| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
I s-a acordat premiul Nobel in 1973, pentru 'descoperirile privind organizarea, individualizarea si modelele comportamentale'.
(fragmente de biografie)
Eu consider evenimentele din copilarie ca fiind cele mai importante in dezvoltarea stiintifica si filosofica a omului. Am crescut in casa spatioasa si gradina intinsa a parintilor mei din Altenberg. Ei erau foarte toleranti la dragostea mea neobisnuita pentru animale. Bona mea, Resi Fuhringer, era fiica unui taran aristocrat. Ea avea o afinitate deosebita pentru animale. Cind tatal meu m-a adus de la o plimbare din Padurea Viena, am avut noroc cu Resi, deoarece cu ajutorul ei am retinut 12 larve din cele 44 ale unei salamandre patate pe care trebuia sa o eliberez dupa cinci zile. Acest succes ar fi fost suficient pentru a-mi marca cariera. Si un alt eveniment important m-a influentat: mi s-a citit 'Nils Holgersson' a Selmei Lagerlof, caci nu puteam citi in acea vreme. Din acel moment am tinjit sa devin o gisca salbatica si, realizind ca asta era imposibil, doream cu disperare sa am una. Si aceasta s-a dovedit a fi imposibila si am inceput sa cresc rate domestice. In felul acesta am descoperit imprimarea. (Imprimare, imprinting = proces de invatare rapida care consta in raspunsuri specifice la anumite obiecte si situatii; este considerata o forma primitiva de invatare care apare la unele animale. Termenul a fost introdus de K. Lorentz - n.t.) Am primit o ratusca de o zi de la un vecin si spre marea mea bucurie am descoperit ca eram persoana din centrul atenitei ei.
Cind aveam zece ani, mi-am completat cunostintele citind cartea lui Wilhelm Bolsche si vazind o imagine a Arheopterix-ului. Chiar inainte de asta ma framinta ideea daca viermii sunt sau nu insecte. Tata mi-a explicat ca 'insect' deriva de la 'inciziile intre segmente'. Viermii erau clar de aceeasi natura. Daca reptilele evoluind din Arheopterix puteau deveni pasari, am dedus ca si viermii puteau sa devina insecte. Lucrul acesta m-a determinat sa ajung paleontolog.
La scoala am intilnit un profesor important, Philip Heberdey, care ne-a invatat teoria evolutiei si selectiei naturale a lui Darwin, si un prieten important, Bernhard Hellmann. Libertatea gindirii a fost si inca este pe scara larga caracteristica Austriei. Atit pe mine cit si pe Bernhard ne-a pasionat viata subacvatica. Pescuind 'daphnia' si alte feluri de mincare pentru pesti, am descoperit bogatia vietii acvatice. Ambii am fost atrasi de crustacee, mai ales de 'cladocera'. Ne-am concentrat asupra acestui grup in timpul perioadei de colectare ontogenetica prin care fiecare zoolog trebuie sa treaca, repetind istoria acestei stiinte. Mai tirziu, studiind dezvoltarea larvelor, am descoperit unele similitudini intre specii, atit la nivelul miscarilor, cit si al structurii.
Cind am absolvit liceul, eram inca obsedat de evolutie si doream sa fac studii de zoologie si paleontologie. Totusi, m-am supus dorintei tatalui meu care a vrut sa studiez medicina, fapt ce s-a dovedit a fi de bun augur pentru mine. Profesorul de anatomie, Ferdinand Hochstetter, era un stralucit embriolog si anatomist. Am descoperit ca, pe linga anatomia comparata, si paleontologia poate deslusi problemele evolutiei, insa prima era aplicabila modelelor de comportament si structurii anatomice. Chiar inainte de a-mi sustine doctoratul am devenit asistent la departamentul lui Hochstetter. Am inceput sa studiez zoologia la Institutul zoologic al profesorului Jan Versluys. In acelasi timp am participat la seminariile fiziologice ale profesorului Karl Buhler, care mi-au trezit un interes deosebit in incercarile mele de a aplica metodele comparative in studiul comportamentului. El mi-a atras atentia ca rezultatele obtinute se contraziceau cu altele similare. Buhler m-a determinat sa citesc cele mai importante carti ale altor scoli. Am fost dezamagit de neintelegerea vietii animalelor ce se desprindea din aceste carti. Karl Buhler si asistentul lui, Egon Brunswick, m-au facut sa realizez ca teoria cunoasterii era indispensabila cunoasterii fiintelor vii. Interesul meu in fiziologia perceptiei a fost indus de aceste doua personalitati. Lucrind ca asistent la Institutul de anatomie am continuat sa cresc pasari si animale in Altenberg. Oskar Heinroth a exercitat o influenta puternica asupra mea. Tot in aceasta perioada l-am cunoscut pe Wallace Craig, care a devenit influent profesorul ce m-a influentat cel mai mult. El mi-a criticat opinia sustinuta sus si tare ca activitatile instinctive sunt bazate pe reactii in lant. Craig afirma ca este un nonsens sa vorbesti despre reactii la stimuli care nu au actionat asupra organismului. Pentru o perioada am sustinut inca teoria instinctului reflex. Dupa 1936 am renuntat sa o mai fac. Erich von Holst m-a convins si el de fragilitatea acestei teorii. S-a fondat chiar un institut de fiziologia comportamentului pentru mine si si Erich von Holst. In 1939, am fost numit seful Departamentului de fiziologie din Koningsberg. In toamna lui 1941, am fost recrutat ca medic in armata germana. Am fost, totusi, norocos sa gasesc un loc in cadrul departamentului de neurologie si psihiatrie al spitalului din Posen. In 1942, am fost trimis pe front, fiind luat prizionie de catre rusi. Am lucrat apoi in diferite spitale si am ajuns sa observ asemanrea izbitoare dintre efectele psihologice detreminate educatia nazista si de cea marxista. Atunci am inceput sa inteleg natura indoctrinarii. Totodata, am inceput lucrul la un manuscris de epistemologie, caci era singurul domeniu in care nu aveam nevoie de biblioteca. La repatriere mi s-a permis sa iau manuscrisul cu mine, dupa ce mi-am dat cuvintul de onoare ca nu contine referiri politice.
O perioada dificila a urmat, caci nu aveam un loc de munca si nu se intrevedea posibilitatea unui loc vacant. In aceste conditii, prietenii mi-au fost de un real ajutor. La congresul international al etologistilor din 1948 lucrurile au inceput sa intre pe fagasul normal, propunindu-mi-se diverse posturi universitare. Dupa o perioada de acomodare cu 'natura reala', de care am fost despartit atit de mult timp, am inceput sa muncesc concetrindu-ma asupra problemelor legate de agresivitate. In 1961 am publicat o carte numita 'Evolutia si modificarea comportamentului' (la Hardard University Press). Pina in 1973, Dr. Lorentz a fost directorul Institutului Max Planck. S-a stins din viata in 1989. I s-a acordat premiul Nobel in 1973, pentru 'descoperirile privind organizarea, individualizarea si modelele comportamentale'.
Opere principale: Agresiunea, o istorie naturala a asa-zisului rau (1963)
Evolutie si modificarea comportamentului: inascut si dobandit (1965)
Bazele etologiei (1984)
Omul in pericol (1985)
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 873
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
