Alpinism in conditiile reliefului muntelui romanesc

In Carpatii Romaniei, alpinismul poate fi practicat atit vara cit si iarna. Altitudinea, destul de mica (cel mai inalt virf, Moldoveanul, are numai 2 543 metri), determina lipsa ghetarilor si ofera posibilitatea de patrundere pretutindeni, asa incit ei au fost strabatuti, din timpuri foarte vechi, de ciobani cu turmele, de vinatori, de fugari din fata navalirilor dusmane, au adapostit sihastri dornici de liniste si reculegere. Pe urmele lor s-au aventurat negustorii si unii excursionisti, romani sau straini, care colindau muntii din placere. Exista citeva marturii asupra activitatii alpine mai vechi. Doctorul elvetian Joannes von Muralt, de pilda, caruia, in 1598, principele Transilvaniei Sigismund Bathory i-a concesionat exploatarile de aur din preajma Abrudului[1], a calatorit prin Muntii Apuseni. In anul 1683 a avut loc o excursie in Carpatii Transilvaniei , mentionata ca atare. Descrierea ei a aparut in Dacianische Simplicissimus, bzw in der Peregrinatio Scepusiensis, pe care noi nu am gasit-o. In povestire se vorbeste, la vremea aceea, de crampoane (Steigeisen), de carte pe impresii pe virf de munte (Gipfeibuch), de momii (Steinmann) , de marcaje alpine (alpiner Markierung), de ancora pentru agatat de stinca (Wurfanker) si altele. Au urmat naturalistii italieni ai secolelor XVII si XVIII care au vizitat tara noastra si au facut descrieri interesante. Francesco Gmelini, de pilda, a descris intre altele o pestera de la Herculane (Pestera Hotilor) si una de pe Dunare (Pestera Veterani) din muntii din dreptul Cazanelor. Nu avem amanunte despre ascensiunile efectuate in Carpati ele fratii Golesti in perioada 1841-1853 sau de marele arheolog englez Arthur Evans (descoperitorul civilizatiei preistorice clin Creta) si de fratele sau Norman Evans, in 1872.

Catre sfirsitul veacului trecut, Alexandru Vlahuta, strabatind tara, a urcat si pe muntii ei. In lucrarea Romania pitoreasca, sub titlul In muntii nostri descrie ascensiunea pe Paring in tovarasia lui mos Gheorghe, in Bucegi cu padurarul Stan, unde, urcind pe Valea Ialomitei, plecind din Moroeni, dupa ce a trecut de cheile Tatarului a ajuns la Pestera Ialomitei, pe care a vizitat-o, multumind celor ce au desfundat-o, incit a putut-o vedea in intregime. De la pestera, trecind pe la Babele, a sosit la Virful Omul, semnalind prezenta, in dosul stincilor, a casei de piatra construita de S.K.V. Coborirea la Busteni a facut-o pe Valea Cerbului. In continuarea calatoriei sale, Alexandru Vlahuta a urcat pe Siriu, in muntii Buzaului, si pe Ceahlau, in muntii Neamtului.

Conformatia geologica si geografica a Carpatilor Romaniei, unde, in afara muntilor acoperiti cu iarba si paduri, s-au format de mult circuri glaciare (in Bucegi, muntii Fagarasului, Paringului, Retezatului etc.), se intilnesc vai si chei inguste, creste zimtate, pereti abrupti si virfuri ascutite, dupa cum se va vedea mai departe, a atras pe om, la inceput, in efectuarea unor excursii colective, mai intii calare, apoi cu piciorul, pe poteci si plaiuri, vara sau iarna. Cu timpul, s-a practicat si un alpinism de vai abrupte si de brine (mai ales in Bucegi si Piatra Craiului), adica un alpinism pina la gradul II. Introducerea schiului, ca mijloc de deplasare in munte, a deschis noi perspective alpinismului. Apoi, de la formele simple, primitive de cataratura, s-a ajuns la practicarea unui alpinism tehnic modern, de gradul III-VI, tehnica alpina de cataratura fiind invatata de romanii care au frecventat scolile de alpinism din Italia si Austria. Acestia, in principal, au popularizat aceasta tehnica in scolile de cataratura din tara noastra.

Este drept ca in Muntii Carpati, in practicarea alpinismului de vale abrupta pot fi intilnite chiar si vara limbi de zapada intarita (in Valea Alba, a Urzicii, a Bucsoiului, din Bucegi). Ele pun probleme mai cu seama unor alpinisti debutanti.

Alpinismul de iarna se practica pe poteci cunoscute, pe trasee unde pot fi folosite schiurile sau pe trasee mai grele (creste, muchii si chiar pereti) unde nu se poate patrunde decit cu piciorul si care, adesea, constituie trasee de cataratura. Aici, pe linga greutatea traseului, se intilnesc si dificultati datorate poleiului, draperiilor de gheata si astuparii cu zapada si gheata a unor fisuri si prize folosite in cataratura.