Metodologia evaluarii societatilor comerciale

Metodologia evaluarii societatilor comerciale

1. Generalitati

Evaluarea intreprinderii este, in viziunea unor specialisti, parte integranta, componenta fundamentala a analizei financiare. In conceptia altora, este o prelungire a analizei financiare. Indiferent de acceptiunea data, certa este relatia de determinare dintre ele, fundamentata pe faptul ca :

- diagnosticul financiar este unul din componentele diagnosticului global post-factum si previzional. Concluziile analizei rezultatelor, a rentabilitatii, a riscului de exploatare sau de faliment, constituie repere calitative decisive pentru evaluarea intreprinderii. Analiza financiara si evaluarea vizeaza in mod egal determinarea capacitatii, a gradului de profitabilitate a firmei.

Evaluarea intreprinderii presupune aprecierea activitatii acesteea cu ajutorul unui indicator sintetic : valoarea sau pretul. Aceasta este o operatiune complexa, atat datorita problemelor de ordin tehnic, cat si celor de continut : pluralitatea si divergenta acceptiunilor date valorii intreprinderii, contextul (optica) in care se deruleaza valoarea (de continuitate a activitatii sau lichidarii).

Evaluarea este necesara pentru aprecierea justa a evolutiei intreprinderii, a locului pe care aceasta il ocupa in sectorul de activitate in raport cu concurentii interni si externi si pentru intocmirea corecta a documentatiei contabile.

Evaluarea sau reevaluarea intreprinderii se impue si in cazurile :

- de schimbare a formei de proprietate - cazul nostru ;

- unor tranzanctii comerciale ;

- unor actiuni juridice cu caracter patrimonial.

Obiectivul urmarit prin evaluare il constituie stabilirea unei valori de piata care sa constituie baza de pornire pentru negocierea pretului de vanzare sau stabilirea valorii nominale a actiunilor cand intreprinderea urmeaza a fi privatizata (cazul de fata).

In cazul vanzarii prin evaluare se stabileste plaja de valori a intreprinderii care sta la baza fixarii pretului. Aceasta nu inseamna ca pretul este egal cu valoarea determinata; el depinde si de alti factori unii necuantificabili : dorinta de a vinde sau de a cumpara, ara de a negocia etc.

Valoarea unei intreprinderi nu se rezuma doar la masurarea patrimoniului ci presupune si cunoasterea valorii de intrebuintare concretizata in capacitatea de a produce profit in urmatorii 3 - 5 ani, aceasta fiind, de fapt, motivatia reala pentru cumparator.

In practica evaluarii se opereaza cu urmatoarele categorii de valori :

- valoarea de inventar care este data de pretul de achizitie a activului, inclusiv cheltuielile facute pentru procurarea si functionarea sa;

- valoarea actuala, prin corijarea pretului de achizitie cu rata inflatiei si cu coeficientul de uzura fizica si morala;

- valoarea de inlocuire reprezinta pretul actual de procurare a unui bun identic ca valoare de intrebuintare cu cel evaluat;

- valoare financiara stabilita fie pe baza situatiei existente la monentul evaluarii, fie pe baza evolutiei inteprinderii de la infiintarea sa si in viitor prin prisma profitului si a riscurilor previzibile. Astfel, o evolutie favorabila ofera incredere cumparatorilor ca va obtine rezultate financiare bune - si anume un profit , element esential ce determina dorinta de cumparare ;

- valoarea economica care este determinata printr-o analiza extinsa a patrimoniului bazata pe cunoasterea in detaliu a situatiei initiale a intreprinderii si perspectivele de dezvoltare.

In studiile de fezabilitate si de restructurare, unde se pune in primul rand problema estimarii rentabilitatii capitalului investiti, aceasta evaluare este obligatorie ca baza a actiunilor de dezvoltare si modernizare, de restructurare si retehnologizare. Privatizarea, actiune de mare amploare in trecerea oricarei tari la economia depiata libera, necesita, de asemenea, cunoasterea valorii patrimoniului agentilor economici, a capitalului care se privatizeaza. Exista si late situatii in care evaluara este necesara precum : participarea la societati mixte, locatia de gestiune a unie unitati (eventual sectii) sau incetarea activitatii acestora.

Mai multe instructiuni/normative difuzate in ultimii ani se ocupa deprincipalele capitole ale studiului de evaluare a patrimoniului si de metodele ce pot fi folosite. Aceste capitole se refera la:

- fondurile fixe (cladiri, instalatii, echipamente, mijloace circulante);

- stocuri de produse finite (normale sau greu vandabile), creante neincasate;

- obiecte de invetar de mica valoare (unelte, scule, aparate).

Nu trebuie uitate mijloacele fixe imprumutate, debitorii in curs (plata urmand a se efectua dupa judecata), rate de plata catre stat, restante, alte obligatii.

In practica internationala se considera ca, la intreprinderile mari, valoare patrimoniului este determinata de media sumelor ce rezulta din valoarea de inlocuire a mijloacelor fixe si capitalizarea venitului net, ambele fiind calculate separat. La intreprinderile mici cu deosebire cele de comert si servicii, valoarea patrimoniului nu este determinata de valoarea mijloacelor fixe ci mai ales de localizare, nod comercial, nivelul de calitate care determina de obicei valori mult mai mari decat valoarea contabila.

Patrimoniul unei intrepridneri cuprinde, in linii generale, mijloace fixe si circulante la valoarea de inlocuire corectate cu uzura lor fizica si morala. Acestea sunt influentate de durata lor de functionare, gradul de utilizare a capacitatiilor de productie, numuarul de schimburi, ore efective de functionare, conditiile de utilizare (mediu toxic, intretinere necorespunzatoare,i) sau de aparitia unor tehnologii si echipamente moderne avand rezultate mai bune in ceea ce priveste consumurile specifice, productivitatea, calitatea produselor (care determina uzura morala). Limita inferioara a valorii patrimoniului arata valoarea de lichidare in cazul incetarii functionarii intreprinderii. De asemena, valoarea terenului trebuie cuprinsa in evaluarea patrimoniului intreprinderii.

In opinia specialistului ungur Tompa Miclos, principalele capitole ale lucrarii privind evaluarea patrimoniului sunt :

a) mijloace fixe cu valoare patrimoniala in productia de baza, cea auxiliara si de deservire (intre tinere, transporturi, magazine de desfacere s.a.), inclusiv investitiile in curs de executie;

b) productia intelectuala (de exemplu: brevete, inventii, programe pentru calculator);

c) mijloace banesti (creante si datorii);

d) mijloae financiare si materiale investite in alte obiective sau participari.

In ceea ce priveste mijloacele fixe valoarea lor actuala de inlocuire se stabileste conform cataloagelor internationale tinand seama de durata lor reala de functionare, starea si modul de intretinere. Fondurile fixe amortizate care mai functioneaza se evalueaza la 15 % din valoarea fondurilor noi. (aceasta este o recomandare internationala).

Valoarea terenurilor se stabileste, cu consultarea serviciului de cadastru, pe baza veniturilor actualizate pentru o perioada de cel putin 25 ani, precum si pe baza prozitiei fata de centrele de locuit, al destinatiei pe care ar putea-o primi in perspectiva.

Pentru cladiri si constructii speciale se folosesc estimarile societatilor de asigurare pe categorii (hale, birouri s.a.) tinand seama de solutiile constructive, dotarea cu utilitati (apa, canal, gaze, electricitate s.a.), de starea tehnica (daca s-au executat la timp reparatiile capitale, cheltuielile respective marind valoarea constructiei iar cele neefectuate micsorand-o). Pentru constructiile mici se porneste de la valoarea lor actuala de investitie.

Masinile si utilajele de productie se evalueaza pornind de la valoarea actuala de inlocuire (evential prin asimilare cu produsele asemanatoare, tinand seama de parametrii tehnici si de productivitate, la masinile care nu se mai produc se tine seama de valoarea initiala diminuata cu un coeficient de uzura). In general, uzura fizica a masinilor si utilajelor se stabileste in functie de anul fabricatiei, conditiile de lucru (normale sau suprasolicitari). Unele firme de consultanta propun ca cheltuileile de intretinere din ultimii trei ani sa mareasca valoarea de achizitie a utilajului. Metodologia ungara propune pentru evaluarea unei masini relatia:

VM = A

unde : VM = valoarea unei masini

A = pretul de achizitie actual

T = perioada de functionare (ani)

C = perioada estimata pentru uzura completa (scoatere din functiune - ani)

Totusi evaluarea masinilor si utilajelor este mai complexa deoarece valoarea de inlocuire a acestora este influentata de tehnologia de productie (de varf sau normala), parametrii tehici si economici, calitatea produselor obtinute (mai ales in comparatie cu cele de pe piata externa).

Exista, de asemena, factori care maresc valoarea patrimoniului unei intreprinderi cum ar fi : marca fabricii, marca comerciala, obiecte de asistenta sociala (crese, gradinite, cantine, policlinici, terenuri de sport), care constribuie la mentinerea si refacerea capacitatii de munca a personalului.

Investitiile neterminate se estimeaza la valoarea de deviz a lucrarilor realizate pana la data respectiva. Este necesar sa se precizeze scopul investitiei respective (marirea productiei, cresterea calitatii, reducerea importului sau marirea exportului, retehnologizare sau cresterea veniturilor), dar mai ales efectul economic scontat, precizand si termenul de punere in functiune. In caz ca o investitie a fost sistata, sau se dovedeste neeficienta vor fi necesare calcule suplimentare pentru a fi scoase din valoarea patrimoniului.

Mijloacele circulante, cuprinzand stocurile de materii prime, combustibil, piese de schimb s.a. trebuie analizate cu atentie mai ales ca in unele tari se propune ca stocurile supranormative ss fie scoase din patrimoniu, inclusiv cele nefolosite mai mult de un an, cele cu miscasre lenta, cele cu defectiuni sau deteriorate. Materialele de baza ca si cele auxiliare se calculeaza la pretul pietei.

Produsele de inteligenta cuprinzand brevete de inventii, inovatii, licente, modele know-how, tehnologii noi si neaplicate inca, se includ in valoarea patrimoniului. Sunt estimate, de asemenea, temele de cercetare finalizate, procedeele noi elaborate, programele de calculator, prin cheltuielile efectuate in ultimii 5 ani sau prin rezultatele economice obtinute prin aplicarea lor. La produsele de inteligenta vandute, evaluarea se face la pretul pietei pentru produsele asemanatoare. In aceasta categorie intra si programele de calculator privind conducerea proceselor de productie, evidenta stocurilor, a comenzilor (inclusiv stadiul derularii) valoarea acestor programe se apreciaza fie la cheltuielile efectuate, daca nu se pot vinde, fie la pretul de cumparare, pentru cele achizitioante din afara, fie la pretul posibil a fi obtinut pe piata, daca se pot vinde.

Stocurile de produse neterminate se evalueaza pe baza cheltuielilor de productie efectuate, sau pe baza preturilor de vanzare (pentru subansamble sau piese de schimb), marfurile ce vor intra in procesul de productie se evalueazala valoarea de achizitie.

Mijloacele banesti (aflate in banci, la CEC sau in casa) si datoriile se evalueaza la preturile respective. In aceasta categorie intra si obligatiile de stat cambiile, depunerile banesti; nu sunt cuprinse in valoarea patrimoniului carentele indoielnice (ce nu pot fi incasate), debitele neincasate si prescrise(ele se considera pierderi).

Un capitol special il constituie donatiile (de la stat / sponsori) datoriile catre fisc, care nu se includ in valoarea patrimoniului. De asemenea, se scad din valoarea patrimoniala creditele ce trebuie restituite, impozitele neachitate,salariile neplatite si datoriile catre furnizori.

In literarula de specialitate se propun doua metode principale de determinare a patrimoniului (ele pot fi si combinate), respectiv :

- pe baza valorii de inlocuire a mijloacelor fixe completate cu celelalte valori patrimoniale aratate mai inainte ;

- pe baza venitului net actualizat care exprima profitul capitalizat pe intreaga perioada luata in calcul.

Rata de actualizare se alege in functie de categoria intrepridnerii (cu grad mai ridicat sau mai scazut de innoire), intre 10 - 15 % sau chiar mai mult, iar intervalul de calcul, intre 10 - 30 ani dupa aceleasi criterii.

In cazul Frantei, societatile de consulting in domeniul evaluarii folosesc pentru determinarea valorii patrimoniale (VP) relatia beneficiului net actualizat, in urmatoarea forma :

in care :     - BE mediu = beneficiul mediu din exploatare din ultimii trei ani, calculat cu relatia : BE mediu = ;

- VR = valoarea ramasa la finele perioadei de "n" ani;

- i = rata de actualizare (intre 8 - 12 %).

De asemenea la societatilepe actiuni patrimoniul poate fi estimat cu relatia urmatoare

in care :    - dt = dividentele platite in intervalul t = 1,2,. . . n

In alte tari dezvoltate din punct de vedere conomic se folosesc de a asemenea :

- metoda Stuttgart in care sporul de profit este afetat de un coeficient de capitalizare (K) K=; asadar valoarea patrimoniului va fi exprimata de :

P = (B-iS)

unde : - i = rata dobanzilor bancare plus rata de risc ;

- B = profitul brut viitor (la finele perioadei de calcul);

- S = creditele obtinute;

- metoda anglo-saxona care are la baza activul net corectat (ANC) si profitul brut (B).

Valoarea patrimoniului va fi exprimata prin relatia :

P =

unde : - ANC = activul net corectat

- B = profitul brut viitor

- i = rata dobanzii

- a = rata de risc

Dar aeste metode de calcul a valorii patrimoniului societatilor comerciale pot fi aplicate intr-o economie consolidata in care cursul valutar si rentabilitatea capitalului au variatii mici, unde preturile de investitii si de productie au evolutii normale. In asemenea situatii pot fi utilizate metodele de calcul prezentate anterior.

In economia romaneasca sepune insa problema stabilirii unor metode adecvate de evaluare patriminiala, care sa tina seama de faptul ca mijloacele fixe existente in intreprinderile roanesti au fost achizitionate / realizate intr-o lunga perioada de timp, in trecut, cu mari eforturi din import, contra unor sume importante in valuta. Prin divizarea valorilor contabile ale mijloacelor fixe la cursul actual al dolarului (de la 17 - 35 lei/USD s-a ajuns la 3200 lei/USD in oct.1995 si la 8000 lei / USD in martie 1997). Se obtin valori incredibil de mici care explica, in parte, interesul unor cumparatori, romani si traini pentru achizitionarea unor valori patrimoniale insemnate cu preturi deosebit de mici in valuta. Desi prin H.G. 500 / 1994 s-a incercat sa se reevalueze patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat, rezultatele obtinute nu pot fi considerate satisfacatoare mai ales in cazurile asocierii cu parteneri straini.

"Exista unele prescriptii internationale care ar trebui incluse in practica economica din tara noastra in acest domeniu" - spunea E. Topala [2] . Astfel, in ce priveste rata de risc in Franta se considera ca aceasta variaza intre 1,0 - 1,5 dupa cum urmeaza:

1,0 daca se estimeaza o evolutie regulata a activitatilor societatii ;

1,1 daca o perturbare in activitatea acesteea se poate produce la intervale de 5 ani;

1,2 daca perturbarea se produce la 3 ani;

1,5 daca se estimeaza rezultate haotice sau daca aspectele politice sau geografice vor influenta activitatea intreprinderii.

De asemenea, penru stabilirea duratei perioadei de analiza in Franta se prevad :

8-10 ani pentru societati cu o evolutie durabila;

circa 5 ani pentru o evolutie mijlocie;

circa 2 ani pentru o evolutie efemera sau avand o puternica uzura morala, fiind concurata     pe piata prin aparitia de noi produse performante. In aceste cazuri retehnologiza rea si restructurarea productiei si a factorilor de productie va fi in scurt timp ne cesara.

In teoria si practica evaluarii intreprinderilor mijlocii si mari se folosesc un numa de 8 - 10 grupe de metode. In cadrul fiecarei grupe se disting alte metode particulare, astfel incat in teoria si practica evaluarii se intalnesc un numa de 180 - 200 modalitati concrete, sub forma de formule matematice.

Obligativitatea utilizarii mai multor metode pentru evaluarea unei firme este precizata expres in legislatiamai multor tari, inclusiv a Romaniei. In Franta, articolul 3 din Legea din 6 august 1996 precizeaza ca "evaluarile de societati privatizabile sunt efectuate cu metodele curente practicate in cazul vanzarilor totale sau partiale de active ale societatilor, dar tinand cont de specificul fiecarui caz in parte, valoarea bursiera a titulurilor, de valoarea activelor, de beneficiile realizate de existenta filialelor si de perspectivele societatii".

In Romania in "normele metodologice aplicare a Legii nr. 77/1994 , se precizeaza ca "se vor utiliza cel putin doua din urmatoarele metode :

a. metoda activului net actualizat ;

b. metoda fluxurilor financiare actualizate;

c. metoda comparatiilor de piata;

d. metoda capitalizarii veniturilor[3].

3.2. Prezentarea metodelor de evaluare

Metodele de evaluare se pot grupa in metode patrimoniale (clasice) si metode bursiere.

Metodele clasice includ metode bazate pe evaluarea patrimoniului, cum sunt :

- Activul net contabil (ANc);

- Activul net corectat (ANC);

- Valoarea substantiala bruta (VSB);

- Capitalul permanent necesar exploatarii (CPNE);

- Valoarea matematica .

Metodlee clasice se pot utiliza independent sau prin combinarea ANC cu capacitatea de profitabilitate. In acest caz valoarea firmei se determina prin relatia :

unde : S,S' = coeficienti de ponderare ;

VR = valoare de randament

VR = CP x K

CP = capacitate de profitabilitate;

K = coeficient ;

ANC = activul net corectat

In continuare voi prezenta mai amanuntit fiecare dintre metodele patrimoniale sus-numite.

1. Metoda bazata pe activul net contabi (ANc) sau patrimoniul net contabil este o metoda care consta in reevaluareabunurilor firmei prin reactualizarea preturilor acestora, inregistrate in contabilitate. Reactualizarea se face la pretul zilei, activul contabil din bilant urmand a fi corectat cu diferenta sumelor corectate conform relatiei :

ANc = AC Reevaluarile

unde : AC = activul contabil

ANc reprezinta metoda cea mai simpla si mai rapida de estimare a valorii unei intreprinderi. Ea a fost realizata in Romania pentru privatizarea intrepridnerilor mici prin metoda MEBO. In acest caz ANc se va calcula cu relatia :

ANc = AC - Datorii totale - Active considerate non-valori.

Pentru determinarea activului net contabil este necesara efectuarea unor corectii contabile si anume :

- Eliminarea "non-valorilor" care nu pot fi valorificate independent pe piata cum ar fi :

* cheltuieli de constituire ocazionate de infiintare, majorara capitalului,operatiuni de     fuziune, sciziune sau transformare;

* cheltuieli inregistrate in avans "cheltuieli de repartizate pe mai multe perioade";

* diferente de conversie activ (cont 476).

- Includerea provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli (cont 151) in "datorii" astfel :

a) provizioanele pentru cheltuieli, in situatia in care :

* au un scop si o valoarea clar precizate;

* au o probabilitate mare de utilizare a lor si nu o simpla eventualitate de cheltuiere;

* cheltuiala pe care o acopera provizioanele este depistata inainte de incheierea perioadei de exercitiu financiar;

b) provizioanele pentru riscuri in situatia in care :

* sunt destinate acoperirii riscurilor identificate ca inevitabile .

Alte corectie practicata asupra non-valorilor (din activ) si provizioanelor reglementate (din pasiv) o reprezinta deducerea economiei de impozit latent, legata de reintegrarea progresiva a elementelor enumerate, in chetuielile exercitiilor financiare viitoare. Aceasta modalitate de calcul este utilizata in Romania in procesul de privatizare al societatilor comerciale prin metoda MEBO, ca si in oriiocesul privatizarii in masa. Avantajul unei astfel de metode consta in posibilitatea calcularii patrimoniului net, fara a se recurge la serviciile unor firme de consultanta in evaluare, care solicita nu numai tarife ridicate, cat si o perioada de timp de 1- 2 luni.

Inconvenientele utilizarii metodei ANc pentru exprimarea valorii intreprinderii se refera la :

* existenta unor erori de inregistrare cointabila si deci, a unei non-concordante dintre datele contabile si situatia de pe teren ; exista cazuri cand in intreprinderi se afla in folosinta mijloace fixe necontabilizate, dar si situatia inversa, respectiv mijloace fixe neamortizate inscrtise in bilant dar cu valoare de utilizare nula sau negativa (impunand cheltuieli cu demolare / dezafectare);

* reliefarea conturilor istorice care nu sunt actualizate cu valoarea de utilitate si cu evolutia preturilor de inlocuire;

* aplicara unor reguli fiscale referitoare la amortizare, constituirea rezervelor, provizioanelor, etc; duce la inregistrari contabile care deformeaza realitatea economica (de exemplu valoarea neta a imobilizarilor corporale, ca urmare a reglementarilor referitoare la amortizare din anii 1994 - 1995 in tara noastra);

* reflectarea unei viziuni a valorii intreprinddrii in contradictie cu teoria utilitatii, conform careia pretul uni bun economic este in functie de satisfactia resimtita de cumparatorul acestuia; adevarata satisfactie rezulta, evident, din veniturile nete viitoare (profit net, dividente, cash-flow net) pe care , de fapt, mizeaza un investitor de capital.

2.Metoda bazata pe activul net corectat (ANC)

Necesitatea corectarii bilantului contabil si construirii unui bilant economic, care sa reflecte, mai aproape de realitate, patrimoniul net al unei intreprinderi, rezulta din nevoia depasirii inconvenientelor metodei activului net contabil.

Activul net corectat reprezinta marimea capitalului necesar pentru reconstituirea patrimoniului net existent al intreprinderii, la nivelul valorii reale de utilitate a acesteea .

Modul de calcul al ANC este :

ANC = Activul contabil corectat - Datorii totale contabile corectate (pe termen scurt, mediu si lung)

Corectarea elementelor de activ si acelor de pasiv se realizeaza in felul urmator :

a) Elementele de activ contabil din exploatare care se corecteaza prin adaugarea sau scaderea de valoare sunt :

1. Imobilizarile necorporale sunt cele mai greu de evaluat .

Principiile de evaluare sunt:

- eliminarea asa-numitelor non-valori corporale;

- cheltuieli de constituire;

- cheltuieli de C-D care nu sunt nominalizate pe proiecte disticte, nu sunt finantate din resurse proprii si nu au sansse importante de fializare prin inovatii (care sa aiba succes comercial);

- evaluarea celorlalte active necorporale (fond comercial, clientela, brevete, marci, licente, vad, etc.) tn mod diferit :

i) fie in mod global prin goodvill, sau fond comercial;

ii) fie in mod independent (fiecare in parte), daca au o valoare independenta de valoara celorlalte active ale intrepriderii si in plus, pot fi vandute piata.

In cazul i) valoarea goodwill-ului se va adauga la valoarea ANC, iar in cazul ii) valorile se includ (prin adaugare) in activul contabil corectat (si deci in bilantul economic pe baza caruia se determina ANC).

2. Imoblizarile coporale pot fi evaluate prin mai multe metode, in functie de natura lor. Astfel :

- terenurile, prin metoda pretului pietei practicandu-se o diminuare cu 30 % pentru pretul pe m² al terenului construit fata de pretul pe m² al terenului neconstruit. O late metoda rapida o reprezinta aplicarea unui procent (de 20 % in SUA si Anglia si de 30 % in Istrael din valoarea bunurilor imobiliare ale intreprinderii evaluate. Evaluatorul trebuie sa interpreteze corect (eventual prin utilizarea unor coeficienti de multiplicare) principalii parametri care influenteaza pretul terenului : pozitia, existenta utilitatilor, rezitenta la constructii, reglementarile administratiei in domeniul regimului constructiilor, raportul intre ofeta si cerereade terenuri etc.;

- cladirile, constructiile speciale si capitalul fix (maisini, instalatii, utilaje, aparate, etc), se evalueaza dupa principii specifice, care trebuiue sa tina cont de pozitia lor (in cazul cladirilor), de costul actual, gradul de uzura fizica, gradul de uzura morala, cheltuielile necesare pentru asigurarea functionarii normale (de exemplu: cheltuieli pentru consolidare);

- investitiile in curs se evalueaza dupa principii asemanatoare cu cele utilizate pentru mijloace fixe;

Activele aflate in intreprindere si achizitionate prin leasing se evalueaza ca si cand ele ar apartine intreprinderii carele foloseste, si sut incluse in activul crectat, cu mentiunea ca ratele scadente mai putin dobanda trebuie incluse in pasivul corectat al bilantului.

Cateva uzante in evaluarea miloacelor fixe sunt :

* reevaluarea pe parcursul anului a valorii mijloacelor fixe, conform Normelor de aplicare a Ordonantei Givernului Romaniei nr. 70/1994, corespunzator cu evolutia ratei inflatiei;

* echipamentele si utilajele uzate moral se evalueaza la valoarea posibila de vanzare (eventual pretul materialelor recuperabile dupa dezmembrare). Ca urmare, aceste active pot sa aiba si o valoare negativa in cazul in care cheltuielile de dezafectare sunt superioare veniturilor obtinute din vanzarea materialelor recuperabile;

* in cazul mijloaelor fixe neutilizabile pe termen lung se stabileste un pret posibil de valorificare;

* activele imobilizate din afara exploatarii (cantina, magazin, baze sportive, gradinite, scoli, locuinte de serviciu, casa de oaspeti, case de odihna, etc.) se evalueaza in mod distinct de cele aflate in exploatare, utilizandu-se metode de evaluare diferite.

3. Imobilizarile financiare sunt formate din titluri de participare, titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu (titluri de valoare pe termen lung achizitionate in vederea obtinerii unor venituri pe termen lung, fara participare la gestiunea societatilor emitente), alte titluri si carente imobilizate (carente legate de participari) .

Evaluarea elementelor imobilizarilor financiare prezentate mai sus se face in moduri diferite, punctul de plecare constituindu-l pretul de cumparare sau valoarea inscrisa in contractul de achizitie a titlurilor de participare si a altor titluri imobilizate.

In teoria evaluarii sunt recomandate urmatoarele principii de evaluare:

- titlurile de valoare negociate public sunt evaluate la valoarea cotatiei de piata din momentul evaluarii. Titlurile de participare minoritara la societati necotate la bursa se evalueaza fie in functie de veniturile nete viitoare prin capitalizarea profitului net sau a dividentelor, fie lao valoare posibila de negociere si vanzare catre un investitor potential;

- imprumuturile pe termen lung sunt retinute la valoare lor contabila ramasa. Dac1 rata dobanzii practicata la imprumutarea pe termen lung este foarte mica, valoarea creditului se retine prin actualizarea acestuia cu o rata de actualizare egala cu diferenta intre rata uzual1ia a dobanzii si rata dobanzii solicitata de intreprinderea evaluata.

4. Stocurile sunt evaluate prin : mai multe metode, majorandu-se sau diminuandu-se valoarea lor contabila astfel :

- stocurile de materii prime, materiale si componente se evalueaza prin metodele FIFO, LIFO, costul mediu ponderat al perioadei (Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii n. 82/91 art.19, 68, 69) sau costul de achizitie al zilei de inchidere al exercitiului (daca acesta este mai mic decat costurile de achizitie anterioare).

In cazul unor stocuri depreciate si / sau imobilizabile pentru intreprindere, evaluarea se face la pretul posibil de vanzare a stocurilor, diminuat cu cheltuielile de valorificare;

- stocurile de produse finite si semifinite se evalueaza fie la costul de productie, fie la pretul posibil de vanzare in cazul in care valorificarea produselor nu se poate face decat prin diminuarea pretului de vanzare (discount) . Alta posibilitate de evaluare este diminuarea pretului de vanzare cu o cota care exprima marja adaosului comercial pracicat;

- se constituie provizioane pentru stocurile de produse finite care nu mai pot fi vandute;

- productia neterminata se evalueaza in mod similar cu stocul de produse finite, respectiv la costul de productie.

5. Creantele se evalueaza in principal, in functie de riscul de neincasare si de vechimea lor astfel :

- cele mai vechi de un an si / sau cu probabilitate mare de neincasare, sunt evaluate la valoarea zero;

- cele pentru care s-a acordat credit client si se afla in cadrul termenului de creditare se evaueeaza la valoarea lor contabila;

- cele cu o vechime mai mare de 6 luni, dar incasabila se evalueaza printr-o diminuare cu procente de 25 - 50 % in functie de riscul de neincasare si de rata dobanzii practicata la creditul comercial (sau la depuneri la credite bancare);

- cele exprimate in devize se evalueaza la cursul de referinta al B.N.R. din ziua evaluarii.

In cazul diminuarii valorii creantelor se vor calcula si provizioane pentru creante.

6. Platile anticipate nu se includ in evaluare.

7. Avasurile primite de la furnizori nu se inclus in evaluare

8. Disponibilitatile banesti in lei se preiau la valoarea lor nominala, iar cele cele in valuta sunt transformate in lei la cursul de referinta al B.N.R. la data evaluarii.

9. Cec-urile, cambiile, biletele la ordin si alte valori (lingou-rile si monedele de aur sau argint, etc.) se evalueaza la valoarea cotatieie de piata din data evaluarii.

10. Cheltuielile de repartizatepemai multe perioade nu se includ in evaluare.

B. Corecarea elementelor de pasiv se face astfel:

- datoriile se evalueaza, de regula, la valoarea lor probabila de plata;

- creditele pe termen lung se corecteaza dupa aceeasi modalitate utlizata in cazul creditelor pe termen lung acordate de intreprindere si inscrise in componenta imobilizarilor financiare;

- includerea in datoriile totale a sumelor de natura unor obligatii, a caror estimare este posibila. De exemplu :

* plati cu periodicitate regulata pentru care nu s-au primit pana la momentul evaluarii notele de plata. Estimarea acestora se face fie pe baza consumurilor inregistrate si a tarifelor practicate, fie / si pe baza mediei platilor anterioare pentru perioade de timp egale.

* datorii pe cale de a se produce (plata unor daune, penalitati, etc.) - se constituie un privizion pentru intreaga datorie (in cazul ueni probabilitati ridicate de aparitie a unor plati, etc.

* dividentele aferente exercitiului, propuse si neraportate in momentul evaluarii;

* includerea redenentelor totale ramase de plata pentru bunurile imobilizate corporale achizitionate in regim de leasing. In legislatia unor tari este prevazut in mod expres inregistrarea in bilant a valorii imoblizarilor corporale finantate prin leasing. De aceea, valoarea neta a acestor imoblizari se include in valoarea substantiala bruta.

In cazurile, etapele calcularii ANC sunt :

Activul contabil = Pasiv contabil = Bilant contabil

+/- +/- +

corectii + corectii = corectii din evaluare

= = =

Activ corectat = Pasiv corectat = Bilant economic

ANC = Activ corectat - Datorii totale corectate

Desi ANC reprezinta o fotografiere clara a patrimoniului net al unei intreprinderi la data evaluarii, aceasta metoda nu exprima pretul la care poate fi cumparata o intreprindere, deoarece nu reflecta si valoarea goodwill-ului, calitatea management-ului, a marcii, calitatea retelei de distributie etc. , care de cele mai multe ori, nu sunt inregistrate in activul bilantului.

3. Valoarea substantiala

Valoarea substantiala bruta reprezinta totalul valorii al activelor existente la dispozitia intreprinderii, indiferent de modul lor de finantare, pe care aceasta le utilizeaza pentru a-si asigura realizarea obiectivului de activitate, deci care asigura continuitatea activitatii.Formula de calcul a VSB este:

VSB = ANC + Datorii pe TS, mediu si lung + Valoarea bunurilor neaflate in proprietatea intreprinderii, dar utilizate de aceasta (inchiriate sau in leasing) + Cheltuieli de constituire - Cheltuieli de reparatii necesare pentru mentinerea bunurilor productive in stare de functionare.

Valoarea substantiala redusa este VSB micsorata cu datoriile nepurtatoare de dobanzi ale intreprinderii (cele acordate gratuit de catre actionari ) si cu credite acordate de furnizori in conditii favorabile de rata a dobanzii.

VSR = VSB - Datorii exigibile

Valoarea substatiala neta se determina cu relatia :

VSN = VSB - Datorii totale

Metoda valorii substantiele se deosebeste de celelalte metode patrimoniale prin fapul ca in parte activele dupa criteriul participarii acestora la activitatea de baza, adaugand valorile neinregistrate (care participa la activitate) in contabilitate la cele inregistrate si sczandu-le pe cele car nu participa.

4. Valoarea matematica (VM)

Valoarea matematica este egala cu valoarea de utilizare a elementelor din activ din care se scade datoria totala.

In esenta, VM este egala cu "ANC dimuniat cu valoarea elementelor necorporale"[4]. Calcularea VM se face, in functie de cazurile concrete, prin utilizarea valorii de utilitate sau valorii venale. Valoarea venala se foloseste pentru evaluarea unui element al imobilizarilor corporale care nu prezinta nici un interes pentru cumparator. Din calcule pot fi elimitate bunurile care nu prezinta nici o importanta pentru functionarea intreprinderii.

5. Metoda capitalurilor permanente necesare exploatarii (CPNE)

Aceasta metoda a fost fundamentata pentru prima data de Barnay si Calba. CPNE nu reflecta valoarea reala a intreprinderii, ci doar valoarea capitalului necesar pentru a crea o intrepindere cu aceleasi caracteristici cu cele ale intreprinderii evaluate. CPNE este foarte apropiat ca marime de activul total al intreprinderii, deoarece reflecta totalul resurselor necesare pentru finantarea imobilizarilor pentru exploatare si a necesarului de fond de rulment pentru exploatare.

CPNE se calculeaza pe aza formulei :

CPNE = Imobilizari nete pentru exploatare corectate

+ Necesarul de fond de rulment pentru exploatare

+ Imobilizari in leasing

+ Imobilizari inchiriate

sau : CPNE = VSB - Datorii pe TS - Efecte de comert scontate si neajunse la scadenta.

Sfera CPNE este redata intr-o forma usor modificata si prin elementele de mai jos:

CPNE = Imobilizari corectate = Investitii suplimentare = Costurile de repunere in stare de functionare a bunurilor pentru productie + Necesarul de fond de rulment (Stocuri + Valori realizabile - Datorii nebancare pe TS).

Trebuie facute cateva precizari referitoare la metoda CPNE :

- in imobilizarile pentru exploatare nu sunt incluse bunurile si titlurile de valoare nelegate direct de activitatea intreprinderii;

- CPNE este finantat atat dintr-o parte a capitalului propriu, cat si dintr-o parte a capitalului imprumutat pe termen lung;

- CPNE si VSB nu sunt utilizate ca metode propriu-zise de evaluare, ci servesc numai pentru determinarea valorii intreprinderii prin metodele care includ in formula lor matematica capitalizarea valorii de goodwill.

B. Metoda bazata pe valoarea de rentabilitate (VR)

Aceasta metoda este cunoscuta si sub denumirile de metoda capotalizarii profitului net, metoda capacitatii beneiciare sau metoda de evaluare prin rezultate.

Esenta acestei metode deriva din teoria utilitatii, care confera o anumita valoare uni bun (sau proprietati) cumparat(e) numai in masura in care cumparatorul / investitorul realizeaza o satisfactie din achizitia respectiva. In cazul proprietatii, aceasta satisfactie se reflecta prin castigurile viitoare realizabile prin exploatarea obiectului proprietatii. In acest sens, este cunoscuta prezentarea pretului unor tranzactii prin exprimarea acestuia de maniera urmatoare : "cumparatorul a platit pentru intreprinderea X achizitionata 10 (sau 8, sau 12 etc.) profituri nete anuale". Numarul de ani de profit anual platit (10, 8, 12) exprima, de fapt, un coeficient multiplicator prin care profitul net anual reproductibil se transforma in capital, respectiv are loc capitalizarea profitului net.

In cazul evaluarii prin metoda valorii de rentabilitate, trebuie rezolvate doua probleme metodologice si practice, si anume :

- determinarea marimii profitului net anual reproductibil ;

- stabilirea coeficientului multiplicator sau a ratei de capitalzare.

Determinarea marimii profitului net anual reproductibil (PNr)

Calcularea acestui indicator se bazeaza pe cateva principii si uzante, dintre care le enumeram pe cele mai imporante:

- PNr nu se identifica cu profitul net contabil, care este deformat fie de reglementari financiari - contabile, fie de fluctuatii intamplatoare sau conjucturale ale indicatorilor pe baza carora se calculeaza PNr (veniturile, elementele de costuri, fiscabilitatea). Deci PNr este un indicator teoritic, dar nu o determianre economica mult mai aproape de realitate fata de relevanta profitului net contabil.

PNr este un profit net corectat punctul de pornire in calcularea acestui indicator reprezentandu-l analiza evolutiei nivelului si structurii cheltuielilor intreprinderii evaluate.

Modul de calcul este urmatorul :

Profitul brut contabil Cheltuieli economice corectate = Profit brut corectat

-

Impozit pe profitul brut corectat

(conform legislatiei)

= Profit net corectat (PNc)

Un alt mod de determinare a PNr este identificarea acestuia cu asa-numita capacitate beneficiara (CB), care corespunde evidentierii rezultatului utilizarii valorii substantiale brute, deci a capitalului permanent pus la dispozitia intreprinderii (capitalul propriu + capitalul imprumutat pe termen lung), Emmanuel Tchemeni[5] prezinta urmatoarea corelare intre diferitele moduri de exprimare a valorii patrimoniale si rezultatele nete ale acestora :

ANC Profit net corectat (PNc)

VSB Capacitate beneficiara (CB)

CPNE Randament financiar (RF)

Modul de calcul al celor trei rezultate nete este redat astfel :

PNc = Profit net contabil

+ (cheltuieli exceptionale - venituri exceptionale)

- (impozitul pe elemente de cheltuieli exceptionale - impozitul pe elemente de venituri exceptionale)

CB = PNc + chletuieli financiare (1-S) + cheltuieli cu locatii (1-S)

RF = PNc + (1-S) cheltuieli financiare pentru datorii cu termen > 1 an

sau:

RF = CB - (1-S) cheltuieli financiare pentru datori cu termen < 1 an

in care : S = cota impozitului pe profit.

Pentru calcularea marimii PNc, uzantele constau in ajustarea anomaliilor involuntare sau voluntare care au deformat, in mod semnificativ si perceptibil,elementele de cheltuieli si venituri inregistrate in contul anual de profit si pierderi. Depistarea anomaliilor de face prin analiza cauzelor acestora.

Fixarea marimii PNrpe baza caruia se calculeaza VR se face dupa mai multe metodologii, in functie de dinamica - trecuta, prezenta si previzibila pentru viitorul apropiat - a cifrei de afaceri (exprimata in preturi comparabile). Putem avea mai multe situatii :

a) cand evolutia cifrei de afaceri este neregulata pe o anumita perioade de timp, valoarea PNr se va determina ca o medie aritmetica a realizarilor din anii antriori, anul evaluarii si eventual, a previziunilor pentru urmatorii 2 ani, excluzandu-se din calcul anul in care evolutia cifrei de afaceri a fost mai accentuata in sens pozitiv sau negativ. Acest calcul este relevant numai daca cifra de afaceri anuala este exprimata in preturi comparabile;

b) cand dezvoltarea intreprinderii a pietie acesteea si / sau a economiei unei tari este sesizabila, dar se produce in mod neregulat ci imprevizibil pentru viitor, uzanta este de a face o medie aritmetica ponderata a profitului net corectat din ultimii trei ani, folosindu-se coeficienti de ponderare : 1 pentru anul 1 , 2 pentru anul 2 si 3 pentru anul 3.

c) cand evolutia productiei intreprinderii este ciclicia, se calculeaza o medie a PNr ;

d) cand evolutia productiei este brutala dar pozitiva, exista doua metode :

- fie sa se sustina ca previziunile de crestere nu sunt credibile si deci, PNr se calculeaza ca medie a ultimilor 3 exercitii financiare incheiate;

- fie sa se accepte credibilitatea previziunilor de crestere a PNr. In acest caz, PNr se identifica cu PNc din ultimul sau penultimul an, dar in schimb, in formula capitalizarii acestuia, se va tine cont atat de marimea riscului nerealizarii previziunilor, cat si de rata anuala previzibila de crestere a PNr.

In concluzie, se poate aprecia ca cea mai buna solutie pentru determinarea PNr o constituie nivelul acestui indicator acceptat de un investitor avizat si prudent.

Elementele pe baza carora se calculeaza VR sunt inscrise in raportul de evaluare sub forma de ipoteze si variante de calcul (medii artimetice, procente de crestere, corectii ale costurilor si imppozitelor pe profit, etc.). Aceste ipoteze sunt elementele asupra carora seconcentreaza cea mai mare parte a negocierilor pentru finalizarea printr-un pret ferm a tranzactiei:

- vanzatorul cauta sa il convinga pe cumparator de existenta unor riscuri minore;

- cumparatorul cauta sa se asigure impotriva ruscului neincasarii in viitor a PNr , prin invocarea unor incertitudini cat mai mari solicitand majorarea ratei de capitalizare (t) si deci dimiuarea pretului tranzactiei.

Determinarea ratei de capitalizare (1/t) si coeficientul de multiplicare (k)

Rata de capitalizare (1/t) este un divizor prin intermediul caruia un venit net (PNr, cash-flow net, divident, se transforma in capital, respectiv valoare a investitiei, indiferent de forma in care aceasta este realizata. Utilizarea ratei de capitalizare pentru transformare unui venit net in capital se face numai in cazul in care venitul net este de natura unei anuitati (marimi anuale egale).

Formula cu care se calculeaza valoarea de rentabilitate (VR) este :

VR = sau : VR =

in care : 1/t = k = coeficient multiplicator

deci : VR =

Asadar, rata de capitalizare exprima rata rentabilitatii (= profit nete / capital investit x 100) pe care o accepta un investitor pentru a-si plasa capitalul intr-o afacere pe care o prefera altor posibilitati de plasament.

Coeficientul mutiplicator (k) este inversul ratei de capitalizare. El exprima numarul de ani de profituri nete pe care cumparatorul este dispus sa il plateasca. Un investitor se exprima, in mod uzual, astfel : "sunt dispus sa investesc de 8 ori profitul net (sau 8 ani de profit net) pentru cumpararea intreprinderii X". Acest lucru inseamna, din punct de vedere al teoriei utilitatii, ca satisfactia achizitionarii unei intreprinderi se realizeaza in cazul in care cumparatorul va obtine un PNr anual in urmatori 8 ani de exploatare a afacerii.

Stabilirea nivelului rate de capitalizare se face plecandu-se la o rata de baza defalcata (i defl) la care se adauga o prima de risc.

Deoarece PNr viitor este exprinat in preturi constate, rezulta, in mod logic, ca si nivelul ratei de baza fara risc trebuie asa fie exprimat fara a include infuenta inflatiei, deci este vorba de o rata de baza fara risc defalcata.

Atunci t defl = i defl x (1 + R)

R = prima de risc cu o valoare cuprinsa intre 25 % - 200 % din i defl

i defl = i nedfl - f

f = rata anuala a inflatiei

Aplicand formula Gordon - Shapiro, VR va fi :

VR =

unde : g = rata anuala previzibila de crestere a PNr;

g seva estima, de asemena in preturi constante pentru a asigura coerenta cu preturile in care se exprima PNr .

In cazul evaluarii unei societati pe principiul evaluarii societatilor cotate la bursa, coeficientul multiplicator (k) este PER (Price Earing Ratio), respectiv raportul dintre cursul actiunii si profitul net / actiune.

In acest caz : VR = PNr x PER

Coeficientul multiplicator poate fi preluat si din datele statistice referitoare la tranzactiile cu intreprinderi similare. Aceasta solutie are o aplicabilitate restransa fiind conditionata de :

- realizarea unor statistici distincte la nivel macroeconomic de ramura si sezonal, care sa reprezinte marimea coeficientilor multiplicatori realizati la vanzarile di ultimii 3 - 5 ani.

- asigurarea unei similitudini intre caracteristicile esentiale ale intreprinderii evaluate si cele ale intreprinderii luate ca referinta.

In concluzie se poate aprecia ca aceaste metoda prezinta un mod mai realist de abordare a valorii intreprinderii, bazat pe teoria utilitatii. Dar eficienta utilizarii patrimoniului intreprinderii nu depinde numai de factori clasici, interni (management, dotare tehnica, resurse umane, etc).si externi (evolutia pietei, masuri administrative) , ci si de eforturile (resursele) totale pe care intreprinderea trebuie sa le aloce pentru mentinerea si cresterea marimii anuale a PNr . Reproductibilitatea in timp a profitului net nu se poate realiza in mod automat fara nici o infuzie de capital suplimentar.

O alte deficienta a metodei VR consta in neluarea in cosiderare a structurii bilantiere, deci a raportului dintre datoriile pe termen lung si capitalurile proprii. De asemenea, metoda VR nu este aplicabil1 intreprinderilor aflate in dificultate si / sau celor ale caror profituri prezente, trecute si viitoare sunt mai mici decat dobanda aferenta plasarii unei sume de bani, echivalenta cu ANT, in cumpararea obligatiunilor de stat (deci investitie fara risc si cu grad ridicat de lichiditate).

Aceste insuficiente de conceptie ale metodei au fost sesizate in teoria evaluarii si depasite prin conceperea si utilizarea unei metode de evaluare mai compelxa - metoda cash-flow - ului net actualizat (DCF).

C. Metoda Discounted Cash-flow (DCF)

Cea mai moderna si complexa metoda de evaluare o reprezinta metoda fluxurilor financiare actualizate sau, in exprimarea anglo-saxona discounted cash-flow. In literatura de specialitate franceza este utilizata formularea metode de actualizare a fluxurilor financiare viitoare.

Baza teoretica, metodologicasi de calcul matematic a valorii intreprinderii prin aceasta metoda oconstituie teoria si practica determinarii eficientei economice a investitiilor in general si calculele economic-financiare aferente aprecierii fezabilitatii unui proiect de investitii inparticular.

Asemanarile dintre metoda DCF si evaloara eficientei economice din studiile de fezabilitate se refera la cateva aspecte si anume :

- sunt metode prospective; care au in vedere viitorul economic al intreprinderii, sustinut prin eforturi financiare importante, respectiv investitii penru modernizare si pentru majorarea fondului de rulment :

- se utilizeaza aceleasi notiuni, tipuri de ipoteze, variante, tehnici de calcul, indicatori cash-flow net rata de actualizare, valoare actualizata;

- se realizeaza o protectie a bilantului cu o structura specifica a elementelor de activ si de pasiv pe baza carora se calculeaza un mare numar de rate financiare pentru perioada viitoare. Trebuie facute doua precizari foarte importante, cu privire la utizarea metodei DCF :

* exprimarea indicatorilor economico-financiari pentru perioada de previziune se face in preturi constante, care inclus si evaluarea inflatiei. Metoda DCF este singura care utilizeaza aceste preturi.

* proiectia afluxurilor financiare viitoare si deci si a rezultatului acestora (disponibilitati nte sau cash-flow net ) nu se faceprintr-o simpla extrapolare a situasiei economico-financiare trecute a intreprinderii, ci si din punctul de vedere al asigurari viabilitatii si profitabilitatii ei, in corelatie directa cu impactul economic al investitiilor de dezvoltare / modernizare necesare. Din acest motiv metoda DCF este considerata foarte moderna si in consonanta cu progresul tehnologic actual.

Exista mai multe definitii ale notiunii de cash-flow . In lucrarile de specialitate se utilizeaza expresii ca flux de numerar, flux de lichiditati, fluxuri financiare,, flux de disponibilitati nete, flux de trezorerie etc. Fluxul de disponibilitati nete rezulta din diferenta dintre intrarile si iesirile efectuate de o intreprindere, pe parcursul exercitiului financiar. Ca orice flux, el se dilata cand se maresc incasarile si se ingusteaza cand se maresc platile. Din aceasta diferenta intre incasari si plati rezulta la sfarsitul anului o seama de disponibilitati nete, denumita cash disponibil sau liber . El reflecta "frunctul" net pentru un proprietar, degrevat de orice obligatii de plata impozite, taxe, rambursarea datoriilor), deci disponibilitati in cont care pot fi insusite si utilizate pentru satisfacerea intereselor personale.

Disponibilitatile nete ale proprietarului unei intrepridneri la sfarsitul unui an rezulta din :

disponibilitati la inceputul anului + incasari pe parcurusul anului - plati peparcurusul anu    lui = disponibilitati nete la sfarsitul anului.

Marimea reala a CF net rezulta in intreprindere din functionarea normala a acesteia, pe parcursul anului este diferenta dintre CF net existent la sfarsitul anului si cel existent la inceputul anului.

Din punct de vedere cantitativ (valoric) exista 2 denumiri utilizate in metodele de evaluare a intreprinderii :

- cash-flow brut format din :

= profit net corectat + amortizare + provizioane cu caracter de rezerva

In terminologia franceza, cash-flow brut este similar cu marja bruta de autofinantare (MBA).

Cash-flow-ul brut reflecta capacitatea intreprinderii de :

- a face investitii ;

- de a plati dividentele actionarilor ;

- de a constitui rezerve si a majora provizioanele;

- a restitui ratele de credit scontate pentru creditele pe termen lung ;

- a majora necesarul de fond de rulment pentru a sustine cresterea cifrei de afaceri;

Cash-flow-ul brut este utilizat in evaluarea intreprinderii prin metoda capitalizarii acestui indicator :

V_CFb(MBA) = CF_b(MBA)_anual x K

unde :

K = coeficient multiplicator extras din anchetele statistice privind vanzarile unor intreprinderi asemanatoare . Marimea acestui coeficient este cuprinsa intre 4 si 10.

Cash-flow net disponibil , calculat pe baza celor trei agregate ale CF :

- CF opeational din activitatea curenta (exploatare) ;

- CF pentru investitii ;

- CF din activitati de finatare.

Presupunand ca disponibilitatile nete la inceputul unui an sunt zero (cele existente in luna decembrie a anului precedent au fost insusite de proprietari sub forma de dividente, structura cash-flow-ului deparcursului anului financiar seprezinta ca mai jos :

Agregatele cash-flow-ului

Profit net + Amortizare + descre[terea NFR = Cash-flow opera]ional din activitatea curent`

- cre[terea (CF from operations)