 m. Din calota si din ghetarii montani se desprind limbi de gheata care se deplaseaza cu viteza mare (de la cateva sute la cateva mii de metri pe an), spre tarmul Groenlandei generand aisberguri. La procesul de ablatie a masei de gheata din vecinatatea tarmului contribuie si praful care o acopera sub forma unei pelicule.
- Ghetarul islandez - este caracteristic insulelor cu activitati vulcanice (ex. Islanda) si care sunt situate la latitudini polare. Conditiile climatice favorizeaza dezvoltarea unei calote glaciare care acopera o buna parte din insula; din ea radiaza limbi de gheata pe vai. Elementele noi sunt determinate de eruptiile vulcanice sau de geiseri care topesc o buna parte din masa de gheata creand tumultoase cursuri de apa subglaciare.
- Ghetarul de tip Spitzbergen - este specific insulelor de la latitudini mari cu un relief variat alcatuit din platouri la altitudini mai mari de limita zapezilor perene (500-600 m) dar si din munti. Ca urmare, se dezvolta platouri glaciare mici, iar in munti, ghetari de vale. Limbile glaciare desprinse din acestea ajung la tarm unde topirile din sezonul cald produc suvoaie de apa si ruperea ghetarului in numeroase blocuri. Astfel de ghetari au modelat Scotia si Tara Galilor.