TELECOMUNICATIILE DE BIROU

TELECOMUNICATIILE DE BIROU

Activitatile de birou sunt caracterizate, asa cum s-a mentionat, in mare masura, de manipularea informatiilor. Aceasta manipulare presupune, intre altele, o comunicare permanenta cu alte compartimente din interiorul sau exteriorul organizatiei. Principalele moduri de comunicare sunt ilustrate in figura 1, dupa referinta [32].

Fig. 1. Moduri de comunicare. Sursa [32], pag.194.

Dintre aceste moduri de comunicare vor fi studiate in prezentul capitol doar acelea care se incadreaza in domeniul telecomunicatiilor.

Prin telecomunicatii se inteleg orice transmisii, emisii sau receptii de semne, semnale, scriere, imagini sau sunete sau de elemente de inteligenta de orice natura prin fir, unde radio, procedee optice sau alte sisteme [4].

In general un sistem de comunicatii la distanta (telecomunicatii) poate fi reprezentat ca in figura 2. De cele mai multe ori informatiile de transmis sunt codificate la emitator si sufera un proces de decodificare la receptor. In cursul transmisiei prin canalul de telecomunicatii informatiile pot fi afectate de o serie de zgomote care uneori le pot distorsiona pana la a le face neinteligibile. O caracteristica esentiala a sistemului de comunicatii o constituie debitul de informatii ce pot fi transmise, legat la randul sau de banda de trecere a sistemului.

Telecomunicatiile de birou reprezinta stratul al doilea al 'icebergului' birotic si in continuare v

or fi studiate sub doua aspecte: retele de telecomunicatii si echipamente de telecomunicatii in birotica.

Fig. 2. Sistem de telecomunicatii

1. Telecomunicatiile - scurt istoric. Retele de telecomunicatii

In istoria telecomunicatiilor au existat cateva etape majore; cunostintele teoretice si practice in domeniul telecomunicatiilor dateaza din secolul al - XIX - lea.

In 1876, savantul canadian GRAHAM BELL inventeaza telefonul, primul echipament modern de telecomunicatii, putandu-se comunica astfel, intre doua posturi fixe printr-o pereche de cabluri (perechea telefonica).

In 1887, fizicianul HEINRICH HERTZ descopera "undele hertziene", undele radio. El a demonstrat ca undele electromagnetice se propaga cu viteza luminii si ca se reflecta si se refracta in acelasi mod ca lumina.

In 1896, fizicianul italian GUGLIELMO MARCONI realizeaza transmisia radio denumita "telegraful fara fir". Marconi a reusit sa comande de la distanta o sonerie electrica, distanta dintre emitator si receptor fiind de cativa metri.

Undele radioelectrice sau hertziene permit comunicarea intre doua puncte fixe, dar mai ales solutia ideala pentru a stabili o comunicare cu puncte mobile de orice fel: vapoare, avioane, sateliti, automobile sau persoane, oricare ar fi distanta dintre cei doi corespondenti.

La inceputul anilor '50, in Statele Unite, compania Bell Telephone le propune angajatilor sai un serviciu de telefonie la care si publicul avea acces.

In 1964, in retelele de radiotelefonie este introdus conceptul de partajare a resurselor. Reteaua administreaza un canal radio, in mod dinamic, pe durata fiecarei noi comunicari. Sistemul alege din ansamblul de canale libere o frecventa pe care o confera noii comunicari.

In 1971, Bell Telephone prezinta conceptul de retea celulara care utilizeaza o banda de frecvente limitata ca marime, propunand sistemul AMPS (Advanced Mobile Phone Service/Serviciul de Telefonie Mobila Avansata).

Conceptul de retea celulara aduce, in principal, doua elemente noi: schimbarea dinamica a frecventei de emisie a unui punct abonat mobil, in timpul unei comunicatii, in functie de deplasarea sa in retea si reutilizarea frecventelor din celulele suficient de indepartate unele de altele; prin aceste doua noutati se permite cresterea numarului de comunicatii simultane din retea si, deci a numarului de abonati.

In anii '80 au fost puse in functiune nenumarate retele celulare in intreaga lume, dar majoritatea utilizeaza norme incompatibile si metode de transmisie analogice, fiecare tara stabilindu-si in mod suveran propria norma. In prezent, insa, exista numeroase retele celulare de radiocomunicatii, putandu-se comunica in orice loc si in orice moment.

Principalele retele de telecomunicatii disponibile si utilizabile de intreprinderi sunt:

- reteaua telefonica

- retelele de telefonie celulara

- reteaua telex

- retelele hertziene de televiziune

- retelele de teleinformatica

- retelele specializate

Orientarea actuala a evolutiei retelelor de telecomunicatii este catre reteaua digitala cu integrarea serviciilor ISDN (Integrated Services Digital Network) de banda larga si folosirea modului de transfer asincron ATM (Asyncronous Transfer Mode).

1.1. Reteaua telefonica

Este reteaua telefonica clasica, numita si retea comutata, organizata pe mai multe nivele ierarhice. Banda de trecere este ingusta, ca urmare se pot transmite semnale vocale sau imagini grafice statice dar nu se pot transmite semnale video. Imunitatea la zgomot este redusa, iar centralele traditionale electromecanice introduc intarzieri la realizarea conexiunii. In prezent aceste deficiente sunt partial remediate prin realizarea interconectarii centralelor prin fibre optice si prin inlocuirea centralelor electromecanice cu centrale electronice.

Din punct de vedere practic, reteaua telefonica acopera aproape intreaga planeta, obiectivul sau fiind punerea in legatura/comunicare a doua posturi telefonice, astfel incat sa se poata asigura transmisia semnalelor avand o frecventa cuprinsa intre 300 si 3400 Hz. Pentru aceasta, comunicarea trebuie sa fie stabilita cu ajutorul indicatiilor furnizate de catre utilizatorul care cere convorbirea (formand numarul de telefon), mentinuta si in cele din urma intrerupta in momentul terminarii comunicarii, ceea ce conduce la eliberarea resurselor afectate in mod temporar comunicatiei.

Reteaua telefonica este, in principal, constituita din patru tipuri de obiecte:

comutatoarele de racordare;

comutatoarele de tranzit-permit functia de "dirijare" a comunicatiilor intre fascicule.

fasciculele care leaga comutatoarele;

liniile de abonati.

Intr-o retea telefonica distingem trei zone tehnice:

a)    distributia - situata intre postul de abonat si comutatorul de interconectare;

b)   comutarea - ansamblul mijloacelor care permit sa puna temporar in legatura persoana care cere legatura cu persoana cautata;

c)    transmisia - ansamblul instrumentelor utilizate pentru a interconecta comutatoarele.

Pentru conectarea echipamentelor terminale la reteaua telefonica se folosesc modemuri. Acestea realizeaza la emisie modularea informatiilor de transmis astfel incat semnalul electric sa fie compatibil cu reteaua telefonica iar la receptie demoduleaza semnalele primite pe linia telefonica, extragand informatia binara. Mai multe informatii despre modemuri vor fi furnizate in sectiunea destinata echipamentelor de telecomunicatii.

Reteaua telefonica comutata este utilizata curent pentru convorbiri sau pentru a lega terminale informatice sau calculatoare intre ele. Este mijlocul cel mai simplu dar nu cel mai bun din punct de vedere al calitatii si costului. O oarecare imbunatatire se obtine cu liniile inchiriate in locul celor comutate.

Reteaua digitala cu servicii integrate (ISDN).

ISDN - Integrated Services Digital Network - acronim din limba engleza pentru 'Retea Digitala cu Integrarea Serviciilor' - semnifica o retea telefonica digitala care asigura conectare digitala cap-la-cap intre utilizatori si furnizeaza o gama larga de servicii vocale sau non-vocale (date si imagini) la care utilizatorii au acces prin intermediul unor interfete standardizate utilizator-retea. ISDN reprezinta o dezvoltare a retelei telefonice clasice pentru a permite transmisii de voce, video, text si date precum si un numar mare de servicii suplimentare, folosind aceleasi perechi de cupru existente si conectand diferite tipuri de echipamente terminale.

Printre cele mai impresionante aplicatii ISDN, atat pentru oamenii de afaceri, cat si pentru publicul larg sunt transmisiile de date la 64 sau 128 kb /s, transmisiile fax color si alb-negru (o pagina in 3-5 secunde) si videotelefonia (imagini color in miscare), toate acestea fiind oferite clientilor la tarife rezonabile.

Impreuna cu aplicatiile specifice oamenilor de afaceri, ISDN aduce insa si aplicatiile destinate publicului larg, oferind posibilitatea accesului la Internet la o viteza mult mai mare decat in prezent, precum si posibilitatea de a efectua doua comunicatii simultane utilizand aceeasi pereche de fire de cupru.

Viteza garantata a retelei ISDN are o importanta majora, deoarece toate activitatile creative, pornind de la conducerea marilor companii si pana la activitatile casnice, sunt bazate tot mai mult pe comunicatiile dintre calculatoarele personale, comunicatii care se pot realiza in conditii de calitate superioara cu ajutorul ISDN - ului.

Figura Schema de conectare a echipamentelor terminale

la reteaua ISDN

Servicii ISDN

Servicii suport (de transport) - furnizeaza facilitatile de transmitere a informatiilor digitale intre utilizator si retea, circuit voce, circuit 3,1KHz audio, circuit 7KHz audio, circuit 64 kb /s nerestrictionat.

Teleservicii - utilizand serviciile suport, faciliteaza comunicatiile dintre utilizatori cu ajutorul terminalelor: telefonic la 3,1KHz, telefonic la 7 KHz, facsimil Gr.4, videotelefonic.

Servicii suplimentare - servicii care furnizeaza facilitatile suplimentare pentru utilizatori si se bazeaza pe serviciile suport si teleservicii.

1.2. Retele de telefonie celulara

O retea de telecomunicatii cu o expansiune considerabila in momentul de fata este telefonia mobila sau celulara. In aceste retele comunicatiile se realizeaza prin intermediul undelor electromagnetice (radiotelefonie). Principiul retelei celulare [34] se bazeaza pe impartirea spatiului geografic acoperit de retea in zone mici numite celule (fig. 4).

In fiecare celula exista o statie fixa (statie de baza) ce reprezinta ansamblul emitator-receptor al retelei, directionat spre statiile mobile din celula respectiva. La trecerea dintr-o celula in alta, statiile mobile sunt preluate de noua statie fixa din zona geografica in care au intrat.

Fig. 4. Principiul impartirii in celule geografice.

Ansamblu functional de 9 celule. Sursa: [34], pag 25

Conceptul de retea celulara aduce doua elemente noi ce relaxeaza limitarile comunicatiilor radiotelefonice traditionale: schimbarea dinamica a frecventei de comunicatie a unui punct abonat mobil, in timpul unei convorbiri, la trecerea dintr-o celula in alta si reutilizarea frecventelor din celule suficient de indepartate unele de altele. Intrucat frecventele utilizabile pentru comunicatii sunt limitate, aceste doua elemente caracteristice telefoniei celulare permit cresterea numarului de comunicatii simultane din retea si deci a numarului de abonati. Prin retelele telefonice celulare se poate comunica in orice loc (aflat in zona de acoperire) si in orice moment, putandu-se transmite sunet, text si imagini.

Principiul de baza al radiotelefoniei celulare - reutilizarea frecventelor radio cat mai eficient posibil - este cat se poate de simplu si direct; cu toate acestea, retelele celulare practice sunt sisteme complexe care utilizeaza hardware si software sofisticate.

Arhitectura unei astfel de retele celulare este ilustrata in figura 5. Sistemul de baza are cinci componente principale: un numar de statii radio de baza, un comutator de rutare si de control al acestor statii, o baza de date utilizatori, un numar fix de circuite de telecomunicatii necesare pentru conectarea impreuna a elementelor de retea si, in sfarsit, terminalele mobile compatibile cu restul sistemului.

Figura 5. Reteaua mobila are o arhitectura deschisa Sursa x1, pag. 58

Cand un mobil traverseaza granita (fig. 6) dintre o celula, unde serviciul este realizat de antena F1 si o alta care utilizeaza antena F2, comutatorul schimba rutarea apelului si trimite semnalele catre mobilul destinatar, schimband frecventa de lucru.

Figura 6 Sistemul celular de baza Sursa x1, pag. 59

Metoda folosita pentru a detecta punctul optim de traversare (cross-over) dintre celule variaza de la un sistem celular la altul, insa este bazata pe compararea raporturilor semnal/zgomot ale semnalelor receptionate de mobil de la cele doua statii de baza. Apelurile sunt rutate prin intermediul comutatorului spre sau de la PTSN (Public Switched Telephone Network - Reteaua telefonica publica), sau alt mobil. Toate cele cinci elemente ale sistemului sunt esentiale pentru orice retea celulara, cu toate ca in mod obisnuit sistemul radio afecteaza in mod fundamental nu numai capabilitatea si capacitatea unei retele celulare, dar si economia sa [3].

Structura unei retele celulare (GSM: Global System for Mobil Communications - Sistem global pentru comunicatii mobile) este prezentata detaliat in figura 7.

Fig. 7 Structura unei retele GSM. Sursa [34], pag. 31.

Sistemul radio permite transmisia vocii sau a semnalelor de date prin ceea ce se cheama in engleza air interface um (interfata aer).Totodata asigura monitorizarea continua a pozitiei fiecarui mobil folosind informatia de semnalizare, astfel incat reteaua sa poata face rutarea apelurilor de intrare catre statia de baza.

Trei factori principali influenteaza extinderea sistemului radio, astfel incat el sa poata satisface cerinte adesea conflictuale:

frecventa de lucru;

nivelul de putere folosit;

eficacitatea cu care frecventele pot fi reutilizate.

Benzile de frecvente folosite in mod normal in domeniul radiotelefoniei celulare sunt 450, 8001000 MHz, dar, de curand si banda cuprinsa intre 1,82 GHz a inceput sa fie folosita.

Banda de 450 MHz este indicata pentru acoperirea zonelor rurale, iar sistemele de 1800 Mhz pot opera cu celule foarte mici, oferind capacitati deosebit de importante in centrele oraselor mari.

Figura 8. Plan celular de frecvente-model pentru repetarea a patru frecvente Sursa x1, pag. 61

Un alt element esential al unui sistem celular eficace este controlul nivelului de putere; in forma lui cea mai simpla, el consta doar in limitarea puterii emise de statia de baza si de mobile, insa cele mai bune sisteme optimizeaza si nivelul puterii, mentinand-o la un minim necesar, pentru fiecare apel.

Controlul puterii permite o mare variatie a dimensiunilor celulei in cadrul unui singur sistem; de el este nevoie pentru a oferi atat acoperire urbana, cat si rurala.[3]

Intr-o retea celulara comutatorul indeplineste o functie de baza asemanatoare cu cea a unui comutator dintr-o retea telefonica fixa.

Deoarece pozitia geografica a utilizatorilor se schimba continuu, functionalitatea ceruta intr-o retea celulara este mult mai mare, iar comutatorul trebuie sa gaseasca unde se afla, inainte de a ruta apelul chemator, si de a re-ruta atat apelurile de intrare, cat si cele de iesire, cand este nevoie de hand-over intre celule.

Apelurile trebuie comutate intre doua statii de baza, ori de cate ori un utilizator traverseaza frontiera dintre doua celule, si - daca noua statie de baza nu este conectata la acelasi comutator, - s-ar putea sa fie necesar ca apelul sa fie rutat catre alt comutator; in acelasi timp, mobilul trebuie sa-si schimbe frecventa de lucru.

Cum retelele celulare acopera doar o suprafata limitata, se obisnuieste sa se instaleze un singur comutator, dar reteaua poate avea mai multe comutatoare. In sisteme wide area care acopera o tara intreaga, sunt instalate mai multe comutatoare, in diferite localitati, pentru a minimiza platile catre PSTN (Post Switched Telephone Network - Reteaua Publica de Telefonie) in vederea indeplinirii apelurilor. De aceea operatorii mobili prefera sa conduca apelul cat mai departe posibil in propria lor retea pentru a reduce cheltuielile de interconexiune. In acest caz comutatorul celular trebuie sa ruteze apelurile de iesire cat mai economic posibil, permitand hand-over intre celulele conectate la diferite comutatoare.[3]

Baza de date abonati reprezinta "inima" oricarui sistem celular si este utilizata pentru a realiza o inregistrare continua privind locurile unde se afla fiecare abonat si pentru autentificarea apelurilor. Prima din aceste functiuni se numeste mobility management si este realizata prin memorarea si tinerea la zi a informatiilor generale de canalele de control ale sistemului radio.

Baza de date pastreaza o inregistrare pentru a sti de la care statie de baza un anumit abonat va primi semnalul cel mai bun.

Cand comutatorul celular primeste un apel de intrare, el interogheaza baza de date pentru a stabili care statie de baza deserveste in acel moment abonatul si ruteaza apelul in mod corespunzator fie catre o statie de baza conectata la acelasi comutator, fie catre alt comutator. De asemenea, este necesar un proces de autentificare pentru a stabili validitatea oricarui mobil care incearca sa faca un apel in sistem dar si pentru a introduce anumite limitari sau constrangeri.

Detaliile precise privind managementul mobilitatii si autentificarea variaza mult de la un sistem la altul, insa functiile de baza descrise sunt comune tuturor sistemelor.[3]

Conexiunile intre diferitele elemente ale unei retele celulare trebuie efectuate folosind cateva forme din transmisia fixa. Cele doua optiuni sunt: (i) legaturile fixe in microunde sau (ii) folosirea liniilor inchiriate conventionale catre operatorul retelei fixe.

Multi operatori celulari trebuie sa inchirieze toata capacitatea de transmisie de la operatorul local al retelei fixe; costurile de inchiriere pot varia considerabil de la o tara la alta, dar sunt intotdeauna importante. Proiectarea retelei fixe trebuie sa prevada intotdeauna o capacitate suficienta pentru a nu reduce calitatea serviciului oferit utilizatorilor. O retea bine proiectata trebuie sa gaseasca echilibrul intre costurile de interconectare si sarcina reprezentata de liniile inchiriate, oferind in acelasi timp o capacitate suficienta pentru gradul specificat de serviciu.[3]

Teleserviciile oferite abonatilor unei retele de telefonie mobila se pot imparti in doua categorii: servicii suport si servicii suplimentare.

Serviciile suport ofera comunicarea intre doua posturi mobile sau intre un post mobil si unul fix, de-a lungul unui numar oarecare de retele. Se pot transmite cuvinte, date, texte scurte, grafica.

Serviciile suplimentare sunt foarte numeroase si variate [34]:

identificarea celui care face apel

retransmiterea apelului

informatii despre tarife, credite etc.

mesagerie vocala

conferinta

restrictionari ale apelurilor

O problema importanta in cazul retelelor celulare o constituie protectia fata de intrusi (pirati). Acest lucru se realizeaza de catre un centru de autentificare (AUC). Centrul de autentificare controleaza drepturile de utilizare a serviciilor oferite de retea fiecarui abonat. Identificarea se face in doua etape.

Prima etapa este locala si consta in tastarea de catre abonat a unui cod confidential (semnatura electronica). Acest cod este verificat de microprocesorul cartelei de abonat (SIM), inserata in prealabil in terminalul (telefonul) abonatului. SIM (Subscriber Identity Module) este modulul de identitate al abonatului. Modulul este reprezentat fizic de un montaj electronic (cartela) cu memorie si microprocesor. Indeplineste mai multe functii: autentificarea abonatului, securizarea transmisiilor radio si stocarea datelor pentru abonat.

A doua etapa se produce cand abonatul cere un serviciu retelei. Reteaua cere terminalului abonatului sa-i furnizeze numarul de telefon apoi sa-si demonstreze identitatea printr-un cod, rezultat al unui algoritm secret implementat in terminal. Daca rezultatul primit de retea este identic cu cel asteptat, abonatul este autentificat.

1. Reteaua telex

Reteaua telex (retea comutata telegrafica) are fata de reteaua telefonica avantajul absentei modemului si cel al sistemului de comutatie mai bun. Instalatia cuprinde in general un terminal 'teleimprimator' dar accesul la reteaua telex se poate face si prin intermediul unui echipament de tratare texte, cu adaptorul corespunzator.

Transmisia de mesaje este relativ lenta dar acest tip de retea era raspandit in intreprinderi. In momentul de fata transmiterea documentelor tiparite se face mai ales prin echipamente telefax, care tind sa ia locul telexului.

1.4. Retelele hertziene de televiziune

Prin transmisie TV se intelege transmisia la distanta a imaginii (in miscare) si a sunetului. Un program (emisie) TV poate fi difuzat in doua moduri: fie folosind un cablu ca pentru o convorbire telefonica, fie radiind unde electromagnetice in spatiu ca la emisiunile radio. Utilizarea cablurilor este o solutie costisitoare si prohibitiva in cazul distantelor mari, spre deosebire de transmisia prin unde hertziene, convenabila in cazul zonelor intinse de transmisie. Cantitatea de informatii vehiculata de transmisia TV implica o banda larga de trecere si face necesara utilizarea unor frecvente inalte. Undele electromagnetice de inalta si foarte inalta frecventa ofera facilitati remarcabile de directionare si ca urmare posibilitatea utilizarii satelitilor de telecomunicatii.

Pentru transmisia TV prin unde hertziene destinata marelui public, gamele de frecvente alocate sunt stabilite prin conventii internationale:

1. Gama FIF (foarte inalta frecventa -VHF in engleza) este impartita in trei benzi:

- Banda I  48 MHz - 85 MHz

- Banda II  85 MHz - 100 MHz

- Banda III  175 MHz - 230 MHz

2. Gama UIF (ultrainalta frecventa -VHV in limba engleza) are doua benzi:

-Banda IV: 470 MHz - 600 MHz

- Banda V: 600 MHz - 860 MHz

Gama de SIF (suprainalta frecventa -SHF in limba engleza) dispune, in functie de zona geografica, de urmatoarele frecvente:

- 3,7GHz - 4,2 GHz in zona continentului american

- 11,7 GHz - 12,5 GHz in zona europeana

La randul lor benzile de frecventa sunt impartite in canale de comunicatie.

Retelele de televiziune fiind cu 'banda larga de trecere' permit debite de date foarte mari. Aceste retele permit sa se transmita nu numai caractere, ci si sunete si imagini, fixe sau animate. Folosirea retelelor de televiziune se preteaza unei difuzii de masa a informatiilor continute in bazele de date ale calculatoarelor puternice (informatii de bursa, meteorologice, rutiere etc).

1.5. Retele teleinformatice

Retelele teleinformatice au fost create pentru a face sa comunice intre ele doua echipamente informatice (terminale, calculatoare etc.), situate la distanta.

Din punct de vedere tehnic se pot distinge retele deschise in care toate echipamentele conectate pot intra in comunicatie unele cu altele si retele inchise in care echipamentele terminale nu pot intra in contact decat cu calculatorul central prin intermediul concentratoarelor sau multiplexoarelor. Retelele teleinformatice pot fi private, apartinand uneia sau mai multor intreprinderi sau retele publice, accesibile tuturor.

Tehnica de transmitere a datelor cea mai raspandita este 'in pachete', in care datele numerizate sunt puse in blocuri de marime fixa numite pachete. Acestea sunt insotite de informatii de serviciu care permit identificarea echipamentului expeditor si a celui destinatar. Ajunse la destinatie dupa un drum uneori complex intre calculatoare, pachetele sunt eliberate de informatiile de serviciu si mesajele sunt reconstituite automat. O categorie aparte de retele teleinformatice o reprezinta retelele locale, apartinand unei singure intreprinderi, avand deci o intindere spatiala redusa, dar in schimb debite de date foarte mari.

1.5.1. Notiuni despre retelele de calculatoare

O retea de calculatoare este formata dintr-un numar de calculatoare interconectate[14].

Avantaje ale retelelor de calculatoare:

impartirea resurselor intre utilizatori: programe, date si echipamente sunt accesibile unui numar mare de utilizatori, uneori situati la mare distanta;

functionalitate crescuta- aplicatii multiplicate pe mai multe masini, astfel incat daca o parte a sistemului 'cade' partea intacta poate sa functioneze;

este mai ieftin sa realizezi o retea decat sa utilizezi un calculator mare, la aceeasi productivitate;

performantele retelei pot fi marite prin adaugarea de noi unitati.

Aplicatii deosebite ale retelelor:

• Accesul la programe complexe (simulari de tip macroeconomic) care pe calculatoare mari este dificil si scump;
• Accesul la mari baze de date (rezervari de bilete, operatiuni bancare etc.);
• Realizarea, prin retele mari a unui mediu complex de comunicatii (munca la domiciliu).

Clasificare:

Retelele de calculatoare se impart in doua mari categorii:

- LAN (Local Area Network) - retele locale

- WAN (Wide Area Network) - retele mari

In continuare vom prezenta o serie de elemente fundamentale referitoare la retelele locale de calculatoare (LAN) [2].

Scurt istoric:

 Prima generatie de LAN-uri a aparut la inceputul anilor 70. Prin efortul conjugat al firmelor Xerox, Intel si Digital Equipment Corporation, a fost lansata la inceputul anilor 80 tehnologia Ethernet, care utiliza pentru interconectarea terminalelor cablu coaxial, ce asigura o viteza de 10 Mb/s. Ulterior s-a trecut la folosirea cablului torsadat care este mai ieftin si mai usor de instalat (UTP - Unshielded Twisted Pair).

 A doua generatie de LAN-uri a aparut la sfarsitul anilor 80 si a condus, prin utilizarea fibrelor optice sau a altor modalitati de interconectare, la marirea vitezei de transfer pana la 100 Mb/s.

 A treia generatie de LAN-uri, care suporta viteze de Gb/s, a inceput sa apara in jurul anului 1990 si foloseste ca mediu fizic de transmisie cablurile pe fibre optice.

O mentiune se cuvine a fi facuta referitor la LAN-uri cu legaturi prin radio (wireless - necablate). Aceste retele permit utilizatorilor dintr-o cladire sa comunice folosind legaturi radio fara a mai fi necesara instalarea cablurilor. Se pot folosi unde radio de banda larga, legaturi prin radiatii infrarosii directionate sau difuzate. Aceste retele sunt mai lente decat cele cablate (2-5 Mb/s).

Elemente componente ale unei LAN

Din punct de vedere hardware sunt necesare, pentru interconectarea componentelor unei retele, urmatoarele elemente:

 Cabluri. Acestea pot fi coaxiale, fire torsadate sau fibre optice. Sistemul de cabluri metalice este caracterizat de impedanta, capacitate, atenuare, viteza semnalului, caracteristici de zgomot. Din punct de vedere al distribuirii legaturilor prin cablu se poate distinge o cablare nestructurata, dependenta de aplicatie si rigida din punct de vedere al modificarii topologiei, si o cablare structurata, independenta de aplicatie, cu un design flexibil si modular.

 Module de interfata cu reteaua (placi de retea). Aceste module (adaptoare) realizeaza cuplarea unitatii centrale cu reteaua si sunt standardizate.

 Transcievers (receptoare - transmitatoare). Sunt folosite cand se realizeaza cuplarea la un mediu fizic altul decat cel utilizat in mod normal de modulul de interfata cu reteaua.

 Hub-uri pentru cablaje. Initial un Hub era un simplu concentrator, asigurand conectarea unui numar (de la 8 la cateva sute) de statii intr-o configuratie stea. Actualmente aceste echipamente ofera si functii de administrator de retea, permitand monitorizarea de la distanta cu ajutorul software-ului de administrare a retelei.

 Repetoare. Sunt echipamente ce amplifica semnalele pentru a mari distanta fizica pe care poate actiona o retea.

 Bridge-uri (punti). Sunt dispozitive care conecteaza doua sau mai mult LAN-uri.

 Router-e. Sunt echipamente de dirijare a traficului de date, realizand conexiuni la un nivel arhitectural superior fata de bridge-uri.

 Gateway-uri (porti). Sunt dispozitive care interconecteaza LAN-uri care folosesc protocoale complet diferite la toate nivelurile de comunicatie.

Din punct de vedere software, pentru a functiona, o retea are nevoie de un sistem de operare de retea (NOS - Network Operating System). Exemple de astfel de sisteme de operare sunt: Novell Netware, Microsoft OS/2 LAN Manager, IBM LAN Server etc. Figura 5 ilustreaza principalele tipuri de cabluri utilizate pentru retele.

Fig. 9. Tipuri de cabluri utilizate in retelele de calculatoare

Arhitecturi de retele locale

 Arhitectura client-server. Aplicatiile software sunt distribuite intre entitatile din retea. Clientii cer informatiile de la unul sau mai multe servere din retea care stocheaza aceste aplicatii. Un singur server suporta mai multi clienti simultan.

 Arhitectura egal la egal (peer to peer). Oricare doua componente ale retelei pot comunica, fara a apela la serviciile de dirijare ale unui calculator puternic (mainframe) din retelele traditionale. Fiecare PC poate deveni server, putand schimba rolurile intre cel de utilizator si cel de ofertant de servicii.

Figura 6 ilustreaza cateva topologii de retele.

Structura retelelor locale de calculatoare

Vom descrie in continuare structura unei retele ierarhice de tip Novell. Aceste retele se intind la nivelul unei cladiri sau grup de cladiri. Sunt compuse din:

• File server -gestioneaza intreaga activitate a retelei, controleaza toate accesele la resursele comune (fisiere, imprimante), asigura securitatea si realizeaza comunicatiile intre statii. Pe el este instalat S.O. al retelei. File server-ul poate fi dedicat sau nededicat;
• Statii de lucru - sunt de regula PC-uri obisnuite, uneori fara HDD sau FDD.
• Periferia -imprimante, unitati de disc, plottere etc, comuna pentru utilizatorii retelei.
• Elemente de conectare -placa speciala de interfata introdusa in calculator si cablu de legatura.

Tipuri de utilizatori:

• utilizatorul obisnuit - lucreaza la o statie de lucru in cadrul retelei.
• operatorul- este un utilizator caruia i se dau anumite drepturi privind utilizarea resurselor.
• supervizorul - asigura buna functionare a intregii retele. Are drepturile cele mai largi.

Fig. 10. Topologii de retele de calculatoare: a)retea stea, b)retea pe mai multe nivele ierarhice, c) retea "daisy chain", d) retea inel

Securitatea retelei

Exista mai multe modalitati de a asigura securitatea retelei:

a) Securitatea la conectare: Utilizatorul isi declara la conectare numele care este recunoscut de file server. Poate fi folosita si o parola. Supervizorul mai poate introduce restrictii:

• de timp (numar de ore de lucru limitat);
• de statii de lucru (utilizatorul se va putea    conecta doar de pe anumite statii);
• conectari curente (se poate limita numarul statiilor ce se conecteaza simultan);
• invalidare cont. La prima conectare utilizatorului i se creeaza un cont. Supervizorul poate invalida acest cont si utilizatorul nu se mai poate conecta;
• blocarea 'spargatorului' dupa un numar de nereusite de conectare.

b) Securitatea prin drepturi de utilizator:

Aceste drepturi controleaza posibilitatile de lucru ale unui utilizator intr-un director dat: R (read), W (write), O(open), D (delete) etc.

c) Securitatea prin drepturi permise in directoare:

La crearea unui director utilizatorii pot avea drepturi ca cele descrise mai sus.

d) Securitate prin atributele fisierelor si directoarelor:

Read-Write, Read-Only, Shearable/Non shearable.

e) Drepturi efective: reprezinta intersectia multimii drepturilor utilizatorului cu drepturile in director.

1.5.2. Notiuni elementare despre Internet

1. Generalitti

Internet (Internetware system) reprezinta un ansamblu de retele de calculatoare interconectate care a luat o amploare deosebita in ultimii ani [19]. Internet reprezinta un instrument de acces la cantitati imense de informatii distribuite in toata lumea. Prin intermediul Internet-ului se pot transfera fisiere intre calculatoare situate la distante foarte mari.

Internet foloseste o metoda de adresare bazata pe sistemul de denumire al domeniilor. Exista posibilitatea includerii intr-o adresa a mai multor nivele de domenii (domenii, institutii, departament, calculator). Domeniile de pe nivelul cel mai (inalt) general pot fi de natura organizationala sau geografica. Exemple de domenii organizationale: com (entitati comerciale), edu (institutii educationale), gov (institutii guvernamentale), etc. Exemple de coduri de denumiri geografice: it (Italia), ro(Romania), etc.

2. Tipuri de conexiuni

Din cauza ca Internet este o colectie ce contine mii de sisteme diferite, exista multe moduri de lucru posibile. Astfel exista patru tipuri de conexiuni Internet de baza. Toate necesita conectarea prealabila la un calculator gazda (host) din Internet. Acesta este legat direct in reteaua Internet si are o adresa Internet. Cele patru tipuri de conexiuni sunt:

a) Conexiunea permanenta: calculatoarele sau terminalele mai multor utilizatori sunt legate direct cu un calculator conectat permanent in reteaua Internet. Este cel mai bun mod de conectare, se mai numeste conexiune dedicata dar este scumpa.

b) Conexiunea directa pe linie telefonica. Exista furnizori de servicii Internet prin intermediul carora se poate obtine o conectare la retea - conexiune directa prin linie telefonica (dial-in direct connection). Calculatorul personal se comporta ca si cum ar fi un calculator gazda din reteaua Internet. Aceasta conexiune este o clona din punct de vedere al performantelor.

c) Conectarea ca terminal pe linie telefonica. Muti furnizori de servicii ofera clientilor posibilitatea conectarii calculatorului lor ca terminal pe linie telefonica (dial-in terminal connection). In acest regim calculatorul nu e legat direct la Internet, ci prin intermediul calculatorului furnizorului de servicii. Ca urmare, spre deosebire de conexiunea precedenta, transferul unor fisiere din alta statie legata la Internet nu se face direct pe calculatorul personal, ci mai intai pe calculatorul furnizorului de servicii. Aceasta conectare se mai numeste si conexiune interactiva.

d) Conexiunea de tip posta electronica. In acest caz utilizatorii pot folosi doar serviciul de posta electronica, pentru a trimite si receptiona mesaje in retea.

Consideratii practice privind accesul la Internet

● Exploatarea programelor de acces la Internet se poate face in doua moduri:

- printr-o interfata grafica utilizator (GUI - Graphic User Interface) - care lucreaza cu elemente grafice (butoane si pictograme)

- printr-o interfata de tip linie de comanda (command line interface). In acest caz comenzile se introduc de la tastatura si trebuie cunoscuta foarte bine sintaxa lor.

In prima categorie (interfata grafica) intra programele sub Windows (ex: Netscape Navigator, Internet Explorer) iar in a doua programele de posta (ex: Pine).

● Pentru a realiza o conexiune la Internet sunt necesare:

a) - un cont Internet. Acesta se obtine de la furnizorul de servicii, respectiv de la administratorul de sistem.

b) - un calculator: Nu este necesar un calculator deosebit de performant, dar se pot sesiza avantajele in cazul unor calculatoare puternice.

c) - un modem (daca se realizeaza conectarea pe linie telefonica). Modemul converteste semnalul numeric furnizat de calculator in semnal analogic care poate fi transmis pe linia telefonica. Viteza modemului influenteaza evident timpul de asteptare in cursul conexiunilor.

d) - un program de comunicatie. Acest program de comunicatie trebuie sa poata transmite date conform protocolului Xmodem sau, mai bine, conform protocolului Zmodem.

e) - informatii privind parametrii de comunicatie. Aceste informatii se obtin de la furnizorul de servicii Internet si se refera la viteza de comunicatie, protocolul folosit, tipul de terminal etc.

f) - un nume de legatura: login name, logon name, user name, account name. Este numele sub care utilizatorul se poate conecta. De regula este format din numele de familie avand ca prefix sau postfix initialele prenumelui. Atentie: se face distinctie intre literele mari si literele mici!

g) - o parola. La conectare in reteaua Internet trebuie furnizata, alaturi de numele de legatura, si o parola de identificare, ce trebuie recunoscuta de calculatorul gazda.

Servicii Internet

Posta electronica - E-mail

TELNET - conectarea utilizatorilor la noduri indepartate

Transferul de fisiere - FTP

Stiri, sesiuni de discutii

Cautarea informatiilor

Posta electronica

Posta electronica functioneaza similar cu serviciul postal obisnuit: un mesaj (scrisoare) caruia i se ataseaza adresa destinatarului si a expeditorului (pe plic) este depus intr-o cutie postala. De aici serviciul postal il preia, il transmite (eventual prin mai multe oficii postale) si apoi il depune in casuta postala a destinatarului. Posta electronica nu este specifica Internetului, ci a fost si este folosita in retelele locale de calculatoare.

Posta electronica este gestionata cu ajutorul unor programe specializate. Exista zeci, chiar sute de astfel de programe, dar functiile esentiale realizate de ele sunt aceleasi:

- (permit) compunerea si emiterea scrisorilor

- vizualizarea si eventual stergerea sau arhivarea scrisorilor primite

- tiparirea mesajelor pentru a obtine copii permanente

- transmiterea unei scrisori catre mai multi destinatari

- folosirea unor porecle (alias), mai usor de retinut in locul adreselor postale

- atasarea la scrisoare a unui fisier

- folosirea unor fisiere cu semnatura (informatii despre numele, titlurile, adresa, telefonul expeditorului, adaugate scrisorii automat sau la cererea utilizatorului)

- confirmarea transmiterii postei

- notificarea citirii mesajului de catre destinatar

- anularea unor mesaje

a) Transferul mesajelor prin E-mail

Adresa Internet contine un identificator al utilizatorului si un nume de domeniu:

dci @ cscws.com

id. utilizator nume de domeniu

Odata transmis pe Internet mesajul este receptionat de diferite calculatoare. Fiecare calculator il inspecteaza sa vada daca ii este adresat si in caz contrar il reexpediaza la conexiunea de retea care prezinta cele mai mari sanse sa contina destinatia.

Observatii: In locul numelui domeniului se poate folosi adresa de IP a sistemului de destinatie dupa @. IP = Adresa de Protocol Internet = adresa unica de 32 biti (4 octeti) care ii este oferita calculatorului gazda cand este legat prima data la Internet. Aceasta adresa este in general scrisa ca 4 numere fiecare luand valoarea intre 0 si 255 si reprezentand valoarea octetului respectiv.

Ex. 17201.4.57

b) Structura unui mesaj de posta electronica:

Orice mesaj contine un antet (header) si un corp.

Antetul contine toate informatiile pentru a transmite mesajul la destinatar si pentru a-l returna la emitator, daca apare o eroare. Unele campuri din antet sunt specificate de utilizator, altele de sistemul de posta electronica.

Exemplu:

To: numele (adresa) utilizatorilor carora li se trimite mesajul.

Subject: camp optional ce contine o descriere in cateva cuvinte a continutului mesajului.

Cc (Carbon Copy): copie (la indigo). Numele de utilizatori care vor primi copii identice cu destinatarul.

In plus fata de aceste date, programul de posta electronica adauga si data si ora.

Corpul mesajului cuprinde mesajul propriu-zis, compus de obicei cu ajutorul unui editor de texte.

c) Trimiterea datelor binare

Datele binare pe 8 biti trebuie convertite in date ASCII pe 7 biti (programul de posta electronica lucreaza cu date pe 7 biti - codul ASCII). Dupa aceasta conversie, fisierul poate fi atasat mesajului transmis prin posta electronica.

d) Primirea postei electronice

De obicei la conectarea utilizatorului, acesta este anuntat daca a primit noi mesaje prin posta. In continuare, folosind un program potrivit se pot vizualiza, se pot sterge, salva ca fisiere pe disc etc.

1.6. Retele specializate

Reprezinta o categorie aparte de retele de telecomunicatii avand destinatii specializate:

- retele inchiriate: realizeaza o legatura permanenta si stabila intre doua puncte

- retele permitand interconectarea centralelor telefonice proprii ale unor localuri diferite apartinand aceleiasi societati

- retele destinate teleconferintelor (audio conferintelor si video conferintelor)

- retele de videotext: permit comunicarea unor pagini de informatii (text si grafica) abonatilor. Pot fi retele de videotex interactiv cand paginile respective sunt transmise la cererea abonatului, fiind extrase dintr-o banca de date sau pot fi retele de videotex cand un anumit numar de pagini standard sunt transmise simultan prin retele de televiziune unui mare numar de abonati, acestia alegandu-si pagina dorita din acest ansamblu.

- retele de telecomunicatii prin satelit

2. Echipamente de telecomunicatii in birotica

2.1. Telefonul "inteligent"

Fig. 11. Aspectul unui telefon modern

In momentul de fata se folosesc doua sisteme de aparate telefonice :

- cu impulsuri: este aparatul telefonic traditional care emite, prin intermediul unui cadran rotativ sau, cele moderne prin intermediul tastelor, un numar de impulsuri corespunzator cifrei formate.

- cu tonuri sau frecvente vocale - la care apasarea unei cifre a tastaturii emite pe linie un cuplu de frecvente bine precizate. Avantajul acestui sistem il reprezinta rapiditatea.

Fig. 12. Principiul telefonului cu tonuri. Sursa [4], pag.119.

Principalele caracteristici ale unui aparat telefonic modern, incluzand elemente de inteligenta (microprocesor) sunt:

- formarea numerelor selectabila prin impulsuri sau tonuri

- formarea numarului fara ridicarea receptorului

- sonerie electronica cu nivel reglabil, deconectabila

- difuzor de redare cu amplificare reglabila

- formare automata, cu memorare a 10-100 numere

- inhibarea microfonului (pozitia 'secret')

- reformarea ultimului numar in caz de ne-raspuns

- prezenta unui afisor permitand vizualizarea numarului compus, a numarului memorat, a duratei convorbirii, a orei etc.

- robot telefonic incorporat pentru memorarea mesajelor in absenta proprietarului.

In afara acestor echipamente telefonice mai poate fi mentionat radiotelefonul, utilizabil in anumite limite geografice, si, mai ales, telefoanele celulare care au luat in ultimul timp o amploare deosebita.

Fig. 1 Telefon celular

2.2. Centralele telefonice private

Sunt centrale electronice cu mini sau microcalculatoare programate corespunzator, permitand realizarea diverselor functii administrative ale birourilor automatizate.

Principalele functii:

a) telefonie: fiecarui post i se poate afecta prin program un numar de posibilitati:

- imposibilitatea accesului la retea (post interior);

- acces la retea prin operator;

- acces direct la retea (local, interurban, international);

- numere prescurtate (dand un numar de trei cifre, numarul abonatului corespunzator se formeaza automat);

- re-apel automat al posturilor ocupate;

- conferinta in trei;

- reluarea spre alte numere direct sau dupa un numar de apeluri;

- gruparea de posturi sub un acelasi numar;

- posturi prioritare (pot 'intra' peste o convorbire);

- protectie impotriva intruziunilor;

b) gestiunea contactelor:

- gestiunea orarelor variabile;

- transmiterea alarmelor;

- controlul accesului in servicii sau localuri;

c) colectarea datelor:

- plecand de la telefonul cu taste, se pot interoga fisiere sau introduce date.

2. Curierul electronic

Prin curier electronic se intelege ansamblul sistemelor si serviciilor de transmisie si schimb la distanta de mesaje prin intermediul retelelor de telecomunicatii. In afara telefonului si telexului, mentionate anterior, curierul electronic cuprinde telefaxul, mesageria electronica (textuala si vocala), teletextul, videotextul, teleconferinta.

2.1. Telefaxul

Telefaxul (tele-facsimil) este o tehnica permitand transmiterea de documente pe suport hartie intre doua puncte, prin intermediul unor aparate specializate care utilizeaza reteaua telefonica. Aceasta tehnica este situata intre domeniul duplicarii si cel al comunicatiilor, apartinand fotocopierii la distanta. Pentru a transmite un document este suficient sa se introduca foaia de hartie in aparat si sa se apeleze destinatarul la telefon. Utilizarea acestei tehnici necesita doua aparate, unul care joaca rolul de emitator 'citind' documentul introdus printr-un sistem optic si trimitand semnale codificate pe linia telefonica si altul care joaca rol de receptor, transcriind semnalele primite pe hartie.

In emitator un fascicul luminos baleiaza documentul original linie dupa linie si este deviat (reflectat) pe o celula fotoelectric. Numarul de linii baleiate pe mm determina finetea si calitatea telecopierii (rezolutia). In receptor semnalele electrice primite sunt convertite in semne grafice folosind cel mai adesea o hartie electrosensibila sau termosensibila.

Fig. 14. Aspectul unui telefax

In continuare sunt mentionate principalele facilitati oferite de un sistem modern telefax:

- robot telefonic incorporat;

- moduri de functionare: FAX, TEL, TAD/FAX;

- functii programabile;

- antet propriu;

- numere de telefon memorate si apelate automat;

- numere memorate secrete;

- monitorizare (folosirea ca aparat telefonic fara ridicarea receptorului);

- realizarea unor copii locale;

- inregistrarea unor convorbiri telefonice;

- apel cu taxa inversa (polling, neimplementat inca la noi)

- posibilitatea de programare a unei parole;

- operarea robotului telefonic de la alt post.

2.2. Mesageria electronica

Mesageria electronica reprezinta transmiterea de mesaje (in general scurte) intre echipamente terminale, cu posibilitatea stocarii acestor mesaje intr-o 'casuta postala ' electronica. Corespondentii nu sunt localizati printr-o amplasare fizica, ci printr-un identificator logic. Existenta 'casutei postale' aduce un element nou: nu este necesara prezenta simultana in procesul de comunicare, a celor doi corespondenti. Mesageria electronica se poate referi la texte sau la mesaje vocale. Fiecare abonat isi poate consulta 'casuta postala' pentru a vedea daca are mesaje sau este atentionat automat cand exista un astfel de mesaj.

2.4. Modemuri

Generalitati

Modemurile sunt utilizate pentru a converti informatia din memoria calculatorului intr-un format compatibil cu transmiterea pe liniile telefonice. Numele vine de la MODULARE / DEMODULARE.

Exista doua tipuri constructive de modemuri:

- modemuri interne - care sunt montate ca placi in calculator si folosesc sursa de alimentare a acestuia

- modemuri externe - care au sursa de alimentare autonoma (deci trebuie conectate la priza) si care se leaga la calculator pe interfata seriala (COM1, COM2). Figura 16 ilustreaza folosirea unui modem extern.

Fig. 16. Modem extern cuplat la un calculator

Modemurile interne nu ocupa un port serial, dar au dezavantajul ca un soc de tensiune pe linia telefonica poate produce distrugerea placii de baza a calculatorului.

Daca modemurile pot realiza si operatiunea de transmitere a faxurilor, ele se numesc fax-modemuri.

Din punct de vedere al vitezei de transmitere a datelor, modemurile se clasifica in:

- modemuri lente (300 - 2400 bps - biti pe secunda);

- modemuri rapide (9600 bps);

- modemuri foarte rapide (viteze mai mari de 14400 bps) ;

Utilizarea modemurilor

Viteza mare de transmisie a datelor necesara a condus la conflicte cu limitarile liniilor telefonice. Ca urmare, au aparut modemuri care corecteaza erori si tehnologia comprimarii datelor. Standardele de telecomunicatii se numesc protocoale. Cele mai raspandite standarde sunt V. 42 bis, V. Fast (conexiuni la 28800 bps). Cateva exemple de producatori de modemuri: Practical Peripherals, Hayes, Intel, U.S. Robotics, Supra.

Modemurile externe dispun de un numar de indicatoare luminoase (LED- uri) care arata in orice moment starea modemului sau a transmisiei.

Semnificatia LED - urilor pentru modemul extern:

AA Autoanswer (raspuns automat)

RX Receive Data (receptioneaza date)

TX Transmit Data (transmite date)

CD DCD - Data Carrier Detect (detecteaza purtatoarea de date)

OH Off Hook (scos din furca)

HS High Speed (viteza mare)

TR DTR - Data Terminal Ready (terminalul de date e pregatit)

MR Modem Ready (modemul e pregatit)

Un modem se poate afla in urmatoarele moduri de functionare:

- modul online - cand preia orice comanda tastata si o trimite catre interlocutorul de la distanta;

- modul comanda - cand accepta comenzi destinate lui.

Comenzile pentru modem reprezinta un limbaj specific si modemurile vor accepta comenzile impuse de firma Hayes Microcomputer Products, Inc., deci sunt compatibile Hayes.

Exemple de comenzi pentru modemuri:

AT atentie

ATO revenire la modul online

ATD formati numarul de telefon specificat (ex.: ATDT [numar] - formare numar cu tonuri. Daca se formeaza numarul in impulsuri se foloseste ATDP [numar])

ATH inchide telefonul

A/ repeta ceea ce ati facut ultima data (ex.: se formeaza din nou acelasi numar)

AT&Fn parametrii prestabiliti din fabrica (ex.: AT&F1)

AT$H cereti ajutor modemului. Acesta va afisa o lista cu comenzi.

ATZ reseteaza modemul

ATA modul de raspuns automat

ATMn controlul sunetului (ATM0 inchide receptorul, ATM1 comunica modemului sa lase receptorul pana la detectarea purtatoarei)

, o virgula comunica modemului sa astepte timp de doua secunde (ex.: pentru a forma o cifra care permite accesul din centrala firmei in exterior)

Corectarea erorilor

In cazul transmiterii datelor pe liniile telefonice, din cauza zgomotului este posibil sa apara erori. Modemurile realizeaza o verificare a transmisiei si in cazul detectarii unor erori, pachetul respectiv de date este retransmis.

Comprimarea datelor

Pentru a reduce durata transmiterii, modemurile pot comprima datele.

Protocoale de modem

Protocoalele reprezinta standarde sau reguli pentru desfasurarea unor actiuni. In cazul modemurilor se folosesc urmatoarele protocoale:

- protocoale pentru modulatie (ex. V. 32 bis)

- protocoale pentru comprimarea datelor (ex. MNP/5)

- protocoale de transfer de fisiere (ex. Xmodem -128 octeti-, Kermit, Zmodem -batch)

Parametri de linie: numar de biti / caracter, paritate, biti de stop.

Softul de modem: Pentru a exploata un modem, pe calculator trebuie sa fie instalat un soft de modem. Exista un mare numar de programe de comunicatie care pot fi utilizate (ex.: Hyper Access, Hyper Terminal, sub Windows).

Tehnologii si servicii moderne

1. Comunicatiile prin fibre optice

Fibrele optice permit transmisia informatiilor sub forma de unde luminoase. Sunt constituite din doua straturi de indici de refractie diferiti si ghideaza razele luminoase prin reflexii succesive pe peretii de separatie dintre cele doua medii (Fig.16.). Un semnal electric este convertit in semnal optic cu ajutorul unei diode laser, transmis sub forma luminoasa si reconvertit in semnal electric la receptie.

Avantaje ale fibrelor optice:

• dimensiuni reduse;
• mare capacitate de transmisie (exemplu de 20 de ori capacitatea unui cablu coaxial); insensibilitate totala la parazitii electromagnetici;
• atenuare mica; folosirea lor inlocuieste cuprul, material deficitar.

Fig. 16. Principiul comunicatiilor prin fibre optice

Domenii de aplicatie:

a) pe distante scurte in medii urbane (fara repetor);

• pentru legaturi intre centrale telefonice;
• pentru legaturi periferice - unitati centrale in configuratia calculatoarelor;
• pentru distribuirea de servicii de telecomunicatii abonatilor.

b) pe distante lungi (cu repetor):

• pentru legaturi interurbane;
• pentru cabluri submarine intercontinentale.

Unii producatori promoveaza deja o tehnologie numita "Standard pentru canal pe fibra optica" sau FCS - Fibre Channel Standard, mai ales in contextul aplicatilor de supercomputere.

Motivul includerii standardului FSC in lume, este acela ca se constata o nevoie tot mai mare a numerosi utilizatori de a accesa supercomputere, cu alte cuvinte se simte nevoia unei retele de mare viteza, un fel de LAN specializat pentru a se conecta la supercomputere. FCS este proiectat pentru a suporta distante de la 2 m la 10 KM si de a oferi comutare.

Exista trei limitari ce motiveaza dezvoltarea FCS:

• Exista o multitudine de canale de comunicatie dependente de producator. Exemplu: mainframe - urile IBM au un protocol de canal caracteristic(la nivelul legaturii de date si fizice);
• Canalele existente chiar daca sunt compatibile, au limitari de distanta, de obicei in gama a cateva sute de metri;
• Canalele existente sunt metalice (cupru).

Canalele pe fibra optica inlocuiesc sistemele electrice voluminoase. Cablul pe fibra are un diametru de aproximativ 0,16 cm. O caracteristica unica a FCS este independenta sa fata de tipologia retelei pe care lucreaza. Tehnologia FCS poate fi implementata fie ca o conexiune punct la punct, fie sa asigure conectivitate multipunct - multipunct.

Cablul pe fibra FCS este din punct de vedere logic un canal serial de date punct la punct proiectat pentru mare performanta. Fizic, canalul poate suporta interconectarea a multiple puncte de comunicatie denumite N - porturi interconectate printr-o retea de comutare denumita structura. O legatura consta din doua fibre unidirectionale ce transmit in directii opuse. El actioneaza ca un emitator de date, receptor de date sau amandoua si contine un transmitator si un receptor.

2. Sisteme de comunicatii prin satelit

In cazul acestui tip de telecomunicatii se utilizeaza un satelit aflat pe orbita circumterestra care are rolul de a reflecta si directiona undele primite de la postul emitator spre postul receptor (Fig.17.). Fiecare satelit "acopera" o anumita zona a suprafetei terestre situata intre limite geografice distincte. Acest tip de telecomunicatii este foarte fiabil si permite un debit foarte mare de informatii.

Sistemele de comunicatii prin satelit pot fi utilizate pentru legaturi intra - intreprinderi pentru: teleconferinte, difuzarea programelor video, transfer de date cu debit mare (M bit/s), racordarea centralelor electronice private. In birotica, comunicatiile prin satelit pot fi utilizate pentru a stabili legaturi intre retele locale ale unor segmente distribuite teritorial ale aceleiasi intreprinderi.

Fig. 17. Principiul comunicatiilor prin satelit

Bibliografie selectiva pentru capitolul 3:

Socobeanu Ionel, Socobeanu Iordana: Secretele secretariatelor, Structuri-atributii-eficienta, Editura Eficient, Bucuresti 1998.. pag. 192-208.

Harrison John: Curs de secretariat, Ed. All, 1996., pag. 34-59.

Fig.18. Locul comunicatiilor prin satelit in contextul general al telecomunicatiilor

Intrebari recapitulative:

Care sunt principalele tipuri de comunicatii folosite in Birotica?

Care este structura si care sunt componentele retelelor de telefonie?

Care sunt principiile telefoniei celulare?

Care sunt directiile de evolutie in domeniul telefoniei fixe?

Care sunt principalele servicii oferite pe Internet?

Indicati 5 avantaje si 5 dezavantaje ale folosirii Internetului.

Care sunt componentele hardware ale unei retele de calculatoare?

Ce topologii de retele de calculatoare cunoasteti?

Cum se asigura protectia datelor in retelele de calculatoare?

Care sunt principalele echipamente de telecomunicatii folosite in birotica?

Care sunt caracteristicile unui telefon "inteligent"?

Este util un robot telefonic la sediul unei firme? Ce mesaj pre-inregistrat ati concepe pentru a fi transmis cand nu sunteti la firma?

Ce tipuri de telecomunicatii credeti ca vor fi intens folosite de oameni in urmatorii 3 ani?

Stabiliti si justificati (prin compromisul pret-performante) dotarea cu echipamente de telecomunicatii al sediului unei firme mici/medii.