Metode cu grad mare de generalitate

Metode cu grad mare de generalitate

Īn activitatea de cercetare stiintifica exista mijloace care, prin natura lor, mediaza cunoasterea realitatii din punctul de vedere al unor anumite domenii. Aplicarea unor modalitati de gāndire proprii anumitor discipline particulare, posedānd īnsa un grad mare de generalitate, care le face utilizabile īn cele mai variate domenii, a dus la alcatuirea unui grup de metode care contribuie la perfectionarea metodologiei cercetarii.

Majoritatea stiintelor folosesc astfel de  metode: istorica, matematica, structurala, a tipizarii si modelarii etc.

Metoda istorica constituie o reflectare a istoriei obiective a fenomenelor, a dinamicii si a dezvoltarii lor. Acest fapt explica pregnantul caracter de generalitate pe care īl are metoda. Importanta sa este predominanta īn stiintele ale caror obiecte de studiu se dezvolta destul de repede, cum ar fi istoria, sociologia, etc., dar explicatiile se extind la numeroase alte discipline. Aduce īn plus, fata de metodologia particulara a fiecarei stiinte, posibilitatea de a cunoaste, īn dinamica desfasurarii lor, a diverselor aspecte ale realitatii, īn opozitie cu viziunea statica. Pentru biologie, ea a permis cunoasterea unor teze de baza, printre care si 'ontogenia repeta filogenia', care a facut posibila īntelegerea unor fenomene. Prin scop, nu poate fi restrānsa la īnregistrarea empirica a variatiilor cronologice, ci urmareste dezvaluirea legitatilor care controleaza istoria.

Metoda matematico - statistica, ne furnizeaza o imagine mai completa, mai riguroasa despre fenomenele studiate. Baza deductiva a metodelor matematice folosite īn stiinta permit formularea mai precisa a unor previziuni stiintifice. Procedeele de prelucrare matematica constituie frecvent un vehicol cu continut exact, al inductiei, sau conduce la descoperirea unor legi generale.

Metoda axiomatica, se sprijina pe deductia logica si pe adevarurile evidente care s-au formulat cu timpul īn fiecare stiinta, adevaruri continute īn legi, axiome, postulate. Din acestea se deduc, fara eforturi de cercetare concreta suplimentare, alte adevaruri cu valoare stiintifica.

Metoda euristica (de la grecescul Keuristen = a afla despre procedee metodologice care duc la descoperirea unor cunostinte noi).

Euristica - stiinta a descoperirii si a inventiei, cuprinde numeroase metode care favorizeaza creatia originala, nici una īnsa neputānd fi considerata o cheie universala, cu aplicabilitate īn toate conditiile, specificul fiecarei cercetari - ca domeniu sau ca etapa a activitatii - si particularitatile psihologice ale cercetatorului determinānd alegerea solutiei optimale. Principiile euristice, formulate pentru prima data de catre Descartes, reprezinta un īndreptar orientativ īn munca stiintifica

O resursa principala a descoperirii īn stiinta, derivata dintr-o anumita atitudine intelectuala, este problematizarea neīncetata. Īntrebarile bine puse īndeplinesc un rol euristic care trebuie utilizat deoarece 'o īntrebare clara este pe jumatate rezolvata'.

Modelarea. Studierea realitatii obiective īntāmpina adeseori dificultati care pot deveni de nedepasit. Īn asemenea situatii s-a recurs la o cale indirecta de cercetare si anume la studierea unor obiecte sau fenomene asemanatoare cu cele aflate īn tematica. Rezultatele obtinute asupra acestora vor fi transpuse la domeniul care constituie obiectul cercetarii. Īn acest fel a luat nastere modelarea, ca metoda de cercetare.

Metoda sistemica. Larga dezvoltare a diferitelor forme de investigare a obiectelor-sistem, care reprezinta complexe integrale de elemente interdependente, a generat o multitudine de probleme cu caracter metodologic. Dezvoltarea cercetarilor sistemice īn stiinta contemporana arata ca introducerea īn stiinta a procedeelor sistemice este, prin esenta sa, o sarcina interdisciplinara.

Notiunea de sistem este aplicabila, īn masura egala, īn orice domenii ale cercetarii stiintifice, indiferent daca este vorba despre fenomene materiale sau ideale [26].

Una dintre primele stiinte, īn care obiectele cercetarii au īnceput sa fie privite ca sisteme, a fost biologia. Savantul biolog Ludwig von Bertalanffy, sprijinindu-se pe date din diferite domenii ale realitatii, a elaborat  teoria sistemelor [26].

Rolul ipotezei īn cercetarea stiintifica

De regula, orientarea cercetarii este realizata prin formularea unor īntrebari, carora urmeaza a li se gasi raspuns. Īn demersul cunoasterii, ipoteza functioneaza de la formularea īntrebarii pāna la descoperirea adevarului - moment īn care ipoteza devine teorie, adica cunostinta certa.

Alaturi de experiment, ipoteza si teoria sunt momente esentiale ale oricarei cercetari, aparitia unei ipoteze sau teorii noi finalizāndu-se adesea cu un salt al cunoasterii.

Ipoteza este o presupunere, anticiparea unor relatii sau rezultate, care urmeaza a fi verificate īn cercetare. Aceasta presupunere este sugerata de observarea faptelor, de datele experientei si de cunostintele anterioare. Ipoteza, corect formulata, decurge dintr-un anumit nivel de cunoastere, nasterea ei producāndu-se la nivelul confruntarii dintre o anumita practica, concret determinata, si teoria existenta - sistemul de adevaruri elaborat de stiinta.

Cānd, īn formularea ipotezelor, pornim de la practica, de la datele concrete, de la fapte observate sau aparute īn cadrul experientelor, vorbim despre ipoteze inductive, iar cānd formularea lor īsi are izvorul īn legile si teoriile deja cunoscute si prin care se cauta sa se fundamenteze alte fenomene din realitate, ipotezele sunt deductive.

Verificarea ipotezei trebuie sa se faca pe cāt mai multe cazuri. Verificarea poate fi directa, īn cazul ipotezelor de nivel elementar si indirecta, prin intermediul altor mijloace de investigatie (pentru ipotezele de nivel maxim).

Īn cercetarile experimentale, verificarea ipotezei se face prin aplicarea 'ipotezei nule', care presupune ca rezultatele cercetarii nu provin din actiunea variabilei independente, ci din cauze īntāmplatoare. Infirmarea ipotezei nule va duce la confirmarea ipotezei de cercetare. Acest demers se face prin intermediul testelor de semnificatie.

Pozitia creatoare pe care o adopta cercetatorul este de a cauta sa īnteleaga tot ceea ce patrunde īn zona perceptiei sale, fara a neglija nimic. Din punct de vedere euristic, nu exista detalii lipsite de semnificatie.

Ipoteza este tehnica mintala cea mai importanta pe care o poate folosi cercetatorul. Principalul rol al ipotezei consta īn sugerarea de experimente si observatii noi. Chiar atunci cānd ideea urmarita se dovedeste a fi falsa, cercetarile cauzate de aceasta rasplatesc autorul pentru faptul de a-si fi propus si urmarit o idee.

Īn folosirea unei ipoteze se impune respectarea unor reguli:

a) nu insista īn a sustine idei care s-au dovedit ineficace;

b) se impune respectarea unei discipline intelectuale, necesara pentru a subordona ideile faptelor;

c) examinarea critica a ideilor, adica, sa nu fie acceptate primele supozitii, chiar daca par evidente, fara observatii, fara verificare si chiar, daca este nevoie, reformulare;

d) evitarea conceptiilor gresite.

Verificati-va cunostintele:

1. Ce se īntelege prin metode cu grad mare de generalitate?
2. Enumerati metode cu grad mare de generalitate!
3. Ce se īntelege prin metoda euristica?
4. Care sunt principiile euristice si de cātre cine au fort formulate?
5. Ce reprezinta ipoteza?
6. Prezentati tipuri de ipoteze!