FORMA SI STRUCTURA SITUATIILOR FINANCIARE

Forma si structura situatiilor financiare

1. Aspecte generale

Privite ca produs final al contabilitatii financiare, situatiile financiare anuale trebuie sa aiba o forma si o structura care sa permita satisfacerea cerintelor comune majoritatii utilizatorilor de informatii contabile.

Forma si structura situatiilor financiare nu sunt insa similare pentru toate intreprinderile, intervenind diferentieri determinate de tipul si sfera de cuprindere a normalizarii contabile si chiar de marimea intreprinderilor.

Daca luam ca punct de plecare IFRS-urile, care au cea mai cuprinzatoare sfera de cuprindere, ele nu prescriu, cum s-a aratat mai inainte, un anumit model al situatiilor financiare dar stabilesc componentele acestora si cerintele minime de informatii continute. Astfel, potrivit IAS 1 "Prezentarea situatiilor financiare", un set complet de situatii financiare include:

bilantul contabil;

contul de profit si pierdere;

situatia modificarilor in capitalurile proprii;

situatia fluxurilor de trezorerie;

note cuprinzand politicile contabile semnificative si alte note explicative.

Directivele Uniunii Europene, in concret Directiva a IV-a recomanda alegerea unuia dintre modelele prezentate in forma si/sau structura reglementate de fiecare tara membra a CEE.

In Romania, unde contabilitatea este reglementata, forma si structura situatiilor financiare anuale sunt stabilite in norma "Reglementari contabile conforme cu directivele europene" aprobate prin OMFP nr. 1752/2005.

Bilantul contabil

Descrie pozitia financiara a intreprinderii prin structurile sale calitative de active, datorii si capitaluri proprii.

In normalizarea contabila internationala, prin IAS 1, este adoptata cerinta minimului de informatii cuprinse in bilant. De asemenea, IAS 1 prevede inscrierea pe randuri suplimentare a elementelor care prezinta anumite valori sau sunt relevante pentru intelegerea pozitiei financiare a intreprinderii.

IAS 1 nu prescrie ordinea sau formatul de prezentare a elementelor. In consecinta, in bilant elementele pot fi grupate dupa natura si lichiditatea, respectiv exigibilitatea lor, acestea din urma in ordine crescatoare sau descrescatoare.

O consecinta a prezentarii elementelor bilantiere dupa criteriul lichiditatii, respectiv a exigibilitatii o constituie clasificarea acestora si prezentarea ca atare in bilant in active curente si imobilizate, respectiv datorii curente si pe termen lung.

Un activ este clasificat ca activ curent atunci cand satisface oricare dintre urmatoarele conditii:

a) se asteapta sa fie realizat sau este detinut cu intentia de a fi vandut sau consemnat in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii:

b) este detinut, in principal, in scopul tranzactionarii;

c) se asteapta sa fie realizat in termen de 12 luni de la data bilantului;

d) reprezinta numerar sau echivalente de numerar.

Rezulta ca activele curente cuprind: stocurile, creantele, investitiile pe termen scurt, disponibilitatile banesti, toate realizabile in termen de 12 luni de la data bilantului. Altfel ele sunt clasificate ca active imobilizate.

O datorie este clasificata ca datorie curenta atunci cand satisface oricare dintre urmatoarele criterii:

a) se asteapta sa fie decontata in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii;

b) este detinuta, in principal, pentru a fi tranzactionata;

c) este exigibila in termen de 12 luni de la data bilantului.

Toate celelalte datorii sunt clasificate ca datorii pe termen lung. Cazurile de exceptie de la clasificarile de mai sus sunt descrise in IAS 1.

De retinut ca IAS 1 prevede adoptarea prezentarii in bilant a elementelor grupate dupa natura si clasificate conform destinatiei: curent, termen lung. Atunci insa cand o prezentare bazata pe lichiditate ofera informatii care sunt mai credibile si mai relevante, toate activele si datoriile trebuie prezentate in ordinea lichiditatii.

Cat priveste forma de prezentare IAS 1 nu prevede un anumit model al bilantului, dar cere ca informatiile sa fie prezentate comparativ (in mii unitati monetare): anul curent, anul precedent.

Spre deosebire de IFRS-uri, directivele europene, in special Directiva a IV-a, cu modificarile si completarile ulterioare primei aparitii, adopta conceptia de prezentare in situatiile financiare, respectiv in bilant, a maximului de informatii. Asa cum a fost elaborata in anul 1978, directiva prevede ambele forme de prezentare a bilantului, cont si lista, lasand alegerea la latitudinea fiecarui stat al CEE.

In Romania prin "Reglementarile contabile conforme cu directivele europene" s-a adoptat forma lista a bilantului cu gruparea elementelor dupa natura si lichiditate, respectiv natura si exigibilitate.

Se apreciaza, atat pe plan international cat si national, ca in forma lista informatiile sunt mai accesibile utilizatorilor si au o deschidere mai pronuntata spre analiza.

Forma bilantului adoptata in tara noastra prin OMFP nr. 1752/2005 este cea de lista cu gruparea elementelor dupa natura si lichiditate, in ordine crescatoare, si dupa natura si exigibilitate, in ordine descrescatoare.

Se apreciaza, atat pe plan international, cat si national, ca in forma lista informatiile sunt mai accesibile utilizatorilor si au o deschidere mai pronuntata spre analiza.

Potrivit criteriilor de grupare, in bilant sunt prezentate mai intai elementele de activ incepand cu cel mai mic grad de lichiditate (activele imobilizate, urmate de activele circulante). In continuare sunt prezentate elementele de datorii si de capitaluri proprii incepand cu cel mai mic termen de exigibilitate (datorii sub un an), continuand cu cele cu termen mai mare de exigibilitate (datorii peste un an), iar in final sunt prezentate elementele cu cel mai mare termen de exigibilitate (capital si rezerve).

In actuala structura a bilantului, elementele de active, datorii si capitaluri proprii sunt ordonate pe trei nivele:

Grupa. Are sfera cea mai cuprinzatoare generalizand elementele bilantiere dupa caracteristicile similare. Ea se simbolizeaza in bilant cu majuscule latine. Exemplu: Grupa A "Active imobilizate", Grupa B "Active circulante" etc.

Capitolul. Detaliaza grupa dupa criterii mai analitice si se simbolizeaza in bilant cu cifre romane. Exemplu: Grupa A "Active imobilizate", Capitolul I "Imobilizari necorporale", Capitolul II "Imobilizari corporale" etc.

Postul sau randul de bilant. Este ultima treapta de detaliere, fiind simbolizata in bilant cu cifre arabe. Exemplu: Grupa A "Active imobilizate", Capitolul I "Imobilizari necorporale", postul (randul): 1 "Cheltuieli de constituire", 2 "Cheltuieli de dezvoltare" etc.

Intocmirea bilantului se face cu respectarea urmatoarelor reguli:

1. informatiile privind elementele bilantiere trebuie prezentate comparativ:

exercitiul precedent: datele se preiau din bilantul exercitiului precedent;

exercitiul curent: datele se preiau din ultima balanta de verificare si se prelucreaza (selecteaza, grupeaza si insumeaza) potrivit continutului fiecarui post, fiecarui capitol si fiecarei grupe.

Exemplu: completarea postului "Cheltuieli de constituire" (randul 1) se face prin insumarea algebrica a valorii contabile a imobilizarii si a amortizarii calculate (care se scade); completarea capitolului I "Imobilizari necorporale" se face prin insumarea posturilor acestuia (1 la 5); completarea grupei A "Active imobilizate" se face prin insumarea capitolelor acesteia (I + II + III).

transcrierea soldurilor conturilor in bilant nu se face in ordinea in care ele se succed in balanta de verificare, ci ele se grupeaza dupa continutul economic al fiecarui post (rand).

Exemple

postul (randul) "Cheltuieli de constituire" se determina scazand din valoarea contabila a imobilizarii cheltuielile cu amortizarea;

postul (randul) "Materii prime si materiale consumabile" se determina adunand sau scazand din pretul de inregistrare al acestor stocuri diferentele de pret si scazand, in continuare, ajustarile pentru depreciere.

3. ca regula, soldurile debitoare se inscriu in cadrul grupelor de activ, cele creditoare in cadrul grupelor de datorii si de capitaluri proprii. Fac exceptie cazurile in care continutul economic al postului (randului) impune ajustarea valorii contabile cu: amortizarile, diferentele de pret si/sau ajustarile pentru depreciere sau pierdere de valoare. Cu alte cuvinte, evaluarea posturilor din bilant se intemeiaza pe valoarea contabila neta, cazul elementelor de activ, sau pe valoarea contabila de intrare, cazul elementelor de datorii si de capitaluri proprii.

BILANT

- lei -

*) Conturi de repartizat dupa natura elementelor respective.

**) Solduri debitoare ale conturilor respective.

***) Solduri creditoare ale conturilor respective.

3. Contul de profit si pierdere

Descrie performantele intreprinderii prin structurile calitative de venituri si cheltuieli. Ca si in cazul bilantului, IAS 1 adopta conceptia minimului de informatii.

IAS 1 nu prevede o schema tip a contului de profit si pierdere, dar ia in considerare doua criterii de clasificare si prezentare: fie natura, fie destinatia cheltuielilor in cadrul intreprinderii, dupa cum fiecare dintre ele este mai relevanta si mai credibila.

Forma de prezentare dupa natura cheltuielilor: materii prime, salarii, amortizare etc., prezinta avantajul ca poate fi simplu de aplicat, nefiind necesare alocari (repartizari) ale cheltuielilor pe clasificarile functionale.

Forma de prezentare dupa destinatia cheltuielilor sau costului vanzarilor: costurile de distributie, costurile administrative etc., are avantajul ca ofera deseori informatii mai relevante pentru utilizatori, dar si dezavantajul ca alocarea costurilor pe destinatii poate fi arbitrara si poate implica in mod considerabil utilizarea rationamentului profesional.

Data fiind importanta informatiilor furnizate potrivit fiecaruia dintre cele doua criterii, IAS 1 cere ca atunci cand intreprinderea clasifica cheltuielile dupa functii, sa se prezinte informatii suplimentare despre natura cheltuielilor (in notele la situatiile financiare).

Directiva a IV-a a CEE, asa cum a fost elaborata in anul 1978, prevede intocmirea contului de profit si pierdere fie dupa natura cheltuielilor, fie dupa destinatia lor, fiecare in forma de cont sau lista, ajungandu-se de fapt la 4 scheme. Alegerea intre ele ramane in competenta intreprinderilor.

In Romania prin "Reglementarile contabile conforme cu directivele europene" s-a adoptat forma lista de reprezentare a contului de profit si pierdere bazata pe clasificarea veniturilor si cheltuielilor dupa natura lor.

Totodata, in notele la situatiile financiare contul de profit si pierdere este prezentat si dupa destinatia cheltuielilor, numai pentru rezultatul din exploatare.

Forma contului de profit si pierdere adoptata in tara noastra prin OMFP nr. 1752/2005 este cea de lista bazata pe clasificarea veniturilor si cheltuielilor dupa natura lor, iar in notele explicative la situatiile financiare dupa destinatia cheltuielilor.

Forma dubla de reprezentare a contului de profit si pierdere are in vedere avantajele si dezavantajele fiecareia dintre ele si recomandarile IAS 1 "Prezentarea situatiilor financiare" ca atunci cand intreprinderea clasifica cheltuielile dupa functii, sa se prezinte informatii suplimentare despre natura cheltuielilor (in notele la situatiile financiare) si invers.

Structura contului de profit si pierdere este conceputa pentru detalierea modului de generare a rezultatului si facilitarea (indirecta) analizei economico‑financiare prin tabloul soldurilor intermediare de gestiune.

Indicatorii contului de profit si pierdere conceputi prin structura sa sunt:

cifra de afaceri neta;

rezultatul din exploatare, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar;

rezultatul brut → profitul sau pierderea brut(a);

impozitul pe profit;

profitul sau pierderea net(a) a exercitiului financiar.

Intocmirea contului de profit si pierdere are ca surse informationale contul de profit si pierdere al exercitiului precedent si datele ultimei balante de verificare, inclusiv a situatiei rectificative a balantei de verificare dupa inventariere, iar prelucrarea lor are ca baza indicatiile formularului privind continutul randurilor contului.

Contul de profit si pierdere

- lei -

4. Situatia modificarilor capitalurilor proprii

Modificarile in capitalurile proprii ale unei intreprinderi reflecta cresterea sau reducerea activului net in cursul perioadei. Aceste modificari sunt rezultate din tranzactiile cu actionarii (contributiile la/si retrageri din capitalul propriu) si din ecartul dintre veniturile si cheltuielile perioadei, inclusiv castigurile si pierderile totale generate de activitatile intreprinderii pe parcursul perioadei raportate.

Potrivit IAS 1, informatiile privind modificarile capitalurilor proprii pot fi prezentate fie toate intr-o situatie propriu-zisa, fie intr-o situatie a modificarilor capitalurilor proprii si/sau in notele explicative.

Situatia modificarilor capitalului propriu

- lei -

In situatia propriu-zisa a modificarilor capitalurilor proprii o intreprindere trebuie sa prezinte:

a)   profitul sau pierderea perioadei;

b) fiecare element de venit si cheltuiala pentru perioada care, asa cum este cerut de alte Standarde sau Interpretari, este recunoscut direct in capitalurile proprii, si totalul acestor elemente;

c) totalul veniturilor si cheltuielilor pentru perioada (suma punctele a si b) detaliind separat sumele totale atribuite actionarilor societatii-mama si intereselor minoritare;

d) efectele modificarilor politicilor contabile si corectiilor erorilor recunoscute, pentru fiecare componenta a capitalurilor proprii.

De asemenea, o intreprindere trebuie sa prezinte fie in situatia modificarilor capitalurilor proprii, fie in note:

a) tranzactiile de capital cu actionarii si distribuirile catre acestia;

b) soldul rezultatelor reportate la inceputul perioadei si la data bilantului, precum si modificarile pe parcursul perioadei;

c) o reconciliere intre valoarea contabila a fiecarei clase de capitaluri varsate si a fiecarei rezerve la inceputul si sfarsitul perioadei, reprezentand distinct fiecare modificare.

Forma si structura situatiei modificarilor capitalului propriu adoptata de tara noastra prin OMFP nr. 1752/2005 este cea de mai sus.

5. Situatia fluxurilor de trezorerie

Descrie istoricul miscarilor de numerar si echivalente de numerar ale unei intreprinderi, clasificand fluxurile de trezorerie din timpul perioadei in fluxuri de exploatare, de investitie si de finantare.

In normalizarea contabila internationala, IAS 7 "Situatia fluxurilor de trezorerie" releva necesitatea acestei componente a situatiilor financiare prin nevoile utilizatorilor pentru evaluarea capacitatii intreprinderii de a genera numerar si echivalente de numerar si a nevoilor sale de a utiliza aceste fluxuri de trezorerie.

Termenii folositi in standard pentru intelegerea continutului si rolului acestei componente a situatiilor financiare sunt:

Numerarul. Cuprinde disponibilitatile banesti si depozitele la vedere;

Echivalentele de numerar. Sunt investitiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt usor convertibile in sume cunoscute de numerar si care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii;

Fluxurile de trezorerie. Sunt intrarile / iesirile de numerar si echivalente de numerar.

Activitatile de exploatare. Sunt principalele activitati de venit ale intreprinderilor, precum si alte activitati care nu sunt de investitie sau finantare;

Activitatile de investitie. Constau in achizitionarea si cedarea de active imobilizate si de alte investitii care nu sunt incluse in echivalentele de numerar;

Activitatile de finantare. Sunt activitati care au ca efect modificari ale dimensiunii si compozitiei capitalurilor proprii si datoriilor intreprinderii.

Raportarea fluxurilor de trezorerie de catre o intreprindere se poate face in una dintre urmatoarele metode: directa si indirecta.

Metoda directa. Consta in determinarea fluxurilor de trezorerie pe baza incasarilor si platilor brute in numerar proprii fiecarei activitati. Incasarile si platile brute in numerar trebuie intelese in sensul excluderii compensarilor incasarilor si platilor din aceeasi clasa

Informatiile furnizate in metoda directa sunt folositoare, in primul rand, pentru determinarea fluxurilor de trezorerie viitoare. In acelasi timp, informatiile furnizate servesc, ca si in metoda indirecta, pentru determinarea capacitatii intreprinderii de a-si onora la timp platile in numerar si pentru analize corelate cu celelalte componente ale situatiilor financiare. De asemenea, informatiile degajate pe activitati (soldul fluxurilor de trezorerie) releva contributia fiecareia dintre ele la variatia trezoreriei intreprinderii si permit evaluarea relatiilor intre cele trei activitati.

Avantajele metodei directe referitoare la estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie determina ca IAS 7 sa recomande intocmirea situatiei dupa aceasta metoda.

In tara noastra s-a optat pentru intocmirea situatiei fluxurilor de trezorerie in metoda directa, forma si structura acesteia fiind prezentate in tabelul urmator.

Situatia fluxurilor de trezorerie prin metoda directa

- exercitiul N -

Metoda indirecta. Consta in determinarea fluxurilor de trezorerie prin ajustarea profitului sau pierderii cu efectele tranzactiilor ce nu au natura monetara, amanarile sau angajamentele de plati sau incasari de numerar, din exploatare trecute sau viitoare, si elementele de venituri si cheltuieli asociate cu fluxurile de trezorerie din investitii sau finantari.

Forma si structura ilustrativa a situatiilor se prezinta potrivit Anexei IAS 7 ca in schema urmatoare.

6. Politicile contabile si notele explicative la situatiile financiare

Cuprind un sumar al politicilor contabile semnificative si alte note explicative. Ele adancesc sau completeaza informatiile din celelalte componente ale situatiilor financiare. In acest sens IAS 1 formuleaza cerintele unei intreprinderi privind categoriile de informatii care trebuie prezentate:

a) bazele de intocmire a situatiilor financiare si politicile contabile specifice utilizate;

b) informatiile cerute de IFRS-uri care sunt prezentate in bilant, contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalurilor proprii sau situatia fluxurilor de trezorerie;

c) informatiile suplimentare care nu sunt prezentate in componentele de mai sus ale situatiilor financiare, dar sunt relevante pentru intelegerea oricaror dintre ele.

In rezumatul politicilor contabile semnificative o intreprindere trebuie sa prezinte:

a) baza (bazele) de evaluare utilizata(e) la intocmirea situatiilor financiare;

b) celelalte politici contabile utilizate care sunt relevante pentru intelegerea corespunzatoare a situatiilor financiare.

Informatiile despre bazele de evaluare sunt necesare utilizatorilor pentru analiza situatiilor financiare, uneori fiind necesara indicarea bazei (costul istoric, costul curent etc.), alteori, cand sunt folosite mai multe baze, categoriile de active si de datorii la care se aplica fiecare baza de evaluare.

Prezentarea politicilor contabile se face in functie de diferite criterii, cel determinant fiind informarea utilizatorilor. In acest context o intreprindere decide daca o politica contabila ar trebui prezentata sau nu pentru o corelare a informatiilor in performanta si pozitia sa financiara, daca o politica contabila este selectata din alternativele permise de Standarde si de Interpretari, daca o politica contabila este semnificativa prin natura operatiilor infaptuite chiar daca valorile lor sunt nesemnificative.

In notele explicative, alaturi de alte informatii specifice, trebuie prezentate principalele presupuneri facute privind viitorul si alte cauze importante ale incertitudinii estimarilor la data bilantului care prezinta un risc semnificativ de a provoca o ajustare importanta a activelor in valorile contabile ale activelor si datoriilor in exercitiul financiar urmator.

Notele explicative trebuie prezentate intr-un mod sistematic si, pentru fiecare element al situatiilor financiare trebuie facute trimiteri la toate informatiile aferente din note.

Directiva a IV-a a CEE identifica aceasta componenta a situatiilor financiare (documentelor contabile de sinteza) sub denumirea de anexa in continutul careia trebuie sa se regaseasca informatiile semnificative care adancesc sau completeaza informatiile din celelalte componente ale situatiilor financiare, ca de exemplu: modalitatile de evaluare aplicate diferitelor posturi din bilant si metodele de calcul folosite pentru corectiile de valoare; participatiile detinute pentru cel putin 20% din capitalul societatilor emitente; numarul si valoarea nominala a actiunilor subscrise in cursul exercitiului.

In tara noastra, prin "Reglementarile conforme cu directivele europene", politicile contabile si notele explicative sunt prezentate sub denumirea de note explicative la situatiile financiare anuale, cu precizarea ca intreprinderile isi stabilesc formatul acestora cu conditia prezentarii cel putin a informatiilor solicitate.

OMFP nr. 1752/2005 reda, cu titlu exemplificativ, urmatoarea structura a notelor explicative:

1. Active imobilizate

Provizioane

3. Repartizarea profitului

4. Analiza rezultatului din exploatare

5. Situatia creantelor si datoriilor

6. Principii, politici si metode contabile

7. Participatii si surse de finantare

8. Informatii privind salariatii si membrii organelor de administratie, conducere si supraveghere

9. Exemple de calcul si analiza a principalilor indicatori economico-financiari

10.Alte informatii

7. Analiza principalilor indicatori economico-financiari

Structura indicatorilor economico-financiari calculati si analizati pe baza bilantului este diversificata. Ea poate viza indicatorii referitori la structura activelor, datoriilor si capitalului propriu, indicatori sintetici, indicatori de rentabilitate s.a. Ne oprim in cele ce urmeaza la principalii indicatori economico-financiari, prezentati ca exemplu in nota explicativa nr. 9.

Indicatori de lichiditate

a) Indicatorul lichiditatii curente

Se calculeaza potrivit raportului:    

Valoarea recomandata acceptata a indicatorului este in jurul valorii de

b) Indicatorul lichiditatii imediate

Se calculeaza dupa relatia:

Indicatori de risc

a) Indicatorul gradului de indatorare

Poate fi calculat in doua variante:

sau 100, unde:

- capital imprumutat = credite peste 1 an;

- capital angajat = capital propriu + capital imprumutat.

b) Indicatorul privind acoperirea dobanzilor

Se calculeaza astfel:

Indicatorul arata de cate ori intreprinderea poate achita cu profitul realizat cheltuielile cu dobanzile. Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia intreprinderii este considerata mai riscanta.

3. Indicatorii de activitate (de gestiune)

a) Viteza de rotatie a stocurilor

Poate fi calculata in doua variante:

- . Indicatorul arata de cate ori stocul a fost rulat de-a lungul exercitiului financiar;

- . Indicatorul exprima numarul de zile de stocare a bunurilor in intreprindere.

b) Viteza de rotatie a debitelor-clienti

Indicatorul exprima numarul de zile pana la data la care clientii isi achita datoriile. O valoare in crestere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clientilor si deci, creante mai greu de incasat.

c) Viteza de rotatie a creditelor-furnizori =

Indicatorul aproximeaza numarul de zile de creditare pe care intreprinderea il obtine de la creditorii sai. In mod ideal ar trebui sa includa doar creditorii comerciali.

d) Viteza de rotatie a activelor imobilizate si a activelor totale

Se calculeaza dupa relatiile:     respectiv, . Indicatorii evalueaza eficacitatea managementului activelor imobilizate, respectiv a activelor totale prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita cantitate si valoare a respectivelor active.

Se intelege ca, eficienta managementului activelor este cu atat mai mare cu cat valoarea indicatorilor este mai mare, iar o apreciere corecta trebuie facuta in termeni comparativi: cu perioada precedenta si chiar cu intreprinderi similare.

4. Indicatorii de profitabilitate

a) Rentabilitatea capitalului angajat

Intr-o apreciere pozitiva indicatorul trebuie sa aiba o valoare cat mai mare.

b) Marja bruta din vanzari =

Un nivel scazut al indicatorului sau o scadere a indicatorului scoate in evidenta faptul ca intreprinderea nu este capabila sa-si controleze costurile de productie sau sa obtina pretul de vanzare optim.

8. Analiza performantei intreprinderii pe baza tabloului soldurilor intermediare de gestiune

Performanta intreprinderii este definita si masurata frecvent prin profit si reprezentata in situatiile financiare prin veniturile si cheltuielile aferente (Contul de profit si pierdere).

Informatiile furnizate privind profitabilitatea intreprinderii sunt utile pentru a anticipa capacitatea intreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu ajutorul resurselor existente, aspect de care utilizatorii de informatii contabile sunt interesati cu prioritate.

Desi reglementarile contabile in vigoare nu prevad obligativitatea unui document de sinteza care sa redea soldurile intermediare de gestiune, ne alaturam punctelor de vedere exprimate in litera contabila de a completa analiza contabila a performantei intreprinderii prin soldurile intermediare de gestiune care pun in evidenta etapele formarii rezultatului exercitiului. O astfel de analiza este facila prin modul de structurare a veniturilor si cheltuielilor in contul de profit si pierdere, dupa natura economica, care permite intocmirea soldurilor intermediare de gestiune.

Prezentam in continuare relatiile de calcul si semnificatia fiecarui sold intermediar de gestiune:

Este un indicator esential care reflecta performanta activitatii de comercializare a marfurilor. Se refera atat la intreprinderile de comercializare a marfurilor cat si la cele producatoare pentru partea din activitate privind comercializarea marfurilor.

Pentru a spori valentele informationale ale indicatorului este necesara detalierea lui pe marfuri sau grupe de marfuri si pe piete de desfacere.

Exprima performanta activitatii de productie. Din punct de vedere financiar doar productia vanduta este generatoare de incasari monetare pentru intreprindere. Celelalte componente reprezinta doar venituri potentiale generatoare de incasari monetare in perioada(ele) viitoare.

Exprima crearea de valoare sau cresterea de valoare pe care o intreprindere o aduce bunurilor si serviciilor provenite de la terti permitand masurarea puterii economice a acesteia.

Exprima acumularea bruta rezultata din activitatea de exploatare destinata mentinerii si dezvoltarii potentialului productiv al intreprinderii, remunerarii capitalurilor utilizate si a statului.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune

- lei -

Masoara rentabilitatea economica a activitatii normale a intreprinderii si reprezinta, totodata, "venitul" din activitatea de exploatare pus la dispozitia raportorilor de capitaluri proprii si imprumutate.

Masoara rentabilitatea economica a activitatii normale si curente a intreprinderii (exploatare si financiara).

Exprima profitul sau pierderea rezultat(a) din evenimente extraordinare si constituie o informatie importanta indeosebi pentru investitorii potentiali care pot evalua incidenta acestor evenimente asupra intreprinderii.

Exprima rezultatul (net) degajat de activitatea intreprinderii luata in totalitatea sa in cursul unui exercitiu. El urmeaza sa fie supus deciziei de repartizare de catre adunarea generala a actionarilor sau asociatilor, dupa caz.

Calculul soldurilor intermediare de gestiune potrivit relatiilor mentionate, avand ca sursa de informatii contul de profit si pierdere se prezinta ca in tabelul de mai sus.