INTRODUCERE IN TURISMUL INTERNATIONAL

INTRODUCERE IN TURISMUL INTERNATIONAL

Industria calatoriilor si a turismului este considerata ca fiind cea mai importanta si mai diversa industrie a lumii. Multe natiuni o considera ca prima sursa de venituri a economiei, prima industrie ce determina cresterea sectorului privat si prima industrie care determina dezvoltarea infrastructurii. Astfel, dezvoltarea turismului este inconjurata, mai ales, de tarile in dezvoltare in care alte forme ale dezvoltarii economice cum ar fi manufacturile sau exportul de resurse natural nu sunt viabile din punct de vedere comercial.

1.1.Definitii si concepte

Etimologic, cuvantul "turism" provine din termenul englez "tour" (calatorie), sau "to tour", "to make a tour" (a calatori, a face o calatorie), termen creat in Anglia, in jurul anilor 1700, pentru a desemna actiunea de voiaj in Europa - in general si in Franta - in special. La randul sau, acest termen englez deriva din cuvantul francez "tour" (calatorie, plimbare, miscare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de calatorie de agrement. Termenul francez are radacini si mai adanci, el deriva din cuvantul grec "tournos" si, respectiv, din cel latin "turnus" si inseamna tot calatorie in circuit. Din termenul "turism" a derivat si cel de "turist", adica persoana care efectueaza calatoria pentru placerea proprie.

Se pune problema clarificarii unor aspecte legate de termenul "turist". Profesorul englez F. W. Ogilvie, in 1933, considera ca fiind turisti " toate persoanele care satisfac cel putin doua conditii, si anume sunt departate de casa pentru o perioada care nu depaseste un an si cheltuiesc bani in acele locuri fara ca sa-i castige". Asemanator se pronunta si compatriotul sau A. C.Norwal (1936), care considera ca turistul "este acea persoana care intra intr-o tara straina pentru orice alt scop decat de a-si stabili o resedinta permanenta sau pentru afaceri si care cheltuieste, in tara unde se stabileste temporar, banii castigati in alta parte" .

Cel care a elaborat o definitie a turismului - acceptata pe plan mondial, a fost profesorul elvetian dr. W. Hunziker, acesta apreciind ca: "Turismul este ansamblul de relatii si fenomene care rezulta din deplasarea si sejurul persoanelor in afara domiciliului lor, atata timp cat sejurul si deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanenta si o activitate lucrativa oarecare" (1940).

Zece ani mai tarziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) - defineste turismul ca fiind "teoria si practica din sfera calatoriilor; calatoria fiind de placere", iar turistul drept ".cel care face un tur sau mai multe tururi, in special cel ce face aceasta pentru recreere; cel care calatoreste de placere sau pentru motive culturale, vizitand diverse locuri pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemanatoare".

Dictionarul Enciclopedic Roman (1966, vol. IV) propune urmatoarea definitie a turismului: "Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constand din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distante, pentru vizitarea regiunilor pitoresti, a localitatilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc[2]."

Dictionnaire Touristique International (1969) contine si el o formulare: "Turismul reprezinta ansamblul de masuri puse in aplicare pentru organizarea si desfasurarea unor calatorii de agrement sau in alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agentii specializate, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp, precum si industria care concura la satisfacerea nevoilor turistilor" si tot in Dictionarul turistic international (1980) se precizeaza ca "turismul se distinge de calatorie prin aceea ca implica pentru persoana in cauza, pe de o parte, alegerea deliberata a tintei, pe de alta, preocuparea exclusiva pentru satisfacerea placerii sale".

Sintetizand cele enuntate, prin turism se intelege:

in primul rand, ansamblul de activitati prin care omul isi petrece timpul liber calatorind in alta localitate sau tara, pentru a vizita oameni si locuri, monumente si muzee, pentru a-si imbogati cunostintele generale, pentru a se distra si a face sport, pentru odihna sau tratament;

in al doilea rand, industria creata pentru satisfacerea tuturor bunurilor si serviciilor solicitate de turisti la locul de destinatie, la un inalt nivel calitativ si in conditiile protectiei si conservarii resurselor turistice, in special, si a mediului inconjurator, in general.

Luand in considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social in care se desfasoara turismul in perioada de la ultima Conferinta Internationala a ONU privind turismul (Roma 1963), Conferinta Internationala asupra turismului si statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de baza in turism:

"Turismul se refera la activitatile unei persoane care calatoreste in afara mediului sau obisnuit, pentru mai putin de o perioada specificata de timp si al carei scop principal de calatorie este altul decat exercitarea unei activitati remunerate la locul de vizitare."

Din perspectiva acestei definitii si a normelor elaborate recent de Organizatia Mondiala a Turismului este considerat turist "orice persoana care se deplaseaza spre un loc situat in afara resedintei obisnuite pentru o perioada mai mica de 12 luni si ale carei motive principale de calatorie sunt altele decat exercitarea unei activitati remunerate in locul vizitat". Astfel sunt considerati turisti persoanele care:

efectueaza o calatorie de agrement (vacanta, concediu);

se deplaseaza in statiunile balneo-climaterice in scopul tratamentului sau imbunatatirii starii de sanatate;

se deplaseaza in alte localitati in scopul de a participa sau de a asista la competitii sportive;

calatoresc in scopuri profesionale, adica participa la conferinte internationale, reuniuni stiintifice sau misiuni religioase etc.;

se deplaseaza in scopuri culturale.

Profesorul dr. Claude Kasper - presedintele Asociatiei Internationale a Expertilor Științifici in Turism (A.I.E.S.T.) -, in articolul publicat in revista "Revue du Tourime" (nr. 2 aprilie-mai 1981, pag.48) a propus urmatoarea varianta de definitie: "Le tourisme est un ensemble des relations et des faits constitues par le deplacement et le sejour de personnes, pour qui le lieu de sejur n'est ni le domicile ni le lieu principal d'activite professionnelle." (Turismul este ansamblul relatiilor si faptelor constituite din deplasarea si sejurul persoanelor pentru care locul de sejur nu este nici domiciliul si nici locul principal al activitatilor profesionale)[3].

Tipologia formelor de turism international

In activitatea turistica internationala se practica o gama larga de forme si aranjamente turistice, determinate de modalitatile de satisfacere a nevoii de turism, de conditiile de realizare a echilibrului oferta-cerere, de particularitatile organizarii calatoriei. In multe locuri exista oportunitati pentru practicarea unor forme speciale de turism bazate pe atractii locale interesante sau neobisnuite. Aceste forme de turism pot fi dezvoltate la scara mai mare decat formele de turism traditionale si in regiuni diferite. Oricum pentru comercializarea acestor forme de turism sunt necesare cunostinte de specialitate, iar autoritatile locale trebuie sa inteleaga modalitatea lor de dezvoltare inainte de asumarea unor riscuri suplimentare si de implicare a comunitatii locale, a oamenilor de afaceri in dezvoltarea lor (turismul tematic, de aventura, la ferme si plantatii, fluvial, de croaziera si cu iahtul, rutier, feroviar, de camping si de caravana, in resedinte, nostalgic, religios, pentru tineret, in camine pentru batrani, calatoriile de studiu si programele de vizitare si cunoastere a vietii de familie a localnicilor).

Turismul, care implica ideea alegerii deliberate a destinatiilor, a itinerariilor, a perioadei si duratei sejurului de catre fiecare turist in parte are ca scop satisfacerea anumitor necesitati de ordin social, cultural, spiritual, medical etc. si, in ultima instanta, satisfacarea nevoilor de consum turistic. Tinand seama de aceste considerente, in literatura de specialitate s-au cristalizat diferite clasificari ale formelor de turism practicate, in functie de criteriile urmarite pentru o cat mai omogena grupare a lor.

In mod curent, tursimul se divide, dupa locul de provenienta a turistilor, in doua forme principale: turismul national (intern), practicat de cetatenii unei tari in interiorul granitelor ei si turismul international (extern), caracterizat prin vizitele cetatenilor straini intr-o tara si prin plecarile cetatenilor autohtoni in scopuri turistice in afara granitelor tarii lor.[4]

Studiind curentele turistice internationale care au loc intr-un cadru geografic delimitat ca arie, se poate face urmatoarele subclasificari a turismului international:

v     Turismul receptor (turismul activ, de primire) reprezinta acea parte a turismului care inregistreaza sosirile cetatenilor straini intr-o tara data, acesti cetateni avand domiciuliul permanent in tara emitenta. Turismul receptor reprezinta pentru tarile primitoare o sursa importanta si eficienta de incasari valutare;

v     Tursimul emitator (turismul pasiv, de trimitere) reprezinta acea parte a turismului international care inregistreaza plecarile cetatenilor unei tari (pentru calatorii) in strainatate.

O alta clasificare a turismului se poate face dupa gradul de mobilitate al turismului.

Turismul international poate sa-si satisfaca cererea de servicii turistice fie ramanand un timp cu durata variabila intr-o zona (statiune) turistice, ceea ce a dat nastere notiunii de turism de sejur, fie sub forma unor deplasari continue, pe itinerare stabilite sau ocazional, cu opriri si ramaneri scurte in diferite localitati (microzone) de pe traseele traversate, ceea ce a dat nastere turismului de circulatie (itinerat, in circuit etc.).

Intru-cat turismul devine tot mai mobil, se tinde catre un turism de vizitare, in care programul cuprinde vizitarea intr-o vacanta mai multor localitati sau tari. Scurtarea duratei de sedere intr-o localitate, statiune, zona sau tara este o tendinta mondiala, o consecinta a diferitelor forme de turism de circulatie .

In ceea ce priveste turismul international, in cadrul acestei clasificari se distinge si tursimul de tranzit, notiune legata inerent de traversarea, cu sau fara opriri a unor tari sau zone pentru a ajunge la anumite destinatii mai indepartate .

In perspectiva anilor viitori, este previzibila dezvoltarea tursmului de tranzit, datorita numarului crescande de automobile proprietate personala, cat si timpul liber si dorintei turismului de a vizita cat mai multe tari.

In functie de utilizarea timpului disponibil pentru calatorii, turismul de sejur poate avea urmatoarele forme:

turimul de sejur lung (rezindetial), in care sunt inclusi acei turisti a caror durata de sedere intr-o localitate, statiune etc., depaseste o luna de zile. Aceasta forma de turism prezinta, in general, caracteristici tipologice bine definte,deoarece presupune, a priori, ca turistii au depasit limita de varsta pentru munca activa (de exemplu, pensionarii care efectuseza cure sau tartamente medicale in statiuni balneoclimaterice, curele necesitand o perioada de 30-60 si uneori mai multe zile) sau ca turistii dispun de un nivel ridicat de venituri, ceea ce le permite sa ramana perioade mai indelungate intr-o zona, statiune, localitate etc., fara a exercita o activitate remunerata. Aceste categorii de tursisti prefera microzonele relativ linistite, cu un climat bland, adecvat si, de cela mai multe ori, perioade de timp care nu se suprapun cu varfurile de sezon sau cu perioadele aglomerate in statiunile (microzonele) respective.

Tot aici poate fi inclus, partial, si turismul de tinerat, practicat in perioada vacantelor de vara, carei durata poate depasi o luna de zile. Prin specificul cererii turistice, tineretul prefera insa zone animate, cu posibilitati diversificate de distractie si agrement, cu folosirea capacitatilor complementare de cazare mai ieftine.

turismul de sejur de durata medie curpinde acei turisti a caror ramanere intr-o zona, statiune etc. nu depaseste 30 de zile, perioada ce coincide cu durata apriciata ca limita maxima a concediilor platite. Experienta activitatii turistice demonstreaza ca majoritatea turistilor dispun de perioade limitate de concedii sau de    vacanta, ceea ce transforma turismul de sejur mediu in turism de masa, practicat de toate categoriile de populatie, indiferent de nivelul veniturilor. Se poate aprecia totusi ca sejurul mediu este mai degraba un criteriu caracteristic pentru toate categoriile de populatie cu venituri medii si submedii. In acelasi timp, turismul de sejur mediu are un caracter sezonier pronuntat.

turismul de sejur scurt cuprinde turistii care se deplaseaza pe o durata scurta de timp (de regula pe o durata de pana la o saptamana). Aici se includ, cu preponderenta, formele turismului ocazional (de circumstanta) si diversele variante ale turismului de sfarsit de saptamana (week-end).

Din acest punct de vedere, in cazul turismului de sejur scurt se pot delimita, in principiu, trei zone de vizitare situate, de regula, intr-o arie dispusa concretic in jurul localitatilor de resedinta ale turistilor: ZONA I (preorasenesca), care cuprinde o raza de cca 15-45 km, accesibila prin legaturile de transport in comun si prin transportul comod cu autoturismele proprii; ZONA II, avand o raza de cca 100 km, relativ usor accesibila cu mijloacele publice de transport si cu mijloacele proprii de transport auto, daca durata parcurgerii distantelor nu depaseste de regula doua ore ( pentru a nu obosi conducatorul autoturismului - si el turist la randul lui). In aceasta zona se afla, de cele mai multe ori, si cea de a doua resedinta, secundara, a turistilor participanti; ZONA III, specifica turismului de circulatie pentru vizitarea unor obiective turistice mai indepartate, a caror accesibilitate este facilitata de caile comode de circulatie.

Aparent, in cadrul acestei clasificari, deosebirile intre formele mentionate de turism nu sunt marcate decat prin durata diferita a sejurului. In realitate insa aceasta clasificare ia in considerare grupe tipologice diferentiate de turisti, mai ales daca se are an vedere si faptul ca turismul sezonier in statiunile de sporturi de iarna are o durata limitata (dictata de numarul zilelor insorite pe litoral, pentru plaja, sau al celor cu zapada, pentru practicarea sporturilor de iarna), perioade care coincid cu varfurile de cerere intensa de servicii. In acelasi timp, intre aceste categorii de turisti exita diferente si in ceea ce priveste componenta pe grupe de varsta, nivelul de venituri, gusturi si preferinte.

Turismul de circulatie (itinerat) cuprind turistii care, in perioada concediului lor, se deplaseaza succesiv in diferite localitati (zone) de interes turistic.

Prin caracteristicile ei, aceasta forma de turism se diferentiaza pronuntat de turismul de sejur. In general se constata ca turismul itinerant este mai putin legat de un anumit sezon determinat, fiind tot atat de caracteristic si sezonului intermediar (primavara si toamna) ca si sezonul estival. Totusi, daca perioada de intesitate maxima a turismului de circulatie se inregistreaza in timpul verii, acest fapt se datoreaza nu atat necesitatilor de a calatori in scopuri turisticein timpul sezonului plin, cat, mai degraba, perioadei de concedii impuse in unele tari pentru un numar considerabil de salariati. De exemplu, in multe tari cu economie dezvoltata (Germania, Franta, Marea Britanie etc.), marile uzine prefera sa-si intrerupa activitatea pentru perioada concediilor ( exceptand sectiile cu foc continuu), decat sa-i inlocuiasca cu forta de munca insuficient calificata pe cei ce ar dori sa plece in concendiu in diferite perioade ale anului. Apare deci un adevarat exod in masa al vacantierilor, mai ales daca se are in vedere ca prin aceasta se forteaza concediul si pentru personalul micilor intreprinderi - furnizorde subansamble si piese pentru aceste uzine. In mod similar, familiile cu copi, in multe cazuri, sunt constranse sa-si programeze concediile in perioada vacantelor scolare.

Formele de turism prezentate in diferite clasificari mai pot fi grupate si din punctul de vedere al momentului si modului de angajare a prestatiilor turistice. Sub acest aspect se disting turismul organizat, turismul pe cont propriu (neorganizat) si turismul mixt sau semiorganizat.

Turismul organizat constituie acea forma de turism in care prestatiile turistice, serviciile la care apeleaza turistii, detinatia calatoriei, precum si perioada in care vor fi prestate aceste servicii sunt programate in prealabil pe baza de contracte sau alte angajamente comerciale specifice acestui domeniu de activitate, sub forma unui "pachet de servicii" de tipul "totul inclus", incheiate cu agentiile de turism care asigura legatura organizata intre solicitantii de servicii si prestatorii serviciilor asupra carora s-a convenit.

Turismul pe cont propriu[7] constituie acea forma de turism in care nu are loc o angajare prealabila a serviciilor, respectiv a destinatiei calatoriei si a perioadei de realizare a lor, cererile turistice concretizandu-se numai la locul de sejur, printr-un apel direct al turistului la unitatile prestatoare de servicii din zona (tara) vizitata. Aceasta forma de turism (ce constituie debutul activitatii turistice) s-a dezvoltat in urma preferintelor multor turisti de a calatori individual si nu in grupuri, conjugata cu dorinta de a calatori cu mijloace proprii, tendinte ce se vor dezvolta si in viitor.

Evidentierea in paralel a tendintelor analizate genereaza ideea ca, in viitor, nu va fi posibila o delimitare stricta intre aceste categorii de turisti - organizati si pe cont propriu - ofertele agentiilor de turism cautand sa imbine tot mai mult atat interesele si preferintele turistilor organizati, cat si ale celor pe cont propriu, mai ales in conditiile extinderii sistemului de rezervare, care permite si turistilor individuali sa comande si sa beneficieze de serviciile dorite.

Turismul semiorganizat (mixt) imbina elemente ale celor doua forme de turism prezentate mai sus. In acest caz, o parte din servicii sunt angajate in prealabil, iar altele in momentul afectuarii calatoriei.

Delimitarea formelor de turism pe cele trei grupe amintite nu trebuie absolutizata, avand un anumit caracter orientativ, vizand in esenta trasaturile caracteristice ale fiecaruia dintre ele.

Turismul organizat si semiorganizat poate fi realizat atat pe grupe de turisti (colective mai mult sau mai putin omogene, avand trasaturi comune in ceea ce priveste scopul calatoriei, al itinerarului, acceptat in cadrul grupului, in functie de variantele de itinerarii oferite de organizatorii de voiaj, de durata deplasarii si de nivelulde cheltuieli acceptate pentru serviciile oferite), cat si de persoane individuale, atunci cand turistii se adreseaza individual unor agentii de turism sa le organizeze calatoria (inclusiv procurarea biletelor de calatori, a documentelor de calatorie internationale si a vizelor necesare, rezervarea spatiilor de cazare etc.).

Cresterea considerabilaa circulatiei turistice internationale in perioada postbelica a dus la concentrarea puternica a activitatii turistice organizate si la crearea unor agentii de voiaj cu mari posibilitati financiare si organizatorice, care au preluat grija organizarii calatoriilor pentru un numar considerabil de turisti, asigurandu-le o gama diversificata de destinatii si servicii turistice adecvate, alaturi de avantajele economice pe care le asigura facilitatile de plata, de viza etc., acordate turistilor ce calatoresc in grupuri organizate, prin intermediul agentiilor de turism.

Agentiile de turism depun eforturi considerabile pentru cuprinderea in actiuni organizate si semiorganizate a unor noi categorii de persoane, tinand sa largeasca gama itinerarelor si sa diversifice confortul si serviciile turistice oferite.

O data cu extinderea si perfectionarea mijloacelor de transport de folosinta personala, ponderea turismului organizat in circulatia turistica internationala, in tarile dezvoltate economic, a scazut considerabil. In schimb, a luat o amploare tot mai mare turismul pe cont propriu, care detine, in prezent, o pondere de cca 70% din fluxul turistic al tarilor vest-europene.

Din analiza evolutiei turismului in ultimele decenii, cu toata insuficienta datelor statistice detaliate, se pot desprinde doua mari tendinte caracteristice structurii turismului international: pe de o parte preocuparile si eforturile organizatorilor de voiaj de a cuprinde un numar tot mai mare de calatori in circuitele interne si intenationale prin formele de turism organizat, iar pe de alta parte tendinta turistilor de a calatori independent in vacanta, tendinta care va evolua si in continuare.

Interferenta, mai accentuata, a turismului organizat cu cel pe cont propriu a dus la aparitia unor forme mixte de vacanta si la dezvoltarea, in consecinta a formelor de turism semiorganizat.

Analizand avantajele turismului organizat si semiorganizat, se observa ca ele se reflecta atat in favoarea turistului, cat si a agentiilor de turism.

Este evident ca angajarea globala, anticipata, aserviciilor de transport, cazare, masa si divertisment, presupune o comoditate pentru turisti si, in acelasi timp, ii scuteste de grija (preocuparile) in organizarea calatoriei lor. Acestia au garantate serviciile, deoarece ele au fost dinainte comandate, la nivelul preferat de confort si tarif. Pe de alta parte, acestora li se asigura obtinerea, cu precadere, a unor servicii speciale (de exemplu: tratamente balneomedicale), la tarife cunoscute anterior si , in general, mai reduse decat cele oferite la cerere. In acest fel, se da posibilitatea turistilor de a-si gospodari mai bine bugetele personale, dozandu-si preferintele in limita acestora, de a-si prevedea cu o mai mare certitudine cuantumul cheltuielilor necesare concediului, toate acestea reprezentand argumente esentiale la alegerea unei zone, statiuni etc. ca destinatie pentru petrecerea vacantelor.

Pentru agentiile de turism, formele organizate si semiorganizate de turism inseamna asigurarea unei cifre de afaceri relativ certe, in care, cu un volum egal de munca, se poate obtine o eficienta sporita a activitatii desfasurate.

Pentru prestatorii de servicii turistice, servirea turistilor pe cont propriu se soldeaza cu incasari medii mai ridicate pe zi/turist si, totodata, cu posibilitatea de a se capta curiozitatea acestora pentru mai multe servicii complementare, a caror oferire genereaza, de asemenea, incasari suplimentare, care sunt aducatoare de incasari sporite pentru prestatorii de servicii turistice, in comparatie cu realizarile din formele turismului organizat.

Manifestarea spontana a cererii turistilor pe cont propriu se caracterizeaza printr-o elasticitate mare ca volum, durata, sezonalitate, complexitate, grad de confort etc., ceea ce nu concorda intotdeauna cu oferta turistica, caracterizata printr-o rigiditate accentuata, aceasta ofertapotentialafiind, deseori, chiar diminuata, datorita necesotatii de a satiface, cu prioritate, cererile turismului organizat si semiorganizat, in cadrul obligatiilor asumate anticipat prin contracte si aranjamente incheiate.

Toate acestea creeaza anumite incoveniente pentru turistii pe cont propriu, ei fiind constransi, uneori, sa accepte conditiile oferite, fara suficiente posibilitati de alegere, ceea ce se poate solda cu vadite manifestari de nemultumire.

Din punctul de vedere al prestatorilor de servicii turistice, cererile individuale ale turistilor duc la variatii sezoniere maxime si minime de exploatare a bazei materiale foarte pronuntate. In varfurile de sezon, ciu tot efortul depus, cererile nu pot fi satisfacute intotdeaunaintegral, indeosebi in ceea ce priveste caliatea; in perioadele de extrasezon, in schimb, se inregistreaza, de regula, un grad scazut de exploatare a obiectivelor turistice, din cauza volumuluiredus al cererilor. In plus, cererea turistilor individuali poate deveni incerta in cazul aparitiei unor situatii conjuncturale nefavorabile sau a unor oferte noi din partea concurentei, considerate mai atractive, care pot modifica in ultimul moment intentia turistilor potentiali de a vizita a anumita destinatie.

Aceleasi aspecte raman valabile si in ceea ce priveste utilizarea mijloacelor de transport si a celorlalte servicii turistice oferite.

Se poate aprecia insa ca toate incovenientele amintite nu sunt de natura sa contracareze avantajele pe care le ofera formele de turism semiorganizat si pe cont propriu, cu tendinte permanente de dezvoltare.

Rezulta ca, pe masura dezvoltarii formelor organizate ale activitatii turistice, apare din ce in ce mai pregnanta necesitatea de a promova tot mai mult si turismul semiorganizat si cel pe cont propriu, forme care asigura o mai buna deschidere pentru turismul international, stimuland un consum mai ridicat de servicii turistice, cu conditia asigurarii permanente a unui standard ridicat al prestatiilor, a diversificarii continue a ofertei si a innoirii produselor cu caracteristici de unicat.