STANDARDE UTILIZATE IN RETELE WIRELESS

STANDARDE UTILIZATE IN RETELE WIRELESS

Standardul se defineste ca fiind un document, stabilit prin consens si aprobat de catre un organism recunoscut,care asigura pentru uz comun si repetat reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activitati sau rezultatelor lor cu scopul de a se obtine gradul optim de ordine intr-un anumit context.

1. Standardul IEEE 802.11

Standardul IEEE 802.11 IEEE - Institute of Electrical and Electronics Engineers a fost initiat in 1990 si finalizat in 1997 pentru a acoperi retelele care asigura conexiunile fara fir intre statii fixe, portabile si in miscare pe arie locala.

Standardul prevede rate de 1Mb/s si optional 2 Mb/s pe raze de 25-300 m.

1.1. Aspecte generale

Blocul fundamental in arhitectura standardului 802.11 este reprezentat de Setul de Serviciu de Baza - BSS;

Acesta reprezinta un grup de statii care lucreaza conform uneia dintre functiile de coordonare: DCF(Distributed Coordination Function este destinata transferului asincron de date sau PCF Point coordination Function se bazeaza pe interogari controlate de punctul de acces (AP) si care este destinata transmisiunilor sensibile la intarzieri;

Aria geografica acoperita de BSS este numita Basic Service Area (BSA) si este analogica unei celule din comunicatiile celulare.

Toate statiile dintr-o BSS pot comunica direct cu oricare alte statii din BSS. Totusi, fading-ul si interferentele care pot aparea intre BSS vecine care utilizeaza aceeasi parametrii pentru nivelul fizic (frecventa si cod de imprastiere) pot face ca anumite statii sa apara ascunse pentru celelalte statii.

Conform standardului 802.11 se disting doua tipuri de retele locale:

. retele ad-hoc;

. retele infrastructurale.

O retea ad-hoc (BSS independente) este o grupare a statiilor intr-un singur BSS (figura 1) cu scopul comunicarii inter-retele fara ajutorul unei retele infrastructurale.

Orice statie poate stabili o sesiune de comunicatie directa cu alta statie fara a fi necesara directionarea traficului printr-un punct de acces (AP) centralizat.

	Figura 1: Exemplu de retea ad-hoc

In opozitie cu retelele ad-hoc, retelele infrastructurale au scopul sa serveasca utilizatorii cu servicii specifice si cu extinderea zonei.Aceste retele se constituie utilizandu-se un AP. AP permite extinderea zonei prin conectarea intre mai multe BSS formand un Set de Serviciu Extins (ESS). ESS poate apare ca un BSS mai larg pentru subnivelul LLOC(Logical Link Control) din fiecare statie. ESS consta din mai multe BSS care pot coopera utilizand un sistem de distributie (DS) implementat independent (poate fi Ethernet LAN ,token ring, LAN FDDI, MAN sau alt mediu fara fir IEEE 802.11).

Sistemul de distributie este utilizat pentru transferul pachetelor intre diferite BSS. ESS poate oferi si accesul pentru utilizatorii retelei fara fir la o retea cu fir cum ar fi Internetul.

Aceasta se realizeaza printr-un dispozitiv numit portal care specifica punctul de interconectare din DS unde reteaua IEEE 802.11 interactioneaza cu o retea de alt tip.

Daca noua retea este IEEE 802.X atunci portalul incorporeaza functii similare cu un pod (bridge). In figura 2 este dat un ESS realizat cu doua BSS, un DS si acces printr-un portal la o retea LAN cu fir.

	Figura 2:   Exemplu de set de serviciu extins

1.2. Nivelul fizic

Specificatiile standardului IEEE 802.11 prevad trei variante de implementare pentru nivelul fizic:

folosind spectru imprastiat cu salt de frecventa (FHSS),

folosind spectru imprastiat cu secventa directa (DSSS)

folosind radiatii in infrarosu (IR).

Sistemele care au la baza FHSS utilizeaza banda ISM (Industrial, Scientific and Medical band) de 2,4GHz. In SUA sunt specificate maxim 79 de canale pentru salturi de frecventa.Primul canal are frecventa centrala de 2,402 GHz, iar celelalte canale sunt distantate cu 1 MHz.

Sunt precizate trei seturi de secvente de salt cu cate 26 de secvente pe set.

Aceasta permite coexistenta mai multor BSS in aceeasi zona geografica ceea ce poate fi important pentru evitarea congestiilor si pentru maximizarea transferului de date in BSS.Motivul pentru care sunt trei seturi diferite consta in evitarea perioadelor prelungite cu coliziuni intre secventele de salt dintr-un set. Rata minima pentru saltul de frecventa este de 2,5 salturi/s.

Pentru rata de transfer de 1 Mb/s se utilizeaza modulatia binara cu deplasarea frecventei GFSK (two-level Gaussian frequency shift keying) unde 1 se codeaza cu Fc+f, iar 0 se codeaza cu Fc-f.

Pentru cresterea ratei la 2 Mb/s se utilizeaza o modulatie pe patru nivele GFSK prin codarea simultana a doi biti utilizandu-se 4 frecvente.

Sistemele care folosesc DSSS lucreaza de asemenea banda ISM de 2,4 GHz, in acest caz pentru transmisiunile cu viteza de baza de 1Mb/s se foloseste modulatie diferentiala binara cu comutarea fazei (DBPSK).

Pentru viteze de 2 Mb/s se foloseste modulatie diferentiala in cuadratura cu comutarea fazei (DQPSK).Imprastierea este realizata prin impartirea benzii disponibile in 11 subcanale, fiecare cu latimea benzii de 11 MHz.

Se foloseste o secventa de imprastiere 11 biti/simbol si rezulta o capacitate maxima a canalului de 1 Mb/s.

In cazul unor BSS adiacente sau suprapuse trebuie asigurata o separare intre frecventele centrale pentru BSS diferite de 30 MHz.

Aceasta conditie conduce la posibilitatea ca numai doua BSS sa fie adiacente sau suprapuse fara interferente.

Exemple:

DS:

- WaveLAN - At&T;

- Solektec AIRLAN - AT&T.

FH:

- Xircom Netwave;

- Proxim RangeLAN/2.

Aceste sisteme necesita numai omologarea modelului de catre administratia radio a tarii unde se instaleaza.Au dezavantajul ca au statut de utilizator secundar, cu alte cuvinte pot exista si alti utilizatori in aceeasi banda.

Sistemele care folosesc IR lucreaza cu lungimi de unda intre 850 si 950 nm.

Aceste sisteme se utilizeaza in interiorul cladirilor si opereaza cu transmisiune nedirectionala.

Statiile pot receptiona transmisiuni in vizibilitate directa sau reflectate.

Pentru viteza de acces de baza de 1 Mb/s se foloseste tehnica de modulatie 16-PPM (Pulse Position Modulation) pentru 2 Mb/s se utilizeaza 4-PPM;

Exemple:

. Photonics Collaborative / Cooperative;

. IBM.

1. Subnivelul MAC (Medium Acces Control)

Subnivelul MAC este responsabil pentru:

. procedurile de alocare a canalului;

. adresarea unitatilor de date de protocol (PDU);

. formarea cadrelor, controlul erorilor;

. fragmentarea si reasamblarea.

Mediul de transmisiune poate opera in doua moduri:

. modul concurential CP (contend period), cand statiile isi disputa accesul la canal pentru fiecare pachet transmis;

. modul neconcurential CFP, cand utilizarea mediului este controlata de AP.

IEEE 802.11 accepta trei tipuri de cadre:

. de management (pentru asocierea statiilor cu AP, sincronizare si autentificare),

. de control (pentru negocieri in timpul CP,respectiv pentru confirmari in timpul CP si spre sfarsitul CFP);

. de date (pentru transmisie de date si date combinate cu interogari si confirmari in timpul CFP).

Formatul cadrului (figura 3) cuprinde:

. adrese MAC de 48 de biti pentru identificarea statiilor;

. 2 octeti pentru specificarea duratei cat canalul va fi alocat pentru transmiterea cu succes a unei MPDU (MAC Protocol Data Unit);

. campul de date cu posibilitate de criptare daca protocolul optional WEP (Wired Equivalent Privacy);

. 2 biti pentru tipul cadrului (de control, de management sau de date));

. un CRC de 32 de biti.

Octeti :

2 2 6 6 6 2 6 0-23126 4

Biti :

2 2 4 1 1 1 1 1 1 1 1 1

Figura 3 Formatul cadrului conform standardul IEEE 802.11

1.4. Varianta Distibuted Coordination Function (DCF)

DCF este metoda fundamentala de acces utilizata pentru transferul asincron al datelor.

Toate statiile au implementata aceasta varianta. Ea poate opera singura sau poate coexista cu PCF. DCF are la baza un algoritm cu detectia purtatoarei si evitarea coliziunilor (CSMA/CA).Nu se utilizeaza CSMA/CD deoarece statia care transmite nu poate sa asculte canalul.

Detectia purtatoarei este facuta:

. fizic, la interfata radio (physical carrier sensing)

. logic, la subnivelul MAC (virtual carrier sensing).

Detectia fizica a purtatoarei se face detectand prezenta altor utilizatori WLAN prin analiza tuturor pachetelor detectate si prin detectia activitatii in canal observand puterea relativa a semnalului ce poate proveni de la alte surse.

Figura 4: Arhitectura MAC

Detectia virtuala a purtatoarei se face prin transmiterea unei informatii cu privire la durata MPDU in antetul RTS (request to send), CTS (clear to send) si in cadrele de date.

MPDU este o unitate completa de date transmisa de subnivelul MAC nivelului fizic

Aceasta informatie reprezinta timpul (in microsecunde) cat canalul va fi utilizat pentru transmiterea cu succes a datelor sau cadrelor de management, incepand de la sfarsitul cadrului curent.

Statiile din BSS utilizeaza informatia privitoare la durata pentru actualizarea unui vector de alocare in retea (NAV), care indica timpul care trebuie sa treaca pana cand sesiunea de transmisiune e completa si canalul poate intra in modul LIBER (IDLE).Canalul e marcat ocupat daca mecanismul de detectie a purtatoarei (fizic sau virtual) indica acest lucru.

Accesul cu prioritati la mediu e controlat prin intervalele de timp plasate in spatiu intre cadre.Intervalele dintre cadre, 'intraframe space' (IFS), sunt perioade de timp libere pentru transmisiune si pot fi de trei tipuri: SIFS (Short IFS),PIFS (Point Cordination Function IFS) si DIFS (DCF-IFS).

2. Standardul IEEE 802.11a

A fost ratificat de IEEE in 16 septembrie 1999. Utilizeaza tipul de modulatie OFDM(Orthogonal frequency-division multiplexing).Are o viteza maxima de 54 Mbps cu implementari de pana la 27 Mbps. Opereaza in banda ISM intre 5,745 si 5,805 GHz si in banda UNII (Unlicensed National Information Infrastructure) intre 5,170 si 5,320 GHz. Aceasta il face incompatibil cu 802.11b sau 802.11g. Frecventei utilizate mai mari ii corespunde o bataie mai mica la aceeasi putere de iesire,si cu toate ca in subgamele utilizate spectrul de frecvente este mai liber in comparatie cu cel din jurul frecventei de 2,4 GHz, in unele zone din lume, folosirea acestor frecvente nu este legala. Utilizarea unui echipament bazat pe acest protocol in exterior se poate face numai dupa consultarea autoritatilor locale. De aceea, echipamentele cu protocolul 802.11a, cu toate ca sunt ieftine, nu sunt nici pe departe la fel de populare ca cele cu 802.11b/g.

Standardul IEEE 802.11b

A fost ratificat de IEEE in 16 septembrie 1999 si este, probabil, cel mai popular protocol de retea wireless utilizat in prezent. Utilizeaza tipul de modulatie DSSS (Direct Sequence Spread Spectrum). Opereaza in banda de frecvente ISM (Industrie, Stiinta, Medicina); nu sunt necesare licente atat timp cat se utilizeaza aparatura standardizata. Limitarile sunt: puterea la iesire de pana la 1 watt iar modulatiile numai de tipul celor care au dispersia spectrului cuprinsa intre 2,412 si 2,484 GHz. Are o viteza maxima de 11 Mbps cu viteze utilizate in prezent de aproximativ 5 Mbps.

Introducerea tehnologiei 802.11b a fost unul dintre pasii majori catre extinderea retelelor fara fir - saltul catre viteze de pana la 11 Mbps (in realitate cel putin 6 Mbps) a contribuit semnificativ la aceasta expansiune. Incepand cu acest standard in tehnologia wireless au aparut, s-au dezvoltat si s-au extins standardele 802.11a si g. Standardul 802.11b, datorita fezabilitatii si a costurilor reduse, s-a impus ca o alternativa pentru consumatorii SOHO(small office/home office). Standardul 802.11g a fost dezvoltat pe baza lui 802.11b si este compatibil cu tehnologiile anterioare.

Wi-Fi sau 802.11b este standardul IEEE pentru retele locale wireless. Standardul 802.11b functioneaza in banda de frecventa de 2,4 GHz si este capabil sa ajunga la o viteza de transfer al datelor de pana la 11 Mbps. Aceste caracteristici permit accesul si utilizarea Internetului prin intermediul unui Access Point sau prin conectarea in modul ad-hoc. IEEE a lansat standardul 802.11 in 1977 pentru a furniza prima retea wireless standard aprobata. In 1999 IEEE au adaugat specificatiilor doua range-uri de viteze 11 Mbps si 55 Mbps. In afara celor sapte niveluri ale modelului ISO, 802.11 ca si celelalte standarde 802.x se centralizeaza in jurul nivelului fizic si de date.

Orice aplicatie, sistem de operare sau protocol ar trebui sa lucreze, de asemenea, cu Wi-Fi LAN asa cum se intampla cu reteaua Ethernet LAN

Un adaptor de retea 802.11b poate opera in doua moduri - Ad-hoc si Infrastructura. In modul infrastructura traficul traverseaza un Access Point si poate fi considerat o retea WLAN. Utilizand acest mod de interconectare a echipamentelor puteti obtine partajarea resurselor si datelor intre echiapamentele conectate.

In modul Ad-hoc, computerele sau echipamentele mobile sunt conectate intre ele direct fara a fi nevoie de un Access Point intermediar. Acest tip de structura asigura conectarea pana la opt echipamente interconectate si este utila atunci cand se doreste o conectare wireless rapida sau exista un numar mic de calculatoare in retea .

Cele mai multe dintre statiile mobile de lucru (notebook-uri) produse recent sunt dotate cu adaptor de retea Wi-Fi. In cazul in care dispuneti de un notebook mai vechi, se poate achizitiona un card NIC(network interface controller) wireless care poate fi atasat echipamentului pe interfata PCMCIA sau pe portul USB.

4. Standardul IEEE 802.11g

A fost ratificat in iunie 200 In ciuda startului intarziat, acest protocol este, in prezent, de fapt protocolul standard in retele le wireless, deoarece este implementat practic pe toate laptopurile care au placa wireless si pe majoritatea celorlalte dispozitive portabile. Foloseste aceeasi subbanda de frecvente din banda ISM ca si 802.11b, dar foloseste tipul de modulatie OFDM (Orthogonal Frecvency Division Multiplexing). Viteza maxima de transfer a datelor este de 54 Mbps, cu implementari practice la 25 Mbps. Viteza poate cobori pana la 11 Mbps sau chiar la valori mai mici, trecand la tipul de modulatie DSSS, pentru a se realiza compatibilitatea cu mult mai popularul protocol 802.11b.

5. Standardul Bluethooth

Bluetooth a fost inventat in intentia de a renunta la cablurile traditionale si poate fi utilizat pentru a crea PAN (Personal Area Network). Considerand acestea, el este mai mult decat un substitut de wireless pentru a conecta diferite echipamente precum: camere digitale, PDA-uri, telefoane mobile, intre ele sau la o statie de lucru fixa. Bluetooth este mult mai potrivit pentru a conecta doua echipamente point-to-point, deoarece Wi-Fi este un standard IEEE pentru retea. Pe langa acestea el ofera posibilitatea de a conecta pana la opt echipamente pentru a construi o mica retea LAN, cu o largime de banda de 7 Kb/s si o arie de acoperire de aproximativ 9 metri. Cu toate acestea el nu poate fi considerat totusi un onorabil protocol de retea.

Este o tehnologie wireless usor de utilizat, conceputa initial de catre Ericsson in 1994 si denumit asa de catre regele danez Herald Blatand. Bluetooth, cunoscut si ca standardul IEEE 802.15, este un protocol de comunicare a echipamentelor mobile in vederea transferului de date pe o arie restransa. Un mare numar de companii precum Nokia, Ericsson, Intel si Toshiba au format in 1998 grupul Bluetooth SAG, care ulterior a ajuns la un numar de 1.500 de membri. Bluetooth opereaza pe o frecventa nelicentiabila de 2,4 GHz si utilizeaza un spectru de transmisie de semnal care reprezinta unul dintre cele doua modulatii utilizate in acest scop. Frecventele sunt comutate repetat pe durata transmisiei radio in scopul de a reduce interferentele si bruiajele cu alte echipamente de telecomunicatii sau pentru a reduce posibilitatile de interceptare ale posibililor intrusi.

Unul dintre avantajele majore ale tehnologiei Bluetooth fata de IrDA (Infrared Data Association) este adaptabilitatea si abilitatea de a fi conectat 1 la mai multe echipamente fata de 1 la 1. Tehnologia IrDA necesita linie vizuala directa pentru a opera si are distanta maxima de conectare de 1 metru. Cei care au dezvoltat tehnologia Bluetooth nu au intentionat ca acesta sa fie o alternativa la IrDA, insa cele mai multe companii inlocuiesc acum IrDA-ul cu tehnologia Bluetooth. Cu toate acestea IrDA nu va disparea.

Bluetooth poate fi regasit in mai multe echipamente. Astazi Bluetooth este o tehnologie ce este implementata in noile laptopuri, PDA-uri sau telefoane mobile.

Tipuri de echipamente Bluetooth

- Cardul USB Bluetooth

Instalarea acestui adaptor este cum nu se poate mai simpla, nu trebuie decat sa introduceti echipamentul pe portul USB si apoi sa instalati driverul si software-ul prezent pe CD-ul care l-a insotit. Daca sunteti posesorul unui laptop ce integreaza tehnologie Bluetooth, puteti doar sa introduceti stick-ul intr-un computer care are conectare la Internet si astfel va puteti verifica e-mail-ul sau sa descarcati,sa actualizati sau sa transferati fisiere. Pe aceeasi linie puteti conecta sincron si PDA-ul si sa descarcati ultimele note, programari, e-mail-uri si mesaje text.

- Bluetooth handset

Este in special utilizat cu telefoanele mobile compatibile, plasati echipamentul la ureche si miscati-va liber in timp ce vorbiti. El poate fi conectat si la computer si utilizat in conferinte. Majoritatea produselor existente astazi ofera calitatea sunetului si multe alte facilitati, preturile fiind accesibile.

6. Alte variante ale standardului 802.11

IEEE 802.11c specifica metode de wireless bridging, adica metode de

conectare a unor tipuri diferite de retele prin mijloace wireless.

IEEE 802.11d este numit si "World Mode": acest lucru se refera la diferentele

regionale din tehnologii, de exemplu cat de multe si care canale sunt disponibile pentru utilizare si in care regiuni ale lumii. Ca user, trebuie doar sa numiti tara in care doriti sa folositi placa WLAN si driverul se ocupa de restul.

IEEE 802.11e defineste Quality-of-Service si extensiile streaming pentru 802.11 a/ h si g. Scopul este de a imbunatati retelele de 54 Mbps pentru aplicatii multimedia si Voice over IP, adict, telefonie prin retele IP si internet. Pentru a fi utilizate cu multimedia si voce, reteaua trebuie sa suporte ratele garantate pentru fiecare serviciu, cu intarzieri minime de propagare.

IEEE 802.11f descrie metodele de schimbare a standardului ("Roaming") intre

access point-uri, iar IAPP, Inter Access Point Protocol, se ocupa de detalii.

IEEE 802.11h, care este numita in SUA o "problema de compatibilitate in Europa", este varianta europeana a standardului american. Cele mai importante functionalitati ale acesteia sunt selectarea dinamica a frecventei si puterea variabila a transmitatorului, pe care European Telecommunications Standards Institute (ETSI) o mandateaza pentru piata europeana pentru a se asigura ca sistemele au o putere a transmitatorului rezonabila.

IEEE 802.11n este un standard wireless al IEEE care imbunatateste semnificativ viteza de trecere si aria de acoperire. Este singurul standard care opereaza atat in banda de frecventa de 2,4 GHz, cat si in cea de 5 GHz si primul care standardizeaza utilizarea modelului de antena MIMO(Multiple-Input,Multiple-Output

802.11n este un standard wireless pe cale de maturizare al IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) care imbunatateste semnificativ viteza si aria de acoperire comparativ cu mai vechile standarde 802.11. 802.11n singurul standard 802.11 care opereaza atat in banda de frecvente de 2,4 GHz cat si in cea de 5 GHz, fiind primul care standardizeaza utilizarea modelului de antena MIMO (multiple input, multiple output). 802.11n este compatibil cu vechile standarde 802.11b/g/a, ceea ce inseamna ca un echipament 802.11n poate comunica si lucra impreuna cu vechile echipamente 802.11. Standardul 802.11n ar putea deveni tehnologia LAN predominanta in mediul de intreprindere.

Caracteristici standard IEEE 802.11n

Standardul 802.11n defineste o serie de caracteristici cu rolul de a mari viteza, aria de acoperire, eficienta transmisiei si fiabilitatea canalului de comunicatie. Pentru a asigura si compatibilitatea cu standardele anterioare, 802.11n trebuie sa accepte trei tehnici de modulare la nivelul fizic, utilizate de standardele mai vechi: DSSS (Direct Sequence Spread Spectrum), CCK (Complementary Code Keying) si OFDM (Orthogonal Frequency-Division Multiplexing).

802.11n este primul din standardele 802.11 care inglobeaza utilizarea modelului de antena MIMO (Multiple Input, Multiple Output). MIMO poate creste semnificativ viteza de comunicatie si aria de acoperire. De asemenea, 802.11n inglobeaza o serie de alte caracteristici in sprijinul unor performante superioare:

- OFDM (Orthogonal frequency-division multiplexing): 802.11n imbunatateste nivelul fizic OFDM utilizat de standardele 802.11a/g. Aceste imbunatatiri maresc viteza datelor pentru un flux singular de la 54Mbps la 65Mbps. Doar echipamentele 802.11n pot beneficia de aceasta viteza de 65 Mbps.

- Legarea canalelor: standardele 802.11 anterioare folosesc un singur canal de 20 MHz, dar 802.11n poate lega la un loc doua canale pentru a forma un canal de latime de banda dubla de 40 MHz. Dublarea latimii de banda a canalului este o caracteristica foarte importanta a standardului 802.11n.

- SDM (Space-division multiplexing): echipamentele 802.11n pot diviza un flux de transmisie in patru fluxuri separate (numite "fluxuri spatiale"). Fiecare flux spatial este transmis prin antene separate. Mai multe fluxuri spatiale inseamna o viteza mai mare a datelor deoarece prin acelasi canal se pot transmite mai multe informatii.

- Formarea fasciculului: este o tehnica ce concentreaza semnalele radio direct spre antena destinatie. Cand semnalele radio sunt focalizate, antena de receptie primeste o energie mai mare a semnalului. Formarea fasciculului imbunatateste atat aria de acoperire, cat si toleranta la interferente.

- Agregarea cadrelor: agregarea cadrelor permite transmisia mai multor cadre impachetate intr-unul singur, mai mare. Astfel se mareste eficienta unei retele in mod mix prin cresterea procentului de timp in care echipamentul 802.11n utilizeaza canalul, comparativ cu echipamentele mai vechi.

- Economie de energie MIMO (Multiple input, multiple output): caracteristica de consum redus de energie MIMO, realizeaza acest lucru prin utilizarea temporara doar a unei singure antene.

- RIFS (Spatiere inter-cadre redusa): RIFS permite unei statii sa transmita in rafale cadrele, exploatand la maxim accesul la canalul de comunicatie.

Figura 5: Tabel specificatii IEEE 802.11

- Cai multiple:

Cercetatorul italian Guglielmo Marconi (1874-1937) a realizat in 1896 primele teste care au demonstrat ca undele radio pot trece dincolo de linia orizontului. Descoperirea initiala a transmisiei NLOS (Non-Line of Sight) a condus la cercetari ample ale comunicatiei pe cai multiple. Caile multiple reprezinta fenomenul care apare atunci cand semnalele de frecventa radio se reflecta din obiectele aflate pe calea canalului de transmisie dintre emitator si receptor (vezi figura 6: Cai multiple). Caile multiple cauzeaza interferenta, atenuare si deplasarea de faza a semnalului original. Multa vreme, efectele caii multiple (vezi figura 7: Efectele cailor multiple) au fost considerate ca sursa de degradare a semnalului, care trebuie luata in considerare in cazul unui proiectarii unui sistem wireless.

Figura 6 : Cai multiple

In 1993, pentru a contracara efectele transmisiei pe cai multiple, Arogyaswami Paulraj si Thomas Kailath au propus conceptul de multiplexare spatiala utilizand modelul de antena MIMO. Apoi, in 1996, dupa 100 de ani de la primele teste ale lui Marconi, Greg Raleigh (student doctorand la Stanford) si Gerard J. Foschini (inginer la Bell Labs), in mod separat, au elaborat noi abordari ale tehnologiei MIMO, care au stat la baza standardului 802.11n