STRATEGII, PRINCIPII, ETAPE ȘI TEHNICI DE RESTRUCTURARE IN PROCESUL DE PRIVATIZARE

STRATEGII, PRINCIPII, ETAPE I TEHNICI DE RESTRUCTURARE IN PROCESUL DE PRIVATIZARE

1. Privatizarea, proces de actualitate permanenta

Privatizarea reprezinta un fenomen mondial intalnit atat in tarile occidentale dezvoltate (Franta, Anglia, SUA, Japonia, Italia, etc.) cat si in tarile in curs de dezvoltare din America de Sud, Africa, Asia  pentru tarile Europei Centrale si de Est, privatizarea constituie un element hotarator al reformelor economico-sociale in scopul constituirii unei economii bazate pe cerintele pietei.

Analizand diferitele cazuri si experiente ale privatizarii intr-o serie de tari, consideram ca si in situatia Romaniei trebuie sa se aiba in vedere respectarea unor conditii de baza pentru a se obtine o eficienta economico-sociala corespunzatoare in urma acestui proces. In acest sens, condi iile de baza pentru ob inerea eficien ei in procesul de privatizare sunt:

• Privatizarea trebuie sa fie efectiv acceptata si sustinuta atat de majoritatea guvernamentala ce exista la un moment dat, cat si de puterile politice, de conducatorii si salariatii intreprinderilor respective si mai ales de populatia beneficiara. Necesitatea acestui suport al privatizarii, in special din partea populatiei, este esentiala putand contribui in mod nemijlocit la succesul masurilor ce se iau in cadrul acestui amplu proces. De aici, cerinta unei informari corespunzatoare a populatiei privind avantajele si efectele pozitive ale fiecarui caz de privatizare in comparatie cu situatia apartenentei la sectorul public.

• Asigurarea unui mediu inconjurator institutional si reglementar favorabil privatizarii. Este evident ca o economie de piata nu se poate dezvolta fara existenta unui mediu inconjurator legislativ si institutional adecvat acestui mecanism economic. Pe plan juridic, dreptul de proprietate trebuie atat recunoscut, cat si respectat, in special privind consecintele acestuia - libertatea de transmitere a obiectului proprietatii. Se impun, de asemenea, dezvoltarea dreptului comercial, organizarea tribunalelor comerciale, iar pe plan financiar-contabil stabilirea unor metodologii adecvate de evaluare a patrimoniului intreprinderilor, crearea sau specializarea unor institutii de profil - cabinete de audit, banci consiliere pentru privatizare, banci specializate pentru credite pe termen scurt sau mediu in scopul privatizarii etc.

• Adoptarea unei strategii adecvate pentru privatizare. Privatizarea nu este un fenomen spontan, care sa se poata realiza printr-un simplu decret sau lege; este un proces complex care cere timp si mai ales o strategie adecvata in care sa se analizeze situatia fiecarei intreprinderi publice si sa se decida viitorul acesteia in raport de obiectivele politicii economice corelate cu cerintele pietei si realitatile economico-sociale ale tarii. Adoptarea strategiei pentru fiecare intreprindere publica necesita o analiza concreta.

• Procesul propriu-zis de privatizare necesita atat pricepere, capacitate profesionala cat si o serie de garantii juridice care sa permita: excluderea riscurilor de frauda si de coruptie; protejarea populatiei; evitarea inlocuirii monopolului de stat cu un monopol privat, national sau strain; folosirea unor tehnici de privatizare care sa se adapteze la situatiile specifice ale tarii si ale fiecarei intreprinderi in parte, etc

• Cuantificarea efectelor privatizarii, in special pe plan economic - cresterea productivitatii, reducerea costurilor de productie, a tarifelor si preturilor practicate, imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor etc. Daca nu se poate demonstra ca privatizarea intreprinderii prezinta avantaje fata de mentinerea acesteia in sectorul public, este preferabil sa se amane privatizarea respectivei unitati.

• Limitele privatizarii. Analiza actelor de privatizare din tarile dezvoltate demonstreaza existenta in fapt a unor limite referitoare la:
• "monopolurile defapt" sau "monopolurile naturale", care pot sa reprezinte intreprinderi care prin activitatea lor detin in realitate monopolul asupra intregii piete interne - apa, gaz, transporturile pe cale ferata.   In general, aceste intreprinderi au ramas in proprietate publica, insa s-a instituit un sistem de control al costurilor pe care le realizeaza si implicit al preturilor practicate astfel incat sa se limiteze posibilitatea de a profita de situatia lor de monopol;
• o limita a privatizarii este impusa si de existenta unor activitati non-profit, serviciile de ajutor social, unele unitati cu o slaba rentabilitate, exemplu: activitatea postei pentru transmiterea corespondentei la locurile izolate; in aceste cazuri, daca s-ar pune accentul pe rentabilizarea prin privatizarea lor, ar disparea finalitatea sociala a respectivelor unitati.

Principii de baza ale privatizarii

Analizand continutul diferitelor acte normative ce reglementeaza procesul de privatizare, precum si situatiile concrete ale privatizarilor dintr-o serie de tari dezvoltate, rezulta o serie de principii de baza avute in vedere. Principiile de baza ale privatizarii sunt:

• Respectarea intereselor patrimoniale ale statului

Pornind de la faptul ca patrimoniul unei intreprinderi ce se privatizeaza reprezinta o parte din avutia nationala a tarii, se prevad masuri speciale pentru a se asigura o evaluare cat mai realista a respectivelor unitati, in conditii de impartialitate totala. In Franta, de exemplu, exista Comisia de Privatizare, care se ocupa in mod direct de evaluarea intreprinderii; comisia este independenta in activitatea sa si se compune din persoane cu o vasta experienta economico-financiara si juridica. Functiile de membri in aceasta comisie sunt incompatibile cu orice alte activitati retribuite sau nu in alte unitati - membri in Consiliul de Administratie, in Consiliul de Supraveghere a unor Intreprinderi, etc. De asemenea, legea impune obligatia pastrarii secretului profesional si interzice pentru membrii comisiei, pe o perioada de 5 ani de la incetarea activitatii de membru al Comisiei, legaturile cu societatile privatizate in urma carora ar putea obtine foloase materiale sau de alta natura. Garantiile privind pastrarea intereselor patrimoniale ale statului au fost multiplicate prin faptul ca evaluarea propriu-zisa a intreprinderii se efectueaza in paralel cu o serie de banci-consiliere atat pentru Guvern, cat si pentru intreprinderea ce se privatizeaza; de asemenea, evaluarile sunt facute in conditiile in care isi desfasoara activitatea si o serie de cabinete de Audit care verifica legalitatea activitatii unitatii respective - verificarea contabilitatii, a respectarii legislatiei.

• Protectia intereselor nationale

In unele tari, spre exemplu in Franta, se stabileste o limita maxima a sumei totale a titlurilor cedate direct sau indirect de catre stat persoanelor fizice sau juridice straine sau sub control strain. Mentionam ca aceasta limita (in Franta maximum 20%) poate fi mic orata prin decret al Ministerului Economiei, Finan elor i Bugetului daca protec ia intereselor o cere; de exemplu, in cazul privatizarii Societa ii "SAINT-GOBAIN" limita maxima a sumei totale a titlurilor cedate a fost de 15%, iar in cazul Companiei Financiare PARIBAS, aceasta limita a fost fixata la 18%.

• Transparen a totala a ac iunilor privind privatizarea

Toate ac iunile legate de privatizarea unei intreprinderi trebuie sa se desfa oare in condi iile unei informari i ale unei publicita i corespunzatoare pentru publicul doritor sa participe la privatizare. De asemenea, in dorin a de a se asigura o egalitate deplina intre cei care achizi ioneaza ac iuni i pentru a se elimina apari ia unor privilegii mascate pentru unii participan i, sunt stabilite proceduri stricte pentru vanzarea ac iunilor, cedarea sau schimbarea titlurilor, vanzarea sau renun area la dreptul preferen ial de subscrip ie.

• Dezvoltarea ac ionariatului popular

Interesul statutului este de a permite dezvoltarea unui ac ionariat popular, respectiv de a asigura condi iile participarii la procesul de privatizare a unui numar cat mai mare de persoane fizice. In acest scop, sunt stabilite masuri privind:

• incurajarea ac ionariatului popular atat pentru salaria ii intreprinderilor ce se privatizeaza, cat i pentru celelalte categorii ale popula iei;
• obligativitatea statului de a propune salaria ilor intreprinderii, precum i fo tilor salaria i ai respectivei unita i, daca au lucrat cel pu in 5 ani in cadrul intreprinderii pe baza de contract de munca, cumpararea, in condi ii preferen iale, de pana la 10% din ac iunile pe care statul le cedeaza;
• posibilitatea fiecarui salariat sa solicite cumpararea de ac iuni, in condi ii preferen iale, pana la limita unei sume fixate, de regula maximum de cinci ori plafonul anual al cotiza iilor sale la securitatea sociala;
• condi ii preferen iale pentru salaria ii unita ii care achizi ioneaza ac iuni;  reducere a pre ului fiecarei ac iuni cu 5%, fara obliga ia pastrarii ulterioare a respectivelor ac iuni; reducerea pre ului ac iunilor cumparate cu pana la 20% cu obliga ia insa a pastrarii respectivelor ac iuni de catre salaria i cel pu in 2 ani de la data achizi ionarii; amanari privind plata ac iunilor cumparate, pana la un termen de 3 ani, perioada in care titlurile respective sunt blocate pana la acoperirea totala a pre ului de achizi ie; remiterea unor ac iuni gratuite, pentru fiecare ac iune cumparata direct de la stat se acorda o ac iune gratuita cu obligativitatea pastrarii acestora de catre salaria i cel pu in un an de la data primirii; scutiri de impozite i cotiza ii sociale pentru avantajele acordate.

Ac ionariatul popular este favorizat i prin faptul ca se poate impune, pentru orice persoana fizica sau juridica, o limita de 5% privind ac iunile cedate de catre stat prin procedurile pie ei financiare; in acest mod se da posibilitatea achizi ionarii de titluri de catre mai mul i solicitan i.

• Ob inerea de resurse financiare suplimentare de catre stat

Sumele nete incasate de catre stat sunt folosite, de regula, pentru achitarea unor datorii facute de stat, precum i pentru dotarea cu capital a intreprinderilor ramase in sectorul public.

• Respira ia sectorului public

Acest principiu vizeaza reducerea numarului de unita i din sectorul public, ca urmare a privatizarii.

3. Etapele privatizarii unei intreprinderi

Teoriile despre intreprinderile private ofera cheia in elegerii comportamentului salaria ilor priva i i func ionarii intreprinderilor private i publice. Pe scurt, proprietatea privata creeaza stimulentele pentru producerea de bunuri i servicii intr-un mod eficient i ieftin. Managerii priva i sunt incuraja i sa maximizeze valoarea intreprinderii lor. Din contra, intreprinderile publice nu genereaza stimulentele pentru o func ionare eficienta. Conducatorii i angaja ii intreprinderilor de stat aloca resurse ce nu le apar in i ca urmare, ei nu suporta costurile deciziilor lor i nici nu ob in vreun beneficiu in urma unei activita i eficiente. Din punct de vedere teoretic, managerii, angaja ii publici i priva i se pot comporta in moduri diferite: firmele private vor tinde sa fie mai eficiente decat cele publice.

Privatizarea unei intreprinderi este un proces complex care necesita atat timp, cat i profesionalism din partea persoanelor i institu iilor implicate. Succesiunea etapelor de baza ale privatizarii unei intreprinderi se prezinta astfel:

• Stabilirea intreprinderilor ce se vor privatiza

Analizand situa ia din economie i perspectivele diferitelor intreprinderi, Parlamentul aproba prin lege lista marilor unita i-banci, intreprinderi, societa i, etc. care urmeaza sa se privatizeze intr-un interval de 5 ani; de asemenea, se autorizeaza Guvernul sa ia diferite masuri de ordin economic i social pentru pregatirea privatizarii unita ilor respective.

• Alegerea bancilor consiliere i a cabinetelor de audit

In scopul asigurarii unei evaluari realiste a intreprinderii, prin respectarea prevederilor legale i a deplinei transparen e in procesul de privatizare, se solicita participarea unor banci consiliere, precum i a unor cabinete de audit. Bancile consiliere au rolul de a intocmi separat, lucrarile de evaluare intreprinderii i de a inainta referate, prin care se fundamenteaza respectivele propuneri, la Comisia de Privatizare. Bancile consiliere

sunt impar ite astfel: banci consiliere pentru Guvern; banci consiliere pentru intreprinderea care se privatizeaza. Cabinetul de audit are rolul de a verifica i controla autenticitatea contabilita ii intreprinderii i nu de a efectua lucrarile de evaluare.

• Evaluarea intreprinderii de catre bancile consiliere

Fiecare banca consiliera procedeaza separat la evaluarea intreprinderii folosind metode i modele clasice multicriteriale. Sunt urmarite in aceasta etapa doua probleme distincte:

• care este valoarea patrimoniului unita ii, exprimata prin costul inlocuirii bunurilor intreprinderii in momentul respectiv; se ine cont in mod special de o serie de elemente, cum ar fi: activul net reevaluat; dividendele ob inute i beneficiile realizate in perioadele trecute.
• ce rentabilitate se prognozeaza intreprinderii pentru viitor i care se poate exprima prin: cursul la bursa; raportul dintre profitul net i fondurile proprii; raportul dintre profitul brut i cifra de afaceri i raportul dintre cursul la bursa i activul net.

Pornind de la aceste elemente sunt intocmite rapoarte distincte de catre fiecare banca consiliera, atat din partea Guvernului, cat i din partea intreprinderii, materiale care

sunt prezentate Comisiei de Privatizare.

• Stabilirea unui pre minim pentru intreprindere

Avand in vedere importan a i complexitatea acestei etape, in cadrul mecanismului privatizarii, prezentam sintetic succesiunea fazelor din activitatea Comisiei de Privatizare pentru stabilirea pre ului minim al intreprinderii.

• Fiecare membru al Comisiei de Privatizare prime te trei rapoarte distincte : doua din partea bancilor consiliere i unul de la Cabinetul de audit; in func ie de materialele primite se face o prima analiza, dupa care se stabile te o propunere individuala referitoare la pre ul intreprinderii.
• Urmeaza o reuniune a Comisiei de Privatizare, in care fiecare participant va prezenta o informare precizandu- i opinia in legatura cu valoarea pe care o considera pentru intreprinderea respectiva, modul in care apreciaza perspectiva economico-comerciala a acesteia, punctele forte i cele slabe din activitatea unita ii.
• Dupa aceasta faza a activita ii Comisiei de Privatizare va avea loc audierea conducatorilor intreprinderii respective, cu participarea pre edintelui acesteia, a directorului general i a celorlal i directori din unitate. In discu iile purtate se pune accentul pe probleme privind strategia viitoare a intreprinderii, concuren a interna i externa i investi iile ce sunt avute in vedere. Uneori, la aceste discu ii participa, in calitate de observator i un membru al Direc iei Trezoreriei din cadrul Ministerului Economiei i Finan elor.

Pe baza elementelor acumulate, precum i a informa iilor primite prin audierea conducerii intreprinderii, fiecare membru al Comisiei de Privatizare va analiza ansamblul aspectelor ce concura, in opinia lor, la determinarea pre ului minim al unita ii.

In cadrul unei noi reuniuni, destinata luarii deciziei, fiecare membru al Comisiei de Privatizare propune un pre minim al intreprinderii, iar hotararea se va lua prin

consens; de asemenea, comisia va decide i asupra altor elemente referitoare la ac iunile unita ii, pre ul de oferta, pre ul de cedare, parita ile de schimb ale acestora contra certificatelor de investitor. In final, comisia comunica avizul sau catre Ministerul Economiei i Finan elor privind privatizarea intreprinderii, precum i elementele stabilite in legatura cu acest proces - pre ul minim, numarul de ac iuni, valoarea acestora, etc.

• Hotararea Ministerului Economiei i Finan elor privind pre ul intreprinderii care se privatizeaza.

Ministerul Economiei i Finan elor are calitatea sa decida asupra pre ului intreprinderii care se privatizeaza, precum i in legatura cu pre ul de oferta pentru ac iuni, pre urile de cedare ale acestora, parita ile de schimb contra certificatelor de investitor in luarea acestei hotarari va trebui sa ina cont de decizia Comisiei de Privatizare, precum i de politica economica adoptata de Guvern in procesul privatizarii referitoare la incurajarea ac ionariatului popular, favorizarea salaria ilor intreprinderii, respectarea intereselor patrimoniale i na ionale ale statului.

Strategii de restructurare i privatizare bancara

Privatizarea reprezinta modalitatea cea mai rapida de a induce modificari de comportament si strategie, asigurand astfel bancilor independenta fata de Guvern si sectorul public. Deoarece bancile de stat domina sectorul bancar din toate statele foste socialiste, privatizarea lor poate fi considerata o modalitate de instaurare a unei concurente efective, atat pe piata depozitelor bancare cat si pe piata creditelor.

Privatizarea poate, de asemenea, sa imbunatateasca stimulentele manageriale, sa sporeasca participarea straina, sa grabeasca procesul de calificare superioara a personalului bancar, sa reduca implicarea guvernamentala directa si sa sporeasca posibilitatea instituirii unei supravegheri si a unor reglementari eficiente si cuprinzatoare.

Este insa absolut necesar ca bancile sa fie pregatite pentru privatizare, ceea ce in foarte putine cazuri a fost valabil. Valoarea lor potentiala pentru un investitor strategic ramane redusa; este greu de imaginat ca un asemenea investitor este dispus sa plateasca in mod nejustificat ineficiente si lipsuri ale afacerilor in care este chemat sa investeasca.

Privatizarea este vazuta ca un mijloc de eficientizare a activitatii si eliminare a disfunctionalitatilor ceea ce inseamna ca necesitatea ei nu s-ar manifesta daca bancile de stat ar fi entitati sanatoase si profitabile. Ca urmare, se constata ca tranzactiile, implicand vanzari de banci unor investitori strategici de marca fie au esuat, fie s-au perfectat la sume reduse (nu mai mult de 1.3 din fondurile proprii sau de 35-45 ori profitul net la unui an reprezentativ, ceea ce este putin, in comparatie cu sumele vehiculate in tranzactii de acest tip in Europa Occidentala, respectiv pana la 7-8 ori fondurile proprii si de 14-16 profitul net din anul reprezentativ), fie au generat doar interesul unor investitori mai putin prestigiosi care urmareau intrarea pe piata din alte considerente.

Privatizarea se realizeaza cu atat mai greu cu cat piata interna este lipsita de capital autohton, ceea ce impune sa se apeleze la capitalurile straine. O alta problema a privatizarii marilor banci comerciale este faptul ca uneori, nici investitorii locali cu forta financiara mare nu pot fi acceptati si agreati de catre organismele de supraveghere bancara, deoarece se poate banui ca acestia urmaresc sa faca investitia doar pentru a beneficia de totalitatea resurselor atrase de banca   in scopul de a acorda credite preferentiale societatilor nebancare pe care le detin.

Aceste limite si piedici intalnite in prezent pot fi contracarate daca bancile si autoritatile nationale tin cont de o serie de conditii pentru captarea interesului unor investitori seriosi, pentru desfasurarea cu succes a procesului de privatizare.

Pe plan international, exista o multime de tehnici de restructurare bancara pe care guvernele le pot aplica pentru a solutiona situatia unor banci.

• prima alternativa este inchiderea bancilor respective in conformitate cu legislatia existenta privind lichidarea si falimentul. Aceasta optiune are avantajul de a intari structura de stimulente in sistemul bancar, deoarece se vor transmite semnale pietei ca actionarii trebuie sa controleze mai bine activitatea managerilor bancilor, iar deponentii trebuie sa invete sa faca diferenta dintre o banca buna si una rea. In practica, multe Guverne evita sa recurga la lichidarea bancilor insolvabile, in special cand cea mai mare parte a sistemului bancar se confrunta cu probleme sau atunci cand institutiile respective detin o pozitie importanta pe piata bancara ( 'too big to fail'). Aceasta pozitie are in vedere natura speciala a bancilor si importanta lor in economie pentru sistemul de pla i. Inchiderea unei banci poate submina increderea in ansamblul sistemului bancar si sa declanseze o retragere masiva a depozitelor bancare. Pe aceasta cale aptitudinea sistemului financiar de a mobiliza resurse si de a le aloca catre cele mai productive utilizari ar putea fi compromisa, ceea ce ar afecta negativ activitatea economica, astfel incat, in final, pierderile pentru intreaga societate ar fi mai mari de cat costurile transferurilor de resurse financiare necesare pentru restructurare.

• Cel mai adesea se recurge la recapitalizare. Exista doua metode principale prin care Guvernele recapitalizeaza bancile: majorarea directa a fondurilor proprii si schimbul de obligatiuni guvernamentale contra active neperformante.

In ceea ce priveste majorarea fondurilor proprii ale bancilor, Guvernele trebuie sa incerce mai intai sa-i oblige pe actionari sa restituie capitalul bancii prin subscriere de

actiuni suplimentare. Daca acestia nu vor sau nu pot sa injecteze noi resurse financiare intr-o banca pentru a acoperi pierderile si a indeplini prevederile reglementarilor de prudenta bancara, guvernele vor trebui sa incerce sa convinga alte persoane care ar putea fi interesate in achizitionarea institutiei respective sa injecteze fonduri noi si sa schimbe managementul. Daca aceste incercari se vor dovedi infructuoase, autoritatile vor fi obligate sa participe direct la reconstituirea fondurilor bancilor prin cumpararea de noi actiuni sau prin acordarea de imprumuturi pe termen lung de tip subordonat (care sunt recunoscute pe piata internationala drept element constitutiv al fondurilor proprii).

Schimbul de obligatiuni guvernamentale contra active neperformante, desi implica restructurarea partii de activ a bilantului unei societati bancare are drept efect final cresterea capitalizarii si reconstituirea profitabilitatii acesteia. Astfel vanzarea de catre banca a unor active neperformante si obtinerea unor active de calitate superioara duce la micsorarea volumului activelor bancii si implicit imbunatatirea ratei de adecvare a capitalului. Ca si majorarea directa de catre guvern a fondurilor proprii, schimbul (swap) de obligatiuni guvernamentale contra active neperformante genereaza un risc moral reducand disciplina de piata in sistemul bancar prin crearea de asteptari privind salvarea, si pe viitor, de catre stat a bancilor.

• Se mai poate recurge de asemenea la crearea unei societati de gestionare a activelor. Activele neperformante care au fost obtinute in schimbul obligatiunilor guvernamentale pot fi lasate in administrarea bancii sau pot fi transferate la o societate de gestiune a activelor. Spre deosebire de o banca comerciala care se concentreaza asupra sporirii volumului de activitate, societatile de gestiune a activelor au in vedere obtinerea de garantii suplimentare, controlul fluxurilor de trezorerie, controlul managementului debitorilor si minimizarea pierderilor.

Principalele elemente care au impiedicat utilizarea acestei modalitati pe scara larga au fost adancimea mica a pietelor si insuficienta dotare cu personal experimentat in acest domeniu. Aceasta metodaa fost utilizata de Slovenia (incepand cu primele trei mari banci, care au pornit de la o rata de adecvare a capitalului mai mica de 4%), Croatia (in care bancile supuse restructurarii in acest fel detineau 25% din activele bancare totale). Republica Macedoniei (a carei agentie este abilitata sa emita obligatiuni pentru recapitalizarea bancilor cu probleme, odata ce s-au stabilit prescrierile necesare) si Bulgaria (agentia concentrandu-se in aceasta ara asupra consolidarii sistemului bancar, inainte de a incerca privatizarea).

O varianta a acestei metode este infiintarea in cadrul bancilor a unor unitati de abordare a creditelor neperformante, pentru recuperarea acestora. Aceste unitati pot fi utile in restructurarea portofoliilor de credite, mai ales atunci cand activitatea lor este insotita de programe de privatizare a intreprinderilor carora le-au fost acordate imprumuturile respective. Totusi problemele de portofoliu depasesc de multe ori capacitatea unei banci de a-si restructura creditele. Unitatile de recuperare a creditelor sunt subminate de cadrul legal si institutional slab in ceea ce priveste recuperarea creditelor, de mecanismele de piata insuficient dezvoltate pentru rambursarea imprumuturilor garantate si de presiunile interne aplicate bancilor in sensul reesalonarii platilor sau renuntarii la rambursarea creditelor.

Conversia imprumuturilor in actiuni ('Debt-equity swaps') este o alta modalitate de restructurare financiara a societatilor bancare. Sustinatorii acestei tehnici pretind ca prin utilizarea sa, bancile isi imbunatatesc solvabilitatea, deoarece schimba un activ neperformant cu drepturile de proprietate si astfel bancile pot participa in restructurarea debitorilor in calitatea lor de coproprietar imbunatatind astfel calitatea portofoliului de creante.

Aceste argumente nu sunt intotdeauna valabile. Dupa cum arata experienta internationala, bancherii nu sunt in mod necesar buni manageri ai activitatii firmelor industriale. In plus, atunci cand o banca comerciala are o participatie la o societate debitoare, ea se va gasi sub presiunea de a spori volumul indatorarii acelui debitor.

Atunci cand prabusirea unei banci poate avea consecinte grave asupra intregului sistem bancar, Guvernul trebuie sa intervina pentru a acorda asistenta institutiei respective. Aceasta asistenta trebuie acordata cu respectarea urmatoarelor principii: sa fie legata de un program de restructurare, sa urmareasca minimizarea costurilor fiscale, sa asigure distributia echitabila a costurilor, sa previna repetarea situatiei de insolvabilitate si sa asigure un cadru macroeconomic stabil.

4.1. Privatizarea bancilor-factor de sus inere a tranzi iei   la economia de pia a

Viata economica a tarilor aflate in tranzitie a demonstrat cu claritate, inclusiv in Romania, ca una dintre cheile esentiale ale trecerii de la economia centralizata la sistemul de piata o constituie un sistem bancar activ si bine dezvoltat.

Acest fapt poate fi sustinut de argumente cu caracter teoretic si practic. Astfel pentru dezvoltarea economica este esentiala mobilizarea resurselor din economie.

Mobilizarea resurselor se poate realiza fie prin sectorul bancar, fie prin piata de capital. Totusi, in ciuda posibilitatilor si valentelor deosebite ale pietei de capital, deocamdata rolul acestora este oarecum marginal in fostele tari socialiste din Europa.

In Romania, sectorul bancar a fost si reprezinta unul dintre sectoarele cele mai dinamice si mai active din economie, inregistrand cresteri importante de la an la an, atat in ceea ce priveste capitalul, numarul de angajati, investitiile, cat si nivelul de creditare a activitatii economice. Cu toate aceste realizari, au existat si unele deficiente concretizate in aspectele de slabiciune ale managementului bancar, credite neperformante, pierderi importante sau chiar coruptie.

Sistemul bancar trebuie sa reflecte fidel nivelul de dezvoltare si descentralizare din economie, reprezentand nu numai un rezultat al procesului de reforma, restructurare si privatizare, dar si un factor foarte activ si mobilizator al acestui proces.

Pentru o etapa a tranzitiei la economia de piata din Romania, caracterizata prin optiunea politica a unei reforme accelerate perceputa uneori ca o terapie de soc, privatizarea bancilor cu capital de stat va reprezenta una dintre coordonate.

Procesul de privatizare a bancilor de stat are ca obiective principale:

• cresterea calitatii si nivelului serviciilor bancare cu efect de antrenare si de dezvoltare in intreaga economie;
• asigurarea unei concurente benefice pe piata financiar-bancara;
• perfectionarea si cresterea eficientei managementului in domeniul financiar-bancar.
• Pentru a raspunde acestor obiective, restructurarea si privatizarea din sectorul bancar trebuie efectuate cu hotarare, dar si cu o analiza atenta a premiselor, alternativelor si a implicatiilor pe termen lung, pentru identificarea si implementarea obiectivelor cu adevarat prioritare atat pentru banci, cat si pentru economie. Temeiul acestui proces de reala complexitate il reprezinta Legea privatizarii societatilor bancare adoptata de Parlament in luna aprilie 1997.

In ceea ce priveste crearea de noi banci private, aceasta este in principiu un fenomen salutar deoarece se presupune ca va contribui la cresterea concurentei si implicit la imbunatatirea serviciilor din sectorul bancar. Totusi, dupa cum s-a putut observa si in tara noastra, aceste banci au trecut si trec de multe ori prin situatii dificile, fie datorita faptului ca au fost infiintate pentru a usura colectarea de fonduri necesare finantarii firmelor proprii, fie ca dispun de capital propriu insuficient.

Credibilitatea sectorului bancar privat este in pericolul de a fi erodata. Pe de o parte, e necesar sa se inceapa sa se finalizeze procedurile de lichidare si faliment, pe de alta parte exista riscul ca populatia, inclusiv potentialii clienti ai viitoarelor banci privatizate sa isi piarda definitiv increderea in sectorul privat bancar.

Unele concluzii se impun deja, pentru evitarea eventualelor impacte nefavorabile ale privatizarii bancilor. Viitorii actionari si proprietari ai bancilor trebuie sa prezinte garantiile materiale, tehnice si morale pentru ca banca sa castige prestigiu si o pozitie solida pe piata. De asemenea, decizia de privatizare trebuie fundamentata pe baza unei analize riguroase a adevaratei influen e a bancii in intreaga economie, prin portofoliul de credite si actiuni. Multe aspecte ale managementului bancar pot fi perfectionate prin transfer de know-how, chiar in absenta privatizarii.

Pentru cresterea eficientei sistemului bancar din Romania, privatizarea unor banci poate reprezenta un instrument important. Totusi, ar fi lipsit de realism sa credem ca acest proces va reprezenta o solutie rapida si lipsita de riscuri pentru toate societatile bancare cu capital de stat.