Interconectarea retelelor. Internet

Interconectarea retelelor. Internet

Motivatia interconectarii retelelor

In prezent, comunicatia intre utilizatorii de calculatoare si aplicatiile lor a devenit o necesitate de nediscutat. Dar majoritatea retelelor de calculatoare reprezinta entitati independente, concepute sa serveasca necesitatile unui anumit grup de utilizatori, acestia alegand tehnologia hardware cea mai potrivita pentru rezolvarea problemelor lor de comunicatie. La prima vedere, realizarea unei unice retele de calculatoare pe tot Pamantul ar parea solutia ideala pentru a asigura o comunicare sigura si simpla intre toate calculatoarele din lume. Dar o astfel de retea universala, bazata pe o unica tehnologie hardware, este imposibil de construit, caci nici un tip de retea de calculatoare nu ar putea satisface toate necesitatile tuturor utilizatorilor. Astfel, anumiti utilizatori au nevoie de retele de mare viteza de transmisie intre masinile lor, dar astfel de retele nu pot fi extinse pentru a acoperi distante foarte mari; alti utilizatori accepta retele cu viteze de transmisie mai mici, dar care pot lega intre ele masini situate la mii de kilometri distanta una de alta.

De la inceputul anilor 1980 a aparut o noua tehnologie care a dat posibilitatea conectarii unor retele realizate fizic diferit, facandu-le sa functioneze ca o unitate coordonata. Aceasta tehnologie, numita interconectare [internetworking], permite adaptarea a numeroase si diferite tehnologii hardware, oferind o modalitate de interconectare a unor retele eterogene si stabilirea unei multimi coerente si nu prea numeroase de conventii de comunicare. Tehnologia interconectarii de retele - ce conduce la obtinerea de inter-retele (numite generic internet) - ascunde detaliile hardware ale retelelor interconectate si permite caculatoarelor sa comunice independent de conexiunile din reteaua fizica din care fac parte.

Tehnologia internet constituie un exemplu de interconectare in sistem deschis, intrucat, spre diferenta de sistemele de comunicatie brevetate, furnizate de o anumita firma, caracteristicile unui sistem deschis sunt disponibile public, oricine putand concepe un program necesar comunicatiei in acel sistem - in cazul de fata in internet. Si, ceea ce este mai important, intreaga tehnologie a fost conceputa pentru a asigura comunicatia intre masini cu diverse arhitecturi hardware, pentru a utiliza aproape oricare dispozitiv de comutatie de pachete si de a impaca multiplele sisteme de operare a calculatoarelor.

Internet bazata pe suita de protocoale TCP/IP

Principiile si ideile ce stau la baza tehnologiei internet au rezultat din cercetarile Agentiei pentru Proiecte de Cercetare Avansate - Advanced Research Projects Agency (ARPA). Aceasta tehnologie include un set de standarde ce precizeaza detaliile privind modul in care calculatoarele comunica, precum si un set de conventii pentru interconectarea retelelor si dirijarea traficului. Numita oficial suita de protocoale internet TCP/IP [TCP/IP Internet Protocol Suite] - dupa numele celor doua principale standarde ale sale -, aceasta tehnologie poate fi utilizata pentru a comunica in orice multime de retele interconectate. Astfel, unele intreprinderi utilizeaza TCP-IP pentru a interconecta toate retelele din intreprindere, chiar daca nici una din ele nu are conexiune cu vreo retea exterioara; alte grupuri utilizeaza TCP/IP pentru comunicatia intre utilizatori aflati la distante geografice foarte mari.

Tehnologia TCP/IP formeaza baza pentru o internet la scara globala ce conecteaza universitati, intreprinderi industriale si comerciale, institutii guvernamentale, locuinte personale, etc. Printre cei care au participat la fondarea si utilizarea unei inter-retele globale bazate pe protocoalele TCP/IP - inter-retea desemnata prin termenul de Internet - se numara National Science Foundation (NSF), Department of Energy (DOE), Department of Defense (DOD), Health and Human Services Agency (HHS) si National Aeronautics and Space Administration (NASA) - toate din S.U.A. Aceasta inter-retea globala mai este cunoscuta si sub denumirile de ARPA/NSF Internet, TCP/IP Internet sau Internet globala. Ea a demonstrat viabilitatea tehnologiei TCP/IP si faptul ca aceasta permite interconectarea de retele de calculatoare bazate pe tehnologii eterogene.

Serviciile oferite de Internet

Din punctul de vedere al utilizatorului, o internet bazata pe protocoalele TCP/IP apare ca o multime de programe de aplicatii care utilizeaza reteaua de calculatoare pentru a indeplini sarcinile de comunicatie. Sub acest aspect, programele de aplicatii din Internet prezinta un grad mare de interoperabilitate - prin acesta intelegand capacitatea de a oferi diverselor sisteme de calcul interconectate de a coopera in vederea rezolvarii problemelor de calcul. Majoritatea utilizatorilor ce acceseaza Internet-ul o fac in principal prin rularea programelor lor de aplicatii, fara a intelege tehnologia TCP/IP, structura inter-retelei respective sau macar a cunoaste traseul pe care circula datele catre destinatie; ei se bazeaza pe programele de aplicatii si programele de retea aferente pentru a face fata unor asemenea detalii. Doar programatorii care elaboreaza programe de aplicatii pentru inter-retele au nevoie sa priveasca internet-ul ca pe o interconectare de retele si sa inteleaga unele aspecte ale acestei tehnologii.

Cele mai raspandite si mai populare servicii pentru aplicatii pe Internet sunt:

Posta electronica [electronic mail (e-mail)]. Posta electronica permite unui utilizator sa redacteze mesaje si sa le trimita unui destinatar sau unui grup de destinatari. De asemenea, acest serviciu permite utilizatorilor sa citeasca mesajele pe care le-a primit. Desi exista numeroase sisteme de posta electronica utilizarea TCP/IP face livrarea postei mai fiabila intrucat nu se bazeaza pe calculatoarele intermediare pentru a face sa circule mesajele postale. Un sistem de posta bazat pe TCP/IP functioneaza facand ca masina emitatoare sa contacteze direct masina receptoare, astfel ca expeditorul va avea garantia ca, odata ce mesajul a parasit masina sa, acesta a fost receptionat cu succes de catre destinatar.

Transferul de fisiere [file transfer]. Desi, cateodata, utilizatorii transfera fisiere utilizand posta electronica, e-mail-ul este conceput, in principal, pentru transmiterea de mesaje scurte. Protocoalele TCP/IP include un program de aplicatie pentru transferul fisierelor, ce permite utilizatorilor sa trimita si sa receptioneze fisiere de dimensiuni arbitrare de tip programe sau de date. Sistemul ofera o modalitate de a verifica daca utilizatorii sunt autorizati sa acceseze fisierul sau chiar sa interzica complet accesul la un anume fisier. Ca si posta electronica, transferul de fisiere prin internet bazata pe TCP/IP este fiabil, intrucat cele doua masini implicate in transfer cominica direct, fara a apela la masinile intermediare de pe traseu pentru a recopia fisierul transmis.

Conectarea de la distanta [remote login]. Acest serviciu permite unui utilizator de la un calculator sa se conecteze cu o masina aflata la distanta si sa stabileasca o sesiune interactiva pentru a se conecta la inter-retea. Conectarea de la distanta face ca sa para ca o fereastra de pe ecranul utilizatorului se conecteaza direct cu o masina aflata la distanta prin trimiterea fiecarui cod de tasta apasata de pe tastatura utilizatorului catre masina aflata la distanta si afisarea in fereastra utilizatorului a fiecarui caracter imprimat de masina de la distanta. Cand sesiunea de conectare la distanta ia sfarsit, aplicatia face ca utilizatorul sa revina la sistemul local.

Un programator care scrie programe de aplicatii ce utilizeaza protocoalele TCP-IP are un complet alt punct de vedere asupra internet decat un utilizator care executa aplicatii precum posta electronica La nivelul retelei, o internet furnizeaza doua tipuri principale de servicii pe care toate programele de aplicatii le utilizeaza:

Serviciu de livrare de pachete, fara conexiuni [connectionless packet delivery service]. Acest serviciu formeaza baza tuturor celorlalte servicii din internet. El este asemanator celui din retelele cu comutatie de pachete. Fireste, el nu este un serviciu fiabil, in sensul ca nu garanteaza livrarea fragmentelor de mesaje in ordinea de la emisie. Intrucat se adapteaza, de regula, direct solutiilor hardware, acest serviciu este extrem de eficient. Si, ceea ce este mai important, folosind livrarea pachetelor fara conexiuni ca baza pentru toate serviciile internet, face ca protocoalele TCP/IP sa fie adaptabile la o gama larga de retele sub aspect hardware.

Serviciu de transport fiabil de flux (de date) [reliable stream transport service]. Majoritatea aplicatiilor necesita mult mai mult decat o livrare de pachete, pretinzand programelor de comunicatie sa repare automat erorile de transmisie, pachetele pierdute sau defectiunile comutatoarelor intermediare de pe traseul dintre expeditor si receptor. Serviciul de transport fiabil face fata acestor probleme. El permite unei aplicatii de pe un calculator sa stabileasca o "conexiune" cu o aplicatie de pe un alt calculator si, apoi, sa transmita un mare volum de date pe acesta conexiune, ca si cum ea ar fi o conexiune permanenta, realizata direct prin intermediul hardware-ului. Bineinteles, dedesubt, protocoalele de comunicatie divid fluxul de date in mici mesaje si le trimite, pe rand, asteptand ca receptorul sa confirme receptia lor.

Numeroase retele de calculatoare ofera servicii de baza similare cu cele mentionate mai sus, dar serviciile bazate pe protocoalele TCP/IP au urmatoarele trasaturi caracteristice:

Independenta fata de tehnologia retelei. Intrucat TCP/IP se bazeaza pe tehnica conventionala a comutarii, aceste protocoale sunt independente de realizarea hardware apartinand unui producator. Internet-ul global include o multitudine de tehnologii de retele, de la retele locale la retele mari. Protocoalele TCP/IP definesc o unitate de date transmisa, numita datagrama, si precizeaza cum pot fi transmise datagramele intr-o anume retea.

Interconectare universala. O internet bazata pe TCP/IP permite oricarei perechi de calculatoare atasate ei sa comunice. Fiecarui calculator i se atribuie o adresa care este recunoscuta universal pe internet. Fiecare datagrama poarta adresele sursei si destinatiei sale. Calculatoarele intermediare, ce fac oficiul de comutatoare, utilizeaza adresa destinatie pentru a lua decizii privind traseul.

Confirmari intre utilizatorii finali. Protocoalele TCP/IP pentru internet permit confirmari intre sursa si destinatia finala - nu intre masinile succesive de pe traseu - chiar cand cele doua masini nu sunt conectate la o aceeasi retea fizica.

Standarde de protocoale de aplicatii. In plus fata de serviciile de baza de la nivelul de transport (precum conexiunile fiabile de fluxuri de date), protocoalele TCP/IP include standarde pentru numeroase aplicatii uzuale - incluzand posta electronica, transferul de fisiere si conectarea de la distanta. Prin urmare, la proiectarea programelor de aplicatii care utilizeaza tehnica TCP/IP, programatorii constata adesea ca programele existente ofera deja serviciile de comunicatie de care au nevoie.

Scurt istoric al Internetului

Tehnologia TCP/IP a devenit atat de atragatoare datorita adoptarii ei cvasi-universale, ca si datorita dimensiunii si vitezei de crestere a Internet globale. ARPA a demarat cercetarile privitoare la o tehnologie internet pe la mijlocul anilor 1970, reusind la finalul deceniului sa aduca arhitectura si protocoalele la forma actuala.In acelasi timp, ARPA a subventionat masiv cercetarile privind retelele cu comutatie de pachete pe bine-cunoscuta sa retea ARPANET (care utiliza interconectarea clasica tip punct-la-punct pe linii inchiriate), dar si pe retele radio si pe retele cu canale prin sateliti de comunicatie. Numerosi cercetatori - in special cei implicati in utilizarea comutatiei de pachete pe ARPANET - au fost atrasi in aceste cercetari. Prin 1979, numarul acestor cercetatori era atat de mare incat ARPA a format un comitet neoficial care sa coordoneze si sa dirijeze proiectarea protocoalelor si a arhitecturii Internet. Numit Internet Control and Configuration Board (ICCB), grupul s-a intalnit cu regularitate pana in 1983, cand a fost reorganizat.

Internet-ul global a inceput prin 1980, cand ARPA a inceput sa converteasca masinile conectate la reteaua sa de cercetare la noile protocoale TCP/IP. ARPNET a devenit rapid coloana noului Internet, fiind utilizata la multele experimente initiale cu TCP/IP. Tranzitia la tehnologia Internet a luat sfarsit in 1983, cand Secretarul Ministerului Apararii al S.U.A. a hotarit ca toate calculatoarele conectate la retelele mari sa utilizeze protocoalele TCP/IP. Totodata, Defence Communication Agency (DCA) a divizat ARPANET in doua retele: una dedicata viitoarelor cercetari - pastrand numele de ARPANET - si una destinata comunicatiilor militare - numita MILNET.

Pentru a incuraja centrele de cercetare din universitati sa adopte noile protocoale, ARPA a pus la dispozitie o implementare la pret scazut. In acea vreme, majoritatea facultatilor de calculatoare din universitatile americane foloseau o versiune a sistemului de operare UNIX pusa la dispozitie de Berkeley Software Distribution de la Universitatea din California - versiune cunoscuta sub numele de Berkeley UNIX sau BSD UNIX. Alocand fonduri firmei Bolt Beranek and Newman, Inc. (BBN) pentru a implementa protocoalele TCP/IP pentru utilizarea sub UNIX si alocnd fonduri Universitatii din California, de la Berkeley, ARPA a putut sa integreze peste 90% din facultatile de calculatoare din universitatile americane. Si noile protocoale au fost oferite exact in momentul semnificativ cand au aparut primele retele locale, care necesitau protocoale universale de comunicare.

Programul oferit de Berkeley a devenit foarte popular caci el oferea nu numai protocoalele de baza TCP/IP, ci o serie de programe de aplicatii si un set de programe utilitare pentru serviciile de retea, care semanau cu serviciile UNIX utilizate pe o singura masina.

Pe langa setul de programe utilitare, Berkely UNIX oferea o noua abstractizare a sistemului de operare, cunoscuta sub numele de socket, ce permitea programelor de aplicatii sa acceseze protocoalelel de comunicatie. Aceasta generalizare a mecanismului UNIX pentru I/O poseda optiuni pentru mai multe tipuri de protocoale de retele in afara de TCP/IP. Conceptia aceasta a fost combatuta inca de la lansarea ei si multi cercetatori in domeniul sistemelor de operare au propus diverse alternative. Dar, independent de meritele sale generale, introducerea notiunii abstracte de socket a fost importanta prin aceea ca ea a permis programatorilor sa utilizeze protocoalele TCP/IP cu un minim effort, incurajand astfel cercetatorii sa experimenteze aceste protocoale si tehnologia bazata pe ele.

Succesul tehnologiei TCP/IP si a Internet-ului printre cercetatorii din domeniul calculatoarelor a facut ca si alte grupuri sa le adopte. Realizand faptul ca o parte extrem de importanta a cercetarii stiintifice o va constitui comunicatia prin intermediul retelelor de calculatoare, NSF a preluat un rol activ in extinderea Internet-ului bazat pe protocoalele TCP/IP catre toate centrele de cercetare. Incepand din 1985, ea a demarat un program de realizare a unor retele de acces in jurul celor cinci centre ale sale dotate cu supercalculatoare. In 1986 a finantat o noua retea mare de tip coloana - numita NSFNET - care a legat in final toate centrele sale de supercalculatoare cu ARPANET. In fine, in 1986, NSF a finantat numeroase retele regionale, interconectand principalele centre de cercetare stiintifica din respectivele zone. Toate retelele finantate de NSF utilizeaza protocoalele TCP/IP si fac parte din Internet-ul global.

Majoritatea corporatiilor din domeniul tehnicii de calcul s-au conectat la Internet. Au urmat companii petroliere, industria automobilistica, industria electronica, serviciile de telecomunicatii, etc. Din 1990 au inceput sa se conecteze la Internet si companii mici si milocii. Au urmat nenumarati utilizatori individuali de calculatoare. In plus, numeroase companii au utilizat protocoalele TCP/IP in retelele si inter-retelele ce le apartineau, chiar daca nu au ales participarea la Internet-ul global.

Expansiunea rapida a Internet-ului a ridicat probleme legate de dimensiunea sa, probleme care nu fusesera anticipate la conceperea sa si care au motivat cercetatorii sa gaseasca noi tehnici de administrare a numeroase resurse, distribuite pe suprafete mari. De exemplu, in varianta originara, numele si adresele tuturor calculatoarelor atasate la Internet erau pastrate intr-un unic fisier, editat manual si apoi distribuit fiecarui amplasament [site] de pe Internet. Pe la mijlocul anilor 1980 a devenit evident ca o baza de date centrala nu mai este suficienta. Mai intai, pentru ca cererile de actualizare a fisierului respectiv incepuse sa depaseasca posibilitatile personalului destinat procesarii acestora. In al doilea rand, chiar daca ar fi existat un singur fisier central corect, capacitatea retelei devenise insuficienta pentru a permite fie distribuirea lui frecventa catre toate site-urile sau accesarea sa on-line de catre fiecare site. Ca atare, au fost dezvoltate noi protocoale si a fost instituit un nou sistem de acordare a numelor in Internet, care permite oricarui utilizator sa-si rezolve automat atribuirea unui nume pentru o masina aflata la distanta. Cunoscut ca sistemul de nume de domeniu [Domain Name System], acest mecanism se bazeaza pe masini numite servere de nume [name server] pentru a raspunde cererilor privind acordarea si aflarea numelui. Baza de date pentru numele de domeniu nu se afla pe o unica masina, ci datele sunt distribuite intre un grup de masini care utilizeaza protocoalele TCP/IP pentru a comunica intre ele in vederea unui raspuns la cererea adresata in acest sens.

Consiliul pentru arhitectura Internet

Intrucat suita de protocoale TCP/IP pentru Internet nu provine de la un anumit producator sau de la o societate profesionala recunoscuta, a fost creat un grup de stabilire a directiilor tehnice si de standardizare a protocoalelor, grup numit Consiliul pentru arhitectura Internet [Internet Architecture Board (IAB) ]. Acest grup fixeaza obiectivele si coordoneaza majoritatea activitatilor de cercetare si dezvoltare legate de protocoalele TCP/IP si dirijeaza evolutia Internet-ului. Tot el decide care protocoale constituie o parte necesara a suitei de protocoale TCP/IP si stabileste politicile oficiale ale implementarii acestora.

Format in 1983, cand ARPA a reorganizat ICCB, IAB a mostenit o buna parte din statutul sau de la predecesorul sau. Scopurile sale initiale erau sa incurajeze schimbul de idei intre principalii factori implicati in cercetarile legate de TCP/IP si Internet, orientandu-i catre obiective comune. In primii sai sase ani de existenta, IAB a evoluat de la un grup de cercetare legat de obiectivele ARPA la o organizatie autonoma. S-au constituit unitati specializate - numite Internet Task Forces - care au fost insarcinate sa investigheze o problema sau un set de solutii ce pareau importante. IAB avea aproximativ zece astfel de unitati specializate, insarcinate sa investigheze probleme de la modul in care traficul provenind de la diverse aplicatii afecteaza functionarea Internet-ului pana la rezolvarea unor probleme ingineresti imediate ale Internet.

Presedintele IAB are titlul de "arhitect Internet" si raspunde de trasarea directiilor tehnice de urmat, precum si de coordonarea activitatilor diverselor unitati specializate. Tot el stabileste noile unitati specializate, la propunerea IAB, si reprezinta Consiliul in relatiile cu alte agentii angrenate in cercetarile si implementarea Internet-ului - precum ARPA si NSF.

In 1989, atat tehnologia TCP/IP cat si Internet-ul se dezvoltasera dincolo de proiectul initial de cercetare, facand ca zeci de mii de oameni sa depinda de ele in activitatile lor zilnice. TCP/IP devenise o tehnologie de succes si nenumarate companii comerciale ce ofereau produse TCP/IP incepusera sa hotarasca ce modificari de software trebuie facute si unde, pentru a asigura interoperabilitatea; cu alte cuvinte, piata incepuse sa domine evolutia TCP/IP.

Pentru a reflecta realitatile politice si comerciale ale TCP-IP si Internet, IAB a fost reorganizat in 1989, prin structurarea sa pe subunitati, in vederea cuprinderii unei comunitati mai largi de participanti la evolutia Internet-ului. Noua organizare a IAB este prezentata in fig. ce urmeaza.

Dupa cum se poate observa, in afara de consiliul propriu-zis, organizatia IAB mai contine doua unitati principale: unitatea specializata de cercetare pentru Internet - Internet Research Task Force (IRTF) - si unitatea specializata pe probleme ingineresti pentru Internet - Internet Engineering Task Force (IETF).

IETF se concentreaza pe probleme ingineresti pe termen scurt si mediu. IETF exista si in structura originara a IAB, iar succesele sale au constituit in mare parte motivatia pentru reorganizarea IAB. Spre diferenta de majoritatea unitatilor specializate din IAB, care se limitau la cateva persoane angrenate in solutionarea unei anumite probleme, IETF s-a dezvoltat, incluzand zeci de membri activi care lucreaza la mai multe probleme in paralel. Inainte de reorganizare, IETF a fost divizat in peste 20 de grupuri de lucru, fiecare orientat pe o anumita problema. Grupurile de lucru tin sedinte proprii pentru a formula solutii la problemele aparute. In plus, intregul IETF are intalniri cu regularitate, pentru a audia rapoartele grupurilor de lucru si a dezbate modificarile si adaugirile propuse la tehnologia TCP/IP.

Noua structura a IAB a retinut IETF (bine cunoscut prin Internet ca si datorita sedintelor sale unanim recunoscute ca valoare si atragand numerosi participanti), dar
l-a divizat in vreo 12 zone, fiecare cu administratorul ei. Presedintele IETF si administratorii de zone formeaza Grupul de conducere pe probleme ingineresti pentru Internet [Internet Engineering Steering Group (IESG)], care are sarcina de a coordona activitatile grupurilor de lucru ale IETF.

Creata in cursul reorganizarii, IRTF a constituit contraponderea IETF. Ea coordoneaza activitatile de cercetare legate de protocoalele TCP/IP sau arhitectura Internet in general. Ca si IETF, IRTF are un mic grup, numit Grupul de conducere pe probleme de cercetare pentru Internet [Internet Research Steering Group (IRSG)], care fixeaza prioritatile si coordoneaza activitatile de cercetare. Fiecare membru al IRSG prezideaza un Grup de cercetare pentru Internet [Internet Research Group] format din voluntari; aceste grupuri sunt analoage grupurilor de lucru din IETF. IRTF nu este divizat pe zone.

Societatea Internet

In 1992, cand Internet-ul s-a desprins de institutiile guvernamentale ale S.U.A., s-a format o societate internationala care sa incurajeze participarea la utilizarea si dezvoltarea Internet, numita The Internet Society. Ea este gazda IAB.

Documentatia pentru Internet

Dupa cum am semnalat, tehnologia TCP/IP nu este proprietatea nici unei companii, societati profesionale sau organism de standardizare. Ca atare, documentatiile privind protocoalele, standardele si politicile de organizare si dezvoltare a Internet nu pot fi procurate de la un anume distribuitor. In schimb, NSF aloca fonduri unui grup anume constituit in cadrul companiei American Telephone and Telegraph (AT&T) ca sa mentina si sa distribuie informatii privind TCP/IP si Internet-ul global. Initial numit Network Information Center (NIC), acest grup este cunoscut azi sub numele de Internet Network Information Center (INTERNIC) si se ocupa nu numai de distribuirea documentatiilor ci si de detaliile privind administrarea Internet-ului.

Rapoartele privitoare la activitatea in si pentru Internet, propunerile pentru noi protocoale sau revizuirea lor, precum si standardele cu protocoalele TCP-IP apar intr-o serie de rapoarte tehnice numite solicitari de comentarii [Requests for Comments (RFC)]. Aceste rapoarte sunt numerotate in ordinea cronologica a redactarii lor. RFC-urile revizuite sau actualizate poarta, deci, un nou numar de ordine.

Pentru gasirea mai rapida a RFC-urilor de catre cei interesati, numeroase site-uri din lume pastreaza copii ale acestor rapoarte, tinandu-le la dispozitia publicului. Ele pot fi obtinute direct din Internet (folosind un protocol de transfer de fisiere) sau prin posta electronica ori prin posta, la solicitare, de la INTERNIC.

Protocoale si standarde pentru Internet

Comunicatiile in retele de calculatoare sun deja guvernate de numeroase protocoale. Suita de protocoale TCP/IP pentru Internet nu a fost conceputa cu intentia de a ignora standardele existente, ci ca urmare a constatarii ca nici unul din protocoalele existente anterior nu satisfacea necesitatea unui sistem de comunicare inter-operabil pe retelele interconectate.

Extinderea si evolutia tehnologica a Internet-ului global

Atat tehnologia TCP-IP cat si Internet-ul continua sa evolueze. Se propun noi protocoale, iar cele vechi sunt revizuite si actualizate. NSF a marit considerabil complexitatea sistemului prin introducerea retelei coloana, a unor retele regionale si a sute de retele din campusurile universitare. Numeroase alte grupuri din toata lumea continua, de asemenea, sa se conecteze la Internet. Modificarile majore nu provin insa de la noile retele conectate, ci de la traficul mereu mai mare. Pe masura ce noi utilizatori se conecteaza la Internet si apar noi aplicatii, structura traficului se modifica. Popularitatea Internet-ului a facut ca utilizatorii sa inceapa sa baleieze informatiile utilizand servicii precum sistemul de meniuri Gopher pentru deplasarea in Internet sau sistemul hipertext de navigare in Internet World Wide Web; aceasta a dus la o noua crestere a traficului.

Pentru a face fata cresterii de trafic, capacitatea retelei coloana NSFNET a fost marita, in etape consecutive, pana in 1995, de cca. 2 500 de ori fata de cea initiala. In momentul de fata este imposibila prognozarea unei limite a capacitatii necesare pentru traficul in Internet.

Tabelul ce urmeaza ilustreaza expansiunea Internet-ului.

Se constata ca o componenta componenta a dezvoltarii Internet-ului o constituie cresterea complexitatii, cauzate de faptul ca mai multe grupuri autonome administreaza parti din Internet-ul global. Acesta a fost proiectat, initial, pentru o administrare centralizata. Acum se depun eforturi mari pentru a adapta Internet-ul la o administrare descentalizata atat in ceea ce priveste extinderea sa, cat si operarea acestuia.