Eficienta sociala a activitatii de turism

EFICIENTA SOCIALA A ACTIVITATII DE TURISM

Utilizarea cat mai eficienta a resurselor umane, materiale si financiare ale societatii reprezinta conditia esentiala a progresului economico- social, una dintre trasaturile fundamentale ale economiei de piata.

In acest context, si activitatea turistica, prin modul de organizare si desfasurare, se subordoneaza acestui obiectiv, urmarind obtinerea unor rezultate economice pozitive, concomitent cu satisfacerea, in conditii superioare, a cerintelor turistilor .

1. Conceptul de eficienta

Cresterea continua a eficientei activitatii economico- sociale, lege obiectiva generala care actioneaza in formatiunile social- economice, reflecta relatii esentiale, gen cauza- efect, in orice tip de reproductie si este determinata de dezvoltarea si perfectionarea fortelor de productie. In aceste conditii, cresterea continua a eficientei activitatii economico- sociale se constituie intr-o categorie economica generala, intrata sub incidenta relatiilor de productie care guverneaza societatea.

Eficienta, ca expresie a legii economiei timpului, atribuie dezvoltarii productiei, in acceptiunea cea mai larga, determinarea cantitativa, iar prin forma sociala a productiei si folosirii resurselor in general, determinarea cantitativa. Unitatea dialectica a cantitatii si calitatii activitatii este o masura a dezvoltarii socioeconomice. In general insa, eficienta trebuie inteleasa ca proces, actiune, rezultat al unui ansamblu de evenimente tehnico- economice, iar efectul ca o consecinta a procesului, a actiunii.

Masurarea eficientei se face prin raportarea efectului sau efectelor la eforturile antrenate in proces, in actiune.

Majoritatea economistilor determina eficienta economica drept raport al efectului, fie la resursele consumate, fie la resursele folosite pentru obtinerea efectului. De aici, in literatura au aparut, ca forme ale eficientei, cea a consumurilor si a resurselor.

Cele doua forme sunt independente. Resursele se folosesc, iar in procesul consumarii lor se formeaza cheltuielile (consumul) care, la randul lor, conduc la obtinerea efectului, de cele mai multe ori, si la reproductie resurselor. Din punctul de vedere al cuantificarii, se poate spune ca si cheltuielile (consumurile) reprezinta 'migrarea resurselor', iar resursele reflecta consumurile in stare de 'repaus'.

In concordanta cu cele mentionate, logic se impune concluzia ca eficienta sa fie evaluata in ambele ipostaze fara a socoti ca una ar fi caz particular al celeilalte.

Problema eficientei se pune peste tot unde se cheltuieste munca sociala, se consuma resurse materiale, umane si financiare.

Este cunoscut faptul ca orice activitate economica trebuie sa corespunda unor necesitati concrete ale societatii, sa raspunda unor cerinte reale ale vietii materiale si spirituale ale oamenilor.

In acest sens si activitatii de turism ii revin sarcini multiple pe linia eficientei economico- sociale. dar, eterogenitatea si complexitatea produsului turistic confera eficientei o sfera mai larga de cuprindere si evaluare. Eficienta economica in turism are un caracter complex deoarece exprima rezultatul unui ansamblu de activitati specifice: turism intern, turism international, alimentatie, prestari de servicii, desfaceri de marfuri, transporturi turistice etc. Rezultatele activitatii de turism imbraca simultan doua aspecte, care se interconditioneaza si se intrepatrund reciproc: eficienta economica si eficienta sociala. Fiecare dintre aceste componente ale eficientei activitatii de turism are atat efecte directe, cat si indirecte.

Principalele caracteristici ale eficientei sociale

Progresul si civilizatia presupun, pe langa efectele economice rezultate din consumul unor resurse, si efecte sociale. Prin urmare, eficienta activitatii de turism trebuie abordata atat prin prisma efectelor economice, cat si a celor sociale. Numai astfel se poate asigura o evaluare globala si corespunzatoare a contributiei turismului la dezvoltarea economico- sociala a tarii sau a unei comunitati regionale.

De fapt, daca componenta economica a eficientei are legatura directa cu motivatia agentului economic, aceea de a obtine un profit cat mai mare (deci un grad de rentabilitate cat mai inalt), componenta sociala este strans legata de motivatia clientului- turist, de cresterea turistica orientata spre diferitele forme de turism. Cu alte cuvinte, eficienta sociala a turismului este reprezentata de aportul adus de acest domeniu de activitate la: reconfortarea si recreerea oamenilor muncii, refacerea capacitatii de munca, petrecerea placuta si utila a timpului liber, ridicarea nivelului general de cunoastere si pregatire, satisfacerea unor motivatii spirituale-psihice, cresterea unui climat de pace si intelegere intre popoare.

Semnificatiei generale a componentei sociale a eficientei ii raspunde in primul rand, prin intensitate, continutul, efecte si perspective, turismul de tratament si de cura balneo- medicala. Practic, efectul social al turismului balnear este prioritar, mai ales in etapa actuala, cand, in general in lume, exista deja tendinta de a inlocui, treptat tratamentul medicamentos cu terapia prin factori naturali de cura, cand tratamentul propriu- zis are o latura balneara, de ingrijire a sanatatii, iar turismul social ia o amploare deosebita. De aceea, nu intamplator, se afirma ca succesul conceptiei de dezvoltare a statiunilor balneare va fi asigurat de simbioza punctelor de vedere medicale, sociale, turistice si economice, iar acestea actioneaza concret, in beneficiul intregii societati, contibuind la sporirea productivitatii factorului munca, la diminuarea perioadelor concediilor medicale etc.

In al doilea rand, fenomenul turistic este indisolubil legat de cultura, de civilizatie. Intre turism, cultura si civilizatie exista o relatie dialectica de interdependenta. Pe de o parte, turismul este un act de cultura - in timpul calatoriei sale turistul acumuland o importanta cantitate de cunostinte din variate domenii, iar pe de alta parte, gradul de cultura si civilizatie influenteaza hotarator atractivitatea si calitatea produselor turistice concepute.

Concomitent, pe plan interntional, turismul se defineste si ca "un ambasador al pacii", un mijloc de cunoastere, apropiere si intelegere intre popoare. Prin natura sa, turismul este o adevarata negatie a conflictelor politice, o antiteza a razboiului, dupa sugestiva exprimare a profesorului italian A. Mariotti. Nu exista nici un alt fenomen economic si social carui pacea sa-i fie mai indispensabila.

Cresterea productivitatii muncii si, implicit, sporirea duratei timpului liber au dus in anii din urma la transformarea turismului intr-un fenomen de masa, la care sunt antrenate din ce in ce mai multe persoane din cele mai diverse medii. Petrecerea placuta si utila a timpului liber nu mai este de mult un lux, ci o necesitate obiectiva. Aceasta realitate a dus la aparitia, in literatura de specialitate, a unor notiuni noi, specifice, menite sa defineasca acest fenomen: turism de masa, turism popular, turism social, "vacante pentru toti."

Dupa opinia noastra, pe langa faptul ca aceste notiuni nu se identifica ca sfera de exprimare, se cere a se evita identificarea aspectului social al eficientei turismului cu turismul social, ca forma contemporana a existentei turismului.

Turismul social, in viziunea oficiala a institutiilor de profit, este "un ansamblu de raporturi si fenomene ce rezulta din participarea la turism a categoriilor sociale cu venituri modeste - participarea posibila sau facilitata datorita unor masuri cu caracter social bine definit". Aceeasi optica este frecvent intalnita si la cercetatorii romani si straini ai domeniului. De exemplu, dupa Oscar Snack, turismul social este o forma a turismului pentru mase, practicata de clasele sociale cu posibilitati financiare relativ limitate, forma care se manifesta ca turism familial sau ca turism pentru toti, iar dupa profesorul francez L. Desqlanques turismul social apare ca un ansamblu de actiuni vizand dezvoltarea turismului in cadrul categoriilor socio- profesionale cu venituri restranse. De asemenea, profesorii englezi A.J. Burkart si S. Medlik descriu turismul social ca pe o activitate diferita de turism de masa sau de turismul popular, ocupandu- se in mod specific cu atragerea in fluxurile turistice contemporane a categoriilor sociale cu mijloace materiale limitate (o parte a populatiei adulte ocupate si tineretul cuprins in diferite forme de formare profesionala) si incluzand masuri de incurajare a acestora prin finantarea partiala sau totala asigurata de unele societati, organizatii ca: de exemplu, sindicatele, casele de asigurari sociale si altele. De fapt, acest mod de intelegere a turismului social, a raportului, sau cu fenomenul turismului de masa sau turismului popular, a fost conturat cu mai multe decenii in urma, prin lucrarile reputatului profesor elvetian dr. Hunziker.

Excluzand riscul identificarii turismului social cu efectul social al activitatii turistice, atunci cand se abordeaza latura sociala a eficientei in turism, trebuie admis ca aceasta, ca si cea economica, are un caracter multidimensional, insoteste mai mult sau mai putin, direct si indirect - orice forma de turism si actiune turistica, relevandu- se prin: antrenarea maselor la petrecerea placuta si utila a timului liber; stimularea practicarii turismului de catre tineret si de peroanele in varsta; grija pentru om si pentru sanatatea sa; cunoasterea, odihna, recreere, mentinerea si cresterea optimismului vietii noastre cotidiene; dezvoltarea dragostei de patrie, a gustului pentru frumos; cultivarea sentimentelor de stima si prietenie pentru alte popoare; in fine ridicarea calitatii vietii. De retinut este si faptul ca toate acestea, nu sunt insa cuantificabile decat in foarte mica masura.

Este adevarat ca: din ansamblul formelor organizatorice de turism, turismul social are legatura cea mai diferita cu latura sociala a eficientei domeniului turistic, exprimata prin aspectele anterioar mentionate, si autonomizata prin toate celelalte forme concrete ale existentei turistice, de care trebuie tinut seama.

Astfel, in abordarea eficientei sociale a turismului de tratament si cura balneo- medicala, problema esentiala de la care trebuie pornit este morbiditatea cu incapacitatea temporara de munca, cauzele care au generat-o, precum si masurile ce se impun pentru limitarea sferei sale de cuprindere. De aceea, pe plan mondial, cercetarile pentru solutionarea acestei probleme s-au amplificat tot mai mult cu cat, dupa unele estimari ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in prezent cca. 10-11% din populatie (400-450 milioane de persoane) sunt atinse de incapacitatea temporara de munca. Este contextul in cadrul caruia se evidentiaza din ce in ce mai mult rolul turismului balnear pentru regenerarea fizica si psihica a omului, pentru refacerea capacitatii de munca.

Amprenta importantei deosebite a efectului social al turismului balnear, mai ales in etapa actuala, este remarcata si in lucrarile cercetatorilor romani, cand, pe plan mondial "exista deja tendinta de a inlocui, treptat, tratamentul medicamentos cu tratamentul prin factori naturali de cura, cand turismul propriu- zis are o latura balneara, de ingrijire a sanatatii", iar "succesul conceptiei de dezvoltare a statiunilor balneare va fi asigurat de simbioza punctelor de vedere medicale, sociale, turistice si economice". Toate acestea, in armonie, vor trebui sa actioneze concentrat, in beneficiul intregii societati, contribuind la cresterea productivitatii muncii, la reducerea numarului zilelor de concediu medical etc.

Deplasarea in spatiu, in alt loc decat acela al resedintei, din motivatii turistice, este indispensabil legata de cultura, de civilizatie. Nu exista nici o indoiala privind interdependenta dintre turism, civilizatie si cultura.

In primul rand, actiunea turistica este un act de cultura, deoarece turismul acumuleaza un volum important de cunostinte din cele mai variate domenii.

In al doilea rand, gradul de civilizatie, de cultura influenteaza atractivitatea si nivelul calitativ al produsului turistic oferit, prin eficienta consumului acestuia, intrucat:

o societate civilizata asigura conditii pentru o calitate mai buna a serviciilor, facilitati mai multe si posibilitati mai diversificate de agrement turistic;

evolutia culturii alimenteaza si diversifica oferta turismului cultural (muzee, case memoriale, etc), cu efecte sociale notabile pentru vizitatorii turisti;

o societate civilizata este constant preocupata pentru protectia si conservarea componentelor sale culturale de interes turistic;

cultura unei tari se alatura celorlalte mijloace de promovare a turismului in acea tara (de exemplu, un autor, o opera literara sau cinematografica, de larga audienta);

obiectivele de cultura, caracteristice unor tari civilizate, contribuie la diminuarea caracterului exclusiv sezonier turistic al unei economii, stimuleaza circuitele exclusiv culturale, manifestarile stiintifice (congrese, conferinte, simpozioane, etc.).

In paralel, obiectivele turistice naturale si cultural- istorice se constituie, mai intai, ca "documente" (geologice, arheologice, artistice, istorice, etc.) care exprima, complet si complex, particularitatile epocii in care au fost create, componentele tehnice, artistice, sociale si politice specifice unei perioade istorice. In acest context, alaturi de celelalte posibilitati, si obiectul de muzeu sau piesa de arhiva devin marturii in intelegerea unei epoci, unui eveniment sau unui fenomen natural. Concomitent, aceste obiective au o valoare simbolica, prin mesajul patriotic pe care- l transmit. "Prin turism - subliniaza, sub acest aspect, autorii unei lucrari - fiecare monument devine un instrument de influenta directa a constiintei oamenilor, de educare a lor in spiritul admiratiei si pretuirii valorilor istorice. Calatoriile turistice sunt adevarate lectii, in aer liber, de stiinte ale naturii, de istorie sunt mijloace de educatie si imbogatire a cunostintelor".

Demn de retinut este si faptul ca, pe plan international, turismul se defineste nu numai ca un domeniu economic pur, de incasari si plati, ci ca un "ambasador al pacii", un mijloc de cunoastere, apropiere si intelegere intre popoare. Turismul este prin natura sa, cum foarte sugestiv il caracterizeaza profesorul A. Mariotti, o adevarata negatie a conflictelor politice, polul opus razboiului. Nu exista nici un alt fenomen economic si social caruia convietuirea pasnica sa-i fie mai necesara. Este un adevar subliniat de fiecare data, cu ocazia congreselor si conferintelor mondiale ale turismului. Demersurile pentru comensurarea si analiza eficientei sociale a turismului presupun a avea in vedere doua premise: alegerea criteriilor de evaluare si stabilirea sistemului de indicatori ai eficientei sociale.

Criteriile de apreciere a eficientei in turism

Asa cum rezulta din literatura de specialitate din tara noastra si din alte tari, ar putea fi urmatoarele[4]:

gradul de satisfactie personala a turismului;

contributia la ocrotirea sanatati si refacerea fortei de munca;

indicarea nivelului de pregatire profesionala;

intarirea pacii si colaborarii intre popoare;

protejarea mediului ambiant etc.

Aceste criterii evidentiaza impletirea intereselor generale cu cele individuale.

Nivelul de servire a turistilor, de exemplu, este o latura cu un continut complex de exprimare a eficientei sociale si, tocmai de aceea, foarte greu de transpus intr-un indicator numeric. El subinsumeaza, de fapt, ansamblul conditiilor care sprijina interesul satisfacerii cerintelor turistilor. Astfel spus, pentru caracterizarea nivelului de servire ar trebui cuprinse in analiza o serie de aspecte privind: ambianta din unitatile de alimentatie publica, de cazare, de agrement, de tratament si comportamentul lucratorilor din cadrul acestora; posibilitatile si modalitatile de aprovizionare cu marfurile solicitate de consumatorii turisti; gradul de diversificare a serviciilor turistice; preocuparile pentru ridicarea nivelului de servire a turistilor etc.

Caracterizarea nivelului de servire a turistilor - dupa opinia unor cercetatori romani, exprimata in cele mai recente lucrari din domeniu - se poate realiza cu ajutorul unui sistem de indicatori, particularizat in functie de nivelul la care se face analiza.

La nivelul global sau zonal al activitatii turistice caracterizarea nivelului de servire se poate face cu ajutorul unor indicatori, cum ar fi:

numarul de unitati la 10.000 turisti (diferentiat pentru alimentatie publica, cazare, agrement etc.);

numarul de lucratori la 10.000 turisti;

numarul de lucratori la un milion lei incasari din prestatii turistice concepute si comercializate clientilor acestui sector;

ponderea incasarilor din serviciile suplimentare in totalul incasarilor;

structura capacitatii de cazare si de alimentatie publica pe categorii de confort s.a.

La nivelul microeconomic, al unei unitati de turism, aprecierea calitatii servirii se poate face in functie de :

gradul de diversificare a ofertei de marfuri (numarul de sortimente puse in vanzare);

ponderea productiei culinare;

numarul serviciilor suplimentare (sau ponderea incasarilor din servicii suplimentare in total incasari);

gradul de confort;

numarul de lucratori ce revin la 1.000 turisti etc.

Pentru fiecare din acesti parametri se calculeaza un coeficient partial K_i al nivelului de servire, ca raport intre valoarea efectiva si valoarea normala (sau din perioada precedenta) a acestora.

Coeficientul general al nivelului de servire (K) este dat de relatia:

K=, in care:

k=coeficientul partial al nivelului de servire;

g=coeficientul de ponderare.

Coeficientul de ponderare g_i are o marime proportionala cu importanta fiecarui parametru in caracterizarea nivelului de servire, putand lua valori intre 0 si 1 (0<g<1). Coeficientul general al nivelului de servire poate lua valori mai mici pana la egale cu unu (k1). In cazul in care k1). In cazul in care k=1, parametrii care definesc calitatea servirii au fost realizati la nivelul maxim fata de baza de comapratie aleasa. Insa, datorita diversitatii de conditii in care isi desfasoara activitatea unitatilor de turism, practic este foarte greu de stabilit o valoare a acestora parametri care sa aiba aplicabilitate generala. De aceea, se poate calcula un coeficient general al nivelului de servire dupa relatia:

K= , in care:

N= valoarea inregistrata de parametrul "i" al nivelului de servire;

N= nivelul minim admisibil al parametrului "i";

N= nivelul maxim ce poate fi atins de parametrul "i".

Modelul prezentat are caracter metodologic general, putand fi completat si adaptat in functie de nivelul la care se face analiza si de particularitatile unitatii, statiunii sau zonei turistice cercetate.

Tot in acest cadru, al calitatii produsului turistic, care se transforma intr-un grad beneficiarului si, implicit, capata caracter de efect social, se pot examina segmente reprezentand un pachet de parametrii ai serviciului, folosind metodologia coeficientilor de importanta.

Prin parametri se pot urmari, de exemplu: confortul cazarii, durata si calitatea serviciilor complementare, diversitatea si calitatea serviciilor complementare, diversitatea si calitatea serviciilor de alimentatie publica etc. In acest caz, coeficientii de importanta se pot stabili prin tehnici specifice analizei valorii. Cea mai simpla, si care se preteaza pentru activitatea de turism, este cea intemeiata pe sondaje repetate pe esantioane diferite, care pot conduce la valori de semnificatie (importanta) aproximativ "standard".

Aportul activitatii de turism la reconfortarea fortei de munca, la imbunatatirea experientei si a orizontului cultural- stintific potenteaza capacitatea fizica si psihica a oamenilor muncii, cu consecinte favorabile asupra intregului sistem de indicatori economico- financiari la nivel macro si microeconomic.

Astfel, realizarea functiilor sociale ale turismului pe linia ocrotirii sanatatii si a refacerii fortei de munca actioneaza in sensul reducerii numarului de zile de incapacitate de munca, al cresterii timpului activ de munca si al reducerii cheltuielilor pentru asigurari sociale pe persoana/ an.

De exemplu, pentru determinarea sporului de munca (T), rezultat prin reducerea duratei concediilor de boala in urma aplicarii masurilor profilactice si curative, se intrebuinteaza relatia: T= (t- t)N, in care :

t= durata medie (in zile) a unui concediu de boala inainte si respectiv, dupa aplicarea tratamentelor profilactice pe o persoana beneficiara;

N= numarul mediu al personalului muncitor activ dintr-o firma, localitate, judet, care beneficiaza de servicii turistice (cu tratament)

Acest spor de timp de munca se reflecta in cresterea rezultatelor unitatilor sau ramurilor productiei materiale (globale si unitare, a venitului net si eficientei utilizarii resurselor materiale), precum si in cresterea rezultatelor altor activitati in afara productiei materiale (volumului si randamentelor specifice pe activitati). Concomitent, efectelor sociale ale turismului legate de ocrotirea sanatatii, protectia mediului ambiant etc. genereaza efecte economice cum ar fi :sporul venitului net indirect ca urmare a masurilor de combatere a poluarii mediului, a celor de ocrotire a sanatatii sau sporul de venituri banesti indirecte la populatie ca urmare a ocrotirii starii de sanatate a indivizilor practicanti ai turismului cu un asemenea specific. Cu alte cuvinte, efectele sociale ale turismului in care s-au realizat la nivelul optim, se transforma, pe diverse trepte, efecte economice, actionand in folosul intregii societati. Pentru sugestivitate, mecanismul de convertire a efectelor sociale ale turismului in efecte economice se regasesc in:

cresterea productivitatii muncii (spor de productie si de venit national, reducerea costurilor unitare pe seama cheltuielilor cu salarizarea etc.);

inbunatatirea calitatii productiei (spor de venit net si de venit national etc.);

spor indirect de venituri banesti la populatie.

De asemenea, pentru surprinderea aspectului social- economic al activitatii din turism, raportul dintre realizarile suplimentare din activitatea profesionala si timpul afectat turismului exprima contributia la rezultatele muncii a fiecarei unitati de timp (ore) de practicare a turismului, cuantificarea facandu- se dupa relatia: E=, in care:

E= eficienta sociala a activitatii turismului

R= realizarile suplimentare

T= orele alocate turismului

Un alt indicator ce poate reflecta tendinta pentru optiunea de achizitionare a serviciilor turistice si, concomitent, aportul acestora la cresterea calitatii vietii este greutatea specifica a incasarilor din turism in totalul incasarilor de la populatie din prestari servicii, dupa formula:

i=100 , in care:

i= ponderea prestatiilor turistice in totalul prestatiilor de servicii pentru consumul populatiei;

I= incasarile din turism;

= totalul incasarilor din comertul cu servicii pentru popilatie.

Precizam insa ca, pentru o cat mai realista determinare a indicatorilor de eficienta sociala, sunt necesare studii sistemice speciale (motivationale), care sa elimine riscurile unor evaluari subiective. Aceasta, deoarece impactul intre turist si produsul turistic, prin intermediul consumului de servicii turistice, al nivelului calitativ al acestora si gradul de satisfactie a turistului este mult mai profund si necesita o analiza pe masura sa.

Eficienta sociala a activitatii de turism

Prin valorificarea resurselor naturale, umane, materiale si financiare, puse la dispozitia sa, turismul genereaza si efecte sociale, care se constituie intr-un important factor al cresterii economice, al progresului si civilizatiei.

Prin urmare, eficienta activitatii de turism trebuie apreciata atat prin reflectarea si comensurarea efectelor economice, cat si a celor sociale. Numai in acest fel se poate asigura o evaluare corespunzatoare a contributiei turismului la dezvoltarea economico- sociala a tarii.

In esenta, eficienta sociala a turismului este reprezentata de contributia adusa de acest domeniu de activitate la :

petrecerea utila a timpului liber;

reconfortarea si recrearea oamenilor;

refacerea capacitatii de munca;

ridicarea nivelului general de cunoastere si pregatire;

satisfacerea unor motivatii spirituale, psihice;

crearea unui climat de pace si intelegere intre natiuni.

In problematica, categoriei generale de eficienta sociala se autonomizeaza prin intensitate, continut, efecte si perspective turismul de tratament si cura balneara. Efectul social al turismului balnear este deosebit, mai ales in etapa actuala, cand, pe plan mondial, exista deja tendinta de a se inlocui, treptat, tratamentul medicamentos cu tratamentul prin factori naturali de cura, cand tratamentul propriu- zis are o latura balneara, de ingrijire a sanatatii, iar turismul social ia o amploare deosebita.

Specialistii afirma ca succesul conceptiei de dezvoltare a statiunilor balneare va fi asigurat de simbioza punctelor de vedere medicale, sociale, turistice si economice, iar acestea actioneaza concret, in beneficiul intregii societati, contribuind la cresterea randamentului muncii, la reducerea zilelor de concediu medical etc.

Fenomenul turistic este indisolubil legat de civilizatie, de cultura, intre turism, cultura si civilizatie exista o relatie dialectica de interdependenta.

Turismul este un act de cultura, deoarece turismul acumuleaza, in timpul calatoriei sale, o apreciabila cantitate de cunostinte din cele mai variate domenii. In alta ordine, gradul de cultura si civilizatie influenteaza decisiv calitatea si atractivitatea produsului turistic ofertat.

Pe plan international, turismul se defineste si ca "ambasador al pacii", un mijloc de cunoastere, de apropiere si intelegere intre diverse natiuni.

"Turismul - spune prof. A Mariotti (Italia) - este prin natura sa intima o adevarata negatie a conflictelor politice, o antiteza a razboiului.Nu exista nici un alt fenomen economic si social caruia pacea sa-i fie mai indispensabila."[7]

In conditiile economiei romanesti si ale mecanismelor de perfectionare a ei, facem precizarea ca rezultatul final al principalelor tipuri de activitati in turism il reprezinta serviciile turistice, in care unele nu se platesc integral, reprezentand facilitatea de care beneficiaza o parte a salariatilor sau tineretului.

In primul caz este vorba de salariatii cu venituri mai mici, iar in al doilea, de Aefortul general al societatii pentru a asigura tineretului posibilitati tot mai largi de dezvoltare fizica si spirituala, ca cerinte indispensabile manifestarii calitatii productiv- creatoare, o data cu increderea in activitatea economico- sociala. Deci, in conditiile economiei noastre, nu este vorba de o "filantropie sociala" ci de o necesitate inteleasa in folosul intregii societati.

Formele de evaluare si cuantificare a eficientei sociale a turismului

Efectele sociale ale turismului, desi au un caracter multidimensional, nu sunt insa cuantificate decat in foarte mica proportie.

Comensurarea si analiza eficientei sociale a turismului presupune doua premise: definirea criteriilor de evaluare si stabilirea sistemului de indicatori ai eficientei sociale.

Criteriile de apreciere a eficientei sociale a turismului, si anume: gradul de satisfactie personala a turistului, contributia la ocrotirea sanatatii si refacerea fortei de munca, ridicarea nivelului de pregatire profesionala, intarirea pacii si colaborarii intre popoare, protejarea mediului ambiant etc., au fost abordate in literatura de specialitate din tara noastra si din alte tari . Aceste criterii reliefeaza impletirea intereselor generale cu cele individuale.

Cea de- a doua premisa este greu de realizat din cauza preponderentei elementului calitativ. Evaluarea efectelor sociale ale turismului se poate face prin sondaje de opinii, anchete etc., aprecierile fiind totusi subiective, lipsind elementul de cuantificare, de sinteza - indicatorul.

In cele din urma se propun totusi cativa indicatori, care pot constitui instrumente de cunoastere (evident intre anumite limite) a eficientei sociale, de apreciere si de orientare a activitatii unitatilor de turism.

Nivelul de servire al turistilor este un parametru cu continut complex si, tocmai de aceea, greu de transpus intr-un indicator numeric. El cuprinde ansamblul conditiilor care concura la satisfacerea cerintelor turistilor. Prin urmare, pentru caracterizarea nivelului de servire ar trebui luate in analiza o serie de aspecte privind: ambianta din unitatile de alimentatie, cazare, agrement, tratament, comportamentul lucratorilor din turism; posibilitatile si modalitatile de aprovizionare cu marfurile solicitate de turisti; gradul de diversificare a serviciilor turistice etc.; ridicarea nivelului de servire.

6. Efectele negative ale dezvoltarii turismului

Asupra mediului inconjurator efectele pot fi mult diminuate printr-o valorificare stiintifica si rationala a potentialului turistic. Astfel se poate evita afectarea echilibrului ecologic al unor site-uri sau resurse turistice prin impiedicarea presiunii si circulatiei turistice necontrolate si valorificarii necorespunzatoare, sub aspect estetic sau functional.

La nivelul globului sectorul turistic contribuie la bugetele nationale, prin impozite si taxe, cu aproximativ 716 miliarde USD, reprezentand circa 10,4 % din total.

Turismul este in acelasi timp si un mare consumator de fonduri. Consumul mondial bugetar al acestuia se ridica la 296 miliarde USD (6,4 % din total).

In volumul schimburilor internationale de marfuri si servicii, turismul participa cu 11,8 %, situandu-se pe locul trei in ierarhia mondiala a exporturilor dupa industria petrolului si industria automobilelor.

Ponderea incasarilor turistice in volumul exporturilor se ridica la peste 25% in Caraibe, 20% in America Centrala, 19% in Europa de Sud, 8% in America de Nord, 5,5 % in Europa Occidentala.

Tinand cont de toata aceasta evolutie, pe plan international este acceptata ideea ca industria turismului face parte din cele trei mari industrii, care vor dirija economia mondiala in urmatorii ani, alaturi de tehnologia informatiei si telecomunicatii.[9]

Schimbarea atitudinii potentialilor turisti va dura ani, chiar daca oferta se va imbunatati. Modificarea caracterizarii Romaniei din ghidurile turistice internationale se va face dupa doua - trei sezoane in care sa se constate o reala imbunatatire a conditiilor. Paginile de Internet care ofera informatii referitoare la posibilitatile de a petrece vacantele in Romania evidentiaza corect principalele atractii turistice, dar atentioneaza si asupra surprizelor neplacute. "Romania este, poate, cea mai frumoasa tara din Europa de Est, ultimul bastion al epocii medievale, cu vestigii disparute de mult in alta parte", este introducerea sectiunii care prezinta tara noastra pe un site administrat de o importanta companie americana de turism. Insa atentioneaza ca spatiile de cazare nu sunt cu siguranta punctul forte al Romaniei: "In general, un hotel va ofera o sansa de a dormi intr-un pat rezonabil si de-a face un dus, insa nu va asteptati la ceva stil sau confort deosebit si nu va suparati daca descoperiti ca platiti de pana la cinci ori mai mult decat un cetatean roman pentru o camera similara. Dotarile precum instalatiile si apa calda pot fi o problema chiar si in hotelurile de top, mai ales la etajele superioare." Cu asemenea avertismente, care sunt cat se poate de reale, o excursie in Romania echivaleaza cu o aventura in viziunea unui turist occidental. Ceva s-a schimbat totusi. Printr- o hotarare de guvern, s-a impus practicarea de catre toti agentii economici de tarife unice, indiferent de cetatenia turistilor. Aceste tarife vor fi considerate maximale si se vor afisa in mod vizibil la receptie, se arata in recenta hotarare.

Consider ca in Romania, tarifele mari sunt pentru servicii proaste. Pentru a realiza starea actuala a turismului, trebuie sa revenim la recomandarile facute turistilor straini. Obiectivele turistice sunt chiar foarte bine apreciate, fiind mai bine cotate fata de cele din tarile vecine si mult mai diversificate: Delta Dunarii, manastirile din Bucovina, cetatile transilvanene, litoralul Marii Negre, statiunile montane, Maramuresul s.a.m.d. Numai ca acestea sunt mentionate ca obiective ce merita efortul de a fi vizitate, in ciuda serviciilor turistice de o calitate indoielnica. Ceea ce lipseste sunt statiunile cu grad ridicat de confort si dotari care sa-i tenteze pe turisti sa- si prelungeasca perioada de sedere si, implicit, sa cheltuiasca mai mult. Din acest punct de vedere trebuie invatat din exemplul Ungariei, care isi exploateaza resursele naturale cu o eficienta incomparabila cu a noastra. Fara statiuni montane, litoral sau delta, vecinii de la vest au obtinut anul trecut 3,4 miliarde de dolari de la peste 9 milioane de turisti. Aceasta demonstreaza ca turismul romanesc este sustinut la ora actuala aproape exclusiv de resursele naturale si vestigii istorice, aportul infrastructurii fiind minor. Calitatea serviciilor turistice nu numai ca nu ii atrage pe cetatenii straini, dar ii alunga si pe romani, care au descoperit ca la aceiasi bani pot beneficia de conditii excelente in Turcia sau Grecia.

O alta problema cu care noi ne-am obisnuit este lipsa de siguranta a obiectelor personale si chiar cea individuala. Putini sunt strainii care risca sa ramana fara bani sau obiecte de valoare, furturile mai mici sau mai mari fiind frecvente pe aceste meleaguri. Iar turistii straini sunt cei mai vulnerabili, dand dovada de o naivitate specifica traiului intr-un mediu cu un grad ridicat de siguranta. Organizatia patronala din turism chiar a propus infiintarea unei "politii turistice" pe litoral, lucrurile sau banii lasati in camerele de hotel fiind o prada usoara. Ca sa nu mai amintim de spargerile de autoturisme sau disparitia subita a oricaror obiecte de valoare puse pe o masa de restaurant, lasate nesupravegheate pentru cateva minute.