COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE

COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE

Utilizarea factorilor de productie presupune o anumita combinare a lor.

Combinarea factorilor de productie reprezinta procesul de unire specifica sub aspect cantitativ, structural si calitativ a factorilor materiali si umani in raport cu natura activitatii economice.

Combinarea factorilor de productie este posibila ca urmare a divizibilitatii si adaptabilitatii acestora.

Divizibilitatea unui factor de productie exista atunci cand acesta poate fi obtinut si utilizat in unitati oricat de mici.

Adaptabilitatea este posibilitatea de a asocia unei unitati date dintr-un factor de productie un numar mai mic sau mai mare de unitati dintr-un alt factor de productie.

Cand factorii de productie se caracterizeaza in acelasi timp prin divizibilitate si adaptabilitate au loc doua procese concomitente, organic legate intre ele, caracteristice combinarii factorilor de productie: complementaritatea si substituirea.

Complementaritatea factorilor de productie reprezinta procesul prin care se stabilesc raporturile cantitative, calitative si structurale ale factorilor de productie care participa la producerea unui bun economic.

Substituirea este posibilitatea de a inlocui o cantitate dintr-un factor de productie printr-o cantitate determinata dintr-un alt factor de productie, mentinand acelasi volum al productiei.

Producatorul este permanent preocupat de alegerea unei variante optime de combinare a factorilor de productie, respectiv cea cu costurile cele mai mici posibile si profiturile cele mai mari. Una dintre cele mai utilizate modalitati utilizate in acest sens este cea a functiilor de productie.

Functia de productie descrie relatia functionala intre intrarile de factori de productie si iesirile din procesul de productie, bazate pe un proces tehnologic specific.

Functia de productie poate fi redata printr-o relatie de tipul:

Q = F (a,b,c,...)

Unde: Q - productia; a, b, c,. - factorii de productie utilizati pentru a obtine productia respectiva

In general insa, in analiza microeconomica, se au in vedere functii de productie dependente de factorii de productie munca (L) si capital (K). In aceste conditii functia de productie va fi de tipul:

Q = F ( L, K )

In procesul productiei, factorii de productie munca si capital pot fi folositi si combinati in diferite cantitati, astfel incat sa se obtina aceiasi cantitate de produs finit.

Grafic acest fapt se poate reprezenta astfel:

K

K_B B

Q₃ = ct

A Q₂ = ct

K_A

Q₁ = ct

0 L

L_B L_A

Curbele Q₁, Q_2, Q₃, se numesc curbe de productie egale sau izocuante.

Izocuanta este ansamblul combinatiilor de factori de productie pentru care firma obtine acelasi nivel al productiei.

Exista o infinitate de izocuante, fiecare curba corespunzand unui anumit nivel al productiei. Nivelul productiei creste astfel: Q₁ < Q₂ < Q₃.

Analiza limitei pana la care substitutia dintre factorii de productie munca si capital este eficienta se face cu ajutorul indicatorului rata marginala de substitutie (RMS).

Rata marginala de substitutie evidentiaza cantitatea dintr-un factor de productie (Δx) necesara pentru a compensa reducerea cu o unitate a cantitatii din celalat factor de productie (Δy) astfel incat productia sa se mentina constanta.

Deci:

∆X = X_i - X_{i -1} ∆Y = Y_i - Y_{i - 1}

X_i, X_{i - 1} - cantitatea din factorul ce se substituie la doua momente diferite

Y_i, Y_{i_}-₁ - cantitatea din factorul substituit la doua momente diferite

Altfel spus, RMS intre K si L reprezinta numarul de unitati din L care trebuie substituite unei unitati din K pentru care productia ramane constanta si se calculeaza dupa relatia: RMS = DL/DK.

RMS reprezinta practic panta izocuantei, si ia valori diferite pe tot parcursul izocuantei. De asemenea, se poate demonstra ca, RMS intr-un punct al izocuantei, este egala cu raportul inverselor productivitatilor marginale ale celor doi factori in acel punct.

Toate aceste aspecte, harta izocuantelor, dau producatorului o informatie tehnica asupra diferitelor cantitati de productie care pot fi obtinute prin diverse combinatii eficiente ale factorilor de productie. Dar, decizia finala pe care producatorul o va lua referitor la volumul productiei este influentata si de:

a)     bugetul de care dispune (T);

b)     preturile factorilor de productie (in cazul acesta: p_L si p_K);.

Astfel incat: T = L x p_L + K x p_K

Expresia grafica a acestei ecuatii este dreapta bugetului:

K

T P

P_K

S

0 L

T

P_L

Orice punct de pe aceasta dreapta, reprezinta o cheltuiala egala dar cu o repartizare diferita intre K si L. Dreapta bugetului exprima de fapt combinatiile posibile ale factorilor de productie pe care producatorul are posibilitatea sa le obtina tinand cont de restrictiile financiare. Domeniul de optiune este reprezentat de triunghiul POS.

Compararea dreptei bugetului cu graficul izocuantelor permite determinarea optimului producatorului. In graficul urmator sunt reprezentate concomitent dreapta bugetului si curbele izocuantelor.

K

K_M M

Q₂ Q₃

Q₁ L

0

L_M

Productia este optima in punctul de tangenta al dreptei bugetului la curba de izoproductie. Aceasta situatie de optim al producatorului se numeste si situatie de echilibru.

Situatia de echilibru (de optim) este descrisa prin egalitatea dintre raportul productivitatilor marginale ale factorilor de productie si raportul preturilor factorilor de productie.

Se poate spune ca, scopul producatorului este acela de a maximiza productia suplimentara obtinuta cu 1 u.m. cheltuita.

In capitolul despre eficienta folosirii factorilor de productie se va reveni asupra acestor aspecte.