Consola de mixaj - Consolele analogice

Consola de mixaj

Piesa centrala a unui studio de inregistrare o reprezinta consola de mixaj (masa de mixaj, mixerul - in termeni mai populari). Ea preia semnalele electrice de la microfoane si celelalte surse de semnal audio, le amplifica la un nivel corespunzator, le trimite spre recorderul multipista, le preia din nou de la recorder, le prelucreaza (corectii de ton, efecte de reverberatie, ecou, etc.), le insumeaza si in final le trimite la master-recorder pentru a obtine mixajul final. Asta ca sa spunem in cateva cuvinte doar prinicipalele operatii pe care o consola le realizeaza in cadrul lantului audio.

Clasificarea consolelor de mixaj se poate face in functie de mai multe criterii, dar cel mai important este cu siguranta principiul de functionare. Astfel, dupa acest criteriu, consolele de mixaj se impart in doua mari categorii : console analogice si console digitale. De fapt, in ultimii ani se observa impunerea unei a treia categorii (derivata din a doua) si anume aceea a consolelor virtuale, realizate prin software pe calculator, indeplinind aceleasi functii ca o consola digitala 'reala' dar la un pret cu mult mai mic. Sa le luam pe rand:

Consolele analogice

Sunt cele mai vechi in istoria 'industriei' audio si au dominat piata pana la inceputul anilor '90 cand au inceput sa apara modele digitale la un pret accesibil si la o calitate acceptabila. Construite la inceput cu tuburi catodice, ulterior trecandu-se la folosirea tranzistoarelor si mai recent a circuitelor integrate, principiul lor de functionare este cel clasic al amplificatorului audio analogic, in componenta lor intrand mai multe preamplificatoare de semnal cu sensibilitate reglabila (suficienta pentru a amplifica semnalele provenite de la sursele de semnal mic, precum microfoanele), circuite de corectie a tonului si circuite de insumare si distributie care permit trimiterea spre iesirile de semnal a mai multor combinatii a semnalelor de la intrare (prelucrate). Pe langa iesirea principala stereo la care se obtine mixajul final al tuturor semnalelor prezente la intrari, mai pot exista, in functie de complexitatea consolei, iesiri de grup (asa numitele BUS OUT-uri, cel mai des in numar de 8, la consolele mai scumpe ajungand la numere mult mai mari) folosite mai ales pentru a trimite semnale inspre recorderul multipista, iesiri de monitorizare pe casti independent de nivelele de monitorizare principale (PFL OUT) si iesiri auxiliare pentru monitorizare sau pentru procesoarele de sunet externe. Celula de baza a consolei de mixaj este canalul audio (Eng:audio channel), iar numarul de canale existente in componenta unei console da numarul maxim de surse de semnal care pot fi mixate simultan, acesta putand varia de la doua (daca ar fi doar unul n-ar mai fi mixer ;-) pana la peste o suta si este de obicei multiplu de 8 (valorile cel mai intalnite la consolele medii fiind 16, 24 sau 32).

In ultimii ani s-a accentuat tot mai mult tendinta utilizatorilor (mai ales a celor proprietari de studiouri de tip HOMEsau PROJECT) de a folosi, in loc de o consola completa, a unor module analogice externe continand preamplificatoare de microfon, procesoare de dinamica si corectoare de ton, toate combinate sub forma echivalenta unui canal audio de consola. Este o varianta mai ieftina pentru cei ce nu au nevoie de prea multe canale audio simultan la inregistrare, permitand preluarea in conditii cat mai bune a semnalelor de microfon sau de la alte instrumente muzicale (chitari electrice, basuri electrice, etc.) cu investitii minime.

Consolele digitale

Desi cu o structura functionala aproape identica cu cea a celor analogice, consolele digitale se bazeaza pe un mod complet diferit de prelucrare a semnalelor audio si anume prin procesarea lor digitala (numerica). Dupa cum se observa si in Fig.3, acest lucru presupune ca semnalele audio (analogice) continue prezente la intrarile consolei (IN1, IN2, ) sunt transformate intr-o serie de valori numerice, cu ajutorul unor circuite de conversie numite convertoare analog/digital (Eng:ADC - Analog/Digital Converter), rezultand un sir de date care constituie reprezentarea numerica a valorilor semnalelor audio la intervale discrete si succesive de timp, valori ce sunt procesate in circuitele de calcul ale consolei (DSP=Digital Signal Processor) dupa algoritmi care simuleaza blocurile functionale ale unei console analogice, dupa care semnalele sunt reconvertite in semnale analogice prin circuite complementare (DAC - Digital/Analog Converter) si sunt trimise catre iesirile fizice ale consolei (OUT1, OUT2, ). La nivel exterior, pastrand alura unei console de mixaj analogice (dar de obicei la dimensiuni mai mici), principala diferenta fata aceasta o reprezinta modul de control al parametrilor procesarii interne, adica simularea reglajelor de pe o consola analogica. Daca la aceasta din urma exista controale individuale (potentiometre, comutatoare, etc) pentru fiecare dintre canalele audio sau circuitele de iesire pe care le are, la cea digitala este prezenta o centralizare a acestor reglaje: sunt prevazute un numar minim de controale individuale pentru fiecare canal audio, in general un fader si un potentiometru rotativ (care insa prin programare pot controla alternativ mai multi parametrii ai canalului corespunzator) si o zona de control multifunctionala, de obicei dotata cu un display grafic si mai multe taste/potentiometre de control, cu care se poate controla in detaliu orice parametru al fiecarui canal audio sau alt circuit implementat. Mai mult, valorile introduse pentru fiecare parametru al consolei pot fi stocate in memoria interna, devenind astfel posibila realizarea mai multor variante de mixaj pentru un material sonor, trecerea de la una la alta putandu-se face printr-o simpla apasare de buton. Exista de asemenea optiunea de a memora in mod dinamic variatiile unor parametri, operatiune denumita automatizare (Eng:automation), foarte folositoare de exemplu la ajustarea nivelului sonor al unui instrument muzical inregistrat cu variatii de nivel intre diferitele parti ale unei piese muzicale. Astfel, desi intern este practic un calculator numeric, datorita flexibilitatii programarii ea se comporta ca o consola clasica, cu canale audio prevazute cu reglaje de ton, reglaje de nivel, rutari de semnale, ba chiar cu facilitati noi, greu de implementat (unele chiar imposibil) intr-o consola analogica, toate acestea fiind limitate cantitativ doar de puterea de calcul a sistemului.

Fig.3

Iesirile si intrarile fizice in consola digitala pot fi de tip analogic (respectand standardele de la consolele analogice) sau de tip digital, caz in care apar niste formate noi:

- formate pe doua canale (stereo) precum S/P-DIF (pe conector RCA sau conector optic, format folosit si in echipamentele semiprofesionale) sau AES/EBU (pe conector XLR, format strict profesional)

- formate multicanal, cele mai utilizate fiind formatul ADAT (8 sau 4 canale, pe cablu optic), formatul TDIF (8 canale, cablu multifir) si formatul MADI (56 sau 64 canale, cablu optic sau coaxial - format utilizat in sistemele profesionale foarte scumpe)

- formate multicanal ce utilizeaza standarde preluate din tehnica de calcul, existand practic doua tendinte: transferul bidirectional de date pe portul USB sau pe portul FireWire (numarul de canale diferind la fiecare in functie de aplicatie)

Aceste porturi de intrare - iesire pot fi prevazute standard pe consola sau pot fi oferite ca accesorii optionale, sub forma unor placi de extensie ce se pot introduce in sloturi existente in carcasa ei, in functie de numarul de intrari si iesiri dorit de utilizator. O practica foarte curenta este includerea in consolele digitale a unor procesoare de dinamica sau blocuri de efecte (sub forma de algoritmi suplimentari de procesare digitala a semnalelor, adeseori livrati pe placi de extensie optionale), astfel ca de cele mai multe ori un studio digital contine mult mai putine dispozitive fizice decat echivalentul sau analogic.

Consola de mixaj virtuala

Este de fapt o implementare strict software, intr-un calculator personal, a unei console digitale, de la algoritmii de procesare a semnalelor si pana la suprafata de control (in general reprezentata grafic ca o consola analogica clasica, cu fadere, potentiometre, butoane, etc.), ce poate fi controlata cu ajutorul mouse-ului si a tastaturii. Legatura cu exteriorul, adica intrarea si iesirea semnalelor, se face prin intermediul unei placi de sunet instalate in calculator. Cu cat placa este mai performanta (mai multe intrari si iesiri de semnal, convertoare mai bune cu rezolutie mai mare, etc.) cu atat folosirea acestui tip de consola este mai apropiata de folosirea uneia fizice - nevirtuale. Desigur, principalul facor in acest sens ramane acuratetea implementarii software a consolei (numarul de canale audio, numarul parametrilor reglabili la EQ-uri, trimiteri auxiliare, numarul de grupuri de iesire, etc.), calitatea procesarii semnalului audio fiind data, la fel ca la consola digitala, de calitatea algoritmilor de calcul si a convertoarelor folosite. Consola de tip virtual se intalneste in DAW-uri sau sequencer-e audio (pachete software ce implementeaza si recordere audio multitrack), despre care vom vorbi mai incolo.

In ultimul timp au aparut pe piata mai multe suprafete fizice de control programabile, care pot fi folosite pentru controlarea parametrilor unei console virtuale, astfel ca granita dintre consolele virtuale si cele digitale devine tot mai vaga, singura diferenta notabila dintre ele ramanand faptul ca la cea virtuala calculele au loc in calculator si au o flexibilitate mai mare in implementare datorita acestui fapt, fiind un sistem deschis, mult mai usor de actualizat, in acelasi timp insa consola virtuala fiind mai instabila si mai greu de configurat, datorita sistemului de operare al calculatorului care nu este special creat pentru aplicatii audio.

Merita amintit si un al patrulea tip de consola, consola hibrida, care este mai mult o etapa de trecere de la analogic la digital. In esenta este vorba de o consola analogica, cu suprafata de control programabila digital. Prin crearea acestui hibrid s-a urmarit pastrarea sound-ului analogic a unor console foarte apreciate in trecut si in acelasi timp dotarea lor cu unele dintre facilitatile consolelor digitale (posibilitatea memorarii parametrilor de control, a scenelor de mixaj, ba chiar automatizarea dinamica a acestora in unele cazuri, etc), pentru a putea fi intergrate mai usor in sistemele moderne din studiourile actuale.

Concluzie

Alegerea unei console de mixaj este o etapa fundamentala in definirea structurii unui studio de inregistrare si este conditionata de o serie de alti factori decizionali, primul dintre ei fiind desigur bugetul. In functie de destinatia studioului, de prezenta altor echipamente achizitionate anterior sau chiar de gusturile viitorului utilizator, se poate opta pentru unul dintre tipurile de console de mixaj descrise mai sus, alegandu-se o configuratie (numar de canale, parametrii pe canal, iesiri, etc.) cat mai potrivita situatiei concrete. Consolele analogice continua sa fie foarte utilizate, mai ales in variantele lor mai mari si mai scumpe, de catre studiourile mari din lume (uneori numai pentru a ii multumi pe unii clienti importanti dar cu gusturi mai 'invechite'), deseori in variante hibride (cu posibilitatea programarii si automatizarii), dar din cauza cheltuielilor de intretinere foarte mari, sunt de multe ori schimbate cu modele digitale sau folosite in paralel cu acestea. In ultimii ani, la nivelul utilizatorului 'mediu' (dintr-un project studio cu dotare medie) se observa tendinta generala de utilizare a echipamentelor digitale (ajunse in ultima vreme la o calitate foarte buna pentru niste preturi acceptabile), urmarindu-se pastrarea cat mai mult a semnalelor in domeniul digital, astfel ca alegerea unei console digitale este foarte frecventa. De multe ori se adopta si o varianta combinata, folosindu-se o consola virtuala pe calculator ca centru de prelucrare a semnalelor si o consola analogica de format mai mic pentru monitorizarea iesirilor din calculator, sau a instrumentelor muzicale electronice programabile (sintetizatoare, masini de ritm, etc).

Recomandari practice:

- in cazul unui HOME studio, este de obicei suficienta existenta unei console virtuale dintr-un pachet software de tip DAW, pe un calculator cat mai puternic (frecventa cat mai mare a procesorului, cat mai mult RAM, etc) si cu o placa de sunet cat mai buna, alaturi de unul sau doua module analogice externe de captare a microfoanelor sau a instrumentelor muzicale electroacustice si eventual de un mic mixer analogic pentru monitorizare

- si pentru un studio din zona PROJECT, este recomandabila folosirea unei console virtuale dintr-o aplicatie DAW (rulata pe un calculator foarte bine configurat pentru functionarea aceasteia, fara probleme de stabilitate sau performanta), dar se poate atasa sistemului si o consola analogica de format mic (8 - 16 canale audio) pentru a ajuta la captarea mai multor microfoane simultan si pentru a asigura anumite functii de monitorizare in studio

- intr-un studio de tip COMMERCIAL este de cele mai multe ori necesara prezenta unei console de format mai mare, cu cel putin 48 de canale audio, pentru a putea fi inregistrate sau mixate, in conditii de fiabilitate perfecta, un numar cat mai mare de surse de semnal sonor (microfoane, instrumente muzicale, piste audio de la recordere, etc), fiind preferabila folosirea unei console digitale pentru functionalitatea ei deosebita in cadrul unui studio dotat cu foarte multe echipamente (preamplificatoare de microfon, procesoare de dinamica sau efecte sonore, diferite recordere, etc) si cai de semnal aferente, ce trebuie interconectate intre ele in mai multe configuratii distincte, in intervale destul de scurte de timp.