Componente utilizate pentru extinderea retelelor LAN la nivel fizic

Componente utilizate pentru extinderea retelelor LAN la nivel fizic

Repetorul conecteaza doua segmente de mediu asemanatoare sau diferite si regenereaza semnalul pentru a mari distanta de transmisie. Permite traficul in ambele directii. Se foloseste un repetor atunci cand se doreste conectarea a doua segmente cu cheltuili minime. Dezavantajul folosirii repetoarelor este ca acestea nu filtreaza traficul din retea, in sensul ca datele (bitii) ce sosesc la unul din porturile repetorului sunt transmise mai departe, chiar si in situatia cand nu sunt destinate unui calculator de pe cablul respective. Consecinta este cresterea traficului in retea.

Concentratoare. Una dintre componentele care devine echipament standard in cadrul retelelor este concentratorul (hub, repetor cu mai multe porturi). Acesta devine componenta centrala intr-o retea de tip stea.

Concentratoare active. Majoritatea concentratoarelor sunt active, in sensul ca regenereaza si retransmit semnale, la fel ca repetoarele. Datorita faptului ca au intre opt si doisprezece porturi pentru conectarea calculatoarelor din retea , concentratoarele mai sunt numite si repetoare multiport. Pentru a putea functiona, concentratoarele active trebuie alimentate cu energie electrica.

Concentratoare pasive. Anumite tipuri de concentratoare sunt pasive , de exemplu panourile de cablare (wiring panels) sau blocurile de conectare (punchdown blocks) fara sa amplifice sau sa regenereze semnalul care trece prin concentrator nemodificat. Concentratoarele pasive nu au nevoie de energie electrica pentru a functiona.

Concentratoare hibride. Sunt concentratoare la care se pot conecta alte concentratoare.

Concentratoarele ofera flexibilitate si o serie de avantaje fata de sistemele clasice si anume:

In cazul concentratoarelor hibride, o intrerupere aparuta in oricare dintre cablurile conectate la concentrator afecteaza doar segmentul respectiv; restul retelei continua sa functioneze normal.

Posibilitatea extinderii sau modificarii sistemului de cablu dupa necesitati; este suficienta conectarea unui alt calculator sau al unui alt concentrator.

Folosirea diferitelor porturi, adaptate la diferite tipuri de cablu.

Monitorizarea centralizata a activitatii si a traficului din retea; mai multe tipuri de concentratoare active ofera posibilitati de diagnoza pentru functionarea sau nefunctionarea unei conexiuni.

Coliziuni si domeniu de coliziune. Gazdele dintr-o retea LAN folosesc in comun cablul (mediul) de comunicatie. Cand doua gazde din retea trimit date pe cablu in acelasi timp, apare o coliziune, si datele transmise de ambele gazde sunt distruse. Pentru a evita aceste probleme, protocoalele nivelului legatura de date stabilesc reguli clare privind modul de transmitere a datelor pe cablu. Domeniul de coliziune reprezinta mediul de comuncatie utilizat in comun de gazdele dintr-o retea LAN. Prin utilizarea repetoarelor si concentratoarelor, domeniul de coliziune creste, deoarece datele vor circula si pe mediul de comunicatie adaugat.

III. Nivelul Legatura de date

La baza nivelului 2 stau urmatoarele concepte:

nivelul 2 comunica cu nivelele superioare

nivelul 2 poate adresa (identifica) calculatoare;

nivelul 2 organizeaza (grupeaza) datele in cadre de date;

nivelul 2 poate decide care calculator va transmite date.

1. Modelul Project 802

La sfarsitul anilor '70, atunci cand retelele LAN au inceput sa fie folosite pe scara larga ca instrument de afaceri, IEEE a realizat necesitatea definirii anumitor standarde LAN. In acest scop, IEEE a conceput proiectul 802 (Project 802), denumit astfel dupa anul si luna in care a inceput crearea lui (1980, februarie). Chiar daca standardele IEEE 802 au fost publicate anterior standardelor ISO, ambele au fost proiectate cam in aceeasi perioada si au beneficiat de aceleasi informatii, ceea ce a dus la doua modele compatibile.

Proiectul 802 a definit standarde pentru componentele fizice ale retelei - placa de retea si cablul - de care se ocupa nivelurile Fizic si Legatura de date ale modelului OSI. Aceste standarde, denumite specificatii 802, se aplica mai multor deomenii, printre care: placi de retea, componente ale retelelor de suprafata (WAN), componente folosite in retele cu cablu coaxial si torsadat. Specificatiile 802 definesc modul in care placile de retea acceseaza si transfera date prin mediul fizic, ceea ce presupune conecatarea, intretinerea si deconectarea dispozitivelor de retea.

Categoriile IEEE 802. Standardele IEEE 802 definite de comitetele 802 se impart in 12 categorii, care pot fi identificate dupa codurile lor, astfel:

Imbunatatiri aduse modelului OSI. Comitetul pentru standarede 802 a hotarat ca nivelul legatura de date trebuie detaliat suplimentar. S-a ajuns astfel la impartirea nivelului legatura de date in doua subniveluri:

▪ controlul legaturii logice (LCC) - stabilirea si terminarea legaturilor, controlul traficului cadrelor de date, stabilirea succesiunii cadrelor si confirmarea primirii acestora.

▪ controlul accesului la mediu (MAC) - controlul accesului si delimitarea cadrelor, detectarea erorilor si recunoasterea adreselor.

Subnivelul LCC permite nivelului legatura de date sa functioneze independent de o anumita tehnologie folosita. LLC primeste pachetele de date de la nivelul superior, le adauga componentele de adresare DSAP (Destination Service Access Point) si SSAP (Source Service Access Point), conform specificatiei 802.2 si le trimite subnivelului MAC. Deci LLC participa la incapsularea datelor si este o interfata intre masina respectiva si o anumita tehnologie de transmitere a datelor.

Subnivelul accesului la mediu (MAC) este ierarhic inferior sub nivelul LLC, oferind acces partajat gazdei respective la nivelul Fizic. Subnivelul MAC comunica direct cu placa de retea si este responsabil pentru transportul fara erori al datelor intre doua calculatoare din retea. Categoriile 802.3, 802.4, 802.5 si 802.12 definesc standarde pentru acest subnivel. Pentru a se transmite cadrele (frame) de date pe mediul de comunicatie se foloseste adresa MAC. Aceasta are o lungime de 48 de biti si este exprimata prin douasprezece cifre hexazecimale. Primele sase cifre identifica producatorul, acest camp fiind administrat de catre IEEE. Celelalte sase cifre reprezinta numarul de interfata serial, fiind administrat de catre producatorul de placi de retea. Adresa MAC coincide, deci cu adresa inscriptionata pe placa de retea a gazdei respective, pastrata in memoria ROM. Cand placa de retea este initializata, adresa acesteia este copiata in memoria ROM.