TEHNICA EXAMINARII MACROSCOPICE A ORGANELOR: OBSERVARE SI INTERPRETARE

Examinarea organelor si tesuturilor se va face numai la lumina naturala a zilei sau la lumina de neon (care sa imite lumina naturala), de minimum 550 lucsi.

Examinatorul trebuie sa aiba cel putin doua cutite: unul pentru tesuturile normale si unul pentru cele cu modificari.

Metodele macroscopice de examinare sunt: inspectia, palpatia si sectionarea.

La inspectie se apreciaza aspectul general al tesuturilor si organelor, volumul, culoarea, precum si existenta diferitelor modificari de suprafata.

Pentru o apreciere si interpretare corecta si corespunzatoare a elementelor urmarite la inspectie examinatorul trebuie sa aiba solide cunostinte de anatomie, sa cunoasca particularitatile anatomice ale fiecarei specii si ale diferitelor categorii de varsta.

Aprecierea volumului se face diferentiat, in functie de tipul de organ - parenchimatos sau cavitar.

Volumul organelor parenchimatoase (splina, ficat) se apreciaza tinand cont de aspectul marginilor, al capsulei, al unghiului pe care il formeaza organul cu planul de examinare, precum si aspectul liniei de sectionare. Organele parenchimatoase marite in volum au marginile rotunjite, capsula bine intinsa, sub tensiune, formeaza cu planul un unghi mare, iar la sectionare marginile sectiunii se indeparteaza, "rasbuzeaza". Organele reduse in volum au marginile ascutite, formeaza cu planul un unghi ascutit, iar capsula este incretita. In aprecierea volumului pulmonului se va tine seama de colabarea sau necolabarea acestuia la deschiderea cutiei toracice. In mod normal pulmonul colabeaza la deschiderea cutiei toracice, dar in cazul unui pulmon cu leziuni, acesta nu mai colabeaza, ramane inalt. Volumul organelor cavitare se apreciaza in functie de gradul lor de plenitudine. Astfel, pot fi destinse de aer, de continut, de corpuri straine, de diferite materiale patologice (puroi, sange).

Culoarea este un element important de evaluare a starii de normalitate sau a diferitelor stari patologice. Se apreciaza la lumina naturala si se descrie cat mai plastic posibil culoarea intalnita. Se evita formularile de tipul: mai inchis, mai deschis. Se impune o buna cunoastere a culorii normale a tesuturilor si organelor, pe specii si categorii de varsta. De exemplu, carnea de bovina adulta are culoare rosie-bruna, carnea de pasare are culoare roz. De foarte multe ori culorile sunt combinate, iar pentru exprimarea lor se recurge la comparatii plastice: alb-cenusiu, alb-sidefiu, galben-lutos, galben-citrin. Culoarea mozaicata sau marmorata denota o alternanta de culori intre zone invecinate.

Formatiunile de suprafata se incadreaza de regula in doua categorii: convexitati si concavitati. Exemple de convexitati: chisturi, noduli, abcese, hematoame.

Chistul este o formatiune bine circumscrisa, delimitata de o capsula si plina cu un continut lichid, mai rar solid.

Nodulul este o formatiune bine circumscrisa, compacta pe sectiune

Abcesul este o colectie purulenta bine delimitata de o capsula conjunctiva

Hematomul este o colectie de sange sub capsula unui organ sau delimitata de o capsula neoformata.

Exemple de concavitati: cicatrice, eroziuni, ulcere, infarcte vechi.

Cicatrice= regenerare pe baza tesutului conjunctiv a unei leziuni preexistente.

Eroziune= erodare superficiala a epiteliului de acoperire (piele, mucoase)

Ulcer= distrugere profunda, cu pierdere de substanta a unui tesut de acoperire (piele, mucoase)

Infarct= moarte a unui teritoriu tisular, survenita ca urmare a sistarii aportului de sange in acel teritoriu.

Tot aici se incadreaza si unele particularitati de specie, cum e cazul lobulatiei hepatice evidente, intalnita la suine, dupa varsta de doua luni. Prezenta ei inainte de aceasta varsta este considerata patologica. Lobulatia renala evidenta la bovine este de asemenea un caracter de specie.

La palpatie se apreciaza consistenta. Palpatia se efectueaza initial superficial, apoi profund, prin malaxare bimanuala. Este o manopera importanta, care permite depistarea unor formatiuni patologice in profunzimea organelor, precum si a abaterilor de la normal a consistentei diferitelor tesuturi si organe. In general consistenta poate fi mai crescuta sau mai scazuta decat normal.

Majoritatea organelor au o consistenta elastica. Pentru tesutul muscular consistenta scazuta este flasca, iar cea crescuta, ferma. Pentru pulmon, consistenta normala este buretoasa. In cazul acumularilor lichidiene intrapulmonare consistenta devine pastoasa, iar in cazul acumularilor excesive de aer devine crepitanta. Consistenta crepitanta putem intalni si in alte tesuturi, ca urmare a acumularii de aer in structurile acelui tesut. Densificarile pulmonare asociate cu procese inflamatorii severe sau cu procese tumorale duc la carnificarea pulmonului. Consistenta friabila este o consistenta deosebit de scazuta, asociata cu tendinta de sfaramare a tesutului si este intalnita in organele parenchimatoase (foarte evidenta la ficat). Consistenta casanta este o consistenta crescuta, asociata cu tendinta de sfaramare a tesutului. Consistenta ramolita este cel mai adesea intalnita in splina si se traduce prin aspect noroios pe sectiune. Consistenta turgescenta este intalnita in organele parenchimatoase, cel mai adesea in ficat, si corespunde unei stari de tensiune tisulara, data de acumularea excesiva de sange in acel organ.

Sectionarea este o alta metoda folosita in examinarea macroscopica a tesuturilor si organelor. In unele cazuri se executa numai daca la inspectie si palpatie au aparut modificari, pentru ca in majoritatea cazurilor sa se efectueze, chiar daca la inspectie si palpatie nu au fost decelate abateri de la normal. Sunt anumite linii obligatorii de sectionare, dar sunt si linii facultative sau suplimentare de sectionare, la care se recurge cu scopul elucidarii situatiilor neclare. Sectionarea permite de asemenea aprecierea aspectului general in profunzime a tesutului, a culorii, luciului si a prezentei de eventuale formatiuni patologice. La acestea se adauga aprecierea diferitelor structuri canaliculare, din punct al aspectului si continutului. In plus, se vor completa datele observate la palpatie, urmarindu-se rezistenta pe care o opune organul la sectionare si eventual zgomotul perceput la trecerea cutitului prin tesut.

Examinarea in abator se realizeaza fie pe fluxul tehnologic, fie la sala sanitara.

La punctul de sangerare se urmareste modul cum se face emisiunea sanguina, cantitatea si caracterul sangelui, culoarea si coagulabilitatea acestuia. La jupuire se observa eventualele leziuni subcutanate: edeme, hemoragii, inflamatii, abcese, tumori. La eviscerare se determina existenta colectiilor patologice intracavitare (lichid apos, sange, puroi etc.), a proceselor patologice, a aderentelor.

Indiferent de specie si de sistemul tehnologic utilizat se examineaza intai organele si apoi carcasa. Organele ilustreaza cu mai mare fidelitate diferitele stari patologice, comparativ cu musculatura, care reactioneaza mai tardiv si mult mai discret. In plus, leziunile gasite la organe indica tehnica dupa care trebuie examinata carcasa, aplicarea unor tehnici amanuntite, cu sectiuni profunde in musculatura, in limfocentrii musculari sau chiar in oase.

EXAMINAREA CAPULUI (LA BOVINE)

Capul la bovine se detaseaza de carcasa si se examineaza separat.

Se efectueaza unui examen de ansamblu al capului, se examineaza cavitatea bucala si limba, precum    si limfonodurile loco-regionale (submandibulari, retrofaringieni, parotidieni).

Examenul de anamblu al capului se face prin inspectie si sectionare.

La inspectie se urmareste prezenta tuturor abaterilor de la normal (deformari, fracturi, formatiuni patologice).

Sectionarea musculaturii maseterine se executa obligatoriu la toate bovinele mai mari de 3 luni, pentru depistarea cisticercozei. In acest sens se fac una sau doua sectiuni paralele cu planul osos al mandibulei, care sa decoperteze o suprafata musculara cat mai mare. La ovine nu se sectioneaza muschii maseteri si nici limfonodurile capului.

Examinarea cavitatii bucale si a limbii urmareste examinarea botului, a narilor, buzelor, a mucoasei bucale in ansamblu, a faringelui. Examenul limbii se face prin inspectie si palpatie. Prin inspectie se apreciaza volumul, dimensiunile, culoarea, prezenta de formatiuni patologice (vezicule, ulcere etc.), iar la palpatie apreciem consistenta. Sectionarea limbii se efectueaza pe axul longitudinal, doar in urmatoarele situatii: modificari de consistenta si cand s-au depistat leziuni de cisticercoza in muschii maseteri si in miocard.

Examenul limfonodurilor regionale se realizeaza prin inspectie, palpatie si sectiuni obligatorii.

Un limfonod se considera normal cand nu are volumul si consistenta modificata, iar la sectionare se constata o diferentiere neta de culoare intre zona corticala si medulara.

Sectionarea se face diferit in functie de aspectele inregistrate la inspectie si palpatie. Daca nu sunt modificari evidente se fac mai multe sectiuni paralele perpendiculare pe axul longitudinal al limfonodului. Daca limfonodul este modificat se face o singura sectiune pe axul longitudinal.

La suine, la care capul ramane atasat la carcasa, examenul incepe cu "tacamul de organe", care cuprinde limba, laringele, esofagul, traheea, pulmonii, cordul si ficatul.

EXAMINAREA PULMONULUI

La examinarea pulmonului avem ca obiective examinarea pleurei viscerale, examinarea parenchimului pulmonar si examinarea limfocentrilor loco-regionali (traheo-bronsic si mediastinal).

Pleura viscerala adera intim la parenchimul pulmonar si se examineaza prin inspectie, urmarindu-se aspectul, culoarea, luciul, grosimea, prezenta diferitelor formatiuni patologice (depozite, aderente etc.)

Pulmonul se examineaza prin inspectie, palpatie si sectiuni obligatorii.

La inspectie se apreciaza volumul, culoarea, prezenta formatiunilor de suprafata (chisturi, abcese, etc.). Palpatia se face initial superficial, apoi profund, prin malaxare bimanuala. Incepe cu lobul apical si se termina cu lobul diafragmatic, pentru a aprecia elasticitatea pulmonului, prezenta de consistente anormale, dar si a unor formatiuni patologice profunde. Pulmonul se sectioneaza obligatoriu, chiar daca la inspectie si palpatie nu au fost depistate modificari. Se efectueaza cate o sectiune transversala in fiecare lob diafragmatic, la limita dintre treimea mijlocie si posterioara si se executa compresiuni dinspre varful pulmonului, pentru a examina continutul bronhiilor si bronhiolelor. In cazul existentei de modificari se executa sectiuni suplimentare care vor interesa zona modificata.

Examenul limfocentrilor se face prin inspectie, palpatie si sectionare, la fel ca la lc. capului.

EXAMINAREA CORDULUI

Urmarim examinarea sacului pericardic si a cordului propriu-zis.

Examinarea sacului pericardic se face prin inspectie, palpatie si sectionare obligatorie.

La inspectie se apreciaza forma, culoarea, grosimea, eventuale modificari. Sectionarea pericardului se face printr-o incizie ce pleaca de la baza cordului spre varf, in asa fel incat sa permita observarea si eventual colectarea lichidului pericardic. Pericardul trebuie sa fie lucios, de culoare alba-sidefie si tansparent.

La cordul propriu-zis se examineaza epicardul, miocardul si endocardul.

Epicardul se examineaza o data cu miocardul, la care adera intim. La miocard se apreciaza forma, volumul, culoarea, consistenta, precum si prezenta eventualelor formatiuni patologice. Sectionarea cordului este obligatorie. In cordul stang se face o incizie ce pleaca de la mijlocul atriului, traverseaza peretele atrio-ventricular si merge paralel cu santul coronarian, la o distanta de 3-4 cm de acesta, pana la varful cordului. Se evidentiaza endocardul stang si valvula mitrala, care se examineaza si sectioneaza. In cordul drept se face o incizie ce pleaca de la baza arterelor pulmonare, paralel cu silonul vascular, pana la varful ventriculului drept si apoi in sus, pentru decopertarea atrilui drept. Se examineaza endocardul si originea marilor vase. Pe suprafata de sectiune apreciem grosimea miocardului, culoarea acestuia, prezenta de formatiuni patologice.

La ovine si caprine nu se sectioneaza cordul.

EXAMINAREA FICATULUI

Se examineaza capsula hepatica, parenchimul si canalele biliare, precum si limfocentri portali.

Examinarea capsulei hepatice se face odata cu parenchimul hepatic, urmarindu-se grosimea, transparenta, luciul, culoarea, depozitele de suprafata, aderentele.

Examinarea parenchimului hepatic se realizeaza prin inspectie, palpatie si sectionare obligatorie (cel putin la rumegatoare). La inspectie se apreciaza volumul, culoarea, care variaza de la cenusiu-cafeniu cu reflexe metalice la ficatul "cald", pana la cafeniu-ciocolatiu, dupa racire, precum si prezenta eventualelor formatiuni de suprafata. Palpatia se executa pe ambele fete, pentru a aprecia consistenta si prezenta de formatiuni in profunzimea parenchimului. Consistenta ficatului difera de la specie la specie, dar in general, la mamifere, este elastica, asemanatoare cu cea a albusului de ou fiert tare. Sectionarea se realizeaza pe fata viscerala a ficatului, in "V" si intereseaza parenchimul si canalele biliare. Se executa o incizie oblica in lobul stang, orientata spre scizura ventrala, cat mai aproape de hil si perpendiculara pe parenchim si o sectiune in lobul drept, plecand de la baza lobului Spiegel si pana la scizura ventrala. Se apreciaza aspectul pe sectiune, culoarea, rezistenta la sectionare, dar si aspectul canalelor biliare si continutul acestora. Se recurge la usoara compresiune a parenchimului, urmarind exprimarea de continut si caracteristicile acestuia.

Limfocentrul portal este situat la nivelul hilului hepatic. Cuprinde 1 - 2 limfonoduri de forma discoidala si se examineaza dupa principiul general de examinare a limfonodurilor.

EXAMINAREA SPLINEI

Urmarim examinarea capsulei si    a parenchimului (pulpei) splenice.

Examinarea se face prin inspectie, palpatie si sectionare obligatorie.

Examinarea capsulei splenice urmareste grosimea, transparenta, luciul, culoarea, depozitele de suprafata, aderentele, precum si eventualele formatiuni nodulare sau chistice decelabile la suprafata. Palparea se face strangand splina intre degete, pe toata lungimea sa. Consistenta splinei trebuie sa fie elastica, usor pastoasa. Sectionarea este obligatorie si se realizeaza pe toata lungimea sa. Se analizeaza aspectul pe sectiune, precum si gradul de evidentiere a nodulilor limfoizi.

EXAMINAREA RINICHILOR

La examinarea rinichilor, care se executa intotdeauna bilateral, apreciem initial maniamentul perirenal si apoi rinichiul propriu-zis.

Maniamentul perirenal se examineaza prin inspectie, apreciindu-se gradul de dezvoltare, culoarea si consistenta acestuia. In anumite stari patologice, maniamentul perirenal sufera modificari cantitative si calitative.

Rinichii se examineaza dupa eviscerare si decapsulare prin inspectie si palpatie. Daca se constata modificari se va recurge si la sectionare. Prin inspectie se apreciaza forma, volumul culoarea si prezenta formatiunilor de suprafata. Prin palpatie se apreciaza consistenta si prezenta eventualelor formatiuni patologice in profunzimea parenchimului renal. Rinichiul normal are culoare bruna si consistenta ferma.

Sectionarea se face in plan sagital, pe marea curbura, astfel incat sa intereseze corticala, medulara si bazinetul.

EXAMINAREA MASEI GASTRO-INTESTINALE

Masa gastro-intestinala se examineaza imediat dupa eviscerare, inainte sa ajunga la sectia de triperie (matarie), astfel incat sa se poata corobora datele acestui examen cu cele ce reies dupa examinarea celorlalte organe si a carnii.

Urmarim: examinarea compartimentelor gastrice, examinarea intestinelor, examinarea limfocentrului regional (mezenteric).

Compartimentele gastrice se examineaza prin inspectie, apreciindu-se aspectul seroasei si grasimii peritoneale. Daca apar modificari se va recurge la deschiderea compartimentelor gastrice prin sectionare, apoi la golirea de continut, examinarea acestuia si examinarea mucoasei gastrice.

Examinarea intestinelor se face prin inspectie si palpatie, apreciindu-se integritatea, starea de plenitudine, culoarea, eventualele formatiuni de suprafata. La palpare se evalueaza elasticitatea peretelui intestinal, grosimea acestuia, prezenta de formatiuni patrologice in grosimea peretelui. In caz de modificari se sectioneaza intestinul pe marea curbura, apreciindu-se continutul si mucoasa.

Examinarea limfocentrului mezenteric se face urmarind aceleasi elemente ca si in cazul altor structuri limfonodale.

EXAMINAREA STRUCTURILOR APARATULUI GENITAL

In mod obisnuit, uterul nu se examineaza, dupa sacrificarea femelelor. Daca se constata insa modificari ale acestuia se examineaza prin inspectie, palpatie si sectionare, urmarindu-se volumul, culoarea, consistenta, continutul si mucoasa.

Examinarea testiculelor

In cazul masculilor castrati se urmareste decelarea eventualelor sechele ale castrarii.

In cazul masculilor necastrati, examinarea testiculelor prezinta interes pentru depistarea eventualelor procese inflamatorii (orhite), asociate la taur, berbec si vier cu infectia brucelica sau tuberculoasa.

Examinarea glandei mamare

Glanda mamara ramane atasata la carcasa si va fi examinata odata cu aceasta.

Urmarim: examinarea parenchimului glandular si examinarea limfocentrului retromamar.

Parenchimul glandular se va examina prin inspectie si palpatie. Cand se constata modificari, sau la femelele gestante, se fac si sectiuni in parenchim. La inspectie se urmareste volumul si integritatea gl. mamare, eventualele leziuni de suprafata (vezicule, ulcere, etc.). Prin palpare superficiala si profunda se pot decela eventuale modificari in profunzimea glandei. La sectionare se va aprecia aspectul tesutului glandular si continutul canalelor galactofore.

Examenul limfocentului retromamar se face prin inspectie, palpatie si sectionare, la fel ca in cazul celorlalte pachete limfonodale.