CONFIGURAREA RETELELOR VIRTUALE(VLAN)

CONFIGURAREA RETELELOR VIRTUALE(VLAN)

LAN-urile virtuale sunt multimi de statii dintr-un LAN extins care din punctul de vedere al nivelelor superioare se comporta ca un singur domeniu de difuziune. Doua statii din LAN-uri virtuale diferite pot comunica intre ele prin intermediul ruterelor, la fel ca orice LAN-uri obisnuite.

1 Gruparea calculatoarelor

VLAN ofera posibilitatea gruparii porturilor si a utilizatorilor in grupuri logice.

Prin folosirea mai multor switch-uri VLAN-urile pot partaja aceeasi cladire, mai multe cladiri sau chiar WAN-uri.I cadrul unui VLAN foarte important este posibilitatea transferului de informatii intre switch-uri si routere.

In general, routerul gestioneaza broadcast-ul si proceseaza rutele pachetelor. Routerul ramane vital pentru arhitectura oricarei retele deoarece prin intermediul lui se pot interconecta VLAN-uri diferite.

Gruparea calculatoarelor intr-un VLAN se poate realiza dupa:

Porturi

Adresa MAC

Nivelul 3 OSI[1]

Gruparea dupa porturi

Este o metoda de implementare a VLAN-urilor care presupune gruparea dupa porturile din switch. Este cea mai intalnita metoda iar configurarea este destul de usor de realizat.Definirea VLAN-uri doar pe baza de porturi nu permite unor VLAN-uri diferite sa includa acelasi segment fizic(sau port de switch). Faptul ca administratorul retelei trebuie sa reconfigureze VLAN-ul de fiecare data cand un utilizator este comutat de pe un port pe altul, este un dezavantaj al acestei metode.

Gruparea dupa adresa MAC

Aceasta metoda de grupare defineste apartenenta la un VLAN pe baza adresei MAC a calculatorului. Adresa MAC(este la nivelul 2 OSI - legatura de date) e o componenta a placii de retea, si este urmarita de switch in momemntul schimbarii pozitiei unei statii, reconfigurarea calculatorului respectiv nu este necesara pentru a ramane in acelasi VLAN.

Dezavantajul acestei metode este dat de configurarea initiala, ce trebuie realizata manual. In cadrul configurarii initiale a VLAN-ului se introduc adresele MAC manual. Acest impediment este resimtit major in cazul retelelor foarte mari, cu numaarul de adrese MAC de ordinul miilor. Dupa configuarea initiala restul proceselor se realizeaza automat, acest lucru fiind specific fiecarui echipament. O alta problema a VLAN-urilor bazate pe adrese MAC, implementate in medii distribuite , este performanta retelei. Totodata regasim o limitare a acestor VLAN-uri in cazul folosirii notebook-urilor. Acestea(notebook-urile) au o adresa MAC, statiile de andocare (unde se concteaza notebook -urile ) au adresa MAC unica , dar variatia pozitiei utilizatorului face imposibila ramanerea acestuia in acelasi VLAN.

Gruparea realizata pe nivelul 3 OSI

Aceste VLAN-uri folosesc tipul protocolului sau adresele de la nivelul retea (adresa de subretea pentru retelele TCP/IP) pentru a putea determina apartenenta la un anumit VLAN. Nu trebuie confundata functia de rutare la nivelul retea cu VLAN-ul bazat pe nivelul 3 OSI. Desi un switch analizeaza adresa IP a pachetului pentru a determina apartenenta la un VLAN, nu calculeaza nici o ruta a pachetului.Mai nou au aparut switch-urile "multi layer" care au functii de fowarding ale pachetelor datorita chipseturilor ASIC incorporate.

Avantajele VLAN-urilor bazate pe nivelul 3 OSI au ca avantaje:

asigurarea partitionarii pe baza de protocol

modificarea pozitiei utilizatorilor nu necesita reconfigurarea adresei de retea  a statiei lor

se reduce traficul general, prin eliminarea comunicarii intre switch-uri a informatiilor referitor la apartenenta la un VLAN a statiei

Unul dintre dezavantajele definirii VLAN-urilor la nivelul 3 al modelului OSI(in comparatie cu celalalte metode:pe porturi si adrese MAC) este performanta. Analiza adreselor de retea reprezinta o actiune ce necesita mai mult timp, avand o latenta mai mare decat cele care folosesc informatii de la nivelul 2 OSI (legatura de date). VLAN -urile definite la nivelul retea sunt eficiente in retelele bazate pe protocoalele TCP/IP dar mai putin eficiente in cazul retelelor bazate pe protocoale IPX, DECnet sau AppleTalk.

2 Configurarea VLAN-urilor 

Manuala: configurarea se face doar manual. Atat setarile initiale, cat si modificarile si repozitionarile ulterioare de echipamente in retea sunt controlate de catre administratorul de retea. Acest tip de configurare prezinta avantajul controlului total al retelei, dar si dezavantajul unei intretineri dificile odata cu cresterea dimensiuni acesteia. De asemenea configurarea manuala inlatura unul dintre avantajele VLAN-ului, adica eliminarea timpului necesar administrarii mutarilor si schimbarilor.

Semi-automata: se refera la existenta posibilitatii de a automatiza fie configurarea initiala, fie modificarile si mutarile ulterioare, fie ambele. Automatizarea initiala e realizata de obicei printr-un set de instrumente care mapeaza VLAN-urile la subretelele existente. Semi-automat poate desemna si o configurare initiala manuala si procesele ulterioare automate. Se face economie de timp si munca fata de configurarea manuala.

Automata:Un sistem care are automatizata functia de configurare a unui VLAN presupune ca spatiile de lucru se conecteaza automatic si dinamic la VLAN, in functie de aplicatie , id-ul utilizatorului sau alte politici predefinite de catre administrator.