PROCEDEE DE CALCULATIE A COSTURILOR

1 Procedee de determinare si delimitare a cheltuielilor pe purtatori si sectoare

Pentru determinarea cheltuielilor in expresie valorica pe purtatori si pe sectoare se folosesc o serie de procedee, si anume:

a)      Procedeul ponderarii cantitatilor cu preturile

Procedeu utilizat pentru determinarea pe purtatori si pe sectoare a cheltuielilor care au la baza "consumuri productive" ce se pot exprima cantitativ: consumul de materii prime si materiale, semifabricate, piese de schimb, combustibil, energie si alte utilitati, pe baza relatiei:

ch_j = c_sij p_i

unde:

ch - cheltuiala unui factor productiv;

c_s - cantitatea (norma de consum productiv);

p - pretul unitar;

i - felul elementului ce se consuma;

j - produsul sau sectorul pe care se identifica cheltuiala

Determinarea si delimitarea cheltuielilor pe purtatori si zone sau locuri presupune clarificarea urmatoarelor aspecte:

a)      Purtatorul de cheltuiala este reprezentat de produsele fabricate, lucrarile executate si serviciile prestate in calitate de rezultat material, concret al procesului de productie,respectiv ; -piese, subansamblu, semifabricat, operatie de prelucrare.

-in alte situatii se tine seama, in stabilirea purtatorului de cheltuiala, de calitatea produselor sau sortimentul acestora, de grupele sau loturile de produse, de gradul de finisare a productiei, determinandu-se productia terminata, productia neterminata si productia livrata.

-piata de desfacere, respectiv piata interna, piata externa, cu diferentiere la nivel declient.

b)      Zone sau sectoare de cheltuieli - sunt subdiviziuni tehnico-productive, organizatorice si administrative ale unei unitati;-Sectii de productie, in care se desfasoara o faza a procesului tehnologic, se realizeaza un produs, se executa o lucrare sau se presteaza un serviciu; -Atelierele de productie

-Centre de productie, , in care se executa mai muloperatii dintr-o linie tehnologica;

-Sector administrativ format din locuri de munca functionale, reunite in diverse servicii, birouri sau compartimente functionale;

-Sector comercial, denumit sector aprovizionare-desfacere, reunind activitati de aprovizionare pentru productie si comercializare a productiei fabricat si/sau a marfurilor cumparate pentru revanzare.

c)      Dimensionarea cheltuielilor consta in determinarea marimii diferitelor elemente de cheltuieli si localizarea acestora in functie de anumite marimi de referinta.

d)      Marimile de referinta sunt reprezentate de anumiti parametri si au un caracter direct daca sunt generate de volumul fizic al productiei fabricate sau indirect daca deriva din volumul fizic al productiei altor centre de activitate.

e)      Delimitarea cheltuielilor pe purtatori si zone sau locuri de cheltuieli consta in localizarea acestora operational sau structural pe purtatorul de cheltuiala (produs, lucrare, serviciu, sector de activitate).

In cazul consumului de materii prime, materiale directe, semifabricate, combustibili, energie, apa, pentru care se stabilesc consumuri specifice, modelul de determinare a acestor cheltuieli este de forma:

(2)

unde, pe langa notatiile din modelul general, intervin:

c_dj = elementul de cheltuiala determinat 'j, i';

c_sij = consumul specific din materia prima, materialul direct 'i' pentru obtinerea unei unitati de produs, lucrare sau serviciu.

Exemplu:

Pentru obtinerea a 100 buc din produsul A se folosesc materii prime si materiale directe, in legatura cu care se cunosc urmatoarele:

cantitatea lansata in fabricatie    100 buc.

materii prime folosite la obtinerea produsului:

Felul materiei prime    Consum specific Pretul unitar

materia prima 1    0,15 kg 15. lei/kg

materia prima 2    0,10 kg 1 lei/kg

materia prima 3    0,12 kg 8. lei/kg

materia prima 4    0,08 kg 3. lei/kg

Totalul cheltuielilor cu consumul de materii prime pentru producerea celor 100 buc din produsul A este de:

(100x0,15x15.000)+(100x0,10x1000)+(100x0,12x8.000)+(100x0,08x3.000) =

= 225.000 lei + 120.000 lei + 96.000 lei + 24.000 lei = 465.000 lei

materiale directe

Felul materialului    Consum specific Pret unitar

materialul direct 1    0,060 kg 6.000 lei/kg

materialul direct 2    0,100 kg 4.000 lei/kg

materialul direct 3    0,050 kg 9.000 lei/kg

Totalul cheltuielilor cu materialele directe folosite la obtinerea celor 100 buc. este de:

(100x0,060x6.000)+(100x0,100x4.000)+(100x0,50x9.000)=

= 36.000 lei + 40.000 lei + 45.000 lei = 121.000 lei

Suma totala a cheltuielilor cu consumul de materii prime si materiale directe folosite la fabricarea celor 100 buc. din produsul A este de 586.000 lei.

(465.000 + 121.000 = 586.000 lei)

In cazul in care din procesul de fabricatie rezulta si deseuri, relatia (2) prezentata mai sus, ia urmatoarea forma:

(3)

unde:

D reprezinta valoarea materialelor recuperate.

Calculul ponderarii cantitatilor cu preturile se aplica si pentru determinarea cheltuielilor efective, cad modelul relational are in vedere norma de timp, in calitate de element cancitativ si tariful in calitate de element caloric, modelul devenind de forma:

(4)

unde:

n_ij = norma de timp a calificarii 'i' pentru obtinerea unei unitati de produs, lucrare sau serviciu 'j';

s_tij = salariul tarifar al calificarii 'i' pentru obtinerea unei unitati de produs, lucrare sau serviciu 'j'.

Pentru muncitorii direct productivi care lucreaza pentru activitatea de baza sau auxiliara in acord simplu, modelul relational va deveni de forma:

(5)

unde:

c_dj = cheltuiala salariala efectiva pe purtatorul 'j';

t_pcj = timpul de munca normat pentru profesia 'p' si catgoria de calificare 'c' pentru purtatorul de cheltuiala 'j';

w_pc = tariful de salarizare pe unitate de timp pentru profesia 'p' si categoria de calificare 'c'.

Exemplu:

Pentru obtinerea unei unitati din produsul B din activitatea de baza se executa operatii tehnologice de catre muncitori de profesia 'p' si categoria de calificare 'c', in legatura cu care se cunosc urmatoarele:

Cheltuielile efective cu executarea operatiilor tehnologice pentru obtinerea produsului B de catre muncitorii direct productivi sunt de:

(0,98x18.000)+(0,34x18.500)+(1,22x17.000)+(0,42x16.500)=

= 17.640 + 6.290 + 21.594 + 6.930 = 5454 lei

b)      Procedeul cotelor procentuale aplicate asupra unor valori absolute

Se utilizeaza pentru calcule la nivelul purtatorilor sau sectoarelor de chelt,a valorii diferitelor categorii de consumuri productive, cum ar fi: contributia la asigurari sociale, contributia pentru ajutorul de somaj, amortizarea imobilizarilor corporale, a obiectelor de inventar etc.

Acest procedeu consta in aplicarea unei cote procentuale (c%) la o valoare data ca baza de calcul (B_c) conform relatiei:

c)      Procedeul defalcarii de cote in raport cu numarul perioadelor de gestiune

Acest procedeu consta in repartizarea valorii anumitor consumuri productive asupra purtatorilor sau sectoarelor care le-au ocazionat prin cote parti stabilite in urma raportarii sumei lor totale la numarul perioadelor de gestiune (N) asupra carora se greveaza.

Calculul cotei medii (Ch) a unei categorii de cheltuieli (i) ce trebuie inclusa in costul productiei dintr-o anumita perioada de gestiune se poate realiza conform relatiei:

unde:

Ch_i - este suma totala a cheltuielilor "i" de repartizat pe purtatori sau pe sectoare de cheltuieli.

Acest procedeu se utilizeaza pentru defalcarea cheltuielilor constatate in avans (pentru chirii, redevente etc.) si pentru constituirea de provizioane pentru cheltuieli privind reparatiile capitale, pe perioade de gestiune la care se refera.

1. Procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte

Repartizarea cheltuielilor indirecte pe centre de costuri, sectoare, activitati, produse etc. se realizeaza prin procedeul suplimentarii, care se prezinta sub doua forme: forma clasica si forma cifrelor relative de structura.

1.1. Forma clasica a procedeului suplimentarii

Aceasta forma presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

a) alegerea unei baze de repartizare (criteriu) comuna ca natura, dar diferita ca marime de la un obiect de calculatie la altul;

b) calculul coeficientului de suplimentare, conform relatiei:

unde:

Ks = coeficientul de suplimentare;

Chr = cheltuieli de repartizat;

b = baza de repartizare;

j = obiectul de calculatie;

n = numarul obiectelor de calculatie.

c) calculul cotei de cheltuieli ce revine pe obiectul de calculat astfel:

Cj = bj x Kj

unde:

C = cota de cheltuieli de repartizat.

Procedeul suplimentarii in forma clasica, in functie de numarul si caracterul coeficientilor de suplimentare calculati, prezinta urmatoarele variante:

varianta coeficientului unic sau global;

varianta coeficientilor diferentiati;

varianta coeficientilor selectivi.

Varianta coeficientului unic sau global presupune repartizarea sumei cheltuielilor sau a costurilor indirecte pe purtatori de costuri cu ajutorul unui singur coeficient de suplimentare. Se utilizeaza, de regula, pentru repartizarea costurilor indirecte ale unei sectii productive, a costurilor de administratie generala pe produse sau activitati.

Exemplu:

La o intreprindere care fabrica produsele A, B, C cheltuielile de regie ale sectiei de productie sunt de 7.500 lei.

Se repartizeaza asupra produselor alegand ca baza de repartizare costurile directe cu manopera - in valoare totala de 9.375 lei din care: produsul A - 3.250 lei, produsul B - 000 lei, produsul C - 4.125 lei.

Se calculeaza coeficientul de repartizare (de suplimentare)

Se calculeaza cota de cheltuieli indirecte ale sectiei ce revine fiecarui produs:

C_IA = B_rA k_s = 3.250 0,8 = 600 lei

C_IB = B_rB k_s = 000 0,8 = 1.600 lei

C_IC = B_rC k_s = 4.125 0,8 = 3.300 lei

TOTAL    7.500 lei

Varianta coeficientilor diferentiati implica repartizarea costurilor indirect cu ajutorul coeficientilor ce difera de la un fel de cheltuiala la altul. Se aplica, cu precadere, la repartizarea costurilor indirecte ale sectiilor productive.

Fiecare coeficient de suplimentare se determina in raport cu un alt criteriu.

Procedeul se mai utilizeaza si pentru repartizarea pe produse a unor subgrupe mari de cheltuieli privind: costul cu intretinerea si functionarea utilajelor (care cuprinde totalitatea cheltuielilor cu reparatiile utilajelor, amortizarea lor, energia tehnologica etc.), costul privind administrarea si conducerea sectiilor productive(care cuprinde totalitatea cheltuielilor cu: salariile personalului de conducere si administrare a sectiilor, amortizarea mijloacelor fixe, de interesul general al sectiilor, cheltuielile cu reparatiile la aceste mijloace fixe, cheltuielile cu iluminatul si incalzitul spatiilor productive etc.).

Exemplu:

Pentru determinarea costurilor cu intretinerea si functionarea utilajelor pe sectii, in cadrul unei intreprinderi, apar urmatoarele situatii:

a)      amortizarea cladirii in care functioneaza doua sectii de fabricatie este de 15.000.000 lei, iar suprafata sectiilor este de 3.000 m² din care: sectia I - 1.090 m², sectia II - 000 m

b)      consumul de energie electrica in scopuri tehnologice indicat de contorul unic este de 33.750.000 kWh, iar puterea instalata este de 9.000 kW, din care: sectia I - 4.000 kW, sectia II - 5.000 kW.

Se determina coeficientul de suplimentare privind amortizarea cladirii monobloc:

= 5.000 lei/m

Se calculeaza cota cheltuielilor cu amortizarea ce revine fiecarei sectii:

Ch_amSI = 1.000 5.000.000

Ch_amSII = 000

Total 6.000 15.000.000

Se determina coeficientul de suplimentare pentru consumul de energie tehnologica:

Se calculeaza cota cheltuielilor cu energia tehnologica ce revine fiecarei sectii:

Ch.eng.SI = 4.000

Ch.eng.SII = 5.000

Total    9.000 33.750.000

Varianta coeficientilor selectivi se utilizeaza pentru repartizarea cheltuielilor indirecte ale sectiilor (regiei sectiilor) pe purtatori de costuri (pe produse). Procedeul presupune pe langa folosirea unor baze (criterii) de repartizare care difera de la un fel de cheltuieli la altul si alegerea produselor asupra carora trebuie repartizate.

Exemplu:

Pe baza datelor prezentate mai jos se calculeaza coeficientii de suplimentare selectivi pentru repartizarea cheltuielilor cu intretinerea si functionarea utilajelor (C.I.F.U.). Se alege ca baza de repartizare numarul de ore de functionare a utilajelor (N.O.F.U.).

Se calculeaza coeficientii de suplimentare aferente fiecarei sectii:

Se calculeaza cotele de costuri indirecte (C.I.F.U.) ce revin fiecarui produs.

1. Forma cifrelor relative de structura a procedeului suplimentarii

Aceasta forma a procedeului suplimentarii presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

a) calculul ponderii bazei de repartizare corespunzatoare fiecarui obiect de calculatie fata de total baza, astfel:

sau

unde:

P = ponderea bazei de repartizare, corespunzand unui obiect de calculatie fata de total baza;

b = nivelul bazei de repartizare corespunzand obiectului de calculatie;

j = obiectul de calculatie asupra caruia trebuie repartizate cheltuielile.

b) Procentele obtinute se aplica asupra cheltuielilor care fac obiectul repartizarii (Chr), determinandu-se cotele de cheltuieli indirecte de productie ce revin fiecarui obiect de calculatie, astfel:

Cj = Pj x Chr

Exemplu:

Aplicand formula pe exemplul anterior, pentru sectia I se parcurg etapele urmatoare:

Calculul ponderii bazei de repartizare in totalul baza, pentru fiecare produs:

Calcul cotei costurilor generale ale sectiei:

456.400

554.200

Total 1.630.000

v

Procedee de delimitare a cheltuielilor de productie in variabile si fixe

Separarea cheltuielilor de productie in variabile si fixe se realizeaza prin utilizarea urmatoarelor procedee: procedeul celor mai mici patrate, procedeul punctelor de maxim si minim, procedeul analitic etc.

1. Procedeul celor mai mici patrate

Procedeul in cauza presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Calculul volumului mediu de productie pentru perioada luata in calcul, astfel:

unde:

= volumul mediu de productie;

Q = volumul productiei dintr-o perioada de gestiune;

t = perioada de gestiune (luna, trimestrul, anul);

n = numarul perioadelor de gestiune luate in calcul.

2. Calculul cheltuielilor medii pentru perioada luata in calcul, astfel:

unde:

= cheltuieli medii;

Ch = cheltuieli dintr-o perioada de gestiune.

3. Calculul abaterii volumului productiei din fiecare perioada de gestiune luata in calcul, fata de volumul mediu al productiei, astfel:

X _t = Q_t - ,

unde:

X = abaterea volumului productiei fata de volumul mediu al acesteia.

4. Calculul abaterii cheltuielilor de productie din fiecare perioada de gestiune luata in calcul fata de volumul mediu al cheltuielilor, astfel:

Y_t = Ch_t -

unde:

Y = abaterea cheltuielilor de productie fata de volumul mediu al acestora.

5. Calculul cheltuielilor variabile unitare conform relatiei:

in care:

chv = cheltuieli variabile unitare;

XY = produsul abaterilor de productie si cheltuieli;

X² = abaterea patratica a volumului productiei.

6. Calculul cheltuielilor variabile totale aferente unei perioade de gestiune luata in calcul, astfel:

Chv_t = cvh x Qt

in care:

Chv = cheltuieli variabile totale.

7. Calculul cheltuielilor fixe, astfel:

Chf_t = Ch_t - Chv_t,

in care:

Chf = cheltuieli fixe;

Ch = cheltuieli de productie.

8. Calculul cheltuielilor de productie standard pentru o perioada de gestiune viitoare:

Ch_s = Chf + (chv x Q_s)

in care:

Ch_s = cheltuieli standard;

Q_s = productia standard.

Tabel

Sa se determine cheltuielile indirecte de productie standard ce vor fi ocazionate de productia lunii ianuarie a anului urmator care va fi de 155.200 ore, folosind procedeul celor mai mici patrate.

Rezolvare: Pe baza datelor cunoscute se efectueaza calculele implicate de relatiile matematice mentionate in metodologia de mai sus:

Calculul volumului mediu al productiei:

Calculul cheltuielilor medii:

Calculul abaterii volumului productiei fata de volumul mediu al productiei:

Septembrie 125.500 - 137.736,25 = - 1236,25

Octombrie 138.050 - 137.736,25 = + 313,75

Noiembrie 150.600 - 137.736,25 = + 1863,75

Decembrie 136.795 - 137.736,25 = - 941,25 col.4 din tabel

Tabel

Calculul abaterii cheltuielilor indirecte de productie fata de media cheltuielilor:

Septembrie 25.500.000 - 27.986.250 = - 486.250

Octombrie 28.050.000 - 27.986.250 = + 63.750

Noiembrie 30.600.000 - 27.986.250 = + 613.750

Decembrie 27.795.000 - 27.986.250 = - 191.250 col.5 din tabel

Calculul cheltuielilor variabile unitare:

Calculul cheltuielilor variabile totale:

Chv_t = chv Qt

in luna septembrie

Chv = 203 125.500 = 25.476.500

in luna octombrie

Chv = 203 138.050 = 28.024.150

in luna noiembrie

Chv = 203 150.600 = 60.571.800

in luna decembrie

Chv = 203 136.795 = 27.769.385

Calculul cheltuielilor fixe:

Chf_t = Ch_t - Chv_t

Cheltuielile fixe in luna septembrie

Chf = 25.500.000 - 25.476.500 = 23.500

Cheltuielile fixe in luna octombrie

Chf = 28.050.000 - 28.024.150 = 25.850

Cheltuielile fixe in luna noiembrie

Chf = 30.600.000 - 30.571.800 = 28.200

Dat fiind caracterul lor imobil fata de modificarile volumului productiei, cheltuielile fixe raman aceleasi in oricare din perioadele de gestiune luate in calcul. Deci, ele vor reprezenta in luna ianuarie a anului urmator tot 23.500 lei.

Calculul cheltuielilor indirecte de productie standard:

Ch_s = Chf + (chv Q_s) = 23.500 + (203 155.300) = 31.549.400 lei

Procedeul punctelor de maxim si minim

Acest procedeu presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

Calculul cheltuielilor variabile unitare, conform relatiei:

in care:

Ch max = cheltuielile maxime dintr-o perioada de gestiune luata in calcul;

Ch min = cheltuielile minime dintr-o perioada de gestiune luata in calcul;

Q max = productia maxima dintr-o perioada de gestiune luata in calcul;

Q min = productia minima dintr-o perioada de gestiune luata in calcul.

Calculul cheltuielilor fixe ale unei perioade de gestiune oarecare:

Chf = Ch -CV

Prin inmultirea costului marginal cu volumul de productie se determina nivelul costurilor variabile, iar prin diferenta, din totalul costurilor, se obtine costurile fixe.

Exemplu:

Se determina costurile variabile conform relatiei: C_V = x c_m

C_V0 = x₀ c_m = 100 5 = 500

C_V1 = x₁ c_m = 120 5 = 600

Se determina costurile fixe dupa relatia: C_F = C_T C_V

C_F0 = C_T0 C_V0 = 1000

C_F1 = C_T1 C_V1 = 1100

Prin multiplicarea functiei cu 'n' (numarul perioadelor de gestiune) si apoi cu 'x', se construieste sistemul de ecuatii:

Rezolvarea prin determinanti asigura obtinerea necunoscutelor parametrii 'a' si 'b':

Se solutioneaza costurile din exemplul anterior apeland la acest procedeu:

Se obtine:

determinarea costurilor fixe totale prin diferenta:

C_F = C_T (x - c_V)

O alta varianta presupune determinarea intai a costurilor fixe prin relatia:

Prin diferenta se determina apoi costurile variabile totale. Pentru exemplificare, se reiau datele anterioare:

C_F0 = C_T0 - x₀ c_V = 1000 - 100

C_F1 = C_T1 - x₁ c_V = 1100 - 120 C_F1 = C_T1 - x₁ c_V

sau

Solutionarea grafica a costurilor devine mai dificila in cazul evolutiei neliniare a costurilor, cand aceasta u duce la rezultate suficient de concludente.

Ambele procedee (matematic si grafic) de solutionare a costurilor sunt aplicabile4 cu bune rezultate daca se respecta conditiile de proportionalitate a costurilor si evolutie liniara in cadrul aceleiasi capacitati.

Aceleasi conditii se impun a fi respectate si in cazul utilizarii unui alt procedeu de solutionare a costurilor si anume:

Procedeul variatorului

Prin solutionarea costurilor se asigura determinarea proportiei costurilor variabile si a costurilor fixe in totalul costurilor.

In vederea exprimarii acestui raport se utilizeaza indicatorul numit variator ('Factor of expense variability'). El precizeaza partea costurilor variabile in totalul costurilor conform relatiei

V = C_V / C_T

Variatorul (V) poate lua valori intre 0 si 100 (in cazul exprimarii procentuale) sau intre 0 si 1 (daca relatia nu este multiplicata cu 100). Aceste valori arata proportia costurilor variabile in totalul costurilor. Cand variatorul este 0 inseamna ca toate costurile sunt fixe.

Acest indicator permite determinarea costurilor variabile in totalul costurilor, dupa relatia: C_V = C_T V.

Costurile fixe se stabilesc prin diferenta: C_F = C_T - C_V, adica:

C_F = C_T (1 - V).

Variatorul poate fi utilizat in determinarea costurilor previzionate (programate), a costurilor efective si a abaterilor fata de nivelurile prestabilite.

In conditiile evolutiei proportionale a costurilor variabile si cunoscand variatorul pentru un anumit nivel de activitate se poate determina nivelul costurilor totale ale altui nivel de activitate conform relatiei:

C_T1 = C_T0 + C_T0 [(x₁ / x₀) - 1] V₀

unde:

1; 0 - nivelul de activitate (curent, baza)

C_T - costurile totale

x - volumul fizic de activitate (productie)

V - variatorul

Exemplul:

Cunoscand realizarile de 100000 u.f. pentru perioada de baza, iar costurile totale aferente de 15500000 lei din care 6975000 li costuri variabile sa se determine nivelul costurilor totale pentru o crestere a productiei cu 20% in conditiile evolutiei proportionale a costurilor.

Se determina variatorul perioadei de baza:

V₀ = C_V0 / C_T0

adica 45% din totalul costurilor sunt costuri variabile.

Se determina nivelul costurilor totale pentru cresterea cu 20% a productiei, adica pentru x₁ = x₀ + 20% x₀, deci x₁ = 120000 u.f.

C_T1 = C_T0 + C_T0 (x₁ / x₀ - 1) V₀ = 15500000 + 15500000 (120000 / 100000 - 1) 0,45 = 16895000 lei

Cunoscand variatorul pentru un anumit nivel, se poate stabili variatorul altui nivel de activitate conform relatiei:

V₁ = V₀ c₀ / c₁

unde:

0; 1 - nivelul de activitate (baza, curent)

c - costul unitar mediu

Reluand exemplul anterior, se determina variatorul perioadei curente astfel:

V₁ = V₀ c₀ / c₁ = 0,45

Se poate efectua solutionarea costurilor si pentru nivelul curent:

C_V1 = C_T1 V₁ = 16895000 0,495 (4) = 8370000 lei,

iar prin diferenta se stabilesc costurile fixe:

C_F1 = C_T1 - C_V1 = 16895000 - 8370000 = 8525000 lei,

deci au acelasi nivel ca in perioada de baza deoarece cresterea volumului fizic al populatiei s-a efectuat in cadrul aceleiasi capacitati.

Situatia costurilor si a structurii lor pe niveluri de activitate arata ca in situatia alaturata:

Prin inmultirea costului marginal cu volumul de productie se determina nivelul costurilor variabile, iar prin diferenta, din totalul costurilor, se obtine costurile fixe.

Exemplu:

Se determina costurile variabile conform relatiei: C_V = x c_m

C_V0 = x₀ c_m = 100 5 = 500

C_V1 = x₁ c_m = 120 5 = 600

Se determina costurile fixe dupa relatia: C_F = C_T C_V

C_F0 = C_T0 C_V0 = 1000

C_F1 = C_T1 C_V1 = 1100

Prin multiplicarea functiei cu 'n' (numarul perioadelor de gestiune) si apoi cu 'x', se construieste sistemul de ecuatii:

Rezolvarea prin determinanti asigura obtinerea necunoscutelor parametrii 'a' si 'b':

Se solutioneaza costurile din exemplul anterior apeland la acest procedeu:

Se obtine:

determinarea costurilor fixe totale prin diferenta:

C_F = C_T (x - c_V)

O alta varianta presupune determinarea intai a costurilor fixe prin relatia:

Prin diferenta se determina apoi costurile variabile totale. Pentru exemplificare, se reiau datele anterioare:

C_F0 = C_T0 - x₀ c_V = 1000 - 100

C_F1 = C_T1 - x₁ c_V = 1100 - 120 C_F1 = C_T1 - x₁ c_V

sau

Solutionarea grafica a costurilor devine mai dificila in cazul evolutiei neliniare a costurilor, cand aceasta u duce la rezultate suficient de concludente.

Ambele procedee (matematic si grafic) de solutionare a costurilor sunt aplicabile4 cu bune rezultate daca se respecta conditiile de proportionalitate a costurilor si evolutie liniara in cadrul aceleiasi capacitati.

3. Procedee de evaluare si calculare a costurilor privind productia de fabricatie independenta

Evaluarea si calcularea costurilor privind productia de fabricatie interdependenta este necesara in cadrul unor unitati cu activitate industriala in care au loc livrari reciproce de produse, lucrari si servicii intre sectii sau ateliere pentru nevoile lor de productie.

Calculul costului productiei de fabricatie interdependenta se poate efectua folosind urmatoarele procedee:

- procedeul elaborarii calculatiilor pentru fiecare produs, fara a lua in considerare prestatiile reciproce, procedeu folosit mai ales in elaborarea antecalculatiilor;

- procedeul evaluarii prestatiilor dintre sectii sau ateliere la cost prestabilit, cum ar fi costul standard, normat sau alt cost cunoscut (ex.: costul efectiv din perioada precedenta), procedeu ce se poate folosi numai in cazul sectiilor sau atelierelor cu productie omogena;

- procedeul calculelor iterative (procedeul reiterarii);

- procedeul algebric.

Contabilitatea decontarii cheltuielilor privind productia de fabricatie interdependenta este necesara in situatia in care sectiile auxiliare apar atat in calitate de 'furnizor' cat si in cea de 'beneficiar', atat pentru celelalte sectii cu productie interdependenta cat si pentru sectiile principale de productie.

Primele doua procedee de evaluare sunt procedee de evaluare a productiei la costuri ipotetice, iar al treilea procedeu este un procedeu de evaluare a productiei de fabricatie interdependenta la costuri efective.

Model general de inregistrare in contabilitatea de gestiune a decontarii cheltuielilor privind productia de fabricatie interdependenta

Inregistrarea cheltuielilor de productie interdependenta se realizeaza in functie de costul utilizat in evaluare, dar si de modul de organizare a calculatiei costurilor astfel:

In cazul utilizarii conturilor de calculatie 921 'Cheltuielile activitatii de baza' si 922 'Cheltuielile activitatii auxiliare' si a calculatiei costurilor pe elemente primare de cheltuieli se impun urmatoarele filiere de inregistrare contabila:

1. Decontarea cheltuielilor aferente productiei furnizate de sectia auxiliara A, celorlalte sectii auxiliare B, C, cu care intra in interdependenta:

2. Decontarea cheltuielilor aferente productiei furnizate de sectia auxiliara A sectiilor principale cu care nu intra in interdependenta:

In cazul utilizarii contului de decontari interne 902 'Decontari interne privind productia obtinuta' si a calculatiei costurilor pe elemente primare de cheltuieli s-ar impune utilizarea urmatoarelor filiere de inregistrare contabila:

1. Decontarea cheltuielilor aferente productiei furnizate de sectia auxiliara A, sectiilor auxiliare B si C cu care intra in interdependenta:

2. Decontarea cheltuielilor aferente productiei furnizate de sectia auxiliara A sectiilor principale cu care intra in interdependenta:

In ipoteza calculatiei costurilor in structura pe articole e calculatie, filierele de inregistrari contabile ar fi similare, cu precizarea ca elementul de cheltuiala 'i' s-ar substitui cu articolul de calculatie 'j'.

Aplicatie practica privind evaluarea si decontarea reciproca a cheltuielilor privind productia de fabricatie interdependenta

Aplicatie practica rezolvata

Intr-o unitate industriala cu productie de fabricatie interdependenta exista sectoare cu productie interdependenta si anume:

centrala electrica CE;

centrala de apa CA;

centrala termica CT;

sectia de transport ST.

Sectiile de productie auxiliara isi furnizeaza reciproc utilitatile, iar pe de alta parte furnizeaza utilitati si sectiilor principale.

Intr-o perioada de gestiune situatia cheltuielilor sectiilor cu productie de fabricatie interdependenta si a productiei realizate si furnizate celorlalte sectii se prezinta conform situatiei din tabelul urmator:

3.1. Procedeul reiterarii

Acest procedeu presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Se determina marimea rapoartelor dintre cantitatile de produse livrate celorlalte sectii luate separat si totalul productiei fabricate de catre sectia furnizoare, astfel:

in care:

K = marimea raportului dintre cantitatea de produse livrata unei sectii si totalul productiei fabricate de sectia furnizoare;

j = sectia primitoare;

q = cantitatea de produse livrata unei sectii;

Q = cantitatea de produse fabricata de sectia furnizoare.

Se determina costul prestatiei primite, astfel:

C_j = K_j x Chf,

in care:

C = costul prestatiei primite;

Chf = cheltuielile initiale in cazul primei sectii furnizoare, iar in ceea ce priveste sectia a II-a, a III-a etc.

La cheltuielile initiale se adauga costul prestatiei primite de la prima sectie s.a.m.d. Calculele de preluare a cotelor de cheltuieli care formeaza costul prestatiei livrate in sistemul prestatiilor reciproce continua pana in momentul in care rezultatele obtinute prin inmultire reprezinta valori mici, neglijabile. De regula, numarul de runde de calcul este egal cu numarul sectiilor din sistemul prestatiilor reciproce; plus o runda pentru prima sectie.

3. Cotele de cheltuieli determinate se scad din cheltuielile sectiei furnizoare si se adauga la cheltuielile sectiei primitoare.

4. Calculul costului productiei destinate celorlalte sectoare de activitate astfel:

in care:

C = costul productiei destinata altor sectii;

j = produsul;

SFD = soldul final debitor al contului de cheltuieli;

q_as = cantitatea de productie livrata altor sectii.

Exemplu:

Intr-o intreprindere sunt doua sectoare auxiliare: Sectorul 'Intretinere' si sectorul 'Transport' ale caror costuri pentru luna 'I' sunt: 2925 u.m. la sectorul 'Intretinere' (I) si 7950 u.m. - la sectorul 'Transporturi' (T).

Volumul total al prestatiilor efectuate in perioada de referinta de sectorul 'Intretinere' este de 190 ore din care pentru:

sectorul 'Transportul' - 28,5 h

sectorul de baza productiv 'Fabricatie' - 104,5 h

sectorul de baza productiv 'Montaj' - 57 h.

Volumul total al prestatiilor efectuate in aceeasi perioada de sectorul 'Transport' este de 7150 km din care pentru:

sectorul 'Intretinere' - 715 km

sectorul 'Aprovizionare' - 2860 km

sectorul 'Distributie' - 3575 km

Pentru calculul prestatiilor reciproce intre cele doua sectoare auxiliare se efectueaza iteratiile urmatoare:

1) Costul initial 'Transport' 7950

c_TI = 7950/7150 = 1,1119 u.m./km

2) Costul sectorului 'Intretinere'

Costul initial 2925

+ Prestatii primite (715 x 1,1119) 795

TOTAL 3720

C₁₁ = 3720/190 = 19,579

3) Costul sectorului 'Transport'

Costul initial 7950

+ Prestatii primite (28,5 x 19,579) 558

TOTAL 8508

C_T2 = 8508/7150 = 1,18993

4) Costul sectorului 'Intretinere'

Costul initial 2925

+ Prestatii primite (715 x 1,18993) 850,8

TOTAL 3775,8

C₁₂ = 3775,8/190 = 19,87263

5) Costul sectorului 'Transport'

Costul initial 7950

TOTAL 8516,37

C_T3 = 8516,37/7150 = 1,1911

6) Costul sectorului 'Intretinere'

Costul initial 2925

+ Prestatii primite (715 x 1,1911) 851,64

TOTAL 3776,64

C₁₃ = 3776,64/190 = 19,877

7) Costul sectorului 'Transport'

Costul initial 7950

+ Prestatii primite (28,5 x 19,877) 566,50

TOTAL 8516,50

C_T4 = 8516,50/7150 = 1,1911

Se observa ca deja la a 4-a iteratie diferenta devine neglijabila in cost si deci se pot opri calculele. Rezulta un cost unitar al prestatiei sectorului 'Transport' de 1,19 u.m./km, iar pentru sectorul 'Intretinere' de 19,877 u.m./h.

3. Procedeul algebric

Presupune calculul costului productiei de fabricatie interdependenta cu ajutorul unui sistem de ecuatii liniare, astfel:

1. Se considera costul unitar al productiei de fabricatie interdependenta a diferitelor sectii sau ateliere ca o necunoscuta si se noteaza conventional cu x, y, z etc.

Se formeaza sistemul de ecuatii pe baza urmatorului principiu: "productia fiecarei sectii evaluata in functie de costul sau unitar este egala cu cheltuielile initiale ale sectiei producatoare, la care se adauga prestatiile primite de la celelalte sectii evaluate in functie de costul lor unitar" .

3. Se simplifica sistemul de ecuatii astfel:

- se trec termenii necunoscuti in partea I si cei cunoscuti in partea a II-a;

- se aduce sistemul de ecuatii la forma cea mai simpla.

Pentru exemplificare se utilizeaza datele precedente considerand ca necunoscute:

x - costul unitar al prestatiei sectorului 'Intretinere'

y - costul unitar al prestatiei sectorulu7i 'Transport'

Costul total al sectoarelor va fi:

pentru 'Intretinere' = 190 x

pentru 'Transport' = 7150 y

Se construieste sistemul de ecuatii de gradul I:

190 x = 2925 + 715 y

7150 y = 7950 + 28,5 x

Prin rezolvarea sistemului se determina:

x = c_SI = 19,877 u.m./h

y = c_ST = 1,1911 u.m./km

4. Procedee de calcul a costului pe unitatea de produs

Calculul costului unitar al produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate se poate efectua folosind urmatoarele procedee:

1. procedeul diviziunilor simple;

procedeul cantitativ;

3. procedeul indicilor de echivalenta;

4. procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal;

5. procedeul deducerii valorii produselor secundare.

4.1. Procedeul diviziunii simple

Acest procedeu se aplica in cazul perfect omogene. Costul unitar pe produs se calculeaza astfel:

in care:

C = costul unitar;

Ch = cheltuielile de productie pe articole de calculatie;

i = articolul de calculatie.

Diviziunea simpla

Sa se calculeze costul efectiv unitar la o termocentrala electrica prin procedeul diviziunii simple si sa se inregistreze decontarea acestuia, cunoscandu-se:

cantitatea de energie electrica obtinuta 1.000.000 kw;

cheltuieli de productie inregistrate, in contabilitatea de gestiune, pe elemente primare de cheltuieli sunt prezentate in tabelul urmator:

Tabel

Rezolvare:

a)      Calculul costului unitar efectiv, pe total unitate:

b)      Calculul costului unitar efectiv pe total unitate in structura pe elemente primare de cheltuieli:

C_u = 205,888+49,000+16,000+68,221+150,000+51,000+25,555=565,664 lei/kw

c)      Inregistrarea decontarii costului efectiv, in contabilitatea de gestiune:

4.Procedeul cantitativ

Procedeul respectiv se utilizeaza pentru calculul costului unitar in cazul produselor asociate (colaterale, simultane sau cuplate) care au valori de intrebuintare apropiate, sunt considerate in totalitate produse principale, iar la unele dintre ele nu se intrebuinteaza intreaga cantitate rezultata.

Procedeul presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Calculul costului mediu unitar pe produs pentru cantitatea teoretica produsa prin diviziunea simpla, astfel:

in care:

= costul mediu unitar;

q = cantitatea fabricata dintr-un anumit produs;

i = articolul de calculatie;

j = felul produselor.

Calculul costului unitar efectiv pentru produsele la care intervin pierderi de substante, pierderi tehnologice, reutilizari etc., astfel:

in care:

C_e = costul unitar efectiv;

q_f = cantitatea fabricata dintr-un anumit produs;

q_u = cantitatea utilizata dintr-un anumit produs.

Deci se majoreaza costul cantitatii utilizate cu pierderile de substante ce intervin in cazul unor produse.

Exemplu:

La un combinat chimic, din procesul de productie, prin combinarea acetilenei cu acidul clorhidric rezulta 1000 t clorura de vinil, precum si 41,6 t acetilena si 58,4 t acid clorhidric exces de consum care nu a intrat in reactie. Cu ocazia captarii se pierde 3,846% la acetilena si 9,247% la acid clorhidric.

Cheltuielile totale efectuate pentru obtinerea clorurii de vinil au fost de 33.000.000 lei.

Aceste date pot fi prezentate in mod succint in urmatorul tabel:

Costul mediu pe fiecare fel de produs va fi:

pentru clorura de vinil c_p = c = 30.000 lei/t

pentru acetilena

pentru acid clorhidric

Rezulta deci ca se majoreaza costul cantitatilor utilizate cu pierderile de substanta ce intervin in cazul fiecarui produs.

4.3. Procedeul indicilor de echivalenta

Se utilizeaza pentru determinarea costului unitar pe produs in cazurile in care:

- din acelasi consum al factorilor fundamentali ai procesului de productie se obtin produse sau semifabricate diferite;

- acelasi material se prelucreaza in diverse produse cu un consum diferit de forta de munca;

- toate produsele obtinute simultan sau cel putin majoritatea din ele (doua din trei) sa fie considerate produse principale.

Utilizarea procedeului indicilor de echivalenta necesita o atentie deosebita in stabilirea coeficientilor (indicilor) de echivalenta care servesc pentru omogenizarea calculatorie a productiei.

Indicii de echivalenta sunt de mai multe feluri, astfel:

a) dupa modelul de calcul:

- indici de echivalenta calculati ca raport direct;

- indici de echivalenta calculati ca raport invers.

b) dupa numarul parametrilor (caracteristicilor) care stau la baza calcularii lor;

- indici de echivalenta simpli;

- indici de echivalenta complecsi;

- indici de echivalenta agregati.

In activitatea practica se aplica indicii de echivalenta simpli sau complecsi.

procedeul indicilor de echivalenta presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Alegerea parametrilor care servesc pentru calculul indicilor de echivalenta, precum si a produsului care serveste drept baza de comparatie:

- la indici de echivalenta calculati ca raport direct se ia drept baza de comparatie oricare din cele "n" produse fabricate;

- la indicii de echivalenta calculati ca raport invers se ia drept baza de comparatie produsul cu marimea parametrului cea mai mica deoarece o parte din cheltuielile de productie repartizabile (de regula cele de prelucrare) se afla in raport invers proportional fata de marimea unui anumit parametru care exprima efortul de fabricatie.

Calculul indicilor de echivalenta, conform relatiilor

- indici de echivalenta simpli calculati ca raport direct, astfel:

- indici de echivalenta complecsi calculati ca raport direct, astfel:

- indici de echivalenta simpli calculati ca raport invers, astfel:

- indici de echivalenta complecsi calculati ca raport invers, astfel:

in care:

K_j = indicele de echivalenta corespunzator unui produs "j";

P_j = marimea parametrului corespunzator produsului pentru care se calculeaza indicele de echivalenta;

P_b = marimea parametrului corespunzator produsului ales drept baza de comparatie.

3. Echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transformarea ei in unitati de masura conventionale, astfel:

in care:

Q_c = cantitatea totala de produse exprimata in unitati conventionale;

q = cantitatea dintr-un produs exprimata in unitati de masuri fizice;

k = indicele de echivalenta corespunzator unui produs;

j = felul (numarul) produselor.

Calculul costurilor pe unitatea conventionala, astfel:

in care:

C_uc = costul unei unitati conventionale de produs;

Ch = cheltuielile de productie pe articole de calculatie;

i = articole de calculatie.

5. Calculul costului pe unitatea fizica de produs, astfel:

sau

Cj = Kj x C/uc,

in care:

C = costul unitar pe produs;

j = felul produselor;

q_uc = cantitatea de produs exprimata in unitati conventionale;

q = cantitatea de produs exprimata in unitati fizice.

Exemplu:

Din procesul de productie rezulta trei produse principale A, B si C care se diferentiaza intre ele prin urmatoarele caracteristici tehnico-economice (parametri):

Volumul total al cheltuielilor generate de procesul de productie si care trebuie repartizat pentru determinarea costurilor unitare si totale ale fiecarui produs este de 1500.000 lei.

Avand in vedere caracteristicile exemplificate se alege 'consumul specific de materie prima' ca parametru pentru calculul indicilor de echivalenta, iar produsul de baza (etalon) se considera fiind produsul B.

Se parcurg etapele specifice procedeului si se determina costurile fiecarui produs:

Varianta coeficientilor de echivalenta complecsi se utilizeaza pentru a asigura o dependenta a costurilor de doua sau mai multe criterii (parametri) si astfel o repartizare mai justa (reala) a volumului de cheltuieli in costul produselor.

Ordinea de efectuare a lucrarilor este similara primei variante, doar ca se calculeaza mai multi coeficienti de echivalenta luandu-se in considerare mai multi parametri.

Specific apar doar coeficientul de echivalenta complex pe produs (e_cj) ca un produs al coeficientilor de echivalenta simpli, conform relatiei:

m - numarul de coeficienti de echivalenta simpli calculati dupa un parametru.

Reluand exemplul anterior si luand in considerare, ca parametri: consumul specific (1), timpul de prelucrare (2) si timpul de functionare a utilajelor (3), se prezinta succesiunea calculelor in urmatorul tabel:

Varianta coeficientilor de echivalenta agregati

Spre deosebire de variantele anterioare, in aceasta varianta se urmaresc cheltuielile in structura lor, conform modului lor de formare, stabilindu-se ponderea (g) fiecarui fel de (categorie) cheltuiala (i) in volumul cheltuielilor totale:

Ina ceasta varianta, calculatia se desfasoara in general cua ceeasi succesiune de lucrari, cu deosebirea ca apar urmatoarele lucrari specifice:

calculul coeficientilor de echivalenta simpli pentru fiecare produs 'j' si pe fiecare fel de cheltuiala 'i' - alegand cu mare atentie parametri (caracteristicile) care hotarasc diferentierea cheltuielilor ce urmeaza a fi incorporate in costul fiecarui produs: e_ij = P_ij / P_ib

calculul coeficientilor de echivalenta complecsi pe fiecare categorie (fel) de cheltuieli 'i'i si pe fiecare produs 'j' - prin ponderea coeficientilor de echivalenta simpli calculati cu greutatea specifica (g) a felului de cheltuieli 'i' in volumul cheltuielilor totale' e_cij = e_ij g_i (%)

calculul coeficientilor de echivalenta agregati pe fiecare produs (sortiment) prin insumarea indicilor de echivalenta complecsi pe feluri (categorii) de cheltuieli ai fiecarui produs: e_aj =

Restul etapelor sunt aceleasi ca in variantele precedente, numai ca de data aceasta se iau in calculul omogenizarii productiei si a costului unitatii echivalente coeficientii de echivalenta agregati determinati pe fiecare produs.

Pe baza datelor prezentate in exemplul anterior se exemplifica aceasta varianta adaugand ca volumul cheltuielilor totale de 12500000 lei cuprinde urmatoarele categorii de cheltuieli:

materii prime si materiale de baza    5300000 lei;

cheltuieli salariale directe 3900000 lei;

cheltuieli de intretinere a utilajelor    1350000 lei;

cheltuieli de administrare a sectiilor productive    1040000 lei;

cheltuieli de administrare si conducerea unitatii    910000 lei.

Succesiunea calculelor se prezinta in tabelul urmator:

Calculul coeficientilor de echivalenta agregati

Exemplu:

Din procesul de productie rezulta trei produse principale A, B si C care se diferentiaza intre ele prin urmatoarele caracteristici tehnico-economice (parametri):

Volumul total al cheltuielilor generate de procesul de productie si care trebuie repartizat pentru determinarea costurilor unitare si totale ale fiecarui produs este de 1500.000 lei.

Avand in vedere caracteristicile exemplificate se alege 'consumul specific de materie prima' ca parametru pentru calculul indicilor de echivalenta, iar produsul de baza (etalon) se considera fiind produsul B.

Se parcurg etapele specifice procedeului si se determina costurile fiecarui produs:

Varianta coeficientilor de echivalenta complecsi se utilizeaza pentru a asigura o dependenta a costurilor de doua sau mai multe criterii (parametri) si astfel o repartizare mai justa (reala) a volumului de cheltuieli in costul produselor.

Ordinea de efectuare a lucrarilor este similara primei variante, doar ca se calculeaza mai multi coeficienti de echivalenta luandu-se in considerare mai multi parametri.

Specific apar doar coeficientul de echivalenta complex pe produs (e_cj) ca un produs al coeficientilor de echivalenta simpli, conform relatiei:

m - numarul de coeficienti de echivalenta simpli calculati dupa un parametru.

Reluand exemplul anterior si luand in considerare, ca parametri: consumul specific (1), timpul de prelucrare (2) si timpul de functionare a utilajelor (3), se prezinta succesiunea calculelor in urmatorul tabel:

Varianta coeficientilor de echivalenta agregati

Spre deosebire de variantele anterioare, in aceasta varianta se urmaresc cheltuielile in structura lor, conform modului lor de formare, stabilindu-se ponderea (g) fiecarui fel de (categorie) cheltuiala (i) in volumul cheltuielilor totale:

Ina ceasta varianta, calculatia se desfasoara in general cua ceeasi succesiune de lucrari, cu deosebirea ca apar urmatoarele lucrari specifice:

calculul coeficientilor de echivalenta simpli pentru fiecare produs 'j' si pe fiecare fel de cheltuiala 'i' - alegand cu mare atentie parametri (caracteristicile) care hotarasc diferentierea cheltuielilor ce urmeaza a fi incorporate in costul fiecarui produs: e_ij = P_ij / P_ib

calculul coeficientilor de echivalenta agregati pe fiecare categorie (fel) de cheltuieli 'i'i si pe fiecare produs 'j' - prin ponderea coeficientilor de echivalenta simpli calculati cu greutatea specifica (g) a felului de cheltuieli 'i' in volumul cheltuielilor totale' e_aij = e_ij g_i (%)

calculul coeficientilor de echivalenta agregati pe fiecare produs (sortiment) prin insumarea coeficientilor agregati pe feluri (categorii) de cheltuieli ai fiecarui produs: e_aj =

Restul etapelor sunt aceleasi ca in variantele precedente, numai ca de data aceasta se iau in calculul omogenizarii productiei si a costului unitatii echivalente coeficientii de echivalenta agregati determinati pe fiecare produs.

Pe baza datelor prezentate in exemplul anterior se exemplifica aceasta varianta adaugand ca volumul cheltuielilor totale de 12500000 lei cuprinde urmatoarele categorii de cheltuieli:

materii prime si materiale de baza    5300000 lei;

cheltuieli salariale directe 3900000 lei;

cheltuieli de intretinere a utilajelor    1350000 lei;

cheltuieli de administrare a sectiilor productive    1040000 lei;

cheltuieli de administrare si conducerea unitatii    910000 lei.

Succesiunea calculelor se prezinta in tabelul urmator:

Calculul coeficientilor de echivalenta agregati

4.4. Procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal

Acest procedeu se utilizeaza pentru determinarea costului unitar pe produs in unitatile care obtin din procesul de productie un produs principal si un produs care se considera secundar.

metodologia de calculatie a costului unitar al produsului principal si a celui secundar parcurge urmatoarele etape:

1. Se transforma productia secundara in productie teoretica principala. Astfel, intreaga productie obtinuta devine teoretic produs principal. relatia de echivalenta este:

unde:

q_sp = cantitatea de produs secundar transformata in produs principal;

q_s = cantitatea de produs secundar;

E = relatia de echivalenta.

2. Calculul cantitatii teoretice de produs principal, conform relatiei:

Q_Pt = Q_p + q_sp,

unde:

Q_Pt = cantitatea teoretica de produs principal;

Qp = cantitatea de produs principal.

3. Calculul costului pe unitatea teoretica de produs principal:

unde:

costul unitar al produsului principal teoretic;

Ch = cheltuielile de productie pe articole de calculatie;

i = numarul articolelor de calculatie.

4. Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar:

unde:

Ch_qs = cheltuielile produsului secundar.

5. Calculul cheltuielilor aferente produsului principal:

unde:

C_Qp = costul unitar al produsului principal.

6. Calculul costului pe unitatea de produs secundar:

unde:

C_qs = costul unitar al produsului secundar.

XXXXXXXXXXXXXXX 11

4.5. Procedeul deducerii valorii produselor secundare

(procedeul restului, procedeul valorii ramase)

Procedeul respectiv se utilizeaza pentru determinarea costului unitar pe produs in intreprinderile care obtin din procesul de productie concomitent un produs principal si unul sau mai multe produse secundare si nu exista alta posibilitate de separare a cheltuielilor pe fiecare produs in parte.

Costul unitar al produsului principal se calculeaza conform relatiei:

unde:

C = costul unitar;

Q = cantitatea de produs principal;

Ch = marimea absoluta a cheltuielilor cuprinse intr-un articol de calculatie;

i = articolele de calculatie;

qs = cantitatea de produs secundar;

j = felul produselor secundare.

In cadrul acestui procedeu o atentie deosebita se acorda evaluarii cantitatii productiei secundare. Relatia de calcul este:

unde:

q_su = cantitatea produsului secundar utilizata in interiorul unitatii;

q_sl = cantitatea produsului secundar livrata tertilor;

p = pretul produsului secundar;

Ch_s = cheltuieli suplimentare aferente productiei secundare livrata tertilor.

XXXXXXXXXXX 12