Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept

Politia de frontiera si legislatia europeana in domeniul azilului

legislatie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DREPTUL SINDICAL
Familia
Contractul de asigurare
Curatela
Formele de administrare a bunurilor
Testamentul
LEGE nr. 319 din 14 iulie 20067 a securitatii si sanatatii in munca
Fiducia
STATUTUL POLITISTULUI - LEGEA nr. 360 din 6 iunie 2002
CODUL PENAL AL ROMANIEI


Politia de frontiera si legislatia europeana in domeniul azilului




1 Aspecte generale

In ultimii 20 de ani si mai ales dupa 1990 a crescut numarul refugiatilor care au cautat protectie in tarile europene. Pana acum (inceputul anului 2003), UNHCR (United Nations High Commisioner for Refugees, Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati) a luat in evidenta aproximativ 19,8 milioane refugiati in intreaga lume, din care circa 4,85 milioane se afla in Europa. Pe langa oamenii care s-au refugiat din cauza persecutiilor politice, a razboiului, a razboiului civil sau din alte motive care le puneau in pericol integritatea fizica sau viata, multe milioane de oameni au venit in Europa din cauza dificultatilor economice, pentru a-si construi in Europa un viitor mai bun. Ca urmare a acestei presiuni migrationiste si a desfiintarii controlului la cele mai multe dintre frontierele interne ale UE, s-a constatat ca masurile la nivel national nu erau suficiente pentru a face fata problemelor legate de refugiati si migratie. De aceea, s-a pus problema ca la nivelul UE sa se ia masuri comune in domeniul migratiei, dreptului azilului si refugiatilor. Prin Tratatul de la Maastricht a fost creata baza pentru cooperarea in domeniul Justitie si Afaceri Interne (al treilea pilon al UE). In cadrul acestei coooperari, statele UE au facut primii pasi in directia introducerii unor norme comune pentru dreptul azilului si al refugiatilor si au emis mai multe acte normative in cadrul celui de-al treilea pilon. De asemenea, statele UE au elaborat Conventia de la Dublin (vezi nr. 3.4.4), in baza dreptului international. Conventia a intrat in vigoare in anul 199

De la intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam (01.05.1999), UE are si competenta de a emite norme obligatorii (Regulamente si Directive) pentru dreptul azilului si al refugiatilor. La ora actuala are loc armonizarea dreptului european al azilului si refugiatilor, primele norme au fost deja emise in conformitate cu noile competente (art. 63 nr. 1 si 2 TCE), iar in curand urmeaza si altele. Este deosebit de important Regulamentul CE 343/2003 din 18.02.2003 (Jurnalul Oficial al CE nr. L 50 pag. 1 din 25.02.2003 [denumit in practica “Dublin II”]), care inlocuieste Conventia de la Dublin, iar in baza dreptului UE stabileste criterii si proceduri pentru determinarea acelui stat UE care are competenta solutionarii cererii de azil pe care un cetatean strain tert a depus-o intr-un stat membru.

2 Bazele de drept international din reglementarile europene cu privire la azil si refugiati

2.1 Conventia de la Geneva cu privire la refugiati (CGR)

Conventia de la Genera cu privire la refugiati (CGR) este cel mai important acord la nivel mondial, care ii priveste pe refugiati. 144 de state sunt semnatare ale CGR, printre care si toate statele UE, statele SEE si Elvetia. CGR si CEDOLF (vezi nr. 1.3 si 2.3) reprezinta principalele reglementari si baza comuna pentru armonizarea dreptului azilului si al refugiatilor la nivelul UE.

CGR reglementeaza regimul juridic pe care il vor avea refugiatii persecutati politic in tarile gazda.

In sensul CGR, termenul de refugiat se refera la orice persoana care si-a parasit tara, temandu-se in mod justificat de persecutie din motive de rasa, religie, cetatenie, apartenenta la un anumit grup social ori convingeri politice (vezi art. 1 A nr. 2 Conventia de la Geneva).

CGR nu obliga statele semnatare sa primeasca refugiati, ci doar sa respecte drepturile stabilite in CGR, in cazul in care statul primeste refugiatii. Astfel, CGR nu reglementeaza dreptul la azil, ci dreptul azilului. CGR cuprinde si o reglementare care interzice statelor semnatare sa refuze intrarea unui refugiat sau sa returneze („refoulment”) un refugiat intr-un stat care il persecuta. Daca un refugiat ajunge la frontiera sau pe teritoriul unui stat semnatar, iar acest stat nu gaseste alt stat dispus sa primeasca refugiatul respectiv, va trebui ca macar sa tolereze refugiatul respectiv pe teritoriul sau. CGR interzice pedepsirea intrarii ilegale, printre altele daca refugiatul vine direct dintr-o zona in care viata sau libertatea sa este amenintata din cauza persecutiei politice. Potrivit CGR, statul care a acordat azil unui refugiat politic trebuie sa ii elibereze o legitimatie de calatorie pentru refugiati. Aceasta legitimatie este recunoscuta de toate statele semnatare ca document care tine loc de pasaport. CGR nu este valabil si pentru cei care se refugiaza din alte motive decat cele politice. Astfel, persoanele care se refugiaza din cauza de razboi, razboi civil sau saracie nu intra, de regula, sub incidenta CGR.

Exemple de punere in aplicare a interzicerii returnarii (conf. art 33 alin. 1 CGR) in legea strainilor din Germania - art. 51 alin. 1; Finlanda - art. 38; Austria - art. 57 alin. 2; Ungaria - art. 32 alin. 1; Polonia - art. 53.

Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (ICNUR)

Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (United Nations High Commissioner for Refugées = UNHCR; informatii in engleza[1] la www.unhcr.ch, inclusiv in alte limbi: germana - www.unhcr.de, poloneza - www.unhcr.pl) cu sediul la Geneva este o organizatie umanitara si apolitica, avand mandatul sa asigure protectie si ajutor pentru refugiati din toata lumea. Conform statutului, ICNUR trebuie sa acorde protectie juridica internationala pentru refugiati si sa caute solutii durabile la problemele acestora. ICNUR se angajeaza in special pentru ca nici un refugiat sa nu fie deportat intr-o tara in care trebuie sa se teama de persecutie politica (principiul non-refoulement). De asemenea, ICNUR vegheaza asupra respectarii Acordului de catre statele semnatare ale CGR. La ora actuala, ICNUR se ocupa de circa 19,8 milioane refugiati, are 268 de birouri in 114 tari, iar personalul sau este format din aproximativ 5.200 de persoane. Colaboratorii ICNUR se implica si nemijlocit, lucrand in taberele de refugiati.

Conf. art. 35 CGR, statele semnatare ale CGR sunt obligate sa colaboreze cu UNHCR. Statele sunt obligate sa transmita la UNHCR informatiile sau datele statistice solicitate de acest for, cu privire la situatia refugiatilor, implementarea CGR, legile, ordonantele sau dispozitiile administrative care ii privesc pe refugiati

2.3 Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (CEDOLF)

De la 04.11.1950, CEDOLF are din ce in ce mai multa importanta pentru dreptul european al refugiatilor.

Art. 5 CEDOLF prevede o protectie speciala impotriva deportarii:

„Nimeni nu trebuie sa fie supus torturii, unor pedepse sau tratamente inumane ori injositoare.”

Interdictia torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori injositoare se refera si la faptul ca nici un stat semnatar CEDOLF nu poate sa actioneze de asa maniera, incat o persoana sa fie supusa acestor tratamente. Inseamna ca nici o persoana nu poate fi expulzata, deportata sau respinsa la frontiera spre un stat in care exista pericolul sa i se aplice astfel de tratamente.

Exemple pentru punerea in aplicare a CEDOLF in legea strainilor din Germania - art. 53 alin. 4: Finlanda - art. 38; Austria - art. 57 alin. 1; Ungaria - art. 32 alin. 1; Polonia - art 53.

Interdictia de deportare, expulzare etc., prevazuta la art 3 CEDOLF are valabilitate absoluta, ceea ce inseamna ca sunt protejati si infractori care s-au refugiat, adica persoane care nu s-au refugiat din motive politice sau de teama razboiului, saraciei etc.

Exemplu: Un cetatean sudanez comite mai multe furturi in Sudan. Potrivit legii islamice, unui hot i se taie mana dreapta. In conceptia europeana (crestina apuseana) se considera ca pedeapsa prin mutilare reprezinta o pedeapsa inumana. Astfel, conf. art. 3 CEDOLF, sudanezul nu va putea fi deportat sau expulzat.

Conventia europeana cu privire la eliminarea obligativitatii vizei in cazul refugiatilor

Statele semnatare ale acestei Conventii initiate de Consiliul Europei sunt: Belgia, Danemarca, Germania, Finlanda, Franta, Marea Britanie, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Portugalia, Romania, Suedia, Elvetia, Spania si Republica Ceha. Franta (in 1986) si Marea Britanie (februarie 2003) au renuntat la unele dintre obligatiile asumate prin semnarea Conventiei (vezi Conventia, statele semnatare, rezervele si partile la care s-a renuntat - www.coe.int).

Prin aceasta Conventie, statele semnatare se obliga sa permita intrarea si iesirea, fara viza, a refugiatilor cu sedere permanenta intr-unul dintre statele semnatare. Conditia este ca ei sa posede legitimatia de calatorie valabila, in conformitate cu CGR sau Acordul de la Londra din 15.10.1946, iar sederea lor sa nu depaseasca trei luni. Statul semnatar care a eliberat legitimatia de calatorie, este obligat sa readmita refugiatul. Obligatia persista si in situatia in care a trecut termenul - mentionat in legitimatie - pana la care refugiatul avea dreptul de intoarcere.

Exemplu: Un irakian care traieste in Norvegia are legitimatie de calatorie pentru refugiati, in sensul CGR. Legitimatia a fost eliberata de autoritatile norvegiene. Irakianul doreste sa mearga pentru cateva zile la Praga, ca sa-si viziteze prietenii. Irakianul nu are nevoie de viza pentru intrarea in Republica Ceha, deoarece Republica Ceha este stat semnatar al Conventiei cu privire la eliberarea de obligativitatea vizei in cazul refugiatilor.

Trecerea frontierei externe UE fara viza, conf. acestei Conventii, nu este limitata nici de dispozitiile Regulamentului CE 539/2001 (vezi art. 3 Regulamentul CE 539/2001).

Reglementari cu privire la azil in Regulamentul CE 343/2003 si in Conventia de la Dublin

Aspecte generale

Regulamentul CE 343/2003 si Conventia de la Dublin urmaresc reglementarea modului de verificare a cererii de azil, depuse de un strain tert, astfel incat cel putin si in acelasi timp un singur stat semnatar sa aiba competenta acestei verificari. In felul acesta se doreste evitarea situatiilor in care o persoana depune doua sau mai multe cereri in diferite state UE. Conform dispozitiilor de la art. 3 alin. 1 din Regulament si de la art. 3 alin. 1 din Conventia de la Dublin, statele membre se obliga sa solutioneze fiecare cerere de azil, care a fost depusa pe teritoriul sau la frontierele uneia dintre partile contractante.

Conventia de la Dublin a intrat in vigoare la 01.09.1997 pentru 12 state UE, apoi, la 01.10.1997 pentru Suedia si Austria, iar la 01.01.1998 pentru Finlanda, fiind acum aplicabila pentru toate statele UE. In baza unei conventii intre UE si statele SEE Islanda si Norvegia (Jurnalul Oficial nr. L 93 pag. 40 din 03.04.2001), Conventia de la Dublin se aplica si in aceste state, incepand cu data de 03.04.2001.

Prevederile Conventiei de la Dublin se aseamana cu cele din CAPAS referitoare la procedura de azil (vezi art. 28 si urmat. CAPAS). Statele Schengen au convenit ca dupa intrarea in vigoare a Conventiei de la Dublin sa nu se mai aplice dispozitiile CAPAS cu privire la azil (Protocolul de la Bonn).

Totusi, statele UE/SEE sunt foarte nemultumite de efectul practic al Conventiei de la Dublin. Repartizarea competentelor este reglementata deficitar. Conform unui studiu referitor la anii 1998 si 1999, in acea perioada au fost inregistrate 655.204 de cereri de azil in UE. In baza Conventiei de la Dublin, au fost intocmite numai 39.521 de cereri de preluare, din care au fost acceptate 24.588. Numarul predarilor catre respectivele state semnatare care aveau competenta a fost de 10.988, ceea ce inseamna doar 1,7 % din cererile de azil.

Din acest motiv, urma ca aceasta Conventie sa fie inlocuita de o norma UE care sa inlature deficientele. Pe data de 103.2003 intra in vigoare Regulamentul CE 343/2003 din 18.02.2003 cu privire la stabilirea criteriilor si procedurilor de determinare a statului membru care are competenta verificarii cererii de azil depuse de un cetatean strain tert intr-un stat membru (Jurnalul Oficial din 25.02.2003 nr. L 50 pag. 1). Conf. art. 29 din Regulamentul CE, norma se aplica pentru cererile de azil depuse incepand cu data de 01.09.2003.

Deoarece Danemarca nu este obligata prin norma din cadrul Titlului IV TCE si nici nu a facut uz de optiunea de a accepta Regulamentul CE 343/2003 (vezi nr. 5.3), in raporturile cu Danemarca continua sa se aplice Conventia de la Dublin. Acelasi lucru este valabil pentru Islanda si Norvegia care aplica prevederile Conventiei de la Dublin in baza unui acord cu UE, dar nu sunt obligate prin Regulamentul CE 343/2003.

Conventia de la Dublin face parte dintre normele pe care le vor prelua statele care urmeaza sa intre in UE. Astfel, ele vor trebui ca de la data aderarii (01.05.2004) sa aplice Conventia in cazul Danemarcei, Islandei si Norvegiei, iar in raporturile cu celelalte state UE sa aplice Regulamentul CE 343/2003.

Exemplu: Un cecen ajunge ilegal la Copenhaga (Danemarca), fiind adus prin Rusia de catre o organizatie de calauze, cu documente false. De la Copenhaga merge cu feribotul in Polonia, unde depune o cerere de azil. Competenta efectuarii procedurii de azil se reglementeaza intre Polonia si Danemarca, in baza prevederilor Conventiei de la Dublin.

In esenta, Regulamentul CE 343/2003 preia dispozitiile Conventiei de la Dublin, dar cu unele modificari importante. Au fost clarificate chestiuni care, pana atunci, erau controversate cand se interpretau unele dintre prevederile Conventiei de la Dublin. Ca elemente de noutate, Regulamentul contine reglementari imbunatatite cu privire la regimul aplicabil minorilor si la unitatea familiei.

Reglementarea competentei



Aspecte generale

Regulamentul CE 343/2003 si Conventia de la Dublin contin criterii obligatorii, in functie de care se determina competenta pentru efectuarea unei proceduri de azil. Insa, conditiile pentru recunoasterea sau respingerea cererii de azil nu se regasesc in acest Regulament, ci in alte norme (vezi nr. 4).

Verificarea competentei revine, de regula, autoritatilor nationale centrale pentru azil ale statelor - de exemplu, in Germania Oficiului Federal pentru recunoasterea refugiatilor straini (BAFI - Bundesamt für die Anerkennung ausländischer Flüchtlinge). Cu toate acestea, statele membre pot conveni, la nivel bilateral, asupra unei proceduri simplificate pentru transmiterea si verificarea cererilor de primire sau reprimire a solicitantilor de azil (art. 23 din Regulamentul CE 343/2003), procedura in cazul careia competenta poate sa apartina si politiilor de frontiera.

Astfel, intre Germania si Danemarca, Austria sau Suedia exista intelegeri, conform carora competenta in privinta verificarii si a cererilor apartine politiei de frontiera germane si partenerilor sai in aceste state, daca solicitantul de azil a fost depistat in zona de frontiera, dupa ce a intrat ilegal. In acest caz, politia de frontiera trebuie sa faca o determinare completa a competentelor, in conformitate cu Regulamentul CE 343/2003 sau Conventia de la Dublin.

Regulamentul CE 343/2003 se refera (conf. art. 2) numai la solicitanti de azil care nu sunt cetateni ai unui stat UE. Art. 1 din Conventia de la Dublin contine o reglementare similara, adica este valabila pentru persoane care nu au cetatenia unui stat membru.

Cererea de azil” in sensul Regulamentului 343/2003 este o cerere depusa de un cetatean strain tert, care poate fi privita ca o cerere prin care se solicita protectie internationale din partea unui stat UE, in sensul CGR. Fiecare cerere de protectie internationala este privita ca o cerere de azil, cu exceptia situatiei in care un cetatean tert solicita protectie in mod expres (de exemplu, protectie fata de efectele unei calamitati naturale, fata de un conflict armat, daca cel in cauza poate dovedi in mod expres ca nu este refugiat in sensul CGR), depunand o cerere separata in acest sens. Astfel, se considera ca solicitarea protectiei din partea politiei de frontiera se considera cerere de azil in sensul Regulamentului. Aceasta dispozitie se aplica si in cazul in care legea nationala prevede ca este necesara si o cerere formala, care se adreseaza autoritatii competente cu solutionarea cererii de azil.

Rezumat si explicatii cu privire la reglementarea competentei

Rezumatul (simplificat) se orienteaza in functie de Regulamentul CE 343/2003, iar in completare se vor face referiri la Conventia de la Dublin. Dispozitiile cu privire la competenta verificarii cererilor de azil sunt reglementate la art. 5-13 din Regulamentul CE 343/2003 (si la art. 4-9 din Conventia de la Dublin).

In principiu, competenta verificarii apartine unui stat membru atunci cand datele sunt cele de mai jos. Conf. art. 5 alin. 1 (art. 3 alin. 2 Conventia de la Dublin), criteriile se aplica in ordinea indicata mai jos.

1. Daca solicitantul de azil este un minor neinsotit (necasatorit, sub 18 ani), competenta se stabileste conf. art. 6 din Regulament, adica apartine statului UE in care se afla legal un membru al familiei sale, in masura in care este in interesul minorului. Daca nu exista un membru al familiei (tata, mama sau tutore), competenta apartine statului UE in care minorul a depus cererea de azil (Conventia de la Dublin nu contine o astfel de reglementare.).

2. Daca solicitantul de azil are un membru de familie (indiferent daca raporturile familiale existau deja in tara de origine) caruia i-a fost acordat dreptul de sedere intr-un stat membru, in calitate de refugiat, acesta va fi statul membru competent sa solutioneze cererea de azil, in masura in care persoanele in cauza doresc acest lucru (art. 7 din Regulament, similar art. 4 Conventia de la Dublin).

3. Daca un solicitant de azil are intr-un stat UE un membru de familie a carui cerere de azil nu a fost inca solutionata pe fond, statul respectiv are obligatia verificarii cererii de azil (conf. art. 8 din Regulament) in masura in care persoanele in cauza doresc acest lucru (Conventia de la Dublin nu contine o astfel de reglementare.).

Membrii de familie in sensul Conventiei de la Geneva sunt sotul si copiii minori necasatoriti sub 18 ani. Aceasta se aplica in mod corespunzator si atunci cand un copil minor necasatorit sub 18 ani cere azil, iar unul dintre parintii sai are deja statutul recunoscut intr-un stat semnatar al Convetiei de la Dublin.

Exemplu 1: In Germania soseste un cetatean iranian. A venit cu avionul de la Lisabona si solicita azil. Sotia sa a fost recunoscuta ca refugiat in sensul CGR de catre Germania, iar acum locuieste in Stuttgart. Competenta apartine Germaniei.

Exemplu 2: Un strain ajunge ilegal in Elvetia, trecand prin Germania. Se aplica prevederile din legea elvetiana cu privire la statele terte, precum si dispozitiile Acordului de readmisie dintre Germania si Elvetia, astfel ca strainul va fi indepartat de pe teritoriul elvetian si trimis spre Germania. In Germania, strainul depune cerere de azil. In urma verificarilor, se constata ca fiul sau de 17 ani este refugiat recunoscut in sensul CGR si locuieste in Franta. Competenta apartine Frantei.

4. Solicitantul de azil poseda o permisiune valabila de rezidenta sau o viza valabila a unui stat UE (art. 9 din Regulament, art. 5 din Conventia de la Dublin).

Exemplu: Aeroportul Düsseldorf. Cu avionul de la Skopje/Macedonia se prezinta la intrare un cetatean albanez care solicita azil. El poseda o viza Schengen valabila, eliberata de Ambasada Olandei de la Skopje. Astfel, competenta apartine Olandei, conform art. 9 alin. 2 din Regulament (art. 5 alin. 2 Conventia de la Dublin).

Viza trebuie sa fie (inca) valabila in momentul intrarii pe teritoriul statelor UE. Nu are relevanta faptul ca intrarea se face cu un pasaport fals. Vizele sau titlurile de sedere false nu sunt un element relevant conf. art. 9 alin. 2 din Regulamentul CE 343/2003, in schimb se tine seama de viza sau titlul de sedere obtinut(a) prin indicarea de date eronate sau prezentarea de documente false (vezi art. 9 alin. 5 din Regulament; o astfel de reglementare lipseste in Conventia de la Dublin). Statul membru care s-a lasat inselat trebuie sa suporte consecintele.

Concurenta dintre mai multe vize sau titluri de sedere este reglementata de art. 9 alin. 2-3 din Regulament si de art. 5 alin. 3 din Conventia de la Dublin. Conform art. 9 alin. 4 din Regulament (art. 5 alin. 4 din Conventia de la Dublin), competenta apartine statului emitent si in cazul titlurilor de sedere expirate cu mai putin de doi ani in urma sau al vizelor expirate cu mai putin de sase luni in urma, cu ajutorul carora solicitantul de azil a putut sa intre pe teritoriul UE. Aceasta competenta exista daca persoana nu a parasit teritoriul UE intre timp. In cazul documentelor expirate cu mai mult timp in urma, competenta apartine statului UE in care a fost depusa cererea de azil (conf. art. 9 alin. 4 din Regulament).

5. Solicitantul de azil a intrat ilegal, trecand frontiera externa UE a unui stat membru (art. 10 alin. 1 din Regulament; art. 6 din Conventia de la Dublin).

Conform art. 10 alin. 1 din Regulament (art. 6 din Conventia de la Dublin), competenta apartine primului stat de intrare.

Exemplu: Dupa intrarea Poloniei in UE: Un cetatean ucrainean intra ilegal in Germania, venind din Polonia, dupa care se duce in Belgia, unde depune cerere de azil. El poate fi predat autoritatilor poloneze, deoarece Polonia are competenta in acest caz (conform art. 10 alin. 1 din Regulament).

In cazul acestui criteriu de stabilire a competentei apar probleme in legatura cu dovedirea faptului trecerii frontierei pe la frontiera externa Schengen a unui anumit stat UE.

Competenta - care rezulta din art. 10 alin. 1 al Regulamentului in urma unei treceri ilegale a frontierei externe UE - inceteaza dupa trecerea unui termen de 12 luni (conform Conventiei de la Dublin - dupa 6 luni) din momentul trecerii ilegale a frontierei. Daca un stat membru nu are sau (conf. art. 10 alin. 1) nu mai are competenta, iar solicitantul de azil s-a aflat anterior cel putin 5 luni neintrerupt pe teritoriul unui stat membru, competenta verificarii cererii de azil apartine acestui din urma stat.

6. Strainul a intrat fara viza pe la frontiera externa (UE) a statului membru, dar solicita azil intr-un alt stat membru in care este obligat sa detina viza la intrare (art. 11 din Regulament, art. 7 alin. 1 din Conventia de la Dublin).

Acest criteriu nu mai este atat de important, deoarece prin Regulamentul 539/2001 (vezi nr. 5.15) s-a asigurat armonizarea dispozitiilor cu privire la vize, mai putin a celor referitoare la unele categorii speciale de straini (de ex. posesorii de pasapoarte oficiale).

Exemplu: Un cetatean ghanez cu pasaport de serviciu calatoreste prin Polonia si Germania pana in Franta, unde solicita azil. Conform dreptului german (art. 4 alin. 1 din normele de aplicare a Legii strainilor din Germania, coroborat cu art. 4 alin. 1 din Regulamentul CE 539/2001) nu i se cere viza pentru Germania. In schimb, in Franta el se supune regimului de obligativitate a vizei. Avand in vedere ca a intrat in spatiul UE pe la frontiera germana, competenta apartine Germaniei.

Daca un cetatean strain tert depune cererea de azil in spatiul de tranzit international de pe aeroportul unui stat membru, competenta verificarii cererii de azil apartine, conf. art. 12 din Regulament, acestui stat membru (art. 7 alin. 2-3 din Conventia de la Dublin).

8. Daca aceste criterii nu au permis determinarea statului competent, competenta va apartine, conf. art. 13, acelui stat UE in care cererea de azil a fost depusa mai intai (art. 8 din Conventia de la Dublin).

Fiecare stat semnatar isi rezerva dreptul de a refuza intrarea si de a scoate din tara solicitantul de azil, luand aceste masuri in baza legii nationale, cu respectarea prevederilor din Conventia de la Dublin, si de a-l trimite intr-un stat tert (art. 3 alin. 3 din Regulament, art. 3 alin. 5 din Conventia de la Dublin).

Reglementarea nationala cu privire la statele terte poate fi aplicata in statele UE (respectiv intre statele semnatare ale Conventiei de la Dublin) numai daca este in concordanta cu dispozitiile referitoare la competenta, care se gasesc in Regulamentul 343/2003, respectiv in Conventia de la Dublin.

Exemplu: Un solicitant de azil intra in Germania, venind din Franta, si depune cerere de azil. Inaintea returnarii in Franta (care este stat tert sigur - conform legii germane) trebuie verificat care stat semnatar are competenta efectuarii procedurii de azil, in conformitate cu dispozitiile Conventiei de la Dublin. Strainul poate fi predat Frantei, numai daca aceasta tara are competenta procedurii de azil.

Reglementarea cu privire la terte state poate fi aplicata fara restrictii in raporturile cu statele nesemnatare (de ex. Elvetia).

Exemplu: Un solicitant de azil intra in Germania, venind dinspre Elvetia, si depune cerere de azil. In baza normelor germane cu privire la statele terte, solicitantul poate fi returnat in Elvetia.

Clauza umanitara

Din ratiuni umanitare, rezultand in special din contextul familial sau cultural, fiecare stat UE poate (conform art. 15 din Regulamentul CE 343/2003) sa reunifice membri de familie si alte persoane din familie, aflate intr-un raport de dependenta, chiar daca respectivul stat UE nu are competenta conform criteriilor din Regulament. Astfel, acel stat va verifica cererea de azil a respectivei persoane, la solicitarea unui alt stat UE, daca persoanele in cauza sunt de acord.



Dreptul de subrogare directa

Conform art. 3 alin. 2 din Regulament (art. 3 alin. 4 din Conventia de la Dublin), orice stat UE poate verifica cererea de azil depusa de un cetatean strain tert, chiar daca din prevederile Regulamentului reiese ca nu are competenta. Statul UE in cauza devine astfel stat UE competent in sensul Regulamentului respectiv si preia obligatiile care rezulta din aceasta competenta.

Clauza nationala a statului tert si reglementarile europene cu privire la competenta

Conform art. 3 alin. 3 din Regulament (art. 3 alin. 5 din Conventia de la Dublin), fiecare stat UE isi rezerva dreptul de a returna solicitantul de azil in baza legii nationale, cu respectarea CGR, trimitandu-l spre un stat tert din afara UE. Acesta este un drept, nu o obligatie, asa ca fiecare stat UE va aprecia daca trimite solicitantul de azil intr-un stat tert sigur din afara UE sau va proceda conf. Regulamentului CE 343/2003, respectiv conf. Conventiei de la Dublin, adica va preda persoana catre statul UE care are competenta.

Exemplu: O organizatie de calauze duce un refugiat minor in Elvetia, cu avionul si cu documente false, dupa care il trece ilegal in Franta, unde minorul solicita azil. Se constata ca un tutore al sau traieste in Belgia, fiindu-i recunoscut dreptul la azil. Ramane la aprecierea Frantei sa hotarasca daca va trimite refugiatul (minor neinsotit) in statul tert sigur Elvetia sau daca il va preda Belgiei, acesta din urma fiind statul UE care, conf. art. 6 din Regulamentul CE 343/2003, are competenta solutionarii cererii de azil. Franta trebuie sa verifice in special daca trimiterea la tutorele din Belgia este in interesul minorului si adecvat din punct de vedere umanitar. 

Un stat membru nu poate refuza incidenta verificarii cererii de azil pe motiv ca statul care a primit prima data azilantul ar fi trebuit sa ii refuze intrarea sau sa il returneze intr-un alt stat tert.

Admisia si readmisia strainului de catre statul care are competenta in procedura de azil

Daca un stat membru are competenta verificarii cererii de azil, este obligat, conf. art. 10 si urmat. din Conventia de la Dublin, sa preia solicitantul de azil de la statul membru in care acesta se gaseste.

Pentru aceasta, statele semnatare au stabilit doua proceduri de principiu. Daca se poate pleca de la premisa ca solicitantul de azil va merge de bunavoie in statul competent, atunci el va primi o legitimatie de trecere si va putea sa calatoreasca singur intr-un anumit interval de timp. Daca nu se poate lua in calcul aceasta premisa, solicitantul de azil va fi predat direct autoritatilor statului competent.

Daca azilantul sta ilegal intr-un alt stat semnatar al Conventiei de la Dublin in timpul procedurii de azil, statul competent are obligatia sa-i permita intrarea (reintrarea), respectiv sa il readmita (art. 16 alin. 1c din Regulament; art. 10 alin. 1c, art. 13 din Conventia de la Dublin).

(Vechile) acorduri de readmisie existente intre statele semnatare nu sunt aplicabile solicitantilor de azil in UE, deoarece Regulamentul CE 343/2003, respectiv Conventia de la Dublin reprezinta normele speciale in acest caz.

Competentele UE prin Tratatul de la Amsterdam

Prin Tratatul de la Amsterdam, UE primeste mai multe competente legislative pentru domeniul azilului si al refugiatilor, putand sa emita Regulamente si Directive care primeaza fata de normele nationale de pana acum.

Conform art. 63 TCE, UE este abilitata:

1. ca in concordanta cu CGR si alte tratate similare sa ia masuri privind azilul in urmatoarele domenii:

a)           criterii si proceduri de determinare a statului UE care are competenta verificarii cererii de azil pe care un cetatean dintr-un stat tert o depune intr-o tara UE;

b)           norme minime pentru primirea solicitantilor de azil in statele UE;

c)            norme minime pentru recunoasterea ca refugiati a cetatenilor din state terte;

d)           norme minime pentru procedurile din statele UE, in vederea recunoasterii sau refuzarii calitatii de refugiat;

2. sa ia masuri cu privire la refugiati, in urmatoarele domenii:

a)     norme minime pentru protectia temporara a persoanelor refugiate din state terte, care nu se pot intoarce in tara de origine, si a persoanelor care au nevoie de protectie internationala in alta privinta;

b)     promovarea unei distributii echilibrate a eforturilor depuse de statele UE pentru primirea refugiatilor si in privinta efectelor acestei primiri.

Pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, UE a emis acte in cadrul celui de-al treilea pilon, adica acte cu privire la dreptul azilului si al refugiatilor, cum sunt

decizia Consiliului de Justitie si Afaceri Interne a CE cu privire la garantii minime pentru solicitantii de azil din 20.05.1995 (Jurnalul Oficial C 274 din 19.09.1996),

Pozitia Comuna din 04.03.1996 privind aplicarea armonizata a definitiei termenului de „refugiat” in art. 1 din CGR (Jurnalul Oficial CE L 063 din 13.03.1996).

In baza noilor competente in domeniul dreptului azilului si refugiatilor (primul pilon - art. 63 TCE), pana acum au fost emise:

Regulamentul CE 2725/2000 (EURODAC) din 11.12.2000 (Jurnalul Oficial CE nr. L 316 pag. 1 din 11.12.2000); aplicabil din 15.01.2003; publicat de Comisia Europeana in Jurnalul Oficial CE nr. C 5 din 10.01.2003)

Regulamentul CE 407/2002 din 28.02.2002 (normele de aplicare pentru EURODAC - Jurnalul Oficial CE nr. L 62 pag. 1 din 05.03.2002)

Directiva CE 2001/55 din 20.02001 (Jurnalul Oficial CE nr. L 212 din 008.2001)

Regulamentul CE 343/2003 (Dublin II) din 18.02.2003 (Jurnalul Oficial CE nr. L 50 pag. 1 din 18.02.2003)

Directiva 2003/9 din 201.2003 pentru stabilirea normelor minime de preluare a solicitantilor de azil in statele membre (Jurnalul Oficial CE nr. L 31 pag. 18 din 06.02.2003).

La ora actuala, sunt in curs de pregatire:

Directiva cu privire la normele minime in procedurile efectuate in statele membre pentru recunoasterea sau refuzarea calitatii de refugiat (proiect - vezi Jurnalul Oficial CE C 291 din 26.11.2002 pag. 143-171)

Directiva cu privire la norme minime pentru recunoasterea si statutul cetatenilor straini terti si a apatrizilor ca refugiati sau persoane care necesita protectie internationala in alta privinta (proiect - KOM/2001/0510/versiune finala. Jurnalul Oficial CE C 051E din 26.02.2002)

Regulamentul pentru stabilirea criteriilor de determinare a statelor considerate state terte sigure, in vederea preluarii competentei de verificare a unei cereri de azil depuse de un cetatean strain tert intr-un stat membru, precum si pentru intocmirea unei liste a statelor terte sigure eurepene (proiect - KOM/2001/447/versiune finala. Jurnalul Oficial CE C 304E din 30.10.2001)

Decizia Consiliului pentru stabilirea criteriilor si modalitatilor practice de compensare a dezechilibrelor financiare pe baza aplicarii Directivei 2001/40/CE a Consiliului cu privire la recunoasterea reciproca a deciziilor referitoare la returnarea cetatenilor straini terti (documentul Consiliului din 06.02.2003 nr. 6123/03 Dosarul 2003/0019 (CNS).

5 EURODAC

Prin Regulamentul CE 2725/2000 (Jurnalul Oficial CE nr. L 316 pag. 1 din 15.12.2000) si pe baza art. 63 nr. 1a TCE se introduce un sistem pentru compararea amprentelor digitale ale solicitantilor de azil si ale cetatenilor straini terti intrati ilegal in UE (EURODAC). Regulamentul EURODAC se aplica din 15.01.2003 (comunicarea Comisiei UE, Jurnalul Oficial CE C 005 din 10.01.2003, deoarece anterior nu erau intrunite conditiile tehnice).

Regulamentul EURODAC trebuie sa contribuie la inlesnirea aplicarii Conventiei de la Dublin si a Regulamentului CE 343/2003, astfel putand fi documentata competenta statului UE, pe la a carui frontiera (frontiera externa a UE) a intrat solicitantul de azil in UE.

Regulamentul EURODAC se aplica in cazul tuturor statelor UE, cu exceptia Danemarcei, fiind valabil si in cazul Islandei si Norvegiei.



Statele membre asigura interfete nationale (similare birourilor Sirene din cadrul SIS). In Germania, aceasta atributie este indeplinita de catre Oficiul Federal al Politiei Judiciare.

Sub conducerea Comisiei UE, in Luxemburg a fost infiintata unitatea centrala. In numele statelor UE, unitatea centrala are competenta gestionarii bazei de date a amprentelor. Unitatea centrala este dotata cu un sistem computerizat de recunoastere a amprentelor.

Exemplu: Un irakian ajunge ilegal in Italia, trecand prin Turcia. Politia de frontiera din Italia il prinde, iar el invoca azilul si, deci, nu poate fi returnat, asa ca i se vor lua amprentele si va fi trimis la un centru de primire a solicitantilor de azil din Italia. Irakianul doreste sa solicite azil in Belgia, deoarece acolo isi au deja sederea rude de-ale sale. El trece ilegal frontiera interna a UE spre Belgia si solicita azil acolo. In fata autoritatilor belgiene sustine ca a venit cu documente false si cu avionul din Turcia in Belgia. Autoritatile belgiene il amprenteaza, iar cu ajutorul EURODAC se constata ca el a intrat prin Italia. Astfel a fost documentat faptul ca Italia este statul care are competenta. Irakianul va fi predat Italiei.

Se vor lua si trimite unitatii centrale, fara intarziere, amprentele digitale ale

fiecarui solicitant de azil care are cel putin 14 ani,

fiecarui strain in varsta de cel putin 14 ani, care a fost depistat de autoritatile competente de control si caruia nu i-a fost refuzata intrarea sau care nu a fost returnat in urma trecerii ilegale a frontierei respectivului stat membru, sosind dintr-un stat tert pe cale terestra, maritima/fluviala sau aeriana.

De asemenea, pot fi luate amprentele strainului care a implinit varsta de 14 ani si se afla ilegal intr-un stat membru, pentru ca prin unitatea centrala sa se stabileasca daca anterior a depus cerere de azil in alt stat membru.

Regulamentul EURODAC asigura drepturi cuprinzatoare persoanelor ale caror date fac obiectul prelucrarii. Persoanele au dreptul, printre altele, la despagubiri in cazul prelucrarii neautorizate a datelor ori in cazul alte fapte care incalca dispozitiile Regulamentului EURODAC.

Ilustratii

Cei trei piloni ai UE


Uniunea Europeana

Baza legala:

TUE, in vigoare din 01.11.1993

in versiunea

Tratatului de la Nisa

Organ: Consiliul European al sefilor de guvern

Pilonul 1

Comunitatile Europene

Comunitatea Europeana (CE)

Baza legala: TCE

Comunitatea Europeana pentru Carbune si Otel (CECO)

Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom)

Organe:

Parlamentul European,

Comisia, Consiliul,

Curtea Europeana de Justitie

Legislatie:

Directive

Regulamente

Decizii

Recomandari

Pozitii

(art. 249 TCE)

si

- incheierea de tratate internationale

(printre altele: Tratatul SEE, Acordul de Asociere cu Turcia, Acordurile Europa cu statele din grupul SCEE, Acordul pe sectoare cu Elvetia)

Pilonul 2

Politica Externa si de Securitate Comuna

Art. 1, 11-28 TUE

Organe:

Consiliul

Forme de actiune/ legislatie

printre altele

- Actiuni Comune

- Pozitii Comune

- Hotarari

(art 12 TUE)

Pilonul 3

Cooperarea in domeniile Justitie si Afaceri Interne

Art. 1, 29-42 TUE

(dupa Tratatul de la Amsterdam, in esenta doar colaborarea politieneasca si judiciara in materie penala – CPJ)

Organe:

Consiliul

Forme de actiune/

legislatie:

- Pozitii Comune

- Hotarari-cadru

- Hotarari

(art. 34 TUE)

- Elaborarea de conventii care sunt recomandate statelor membre, spre adoptare

Specimen de viza UE

Specimen de titlu de sedere



Pentru ICNUR Romania: www.un.ro/unhcr.html (n. trad.)






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1862
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site