International Style - MOSTENIREA MAESTRILOR

International Style

Dupa al doilea razboi mondial, miscarea moderna va continua sa domine arhitectura internatioanala; in paralel, se afirma tot mai puternic si un proces de revizuire care, evoluand catre o critica deschisa, va da nastere, incepand cu anii '60, unor solutii variate.

ISTORIA UNUI NUME

Denumirea International Style indica initial arhitectura "moderna" produsa in Europa in deceniul 1922 - 1932. Cu acest termen o definisera istoricul Henry-Russel Hitchcock si arhitectul Philip Johnson in The International Style. Arhitecture since 1922 (Stilul international. Arhitectura incepand cu 1922) - publica cu ocazia expozitie de arhitectura de la New York care fusese organizata in 1932 de acelasi johnson, director la Museum of Modern Art. In acest volum erau codificate principiile stilistice considerate fundamentale pentru operele din acea perioada: arhitectura ca volum; ordinea si claritatea proiectului; negarea oricarei forme de decoratie in favoarea atentei pentru detalii, care trebuie sa fie executate cu o miticulozitate absoluta.

Acest canon estetic avea sa devina in scurt timp international, iar termenul International Style, considerat potrivit pentru a reda dimensiunea globala a rationalismului, avea sa fie extins pentru a desemna si experimentele arhitecturale din perioada postbelica: pana la sfarsitul anilor '60, acesta avea sa fie limbajul oficial - cu multe variante, desigur - al arhitecturii moderne, din Japonia pana in SUA, din Suedia pana in Australia.

MOSTENIREA MAESTRILOR

Saltul epocal care se inregistreaza dupa al doilea razboi mondial nu corespunde si unei schimbari de generatie. Cei care asigurasera faima arhitecturi rationaliste in perioada interbelica erau aceasi care se aflau si in fruntea renasterii postbelice. Cu exceptia lui Le Corbusier care, dupa ce obtinuse cetatenia franceza, se pusese la dispozitia regimului militarist al generalului Petain, multi altii, de la germanii Gropius si Mies van der Rohe, de la maghiarul Breuer la austriacul Neutra, emigrasera in SUA in timpul regimului nazist: lor le-a revenit sarcina programarii limbajului arhitectonic al viitorului.

Si CIAM se vor relua in aceasta perioada. Toti marii maestri ai acestei generatii au fost activi ce putin pana la jumatatea anilor '60, iar International Style a sfarsit prin a deveni un fel de dictatura culturala de care chiar unii dintre acesti arhitecti s-au detasat, cel putin partial.

VARIATIUNI PE ACEASI

TEMA: BRUTALISMUL

Opele lui Le Corbusier, printre care capela de la Rochamp, proiectele pentru Chandigarh, in India, le Maisons Jaoul la Neuilly, sunt considerate punctele de plecare aflate la baza unei noi poetici a betonului: brutalismul. Termenul a fost introdus in Anglia, in 1954, pentru a defini proiectele arhitectlui elvetian, in care isi are originea acest curent stilistic ce privilegiaza structurile din beton armat aparent (in franceza beton brut). Precedente ale acestuia pot fi indentificate in "clasicismul modern" a lui Perret, dar Le Corbusier inoveaza traditia, recuperand expresivitatea care fusese condamnata de rationalism. Aceasta traditie a avut discipoli pretutindeni: din Italia pana in Anglia, din SUA pana in America Latina (unde se remarca personalitatea brazilianului Oscar Niemeyer, a carui faima il va purta si in Italia, Franta si Algeria).

METABOLISMUL

In Japonia ia nastere curentul "metabolismului". Pe urmele lui Kenzo Tange, care lucrase in atelierul lui Kunio Maekawa, la randul sau colaborator a lui Le     Corbusier, ideile maestrului elvetian ajusesera pana in Imperiul Soare-lui-Rasare. Decizia de a lasa betonul aparent este insotita de o regandire a raportului dintre spatiul public si cel privat, ajugandu-se la reproducerea acestuia din urma la "capsule" de inalta tehnologie, posibil de inlocuit in caz de uzura sau din alte motive, ca un fel de metabolism. Aceasta parcelare a spatiului readuce in discutie ipoteza unor megastructuri articulate, in care proiectul arhitectural sa se adapteze exigentelor, intr-o forma aproape "proteica" si "biologica". Neajugand la rezultatele scontate, miscarea metabolista s-a dizolvat dupa Expozitia Internationala de la Osaka, din 1970: noile experimente vor fi abordate apoi separat de fiecare personaliate srtidtica.

EUROPENII IN SUA

Opera lui Ludwig Mies van der Rohe nu a tradat principiile teoretice ale miscarii moderne. Emigrat in SUA in 1938, dupa ce incercase zadarnic o colaborare cu regimul nazist, arhitectul german s-a conformat potentialului imens oferit de tara de adoptie, in concordanta cu exigentele si prerogativele societatii americane care corespundeau si inclinatiilor sale artistice. La mai mult de 20 de ani de la primele sale schite de zgarie-nori, Mies van der Rohe a realizat o serie de zgarie-nori transparenti precum cristalul de roca. Printre acestia se numara si celebrul Seagram Building care s-a nascut in 1956 ca urmare a colaborarii sale cu Philip Johnson, fiind unul dintre primii zgarie-nori ai "noii generatii", cu o fatada continua din metal de culoarea bronzului si sticla fumurie atermica. Neacceptand compromisuri, Mies van der Rohe este considerat steaua calauzitoare a rationalismului, fiind luat drept model de marile personalitati precum Eero Saarinen, arhitect de origine finlandeza, emigrat in SUA pe urmele tatalui sau Eliel, impreuna cu care deshide un atelier si colaboreaza la realizarea cladirilor General Motors, inspirate in mare parte de marele complex IIT din Chicago (proiectat de Mies van der Rohe).

GROPIUS SI TAC

Gropius parasise Germania nazista cu sperante de a reveni. Dupa ce s-a stabilit initial la Londra, va pleca definitiv in America, in 1937, unde, in afara de activitatea academica, in 1947 va intemeia, impreuna cu sase colegi mai tineri, TAC (The Architects Collaborative): atelierul, care functiona la nivel international, a fost considerat principalul "raspunzator" de criza limbajului arhitectural provocata de International Style. Lectia lui Gropius a fost preluata de discipoli americani ai acestuia care, luand-o fiecare in directii diferite, s-au abatut de la pozitia maestrului. Printre ei se numara Ieoh Ming Pei si Marcel Breuer, acesta din urma optand pentru a recuperare a unui limbaj regionalist, gratie utilizarii materialelor autohtone, precum lemnul si piatra sparta.

NERVI, PONTI SI ARHITECTII ITSLIENI

Si italienii il vor lua ca model pe Mies van der Rohe, operele lor incadrandu-se pe deplin in curentul International Style. Traditia rationalista din Italia isi are in originile in operele lui Terragni, Figini, Libera si alti arhitecti din Grupul 7 (fondat in 1926, dizolvat in 1931, transformat in MIAR, Miscarea Italiana pentru Arhitectura Rationala, absorbita apoi de fascism). In hangarul de la Orbetello (astazi distrus), inginerul Pier Luigi Nervi (1891-1979) a pus la punct un sistem de acoperire cu barne unghiulare. Solutia sa s-a dezvoltat in paralel cu rationalismul italian si a produs rezultatele cele mai semnificative in anii '50: de la Palatul UNESCO din Paris la Palatul Sporturilor din Roma, realizat in colaborare cu arhitectul Annibale Vitellozzi, pana la blocul Pirelli, proiectat de Gio Ponti in colaborare cu alti arhitecti, Nervi fiind autorul proiectului pentru structura acestuia.

CRIZA CURENTULUI

INTERNATIONAL STYLE

Aalvar Alto si Frank Lloyd Wright, inca din anii '30, isi exprima ingrijorarea fata de o posibila saracire a limbajului arhitectural al miscarii moderne, evidetiind limitele acesteia. La sfarsitul anilor '60, acest proces de revizuire poate fi considerat incheiat, multi arhitecti optand deja pentru directii noi. Jumatatea anilor '50, de exemplu, a marcat in Italia nasterea unui curent neo-Liberty. Arhitecti precum Guido Canella, Gae Aulenti si altii au aplicat in operele din aceasta perioada referiri istorice clare nu numai la stilil Liberty, ci si a memoria arhitecturala locala. Se va naste astfel "regionalismul" lui Ignazio Gardella, practicat si de atelierul BBPR (initialele arhitectilor Banfi, Barbiano di Belgioioso, Peressutti, Rogers), a carui intentie va fi tocmai aceea de a recupera memoria vizuala a unei arhitecturi istorice in cadrul unui limbaj rationalist. Si americanul Louis I. Kahn, emigrat din Estonia in 1905, teoretizeaza o "referire la valorilr istoriei", reformulate din perspectiva tehnologiei moderne. In revizuirea radicala a International Style pe care a propus-o Kahn porneste de la pozitia rationalista a unui brutalism ajustat si imbogatit, sfarsind prin a-si modula stilul intr-un fel de rasturnare a formulei "forma urmeaza functiunii", declarand ca functiunea evoca forma. Cu alte cuvinte, privind o cladire intelegem la ce anume foloseste, ce anume vizeaza, ajungand sa-i cunoastem, astfel, natura intima.

Bibliografie:

Sa intelegem arhitectura -RAO

Imagini - google.com