Muntii Romaniei au fost parcursi din cele mai vechi timpuri. Dacii cunosteau bine lantul carpatic, stiau pe unde pot patrunde eventualii invadatori si au fortificat aceste cai. Dovada sint cetatile din muntii Orastiei, cetatea Zinei de pe dealul cu acelasi nume, situata pe drumul dintre comuna Voinesti si Comandau, judetul Covasna, cele din Moldova si altele. Carpatii au fost cutreierati apoi de ciobani si de vinatori, servind totodata ca loc de retragere pentru pustnici. Din secolul al optsprezecelea, muntii au inceput sa fie cercetati de oameni de stiinta, de botanisti, geografi, geologi si de unii artisti in cautare de peisaje.

Dar, inainte de alte consideratii privind vechimea ascensiunilor pe muntii lumii si in Carpati, dorim sa spunem citeva cuvinte despre termenii pe care ii vom folosi, in mod curent, in cartea noastra. Precizam ca definirea lor este cea vehiculata in lucrarile de specialitate sau in dictionarele romanesti si straine mai vechi ori mai noi.

Turism: "Gustul, deprinderea de a face calatorii de placere' (Lazar Seineanu, Dictionarul universal al limbii romane, Bucuresti, 1929, p. 673); "Gustul, deprinderea de a face calatorii de placere' (Candrea-Adamescu, Dictionarul enciclopedic ilustrat, Bucuresti, 1931, p. 1347); "Activitate cu caracter sportiv constind din parcurgerea, pe jos sau cu un vehicul, a unor regiuni (mai indepartate) cu peisaje pitoresti sau interesante din punct de vedere stiintific' (Dictionarul limbii romane literare contemporane al Academiei R.P.R., Bucuresti, 1957, vol. IV, p. 524); "Activitate cu caracter sportiv constind din parcurgerea pe jos a unor regiuni pitoresti sau interesante din punct de vedere stiintific' (Dictionarul limbii romane moderne, Bucuresti, 1958, p. 888); "Activitate cu caracter recreativ sau sportiv constind din parcurgerea, pe jos sau cu diferite mijloace de transport, a unor distante, pentru vizitarea regiunilor pitoresti, a localitatilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc.' (Dictionarul enciclopedic roman al Academiei R.S.R., Bucuresti, 1966, p. 742 si Mic dictionar enciclopedie roman, Bucuresti, 1972, p. 964); "Activitate cu caracter recreativ sau sportiv constind din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor regiuni pitoresti sau interesante dintr-un anumit punct de vedere' (Dictionarul explicativ al limbii romane, Bucuresti, 1975, p. 981); "Actiunea de a calatori pentru placere' (Nouveau petit Larousse[1], Paris, 1968, p. 1030); "Actiunea de a calatori pentru placerea sa' (Dictionnaire encyclopedique Larousse , Paris, .1979, p. 1409); "Termen ce se aplica calatoriilor de placere' si "persoanelor calatorind pentru placerea lor" (Dictionnaire touristique international - Academie internationale du tourisme, Monte-Carlo, 1961, p. 15 si 164).

Din definitiile citate mai sus, transcrise atit din dictionarele noastre vechi sau mai recente, cit si din cele straine, reiese ca notiunea de turism cuprinde, intr-o acceptiune clasica, "calatoria de placere' si persoanele ce calatoresc "pentru placerea lor'.

In ultimele decenii, in intreaga lume notiunea de turism a capatat un sens mai larg. Prin turism, azi, se intelege un complex de activitati cuprinzind "deplasarea pe care o face o persoana sau un grup de persoane de la domiciliu in diverse locuri (din tara sau din strainatate) pentru odihna, reconfortare, cura balneara sau in scopul de a cunoaste colturi din natura, monumente culturale si istorice etc.'[4]. Totodata, "notiunea de turism a fost extinsa si asupra deplasarilor care au ca scop principal participarea la diverse reuniuni internationale - congrese si simpozioane stiintifice, manifestari culturale, artistice etc. - precum si asupra deplasarilor in interes de afaceri' ².

In ce ne priveste, preferam - pentru turism - definitia data de Dictionarul enciclopedic roman (Editura politica, 1966, vol. IV) "activitate cu caracter recreativ sau sportiv[5], constind din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distante, pentru vizitarea regiunilor pitoresti, a localitatilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc.'.

Aceasta formulare nu neaga, desigur, definitiile emise de studiosii contemporani ai fenomenului numit turism, observatori atenti ai mutatiilor ce survin de la o zi la alta in sfera turismului, ajuns in multe tari europene o ramura a economiilor nationale.

Pornind insa de la realitatea ca turismul se practica mergind pe jos sau utilizind diferite mijloace de transport (bicicleta, motocicleta, automobilul, trenul, vaporul, avionul etc.) iar ca spatiu - pamintul, vazduhul, marea etc., consideram ca el poate capata - si a capatat - diferite denumiri: turismul cu cortul (acesta folosit ca adapost) se numeste camping; cel practicat din placere de pilotii brevetati pentru a conduce avioane de turism - turism aerian. Oamenii care practica turismul cu bicicleta, cu motocicleta, cu masina sau cu diverse ambarcatii se numesc biciclisti, motociclisti, automobilisti, navigatori, iar actiunea savirsita de ei - ciclism, motociclism, automobilism, navigatie (care poate fi pe apa sau in aer). Mersul pe munte, din placere, repetat cit mai des, fara scopuri lucrative, pe jos sau cu schiurile, avind ca scop atingerea unei coame, a unui virf, deci a unei altitudini mai ridicate (nu simpla plimbare, pina la cabana Diham, de exemplu, la cascada Urlatoarea, la stinca Sfinta Ana, la cabana Piscul Ciinelui sau altele asemanatoare), se numeste turism de munte[6], facind parte din marea sfera a turismului, iar intr-un sens mai larg - alpinism notiune aproape deloc uzitata la noi, in aceasta acceptiune, ba chiar neacceptata.

In cele ce urmeaza vom vorbi mai pe larg despre acest termen

Alpinist - alpinism: "Alpinist, cel ce face excursiuni pe la munti si se delecteaza cu studiul lor' (Lazar Seineanu, Dictionarul universal al limbii romane, Bucuresti, 1896, p. 26); "Alpinist = persoana care face dese excursiuni pe Alpi sau, prin extensie, pe orice munti inalti (ital. alpinista)' (Dictionarul limbii romane, Bucuresti, 1913, p. 121); "Gust, pasiune pentru excursii In munti' (Candrea-Adamescu, Dictionarul enciclopedic ilustrat, Bucuresti, 1931, p. 39); "Sport in care, cu ajutorul unei tehnici speciale, se executa ascensiuni pe culmi muntoase greu accesibile (fr. alpinisme)' (Dictionarul limbii romane literare contemporane, Bucuresti, 1955, p. 65, si Dictionarul limbii romane moderne, 1958, Bucuresti, p. 22); "Ramura sportiva in care, cu ajutorul unei tehnici speciale si al unui echipament adecvat, se efectueaza ascensiuni pe trasee muntoase cu un anumit grad de dificultate. Atingerea unor obiective greu accesibile (piscuri, creste, pereti etc.) capata caracter de intrecere, fiind considerata performanta sportiva' (Dictionarul enciclopedic roman, Bucuresti, 1962, p. 94); "Ramura sportiva care cuprinde ascensiunile in munti, in special escaladarea partilor greu accesibile ale acestora. Numele vine de la Muntii Alpi, pe care a avut loc prima ascensiune (1786, pe Mont Blanc)' (Mic dictionar enciclopedie, Bucuresti, 1972, p. 26); "Ramura sportiva care cuprinde ascensiunile in munti, in special escaladarea partilor greu accesibile ale acestora (fr. alpinisme)' (Dictionarul explicativ al limbii romane, Bucuresti, 1975, p. 27); "Ansamblul practicilor sportive avind ca obiect cucerirea muntelui. Alpinismul se deosebeste de turismul de munte prin aceea ca adeptii sai, oricit ar fi de sensibili la frumusetile muntelui, se bucura inainte de toate sa invinga dificultatile pe care el le opune' (Dictionnaire touristi-que international - Academie internationale du tou-risme, Monte-Carlo, 1961, p. 27-28); "Sportul ascensiunilor in munte' (Nouveau petit Larousse, Paris, 1968, p. 35, Nouveau petit Larousse en couleurs[7], Paris, 1971, p. 30, Dictionnaire encyclopedique Larousse, Paris, 1979, p. 55 si Grande encyclopedie de la montagne , Paris, 1977, vol. I, p. 121).

Analizind definitiile de mai sus, extrase din aceleasi surse ca si definitia turism, reiese divergenta de pareri a autorilor privind definitia alpinismului. Cum se poate observa, autorii romani, indeobste nespecialisti, opteaza pentru definirea alpinismului ca o "ramura sportiva care cuprinde ascensiunile in munti', cu precizarea: "in special escaladarea[9] partilor greu accesibile ale acestora'. Doua dintre definitiile citate mentioneaza ca alpinismul recurge la o "tehnica speciala' si la un "echipament adecvat'. Dictionarul elaborat la Monte Carlo face o distinctie neta intre turismul de munte si alpinism. Numai dictionarele franceze si Marea enciclopedie a muntelui" inteleg sa defineasca alpinismul ca "sportul ascensiunilor in munte', fara a mai face si alte adaugiri.

Se poate trage concluzia ca, la fel cum se intimpla cu notiunea de turism, nu exista unanimitate nici in privinta definitiei alpinismului. O incercare de a face lumina in acest domeniu si de a propune o definitie noua nu e scopul nostru, aici. Noi retinem pentru lucrarea de acum definitia data de Candrea-Adamescu: "Gust, pasiune pentru excursii in munti', care este aproape sinonima cu cea din Marea enciclopedie a muntelui[11]: "Sportul ascensiunilor in munte'. O definitie mai larga, deci, mai cuprinzatoare, care nu conditioneaza practica alpinismului de recurgere la o tehnica speciala si nu precizeaza ca "oricit de sensibil ar fi la frumusetea muntelui (alpinistul) se bucura inainte de toate sa invinga dificultatile pe care le opune'. Sigur, cum s-a spus deja, nici autorii scrierii de fata nu inteleg sa accepte ca o promenada oarecare la poalele muntelui sau chiar o excursie la o altitudine mica ar putea fi numite ca actiuni tinind de practicarea alpinismului. In viziunea noastra, confirmata de altfel si de lucrarile de specialitate din strainatate, alpinismul este un sport capabil sa fie practicat, partial, de toti oamenii sanatosi si cu dragoste de munte, fara obligatia folosirii unei tehnici speciale. Este un sport, cum il intelegea Mihai Haret in ghidul sau publicat la inceputul secolului ("Alpinismul propriu-zis este un sport caracterizat prin mersul pe munti si numai pe jos. El face parte din marea categorie de sporturi numite de turism') . Un sport si, totodata, o excursie, o ascensiune in munte . Alpinismul, ca notiune si ca practica, credem noi, se inscrie turismului. El insa prezinta si o latura spectaculara, vizind performanta sportiva deosebita, realizata cu ajutorul unei tehnici speciale, menita sa-l sprijine pe practicant sa cucereasca "culmi muntoase greu accesibile'. Aceasta latura sportiva a alpinismului poarta o denumire aparte: cataratura.

A se catara, a escalada. Cataratura = escalada: "A se urca agatindu-se cu miinile' (Lazar Seineanu, Dictionarul universal al limbii romane, Bucuresti, 1896, p. 151); "A se urca, apucindu-se cu miinile de colturile stincilor etc. - aburca, prin extensie a se urca, a se sui (fr. grimper): "Dat-am mie nu putina osteneala catarindu-ma de la feluri de stinci' (a. 1819) Uricarul, VII, 74/5; "Ma cataram pe stincile cele mai mari', Beldiman, P. II, 34; "Ma catar pe Parnas', Donici, F. II, 55; "Se catera p'un munte stincos', C. Negruzzi, II, 252/7; "Muma smeului trecu muntele, catarindu-se din colt in colt', "Ispirescu, L. 25 (catarindu-se, id. M. V. 47/1), Dictionarul limbii romane, Bucuresti, 1913), tom I, partea II-a, p. 201); ,,A se sui agatindu-se cu miinile si picioarele' (Candrea-Adamescu, Dictionarul enciclopedic ilustrat, Bucuresti, 1931, p. 237); "A se urca apucindu-se cu miinile si cu picioarele' (Dictionarul limbii romane literare contemporane, Bucuresti, 1955, p. 374); "A se sui, agatindu-se pe un loc inalt si abrupt' (Dictionarul limbii romane moderne, Bucuresti, 1958, p. 129); ,,A se sui, agatindu-se pe un loc inalt (si abrupt)' (Dictionarul explicativ al limbii romane, Bucuresti, 1975, p. 134 si Mic dictionar enciclopedic, Bucuresti, 1972, p. 164); "Grimper = a se urca (sui) cu ajutorul miinilor si picioarelor. A urca virful unui ghetar, a urca o panta foarte inclinata (vezi termenul escalader); Warappe = escaladarea peretilor stincosi, pietrosi; Escalade = Urcarea unei stinci, urcarea unui perete. Arc doua forme: Escalade libere (escalada libera), aceea in cursul careia cataratorul urca prin propriile mijloace, utilizind prizele si sprijinul natural pe care-l ofera stinca, si Escalade artificielle (escalada artificiala)[14] in alpinism, escalada in cursul careia cataratorul se ajuta de prize si infige pitoane in fisurile stincii' (Nouveau petit Larousse, Paris, 1968, p. 390, 488 si 1062) .

In Grande encyclopedie de la montagne, Paris, 1977, vol. IV, p. 996, se scrie: "Escalada este uneori opusa alpinismului, in particular de frecventii admiratori ai peisajului montan pe care evolutiile acrobatice ale cataratorilor ii deranjeaza si chiar ii supara. Ea, adeseori, este asimilata substantei tehnice a alpinismului, a expresiei sale sportive in ceea ce are ea mai spectaculos si mai impresionant. In realitate, escalada este foarte simplu un sport a carui practica nu este necesar legata de alpinism

In sustinerea acestui punct de vedere, se citeaza in lucrarea mentionata opinia marelui catarator englez Mummery: "Cit despre mine, eu m-as catara, chiar daca nu ar fi de vazut nici un peisaj'. La p. 989, in aceeasi lucrare se scrie: "Trilogia escaladei: greutatea, relieful si cataratorul'. "Ca sa poti deveni un bun catarator, se arata in aceeasi sursa bibliografica, esentiale sint: capul si picioarele. Corpul trebuie sa se formeze prin antrenament, pentru coordonarea muschilor, supletea membrelor, forta si puterea muschilor principali (degete, brate, abdomen, glezne). Calitatile morale sint cel putin tot asa de importante: rezistenta, singele rece, stapinirea de sine, rezistenta la suferinte si cunoasterea precisa a posibilitatilor, a limitelor sale, in particular, in raport cu diferitele grade de dificultate a ascensiunii, al carui grad este cunoscut'.

Cataratura este, deci, o sfera mai mica a alpinismului.

Sint necesare si aici citeva precizari.

Prima e legata de termenul pe care-l folosim: cataratura, un substantiv derivind de la verbul a (se) catara, de la care deriva si alte substantive din aceeasi familie: catarare, catarator, cataratoare. Catararea (= cataratura) poate fi facuta pe munte, pe bolovani, in pomi, pe garduri; exista si plante care se catara, numite plante cataratoare. Pe noi ne intereseaza cataratura pe munte care este, cum am aratat, tot alpinism, insa practicat cu ajutorul unei tehnici speciale pe trasee muntoase cu un anumit grad de dificultate. Cataratura (= catararea) se imparte, dupa o clasificare clasica, in doua categorii: cataratura libera si cataratura tehnica.

A doua precizare priveste "variantele' catararii (escaladei) contemporane, asa cum le prezinta un exeget al muntelui, Lito Tejada Flores, in articolul intitulat Partidele pe care le joaca alpinistii (Games Climbing Play), publicat in Ascent (Urcusul), in 1967[16].

Dupa Lito Tejada Flores, alpinismul modern (inclusiv catararea, cataratura, dupa definitia acceptata in cartea noastra) se divide in: 1) catararea pe bolovani; 2) catararea pe formatiuni stincoase scurte; 3) catararea pe structuri stincoase continue; 4) escaladarea marilor pereti; 5) escalada de tip alpin; 6) escalada de tip super alpin; 7) alpinismul expeditionar[17].

In ce ne priveste, consideram ca marea sfera a alpinismului ar putea fi impartita astfel: 1) alpinism clasic.) adica ascensiunea pe munte avind ca scop atingerea virfului sau coamei, vara sau iarna, fara folosirea mijloacelor tehnice, urcind cu pasul sau cu schiul; 2) alpinism expeditionar, practicat in munti inalti, in Artica, Antarctica, Himalaya, Hindukus, necesitind un timp indelungat si unde se pot folosi mijloace tehnice; 3) cataratura pe stinca, vara sau iarna; 4) cataratura pe gheata, vara sau iarna; 5) cataratura subterana, pentru studierea pesterilor; 6) cataratura pe stinci contra cronometru[18]; 7) cataratura pe bolovani, pe faleze marine, pe pereti de beton etc. Cind acest gen de catarare isi propune realizarea unei pregatiri fizice si de specialitate in vederea efectuarii unor trasee in stinca, socotim ca se justifica practicarea ei; atunci cind ea este subordonata unor scopuri publicitare, dorintei de satisfacere a setei de senzational a publicului, din interese banesti ori din dorinta singularizarii "eroului', ea nu are de-a face, dupa parerea noastra, cu alpinismul, acest "sport fara spectatori'.