SCURT ISTORIC AL COSMETICII

SCURT ISTORIC AL COSMETICII

Traind in mijlocul naturii omul a cautat din cele mai vechi timpuri sa-si asigure existenta prin munca, incercand totodata sa imite natura si sa se adapteze mediului inconjurator. Observand ca animalele si plantele s-au mentinut in lupta lor pentru existenta si datorita culorilor lor, omul s-a straduit si a gasit metodele cele mai potrivite pentru a-si colora si el figura si corpul. In teama sa de necunoscut, pentru a indeparta asa-zisele forte ale raului, omul primitiv folosea tot felul de zugraveli ale chipului, zugraveli care, de fapt, sunt precursoarele produselor de frumusete. Sub diverse forme parfumurile sunt la fel de vechi ca si civilizatia omului, ele fiind intrebuintate mai intai la cultul mortilor si pentru conservarea cadavrelor, folosindu-se in acest scop diverse rasini, balsamuri si substante odorizante, care aveau in acelasi timp si unele proprietati antiseptice. Mult mai tarziu substantele odorizante au capatat o arie de folosinta mai larga la ceremoniile religioase.

Documentele existente atesta caracteristicile culturii si felului de trai al oamenilor din toate vremurile. Voi prezenta aici doar unele aspecte care semnifica preocuparea oamenilor pentru infrumusetare si dorinta lor de a place.

Cu mii de ani inaintea erei noastre barbatii si femeile cunosteau puterea de atractie a unor culori alese aplicate pe pielea omului, folosindu-se de ele cu rafinament. Cunoasterea chimicalelor potrivite pentru acest scop, precum si retetele dupa care trebuiau sa fie amestecate, se numara printre cele mai vechi cuceriri ale mintii omenesti.

Aproape in toate locuintele din perioada glaciara descoperite cu prilejul sapaturilor arheologice, s-au gasit provizii abundente de mijloace cosmetice. Manuel Dichelette in cercetarile sale a dovedit ca oamenii preistorici foloseau nu mai putin de 17 vopsele diferite, intre care cele mai cautate erau albitele (crema, marna, var), negrul (carbunele de lemn, mineralele de mangan), si toata gama de nuante ale ocrului (de la galbenul cel mai deschis pana la portocaliu si rosu). In grotele perioadei glaciare s-au gasit, de asemenea, palete ornamentale de ardezie, sticlute de os si borcanase cu capace in care se tineau cremele pentru piele. Rujul de buze de culoare rosie isi are si el originea inca din perioada glaciara. In multe pesteri preistorice s-au gasit rumeneala, rosu de buze in forma de betisoare ascutite in dimensiuni asemanatoare tuburilor de ruj din zilele noastre.

Mai tarziu, Egiptul faraonic cunostea un veritabil machiaj. Locuitorii vechiului Egipt se spalau mult, asa ca nu prea tarziu au invatat sa-si prepare sapun. Dupa baie aveau obiceiul de a-si inmuia corpul in ulei. Femeile egiptene dupa bai parfumate isi acopereau corpul cu farduri, apoi treceau la machiajul fetei si a ochilor in special, o practica menita sa le protejeze contra bolilor de ochi.

Cuvantul arab care a supravietuit pana in zilele noastre pentru fardul de ochi - khol sau kohol - inseamna liniste, calm. La inceput egiptenii se serveau numai de sulfura de plumb careia ii dadusera denumirea de kohol, apoi cand au inceput sa foloseasca oxidul de magneziu i-au dat aceeasi denumire. Pentru machiajul ochilor se foloseau doua culori: negru (khol) pentru partea superioara a pleoapei, si verdele malahit pentru partea inferioara.

Varful degetelor, palmele, degetele de la picioare si varful sanilor erau colorati in rosu-corai cu ajutorul sucului de Kufra. Aceasta planta cunoscuta sub numele de henne, cu care turcoaicele isi vopseau parul in rosu, era mult apreciata datorita florilor sale mici si delicate si a unui parfum deosebit. Florile aveau forma de stele si cresteau in buchete, avand un suc rosu-inchis, provenind din frunze si tulpina. Timp de secole femeile intregului Orient au purtat aceste flori in par, au strivit frunzele, le-au pulverizat si le-au amestecat cu catesu (vopsea extrasa dintr-un copac indian) pentru obtinerea colorantului necesar.

Se spune, ca Cleopatra a fost prima femeie care a scris primul manual privind ingrijirea frumusetii femeilor, ea fiind aceea care a descoperit o formula proprie de alifie. Cleopatra folosea malul Nilului si al trestiilor pentru a-si increti parul ei negru abundent. De asemenea, amesteca malul si urina pentru a-si face o masca cosmetica. Ca sa scape de parul neplacut folosea piatra ponce si penseta. Pentru stralucirea umerilor se folosea de scoici pisate si de alabastru. Parfumul sau "kyrhi" tulbura intreaga Roma. Dupa Plutarque acest Kyrhi era un amestec de miere, vin, planta henne, smirna, diferite radacini, lemn de trandafir, trestie mirositoare, crocus, macris, boabe de ienupar, cardemon etc. Formula de cosmetica aparuta in timpul reginei Cleopatra "Cleopatrae gynoeciarum libri" in care erau indicate retetele folosite de ea a fost distrusa in incendiul renumitei biblioteci din Alexandria, dar textul a fost in parte reprodus de Criton.

Sub domnia dinastiei Ptolomeilor erau folosite in lumea intreaga "fardurile de Alexandria" renumitul port al Egiptului la Mediterana. Catre secolul V i.e.n. folosirea fardurilor cucerise Meditarana, patrunzand in coloniile ionice si de aici in Grecia Antica, unde s-a ajuns la asemenea abuzuri, incat la Atena legislatorul Solon a incercat in zadar sa le interzica.

Moda cosmetica s-a extins apoi si in Asia Mica. İstoria consemneaza ca spre anul 375-370 i.e.n. Aspasia, frumoasa Phoceene, care a fost casatorita cu doi regi ai Persiei si al carei spirit era foarte cultivat, a publicat preceptele cele mai inteligente pentru conservarea frumusetii si a sanatatii.

Femeile din Grecia au fost primele care au folosit carbonatul bazic de plumb pentru a-si albi fata. Kaolina, rezina si apa de roze erau renumite, fiind folosite in diverse scopuri si mai ales pentru scoaterea petelor de roseata. Arheologii au gasit evidente ale existentei produselor cosmetice in Egipt datand mult mai inainte de anul 4000 I.C. Au gasit obiecte vechi cu farduri de ochi si dovezi ale folosirii unguentelor frumos mirositoare. In Egipt se aplica pe fata o pasta verde stralucitoare din minerale de cupru care dadea culoare si definea trasaturile fetei. Se foloseau uleiuri parfumate si se pictau sprancenele cu fard de ochi (o crema facuta din grasime de oaie si praf de plumb). Cosmeticele grecilor erau pastrate in cutii complicate. Rujul inrosea obrajii si erau folosite pudre albe pentru indreptarea ridurilor. Femeile foloseau ca ruj culoarea ocru, un clei combinat cu fier. Ca sa arate mai tinere, isi pictau palmele cu henna, o culoare rosu-maronie. In China si Japonia foloseau crema din praf de orez cu care isi pictau in alb fata si parul, isi smulgeau sprancenele iar dintii erau colorati in negru sau auriu. Romanii foloseau excremente de crocodil pentru noroiul din bai, faina de orz si unt pentru cosuri, grasime de oaie si sange pentru lustruirea unghiilor. Barbatii si femeile isi vopseau adesea parul in blond. Vopselele erau foarte caustice si multi au chelit trebuind sa poarte peruci. In Evul Mediu de Est au aparut parfumurile cu alcool vandute in Europa de cruciati. Reginele din Italia foloseau ruj de buze roz. Pe timpul reginei Elisabeta a Angliei colorarea parului in rosu era o adevarata moda. Femeile dormeau de asemenea cu bucati de carne cruda pe fata pentru prevenirea ridurilor. In Europa cosmeticele erau folosite de aristocratie, de persoanele de la curtile regale. Franta si Italia devin centrul producerii lor. Folosirea plumbului in producerea cosmeticelor a provocat multe probleme fizice si chiar moartea. Cea mai larga utilizare o are rujul rosu de buze. Produsele cosmetice s-au dezvoltat odata cu industria filmului si a modei.

Grija pentru igiena si infrumusetare a fetei, a parului si a corpului constituiau indeosebi o preocupare numai a unei minoritati privilegiate, doar aceasta avand accesibilitate la preocuparea respectiva. Conditiile de viata ale oamenilor insa s-au schimbat, marele public incepand sa se intereseze din ce in ce mai mult de igiena pielii. El aprecia mai bine ca alta data importanta aspectului estetic al fetei, parului si corpului.

In zilele noastre, estetica fetei si a corpului a trecut in obisnuinta, fiind considerata ca o necesitate. Folosirea mijloacelor de infrumusetare a devenit ceva normal.

Preocuparile estetice si igienice reprezinta grija femeilor si barbatilor care doresc sa-si pastreze tineretea, sanatatea, si de ce n-am spune, si frumusetea.

Produsele cosmetice sunt articole destinate pentru curatirea, intretinerea, infrumusetarea si modificarea aspectului individual.

Sanatatea si frumusetea, igiena si cosmetica sunt si trebuie sa fie laturi ale unei activitati unice. Din aceasta cauza nici nu exista o limitare stricta intre diferitele categorii de produse cosmetice, ele actionand in majoritatea cazurilor prin suprapunere, pentru acelasi scop. In epoca moderna, atentia si pretentiile pentru curatirea, protectia si infrumusetarea corpului omenesc, si in mod deosebit a pielii, au capatat valente multilaterale.

Dupa rolul principal pe care il indeplinesc marfurile cosmetice, deosebim:

Ø      Produse pentru igiena;

Ø      Produse cosmetice propriu-zise;

Ø      Produse de parfumerie;

Ø      Articole de toaleta.

Este important de retinut faptul ca sortimentul marfurilor cosmetice este in continua diversificare ca tipuri si destinatie, implicand o dezvoltare sistematica si continua a retelei de desfacere si o inalta profesionalitate din partea comerciantului.

Principalele intreprinderi producatoare sunt cele din Bucuresti, Cluj-Napoca, Brasov, Timisoara si Galati.