VARSTA PAMANTULUI

VARSTA PAMANTULUI

Stabilirea varstei depozitelor, a fenomenelor si proceselor geologice poate fi realizata in mod relativ si absolut, ambele metode fiind sustinute de metode si principii specifice.

Varsta relativa consta in stabilirea raporturilor de varsta dintre doua depozite geologice, prin termenii "mai nou" sau "mai vechi" in functie de pozitia acestora in succesiunea stratigrafica, de continutul paleontologic, fara a preciza diferenta de timp care le separa.

Principiile fundamentale ale datarii relative sunt: principiul superpozitiei stratelor, principiul succesiunii paleontologice, principiul includerii si principiul intersectiei.

Varsta absoluta se stabileste in multiplii anului terestru. Principala metoda de datare absoluta este metoda radiometrica care se bazeaza pe fenomenul dezintegararii radioactive a izotopilor unor elemente chimice ca U, Th, Rb, K, C.

Prin metoda radiometrica au putut fi datate si rocile lipsite de continut paleontologic (rocile magmatice si metamorfice), iar pentru toate diviziunile scarii geocronologice globale a fost precizata durata de milioane de ani (vezi tab. ).

Cunoascandu-sw numarul de ani in care se sedimenteaza un metru de seiment, se fac extrapolari privind timpul necasar formarii diferitelor sedimente de-a lungul perioadelor geologice (in functie de grosimea depozitelor respective). Aplicand aceasta metoda, s-a ajuns la concluzia ca cele mai vechi sedimente ar avea varsta de 1,5X10⁹ ani. Aceasta metode (ca si altele, cum ar fi cea privind calculul sarurilor aduse in ocean de fluvii, a vitezei de eroziune, etc) da numai rezultate orientativeprivind varsta absoluta, caci rezultatele depind mult de factorii de mediu care variaza de la un timp la altul.

Pentru evitarea deficentelor amintite a fost necesara gasirea unei metode care sa se bazeze pe un fenomen care sa fi avut loc in tot cursul evolutiei Pamnatului cu o viteza constanta soi care sa nu fi suportat influenta unor conditii fluctuante de temperatura, presiiune, etc. Acest fenomen este radioactivitatea, deoarece dezintegrarea elementelor radioactive si acumularea lor in timp se desfasoara dupa legi cunoscute, fara a fi influentate de factori exteriori.

In mod obisnuit rocile contin o oarecare cantitate , chiar infima, de elemenete radioactive ca U, Ra, Th, K sau izotopii lor.Cu timpul aceste elemnete se dezintegreaza spontan (cu viteza constanta) si se transforma in elemnete stabile (Pb, He) conform schemei:    U²³⁵ Pb²⁰⁷; U²³⁶ Pb²⁰⁸

In majoritatea cazurilor, durata dezintegrarii este foarte mare. De exemplu, perioada de injumatatire (=timpul care, in cadrul procesului de dezintegrare, este necesar reducerii la jumatate a numarului initial de atomi) a U²³⁵ este de 710 milioane de ani. Cunoascandu-se periaoda de timp necesara injumatatirii elementelor radioactive, prin dezintegrarea naturala si determinand cantitaqtea produselor de dezintegrare aflate intr-o roca se afla varsta acesteia.

Prin aceasta metoda s-a determinat si varsta unor dintre cele mai vechi roci de pe Pamant, cum ar fi unele serii metamorfice din Asfrica de Sud ( 3,4-3,7 miliarde ani), din scutul canadian (3,6 milairde ani), din vestul Groenlandei (3,6-3,9 miliarde ani. De pe Luna au fost aduse esantioane care au fost determinate ca avand 4,6 milairde ani. De asemenea varsta celor mai vechi meteoriti cazuti pe Terra este apreciata la 4,6 miliarde ani. Tinand cont de unitatea sistemului solar si probabilitatea existentei unor roci si mai vechi pe planeta noastra (deocamdata neidentificate) se poate aprecia ca Pamantul are varsta 4,5-4,6 miliarde ani (si in ansamblul sistemului solar). Metoda paleontologica ramine insa de actulaitate si pentru ca determinarile de virsta absoluta pretind o aparatura foarte scumpa (o singura proba costa cateva zeci de mii de dolari)