ORGANIZARE SI PROGNOZE IN TURISM

ORGANIZARE SI PROGNOZE IN TURISM

1. Conceptul de spatiu turistic si regiune turistica

Orice spatiu geografic este potential purtator de activitatea turistica care prin dezvoltarea si intensificarea, specializarea sau diversificare pot crea spatii turstice de dimensiuni variabile de la centrul turistic la regiunea turistica. In timp au aparut si s-au dezvoltat spatii turistice specializate in care turismul este activitatea de baza si spatii turistice polivalente in care activitatea turistica se desfasoara in paralel cu alte activitati.

Spatiile turistice sunt sisteme spatio-temporare generate de: existenta unui potential turistic natural si sau antropic; prezenta bazei de primire si a fluxuriilor turistice care interactioneaza si se conditioneaza reciproc in prezenta unor factor economico-social si cultural specific care regleaza si influenteaza dezvoltarea sistemului respectiv.

Conturarea spatiilor turistice, graful lor de integrare in circuitul productiv si amenajarea lor depind de corelatia cerere-oferta in conditii de favorabilitate. Cererea turistica este formata din ansamblul de persoane care isi manifesta dorinta de a se deplasa periodic si temporar in afara resedintei proprii pentru alte motive decat prestarea unei activitati remunerate la locul de destinatie. Cererea turistica include si definirea consumului turistic, el cuprinzand totalitatea cheltuielilor efectuate pentru achizitionarea de bunuri, servicii legate de motivatia turistica.

Cererea turistica prezinta urmatoarele particularitati:

are un caracter dinamic.

se concentreaza in tariile si regiunile dezvoltate.

prezinta o sezonalitate fluctuanta datorita factriilor naturali si sociali iar motivatia cererii este eterogena si schimbatoare.

2. Factorii determinanti in procesul de transformare a cererii turistice intr-un act de consum.

Determinantii economico-sociali: factorul demografic, gradul de urbanizare, timpul liber si veniturile.

3. Evolutia numerica a populatiei nu a influentat in mod hotarator turismul. Regiunea cu cea mai accentuata crestere a populatiei sunt cele slab dezvoltate din punct de vedere economic care asi modifica lent ponderea turistilor din totalul populatiei. Pentru Europa indicatorul care reprezinta raportul dintre numarul populatiei si turisti a evoluat de la 1/34 persoane in anul 1950 la 1/5 in anul 1972; 1/1,4 in anul 1995. In Asia valoriile a fost de 1/4000 in anul 1950; 1/333 in anul 1972; 1/38 in anul 1995.

La nivel mondial in anul 1950 cand populatia era de 2,5mld. Raportul era de 1/400, in 1998 raportul era de 1/38. Se poate deduce faptul ca intensitatea miscarii turistice nu este in relatie directa cu evolutia numarului de locuitori. Structura populatiei pe sexe si grupe de varsta evidentiaza mult mai evident cererea turistica. O pondere ridicata a populatiei de varsta a treia va determina tipuri specifice de turisti.

Gradul de urbanizare- urbanizarea se sprijina pe o anumita structura a dezvoltarii economice care genereaza disponibilitati materiale si impulsuri motivationale reflectate intr-o cerere turistica sporita.

4. Timpul liber- utilizarea unor mijloace de productie din ce in ce mai performante (dezvoltarea infrastructurii) a determinat productivitatea muncii si a timpului liber. Diminuarea timpului de lucru a determinat aparitia a 4 tipuri de timp liber care a generat 4 forme de turism:

durata zilnica de 8 ore favorizeaza evadarea din mariile orase;

reducerea saptamanii de lucru de la 6 la 5 zile a determinat aparitia turismului de weekend cu o durata de 1-3 zile;

Insitutionalizarea, generalizarea concediilor platite a determinat intensificarea calatoriilor de vacanta;

Cresterea duratei scolarizate a determinat numarul de scolarizare;

Veniturile- reprezinta baza materiala a oricarui act de consum iar marimea acestora este determinata pentru includerea cererii turistice in cadrul cererii de consum a populatiei. Trebuie sa atinga un anumit prag peste care devina posibila satisfacereaunor necesitati incluse createnu numai a necesitatilor vitale. Nivelul depinde de dezvoltarea economica, traditii, cultura, mentalitate. In cazul cererii turistice internationale exista o corelatie si cu puterea de cumparare a monedei din tara in care se formeaza cererea turistica.

5. Determinanti motivationali- se constituie ca stimuli ai activitatii turistice. Din punct de vedere psihologic cererea turistica este generata de necesitatile psihologice si biologice.

Necesitatile biolgice de echilibru sunt oferite e turist ca factor ompensator al vietii cotidiene caracterizate prin constrangere si formalism. Turismul ofera destindere, divertisment, dezvoltare. Trecerea de la cererea turistica la consum turistic, de la o manifestare pasiva spre una activa concreta trece prin doua procese distincte:

-procesul transformariilor motivatiilr in reactii;

- procesul cumpararii;

Motivatia stimulata economic genereaza cererea de turism care se concretizeaza intr-o optiune comrciala daca genereaza decizia de cumparare. Decizia de cumparare este cea mai importanta, ea este greu de realizat deoarece oferta turistica este foarte variata. De la un spatiu cu un potential turistic la un spatiu consumat din punct de vedere turistic gama este deosebit de larga mai ales la nivel regional acolo unde factorul geografic genereaza diversitatea.

6. Tipologia spatiilor turistice poate fi abordata pornind de la criterii cantitative si calitative care se bazeaza intensitatea fenomenului turistic:

1. - prezenta spatiala a turismului:

- intensitatea fluxurilor turistice:

- gradul de frecventarea spatiului:

- structura acestuia in raport cu alte forme de ocupare:

2. - caracteristici a diverselor amenajari turistice si impactul acestora asupra mediului geografic:

3.- functionale ale spatiului turistice, ale centrelor de primire turistica; spatii turistice specializate sau turistic polivalent:

4.- specificul componentelor geografice generatoare de fluxuri turistice se contureaza astfel: spatii balneare, spatii lacustre, montane, urbane, periurbane si rurale de importanta locala, regionala, nationala sau internationala.

Spatiul turistic sau regiune turistica este un teritoriu caruia intensitatea activitatii turistice ii confera imaginea sa da marca: Delta Dunarii, Muntii Apusen si Atena.

Un spatiu turistic poate devenii o regiune turistica sau spatiu turistic regional daca exista o prezenta turistica semnificativa, spatii de primire corespunzatoare, transport si servicii subordonate partial activitatii turistice.

Regiunea turistica este un spatiu turistic functional al carui imagine este imprimata de ansamblul componentelor naturale sau antropice in diferite stadii de omogenitate si continuitate.

7. Modalitati de delimitare si ierarhizare a zonelor turistice

Pentru a delimita si ierarhiza zonele turistice este necsara inventarierea si cunoasterea tuturor componentelor cu potential turistic, gruparea lor in spatiu si apoi evaluarea lor cantitativa si calitativa in vederea stabilirii oportunitatilor de dezvoltare a formelor de dezvoltare pe care le pot genera si a echiparii necesare pentru o gestionare in conditii de eficienta.

Analiza integrala urmareste detalierea spatiala a unor entitati teritoriale cu o anumita structura si complexitate a potentialului turistice avand in vedere urmatoarele aspecte:

existenta unei resurse variate ca structura, volumul, dimensiunea, valoarea turistica:

valoarea peisagistica a unor componente de mediu privite in ansamblu:

concentrarea in teritoriu a resurselor turistice care implica o anumita particularitate a teritoriului:

Specificul si dimensiunea unor componente ale potentialului turistic si abtitudinile calitatice si cantitative ale resurselor turistice care confera o functie turistica;

Delimitarea zonelor turistice are un impact major in procesul de valorificare a resurselor, a modernizarii caii de aces i stabilirea proprietatiilor legate de amenajarea turistica, a teritoriului si trebuie sa tina cont de o serie de aspecte:

trebuie sa se puna in evidemta specificul peisajelor si principalele valori ale culturii si civilizatii:

conturarea subzonelor se va axa pe nivelul de concentrare a potentialului turistic existent;

sistematizarea si amenajarea teritorilor turistice trebuie sa cuprinda alaturi de obiectivele de interes national si international si principalele trasee turistice;

Procesul de ierarhizare al zonelor turitice se realizeaza in functie de o serie de criterii care au ca scop clasificarea valorica a resurselor. Criteriile de baza in clasificarea regiunii sunt:

potentialul turistic natural 40%;

potentialul antropic sau cultural istoric (monumente de arhitectura- cetati, biserici);

infrastructura ( structuriile turistice; cai de comunicatii- cai de acces; structuriile de cazare si alimentatie publica; baza de agrement; baza de tratament; baza sportiva);

Clasificarea pe baza potentialului turistic

Potentialul natural se bucura de cel mai semnificativ punctaj deoarece el isi pune amprenta asupra nivelului si structura activitatii turistice. El formeaza oferta primara potentiala datorita valorii peisagistice, estetice si ecreative ce determina in final motivatia turistica. Tot potentialul natural este cel care ofera valoarea balneoclimaterica unor zone cu factori naturali de cura. Componentele ce tin de rezervatiile stiintifice si monumentele ale naturii au valoarea cognitiva. Potentialul natural este suportul activitatii turistice ce da posibilitatea practicarii unor frme de turism specifice: turism montan, balnear. Resursele turistice antropice reprezinta patrimoniul cultural istoric si formeaza oferta secundara potentiala intregiind imaginea zonei turistice. In programele de dezvoltare a turismului valorificarea superioara a resurselor se impune a fi facuta prin exploatarea complexa si eficienta in conditiie unui turist intensiv cu protejarea si conservarea valoriilor turistice.

Printre obiectivele activitatii turistice mentionam:

maximizarea importantei experientei psihologice pentru turisti;

maximizarea profiturilr firmelor ce furnizeaza bunuri si servicii pentru turisti;

maximizarea efectelor primare si secundare incluse de invesitii turistice asupra unei comunitati, asupra unei regiuni.

Uneori aceste oferte sunt complementare- maximizand experienta turistiilor acestia vor fi multumiti fapt ce ii va determina sa revina in zonele respective, sa cheltuie bani, astfel sa contribuie la cresterea veniturilor firmelor din zona respectiva. In alte cazuri obiectivele sunt incompatibile- exemplu- tendinta de maximizare aprofiturilor poate determina o supradimensionare a ofertei peste posiblitati fapt care ar duce la o suprasolicitare structurii de primire si la reducerea satisfactiei psihice a turistiilor.

Recomandabil este a valorificarea si alocarea resurselor turistice sa fie corelata cu cerintele consumatorilor de servicii cu procesele de organizare si sistematizare a teritoriului care asigura o dezvoltare armonioasa a tuturor sectoarelor determinate imbinarea criteriilor de eficienta, economica cu cele din ordin social. Locul si rolul turismului in economie reiese din implictiile pe care le are aceasta ramura specifica:

1. valorificarea optima a experientiei turistice- in functie de cererea turistica se manifesta anumite constrangeri ce tin de buget si de timpul disponibil. Pentru optimizarea experientei turistice se face o corelatie intre destinatiile preferate si posibilitatile eale impuse de timp si de venituri. Au aparut astfel vacantele pachet pentru care timpul si costul sunt cunoscute in avans si au avantajul de a pune bunurile si prestatiile impreuna ele devenind astfel complementare.
2. maximizarea profiturilor- in functie de cerere organizatorii de vacante si prestatorii de servicii pot maximiza profiturile produselor/serviciilor oferite la diferite niveluri de preturi. Caracterul sezonier al cererii si consumului turistic afecteaza agentii economici in afara sezonului. Costuriile (cheltuieli cu salariatii permanenti, cuchiria, impozit) afecteaza global veniturile agentiilor economici. De aceea investitiile in turism tin cont de aceste relatii.
3. efectul multiplicator asupra structurii economice locale- turismul are efecte care se propaga multiplu in orice regiune si atunci cand investitiile turistice au un rim accelerat si in perioada urmatoare. In perioadele cu activitate de investitii inense banii cheltuiti revin in special sectorului de constructii. Incasariile din turism sunt directionate spre sectoare de constructii si spre alte sectoare industriale.
4. schimburilor turistice internationale- acestea sut reglementate in aceeasi masura cu schimbarea internationala de marfuri. Sectorul turistice se afla de multa ori la originea unui flux comercial- atunci cand de exemplu pentru constructii infrastructura turistica sau complementarea consumului turistic este necesar importul de bunuri si servicii ce nu pot fi oerite de productia interna.

5. Turismul si balanta de plati.

Turismul ca orice activitate comercialp genereaza activitati inscrise in contul operatiunilor curente. Operatiunile turistice influenteaza balanta serviciilor, balanta comerciala si cea a capitalurilor. Aprecierea influentei turistice asupra balantei de plati trebuie sa aiba in vedere amploarea acestui fenomen. Tariile pot fi grupate in receptoare de turisti cu un sold pozitiv (Franta, Spania, Italia, Austria) respectiv tari emitatoare de turisti (Germania, Japonia, Olanda). In cazul tariilor cu un sold turistic pozitiv turismul permite ameliorarea balantei prin reducerea soldului negativ al acesteia. In aceasta grupa sunt cuprinse urmatoarele categorii de tari:

tari europene riverane Marii Mediterane (Spania, Italia, Malta, Cipru, Franta);

tari dezvoltate ce dispun de un important potential turistic (Regiunea Unit, Austria);

tari in curd de dezvoltare ce dispun de un sector turistic dezvoltat si un sold pozitiv de peste 1 mld. Dolari (tariile situate in apropierea mariilor recept de turism- Cehia, Tunisia, Polonia, Ungaria; sau tari care depun eforturi pentru dezvoltarea unui turism diferentiat- Thailanda);

tari insulare din bazinul Marii Caraibelor ce beneficiaza de un sold pozitiv de peste 250000 dolari (Bahamas, Jamaica, Costa Rica);

tari in curs de dezvoltare unde turismul are un aport mic din punct de vedere cantitativ insa contribuie la ameliorarea balantei de plati incasandu-se aproximativ 100 milioane dolari (Croatia, Slovenia);

in categoria tariilor cu sold turistic negativ intra acele tari dezvoltate din punct de vedere economic dar care nu dispun de un potential natural favorabil si isi satisfac cererea turistica din import (Canada, Germania, tariile scandinave, tariile exportatoate de petrol);

tariile slab dezvoltate din punct de vedere economic in care turismul este apanajul claselor privilegiate (Africa Occidentala, Centrala, partea australa).

6. Stimularea investitiilor.

Baza tehnico-materiala a turismului cuprinde un numar mare de unitati in care se presteaza activitatea turistica (hotel, motel, restaurant). Investitiile realizata in infrastructura stimuleaza si alte afaceri, exceptand cazarea si baza de alimentatie publica. Multe unitati s-au specializat in gestionarea echipamentelor complexe utilizate cu ocazia sejururilor recreative (sali fitness).

7. Presiunea inflationista

Aceasta poate sa apara in diferite momente ale evolutiei fenomenelor turistice, in stadiul initial al dezvoltarii turistice al unei zone cand oferta nu face fata turistilor si cele ale locuitoriilor din zona turistica se inregistreaza cresteri semnificativr pentru inchirierea bazei de cazare, pentru baza de alimentatie publica.

8. Cresterea veniturilor obtinute din taxe indirecte

Alaturi de contravaloarea serviciilor turistice, turistii mai platesc si alte taxe (de aeroport, de acces in statiune, de obtinerea avizelor, pe parcare).

Modele de organizare, amenajare si valorificare turistica a spatiului

In functie de natura spatiului geografic, de factorii fizico-geografici si conditiile specifice factorii implicati in amenajarea teritoriului manifesta interes pentru dezvoltarea zonelor turistice prin aplicarea unor principii care incearca sa imbina atat solicitariile turistilor cat si cele legate de protectia mediului inconjurator. Particularitatile locale determina o serie de modificari care au ca scop cresterea gradului de atractivitate (amenajarea partiilor, instalatiile de transport pe cablu, amenajarea plajelor, a spatiilor verzi in mediul urban, conservarea si protectia obiectivelor turistice).

Organizarea si valorificarea turistica a zonelor de litoral: turismul pe litoral a cunoscut o crestere continua in toate spatiile ce dispun de conditii naturale specifice. Zonele de litoral concentreaza cel putin 50% din numarul total al vacantelor. Consacrarea curei heliomarine in practica turistica interne si internationale a cunoscut 3 etape:

1. faza de prionerat- s-a dezvoltat pana in anul 1930, caracterizat prin constuctii individuale izolate care s-au constituit ulterior in mici societati care au format nucleul primelor statiuni destinate in exclusivitate elitelor societatii.
2. faza de urbanizare a litoralului desfasurata pe o perioada de 30-40 de ani in care au aparut spatii similare celor urbane. Extinderea spatiului amenajat se datoreaza expansiunii fenomenelor turistice pestebarierele sociale (practicarea turismului de masa) si sporirea interesului turistilor pentru zona litorala fapt ce a determinat investitii majore in acest sector.
3. faza amenajariilor de amploare concretizata prin edificarea unor statiuni integrate complexr. In literatura de specialitate se vorbeste despre " zidul litorale" pe litoralul spaniol, insulele Canare, Thailanda, Mexic.

Criterii de amenajare a litoralului

In functie de caracteristicile naturale ale plajei si marii se stabilesc solutiile si conceptia de organizare, tipuriile de investitii, localizarea amplasamentelor. Marimea unei statiuni litorale este dictata de capacitatea suport a plajelor avandu-se in vedere urmatoarele parametrii: suprafata exploatabila, amenajabila, numarul de vizitatori/mp, simultaneitatea prezentei pe plaja a vizitatorilor potentiali.

Suprafata exploatabila exista un optim de exploatare la o latime de minim 50m, gradul de comfort sporind in cazul plajelor cu o latime mai mare de 100m. Stabilirea capacitatii plajei si implicit a numarului de vizitatori este un demers important atat in plan cantitativ cat si calitativ. Pentru fixarea nivelului de comfort in zona de plaja. Pentru determinarea acestuia se utilizeaza un model matematic de forma Cp=S/L/N ( S-suprafata plajei mp; L- lungimea tarmului cu plaja; N- norma de spatiu alocata unui vizitatori mp; N este data de mp ce revine unui vizitatori).

In functie de acest parametru se pot deosebii:

- plaje cu utilizare intensiva (4-6mp/vizitatori);

plaje cu utilizare nedie (6-8mp/vizitatori);

plaje cu utilizare larga (8-12mp/vizitatori);

In Romania este de 8 mp/vizitatori. Simultaneitatea prezentei vizitatorilor pe plaja este redata de indicele de simultaneitate. Acest indice este egala cu 1/3 din numarul vizitatorilor potentiali in functie de conditiile specifice locale, de profitul statiunii, de nivelul de dotare al acesteia cu amenajarea pentru diverse cure, tratament, activitate cultural-recreative care pot constituii pentru vizitatorii statinuii atractii suplimentare. Indicele de simultaneitate poate avea valori intre 1,25-1,4. Capacitatea de primire zilnica a plajei este un alt parametru calculat pe baza formulei: Cz=IsxCn ( Is- indice de simultaneitate; Cn- capacitatea optima potentiala a plajei stabilita pe baza normei de suprafata oferita unui vizitatori sau a normei de lungime de tarm necesare unui turist);

Cn=Sp/Np Sp- suprafata plajei; Np- numarul de vizitatori/mp plaja;

Cn= Sp/Nt Nt- numarul de metri de tarm alocat unui vizitatori;

In functie de acesti parametrii plajele cu destinatii turistice se clasifica in:

plaje de calitate superioara de trei delfini- o plaje cu grosime medie a stratului de nisip de 0,5m, cu granulatie uniforma, fara corpuri straine;

plaje de calitate medie cu 2 delfini- o plaja cu o grosime medie a stratului de nisip de 0,4m, care sa nu contina corpuri straine;

plaje cu dotari minime cu 1 delfini- o plaja cu grosime medie a stratului de nisip de 0,25m, care sa nu contina corpuri straine periculoase;

In Romania plaja este cu 2 delfini.

Valorificarea unei zone de litoral unui sistem "club de vacanta".

Clubul de vacanta poate fi privit ca un produs turistic care cuprinde pe langa serviciile de baza o gama larga de programe culturale, sportive, medicale, distrative cu caracter unitar care duce la crearea unei atmosfere specifice comercializate sub forma unui pachet integral de servicii. Cluburile de vacanta intrunste urmatoarele caracteristici:

el concentreaza intr-un spatiu restrans ce apartine in exclusivitate clubului cu o gama larga de activitate ce satisfac diverse motivatii de vacanta: descoperirea de locuri, desprinderea de stresul cotidian, cunoasterea specialitatiilor bucatariilor locale, invatarea, perfectionarea in diverse activitati sportive, asigurarea nor programe complexe adecvate diferitelor categorii de varsta (pentru copii).

pune accentpe elemente psihologice- esenta produsului fiind crearea unei atmosfere deosebite, a unui mod de a petrece vacanta conferind siguranta si libertate totala.

derularea activitatii utilizand personal policalificat specializat atat in prestatii de baza cat si in activitate de animatie.

Principale avantaje:

- aceasta formula de amenajare contribuie la contracararea efectelor negative asupra turismului internationali cauzate de unele restrictii conjucturale (limitarea programelor de alimentatie publica, functionarea videoecilor, organizarea unor activitati nocturne);

- folosind baza materiala existentam infiintarea cluburilor de vacanta presupune menajari si dotari relativ simple, recuperabile intr-o perioada foarte scurta;

-utilizarea complexa a bazei tehnico-materiale, asigura incasari pentru intreaga capacitate indiferent de gradul de ocupare si constituie o modalitate de prelungire a seznului turistic;

- permite inchirierea spatiilor si incheierea de contracte pentru intervale mai mare de timp;

- garanteaza un grad inalt de satisfactie prin crearea unei atmosfere deosebite;

- prin mijloace de publicitate proprii firma asigura patrunderea informatiilor referitoare la oferta turistica pe diferite piete fara antrenarea unor fonduri de publicitate;

- se asigura obtinerea de fonduri suplimentare in afara celor realizate prin incheierea de contracte de inchiriere ale bazei tehnico-materiale din : taxe de transfer, excursii, costul convorbirilor telefonice, al carburantilor, circuitelor turistice incluse;

- productivitate sporita datorita policalificarii personalului;

Exemplu: pentru cluburile de vacanta il reprezinta Club Mediteranee din Franta- care are o vechime de peste 50 de ani; are o cifra de afaceri de 1,5mld dolari/an, antreneaza anual 1 milioan de turisti in 100 de sate de vacante situate in 36 de tari; este singura firma franceza de turism cotata la bursa; membrii acestor club provin din categoria de turisti cu venituri mai ridicate; amenajarea din cadrul clubului se remarca prin numeroase spatii verzi si inplantari de arbori si arbusti specifici fiecarei zone; clubul este in prezent cea mai mare scoala de tenis, are 100 de instructori de sorfing, 650 intructori de schi, 400 instructor cu navigatii cu panze. Raportul dintre personalul angajat si numarul de locuri este de 1/6; in Romania este de 1/40.

In general Clubul Mediteranee ofera urmatoarele servicii: cazare in 35 de tari, ambarcatiuni cu panze in 33 de tari, schi nautic in 18 tari, echitatie in 14 tari, baby club de la 4 luni in 12 tari, miniclub de la 2 ani in 23 de tari, chiti de la 8 ani in 22 de tari. In Franta, Elvetia, S.U.A. clubul mediteranee are sucursale si in zonele montane acolo unde ofera servicii specifice: minigolf, alpinism, patinoar, schii, drumetii cu ghid.

In Romania Clubul Mediteranee a fost reprezentat prin satul de vacanta Thalassa din statiunea Mamaia care cuprind in oferta: 2 oteluri, piscina, ambarcatinui cu panze, 5 terenuri e tenis, tir cu arcul; in afara clubului: plaja ingradita si pazita, schii nautic pe lacul Siutghiol, excursii de 2 zile in Delta Dunarii, turul manastirilor din Moldova, vizitarea Bucurestiului, excursii in Istambul. In afara cluburilor de vacanta atunci cand vorbim despre uniate de cazare tinem cont de mariile lanturi hoteliere.

Mariile lanturi hoteliere.

Marile lanturi hoteliere sunt de doua tipuri:

Lanturi voluntare regrupate pentru o serie de actiuni comune ale proprietariilor independenti de hoteluri.

Lanturi integrate in care societatea mama exploateaza bazele tehnico-materiale al caror proprietar este sau inchirieaza serviciile sale si marca sa unor proprietari individuali (servicii de fransiza). Lanturile hoteliere voluntare au capatat un avand deosebit incepand cu deceniul al VIII-lea anterior. In principal ca reactie la extinderea lanturilor hoteliere integrate. Un lant hotelier voluntar reprezinta o uniune belenvora de hotelier independenti care promoveaza dezvoltarea de marca unica a grupului desi produsele hoteliere poate fi difereniat din punct de vedere al arhitecturii si amenjarii insa este relativ omogen din punct de vedere al serviciilor si al confortului. Aderentii unui lant hotelier voluntar isi pastreaza independenta juridica s financiara insa sunt promovate strategii comune din punct de vedere al publicitatii si al dezvoltarii. Unele unitati hoteliere pot fi excluse din lantul voluntar atunci cand numai ofera servicii la standardele cerute, alte unitati hoteliere pot adera la aceste lanturi atunci cand corespund. Exista unitati hoteliere care fac parte din mai multe lanturi voluntare, insa lanturile voluntare au o notoritate direct proportionala cu numar de aderenti. Exista lanturi voluntare care impun conditii asemanatoare cu cea a lanturilor hoteliere integrate: anumite norme obligatorii, actiuni de marketing direct, dispun de agentii de vanzari, efectueaza controale riguroase, pun la dispozitia turistilor produse cu sigla proprie a lantului hotelier.

Principalele avantaje in aderarea la un lant hotelier voluntar sunt:

realizarea de companii promotionale si editarea de ghiduri care cuprind: hoteluri aderente- aceste materiale fiind difuzate pe scara larga in lanturile hoteliere, in agentii de voiaj;

prezenta unui birou de rezervari informatiate;

exista posibilitatea de asociere cu societati furnizoare de echipamente si produse alimentare asociere care conduce la obtinerea unor preturi preferentiale;

posibilitati de finantare preferentiale;

Fiecare hotel care adera la lantul hotelier contribuie la buna desfasurare a activitatii acestuia.

Lanturile hoteliere integrate: acestea au o serie de caracteristici

hotelurile sunt exploatate de catre o singura societate care este sau nu proprietara stabilimentelor. Pot sa exista contracte de gestiune intre stabilimentul si lanturile hoteliere. Fiecare hotel care adera la lanturile hoteliere integrat participa cu o taxa de aderare si o suma anuala ce reprezinta 0,5% din cifra de afaceri. Lanturile hoteliere integrate de categoria superioara se caracterizeaza prin faptul ca elimina standardele rigide, fiecare unitate hotelier pastrandu-si arhitectura proprie. Lanturile hoteliere integrate semnifica gruparea prin fuziune achizitie sau acord de cooporare a unor produse si societati care practica acelasi gen de activitate in scopul sporirii beneficiilor. Fransiza turistica este o metoda de conlucrare reglementata din punct de vedere juridic in care un francizor extinde asupra altor unitati in turism dreptul de a efectua operatii de comercializare in principal in cazul unui hotel. Hotelurile francizate dispun de o mai larga autonomie decat cele care functioneaza pe baza inchirierii unor contracte de management. Francizatul se foloseste de marca si notorietatea francizorului pentru care ii achita acestuia o taxa de afiliere precum si un anumit procent din cifra de afacere anuala.

Exista mai multe moduri in care se extind lanturile hoteliere:

lanturi hotelier in care se ocupa numai teritoriile nationale;

lanturi nationale orientate de la inceput catre destinatii externe (hotelul Intercontinental);

lanturi nationale angajate ulterior in spatiul international ca urmare a legaturiilor cu companiile aeriene (hotelul Sofitel) sau ca urmare a saturarii nationale;

Exemple: -Ramanda este a treia firma dezvoltata pe teritoriul Romaniei; cu 125 de camere, 5 sali de conferinta, este de 4 stele, proprietar Atlassib.

Golden Tulip din Bucuresti- firma olandeza, lantul otelier include 390 de hoteluri;

Cendant- lant hotelier american;

Amenajari litorale.

Litoralul mediteranean: caracteristici:

este cea mai extinsa tona turistica pentru turismul estival;

are un potential natural si antropic de exceptie valorificat aproape in totalitate;

dispune de o dotare turistica impresionanta, aproximativ 5 milioane locuri de cazare numai in hoteluri;

numar mare de turisti internationali care sosesc in aceste regiuni;

se realizeaza venituri semnificative;

amenajariile turistice specifice se desfasoara aproape fara intrerupere intre Gibraltar si Bosfor;

Litoral mediteranean spaniol

linia tarmului a inceput sa fie amenajata abia dupa 1950;

turismul itoral s-a dezvoltat in zona insulara (insulele Ibitza, Mallorca, Menorca) si in mai multe sectoare denumie local "Costa" ( Costa del Sol; Costa Blanca, Costa del Azahar; Costa Dorada; Costa Brava).

Costa del Sol: are cea mai mare extindere intre Gibraltar si Capo de Gata. Lantul muntos Sierra Nevada insoteste acest sector litoral; spatiul natural este aproape complet transformat pana la disparitia elementelor naturale; zona a fost amenajata printr-un lant continuu de statiuni destinat in general turismului de masa.

Statiuni: Estepona, Marbella, Castell de Ferro.

Estepona este o statiune situata de 2 km de plaja, exista porturi pentru nave de pescuit si ambarcatiuni de agrement, numeroase hoteluri cu numar de locuri.

Marbella dimensiuni reduse ale plajelor datorita constructiilor care avanseaza foarte mult, sunt doua siruri paralele de constructii: un sir este format din hoteluri perpendiculare pe linia tarmului cu mai mult de 10 etaje. Al doilea sir este format din case de vacante, majoritatea proprietatea unei persoane arabic. In aceasta statiune spatiul natural a fost intens modificat prin construirea hotelurilor la distante reduse una fata de celalalt. De la aceasta amenajare deriva expresia de "fenomen de marberizare" (= tranformare aproape integrala a spatiului natural).

Costa Blanca este un sector centrat pe orasul Alicante (zona mediana), este o regiune in care predomina clientela straina si de varsta a treia.

Statiuni: Benidorm- se caracterizeaza printr-o capacitate de primire deosebita (300000 de turisti/serie) anual fiind vizitata de peste 3 milioane de turisti. In statiune exista facilitati pentru congrese (afaceri, sportive), posibilitati de cazare pe termen lung. Alte statiuni: Calpe Altea, La Manga de Mar Menor (pentru sporturi nautice).

Costa del Azahar- Costa Dorada sunt mai putin amenajate, nu sunt amenajari deosebite, predomina casele de vacanta cu proprietari spanioli. Campingurile reprezinta 14% din spatiile de cazare.

Costa Brava este o regiune cu traditie cunoscuta inca din secolul al XIX-lea deservita de numeroase cai de comunicatii caracterizata printr-un preti accesibili, preferata de turisti francezi. Relieful este mai variat, tarmul este dentelat cu promontorii danteloase in alternanta cu mici golfuri si zona de plaja. Exista numeroase statiuni: Tosso del Mar etc.

Litoralul mediteranean francez- riviera franceza

Riviera franceza este cea mai veche amenajare in ordinea intrarii in circuitul turistic internationali. Cea mai cunoscuta ce cuprinde statiunea turistica de rezonanta intenationala este Coasta de Azur- unde anual sosesc circa 10 milioane turisti (Nice). Pe o lungime a tarmului de circa 150 km se desfasoara mai multe statiuni: Saint Tropez, Caunes, Nice, Monte Carlo.

Coasta de Azur se caracterizeaza prin cea mai intinsa activitate turistica la nivel mondial. Aceasta regiune este cea mai solicitata zona turistica din lume (100 de turisti/1 locuitori). Densitate mare a amenajarii turistice a creat o serie de probleme: aglomeratia, suprasaturatia, degradarea mediului geografic. Pentru estomparea acestor efecte negative s-a luat decizia prelungirii sectorului de coaste si amenajari litorale dincolo de Saint Tropez pana la Toulon. Au aparut astfel noi sectoare de coasta.

Litoralul mediteranean italian.

Acest sector a intrat in circuitul turistic de timpuriu, amenajarea pentru turism de litoral repezinta un model pentru multe din tariile mediterane. Primele eforturi de amenajare a litoralului in scop turistic s-a materializat in zona golfului Genova in doua sectoare riviere:

1. Riviera di Ponente care se desfasoara de la granita cu Franta pana la orasul Genova cu statiuni ca: Bordighera, San Remo, Imperia.
2. Riviera di Levante cu statiunile: Portofino, Sestri Levante, Nervi, Rapallo.

1. Riviera di Ponente: se desfasoara de la granita cu Franta pana la orasul Genova cu statiunile amintite. In acest sector peisajul este deosebit, muntii se termina foarte abrupt in zona litorala dand nastere unui tarm abrupt cu mici golfuri in care s-au facut amenajari de tip marinass- de unde si denumirea unor statiuni Marina din Masa, Marina din Carina.
2. Riviera di Levante: este dincolo de Genova cu statiunile Portofino, Sestri, Rapallo.

Riviera Ligurica de la La Spezia spre sud pana la Viareggio. Sectorul insular cu insulele Capri, Ischia in statiunile Lido di Capanello, Gioia Tauro, Lenca.

Zona golfului Napoli- Torre del Greco (vulcanul Vezuviu).

Litoralul croat.

Se afla pe aceeasi coordonate ca si statiunea Rimicei, San Remo, Monaco, Nisa. Relieful calcaros, numeroase insule, sunt numeroase vestigii istorice. Din nordul sarii (Peninsula Istria) pana in sud exista o serie de statiuni. Cea mai vizitata statiune turistica este Porec care beneficiaza de cele mai mari compexe hoteliere. Este cea mai vizitata statiune a Croatiei, sunt peste 40000 de camere de hotel.

Golful Kvarner cu statiunile: Opatija, Crikvenica, Novi Vinodolski.

Statiunea cea mai cunoscuta si mai veche este Opatija- a fost edificata in timpul dominatiei austro-ungar.

Litoralul sudic croat cel mai important centru sudice a Croatiei este Dubrovnik- grupuri de insule care ofera plajei izolate si conditii foarte bune de cazare. La sud de Dubrovnik se afla statiunea Kaftat, are o configuratie mai aparrte: vegetatie mediterana, apa si stiluri arhitectonice diferite.

Grecia.

Litoralul estic Mediterana cuprinde trei mari regiuni din punct de vedere al amenajarii litorale:

Statiuni de traditie situata in zona litorala: Kalamata, Nafhtio;

Generatie noua in zona Muntelui Olimp: Paralia Katerini, Nei Pori;

Zona insulara:

- insula Creta cu statiunile: Lindos, Hios, Rhodos;

- insula Corfu cu statiunea: Kerkira;

- insula Lesvos cu statiunile: Thermi, Thassos, Sakinthos;

Litoralul estic mediteranean- Tarmul Marii Egee.

Turcia -fluxul anual de turisti atinge 10 milioane turisti; statiunile sunt moderne, bine amenajate, predomina hotelurile si vilele de 3, 4, 5 stele. Principalele statiuni: Kusadasi, Mamaris, Gonen, Cesme. Potentialul turistic este dublat de numeroase obiective turistice istorice si culturale: Troia, Efes, Pergam, Milet.

Antalya- capitala regiunii mediteraneene cu 1,5 milioane locuitori; 300 zile insorite/an, distanta destul de redusa fata de Marea Toros; predomina hotelurile de 4-5 stele. Sunt hoteluri tematice, centrul vechi al orasului este protejat; vestigii arhitectonice.

Litoralul sudic mediteranean-Tarmul african.

Tariile Magrebului reprezint principala arie receptoare de turisti (peste 70%); plaja insorita iarna, vestigii antice.

Tunisia- Coasta de Cristal- la potential natural se adauga potentialul potentialul antropic; numeroase monumente islamice, feniciene, romane. Statiunile: Sonse, Sidi Bon Said. In Maroc coasta mediteraneana este mai putin valorificat decat cea atlantica, amenajarea turistica dezvoltandu-se in imprejurimile orasului Tanger.

Litoralul Atlantic-Estic European.

Amenajarea turistica sunt prezente atat pe fatada estica a Atlanticului cat si pe fatada vestica cu un maxim de dezvoltare in peninsula Florida. Litoralul estic- cele mai importante amenajari pentru turism estival sunt cuprinse intre Gibraltar pana in zona fluviului Sena.

Sectorul sud-vestic- acesta apartine Litoralului spaniol si poarta numele de Costa de la Luz. Este o zona des frecventata de catre turisti marocan si portughezi; dintre statiuni amintim: Frontera, Rotta, Palos de la Frontera.

Litoralul nord-vestic spaniol- se desfasoara la nord de Punto de Santa Tecla pana la granita cu Franta; este o zona destinata fluxului nationali de turisti dintre care turistii internationali care ajung in zona mai numerosi sunt francezii.

In Portugalia turismul litoral este prezent pe toata Coasta Atlantica, insa in partea sud-vestica a tarii amenajariile este mai redusa predominand amenajariile de tip camping. Mai importante statiuni: Costa de Lisbora- numar ridicat de vizitatori.

Litoralul francez atlantic.

Se desfasoara la nord de Cap Higner si cuprinde mai multe sectoare:

1. Cote d Argent cu statiunile maritime vechi si foarte cunoscute: Biaritz, Arcachon.
2. Regiunea Aquitania pe o lungime de aproximativ 200km. Aceasta regiune este reprezentata prin dune de nisip de dimensiuni mari cu un peisaj unic cu un echilibru foarte fragil. In aceasta zona au aparut doar statiuni de mici dimensiuni.
3. Zona estuarului Girondend unde se remarca statiunea La Rochelle- centru medieval valoros si cel mai mare port pentru ambarcatiuni sportive.
4. Zona estuarului Loire -sudul peninsulei Bretania, aici au aparut pentru prima data statiunile bazata pe talasoterapie (=terapie cu ajutorul valurilor).
5. Zona estuarului Senei unde au fost amenajate cateva statiuni inca din secolul al XIX-lea: Dieppe, Trouville.

Peninsula Florida

Peninsula Florida beneficiaza de cateva atuuri:

climat subtropical

infrastructura de exceptie

principalul pol de atractie pentru turismul estival la Atlantic si Golful Mexic

Initial sezonul in Miami se limita doar la iarna, insa datorita numarului mare de populatie care s-a stabilit aici, datorita evolutiei modei, a filmarilor situatia a schimbat, sezonul principal ramane tot sezonul de iarna-temperatura 13-30ºC, precipitatii foarte reduse. Majoritatea turistilor vin aici pentru plaja Miami. Orasul Miami beneficiaza de o pozitie deosebita si in acelasi timp de un aeroport international clasificat ca fiind cel mai mare din punct de vedere al traficului de marfuri si cel de al 3 lea a numarului de pasageri. Portul Miami este cel de al 2 lea port marina pentru croaziera (3,2 milioane pasageri). Rata inchirieriilor a crescut cu 17% in ultimii 5 ani. Zona Miami include orasul propriu zis, plaja Miami, doua cartiere distincte (Mica Havana, Micul Haiti). Plaja se desfasoara pe 19km in estul orasului Miami si este vizitat anual de 10 milioane turisti; sunt aproximativ 20 mii de camere in unitati hoteliere si contribuie aproximativ 11 miliarde dolari la bugetul zonei + alte activitati sporturi nautice, scufundari, cumparaturi, teatre, restaurante.

Amenajarea litoralului romanesc

Primele stabilimente balneare au fost amenajate pe litoralul romanesc la sfarsitul secolului al XIX-lea in Techirghiol, Eforie N, Mangalia si in primele ani ai secolului al XX-lea la Mamaia, Constanta. Ulterior la baza dezvoltarii litoralului romanesc a stat un plan general de sistematizare organizarea fiecarei statiuni fiind influentata de microrelief, de configuratia tarmului, de dimensiunea plajelor, de retea de circulatie. In prezent capacitatea de cazare a litoralului nostru insumeaza 120 mii locuri din care 23% in Mamaia, 27% Neptun, Olimp, Saturn, 16% Eforie N, cu proportii mai reduse se inscriu celelalte statiuni- Eforie S, Costinesti, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Mangalia, Vama Veche, 2 Mai.

Unitatile de cazare la nivelul intregului litoral sunt 700 de localitati, 38%- unitati hoteliere. Acesta predomina in Mamaia- 84% din totalul locurilor de cazare, Jupiter 88%, Eforie Nord 59%, Neptun 42%. Pentru unitati de cazare extrahoteliere (vile, bungalouri, casute) sunt in statiunile: Costinesti (92%), Eforie Sud (78%), Venus (75%), Saturn (72%).

Categoriile de comfort:

-cea mai mare pondere de 55,5% au hotelurile de 2 stele;

-hotelurile de 3 stele reprezinta 16,5% (Mamaia 28%, Saturn 22%, Neptun 17%);

-numarul unitatilor de 4 si 5 stele este foarte mic doar 4,5%. Hotelurile de 4 stele: Magestic, Palas; in Venus-Carmen, Dana, Felicia; in Eforie Nord- Europa; in Costinesti:Voxa.

Date fiind conditiile diverse structurii de ansamblu a fiecarei statiuni este deosebita, insa exista cateva principii de baza comune tuturor: cele mai importante edificii arhitecturale sunt noile ansambluri hoteliere realizate prin gruparea unitatii de cazare cu capacitati intre 1000-1500 locuri prin organizarea comuna a unor teritorii mai mici.

Prima amenajare balneara din Mamaia dateaza din anul 1906 si reprezenta o punte de lemn care inainta in mare si avea pe o parte si pe alta cabine. In 1916 se trece la amenajarea statiunii propriu zis sunt nivelate dune de nisip, se construiesc casinouri, apar cateva vile particulare si hotelurile. Amenajarea statiunii au fost realizate marea ansambluri hoteliere organizate pe principiul separarii functiilor grupand o serie e servicii si instalatii tehnice. Hotelurile se desfasoara dealungul cordonului litoral dintre Lacul Suitghiol si Marea Neagra. Grupurile hoteliere sunt legate cu alei, spatii verzi si intercalate cu dotari comerciale si agrement. Decorarea ei cu diferite statui- opere al unui sculptor cunoscut.

Eforie de Nord: a luat fiinta in anul 1901 cand eforia spitalelor civile a construit aici un stabiliment de bai. Constructia incep sa se extinda dupa cnstruirea cailor ferate (Constanta- Eforie de Sud- in anul 1927). Abia dupa cel de al 2-lea Razboi Mondial Eforie de Nord a devenit o statiune de tratament- odihna. O lucrare de amploare a constatat in consolidarea si amenajarea falezei prin ziduri de sprijin cu rolul de a proteja tarmul. Faleza este construita pe 3 niveluri pe care exista vestiare, posturi de prim ajutor, alimentatie. Cel mai bine dotat hotel este Europa.

Eforie de Sud: este cea mai veche statiune de pe litoralul romanesc din anul 1892 cand un om de afaceri Ioan Movila construieste aici primul stabiliment balnear ( Baile Movila). In anul 1988 a fost declarat ca statiune (Carmen Silva). Faleza a fost amenajata intre anii 1956-1960. In cadrul planului de amenajare a Marii Negre dupa anul 966 s-a inceput amenajarea statiunii din zona de sud a litoralului ( Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn). Cea mai nordica dintre statiuni create este Olimpul, edificat intre anii 1970-1972. Aceasta statiune este formata din cateva unitati distincte ansambluri hoteliere cu niveluri putine si restaurante separate.

Ansamblul este compus din 5 hoteluri ( Arad-Galati- Sibiu-Craiova-Slatina). Dupa anul 1972 s-a realizat un alt ansamblu denumit anfiteatu care cuprinde 2 hoteluri cu mai multe niveluri. Acest nou ansamblu s-a impus inca de la inceput prin valorificarea maxima a teritoriului si prin aplicarea unor tehnologii noi in constructie.

Neptun: in aceasta statiune predomina hotelurile; calitatea plajei este deosebita. La sud de Neptun se afla statiunea Jupiter care beneficiaza de efectul mare-plaja- lac- statiune. Caracteristicile pentru statiune: pentru utilizarea falezei spre mare din punct de vedere arhitectonic sunt doua directii in care s-a dezvoltat ansamblurile construite: zona de faleza cu hotelurile orientate perpendicular pe tarm; o zona activa (comerciala); padurea Comorova unde sunt amplasate cateva unitati hoteliere. In interiorul statiunii cuprinde constructiile in general joase si cuprinde zone de vegetatie. Centru statiunii Jupiter este reprezentat de un mic lac artificial- Tismana in jurul caruia se grupeaza cele mai importante hoteluri complexe: Tismana, Magestic ambele constructii in stilul hanurilor romanesti (2 nivele, coridoare de acces, curti interioare).

Cap Aurora: inaugurata in 1 iulie 1973 este cel mai mare complex turistic de pe litoralul romanesc alcatuit de 10 hoteluri cu denumiri de pietre scumpe (Diamant, Opal, Onix, Cristal) din 8 restaurante, piscine, terenuri de sport. Terenul in care a fost construita statiunea este un platou care se termina cu o faleza abrupta; plaja reprezentata de o fasie inusta a necesitat importante amenajari. S-au amenajat zone de protectie, importante volum de pamant.

Venus: care dispune de un amplasament favorabil, elementul dominant al statiunii il constituie amfiteatrul natural larg deschis spre mare in jurul caruia se desfasoara o zona de casute si vile cu forme si directii variate. Constructiile inalte sunt mai putine si sunt asezate la limita sudica a statiunii. In statiune hotelurile au nume de femei.

Saturn: face legatura cu orasul Mangalia, ea are aspectul unei zone dens construite catre faleza si plaja, acestea fiind amenajata prin importante lucrari de terasament. Spre cordonul litoral statiunea este marcata cu blocuri inalte dispuse in evantai. In afara de unitatie hoteliere sunt doua sate de vecante (Dunarea si Delta). Cele mai noi unitati hoteliere sunt: Balada, Hora si Sirena.

Mangalia: reprezinta un oras in care functia turistica se impleteste cu cea comerciala si cu cea de tranzit. Unitatile hoteliere sunt mai putin numeroase, predomina constructiile cu 4 etaje. Exista hotelul numit President cu 4 stele. Este o statiune mai putin vizitata.

Vama Veche: reprezinta unitatea cea mai sudica din litoralul romanesc. Aici predomina unitatile de cazare extrahoteliere.

Amenajarea turistica a zonei montane

In amenajarea si organizarea turistica trebuie sa se tina cont de particularitatile cantitative si calitative ale tariilor si de determinariile acestora. Se cunosc din Literatura de Specialitate 3 tipuri de amenajare al spatiului montan:

1. localizarea periferica la periferia oraselor in apropiere masivelor montane cu conditii prielnice pentru practicarea sporturior de iarna;
2. localizare liniara pe culoarele naturale din zonele montane deservite de axele rutiere;
3. localizare terminala in zonele alpine (statiuni amenajate la altitudini mari);

Franta.

Are 2900km de partii pentru schi alpin din care 2500km sunt partii pentru schi fond, restul pentru schi plimbare. Cele mai renumite statiuni penru sport de iarna sunt: Chamonix, Chamuosse, Meribel. Toate statiunile dispun de 1085 de parti de schi alpin revenind in medie 7,5m de partie /loc de cazare. Conceptia franceza de amenajare alpina se remarca prin dezvoltarea unor statiuni create peste limita de locuire permanenta in locuri care permit practicarea sporturilor de iarna. Principalele trasaturi cele acestei politici unt urmatoarele:

activitatea brutal grefata pe un mediu uman nepregatit;

capitalul provine in mare parte de la finantatori parizieni, exterior regiunii;

aparatul legislativ a permis achizitionarea domeniului funciar necesar deseori in favoarea populatiei indigene mai putin asociata in amenajarea acestui spatiu.

Instalatiile din statiune sunt destinate satisfacerii in primul rand a unei clientele de lux sau clientelei internationali.

Statiuni dezvoltate in acest stil este: Alpe D'Huez (Insula de Soare)- situata in 1869m; se numeste Insula de Soare pentru ca sunt 300 de zile insorite/an si 7,5 ore de soare/zi; in luna decembrie 11 ore soare/zi in aprilie. Suprafata totaa este de 10 mii ha, sunt 245 km de partie, 30km de trasee de drumetii de iarna, statiunea este dotata cu tunuri de zapada. In aceasta statiune se gaseste cea mai lunga partie beagra din lume;84 de instalatii pe cablu care asigura ascensiunea 98000schiori/ore.

Planurile de amenajare a Alpilor Francezi in perioada actuala s-au materializat in aparitia unor statiuni climaterice orientate pentru sporturile de iarna. O prima generatie de astfel de statiune s-a dezvoltat oarecum spontan avand ca nucleu localitati agropastorale existente. Aceste statiuni sunt localizate aproximativ 1000m altitudine pe terase sau pe fund de vale cu un spatiu schiabil care se extinde pana la 1500m. Cea mai veche statiune din aceasta categorie este Chamonix locul in care s-a desfasurat prima data Olympiadele de iarna din anul 1921. Este dominata de Mount Blanc, este asezata aproximativ 1035m altitudine cu posibilitati de extindere a domeniului schiabil pana la 3800m. Sunt 150km de partii de schi din care 42km pentru schi fond+ alte activitati sportive.

Dezvoltarea acestei statiuni a fost impulsionata si de pozitia sa si de dezvoltarea infrastructurii cailor de transport. Prin statiune trece un drum national N205 prelungire a autostrazii alpiilor, se afla intrarea in tunelul in Mount Blanc, existenta unei cai ferate.

Austria.

Ea se bazeaza pe principii diferite de cel al Frantei. Omul ca locuitor al muntelui este in centrul politicii de amenajare. S-a dezvoltat astfel un turism care a plecat de la nodurile satesti bine populate. Aceasta politica are cateva caracteristici: turismul se integreaza in armonie cu economia traditionala pe care statul o protejeaza. Echipamentele se multiplica datorita initiativelor publice sau private, insa raman sub controlul colectivitatii locale. Turismul este o activitate de care beneficiaza marea majoritate a populatiei locale. In acelasi timp turismul are in vedere pastrarea nealterata a mediului natural si cultural. In Austria notiunea de sporturi de iarna cuprinde topoganul, patinajul pe 35 de patinioare artificiale, schibovul. Austria dispune de 1050km de partii pentru schi alpin; 9500km de partii pentru schi fond/schi plimbare. Cele mai renumite statiuni montane pentru practicarea sporturilor de iarna; Innsbruck, Kitzbuhel si Seefeld. Ele dispun de 293 partii pentru schi alpin (795km) cu o medie de 12,6m partie/loc cazare, precum si 869 km partii pentru schi fond. In prezent Austria ofera 1 milion de paturi in sezon de iarna; 1,3 in sezon de vara. Ocuparea medie se apreciaza ca fiind intre 20-30% care insa nu impiedica cresterea continua a capacitatii de cazare in special la hotelurile de 4 stele.

Innsbruck-ul este un important centru economic din regiunea Tirol; este orasul organizatori a doua jocuri olympice. Regiunea de schi din Innsbruck cuprinde mai multe statiuni: Axamner, Ghetarul Stubai. Dezvoltarea acestei statiuni a fost impulsionata de dezvoltarea centrului urban.

Elemente distincte ale acestei statiuni este capacitatea mare a schi lifturilor, posibilitatzea de a schia intreg anul pe ghetar.

Elvetia.

Acolo unde peisajul alpin ofera prin altitudine si forme specifice un mare potential de atractivitate turistice. Datorita altitudinii mari exista sectoare cu zapezi permanente fapt ce favorizeaza practicarea schiului si vara pe ghetar. Elvetia dispune de aproximativ 1800km de partii pentru schi alpin si 1000km pentru schi fond/schi plimbare.

Cele mai renumite statiuni pentru sporturile de iarna: Davos, Crans Montana, St. Moritz, Zermatt. Toate acestea dispun de 312 partii de schi alpin (1280km), cu o medie de 10,2m de partie/loc de cazare, peste 386km partii pentru schi fond/ schi plimbare. Pe prima loc ca lungime a partiilor de schi alpin (350km) si schi fond (150km) se afla statiunea St. Moritz se condata de statiunea Davos cu 300km de partie pentru schi alpin, 75km pentru schi fond.

Regiunea Davos-Klosters cuprinde mai multe statiuni si este axata pe cele doua orase Davos si Klosters. Orasul Davos gazduieste numeroase evenimente sportive (tenis) in 250km de partie, 51 de instalatii de transport pe cablu, sunt partii cu grad de diferite dificultate (gradinite, scoli de schi). Cea mai lunga partie are 14km.

Italia.

Turismul montan s-a dezvoltat mult mai tarziu si nu cunoaste aceeasi amploare ca si in Franta. Un punct forte in amenajrea acestui spatiu montan il constituie dezvoltarea cailor de comunicatii, accesibilitatea acestuia, numeroase cai rutiere care fac legatura cu tariile vecine peste alpi. In profil teritorial se remarca ragiunea alpilor dolomitici cu altitudini de 3400m, unde masivele montane sunt calcaroase oferind si posibilitati de practicare a altor sporturi. Italia dispune de 1350km pe schi alpin, 1400km de partie pentru schi fond/schi plimbare. Cele mai renumite statiune pentru sporturile de iarna sunt: Cortina d Ampezzo (1956 Olimpiada sporturilor de iarna), Courmaye, Cervinia Bormio. Toate aceste statiuni insumeaza 260 de partii alpine cu o medie de 8,2m de partie /loc de cazare, 195km de partie pentru schi fond si schi plimbare.

Alpi Lombardiei: cea mai importanta statiune este Bormio cu o capacitate mare de cazare si scoli de toate categorii. In aceasta regiune s-au dezvoltat si alte activitati mai moderne: Merano, Trento.

In Cehia si Slovacia-care dispun de conditii climatice si de relief asemanatoare cu cele a Romaniei a fost elaborat un proiect de clasificare a bazelor montane de schi in trei mari categorii:

1. baze de schi de importanta internationala;
2. baze de schi de importanta nationala;
3. baze de schi de importnata zonala si locala;

Capacitatea totala a statiunii este corelata cu suprafata domeniului schiabil si cu numar de vizitatori. Astfel limita inferioara pentru o statiune de categoria 1 este de 2000 de paturi iar raportul optim intre numarul turistilor cazati in statiune si cei care vin in tranzit este de 70/30. In bazele montane schiabile gradul incarcarii suprafetelor variaza intre 7-10persoane/ha. La bazele de cazare din categoria 1 si 2 se recomanda instalarea cel putin a unui mijloc de urcare care sa indeplineasca si functia de transport pentru zonele mai inalte in special in perioada de vara, atunci cand doar la altitudini mai mari exista zapada suficienta pentru practicarea sporturilor de iarna. Aceasta reglementare permite prelungirea sezonului alb exercitand o influenta pozitiva asupra situatiei economice a statiunii. In cazul Cehiei si Slovaciei utilizarea tunurilor de zapada devina obligatorie pentru bazele de schi extinzandu-se durata sezonului de schi. Zapada compacta prelucrata de tunuri de zapada este diferita de cea naturala si prezinta 2 avantaje:

zapada compacta este mai stabila si are o durata de utilizare mai mare;

cantitatea zapezii compacte poate fie de doua ori mai mica decat in primului caz.

Acoperirea cu zapada artificiala a partiilor se utilizeaza in special pentru suprafete de start si punctele de plecare a schiorilor si pentru acoperirea locuriilor uzate pentru traseele montane de schi. Alaturi de traseele montane schi in bazele montane se constuiesc amenajari si pentru alte tipuri de sport ( patinioar naturale, trasee pentru pentru saniute) si de asemenea obiectivelor pentru odihna ( solarii, innot, sauna). La construirea obiectivelor de cazare au prioritate hotelurile cu camere de tip apartament cu o suprafata intre 25-90 mp, destinate familiilor.

Norvegia

S-a lansat pe piata europeana a sporturilor de iarna prin dezvoltarea catorva statiuni dotate la exigentele mariilor concursuri internationale. Nivelul de instruire si de invatare a schiului in Norvegia este foarte ridicat. La dispozitia turistilor exista o intreaga retea de linii de comunicatii care leaga partii, scoli de schi, unitatile de agrement. Una din statiune de schi alpin este Vost, Heilo (cea mai mare statiune) iar caracteristicile pentru cea din urma este faptul ca toate hotelurile, restaurantele, bazele de agrement sunt asezate compact si asezarea acestora consuma foarte putin din timpul turistilor. Cele mai vechi statiuni este Lilehamer- statiune care a gazduit jocurile olympice de iarna in 1995.

In Suedia conceptia generala de dezvoltare a sporturilor de iarna urmareste diversificarea agrementului si oferirea de vacante combinate. Dintre statiuni mai cunoscute situate la nord de Stockholm sunt: Iare, Ternavi, Selen. In Suedia este frecventa acordarea de legitimatii contra unei sume da dreptul la vizionari fara plata: acces gratuit in muzeele din capitala. Legitimatia Stockholm se ofera din 1994 in patru variante la pret de 50 de Coroane Suedeze. Legitimatia Malmo se ofera pe trei zile si costa 30 de coroana.

In Bulgaria au fot fortificate trei statiuni de valoare europeana: Borovet, Pamporovo, Vitosa. Echiparea acestora s-a facut la nivelul statiunii similare din Alpi in colaborare cu firme franceze, austriece de profil.

Politici internationale in domeniul amenajarii si echiparii turistice a muntelui.

Din analiza experientei internationale in domeniul valorifiarii potentialului turistice montan si dezvoltarea sporturilor de iarna s-au desprins cateva aspecte:

tariile europene (Franta, Elvetia, Italia, Austria, Bulgaria) depune eforturi pentru amenajarea spatiilor montane pornind in amenajarea turistice a muntelui de la o conceptie proprie care pune in valoare resursele naturale si traditia in scopul atragerii clientelei si sporire rentabilitatii;

preocuparea organizatorilor de a sigura activitatea non-stop in toate anotimpurile prin: folosirea tunurilor de zapada, dotarea statiunii cu partii din material plastic, extinderea schiului pe iarba, practicarea pescuitului si asigurarea unei oferte de sezon extrem de variat. Cele mai solicitate statiuni sunt cele cu profil complex: tratament, cura, sport de iarna. A fost depuse eforturi pentru a asigura turistiilor posibilitatea servirii mesei chiar in domeniul schibil. Foarte cautate sunt sejururilede sport de iarna combinate cu cursuri de limbi straine, gradinite sau scoli de schi.

Amenajarea spatiului montan.

Indicatori sintetici in amenajarea turistica a spatiului montan.

Din seria de indicator primari (lungimea partiilor, latiea partiilor, panta, capacitatea optima a partiilor de schi, capacitatea partii in raport cu instalatiile de transport, debitul partiei, capacitatea instalatiilor de transport pe cablu) se pot calcula o serie de indicator sintetici si de corelatie care definesc calitatiile unei statiuni montane pentru practicarea sporturilor de iarna. Unul dintre indicatori este:

capacitatea caracteristica a mijloacelor de transport pe cablu (Cc)- aceasta ofera imaginea reala a potentialului instalatiilo in functie de conditiile concrete ale zonei in care sunt amplasate si reprezinta produsul dintre capacitatea orala (Q) si diferenta de nivel a tuturor instalatiilor (ΔH)

Cc=QxΔH

- indicator privind accesul la instalatiile de transport pe cablu calculat dupa formula A=L/Np unde L-lungimea instalatiilor de transport pe cablu

Np- numar locurilor din retea de cazare

gradul de satisfacere a cererii turistice (Cs) se calculeaza raportand capacitatea instalatiilor pe cablu raportat la numarul locurilor din reteaua de cazare.

Cs=Q/Np

Operational pe plan mondial valoarea este de 1,25.

lungimea instalatiilor mecanice de urcat (LT) si exprima gradul de mobilitate al turistilor in cadrul domeniului schiabil. Capacitatea orara a instalatiilor mecanice de urcat (CH) indica numarul maxim de persoane ce pot i transportate pe partie. Din punct de vedere al gradului de dotare poate fi apreciat potentialul statiunii: Ps=QxΔH/Np in care:

Np- numarul locurilor de cazare;

Q- capacitatea instalatiilor pe cablu;

ΔH- diferenta de nivel;

Conform practicilor internationali se considera ca o statiune montana ofera posibilitatea bune pentru amenajari atunci cand indicele de capacitate al zone schiabile este de 0,5-0,9 persoane/loc de cazare in sejur si intre 1-1,8 in wekend. Capacitatea de cazare necesara domeniului schiabil (Np) intr-o statiune pentru practicarea sporturilor de iarna se calculeaza raportand numar de turisti la produsul dintre doua coeficienti: Np=Nt/KoxKs unde Ko- coeficient de influenta a weekendului pentru zile lucratoare Ko=1

Ks- ponderea schiorilor in totalul turistilor;

Amenajarea turistica in Romania

Amenajarea turistica a zonei montane a inceput in secolul al XX-lea anul 1936 fiind cel in care s-a infiintat oficiul national de turism. Masivele montane care s-au bucurat de cea mai mare atentie sunt: Bucegi, Piatra Craiului, Ciucas, Postavaru, Fagaras, Ceahlau, Parang, Cindrel. In Masivul Cindrel a luat nastere prima statiune montana din Romania- statiunea Paltinis. In anul cel dupa cel de al doilea Razboi Mondial si mai ales in ultimele decenii alaturi de statiune mai vechi se impun unele noi: Poiana Brasov, Semenic, Borsa, Stana de Vale, Durau. Eforturile se concentreaza in directia dezvoltarii intensive a turismului de munte in scopul cresterii competivitatii pe plan international. Prioritar s-au dezvoltat statiuni pentru practicarea sporturilor de iarna din arealul Poiana Brasov, Valea Prahovei, statiunea Poiana Brasov, Sinaia, Predeal fiind echipate cu partii pentru schi alpin si schi fond, mijloace de transport pe cablu.

In tara noastra, conditiile naturale deosebite, alaturi de alti factori, au determinat dezvoltarea a trei statiuni - Poiana Brasov, Sinaia si Predeal -care concentreaza (pe un areal de circa 150 km²), 63% din capacitatile de cazare existente in statiunile de munte romanesti, 70% din totalul partiilor amenajate si a instalatiilor mecanice de urcat si 40% din circulatia turistica din zona montana, respectiv, 52% din sosirile de turisti straini. Pentru practicarea sporturilor de iarna, aceste statiuni dispun de o oferta satisfacatoare cerintelor turismului international. Deficientele semnalate in statiunile mentionate se refera la: a) diversificarea redusa a unitatilor de cazare si de alimentatie publica; b) insuficienta dotarilor de agrement (culturale, sportive etc); c) calitatea si pregatirea personalului si a serviciilor prestate; d) prezenta unui valoros domeniu schiabil, insa necompetitiv - ca lungime, latime si varietate a partiilor -cu cel al altor statiuni europene; e) insuficienta instalatiilor mecanice de urcat, ca lungime, capacitate orara, diversificare etc; f) intretinerea defectuoasa a partiilor de schi si slaba lor iluminare.

Turism montan pentru practicarea sporturilor de iarna se realizeaza si in numeroase alte statiuni din tara noastra unde, in decursul timpului, a fost amenajata o baza materiala adecvata, dar de mai mica amploare, comparativ cu cele trei statiuni amintite, intre aceste statiuni, mai importante sunt: Paltinis, Semenic, Borsa, Durau, Stana de Vale, Lacu Rosu, Busteni Balea s.a. Dotarile din aceste statiuni le recomanda pentru turismul intern cu perspective - in perioada 1998-2010 - de a fi lansate in turismu international prin amenajarea valorosului lor potential natural.

Principalele obiective ale strategiei dezvoltarii turismului montan in Romania

valorificarea superioara, stiintifica, a potentialului turistic al intregului lant carpatic;

- dezvoltarea statiunilor existente si crearea altora noi, echiparea lor cu dotari de baza materiala de cazare, alimentatie publica si agrement in scopul desfasurarii activitatii turistice in tot cursul anului;

- extinderea colaborarii si cooperarii cu firme specializate din tarile vecine si din tarile alpine pentru realizarea in comun a unor dotari de baza materiala si atragerea de noi segmente ale cererii turistice; includerea Romaniei in circuite turistice mondiale;

- diversificarea ofertei de programe turistice in scopul cresterii incasarilor; atenuarea sezonalitatii activitatii de turism;

- cresterea volumului incasarilor, in special la incasarile valutare, sporirea eficientei economice a turismului montan.

Organizarea spatiului turistic in perimetrul ariilor protejate

Organizarea parcurilor nationale si naturale reprezinta nu numai o sarcina sociala ci un important mijloc de valorificare a unor atractii turistice cu caracter de unicat. In perioada actuala conservarea si protectia naturii are un dublu obiectiv. Pe de o parte protectia naturii fata de efectele evolutiei societatii contemporane care au determinat un proces de distrugere a mediului ueori cu implicatii grave asupra echilibrului biologic al Pamantului, iar pe de alta parte de a proteja cadrul natural pentru a-l pune la dispozitia oamenilor pentru odihna si recreere. In ceea ce priveste definirea si terminologia existenta in perimetrul ariilor protejate, notiuniile difera de la o tara la alta. Ele apar sub diferite nume: rezervatii protejate, zone naturale protejate, peisaje protejate.

Principalul element de diferentiere fiind date de folosintele lor, de gradul de protectie si de accesul vizitatorilor.

Parcul national este definit ca un areal relativ unde unul sau mai multe ecosisteme nu sunt alterate de exploatarea umana si unde speciile de plante si animale, aspectele geomorfologice si de habitat sunt de un interes stiintific educativ si recreativ deosebit unde autoritatea cea mai competenta a tarii a luat masuri de prevenire sau eliminare a oricarei exploatari sau locuirii intregului areal unde vizitatorilor este permis accesul in conditii speciale pentru scopuri de cercetare, educative, culturale sau recreative.

Parcurile naturale au fost organizate mai tarziu, crearea lor fiind determinata de ascensiunea turismului, ele reprezentand primul concept penru a proteja elemente de flora si fauna amenintate. Parcurile naturale desemneaza un teritoriu de o frumusete aparte care grupeaza o serie de atractii turistice respectiv fenomene naturale deosebite, monumente istorice sau de arta, elemente de etnografie care fara a prejudicia echilibrul natural servesc recrearii populatiei. Aceste definitii pun in evident cele 2 functii fundamentale ale parcuriilor naturale si nationale: fuctia stiintifica de conservare a resurselor naturale si functia uristica de satisfacere a nevoilor culturale, de odihna si de recreere a oamenilor. Idea organizarii parcurilor nationale a aparut in prima faza in tariile dezvoltate din punct de vedere industrial. In timp suprafate amenajate s-au extins astfel ca in prima parte a secolului al XXI-lea la Organizatia Natiunilor Unite era in regiune 2600 de parcuri nationale, naturale sau rezervatii naturale echivalente acoperind un areal de 4 milioane kmp in 124 de tari.

In Europa primul parc national a fost edificat in Anglia la incputul secolului al XX-lea. In prezent in aproape toate tariile europene s-a amenajat astfel de parcuri. Cele mai numeroase sunt in Rusia (110 parcuri) pe o supafata de 7,8 milioane ha.

Suedia are 19 parcuri nationale pe o suprafata de 600 mii ha, Norvegia 16 paruri naturale pe 500 mii ha, Marea Britanie 10 parcuri nationale cu o suprafata ce are o pondere de 10% din suprafata totala, Franta are 6 parcuri nationale, Germania are 771 parcuri si rezervatii naturale cu o suprafata de 1,7 milioane ha reprezinta 8% din teritoriu.

In cele mai multe tari sistematizarea turistica a parcurilor are in vedere divizarea teritoriilor in trei zone in functie de care se realizeaza construirea retelei de drumuri de acces si amplasamentele bazei materiale turistice:

zona sabatica constituie rezervatie naturala propriu zisa care protejeaza global flora, fauna si peisajul fiind supusa unui regim restrictiv activitatii umane care se limiteaza numai la cercetarea stiintifica;

rezervatia integrala denumita tampon, mai extinsa in suprafata inconjuratoare rezervatii stiintifice asigurandu-i o protectie ecologica. Ea este supusa unui regim restrictiv insa nu exclude unele activitati umane chiar si economice insa limitate. In cadrul acestei zone se amenajeaza alei pentru circulatie si baze de cazare;

zona pre-parc este constituita in jurul parcurilor cu scopul de a pune la dispozitia vizitatorilor acelasi obiective naturale carora li se aplica o reglementare stricta. In zona preparc se desfasoara diferite activitati umane, ea cuprinzand cea mai mare parte a dotariilor turistice serviind ca zona de receptie a fluxuriilor turistice asigurand circulatia lor ordonata in parc. In interiorul parcurilor nationale si naturale activitatiile umane sunt supuse unui regim special, sunt interzise: exploatariile miniere, forestiere, vanatul si pescuitul, pasunatul, este liitata construirea cailor de comunicatii si in general se evita tot cea ce ar duce la ruperea echilibrului ecologic. Sunt permise unele actiuni legate de organizara turistica: edificarea baei materiale, marcarea unor trasee, practicarea unor sporturi, ehitatie, canotaj, schi si cercetarea stiintifica.

Aceste principii sunt valabile in parcurile protejate cu suprafata mai mici din Europa, Australia, Oceania, Canada si America de Sud.

Parcurile nationale din Africa permit si unele activitati de vanatoare, unele parcuri din Asia permit organizarea unor mici asezari de cult (Japonia) sau asezari balneare (India si Vietnam).

Parcurile nationale nord Americane ocupa suprafata intinse si au un rol preponderent recreativ sustinut de un turism intensiv. Amenajarea turistica a parcuriilor nationale si naturale variaza de la o tara la alta, aceste fiind determinate de specificul obiectivelor, legislatia existenta.

Dotariile turistice cuprinde in general baze de cazare diversificate (terenuri de campare, corturi, refugii, tabere pentru tineret), baze de alimentatie publica (restaurant cu specific, chioscuri, cofetarii) mici magazine pentru comert adecvat, instalatii sortive, partii de schi, pista de patinaj.

Indiferent de gradul de dotare al acestor parcuri fiecare dintre ele trebuie sa aiba un echipament de baza constituit din instalatii sanitare aflate in tot cuprinsul parcului, poteci marcate, locuri de odihna si amenajare pentru vizitarea diferitelor obiective. Cu prilejul conferintei mondiale a turismului desfasurate in Indonezia in 1992 s-a pus in discutie pentru prima oara capacitatea de suport a mediului. Aceasta reprezinta gradul e rezistenta al unei destinatii turistice fata de tipul de turism in functie de calitatiile mediului fizic, social si cultural si de beneiciile dezvoltarii si economice. La baza capacitatii de suport a mediului stau o serie de obiective intre care: pastrarea diversitatii naturale si culturale, exploatarea durabila a patrimoniului turistice, planificarea activitatii turistice, consultarea specialistilor in domeniu, utilizarea personalului pregatit.

Pentru evaluarea capacitatii de suport specialistii au implementat o metodologie care cuprinde 5 etape:

analiza politicii manageriala care raspunde nevoilor si asteptariilor manageriale resurselor si turismului;

analiza obiectivelor resurselor ecoturistice prin care se verifica daca zonarea este adecvata, daca sunt conflicte, daca ele pot fi;

modificarea sau imbunatatirea utilizarii resursei care implica protectia unor noi obiective prin care sa se aduca imbunatatiri;

identificarea factoriilor biofizici, ecologici si sociali care influenteaza caracterul recreational al resursei din punct de vedere cantitativ/calitativ;

determinarea capacitatii de suport al resursei;

Organizarea turistica a spatiului urban.

Spatiile urbane sunt cele care concentreaza obiective turistice de factura culturala: muzee, case memoriale, monumente de arta. Concentrarea obiectivelor de factura culturala in mariile orase a facut din acestea noduri de convergenta ale fluxuriilor turistice. Orasul ca principal beneficiar al dezvoltarii tehnico-materiale vine in intampinarea fluxuriilor de turisti si punerea dispozitiei acestora mijloacelor moderne de acomodare.

Spatiile urbane se caracterizeaza prin legaturi facile cu exteriorul si in plus in cea ce priveste mijloacele de informare si comunicare. Toate acestea fac din centrele urbane un punct de sprijin in cea ce priveste turismul cultural. Insa la definitivarea actului turistic contribuie in afara obiectivelor culturale si o serie de factori endogeni sau exogeni care determina conturarea unor arii specifie pentru turism. Concentrariile de populatii, stresul cotidian, lipsa miscarii si efectele negative ale poluarii chimice si sonore determina conturarea pe spatiul urban a unor arii specializate pentru distractie si recreere asa numita zona turistica intraurbana. Relatia dintre tipuriile de turism si spatiul geografic este deosebit de flexibila. Pe acelasi teritoriu se pot practica mai multe tipuri de turism, selectivitatea apartinand resurselor atractive din perimetrul dat. Nevoia de recreere dar si bugetul limitat de timp determina un turism de weekend sau deplasarile mai scurte la gradinile botanice, muzee, parcuri. Oferta turistica a orasului cuprinde elementul de ordin cultural generand, obiectul de ordin recreativ care genereaza turismul de recreere si agrement, elementul balnear generand turismul balnear.

In afara acestor tipuri de turism se practica urmatoarele tipuri de turism:

turism de reuniuni ( afaceri si congrese)- necesita facilitati adecvate specificului activitatii +servicii turistice. Participantii utilizeaza o gama larga de servicii turistice oferite de unitatile hoteliere si alimentatie publica si folosesc mijloc de distractie si de agrement.

turism tehnic si stiintific- presupune vizitarea cu caracter de documentare sau schimb de experienta a unor obiective de factura economica (turism tehnic sau a unor institute de cercetare, observatoare astronomice) caz in care vorbim de turism stiintific.

turism de cumparaturi-shopping tourism-ul- spatiul urban devine atractiv pentru numerosi turisti rezidenti sau nerezidenti atunci cand anumite produse se pot achizitiona in conditii mai avantajoase fie ca preti fie ca si calitate.

turism de tranzit- de vizitare- este specific oraselor mari cu obiective turistice. Acestia sunt amplasate in zona centrala. Prezenta obiectivelor culturale grupate in nucleul central al oraselor devine o sursa de atractie pentru numerosi turisti. Volumul turistilor depinde de valoarea obiectivului sau grupului de obiective solicitate pentru vizitare.

Nuclee de convergenta ale fluxului turistic cultural in spatiul urban.

Centrele istorice.

Cartiere cu specific.

Monumentele reprezentative.

Centrul istoric: dincolo de definitia data de urbanisti centrului istoric, partea cea mai veche din oras, locul initial din care a inceput sa se dezvolte orasul acesta devine partea cea mai cautata de turisti pentru satisfacerea nevoii de cunastere si imbogatire spirituala. Centrul istoric se bucura de consideratia locuitoriilor, acestea fiind considerat de multe ori un simbol al orasului respectiv, el fiind reconstruit primul in caz de distrugerea orasului. Exemplu Varsovia- centrul vechi al orasului este refacut in totalitate dupa razboi, pentru ca in timpul razboiului acest oras a fost distrus complet. Minsk din Belarus reconstruit in totalitate dupa cel de al doilea Razboi Mondial, cand a fost distrus in proportie de 80%. Traiau 300 mii de evrei. Arhitectura centrului vechi este deosebita, existand in majoritatea situatiilor strazi inguste, intortocheate cu diferite amenajari la parterul cladiriilor. Stockholm are centrul istoric denumit Gamla Stan desfasurat pe trei insule. Cladiriile au un aspect deosebit.Geneva unde dealungul strazilor sunt cladiri vechi dintre care unele mai pastreaza insemnale ale vechilor hanuri. Kremlin centrul istoric fortificat al Moscovei cu ziduri de caramida rosie aparate de tunuri. In Piata Rosie sunt: Palatul Cramlinului, Biserica Adormirii Maicii Domnului. Lubeck oras inscris in Patrimoniu Universal in anul 1987 care se remarca prin arhitectura gotica si utilizarea tehnicii aplicarii caramizilor false pe case sau pe tunurile bisericii. Praga cu un centru istoric inclus in Patrimoniu Universal. Orasul s-a dezvoltat in jurul unei fortarete dealungul raului Valtava. Cea mai veche parte a orasului cuprinde trei cartiere istorice: Orasul de Jos cu stradute intortocheate si inguste; Orasul Vechi; Orasul Nou construit incepand cu secolul al XIV-lea de catre Carol al IV-lea dupa reguli urbanistice.

Cartierele cu specific: sunt evocate in numeroase ghiduri turistice si reprezinta componente de baza in creionarea imaginii turistice a orasului; cartiere comerciale, etnice, cartiere ale artistilor. Dintre cele mai cunoscute cartier cu specific amintim: Cartierul Montmartre (Paris) loc de intalnire a artstiilor si Cartierul Montarnasse in care au trait la inceputul secolului al XX-lea Picasso si Hemingway. In Paris exista Cartierul Marais-cartierul al magazinelor de arta, La Defese- cartierul afacerilor.

Cartierele care au apartinut grupuriilor etnice, numeroase sunt fostele cartiere evreiesti care se remarca unele dintre ei prin functia comerciala. Exemplu Juderia in Cordoba care pastreaza elemente medievale prin strazi inguste, pastreaza unele din putinele edificii religioase evreisti.

Alte cartiere sunt interesante prin mesajul prin care o transmit exemplu Bygdoy in Oslo care adaposteste 50 de muzee, clubul barcilor, M. Fram, M. Marinei Norvegiene.

3. Obiectivele turistice simbol: exista edificii de diferite categorii istorice, religioase, moderne care conduc la consolidarea imaginii orasului. Insa exista edificii simbol, embleme ale oraselor: Turnul Eifel; Sirena (Cpoenhaga); Statuia Libertatii (New York); Palatul Parlamentului din Bucuresti.

Prognoze in Turism.

In procesul conducerii unei unitati turistice moderne prognoza reprezinta un instrument indispensabil, procesul de prognozare reprezinta activitatea desfasurata in vederea determinarii evolutiei si proportiilor finale ale unui fenomen turistic pe termen scurt (mai putin de 5 ani), mediu ( intre 5-10 ani) sau lung ( peste 10 ani) pe baza examinarii manifestariilor sale din trecut. Desfasurarea procesului de prognoza presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

a.       stabilirea obiectivelor- se stabileste tipul de previziune, parametrii urmariti si in functie de acestea determina bugetului necesar;

b.      presupune stabilirea necesarului de date si informatii pe baza carora se a efectua prognoza. Aceste date si informatii se grupeaza in trei categorii majore:

date si informatii cu caracter politic, importante mai ales in turism international care desemneaza ansamblul relatiilor sociale care influenteaza activitatea cu profil turistic (existenta unor conventii, regimul vizelor, tipul de relatii existente), caracter economi acesta reliefeaza atributele economice ce determina cererea turistica intr-o anumita zona (caracteristici demografice, nivelul de trai, infrastrutura, servicii), informatii referitoare la activitatile turistice care exprima fenomenele prezente si de perspectiva (factorii obiectivi si subiectivi ai cererii turistice, suportul material al cererii de profil, avolutia raporturilor dintre cerere si oferta).

In paralel cu actiunea de colectare a datelor se vor stabilii tehnicile si metodele de estimare a caracteristicilor investigate precum si gradul e certitudine oferit de informatii culese. Acest grad de certitudine poate fi alterat prin modificari ale legislatiei sau prin erori in cea ce priveste modalitatea de colectare a acestor informatii.

c.       ierarhizarea valoriilor si informatiile obtinute in functie de importanta pe care o au pentru studiul respectv. Aceasta operatie presupune acordarea unui punctaj pentru fiecare caracteristica imparte pentru a se putea aprecia valoarea turistica a ofertei proprii in comparatie cu oferta concurentiilor. Cu cat o oferta concentreaza un numar mai ridicat de factori de atractie (relief, elementul geologic, pozitia in teritoriu, facilitati de transport, baza de cazare) si cu cat gradul de atractivitate al acestor factori individual este mai mare cu atat potentialul turistic al ofertei proprii se impune in fata ofertelor concurente.

Numarul elementelor care caracterizeaza gradul de atractivitate al ofertei proprii nu va fi limitat ci va fie in functie de marimea si caracteristicile pietei turistice pe care va fi lansata oferta proprie. Punctajul care se acorda va avea o valoare relativa conferita de cererea turistica si de parametrii ofertei concurente.

d.      selectarea metodelor de previziune- fiecare dintre metodele si tehnicile de prognoza au o serie de avantaje si de restrictii. Aplicarea unei metode trebuie sa aiba in vedere scopul vizat, dimensiunile si caracteristicile pietei cercetare, gradul de axactitate si siguranta pe care il solicita studiul si informatiile si datele statistice de care dispune cercetatorul.

Principalele metode de previziune.

Extrapolarea analitica: aceasta permite calcularea tendintei dinamicii unei serii de date statistice pornind de la manifestarea acestora in trecut si cautand determinarea valoriilor viitoare a acelorasi indicator. Aceasta metoda porneste de la idea ca variabila cercetare, numar de turisti, volumul incasarilor in turism va evolua in perspectiva pe baza acelorasi factori si cu un nivel de intensitate comparabil celui din perioada anterioara. Aceste particuaritati determina utilizarea acestor metode in special pe termen scurt, perioada in care comportamentul turistilor se modifica relativ putin. Ea nu este eficienta pentru intervale de timp semnificative deoarece in cadrul pietei turistice sunt numeroase schimbari si nu exista certitudinea mentinerii acelorasi conditii. Aceasta metoda trebuie evitata cand vrem o metoda sigura.

Metoda analogica (covariatiei) este o tehnica utilizata in realizarea prognozelor pe termen scurt si mediu. Aceasta tehnica permite determinarea evolutiei previzibile a unei serii statistice pe baza cunoasterii evolutiei uneia sau mai multe serii statistice fata de care se gaseste intr-un raport de cauzalitate directa. Fenomenele turistice a caror evolutie se urmareste cuajutorl acestor metode sunt variate datorita multitudinii raporturilor de dependenta care se stabilesc intre fenomne turistice aflate in raport de cauzalitate. Exemplu raportul dintre durata medie a unui sejur turistic si durata medie a concediilor; raportul intre gradul de utilizare a unei statiuni si investitiile efectuate in infrastructura.

Metoda corelatiei care defineste legatura existenta intre doua fenomene sau doua caracteristici ale unui fenomen exprimate numeric. Exemplu corelaia intre umarul turistiilor si numarul de nopti cazare realizate de acestia intr-o unitate de timp se calculeaza:

Nc=Nt x numarul innoptarilor

Corelatia poate sa fie simpla, multipla sau partiala.

Corelatia multipla exprima legatura dintre mai multe caracteristici variabile si o caracteristica rezultativa. Relatia care sta la baza acestei corelatii ia forma unei functii liniare in care rezultanta este o suma de alte variabile:

y= a1x1+a2x2+.+anxn unde

y- beneficiul realizat

a- numarul turistilor

x- tariful de cazare

n- numarul unitatilor

Corelatia partiala exprima raporturile care se stabilesc intre mai multe variabile prin excluderea sau adaugarea influentei uneia dintre ele. Exemplu determinarea incasariilor din sejur inregistrate la nivelul unei statiuni turistice in functie de marimea fluxuriilor turistice, de incasariile din cazare/turist/zi si de cheltuieli.

Insumarea aceasta este utilizata atat prin previziunile de timp scurt cat si pe termen mediu si scurt. Aceasta tehnica vizeaza obtinerea unei prognoze de ansamblu pe baza prognozelor partiale, fie prin insumari atunci cand prognozele se fac asupra unor valori absolute sau relative fie pe baza unui calcul integral atunci cand insumarea nu este posibila.

Metoda textelor proiective (experimentul proiectiv sau de piata) prin caracteristicile pe care le poseda permite obtinerea de informatii referitoare la modul in care cererea turistia este influentata de unul sau mai multi factori cauzali. Aceasta metoda se utilizeaza pentru prognozele pe termen scurt mediu si lung. Ea presupune inregistrarea experimentala in teren pe o "piata test" a compartimentului uneia sau mai multor variabile ale unui segment de piata.

e.       pregatirea seriilor statistice-aceasta presupune calcularea idicatorilor, ierarhizarea lor si o prima prezentare grafica a fenomenelor turistice invetigat pentru a se intelege mecanismele sale de functionare.

f.        elaborarea a previziunii- trebuie sa se tina seama de toate rezultatele obtinute in etapele anterioare si de caracteristicile studiate, sa se selectioneze cea mai potrivita metoda si tehnica pentru atingerea scopului studiului, elaborand schitele si graficele.

g.       controlul evolutiei reale a fenomenelor turistice studiat- acest scop incepe cu verificarea si confruntarea datelor seriilor statistice cu cele rale pentru a se constata confirmarea si infirmarea lor de catre realitate.

In cazul in care se ajunge la concluzia ca datele statistice nu sunt reprezentative pentru derularea fenomenelor se impune reaalizarea tuturor factoriilor dinamici si trasarea a unor noi tendinte. Printre cauzele care pot influenta negativ procesul de previziune sunt:

aprecierea gresita a naturii si valorii riscuriilor intervenite;

selectarea unor unitati de masura si metode de cuantificare neadecvate;

utilizarea unor date statistice nereprezentative;

modificarea conjuncturii politice, a pietei turistice, conditiile economice de ansamblu;

h.       actualizrea previziunii- presupune restabilirea pe baza unei analize riguroase a functionalitatii si coerentei dintre elementul pe baza carora -a realizat previziunea si evolutia fenomenelor turistice vizat.

Elemente de prognozare a cererii turistice in vederea amenajarii unui teritoriu cu vocatie turistica.

Procesul de prevedere a cererii turistice permite estimarea in perspectiva a cererii turistice globale pe forme de turism spre anumite destinatii turistice sau in cadrul acelorasi categorii ale practicantiilor de turism. Pentru delimitarea arealelor atractive si elaborarea unei prognoze punctul de plecare trebuie sa constituie realitatea teritoriala sau rezultatul evaluarii calitative, cantitative si al ierarhizarii resurselor turistice din arealul vizat. Aceasta evaluare este de obicei destul de dificila, datorita numarului mare de comonente si lipsei elemntelor cuantificabile. Cea mai utilizata metoda este Analiza Diagnostic care evidentiaza factorii favorizanti pentru turism dintr-un areal determinat precum si factorul restrictivi indicand totodata masuriile necesare pentru asigurarea optimului in dezvoltare. Mai este necesar ca aceasta evaluare sa fie colaborata cu cererea turismului potentiali. O astfel de formula a fost propusa de catre Erdely si Istrate in anul 1996.

Fxy= δ (qn x Pnx +qo x Pox)+δ (αn x Pnx + αnPox)+ ε ( βn x Pnx +βo x Po)x Kx Iay / d

ε - indice al ponderii

Fxy- fluxul de turisti dinspre zona x spre zona y

δ - coeficientul de importanta al cheltuielilor turistice

qn- ponderea in populatie urbana a persoanelor care aloca o parte din veniturile pentru activitatea cu profil turistic

Pnx- populatia urbana a zonei emitatoare x

qo - ponderea populatiei ocupate a persoanelor care aloca o parte din venituri pentru turism

pox - populatia ocupata don zona emitatoare x

δ - coeficient de importanta a dotarii cu autoturismul

αn1, αo - procente in populatia urbana, populatia ocupata a populatiei detinatoare de autotirisme

βn, βo - ponderea in urban, in populatia ocupata a persoanelor apte ca varsta pentru turism

K- constanta

Iay- indicele de atractivitate a zonei receptoare y

d- distanta intre cele 2 zone

Delimitarea zonelor prioritare pentru amenajare turistica are o importanta majora pentru concentrarea investitiilor in zonele potentiale. Exista doua situatii:

atunci cand teritoriul se afla deja in circuitul turistic lista prioritatiilor este mai usor de intocmit. In cazul in care resursele atractive au o raspandire eterogena in teritoriu stabilirea prioritatiilor impune efectuarea unor analize economice riguros fundamentale, care se afla in corcondanta cu studiile de prognoza. Problema localizarii investitiilor presupune o dubla partajare atat geografic cat si economic. O localitate sau o regiune turistica poate dispune de resuse turistica de exceptie ( baza de cazare, agrement, cai de comunicatii) insa cererea turistica nu va fi relevanta pentru dimensionarea pietei turistice decat in masura in care toate aceste resurse vor determina activarea ei si transformarea intr-un act de consum. In functie de cererea turistica potentiala si scopul dimensionarii viitoarelor amenajare turistica se oate determina capacitatea de primirea unui teritoriu care exprima "frecventara turistica pe care un sistem socio-economic regional o poate suporta permanent fara a se produce schimbari ireparabile ale structurii sale economice si sociale.

Relatia pe baza careia se pate determina acest indicator este: Cp=S x Ko/N

S- suprafata totala a zonei

Ko- coeficient a carui valoare oscileaza intre 0,5-1 in functie de particularitatiile fondului turistic al cadrului natural din zona studiata

Resursa turistica joaca un rol diferit in motivarea cererii turistice in functie de calitatea, structura si complexitatea lor. Pe baza relatiilor intre ponderea diferitelor categorii de resurse atractive (resurse naturale 0,55%, cultural-istorice 2,5%, infrasructura 0,15%, cai de acces 0,5%) si nivelul sau calitativ (1- nivel scazut; 2- nivel mediu; 3- nivel inalt) se poate calcula indeice de atractivitate a unui obiectiv (statiune, zona/ regiune turistica) dupa urmatoarea formula: Ia= ε (i=1→n)qi x Ci x i

qi - ponderea fiecarui element

i = 1-n - numarul de elemente

Ci- nivelul calitativ al elementelor

Scopul cercetarii pietei turistice este tocmai aceasta evaluare a evolutiei viitoare, adica obtinerea de date concrete si detaliate. In corelatie cu modul de formare al cererii turistice se pot individualiza principala variabile necesare elaborarii unei prognoze a circulatiei turistice:

1. intensitatea probabila a circulatiei turistice evidentiata prin ponderea cheltuielilor turistice in totalul cheltuielilor unei familii din arealul supus analizei, din arealele, zonele si regiunile turistice sau la nivel national.
2. volumul probabil al incasariilor determinata de baza evolutiei ratei inflatiei
3. distanta dintre zona emitatoare si cea receptoare
4. motivatia de achizitionare si consum a produselor turistice
5. prezenta infrastructuri (bazei materiale) si gradul de modernitate (prezenta unor cai de comunicatii)
6. sezonalitatea circulatiei turistice

Sezonalitatea cererii turistice introduce diferentieri sub aspectul posibilitatii de practicare a activitatii recreative infulentand direct rata durata sejururiilor si raa incasariilor.

7. valoarea resurselor atractive apartinand cadrului natural si de provenienta antropica estimata pe baza unei metodologii specifice;

Caracteristica de specialitate a resurselor naturale si culturale ofera posibilitatea diferentierii ofertei turistice in raport cu ofertele concurente de pe piata interna si internationala. Pe baza acestor variabile se face evaluarea cererii interne si externe. Determinarea cererii turistice interne presupune abordarea prioritara a umatoarelor factori:

evolutia veniturilor reale / locuitori stiut fiind faptul ca stagnarea economica si scaderea nivelului de trai vor influenta negativ orice prognoza;

nivelul preturilor, produselor si serviciilor cu ofertele concurente existente in zona;

ponderea cheltuielilor turistice in produse inter brut (PIB);

bugetul de timp liber al diferitelor categorii de populatie (populatia ocupata);

contextul general al dezvoltarii economice si sociale al regiunii de provenienta (tariile foste socialiste);

evolutia unor parametrii demografici (varsta, sex, nivel de pregatire);

preferintele si motivatiile cererii turistice;

traditia practicarii turistice in regiunea analizata;

Luand in considerare fluxurile turistice existente particularitatiile ofertei, nivelul preturilor si eventual unui incitat al produselor turistice se pot intocmii estimari care au un procent mare de flexibilitate. Un accent semnificativ se va acorda componentelor structurale, motivationale si de localizare care directioneaza fluxuriile turistice majore.