FILIATIA

FILIATIA

Sectiunea 1

Consideratii generale privind institutia filiatiei

198. Precizari preliminare

Filiatia este o forma a rudeniei, fiind "punctul de pornire" al acesteia. Daca o persoana are descendenti, acestia vor deveni "rudele rudelor" ascendentului sau, arborele genealogic se ramifica, familia - in sens larg - se extinde, iar numarul rudelor se extinde, cu toate efectele pe care le presupune rudenia. Daca, dimpotriva, o persoana decedeaza "fara posteritate" - deci fara a lasa descendenti, de care sa il fi unit legatura de filiatie -, numarul rudelor se reduce, arborelui genealogic nu ii cresc noi ramuri, iar "neamul sau se stinge".

Pentru acest motiv - dincolo de ratiunile care tin de necesitatea stabilirii certe a parintilor copilului si de asigurarea ocrotirii interesului sau superior - regimul juridic al filiatiei este extrem de important, fiind reglementat ca atare de Capitolul II ("Filiatia") din Titlul II ("Rudenia") al Codului familiei.

199. Definitia filiatiei

Filiatia desemneaza, in sens restrans, legatura de descendenta dintre o persoana si fiecare dintre parintii sai.

Intr-un sens larg, filiatia poate fi privita si ca un sir neintrerupt de persoane intre care faptul nasterii a stabilit legatura de la parinte la copil.

Aceasta notiune se poate aplica deopotriva si filiatiei care rezulta din adoptie, cu deosebirea ca, in acest caz, nu mai este vorba de o legatura biologica, de sange, ci de o filiatie civila, prin care, in conditiile legii, se imita relatia de filiatie fireasca.

Clasificare

Filiatia poate fi clasificata dupa cel putin doua criterii: persoana fata de care se stabileste filiatia si relatia dintre persoanele care au conceput si nascut copilul - casatoriti sau necasatoriti (in acest din urma caz, este indiferent daca parintii au o relatie stabila, de concubinaj, sau au avut doar relatii intime accidentale, in urma carora s-a nascut copilul).

200.1. Filiatia fata de mama si filiatia fata de tata

Filiatia fata de mama se numeste maternitate, iar filiatia fata de tata - paternitate.

Aceasta distinctie este fundamentala nu numai din punct de vedere biologic, ci si juridic. Dincolo de celebrul adagiu mater semper certa est pater semper incertus est, reglementarea celor doua tipuri de filiatie este esential diferita (art. 47-52 C. fam. - in cazul filiatiei fata de mama - si art. 53-61 C. fam. - in cazul filiatiei fata de tata), tocmai datorita realitatii biologice diferite care sta la baza fiecaruia din cele doua tipuri de filiatie.

200.2. Filiatia din casatorie si filiatia din afara casatoriei

Spre deosebire de alte sisteme drept, care utilizeaza un vocabular juridic diversificat pentru a desemna felurile filiatiei, precum filiatie legitima si filiatie naturala, filiatie adulterina si filiatie incestuoasa, filiatia poate fi clasificata - potrivit Codului familiei - in filiatie din casatorie si filiatie din afara casatorie, dupa cum mama copilului este sau nu casatorita la data conceptiei sau la data nasterii copilului. In mod corespunzator, se poate vorbi de doua categorii de copii: din casatorie si din afara casatoriei.

A. Astfel, potrivit art. 53 si art. 57 din C. fam., sunt copii din casatorie:

a) copiii nascuti in timpul casatoriei parintilor, adica in perioada dintre data incheierii casatoriei si data desfacerii ori incetarii acesteia. De asemenea, copilul nascut in timpul casatoriei lovite de nulitate este considerat din casatorie, deoarece nulitatea casatoriei nu produce nici un efect in privinta copiilor (art. 23 alin. 2 C. fam.).

b) copiii conceputi in timpul casatoriei si nascuti dupa desfacerea, incetarea sau desfiintarea casatoriei, daca nasterea a avut loc inainte ca mama sa fi intrat intr-o noua casatorie.

B. Potrivit art. 57 si art. 59 C. fam., sunt copii din afara casatoriei copiii conceputi si nascuti in afara casatoriei, precum:

a) copiii conceputi si nascuti inainte de incheierea casatoriei parintilor;

b) copiii conceputi si nascuti dupa desfacerea, incetarea sau desfiintarea casatoriei parintilor;

c) copiii conceputi si nascuti din parinti care nu au fost si nu sunt casatoriti intre ei.

In ceea ce priveste importanta clasificarii filiatiei, dupa cum copilul este din sau din afara casatoriei, dreptul modern a eclipsat in mod progresiv efectele acestei summa divisio in materia filiatiei, consacrand principiul potrivit caruia copilul din afara casatoriei are acelasi statut juridic cu al copilului din casatorie. Aceasta inseamna ca ratiunea clasificarii nu rezida in planul statutului juridic al celor doua categorii de copii, ci se situeaza pe taramul tehnicii juridice prin care se realizeaza reglementarea modurilor de stabilire a filiatiei.

Chiar si sub acest aspect, este semnificativ faptul ca, in ceea ce priveste maternitatea, clasificarea este pur decorativa, pentru ca stabilirea filiatiei fata de mama cunoaste o reglementare unitara, fara a deosebi intre copilul din casatorie si cel din afara casatoriei. Dimpotriva, in privinta paternitatii, clasificarea ramane indispensabila, legea facand distinctie intre modul de stabilire a paternitatii copilului din casatorie (art. 53-55 C. fam.) si modurile de stabilire a paternitatii copilului din afara casatoriei (art. 56-60 C. fam.).

Intr-adevar, paternitatea copilului din casatorie se stabileste prin prezumtia de paternitate (art. 53 C. fam.), potrivit careia "sotul mamei este tatal copilului" (pater est quem nuptiae demonstrat), in timp ce paternitatea copilului din afara casatoriei se stabileste fie prin recunoastere voluntara, fie prin hotarare judecatoreasca, in cadrul actiunii pentru stabilirea paternitatii (art. 56 C. fam.).

Spre deosebire de dreptul european, in dreptul musulman filiatia poarta inca amprenta unor interdictii de inspiratie religioasa. Astfel, dreptul musulman cunoaste numai filiatia legitima, bazata pe casatoria parintilor: tatal copilului este sotul mamei. Copilul nascut in afara casatoriei isi poate stabili maternitatea si va avea - fata de mama - acelasi statut cu al unui copil legitim, dar nu-si poate stabili paternitatea nici prin recunoastere voluntara, nici prin actiune in justitie.

Sectiunea 2

Filiatia si statutul civil al persoanei fizice

201. Consideratii generale

Exista o stransa legatura intre starea civila a persoanei si filiatie. Practic, felul filiatiei intra in structura starii civile a persoanei.

In acelasi timp, filiatia nu este numai o legatura biologica, de sange, ci si o legatura juridica. De aceea, pentru a produce efectele prevazute de lege, filiatia trebuie sa fie stabilita si dovedita prin modurile prevazute de lege.

Exista o serie de probleme generale ale filiatiei, in stransa legatura cu notiunea de stare civila, si anume:

- posesia de stat;

- recunoasterea de filiatie - ca act de stare civila;

- caracterele comune actiunilor de stare civila privind filiatia.

Posesia de stat (folosirea starii civile)

202. Notiune si structura

Starea civila are in vedere "statica", pe cand folosirea starii civile are in vedere "dinamica" acestui atribut de identificare a persoanei fizice.

Desi Codul familiei utilizeaza notiunea de folosinta a starii civile (in art. 51), nu o defineste si nici nu arata elementele care o compun.

Traditional, "folosirea starii civile" ori "posesia de stat" a fost definita ca fiind starea juridica ce rezulta din intrunirea cumulativa a trei elemente: nomen, tractatus si fama.

Nomen inseamna individualizarea persoanei prin purtarea numelui ce corespunde starii civile pretinse de persoana respectiva.

Tractatus consta in tratarea, considerarea de catre cei apropiati, ca fiind persoana careia ii apartine starea civila folosita.

Fama presupune recunoasterea, in familie si in societate, ca fiind persoana careia ii apartine starea civila pe care o pretinde.

Anterior abrogarii textelor referitoare la persoane si familie prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954, Codul civil prevedea in art. 294 urmatoarele: "Posesiunea de stat se statorniceste prin intrunirea de fapte indestulatoare ce arata legamantul de filiatie si de rudenie intre un individ si familia din care pretinde ca face parte.

Cele mai de capetenie din aceste fapte sunt:

ca acel individ a purtat intotdeauna numele parintelui al carui fiu se pretinde a fi;

ca tatal l-a tratat ca pe fiul sau si a ingrijit, in aceasta calitate, de cresterea, de intretinerea si de stabilirea sa.

ca a fost recunoscut in aceasta calitate intotdeauna in societate.

ca a fost recunoscut in aceasta calitate de catre familie".

203. Efectele posesiei de stat in materia filiatiei

In primul rand, posesia de stat e o prezumtie simpla, deci si relativa, in sensul ca filiatia pe care o arata corespunde realitatii. In acest sens, alaturi de alte mijloace de proba, prezumtia intemeiata pe folosirea starii civile poate fi invocata in cadrul unei actiuni in stabilirea maternitatii sau, dupa caz, in cadrul unei actiuni in stabilirea paternitatii din afara casatoriei.

In al doilea rand, posesia de stat unita cu certificatul de nastere concordant creeaza prezumtia irefragabila de existenta a acelei stari civile. Astfel, potrivit art. 51 din C. fam., din materia filiatiei fata de mama, copilul nu poate reclama o stare civila contrarie aceleia care rezulta din certificatul de nastere si folosirea starii civile cu acest certificat. De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civila a copilului care are folosirea unei stari civile conforme cu acest certificat. Art. 53 alin.3 C. fam., din materia filiatiei fata de tata, prevede ca dispozitiile art. 51 sunt aplicabile si situatiilor prevazute pentru stabilirea paternitatii copilului din casatorie.

Recunoasterea de filiatie - act de stare civila

204. Definitie

Starea civila a persoanei se intemeiaza pe anumite fapte sau acte de stare civila. Dintre actele de stare civila care intereseaza filiatia, cel mai important este recunoasterea de filiatie.

Recunoasterea de filiatie reprezinta actul juridic unilateral - care este, in acelasi timp, si un act de stare civila - prin care o persoana declara legatura de filiatie dintre ea si un copil despre care pretinde ca este al sau.

Recunoasterea de filiatie poate fi o recunoastere de maternitate sau de paternitate, dupa caz.

205. Natura juridica

Recunoasterea de filiatie, fiind o marturisire, are o natura juridica dubla: pe de o parte - este un mijloc de proba, respectiv o marturisire, potrivit art. 1204-1206 C. civ., iar - pe de alta parte - este un act juridic , si anume un act juridic unilateral, constand in manifestarea de vointa a autorului sau in sensul de a recunoaste legatura de filiatie dintre el si un anumit copil.

206. Caracterele juridice ale recunoasterii de filiatie ca act juridic

Aceste caractere, determinate de natura juridica a recunoasterii de filiatie, sunt urmatoarele:

A. Recunoasterea de filiatie este un act de stare civila, nepatrimonial.

B. Recunoasterea de filiatie este un act juridic unilateral, deoarece este valabil numai prin manifestarea de vointa a autorului recunoasterii - femeia care pretinde ca un copil este al sau sau barbatul care pretinde ca un copil este al sau. Nu este necesar consimtamantul persoanei in favoarea careia se face recunoasterea. De asemenea, recunoasterea de paternitate nu este conditionata de consimtamantul mamei copilului.

C. Recunoasterea de filiatie este un act declarativ, deoarece nu creeaza o filiatie noua, ci legatura de filiatie - bazata pe faptul nasterii sau conceptiunii copilului - preexista, dar aceasta este consacrata juridic prin actul recunoasterii. De aceea, recunoasterea de filiatie produce efecte retroactive pana la data nasterii si chiar a conceptiunii copilului. De asemenea, actul recunoasterii este opozabil erga omnes

D. Recunoasterea de filiatie este un act irevocabil, chiar daca este facut prin testament (art. 48 alin. 3 si art. 57 alin. 3 C. fam.). Faptul ca autorul recunoasterii poate contesta recunoasterea care nu corespunde adevarului (potrivit art. 49 C. fam. - in cazul maternitatii - si art. 58 C. fam. - in cazul paternitatii) nu altereaza caracterul irevocabil al recunoasterii, deoarece acestea sunt doua situatii diferite. Revocarea este tot o manifestare de vointa unilaterala, dar in sens contrar, pentru a anihila efectele actului revocat si depinde numai de vointa autorului actului. A contesta inseamna a face dovada in justitie ca recunoasterea nu corespunde adevarului. Iata de ce nu este admisa revocarea arbitrara a recunoasterii de filiatie, pentru a nu lasa starea civila a copilului la bunul plac al persoanelor care il recunosc, dar este admisa contestarea recunoasterii de filiatie de catre autorul recunoasterii, deoarece aceasta nu mai depinde de vointa sa unilaterala, ci presupune a se face dovada in justitie ca recunoasterea nu corespunde adevarului.

E. Recunoasterea de filiatie este un act personal. Recunoasterea nu poate fi facuta de mostenitorii, dupa moartea mamei sau a tatalui copilului, de catre rude sau de catre reprezentantul legal al mamei sau, dupa caz, al tatalui.

F. Recunoasterea de filiatie este un act juridic solemn, care trebuie facut in formele prevazute de lege (prin declaratie la serviciul de stare civila, prin inscris autentic sau prin testament, potrivit art. 48 alin. 2 C. fam. - in cazul maternitatii - si art. 57 alin. 2 C. fam. - in cazul paternitatii.

207. Conditiile de fond ale recunoasterii

Fiind un act juridic, recunoasterea trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond cerute ad validitatem pentru un act juridic (art. 948 C. civ.): capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza.

A. Capacitatea ceruta pentru recunoasterea de filiatie prezinta o particularitate. Desi este un act juridic, nu se cere ca autorul recunoasterii sa aiba capacitatea deplina de exercitiu, ci este suficient ca recunoasterea de filiatie sa fie facuta de o persoana care are discernamant.

Intr-adevar, recunoasterea de filiatie este un act personal, nepatrimonial, un act de stare civila, de aceea nu sunt necesare conditiile privind capacitatea de a incheia acte juridice cu caracter patrimonial.

De asemenea, recunoasterea de filiatie este nu numai un act juridic, ci si un mijloc de proba. De aceea, este suficient ca cel care face recunoasterea sa aiba discernamant. Tot astfel, este valabila recunoasterea facuta in cadrul unui act juridic lovit de nulitate pentru neindeplinirea conditiilor legale privind capacitatea.

B. Consimtamantul trebuie sa fie liber si neviciat. Viciile de consimtamant sunt cele din dreptul comun: eroarea, dolul, violenta. Leziunea nu este viciu de consimtamant datorita caracterului nepatrimonial al actului recunoasterii. In ceea ce priveste dolul, intrucat recunoasterea este un act unilateral, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 960 C. civ., potrivit carora dolul trebuie sa provina de la cocontractant, astfel incat dolul poate sa provina de la orice persoana.

C. Obiectul si cauza recunoasterii nu prezinta particularitati fata de dreptul comun. Cauza recunoasterii o constituie stabilirea legaturii de filiatie intre autorul recunoasterii si copilul despre care declara ca este al sau.

208. Conditiile de forma ale recunoasterii de filiatie

Recunoasterea de filiatie este un act juridic solemn.

Potrivit art. 48 alin. 2 si art. 57 alin. 2 C. fam., recunoasterea de filiatie se poate face intr-una dintre aceste forme:

a) declaratie la serviciul de stare civila, care se poate face la orice serviciu de stare civila;

b) inscris autentic, astfel cum este definit de art. 1171 C. civ. De exemplu, recunoasterea se poate face prin act autentic notarial, ori in cadrul unui proces, hotararea judecatoreasca prin care se ia act de recunoasterea la interogator fiind un inscris autentic;

c) testament. Recunoasterea de filiatie se poate face prin oricare din formele testamentare prevazute de lege: testament olograf, autentic sau mistic (art. 868-886 C civ.). Revocarea testamentului, esentialmente posibila, nu are insa nici un efect asupra recunoasterii care isi mentine caracterul irevocabil.

209. Inscrierea recunoasterii

Potrivit art. 44 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, stabilirea filiatiei prin recunoastere se inscrie prin mentiune pe marginea actului de nastere al copilului. Inscrierea mentiunii de stabilire a filiatiei se face din oficiu sau la cererea celui interesat, pe baza actului de recunoastere intocmit potrivit legii (art. 45 din Legea nr. 119/1996), si este o masura de publicitate pentru opozabilitate fata de terti.

210. Contestarea recunoasterii de filiatie

Potrivit art. 49 si art. 58 alin. 1 C. fam., recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de catre orice persoana interesata.

Intr-adevar, pot fi situatii in care, din eroare ori chiar cu stiinta ("recunoastere de complezenta"), s-a facut o recunoastere care nu corespunde adevarului. Pentru a inlatura aceasta filiatie juridica si a permite restabilirea adevarului biologic, legea da posibilitatea celui interesat de a face dovada contrara recunoasterii, pe calea unei actiuni in contestarea recunoasterii de filiatie.

Actiunea poate fi pornita de catre orice persoana interesata, inclusiv de autorul recunoasterii, si este imprescriptibila (poate fi introdusa oricand).

In dovedirea actiunii se pot folosi orice mijloace de proba. Sarcina probei incumba reclamantului, insa exista in aceasta materie o reglementare de exceptie, in art. 58 alin. 2 C. fam., potrivit caruia "daca recunoasterea este contestata de mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este in sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai".

In cazul in care se admite actiunea in contestarea recunoasterii de filiatie, legatura de filiatie este inlaturata cu efect retroactiv.

211. Nulitatea recunoasterii

Intrucat recunoasterea de filiatie este un act juridic, daca ea se face fara respectarea conditiilor prevazute de lege, intervine sanctiunea nulitatii absolute sau relative, dupa caz.

In literatura juridica este controversata problema daca recunoasterea de filiatie poate fi anulata pentru vicii de consimtamant.

Intr-adevar, data fiind natura juridica speciala a recunoasterii, care imprumuta atat trasaturile unui act juridic, cat si pe cele ale unui mijloc de proba, s-a pus problema daca aceasta categorie de acte unilaterale este compatibila cu teoria viciilor de consimtamant sau - dimpotriva - reprezinta o exceptie de la regula potrivit careia actele juridice unilaterale pot fi lovite de nulitate relativa in cazul in care consimtamantul a fost viciat. Potrivit art. 1206 alin. 2 C. civ., marturisirea (judiciara ori extrajudiciara) nu poate fi revocata de catre cel ce a facut-o, "afara numai de va proba ca a facut-o din eroare de fapt".

Codul familiei prevede numai posibilitatea contestarii recunoasterii de filiatie de catre orice persoana interesata, daca nu corespunde adevarului, fara a reglementa expres posibilitatea anularii acesteia pentru vicii de consimtamant.

Se poate afirma ca desi, in principiu, recunoasterea poate fi afectata de vicii de consimtamant, ea este mai ales o marturisire, deci un mijloc de proba, astfel incat intereseaza in special daca declaratia facuta corespunde sau nu realitatii.

Daca recunoasterea este exacta, existenta unui eventual viciu de consimtamant (dol, violenta) ar fi irelevanta, deoarece ceea ce intereseaza este stabilirea adevarului.

Insa daca recunoasterea nu corespunde adevarului, atunci autorul recunoasterii are posibilitatea de a o contesta si, deci, nu ar exista interesul anularii. In practica s-a remarcat faptul ca, atunci cand s-a invocat nulitatea pentru vicii de consimtamant, recunoasterea nu corespundea adevarului, astfel incat anularea implica si o contestare.

In acelasi timp, contestarea recunoasterii nu implica prin ea insasi si cercetarea cauzei care a determinat recunoasterea inexacta, respectiv a unui viciu de consimtamant.

Toate aceste rationamente pornesc de la necesitatea protejarii concordantei dintre recunoastere si realitate si, pe cale de consecinta, a interesului copilului recunoscut. Pe aceasta baza rationala s-a construit concluzia potrivit careia nu exista nici un interes ca o recunoastere care corespunde realitatii sa fie anulata, chiar daca, in mod concret, consimtamantul autorului a fost viciat in momentul recunoasterii.

Cu toate acestea, solutia problemei trebuie construita pe baza legii, care nu prevede expres, dar nici nu interzice anularea recunoasterii de filiatie pentru vicii de consimtamant. De aceea, daca in realitate consimtamantul autorului recunoasterii a fost viciat prin eroare, dol sau violenta, trebuie sa i se recunoasca posibilitatea de formula actiunea in anularea recunoasterii pe aceste temeiuri.

Drepturile copilului recunoscut nu ar fi primejduite intr-o astfel de situatie, deoarece - daca, intr-adevar, recunoasterea corespunde realitatii, iar autorul ei refuza sa o refaca ulterior admiterii actiunii in anulare - copilul are la dispozitie actiunea in constatarea filiatiei, potrivit art. 52 C. fam. (in cazul filiatiei fata de mama) si art. 59 C. fam. (in cazul filiatiei fata de mama).

212. Recunoasterea fictiva (de complezenta)

Recunoasterea fictiva este aceea facuta de o persoana constienta de caracterul sau inexact, in sensul ca stie ca, in realitate, copilul recunoscut nu este al sau.

Autorul recunoasterii poate sa conteste recunoasterea facuta si intr-un asemenea caz, iar nu numai cand recunoasterea a fost bazata pe o eroare de fapt.

Se pune insa problema daca, atunci cand recunoasterea neadevarata s-a facut cu stiinta, poate fi angajata raspunderea civila a autorului recunoasterii pentru prejudiciul cauzat copilului.

Jurisprudenta franceza nu lasa nesanctionate "recunoasterile de complezenta". Atunci cand o asemenea recunoastere este contestata, ea atrage nu numai desfiintarea cu efect retroactiv a legaturii de filiatie, ci si raspunderea autorului ei pentru prejudiciul cauzat copilului.

Temeiul raspunderii este insa controversat: unele opinii intemeiaza raspunderea autorului recunoasterii pe dreptul comun (raspundere civila delictuala pentru prejudiciul cauzat prin crearea unei false filiatii care, prin contestare, lasa copilul fara filiatie stabilita); alte opinii, inclusiv o parte din jurisprudenta franceza considera ca temeiul raspunderii il considera chiar actul unilateral al recunoasterii, care ar avea si semnificatia unui angajament unilateral prin care autorul recunoasterii s-a obligat fata de copil stabilindu-i un anumit statut civil, pe care, prin contestarea ulterioara l-a inlaturat. Din punct de vedere practic insa, chiar daca raspunderea s-ar intemeia pe ideea de angajament unilateral al autorului recunoasterii, in final, raspunderea acestuia ar fi tot una delictuala, deoarece, in materia actului unilateral, nu exista, ca in materie contractuala, reguli speciale de raspundere.

Intr-adevar, recunoasterea de filiatie trebuie sa fie nu numai exacta, ci si sincera. Astfel, s-ar putea pune in discutie raspunderea civila delictuala, intemeiata pe dispozitiile art. 998-999 C. civ, atunci cand se contesta recunoasterea facuta in conditiile in care autorul ei cunostea ca nu este parintele real al copilului, daca se face dovada si a celorlalte elemente ale raspunderii, inclusiv dovada unui prejudiciu, care poate fi si numai moral.

In lumina unei asemenea solutii, inseamna ca teoria viciilor de consimtamant in materia recunoasterii de filiatie nu numai ca se poate aplica fara dificultati majore si recunoasterii de filiatie, dar prezinta si importanta practica pentru autorul recunoasterii care se poate pune la adapost de raspunderea civila ori de cate ori poate face dovada ca recunoasterea care nu corespunde adevarului este afectata de un viciu de consimtamant.

Sectiunea 3

Actiunile in justitie privind filiatia

213. Notiune

Actiunile privind filiatia sunt actiuni de stare civila, care au ca obiect acest element al starii civile care este filiatia.

214. Clasificare

Sunt mai multe criterii pe baza carora pot fi clasificate actiunile in justitie privind filiatia:

A. Avand in vedere cele doua feluri ale filiatiei, actiunile se impart, in primul rand, in actiuni privind filiatia fata de mama si actiuni privind filiatia fata de tata.

B. Dupa obiectul sau finalitatea lor, actiunile privind filiatia se clasifica in urmatoarele categorii:

a) actiuni in reclamatie de stat. Prin aceste actiuni se urmareste obtinerea altei stari civile decat aceea pe care o are persoana in cauza. Fac parte din aceasta categorie actiunea in stabilirea maternitatii si actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei;

b) actiuni in contestatie de stat. Prin aceste actiuni se urmareste inlaturarea unei stari civile, respectiv a unei filiatii, pretins nereale, si inlocuirea ei cu alta, pretins adevarata. Fac parte din aceasta categorie: actiunea in contestarea recunoasterii de filiatie, actiunea in nulitatea recunoasterii de filiatie, actiunile in contestarea maternitatii, actiunea in contestarea paternitatii din casatorie, actiunea in tagaduirea paternitatii, actiunea in contestarea paternitatii stabilita prin hotarare judecatoreasca.

C. Dupa sfera persoanelor indreptatite sa le exercite, actiunile de stare civila privind filiatia se impart in:

a) actiuni ce pot fi exercitate numai de titularul starii civile sau de reprezentantul sau legal ori de persoanele anumite prevazute de lege si care pot fi continuate de mostenitori: actiunea in stabilirea filiatiei fata de mama, actiunea in stabilirea filiatiei fata de tata, actiunea in tagaduirea paternitatii. Potrivit art. 45 C. pr. civ., procurorul ar putea introduce o asemenea actiune cu caracter personal, intrucat este necesara pentru ocrotirea drepturilor copiilor;

b) actiuni ce pot fi pornite de catre orice persoana interesata. Acestea sunt actiunile in contestatie de stat, enumerate mai sus.

D. In sfarsit, dupa incidenta asupra lor a prescriptiei extinctive, actiunile de stat privind filiatia se clasifica in:

a) actiuni imprescriptibile, care alcatuiesc regula;

b) actiuni prescriptibile, care formeaza exceptia, si anume: actiunea in tagaduirea paternitatii, actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei, actiunea in nulitate relativa a recunoasterii de filiatie. Acestor actiuni le sunt, astfel, aplicabile dispozitiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, in masura in care prin dispozitiile speciale ale Codului familiei nu se prevede altfel.

Actiunile de stare civila privind filiatia nu se confunda cu actiunile in anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe acestea, reglementate de Legea nr. 119/1996.

Sectiunea 4

Filiatia fata de tata

Sub-sectiunea 4.1.

Chestiuni generale

215. Notiune

Filiatia fata de tata reprezinta legatura juridica intre un copil si barbatul care este considerat, in conditiile legii, tatal acestuia.

216. Temeiul filiatiei fata de tata

In mod firesc, paternitatea rezulta din faptul conceptiunii (zamislirii) copilului de catre un barbat.

In conditiile evolutiei spectaculoase a stiintelor medicale si a aparitiei procreatiei asistate medical - care a dezvoltat o problematica deosebit de complexa -,notiunea clasica a paternitatii, bazata pe adevarul biologic al conceptiunii copilului devine inaplicabila. Astfel, in cazul copilului conceput prin tehnicile de procreatie asistata medical care necesita interventia unui tert donator, nu mai exista identitate intre "tatal biologic" al copilului si "tatal legal".

Paternitatea se intemeiaza, in aceasta ipoteza, pe consimtamantul sotului sau al concubinului mamei de a fi considerat tatal copilului astfel conceput, in conditiile in care donatorul insusi a consimtit la efectuarea interventiei, in deplina cunostinta de cauza, acceptand sa nu fie considerat tata al copilului.

Potrivit art. 311-19 si art. 311-20 din C. civ. francez, introduse prin Legea nr. 94-653 din 29 iulie 1994, in cazul procreatiei asistate medical cu un tert donator, nici o legatura de filiatie nu poate fi stabilita intre donator si copilul astfel conceput. Sotii sau concubinii, care recurg la procreatia asistata medical ce necesita interventia unui tert donator, trebuie sa-si exprime consimtamantul in conditii care sa garanteze secretul operatiunii, in fata judecatorului sau a notarului, iar acesta are obligatia sa-i informeze asupra consecintelor consimtamantului lor cu privire la filiatia copilului.

Consimtamantul astfel exprimat impiedica orice actiune in contestare sau in reclamatie de stat, afara de cazul in care se pretinde ca copilul nu este rezultatul procreatiei asistate medical sau se invoca lipsa de efecte a consimtamantului. Astfel, consimtamantul nu produce efecte daca, inainte de a se realiza procreatia asistata medical, a intervenit decesul ori s-a introdus o actiune de divort sau care are ca obiect separatia de corp ori incetarea comunitatii de viata, precum si in cazul in care a fost revocat, in scris, in fata medicului competent sa realizeze aceasta asistenta medicala.

Cel care, dupa ce a consimtit sa se efectueze procreatia asistata medical, nu recunoaste copilul astfel conceput raspunde fata de mama si fata de copil. In afara de aceasta, va fi declarata judecatoreste si paternitatea copilului din afara casatoriei fata de acest barbat. Daca insa procreatia asistata medical se realizeaza fara interventia unui tert donator, "tatal biologic" este si "tatal legal" al copilul.

In conditiile reglementarii actuale din Codul familiei, ceea ce intereseaza este paternitatea in sens biologic, ce rezulta din faptul conceptiunii copilului.

Sub-sectiunea 4.2.

Timpul legal al conceptiunii copilului

217. Importanta problemei

Data conceptiei unui copil nu poate fi determinata cu certitudine - deocamdata, cel putin -, fiind ascunsa in intimitatea vietii parintilor si in procesul biologic intern al aparitiei fiintei umane.

In acelasi timp, data conceptiei este extrem de importanta, deoarece legea leaga de ea efecte juridice majore - cum este cazul art. 53 alin. C. fam., care prevede ca un copil conceput in timpul casatoriei are ca tata pe fostul sot al mamei, daca aceasta din urma nu a intrat intr-o noua casatorie -, iar determinarea ei in fapt este esentiala pentru stabilirea in concret a paternitatii (cum este cazul in care se poate dovedi ca, in perioada conceptiei, femeia si barbatul nu au avut relatii intime si, deci, barbatul nu poate fi, cu nici un chip, tatal copilului a carui paternitate este pusa in discutie).

218. Notiune

Avand in vedere faptul ca nu se poate determina cu certitudine data conceptiei unui copil, legea a instituit o prezumtie prin care se determina timpul legal al conceptiunii copilului, ce reprezinta o perioada de timp in care conceptia ar fi putut avea loc, perioada determinata de faptul ca, din punct de vedere medical, in afara limitelor ei conceptia copilului a carui paternitate este analizata nu a putut avea loc.

Aceasta prezumtie este de natura sa faciliteze stabilirea paternitatii atat pentru copilul din casatorie, cat si pentru cel din afara casatoriei.

Potrivit art. 61 C. fam., timpul cuprins intre a trei sute si a o suta optzecia zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se calculeaza de la zi la zi, ceea ce inseamna ca ziua de plecare a termenului (dies a quo) nu se ia in calcul, dar ziua in care se implineste termenul (dies ad quem) se socoteste. Rezulta, astfel, ca timpul legal al conceptiunii copilului este de 121 de zile.

219. Forta probanta a prezumtiei timpului legal al conceptiunii copilului

In ceea ce priveste forta probanta a acestei prezumtii, se considera, in general, in literatura juridica si in jurisprudenta, ca prezumtia trebuie analizata sub doua aspecte:

a) este absoluta (iuris et de iure), in sensul ca nu se poate face dovada ca durata gestatiei a fost mai mare de 300 de zile sau mai mica de 180 de zile;

b) este relativa (iuris tantum), in sensul ca se poate face dovada ca, in realitate, conceptiunea copilului a avut loc numai intr-o anumita parte, doar in anumite zile din timpul legal de 121 de zile. In sprijinul acestei interpretari s-a facut demonstratia ca exista o situatie in care este cert ca un copil a fost conceput intr-o anumita perioada din timpul legal al conceptiunii. Ipoteza este urmatoarea: imediat dupa desfacerea sau incetarea casatoriei o femeie da nastere unui copil si apoi, mai inainte sa se fi implinit 300 de zile de la desfacerea sau incetarea casatoriei, da nastere unui al doilea copil. Se poate observa ca o parte din timpul legal al conceptiunii celui de al doilea copilul se situeaza in timpul casatoriei, iar restul dupa desfacerea sau incetarea casatoriei. Or, este cert ca al doilea copil nu a fost conceput in timpul casatoriei, deoarece, prin ipoteza, el nu putea fi conceput decat dupa nasterea primului copil, ceea ce s-a produs dupa desfacerea sau incetarea casatoriei. Prin urmare, cel de al doilea copil a fost conceput numai intr-o anumita perioada din timpul legal al conceptiunii, respectiv acea parte de dupa nasterea primului copil, care se situeaza dupa desfacerea sau incetarea casatoriei, fiind asadar un copil din afara casatoriei.

Din punct de vedere medical, pe baza analizei caracteristicilor copilului la nastere (gradul de dezvoltare, dimensiuni, greutate etc.) se poate determina ca, in realitate, faptul conceptiei a avut loc intr-o anumita perioada din cadrul celor 121 de zile, ce reprezinta timpul legal al conceptiei.

220. Consecinte

Dupa cum am mai aratat, importanta practica a determinarii datei conceptiei si, pe cale de consecinta, a acestei prezumtii, se manifesta in materia filiatiei fata de tata.

In acelasi timp, in planul dobandirii capacitatii de folosinta, prin exceptie de la principiul potrivit caruia capacitatea de folosinta incepe la nasterea copilului, drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu (art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954). Aceasta exceptie, exprimata si prin adagiul infans concepus pro nato habetur quoties de commodis ejus agitur, este prevazuta si in Codul civil, in materie succesorala (art. 654 alin. 2) si in materie de donatie si testament (art. 808).

Sub-sectiunea 4.3.

Paternitatea copilului din casatorie

Prezumtia de paternitate

221. Definitie

Pater is est quod nuptiae demonstrat este un adagiu celebru: tatal este acela pe careil arata casatoria.

Astazi, potrivit art. 53 alin. 1 C. fam., copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei, iar conform alin. 2 al aceluiasi text copilul nascut dupa desfacerea, declararea nulitatii sau anularea casatoriei are ca tata pe fostul sot al mamei, daca a fost conceput in timpul casatoriei si nasterea sa avut loc inainte ca mama sa fi intrat intr-o noua casatorie.

Asa fiind, prezumtia de paternitate poate fi definita ca mijlocul legal de stabilire a filiatiei fata de tata, care indica drept tata al copilului pe sotul mamei din casatoria in timpul careia a avut loc faptul conceptiei sau nasterea.

222. Temei

Prezumtia de paternitate se intemeiaza, in primul rand, pe faptul conceptiunii copilului in timpul casatoriei, dat fiind ca filiatia biologica fata de tata rezulta din zamislirea copilului. In acest sens, nu are importanta cand s-a nascut copilul - in timpul casatoriei sau dupa casatorie. In acelasi timp, obligatia de fidelitate a sotiei este o conditie logica a instituirii prezumtiei de paternitate, deoarece - in absenta ei - nu s-ar putea presupune, cu acelasi grad de probabilitate, ca numai sotul mamei poate fi tatal copilului.

Deci, convietuirea sotilor si respectarea obligatiei de fidelitate de catre sotie sunt cele doua prezumtii simple pe care se intemeiaza prezumtia de paternitate a copilului conceput in timpul casatoriei.

Totusi, Codul familiei admite aplicarea prezumtiei de paternitate si copilului conceput inainte de casatorie, dar nascut in timpul casatoriei. In acest caz, prezumtia isi gaseste fundamentul doar in principiul ocrotirii interesului copilului si al familiei.

223. Conditiile aplicarii prezumtiei de paternitate

Din analiza dispozitiilor art. 53 alin. 1 si 2 C. fam., rezulta ca pentru aplicarea prezumtiei de paternitate trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a) stabilirea filiatiei fata de mama, potrivit legii, adica prin faptul nasterii, prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca (art. 47, 48, 50 si 52 C. fam.); aceasta inseamna ca nu este posibila din punct de vedere juridic stabilirea paternitatii copilului din casatorie inainte de stabilirea maternitatii;

b) casatoria mamei;

c) conceptiunea sau nasterea copilului in timpul casatoriei mamei acestuia (adica intre momentul incheierii casatoriei si mai inainte de desfacerea, incetarea, anularea sau constatarea nulitatii casatoriei).

In cazul in care copilul a fost conceput sau s-a nascut in timpul unei casatorii care ulterior este desfiintata, prezumtia de paternitate ramane aplicabila, deoarece, potrivit art. 23 alin. 2 C. fam., nulitatea casatoriei nu are nici o urmare in privinta copiilor.

Daca sunt indeplinite conditiile mentionate, in puterea legii, sotul mamei este prezumat tatal copilului conceput sau nascut in timpul casatoriei.

224. Incidenta art. 51 C. fam.

Art. 53 alin. 3 C. fam. prevede ca dispozitiile art. 51 C. fam. sunt aplicabile si situatiilor in care functioneaza prezumtia de paternitate.

In legatura cu acest text s-a pus problema daca el se refera numai la filiatia fata de mama, cu consecinta stabilirii astfel a primei conditii de aplicare a prezumtiei de paternitate, sau sensul sau este ca art. 51 C. fam. se aplica si filiatiei fata de tata, iar in cazul concordantei dintre mentiunile certificatului de nastere privitoare la tata si posesia de stat, nu s-ar mai putea contesta filiatia copilului fata de tata.

Interpretarea corecta este cea potrivit careia, in conditiile art. 53 alin. 1 si 2 C. fam., art. 51 C. fam. serveste la stabilirea uneia din conditiile prezumtiei de paternitate, si anume filiatia fata de mama, care - unita cu starea de casatorie si cu faptul conceptiei sau nasterii in timpul casatoriei - determina functionarea prezumtiei de paternitate.

Solutia contrara - si anume ca art. 51 C. fam. s-ar aplica tale quale filiatiei fata de tata - nu poate fi primita, deoarece ar duce la consecinte incompatibile cu art. 53 si 54 (care reglementeaza tagaduirea paternitatii) din Codul familiei; spre exemplu, mentiunea din certificatul de nastere privind tatal copilului, unita cu posesia de stat concordanta, l-ar putea indica drept tata pe un barbat cu mama convietuieste fara a fi divortat de cel cu care este casatorita, iar aceasta filiatie nu ar mai putea fi contestata de nimeni.

225. Caracterul exclusiv al prezumtiei

Paternitatea copilului din casatorie se stabileste exclusiv prin prezumtia de paternitate. Cu alte cuvinte, paternitatea copilului din casatorie nu se poate stabili nici prin recunoastere, nici pe calea actiunii in justitie, modalitati de stabilire proprii paternitatii din afara casatoriei (art. 56-60 C. fam.).

226. Conflicte de paternitate (dubla paternitate)

Dat fiind ca prezumtia de paternitate se poate intemeia fie pe faptul conceptiunii, fie pe cel al nasterii copilului in timpul casatoriei, se pot ivi conflicte de paternitate, cand unui copil i se atribuie doua paternitati din casatorie.

A. In primul rand, exista conflict de paternitate in urmatoarele ipoteze:

a) in cazul in care copilul este conceput in timpul unei casatorii, care a incetat, s-a desfacut prin divort sau a fost desfiintata, dar este nascut dupa ce mama s-a recasatorit. Conflictul se rezolva in sensul ca este considerat tata al copilului sotul mamei din cea de a doua casatorie, solutie care rezulta din interpretarea per a contrario a art. 53 alin. 2 C. fam. Intr-adevar, daca, atunci cand mama nu s-a recasatorit este considerat tata al copilului fostul sot al mamei, inseamna ca, daca mama s-a recasatorit, copilul are ca tata pe sotul mamei din cea de a doua casatorie;

b) in situatia in care sotul a fost declarat mort prin hotarare judecatoreasca, apoi sotia se recasatoreste si, la mai putin de 300 de zile de la data incheierii celei de a doua casatorii naste un copil, iar apoi sotul declarat mort reapare si se anuleaza hotararea declarativa de moarte. Potrivit art. 22 C. fam, prima casatorie este desfacuta pe data incheierii celei de a doua casatorii. In aceste conditii, copilul este considerat conceput in timpul primei casatorii si nascut in timpul celei de a doua. Problema se reduce practic la ipoteza din cazul precedent si, deci, tatal copilului va fi considerat sotul mamei din cea de a doua casatorie.

In ambele ipoteze infatisate mai sus, daca se tagaduieste paternitatea care rezulta din cea de a doua casatorie, se admite ca renaste de plin drept prima prezumtie si, deci, va fi considerat tatal copilului sotul mamei din prima casatorie. Daca si acesta tagaduieste paternitatea, atunci copilului devine din afara casatoriei.

B. In al doilea rand, se poate intampla ca femeia, sa dea nastere unui copil, in timp ce se gaseste, in acelasi timp, in doua casatorii, cu incalcarea dispozitiilor legale privind monogamia (art. 5 C. fam.). Se poate considera ca acesta este singurul caz autentic de conflict de paternitate, pentru care insa C. fam. nu ofera o solutie expresa. Din interpretarea art. 53 alin. 2 ar rezulta ca tatal copilului este sotul mamei din cea de a doua casatorie. Desi casatoria este lovita de nulitate (art.19 C. fam.), prezumtia de paternitate se aplica, deoarece nulitatea nu produce efecte in privinta copiilor.

227. Prezumtia de paternitate si mentiunile din actul de nastere al copilului

Principiul este acela ca prezumtia de paternitate opereaza independent de mentiunile din actul de nastere al copilului.

In legatura cu aceasta regula, in practica pot sa apara mai multe situatii:

a) Sotul mamei a fost trecut in actul de nastere al copilului drept tata. Aceasta mentiune nu face insa dovada irefragabila a paternitatii copilului. Trebuie sa se verifice daca sunt indeplinite conditiile pentru aplicarea prezumtiei de paternitate. Daca intr-adevar copilul este din casatorie, atunci, mentiunea din actul de nastere corespunde prezumtiei de paternitate, dar sotul mamei poate tagadui, potrivit legii, paternitatea copilului. Daca insa copilul este din afara casatoriei - de exemplu a fost nascut si conceput inainte de casatoria parintilor - , iar sotul mamei a fost gresit inregistrat drept tata al copilului, fara ca paternitatea lui sa se fi stabilit prin recunoastere sau hotarare judecatoreasca, atunci se poate introduce de catre orice persoana care are interes o actiune imprescriptibila in contestarea paternitatii din casatorie, prin care se tinde la dovedirea faptului ca prezumtia de paternitate nu-si gaseste aplicare si se cere si rectificarea actului de nastere, in mod corespunzator.

b) Un alt barbat decat sotul mamei a fost trecut in actul de nastere drept tata al copilului. Acest fapt nu poate conduce la inlaturarea prezumtiei de paternitate, daca sunt indeplinite conditiile pentru aplicarea ei. Inseamna ca va exista o neconcordanta intre paternitatea legala a copilului, stabilita prin prezumtia de paternitate si mentiunea actul de nastere. Tatal copilului este tot sotul mamei, iar cel interesat - mama copilului, copilul sau sotul mamei - poate introduce o actiune in constatarea aplicabilitatii prezumtiei de paternitate si in rectificarea actului de nastere.

c) Actul de nastere nu indica numele tatalui. Aceasta nu inseamna neaparat ca paternitatea copilului nu este cunoscuta sau ca este vorba de un copil din afara casatoriei. Daca sunt indeplinite conditiile pentru ca sotul mamei sa fie considerat tatal copilului, se poate, de asemenea, introduce o actiune in constatarea aplicabilitatii prezumtiei de paternitate si in completarea actului de nastere.

Asadar, este neindoielnic ca prezumtia de paternitate se aplica si isi produce efectele independent de mentiunile din actul de nastere al copilului.

228. Forta prezumtiei de paternitate

Regula pater is est. avea la origine puterea unei prezumtii absolute, irefragabile. Sotul mamei era considerat tatal copilului, chiar atunci cand era evident ca aceasta nu corespundea realitatii. Or, dat fiind ca prezumtia de paternitate se intemeiaza fie pe alte prezumtii simple (art. 53 alin. 2 C. fam.), fie pe nevoia ocrotirii interesului copilului (art. 53 alin. 1 C. fam.), inseamna ca pot exista situatii in care aceasta prezumtie sa nu corespunda realitatii. Nu se confunda aceste situatii cu cele in care prezumtia nu-si gaseste aplicare pentru ca nu sunt indeplinite conditiile legale pentru ca sotul mamei sa fie considerat tata al copilului (de exemplu, desi mama nu era casatorita in momentul conceptiei, respectiv al nasterii copilului, actualul sot al mamei este inregistrat ca tata al copilului in temeiul unei gresite aplicari a prezumtiei de paternitate) si, astfel, orice persoana poate sa conteste aparenta filiatie fata de tata din casatorie.

Atunci cand se pune problema fortei juridice a prezumtiei de paternitate si a concordantei acesteia cu realitatea, avem in vedere situatiile in care sunt indeplinite conditiile legale pentru aplicarea prezumtiei de paternitate, dar se poate pune problema daca, in realitate, sotul mamei este tatal biologic al copilului.

In conceptia Codului familiei, prezumtia de paternitate nu are caracter absolut, pentru ca legea permite sa se faca dovada contrara acestei prezumtii, in sensul ca sotul mamei nu este tatal copilului. Dar nu se poate spune nici ca aceasta prezumtie este o prezumtie relativa obisnuita, deoarece dovada contrara nu se poate face oricand, oricum si de orice persoana interesata.

Prezumtia de paternitate nu poate fi rasturnata decat pe calea formularii unei actiuni in tagaduirea paternitatii si numai daca se admite aceasta actiune, in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Daca insa nu se tagaduieste paternitatea copilului, prezumtia se consolideaza si devine absoluta. S-ar putea astfel considera ca aceasta prezumtie are un caracter mixt, care imprumuta atat trasaturile unei prezumtii relative, cat si pe cele ale unei prezumtii absolute.

Actiunea in tagaduirea paternitatii

229. Precizari prealabile

Paternitatea copilului din casatorie poate fi inlaturata numai pe calea actiunii in tagaduirea paternitatii. Sotul mamei nu ar putea inlatura prezumtia de paternitate printr-un act extrajudiciar, de negare ori refuz al paternitatii. Tagaduirea acesteia nu poate fi decat rezultatul unei hotarari judecatoresti. Actiunea in tagaduirea paternitatii prezinta unele caractere specifice, analizate in continuare.

230. Cazurile in care se poate tagadui paternitatea

Potrivit art. 54 alin. 1 C. fam., paternitatea poate fi tagaduita daca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului.

Legea nu enumera, asadar, cazurile in care sotul mamei poate tagadui paternitatea, ci enunta doar o regula generala, urmand ca instanta sa decida de la caz la caz.

Imposibilitatea ca sotul mamei sa fie tatal copilului poate fi de natura fizica, (impotenta sexuala - incapacitate de erectie ori de copulare sau o incapacitate de procreare), sociala (imposibilitatea de coabitare a sotilor, datorita unei detentii privative de libertate, unei disparitii, unei misiuni in strainatate, unei boli, , unui accident etc.) ori morala (conflicte grave intre soti in timpul legal al conceptiunii copilului, care excludeau existenta raporturilor conjugale).

Simpla despartire in fapt a sotilor in timpul legal al conceptiunii copilului nu reprezinta decat un indiciu, iar nu o proba indestulatoare pentru tagaduirea paternitatii.

Tot astfel, faptul ca mama a avut relatii extraconjugale in timpul conceptiunii copilului nu este o imprejurare suficienta pentru a se rasturna prezumtia de paternitate, ci trebuie sa se recurga la probe stiintifice pentru a se afla adevarul.

Faptul ca mama copilului recunoaste ca sotul sau nu este tatal copilului nu poate conduce automat la admiterea actiunii in tagaduirea paternitatii, deoarece legea impune sa se faca dovada ca sotul mamei nu poate fi tatal copilului, astfel incat este necesar ca recunoastere mamei trebuie sa se coroboreze cu alte mijloace de proba.

231. Titularul actiunii in tagaduirea paternitatii

Potrivit art. 54 alin.2 C. fam., actiunea in tagaduirea paternitatii poate fi pornita numai de sotul mamei.

Asa fiind, se poate spune ca, in conceptia legiuitorului, aceasta actiune trebuia sa aiba un caracter exclusiv personal, in sensul ca sotul mamei este unicul titular al unei asemenea actiuni. Dupa cum se va arata mai jos, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutional acest text, consacrand si dreptul mamei si al copilului de a porni actiunea.

Creditorii sotului nu pot introduce actiunea.

De asemenea, mostenitorii sotului nu pot porni actiunea, dar o pot continua, afara de cazul in care tatal a renuntat la judecata ori aceasta s-a perimat sau (potrivit art. 246 si, respectiv, art. 248 C. pr. civ.). Ei pot insa continua actiunea, dar numai daca au acceptat mostenirea, ceea ce inseamna ca actiunea isi schimba caracterul, pentru ca ei urmaresc un scop patrimonial.

Reprezentantul legal al sotului pus sub interdictie poate introduce actiunea, insa numai cu incuviintarea autoritatii tutelare (art. 54 alin.3 C. fam.). Daca tutore este chiar mama copilului, intrucat exista contrarietate de interese, actiunea se va porni de un curator numit in conditiile art. 132 si art. 147 C. fam.

De asemenea, art. 45 din C. pr. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, permite si procurorului sa porneasca actiunea, ceea ce largeste sfera persoanelor care pot tagadui paternitatea copilului din casatorie.

232. Termenul de prescriptie a dreptului la actiune

Potrivit art. 55 C. fam., actiunea in tagaduirea paternitatii se prescrie intr-un termen de 6 luni. Legea a prevazut un termen scurt de prescriptie pentru aceasta actiune, in scopul a nu mentine mult timp incertitudine asupra paternitatii copilului si de a ocroti, si in acest fel, interesului copilului.

In ceea ce priveste data de la care curge acest termen, art. 55 C. fam. distinge, dupa cum actiunea se introduce de catre sotul mamei sau de catre reprezentantul acestuia.

A. Cand actiunea se introduce de catre sotul mamei, termenul de prescriptie curge de la data la care sotul mamei a cunoscut nasterea copilului (art. 55 alin. 1 C. fam.). Legea a stabilit, asadar, un moment subiectiv de la care incepe sa curga termenul de prescriptie.

Daca filiatia copilului fata de o femeie care este casatorita s-a stabilit dupa nasterea copilului, termenul curge de la data la care sotul mamei a luat cunostinta despre stabilirea filiatiei fata de mama, deoarece numai de la aceasta data functioneaza fata de el prezumtia de paternitate si, pe cale de consecinta, el poate actiona in sensul tagaduirii paternitatii (actio non natae non prescribitur - daca dreptul la actiune nu s-a nascut, nici nu se poate prescrie).

Daca tutorele sotului mamei pus sub interdictie nu a pornit actiunea (potrivit art. 54 lin. 3 C. fam.), sotul mamei o poate introduce dupa ridicarea interdictiei, in termen de 6 luni de la data la care a cunoscut nasterea copilului sau, dupa caz, de la data la care a luat cunostinta despre stabilirea filiatiei copilului fata de mama care este sotia lui.

In cazul conflictelor de paternitate, daca se tagaduieste paternitatea copilului din cea de a doua casatorie a mamei, sotul mamei din prima casatorie poate porni actiune in tagaduirea paternitatii in termen de 6 luni de la data la care a luat cunostinta despre hotararea judecatoreasca prin care s-a admis tagada paternitatii copilului fata de sotul din cea de a doua casatorie, ceea ce a facut sa functioneze prezumtia impotriva sotului din prima casatorie.

B. Daca sotul mamei este pus sub interdictie, art. 54 alin. 3 C. fam. prevede ca actiunea poate fi pornita de tutore, dar numai cu incuviintarea autoritatii tutelare.

Intr-o asemenea ipoteza, daca sotul a fost pus sub interdictie inainte de implinirea a sase luni de la data la care a aflat de nasterea copilului, art. 55 alin. 2 C. fam. prevede ca un nou termen de sase luni incepe sa curga de la data la care tutorele a cunoscut nasterea copilului.

233. Persoana impotriva careia se porneste actiunea

Codul familiei nu contine dispozitii cu privire la aceasta chestiune. Art. 54 alin. 3 prevede numai ca, in toate cazurile, mama copilului va fi citata. De aici s-ar putea trage concluzia ca actiunea in tagaduirea paternitatii se introduce impotriva copilului. Insa, daca acesta este minor, se impun urmatoarele nuantari:

a) Copilul are varsta sub 14 ani: actiunea se introduce impotriva reprezentantului copilului, care poate fi mama copilului, tutorele sau un curator ad-hoc, numit in conditiile art. 132 C. fam. (de exemplu, daca mama a decedat si singurul reprezentant al copilului este tatal fata de care functioneaza prezumtia de paternitate si care tagaduieste aceasta prezumtie). Daca in cursul procesului copilul decedeaza, actiunea va putea fi continuata impotriva mostenitorilor acestuia.

b) Copilul are varsta intre 14-18 ani: el participa singur in proces, deci actiunea se introduce impotriva lui; daca, in cursul procesului, copilul decedeaza, actiunea va fi continuata impotriva mostenitorilor acestuia.

Sotul mamei poate introduce actiunea si dupa ce copilul a decedat, impotriva mamei copilului sau, daca aceasta e decedata, impotriva altor mostenitori ai copilului.

Atunci cand mama reprezinta pe copil, ea sta in proces in dubla calitate: in nume propriu si in numele copilului.

Actiunea in tagada paternitatii in lumina jurisprudentei Curtii Constitutionale si a Curtii Europene

234. Evolutia jurisprudentei Curtii Constitutionale

In literatura juridica si in jurisprudenta, art. 54 alin. 2 din C. fam. - care prevede dreptul exclusiv al sotului mamei de a face in justitie dovada contrara, pe calea actiunii in tagaduirea paternitatii - a fost in mod constant criticat, aratandu-se ca inlaturarea acestui exclusivism constituie o modificare ce trebuie inscrisa printre cele mai grabnice din cate necesita Codul familiei; au fost evocate diferite situatii in care, desi este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului, iar acesta nu tagaduieste paternitatea, prezumtia nu mai poate fi rasturnata de nici o alta persoana, devenind imposibila din punct de vedere juridic stabilirea paternitatii reale a copilului.

Monopolul sotului mamei asupra actiunii in tagaduirea paternitatii nu constituie, astfel, decat o piedica absoluta in stabilirea adevaratei paternitati a copilului.

Din pacate, legiuitorul roman a manifestat in domeniul reglementarii relatiilor de familie un conservatorism exagerat si nu a avut nici o reactie la repetatele sublinieri privind necesitatea modificarii art. 54 C. fam.

Momentul de rascruce, decisiv a fost marcat, in cele din urma de Curtea Constitutionala.

A. Intr-o prima etapa, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995, s-a pronuntat in sensul ca art. 54 alin. 2 din C. fam. este constitutional.

In aceasta speta, pretinsul tata biologic a formulat o "actiune in contestarea paternitatii prezumate", invocand exceptia de neconstitutionalitate a art. 54 alin. 2 C. fam. in raport cu art. 21, art. 26 si art. 49 din Constitutie, precum si cu prevederile Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale Conventiei cu privire la drepturile copilului.

Curtea Constitutionala a respins exceptia, retinand, in esenta urmatoarele:

a) nu poate fi inlaturat caracterul absolut al prezumtiei de paternitate, deoarece aceasta ar favoriza destabilizarea familiei si a casatoriei, ar promova un climat de imoralitate si instabilitate in societate si ar leza interesele copiilor;

b) a recunoaste dreptul oricarui barbat de a tagadui paternitatea, afirmand ca el este tatal copilului ar contraveni dispozitiilor art. 44 din Constitutie care proclama ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea lor, pe drepturile si indatoririle parintilor de a asigura cresterea, educarea si instruirea copiilor;

c) art. 54 din C. fam. nu instituie o discriminare in sensul art. 16 din Constitutie, deoarece art. 49 din Constitutie prevede ca exercitiul unor drepturi poate fi restrans prin lege;

d) art. 54 din C. fam. nu contravine art. 21 din Constitutie, deoarece liberul acces la justitie este consacrat pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime; or, reclamantul nu are nici un drept si nici un asemenea interes pentru a tagadui paternitatea;

e) reclamantul nu poate invoca nici art. 26 din Constitutie privitor la protectia vietii sale familiale, deoarece cererea lui contravine alin. (2) al acestui text, fiind bazata tocmai pe imoralitatea actiunii sale, pe relatiile adulterine pe care pretinde ca le-a intretinut cu mama copilului.

Aceasta prima decizie a Curtii Constitutionale a fost in evidenta contradictie cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, in speta Kroon s.a. contra Olandei, prin Hotararea din 27 octombrie 1994, a decis ca interdictia instituita de o lege nationala pentru femeia casatorita de a tagadui paternitatea sotului contravine art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (C.E.D.O.), privind dreptul la respectarea vietii de familie.

B. In acest context, prin decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, Curtea Constitutionala a revenit expres asupra solutiei anterioare, tinand seama de jurisprudenta Curtii Europene in aceasta materie.

Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea art. 54 alin. 2 C. fam. si a statuat astfel dreptul mamei si copilului nascut in timpul casatoriei de a porni actiunea in tagaduirea paternitatii, avand in vedere faptul ca, in speta, acestia au formulat actiunea si au invocat exceptia de neconstitutionalitate.

Ca si in alte cazuri in care Curtea Constitutionala a constatat ca un text de lege restrictiv este neconstitutional in raport cu un drept fundamental, apar serioase dificultati practice, deoarece decizia Curtii Constitutionale nu poate contine decat o regula de principiu a carei aplicabilitate presupune insa existenta unor reglementari concrete.

235. Fundamentul actiunii promovate de mama sau de copil

Atunci cand actiunea este pornita de mama copilului sau de copil, regula generala stabilita de art. 54 alin. 1 din C. fam. este, de asemenea, aplicabila, deci trebuie sa se faca dovada ca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului.

Se pune insa problema de a stabili care este fundamentul juridic al acestei actiuni si daca regula generala cuprinsa in art. 54 alin. 1 C. fam este suficienta. Pentru aceasta ar trebui analizate considerentele deciziei Curtii Constitutionale si ale hotararii Curtii Europene de la Strasbourg.

Daca avem in vedere Hotararea din 27 octombrie 1994 a Curtii Europene a Drepturilor Omului, fundamentul juridic al unei asemenea actiuni se circumscrie adevarului biologic si social, privit insa din punctul de vedere al interesului copilului care are dreptul sa-si stabileasca legal paternitatea reala fata de barbatul care este tatal sau biologic, altul decat sotul mamei .

Decizia Curtii Constitutionale a asimilat aceasta conceptie, atunci cand a analizat art. 54 alin. 2 din C. fam. in raport cu art. 26 din Constitutie si care consacra acelasi principiu al ocrotirii vietii familiale, subliniind expres ca se reconsidera jurisprudenta anterioara, avand in vedere modul de interpretare si aplicare a art. 8 din C.E.D.O. de catre Curtea Europeana.

De aceea, desi decizia Curtii Constitutionale se bazeaza si pe alte texte din Constitutie decat art. 26, neconstitutionalitatea art. 54 alin. 2 din C. fam. rezida in contradictia cu dispozitiile art. 26 din Constitutie, raportate la art. 8 din C.E.D.O., astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeana.

236. Conditiile promovarii actiunii de catre mama sau de catre copil

Atunci cand actiunea in tagaduirea paternitatii se exercita de mama copilului si de copil este legitima grija de a nu inrautati conditia juridica a copilului, avand in vedere faptul ca situatia de copil din afara casatoriei fara paternitate stabilita (filius nullius) este una dintre cele mai dramatice pentru copil.

De aceea, tagaduirea paternitatii de catre mama copilului si de catre copil nu poate fi privita unilateral, numai prin prisma adevarului biologic - sotul mamei nu este tatal copilului - si cu atat mai putin doar prin prisma egalitatii sotilor, ci trebuie plasata in contextul mai larg al dreptului fundamental al copilului la viata de familie, ceea ce confera tagaduirii paternitatii o dimensiune psiho-sociala ce nu poate fi neglijata.

Interesul copilului nu se rezuma doar la faptul ca sotul mamei nu este tatal biologic, ci este, in primul rand, acela de a putea consacra juridic legatura de filiatie fata de barbatul care in realitate este tatal biologic, in conditiile unor relatii de familie de facto. De aceea, pentru copil, tagaduirea paternitatii fata de sotul mamei este doar mijlocul pentru a-si stabili paternitatea reala.

Ar rezulta ca admiterea actiunii introdusa de mama si copil presupune atat respectare regulii generale, prevazuta de art. 54 alin. 1 C. fam., cat si o conditie suplimentara constand in existenta in fapt a unor relatii de familie intre copil si tatal biologic. Aceasta conditie constituie garantia ca paternitatea din casatorie fata de sotul mamei, care nu corespunde realitatii, va fi substituita de paternitatea fata de tatal biologic.

Existenta in fapt a relatiilor de familie statornicite intre copil si pretinsul tata biologic poate fi dovedita cu orice mijloc de proba, urmand ca, de la caz la caz, instantele judecatoresti sa aprecieze in ce masura aceasta conditie este indeplinita, avand ca reper jurisprudenta Curtii Europene in aceasta materie. Convietuirea mamei cu pretinsul tata biologic nu trebuie fetisizata, deoarece, chiar si in conditiile in care aceasta convietuire nu exista sau inceteaza, ceea ce intereseaza este existenta unei legaturi active intre copil si pretinsul tata biologic.

237. Diferente

Prin urmare, prin fundamentul ei si conditiile de exercitare, actiunea in tagaduirea paternitatii introdusa de mama copilului si de copil, in temeiul dreptului recunoscut prin decizia Curtii Constitutionale, se deosebeste de actiunea in tagaduirea paternitatii al carei titular este sotul mamei, reglementata de art. 54 C. fam.

Astfel fundamentata, actiunea in tagaduirea paternitatii avand ca titulari pe mama copilului pe de copil poate fi calificata ca un caz special de contestare a starii civile a copilului, care presupune neconcordanta intre posesia de stat a copilului (ilustrata prin anumite relatii de familie existente in fapt - tractatus - si, uneori, recunoscute ca atare in societate - fama -, ca elemente al posesiei de stat) si situatia de drept (prezumtia legala de paternitate).

238. Prescriptia dreptului la actiune formulata de mama sau de copil

Neavand dreptul sa legifereze, Curtea Constitutionala - dupa declararea ca neconstitutional a art. 54 alin. 2 - a lasat "neacoperit" un aspect deosebit de important in cadrul regimului juridic al actiunii in tagada paternitatii, promovata de mama sau de copil, si anume prescriptia dreptului material la actiune.

Art. 55 alin. 1 C. fam. reglementeaza numai prescriptia dreptului la actiunea in tagaduirea paternitatii, formulata de tata, si anume - dupa cum am mai aratat - 6 luni de la data cand tatal prezumat a luat cunostinta de nasterea copilului.

In contextul creat prin recunoasterea, de catre Curtea Constitutionala, a dreptului mamei si copilului de a promova actiunea in tagada paternitatii, doua solutii sunt posibile:

A. Actiunea este imprescriptibila, deoarece este o actiune avand un obiect nepatrimonial, iar principiul in cazul acestor actiuni este imprescriptibilitatea, ele fiind prescriptibile in mod exceptional, numai daca legea o prevede in mod expres (ca in cazul art. 55 alin. 1 C. fam.).

B. Actiunea este prescriptibila in acelasi termen de sase luni, art. 55 alin. 1 C. fam. fiind pe deplin aplicabil, prin analogie, termen care incepe sa curga, insa, in mod diferit, dupa cum este vorba de mama sau de copil:

a) In cazul mamei, termenul curge de la data nasterii, deoarece mama cunoaste faptul ca sotul sau nu este tatal copilului si nu exista nici o ratiune pentru care sa se fixeze un alt moment de la care sa inceapa sa curga, pentru ea, termenul de prescriptie extinctiva.

b) In cazul copilului, termenul incepe sa curga de la data ajungerii la majorat. Aceasta solutie se impune nu numai pentru ca, de la acea data copilul are capacitate de exercitiu deplina - inclusiv in plan procesual -, ci mai ales pentru ca de la varsta majoratului poate avea maturitatea necesara pentru a aprecia asupra introducerii actiunii.

Neindoielnic, cea de a doua solutie poate fi discutabila, mai ales sub aspectul momentului de la care incepe sa curga prescriptia pentru minor, care este propus pe baza unei interpretari care poate fi contestata.

Cu toate acestea, solutia prescriptibilitatii este preferabila, pentru urmatoarele argumente:

- este a adevarat ca actiunile de stare civila sunt, ca regula generala, imprescriptibile sub aspect extinctiv, iar prescriptibilitatea lor trebuie sa fie expres prevazuta de lege, dar astfel de actiuni - cum este tagada paternitatii - trebuie sa fie prescriptibile, pentru a nu permite sa planeze o indelungata incertitudine asupra unor relatii atat de sensibile, cum sunt cele ce tin de filiatie;

- asa fiind, si intrucat nu exista o diferenta de natura juridica intre actiunea formulata de tata si cea formulata de mama sau copil - deosebirile in ce priveste fundamentul celor doua actiuni nefiind esentiale si nejustificand un regim juridic diferit in ce priveste prescriptia - se impune aplicarea aceleiasi reguli din art. 55 alin. 1 C. fam. si in ce priveste actiunea in tagada paternitatii formulata de mama sau de copil.

Sub-sectiunea 4.4.

Filiatia fata de tatal din afara casatoriei

239. Reglementare

Filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste fie prin recunoastere, fie prin hotarare judecatoreasca (art. 56 C. fam. si art. 3 din Conventia europeana asupra statutului juridic al copiilor nascuti in afara casatoriei).

Stabilirea paternitatii prin recunoastere

240. Notiune

Recunoasterea de paternitate este actul juridic (manifestarea unilaterala de vointa) prin care un barbat declara ca un anumit copil este al sau.

Potrivit art. 57 teza I C. fam., copilul conceput si nascut in afara de casatorie poate fi recunoscut de tatal sau.

241. Copii care pot fi recunoscuti

In principiu, poate fi recunoscut orice copil care este din afara casatoriei.

A. De regula, este recunoscut copilul nascut.

B. Se admite insa ca poate fi recunoscut si copilul conceput, dar inca nenascut, insa recunoasterea este sub conditia suspensiva ca, la nastere, copilul sa aiba situatia juridica de copil din afara casatoriei. Solutia se intemeiaza pe dispozitiile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, care recunoaste copilului capacitate de folosinta anticipata inca de la conceptie, in ceea ce priveste drepturile sale.

C. Copilul decedat poate fi recunoscut, dar numai daca a lasat descendenti firesti (art. 57 alin. 1, C. fam.). Solutia se justifica prin interesul de a impiedica recunoasterile ce s-ar face numai in interesul tatalui, pentru a veni la mostenirea copilului.

D. Copilul recunoscut poate fi, de asemenea recunoscut si de un al barbat, altfel spus sunt posibile mai multe recunoasteri succesive de paternitate. In sprijinul acestei solutii pot fi aduse urmatoarele argumente:

- nu exista un text expres care sa impiedice recunoasterea copilului deja recunoscut de un alt barbat, precum in materia filiatiei fata de mama; singura conditie pe care legea o impune in cazul paternitatii este ca acel copil sa fie din afara casatoriei;

- interesul copilului este acela de a-si stabili paternitatea fata de adevaratul tata. Daca se fac mai multe recunoasteri succesive, cel interesat va contesta recunoasterea care nu corespunde realitatii.

Insa, in cazul unor recunoasteri succesive de paternitate, ofiterul de stare civila va putea insa refuza inregistrarea recunoasterilor ulterioare, daca prima recunoastere a fost deja inregistrata. Intr-o asemenea ipoteza, cel caruia i s-a refuzat inregistrarea recunoasterii va putea sa atace refuzul la judecatoria in raza careia domiciliaza, potrivit art. 10 din Legea nr. 119/1996, contestand concomitent recunoasterea anterioara, in conditiile art. 58 alin. 1 C. fam.

Altfel spus, cea de a doua recunoastere va fi afectata de conditia suspensiva a inlaturarii, potrivit legii, a primei recunoasteri. Aceasta inlaturare poate fi efectul admiterii actiunii prin care se contesta prima recunoastere ori a unei actiuni in anularea sau in constatarea nulitatii primei recunoasteri.

E. Se pune insa problema daca poate fi recunoscut copilul din afara casatoriei care si-a stabilit paternitatea prin hotarare judecatoreasca. Dat fiind ca hotararea judecatoreasca este opozabila erga omnes, o asemenea recunoastere este lipsita de efecte juridice pana la data la care, potrivit art. 23 alin. 2 teza a II-a din Decretul nr. 31/1954 se face dovada contrara pe cale judecatoreasca si se inlatura paternitatea stabilita in justitie, recunoasterea va produce efecte.

Potrivit art. 23 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, hotararile judecatoresti in materie de stare civila sunt opozabile si tertilor, insa acestia sunt in masura sa faca dovada contrara.

Or cel care face a doua recunoastere este un tert fata de hotararea judecatoreasca anterioara privind stabilirea paternitatii. In aceste conditii, se poate spune ca si recunoasterea unui copil a carui paternitate a fost stabilita prin hotarare judecatoreasca este valabila sub conditia suspensiva a inlaturarii efectelor sale, ca urmare a actiunii autorului recunoasterii.

Practic, ofiterul de stare civila va refuza inregistrarea recunoasterii, cu motivarea existentei hotararii judecatoresti de stabilire a paternitatii, iar autorul recunoasterii va ataca refuzul la judecatoria in raza careia domiciliaza, potrivit aceluiasi art. 10 din Legea nr. 119/1996, urmand ca in cadrul acestei actiuni sa dovedeasca faptul ca paternitatea stabilita prin hotarare judecatoreasca nu corespunde realitatii.

242. False conflicte de paternitate

In practica poate sa apara situatia in care un barbat sa faca recunoasterea unui copil din casatorie. Evident nu se pune problema unui conflict de paternitate deoarece, potrivit legii, sotul mamei este tatal copilului.

Asa fiind, recunoasterea unui copil din casatorie nu are nici un efect, atata timp cat copilul beneficiaza de prezumtia de paternitate. Daca insa se tagaduieste paternitatea, atunci copilul devine din afara casatoriei cu paternitatea stabilita fata de barbatul care l-a recunoscut. Se poate, deci, considera ca recunoasterea unui copil din casatorie este facuta sub conditia suspensiva a admiterii actiunii in tagaduirea paternitatii.

243. Particularitati privind contestarea recunoasterii de paternitate

Potrivit art. 58 alin. 1 C. fam., recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata.

Desi, in principiu, sarcina probei incumba reclamantului - potrivit art. 1169 C. civ., alin. 2 al art. 58 C. fam. prevede ca, atunci cand actiunea in contestarea recunoasterii de paternitate se introduce de catre mama, de catre cel recunoscut sau de catre descendentii acestuia, dovada paternitatii este in sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai.

Prin urmare, sarcina probei este rasturnata, ca si cum, in aceste situatii, s-ar prezuma ca recunoasterea nu corespunde adevarului, iar autorul recunoasterii se gaseste in situatia de a face dovada paternitatii, ca in situatia in care el ar fi introdus o actiune in reclamatie de stare civila.

Stabilirea paternitatii prin hotarare judecatoreasca

244. Consideratii generale

Copilul din afara casatoriei isi poate stabili filiatia pe calea unei actiuni in justitie, daca tatal nu-l recunoaste. Remarcabil este faptul ca, potrivit Codului familiei, cercetarea paternitatii este libera adica legea nu stabileste limitativ cazurile in care se poate porni o asemenea actiune, singura conditie fiind aceea ca, prin aceasta actiune sa se urmareasca stabilirea paternitatii unui copil din afara casatoriei. Aceasta actiune prezinta unele trasaturi specifice, din punctul de vedere al titularului, al termenului in care se poate porni si al procedurii de judecata.

245. Titularul actiunii

Actiunea in stabilirea paternitatii are un caracter personal si apartine copilului.

In literatura juridica si in practica judecatoreasca s-a stabilit ca actiunea apartine atat copilului minor, cat si celui major. De asemenea, copilul din afara casatoriei, chiar adoptat poate introduce actiunea in stabilirea paternitatii, dat fiind ca legea nu interzice aceasta si exista intotdeauna interes pentru stabilirea paternitatii firesti.

In cazul in care copilul nu are capacitate deplina de exercitiu, distingem urmatoarele situatii, in ceea ce priveste exercitiul dreptului la actiune:

a) Copilul are capacitate restransa de exercitiu. Dat fiind ca este vorba de o actiune cu caracter personal nepatrimonial, copilul poate introduce singur actiunea, fara nici o incuviintare.

b) Copilul este lipsit de capacitate de exercitiu. In acest caz, potrivit art. 59 alin. 1 C. fam., actiunea se porneste de catre mama, in numele copilului, chiar daca aceasta este minora, ori de catre reprezentantul legal al copilului. Mama poate porni actiunea chiar daca este decazuta din drepturile parintesti, potrivit art. 109 C. fam.

Mama copilului nu poate renunta la actiunea in stabilirea paternitatii (potrivit art. 246 C. pr. civ.) si nici nu poate incheia o tranzactie cu pretinsul tata al copilului (potrivit art. 1704 C. civ. si art. 271-273 C. pr. civ.), prin care sa renunte la cercetarea paternitatii pe tot timpul minoritatii copilului, deoarece actiunea apartine copilului, mama fiind indreptatita numai s-o exercite, iar renuntarea sau tranzactia ar contraveni interesului superior al copilului (art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004).

Mostenitorii copilului nu pot introduce actiunea, dar o pot continua (art. 59 alin. 2 C. fam.). Se considera ca, in mainile mostenitorilor, actiunea se interverteste, dobandind un caracter preponderent patrimonial.

Tatal din afara casatoriei nu poate introduce actiune in stabilirea paternitatii, deoarece el are posibilitatea de a recunoaste copilul.

246. Termenul de prescriptie a dreptului la actiunea in stabilirea paternitatii

Potrivit art. 60 alin 1 C. fam., actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita in termen de un an de la nasterea copilului. Acesta este, neindoielnic, un termen de prescriptie .

In ceea ce priveste data de la care termenul incepe sa curga, legea distinge mai multe situatii:

a) Termenul curge de la nasterea copilului (art. 60 alin. 1 C. fam.), moment obiectiv, care poate fi probat cu certificatul de nastere al copilului.

b) Daca, in temeiul art. 54 alin. 2 C. fam., a fost tagaduita paternitatea unui copil din casatorie, termenul curge de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a admis tagada paternitatii (art. 60 alin. 2 C. fam.); acest moment - obiectiv - va fi dovedit cu mentiunea de pe hotararea judecatoreasca privind caracterul sau irevocabil.

c) In cazul in care mama a convietuit cu pretinsul tata ori daca acesta a prestat intretinere copilului, termenul curge de la data incetarii convietuirii ori a prestarii intretinerii (art. 60 alin. 3 C. fam.). Aceste imprejurari modifica data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, deoarece, pe de o parte, fac sa se creada ca prezumtivul tata va proceda la recunoasterea copilului, iar pe de alta parte au putut influenta mama copilului sau pe copil de a nu actiona in justitie.

Ca natura juridica, aceste imprejurari - convietuirea sau intretinerea - reprezinta cauze de intrerupere a prescriptiei deoarece ele au semnificatia unei adevarate recunoasteri tacite, conform art. 16 alin. 1 lit. din Decretul nr. 167/1958, care intrerupe prescriptia, de aceea trebuie sa intervina in decursul termenului de un an de la nasterea copilului.

In ceea ce priveste intelesul notiunii de convietuire aceasta implica traiul in comun sau cel putin existenta unor legaturi statornice, cu caracter de continuitate.

Referitor la notiunea de intretinere, aceasta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa fie benevola, iar nu prestata in temeiul unei obligatii rezultand din clauze contractuale sau ca executare a unei sarcini;

- sa fie substantiala si continua, pentru a satisface nevoile copilului. In practica judecatoreasca s-a decis ca intretinerea poate fi inteleasa si in sens de intretinere morala, prin grija si atentia acordate copilului, socotit ca atare.

Incetarea convietuirii sau a intretinerii, in raport cu care se calculeaza termenul de prescriptie se pot datora atat atitudinii subiective a pretinsului tata, cat si unor cauze obiective.

Fiind o chestiune de fapt, momentul incetarii convietuirii sau a intretinerii poate fi dovedit cu orice mijloc de proba.

d) In afara acestor cazuri prevazute de lege, pot exista si alte situatii in care termenul de un an nu curge de la nasterea copilului, precum in cazul in care paternitatea copilului s-a stabilit prin recunoastere, iar ulterior, prin hotarare judecatoreasca, recunoasterea este anulata sau se admite actiunea in contestarea recunoasterii. Termenul de un an ar urma sa curga, intr-o asemenea ipoteza, de la data ramanerii irevocabile a unei asemenea hotarari judecatoresti.

247. Persoana impotriva careia se introduce actiunea

Actiunea in stabilirea paternitatii se formuleaza impotriva pretinsului tata. Daca acesta a decedat, actiunea poate fi pornita si impotriva mostenitorilor pretinsului tata (art. 59 alin. 3 C. fam.), chiar daca au renuntat la mostenire sau au fost indepartati pentru nedemnitate, deoarece actiunea continua sa aiba caracter personal. Actiunea poate fi pornita si impotriva statului care culege succesiunea vacanta, in puterea legii.

248. Obiectul actiunii

Prin actiunea in stabilirea paternitatii se tinde sa se dovedeasca faptul ca paratul este tatal copilului. Aceasta inseamna ca trebuie dovedite urmatoarele imprejurari:

a) nasterea copilului;

b) legaturile intime dintre pretinsul tata si mama copilului in perioada conceptiunii copilului. In acest caz, isi gaseste aplicatie prezumtia timpului legal al conceptiunii copilului, prevazuta de art. 61 C. fam. Prin urmare, trebuie sa se faca dovada ca, in perioada legala a conceptiunii, au existat relatii intime intre mama copilului si pretinsul tata. Nu este insa necesar sa se faca dovada ca asemenea relatii intime au existat in toata perioada timpului legal al conceptiunii copilului. Este suficient sa se probeze ca, in realitate copilul a fost conceput intr-o anumita parte a timpului legal al conceptiunii si ca aceste legaturi au avut loc in acea perioada;

c) faptul ca barbatul care a avut asemenea legaturi cu mama copilului este, intr-adevar, tatal copilului.

Faptul ca, in perioada conceptiunii copilului, mama a avut relatii si cu alti barbati (exceptio plurium concubentium) nu este suficient pentru respingerea actiunii, daca din ansamblul probelor se poate ajunge la concluzia paternitatii. Aceasta exceptie nu poate conduce la respingerea actiunii ca inadmisibila, ci vor trebui administrate toate probele pentru a se stabili daca paratul este sau nu tatal copilului. In lipsa altor probe insa, instanta nu va putea admite actiunea in stabilirea paternitatii, deoarece ar insemna ca mama sa aiba dreptul sa aleaga pe tatal copilului.

249. Mijloacele de proba

Paternitatea copilului se poate stabili cu orice mijloc de proba (inscrisuri, indiferent de forma in care au fost intocmite, martori, marturisirea paratului, prezumtii, expertize). Anumite probleme s-au pus in practica judecatoreasca in legatura cu recunoasterea si expertizele medico-legale.

A. Intr-adevar, dintre toate probele care pot servi la cercetarea paternitatii, marturisirea (recunoasterea) paratului reprezinta proba cea mai puternica. S-a decis ca marturisirea facuta in fata instantei reprezinta o marturisire facuta in forma autentica. In legatura cu aceasta s-au ridicat doua probleme, atat pe planul dreptului procesual, cat si din punctul de vedere al dreptului substantial.

a) In primul rand, s-a pus problema de a sti ce solutie trebuie sa pronunte instanta care ia act de recunoastere. S-ar putea considera ca instanta ar trebui sa admita actiunea in stabilirea paternitatii. Pe de alta parte insa, avand in vedere ca recunoasterea este ea insasi un mod de stabilire a paternitatii, s-ar putea da si solutia in sensul ca instanta ar trebui sa ia numai act de recunoasterea paratului si sa nu se admita actiunea, ci numai sa se dispuna inchiderea dosarului. Astfel, intr-o speta, actiunea in stabilirea paternitatii a fost introdusa dupa implinirea termenului de prescriptie. Dat fiind ca paratul a recunoscut la interogatoriu, iar aceasta recunoastere are valoarea unei declaratii autentice, s-a decis ca problema prescriptiei nu mai prezenta importanta pentru solutionarea cauzei. Prin urmare, daca paratul recunoaste paternitatea, nu mai este necesara judecarea cauzei, ci instanta va lua act de recunoastere si va inchide dosarul.

b) In al doilea rand, din punctul de vedere al dreptului substantial se pune problema de a sti cum este stabilita filiatia intr-o asemenea situatie: prin hotarare judecatoreasca ori prin recunoastere. Daca instanta nu face decat sa ia act de recunoasterea paratului, trebuie sa se admita ca paternitatea copilului se stabileste prin recunoastere, iar hotararea judecatoreasca nu este decat "haina juridica", pe care o imbraca aceasta recunoastere in forma autentica. Consecinta juridica a acestei calificari consta in aceea ca aceasta recunoastere va putea fi contestata, potrivit art. 58 C. fam., ca orice alta recunoastere facuta sub forma unui inscris autentic. Prin urmare, se aplica regimul juridic al recunoasterii si nu regimul juridic al unei hotarari judecatoresti pronuntata in materia starii civile (art. 23 C. fam.).

B. In ceea ce priveste expertiza medico-legala a filiatiei, alaturi de recunoastere, aceasta ar putea fi considerata cea mai importanta proba in stabilirea paternitatii. Intr-adevar, spre deosebire de celelalte probe care pot fi administrate de instanta - martori, inscrisuri - si care pot dovedi numai legaturile intime dintre mama copilului si pretinsul tata, expertiza medico-legala a filiatiei este singura in masura sa stabileasca daca paratul este sau nu tatal copilului. In acest sens, potrivit art. 5 din Conventia europeana asupra statului juridic al copiilor nascuti in afara casatoriei, in actiunile referitoare la filiatia fata de tata, probele stiintifice, apte sa stabileasca sau sa inlature paternitatea, urmeaza a fi incuviintate.

Expertiza medico-legala a filiatiei, in vederea cercetarii paternitatii, parcurge mai multe etape, si anume serologica, HLA, ADN. Pe parcursul cercetarii paternitatii se pot parcurge, concomitent sau succesiv, toate aceste etape, dupa cum se pot face si expertize privind perioada de conceptie, evaluarea capacitatii de procreare, precum si, dupa ce copilul a implinit 3 ani, expertiza antropologica.

In virtutea rolul sau activ, instanta poate, chiar din oficiu, sa dispuna efectuarea expertizei medico-legale a filiatiei.

Data fiind importanta deosebita a expertizei in procesele de stabilire a paternitatii, s-a putea crede ca, astazi, avand in vedere progresele stiintei medicale si - in special - ale geneticii, cercetarea judecatoreasca a paternitatii nu mai este o problema juridica, ci una medicala.

Sectiunea 5

Efectele filiatiei

250. Consideratii generale

Potrivit art. 48 alin. 3 din Constitutie, copii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie. De asemenea, art. 63 C. fam. consacra principiul potrivit caruia copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau hotarare judecatoreasca are, fata de parinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie.

Intr-adevar, o data stabilita filiatia copilului, consecintele juridice ale raporturilor de rudenie sunt, in principiu aceleasi, indiferent ca este vorba de un copil din sau din afara casatoriei, iar aceste efecte pot fi analizate in cadrul mai multor materii, precum: numele; drepturile si indatoririle parintesti; domiciliul; obligatia legala de intretinere, mostenirea; cetatenia. Dintre aceste efecte vor fi anlizate numai unele aspecte privind drepturile si indatoririle parintesti, numele si obligatia de intretinere.

Sub-sectiunea 5.1.

Drepturile si indatoririle parintesti

251. Precizari prealabile

Cel mai insemnat efect al stabilirii filiatiei consta in faptul ca ocrotirea copilului se va realiza prin parinti care vor exercita drepturile si indatoririle ce le revin potrivit legii, fata de copii lor minori. Exista, astfel, doua situatii: filiatia copilului este stabilita fata de ambii parinti sau numai fata de un parinte.

252. Filiatia copilului este stabilita fata de ambii parinti

Pe de o parte, potrivit art. 97 din C. fam. si art. 1 alin. 4 C. fam., in principiu parintii exercita in comun si in mod egal drepturile si indatoririle parintesti.

Pe de alta parte, potrivit art. 65 C. fam., daca filiatia copilului din afara casatoriei este stabilita fata de ambii parinti, incredintarea lui, precum si contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala, se vor hotari potrivit dispozitiilor art. 42-44 C. fam. inclusiv, care se aplica in mod corespunzator.

Art. 65 C. fam. trebuie inteles in sensul ca, atunci cand parintii copilului din afara casatoriei nu se inteleg, instanta judecatoreasca va putea aplica in mod corespunzator dispozitiile din materia divortului in ceea ce priveste drepturile parintesti si obligatia de intretinere a copilului.

253. Filiatia copilului este stabilita numai fata de unul dintre parinti

Potrivit art. 98 alin.2 C. fam., in acest caz drepturile parintesti se exercita numai de catre parintele fata de care s-a stabilit filiatia.

Sub-sectiunea 5.2.

Numele copilului

254. Dobandirea numelui de catre copil

Art. 62 si art. 63 C. fam. reglementeaza modul de dobandire a numelui de familie, ca efect al stabilirii filiatiei copilului. In ce priveste prenumele, acesta se stabileste la data inregistrarii nasterii, pe baza declaratiei facuta de catre cel care declara nasterea.

Daca filiatia este stabilita fata de ambii parinti, acestia au drepturi egale in ceea ce priveste alegerea numelui de familie pe care il va purta copilul.

Mecanismul de stabilire a numelui de familie difera dupa cum filiatia se stabileste fata de ambii parinti in acelasi timp, respectiv dupa cum acestia au ori nu un nume de familie comun.

A. Astfel, daca filiatia se stabileste in acelasi timp fata de ambii parinti, se face distinctie dupa cum parintii au ori nu acelasi nume de familie.

Potrivit art. 62 alin. 1 C. fam., daca parintii au un nume de familie comun, in cazul in care parintii copilului sunt casatoriti, copilul va lua numele de familie comun al parintilor, care poate fi numele unuia dintre ei ori numele lor reunite (art. 27 alin. 2 C. fam.).

Daca parintii au nume diferite, numele copilului se va stabili prin invoiala parintilor si se va declara, o data cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila. Trebuie insa precizat ca dreptul de optiune al parintilor se poate exercita fie in sensul ca acel copil sa ia numele de familie al unuia dintre ei, fie numele lor reunite (art. 62 alin.2 teza I C. fam.). Nu sunt posibile alte solutii, de exemplu, copilul sa ia un nume de familie pe care nu-l poarta nici unul dintre parinti. Daca insa parintii nu se inteleg, art. 64 alin. 2 teza a II-a C. fam. prevedea ca autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotari, ascultand pe parinti, ce nume va purta copilul; numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. Aceasta teza a art. 64 alin. 2 C. fam. trebuie azi socotita ca fiind abrogata implicit prin efectul art. 31 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, care prevede ca orice neintelegere dintre parinti cu privire la drepturile si obligatiile parintesti se solutioneaza de catre instanta judecatoreasca.

B. Daca insa filiatia se stabileste mai intai fata de un parinte, ceea ce este cazul copilului din afara casatoriei, care, de regula, isi stabileste mai intai filiatia fata de mama, conform art. 64 alin. 1 C.f am., copilul dobandeste numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita.

Regula prevazuta la art. 64 alin. 1 C. fam. se aplica si in situatia in care copilul pierde calitatea de copil din casatorie, prin admiterea actiunii in tagaduirea paternitatii. Astfel, daca la nastere copilul a luat numele de familie al sotului mamei, in conditiile in care sotii nu au un nume de familie comun, avand in vedere efectul retroactiv al tagaduirii paternitatii, copilul va fi considerat ca are filiatia stabilita numai fata de mama, astfel incat el va pierde numele de familie al sotului mamei, luat la nastere, si va lua numele de familie al mamei, ca parinte fata de care si-a stabilit mai intai filiatia.

De asemenea, in cazul in care copilul din afara casatoriei si-a stabilit in acelasi timp filiatia fata de ambii parinti, dar ulterior tatal contesta recunoasterea facuta la inregistrarea nasterii copilului, in cazul in care copilul a luat numele de familie al tatalui, prin efectul contestarii recunoasterii, el va fi in situatia unui copil care are stabilita filiatia numai fata de mama si, prin urmare, va lua numele de familie al acesteia, potrivit art. 64 alin. 1.

Potrivit art. 64 alin. 2 C. fam., in cazul in care filiatia a fost ulterior stabilita si fata de celalalt parinte, instanta judecatoreasca va putea da incuviintare copilului sa poarte numele acestuia din urma. Rezulta ca, in functie de interesul copilului, instanta va aprecia daca incuviinteaza schimbarea numelui de familie al copilului. Titularul actiunii este copilul, iar nu parintele fata de care si-a stabilit ulterior filiatia.

Sub-sectiunea 5.3.

Obligatia legala de intretinere

255. Consideratii generale

Potrivit art. 86 C. fam., obligatia de intretinere exista intre sot si sotie, intre parinti si copii, intre adoptat si adoptator, intre bunici si nepoti, intre strabunici si stranepoti, intre frati si surori, precum si in celelalte cazuri anume prevazute de lege.

Rezulta ca obligatia de intretinere este, in anumite cazuri, un efect al filiatiei, prin care se asigura solidaritatea intre membrii familiei

Intre rudele mentionate obligatia de intretinere exista fara a deosebi dupa cum filiatia este din casatorie sau din afara casatoriei. In acest sens, potrivit art. 6 din Conventia europeana asupra statutului juridic al copiilor nascuti in afara casatoriei, tatal si mama unui copil nascut in afara casatoriei au aceeasi obligatie de intretinere fata de acest copil ca si cea care exista fata de copilul din casatorie. Cand obligatia de intetinere a unui copil nascut din casatorie incumba unor anumiti membri ai familiei, tatalui sau a mamei, copilul nascut in afara casatoriei beneficiaza, de asemenea, de aceasta obligatie.

S-a pus problema daca, in cazul tagaduirii paternitatii copilului din casatorie sau al contestarii recunoasterii de paternitate, este sau nu supusa restituirii pensia de intretinere prestata de sotul mamei pana la data inlaturarii filiatiei prin efectul hotararii judecatoresti.

Rezolvarea acestei probleme s-ar putea face pe baza urmatoarei distinctii:

a) cand intretinerea a fost prestata, in temeiul unei hotarari judecatoresti prin care tatal copilului a fost obligat la intretinere, restituirea pensiei de intretinere este admisibila;

b) cand nu a existat o asemenea hotarare judecatoreasca de obligare la intretinere in epoca in care a fost intretinut copilul, ci intretinerea s-a prestat benevol, in conditiile in care copilul locuia impreuna cu ambii parinti, in conditii normale de familie, nu se va restitui intretinerea prestata. Temeiul acestei solutii ar putea consta in aceea ca a fost vorba de o obligatie morala care, executata benevol, nu da dreptul la restituire.