STRUCTURA LA SUPRAFATA, IN PLACI A PAMANTULUI

Placile litosferice si unitatile litosferice

Procesele geologice care se desfasoara in crusta si structura Pamnatului in suprafata sunt consecinta fenomenelor ce au loc in manta.

Partea periferica a globului terestru este alcatuita din PLACI LITOSFERICE mobile fata de substratul lor astenosfera.La scara planetarea, litosfera este fragmentata in cateva calote sferice de mari dimensiuni, numite "placi".

Unii autori recunosc sase placi majore, cu suprafete medii ed 10⁷-10⁸ km², depasind cu mult suprafata medie a continentelor. Cele sase placi au fost denumite astfel: Euro-asiatica, Pacifica, Africana, America, Indiana, , antartica. Dintre acestea, doar placa Pacifica este formata exclusiv pe litosfera oceanica, celelalte fiind mixte, avand doua sau chiar toate cele trei tipuri litosferice. (exista umeroase placi mai mici).

Fig.. Principalele placi tectonice de la suprafata Pamantului

(Luand ca reper invelisul crustal se deosebesc 3 tipuri litosferice: 1-litosfera continentala (avand crusta continentala), in care suprafata Moho este transanta; 2-Litosfera orogenica (unde trecerea de la crusta la manta se face treptat); 3-litosfera oceanica (crusta subtire, de tip oceanic).

Toate placile la un loc, prin forma si modul lor de aranjare pe glob definesc structura planetara a litosferei terestre, numita si tectonica in placi a globului. In contextul acestei struicturi planetare, o placa reprezinta cea mai mare unitate vstructurala de pe glob. Placa este o structura divizibila in alte numeroase subunitati: subplaci sau placi secundare, care mai pastreaza din curbura initiala a placii (calota sferica). Aceste subplaci pot fi la randul lor impartite in unitati de rang inferior. Daca acestea nu mai pastreaza forma tabulara, cu o curbura de calota sferica, ele nu se mai numesc placi ci blocuri litosferice, prisme litosferice. Ele pot fi numite in continuare "un itati litosferice daca se pot recunoaste cele doua componente: crusta si mantaua litosferica.

In constitutia litosferei participa placi majore (cu suprafete de 10⁷x10⁸ km²), placi intermediare (10⁶x10⁷km²) si placi mici (sub 10⁶ km²). Placile majore care intra in alcatuirea globului terestru sunt: Euro-Asiatica, Americana, Antartica, Indo-Australiana, Pacifica, Africana.

In cadrul evolutiei lor, placile litosferice se pot gasi in trei situatii, pe pozitie relativa:

1. Contacte (limite) de DIVERGENTA, acestea corspund unor fracturi (falii) adanci fata de care placile se misca indepartandu-se una de alta. In aceste zone se genereaza magma din manta si sunt numite zone de RIFT.

2. Contacte (limite) de CONVERGENTA rezultate in urma miscarilor de apropiere sau de incalecare a placilor, una fata de cealalta. Incalecarea (coliziunea) se realizeaza de-a lungul planului BENIOFF care permite afundarea (subductia) placii oceanice sub cea continentala si consumul (digerarea) ei prin topire sau metamorfism. Acestea sunt numite zone de SUBDUCTIE.

Efectul este aparitia unei zone de subductie cu doua efecte geomorfologice posibile: formarea foselor oceanice (spre placa subdusa) si formarea unei catene muntoase (pe marginea placii de desupra). Litosfera placilor convergente poate fi oceanica sau continetala. Dupa natura placilor antrenate in miscare, convergentele pot fi LO-LO (convergenta oceanica); LO-LC (placa subdusa este cea oceanica); LC-LC (coloiziune coontinentala)

3. FALIILE TRANSFORMANTE sunt fracturi crustale, perpendiculare sau oblice pe directia rifturilor, ele permit translatii laterale ale placilor in lungul planelor de separatie dintre ele. Are loc o miscare de decrosare, cu efect de forfecare a marginilor de placa

Mai poate exista si o miscare de convergenta oblica.

Fig. Sectiune prin partea superioara a globului pamantesc,

cu cele 3 tipuri de contacte dintre placile tectonice

Cauza miscarilor placilor litosferice

Cauza miscarii placilor este o problema care inca nu este solutionata. Teoretic pot fi invocate mai multe cauze, insa opinia majoritatii geologilor este ca placile se misca datorita curentiilor de convectie din mantaua sublitosferica. Se admite ca sub litosfera globului, cel mai probabil in astenosfera, sunt plasate ramurile orizontale ale unor curenti gigantici, unde materia mantalei circula cu o viteza medie de 2-10 cm/an. Litosfera este antrenata de acesti curenti, in acelasi sens cu cel al curentului, dar foarte probabil cu o viteza mai mica.

Zonele de rift unde placile se misca divergent, corespund ramurilor ascendente ale curentilor, iar zonele de convergenta, ramurilor descendente. Ramurile descendente ale acelorasi curenti situati sub "planele Benioff" determina afundarea placilor oceanice sub cele continentale si impingerea lor pana in zona "temperaturilor" de topire. In aceste zone se vor forma focare si vetre magmatice, sediul aliniamentelor vulcanice situate pe marginile continentelor (vezi cercul de foc al Pacificului). Aceasta ipoteza da raspuns la numeroase procese geologice si geofizice (inclusiv deriva continentelor).

Nu se poate spune cat de adanci si nici cat de numeroase sunt celullele convective raspunzatoare de miscarea litosferei. Ele sunt insa foarte probabil, diferite. Mai mult in cadrul celulelor convective mai mari, at putea functiona si celule mai mici (incluse). Este de asteptat ca litosfera de desaupra ramurilor ascendendente sa aiba un flux caloric mai ridicat 9sa fie mai calda) decat in alte parti. Zonele d erift, dar mai ales dorsalele medii oceanice se caracterizeaza intr-adevar prin fluxuri calorice mari. Totusi exista chiar si in interiorul placilor oceanice portiuni cu fluxuri calorice ridicate, asa numitele "zone fierbinti" (de exemplu, sub insulele Hawai). Acestea se pot explica cel mai bine prin admiterea existentei unor curenti convectivi inclusi.

MISCAREA PLACILOR

Placile litosferice pot efectua miscari de translatie si rotatie sub influenta curentilor de convectie aflati sub litosfera. Ramurile ascendente ale curentilor de convectie vor ridica volume importante de magma sub zonele de rift si in spatiul oceanic. Ramurile orizontale, care se misca divergent bilateral fata de axul riftului, vor determina deplasari laterale ale placilor crustale una fata de cealalta determinand expansiunea fundului oceanic. Consecinta deplasarii placilor litosferice sunt: miscarile orogenice si miscarile epirogenice.

MISCARILE OROGENICE sunt determinate de apropierea si coliziunea placilor crustale aflate deasupra ramurilor orizonatale ale curentilor de convectie.

Daca la suprafata scoartei se afla bazine de sedimentare (fose adanci si inguste numite geosinclinale) prin apropierea placilor scoartei litosferice sedimentele din bazine vor fi cutate, incretite si inaltate formand munti de incretire ( sau "orogene").

MISCARILE EPIROGENICE sunt miscari lente pe verticala ale placilor litosferice ce se produc in raport cu astenosfera.

Formarea si evolutia continentelor si oceanelor prin prisma tectonicii placilor litosferice constituie obiectul de studiu al TECTONICII GLOBALE